Singurul eveniment din Cluj care reuneşte producători şi distribuitori de echipamente sportive de iarnă, Târgul All Xtreme, se va deschide vineri și va putea fi vizitat până pe 20 noiembrie.
Trupa a susţinut patru spectacole şi trei workshopuri în cadrul celui mai mare festival de teatru de păpuşi de pe continentul nord-american.
Premierul Emil Boc l-a lăudat ieri la Cluj pe Sorin Apostu pentru proiectele implementate în ultimii ani.
Directorul firmei de salubrizare Rosal Cluj, Sergiu Hosu, a fost audiat ieri la DNA Cluj.
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică au identificat, la începutul acestei săptămâni, şapte persoane fără adăpost pe străzile din oraş.
Auchan Cluj organizează astăzi o acţiune ce constă în plantarea a 50 de arbori, acţiune ce se va desfăşura simultan în toate cele 12 ţări în care Auchan este prezent.
Organizaţiile clujene ale PSD şi PNL îi cer primarului Sorin Apostu, aflat în arest, să demisioneze din funcţia deţinută la Primăria Cluj-Napoca.
SIF Transilvania (SIF3) a semnat cu Erste Group Bank contractul ce vizează vânzarea pachetului de acţiuni deţinut la Banca Comercială Română (BCR), termenii înţelegerii fiind aceeaşi cu cei aprobaţi în AGA, scrie Mediafax.
Retailerul Billa inaugurează joi cel de-al treilea magazin al reţelei din oraş.
Vicecampioanele de la „U“ Jolidon Cluj vor întâlni un adversar redutabil în optimi, formaţia rusă Dinamo Volgograd.
Oficialii Universităţii Cluj au emis un comunicat în care au precizat că nu vor accepta invitaţii din partea CFR-ului, ci îşi vor achiziţiona bilete şi vor sta alături de fani.
Tehnicianul Ştefan Constantin a părăsit echipa „U“ Transilvania, alegând să antreneze pe HCM Constanţa, campioana en-titre a României.
Peste 1.300 de sportivi din 16 ţări vor participa la Cluj-Napoca, între 26 şi 27 noiembrie, la Concursul Internaţional de Dans Sportiv „Napoca Dance Festival - IDSF Open Latino & Standard”.
Fostul campion mondial la categoria grea, americanul Joe Frazier, care a murit la 67 de ani din cauza unui cancer la ficat, a fost înmormântat luni, la Philadelphia, în prezenţa unor nume mari din box între care şi Muhammad Ali.
Dirijorul Gottfried Rabl din Austria, alături de solistul Tibor Herczeg din Germania, vor fi prezenţi pe scena Casei de Cultură a Studenţilor.
În perioada 14-24 noiembrie toţi clienţii Polus Center care fac cumpărături de minim 100 de lei pot participa la tombola „Al cincilea Crăciun împreună îţi aduce cinci Skoda Octavia”.
Primul Muzeu al Deșeurilor din Cluj-Napoca se va deschide vineri la Expo Transilvania și va putea fi vizitat timp de două luni.
BERBEC
Ar fi bine să acceptaţi ajutorul oferit de prieteni, pentru că numai aşa puteţi rezolva tot ce v-aţi propus pentru astăzi. De unul singur, nu aveţi prea mari şanse de reuşită. Sfaturile unei femei mai în vârstă vă ajută să dezamorsaţi un conflict incipient în familie.
Monitorul de Cluj oferă un top al instituţiilor bancare din judeţ, realizat în funcţie de numărul de unităţi şi condimentat cu informaţii financiare pe trimestrul 3, precum şi cu date despre restrângerea activităţii.
Preşedintele Traian Băsescu nu agreează soluţia găsită de coaliţia de guvernare - Parlament bicameral cu 388 de parlamentari.
O parte dintre liderii judeţeni ai PSD, precum şi câţiva parlamentari i-au promis sprijin lui Mircea Geoană, dacă acesta va decide înfiinţarea unui nou partid, după iminenta excludere din PSD, la Comitetului Executiv din 22 noiembrie, arată Mediafax.
Preşedintele Traian Băsescu spune că se ştia de şase luni de cazul Apostu.
În aceste zile, la Spitalul de Pneumoftiziologie se vor efectua testări gratuite ale capacitații respiratorii pentru diagnosticarea precoce a BPOC.
Cele mai traficate și consumate droguri din țară sunt canabisul și hașișul, potrivit datelor Agenției Naționale Antidrog (ANA).
Decanii facultăților de medicină din România propun o soluție pentru rezolvarea, într-o anumită măsură, a deficitului de medici de la sate.
Angajaţii s-au solidarizat cu un angajat acuzat de furt.
Peste 100 de sindicalişti din învăţământ au pichetat ieri sediul Ministerului Educaţiei.
Începând cu această săptămână tranzitarea municipiului Cluj-Napoca de către autovehicule de mare tonaj pe traseul Calea Turzii – Bună Ziua – Constantin Brâncuşi – Nicolae Titulescu – Alexandru Vaida Voevod – Aurel Vlaicu – Traian Vuia este interzisă, au anunţat reprezentanţii municipalităţii clujene.
Ieri a început efectiv desfăşurarea în scoli a proiectulului „Be cool...gândeşte înainte“. Acesta este o campanie de responsabilizare socială a tinerilor liceeni, derulată de Napoca Rally Academy, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj şi Primăria Cluj-Napoca.
Procurorii Parchetului General au pus sub sechestru alte 11 terenuri şi apartamente, în vederea recuperării prejudiciului produs în dosarul delapidării Petromservice, în care sunt cercetaţi penal omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi sindicalistul Liviu Luca.
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat marţi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în vederea efectuării de verificări cu privire la afirmaţiile denigratoare ale lui Sorin Ovidiu Vîntu la adresa procurorilor şi Justiţiei făcute de acesta în timpul audierii de la Curtea de Apel Bucureşti.
Comisia Naţională de Prognoză (CNP) preconizează că salariul real va creşte în 2012 cu 0,8% faţă de 2011, conform variantei de toamnă a prognozei pe termen mediu 2011-2015.
Olanda nu-şi va modifica poziţia împotriva aderării Bulgariei şi României la Schengen, a declarat Alexander Vanderee, purtător de cuvânt al ministerului de interne al acestei ţări într-un interviu acordat marţi postului naţional de radio de la Sofia, citat de Agerpres.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pe articole marţi proiectul legii asistenţei sociale, urmând ca în aceeaşi şedinţă acesta să intre la vot final, informează Agerpres.
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj au reţinut un tânăr de 24 de ani din municipiul Cluj-Napoca, Robert Butyka, sub acuzaţia că a accesat neautorizat, în decembrie 2010, mai multe servere aparţinând NASA, informează Agerpres.
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primele nouă luni un deficit de 3,79 miliarde euro, în scădere cu 10,8% comparativ cu perioada similară din 2010, în principal datorită reducerii deficitului balanţei comerciale cu 13,2% şi majorării excedentului transferurilor curente cu 8,7%, informează Mediafax.
Conducătorii auto pot achita tariful de utilizare a drumurilor naţionale din România şi la cele 47 de agenţii informatizate disponibile la nivel naţional în cadrul Companiei Naţionale Poşta Română S.A., a anunţat marţi compania printr-un comunicat, citat de Agerpres.
Primul-ministru Emil Boc a declarat marţi, la Lancrăm, că datele de pe trimestrul al III-lea al acestui an arată foarte bine din punct de vedere economic, ţara noastră fiind în graficul unei creşteri economice pentru 2011 între 1,5 şi 2%.„Deci cu siguranţă obiectivul de 1,5% este atins. Undeva între 1,5 şi 2% se va duce creşterea economică în 2011. Depinde în acest grafic de 1,5 - 2% ceea ce se întâmplă în trimestrul IV, adică acum. Iar Ministerul Transporturilor a dovedit şi de această dată pragmatism prin faptul că se lucrează non-stop în perioada aceasta la toate obiectivele majore de infrastructură, la autostrăzi şi alte proiecte pe care le are în lucru”, a afirmat Emil Boc, la inaugurarea oficială a lucrărilor autostrăzii Orăştie - Sibiu lotul II.Şeful Executivului este de părere că datele de pe trimestrul al III-lea al acestui an arată că politica Guvernului a fost corectă.„Datele de pe trimestrul al III-lea, arătându-ne cea mai mare creştere din ultimii doi ani şi ceva, dovedeşte faptul că a fost corectă politica Guvernului de orientare spre investiţii şi locuri de muncă. Este singura cale şi de a ieşi din recesiune, şi de a atenua efectele crizei economice şi de a pleca pe o creştere economică sănătoasă”, a spus premierul.Potrivit acestuia, România este în graficul unei creşteri economice pentru 2011 între 1,5 şi 2%.„Avem patru trimestre consecutive de creştere economică, trimestrul IV de anul trecut, I, II şi III de anul acesta. Asta este prima concluzie: patru trimestre consecutive de creştere economică. A doua concluzie: suntem în graficul unei creşteri economice pentru 2011 între 1,5 şi 2% deja”, a spus Emil Boc.Premierul Emil Boc, împreună cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, participă marţi la deschiderea lucrărilor la şantierul autostrăzii Orăştie - Sibiu lot 2 km 26+500.
Lucrările vor fi finalizate în totalitate până în luna mai anul viitor.
Economia României a înregistrat o creştere de 2,7 procente în primele nouă luni din 2011, comparativ cu perioada similară din 2010, conform primelor estimări ale Institutului Naţional de Statistică (INS), informează Agerpres.