Peste 4.500 familii din municipiul Medias vor beneficia de ajutoare constând în alimente. Acestea vin din partea Comunitatii Europene. Primaria Municipiului Medias va începe luni distribuirea ajutoarelor alimentare primite în baza tratatului încheiat în acest sens între tarile membre si la care România este parte. În municipiul de pe Târnava Mare, 4.539 de persoane vor beneficia de aceste alimente. Beneficiarii sunt familiile si persoanele singure care primesc ajutor social, somerii care beneficiaza de indemnizatie de somaj, pensionarii cu venituri sub 400 lei/luna, persoanele cu handicap grav si accentuat, adulti si copii, neinstitutionalizate. Anul acesta, beneficiarii vor primi sase produse alimentare formate din 14 kilograme faina alba, 7 kilograme faina malai, 3,6 kilograme paste fainoase, 1 kilogram de zahar, 1 kilogram lapte praf si 1,4 kilograme de biscuiti. Distribuirea lor va începe luni, 6 septembrie, la sediul societatii Meditur. „Începând cu data de 6 septembrie si pâna în 6 octombrie, între orele 8.00 si 15.00, se vor distribui în prima faza faina alba, faina de malai, pastele fainoase si biscuitii la sediul societatii Meditur de pe Soseaua Sibiului Numarul 100 A. Beneficiarii sunt rugati sa se prezinte cu cartea de identitate la ridicarea ajutoarelor” a precizat Alina Stefan, purtatorul de cuvânt al Primariei Medias. Alimentele sunt distribuite în baza Hotarârii de Guvern numarul 600 din mai 2009, privind stabilirea beneficiarilor de ajutoare alimentare care provin din stocurile de interventie comunitara, destinate categoriilor de persoane defavorizate din România. A. P.
Primarul Neamtu a dezbatut alaturi de partenerii olandezi strategiile de dezvoltareMunicipiul Medias a primit vizita unei delegatii olandeze din orasul infratit Joure. Delegatia a fost condusa de primarul Bert Kuiper, cel care s-a aflat la Medias pentru ultima data in aceasta calitate. „Pentru mine este ceva obisnuit sa ma aflu la Medias. Cred ca sunt la a 25-a vizita in Medias. Este important pentru ca am venit alaturi de noul viceprimar si cativa consilieri noi care vor reprezenta Skasteralanul. Deoarece eu ma voi retrage in luna decembrie, la fel ca si Carel Volkers, este foarte important sa stabilim contacte oficiale, astfel incat relatia noastra de colaborare sa poata continua in anii urmatori” a explicat Bert Kuiper, primarul din Skasterlan. Impresionat de MediasAlaturi de primarul din orasul infratit s-a aflat si noul viceprimar Dürk Dürks. Acesta a explicat ca i-a placut foarte mult orasul, si ca isi doreste o colaborare buna in viitor. „Sunt impresionat de ceea ce s-a intamplat in ultimii 10-15 ani la Medias. Am vazut aici multe oportunitati pentru turism, multe posibilitati de a vizita natura, orasul, si in special zona centrala. Sper sa avem o colaborare buna in anii urmatori” a spus viceprimarul olandez Dürk Dürks. Coordonate noiUn aspect important al vizitei olandeze l-a constituit stabilirea de coordonate pentru relatia viitoare dintre cele doua municipalitatii. Discutiile s-au axat practic pe modalitati concrete de colaborare. „Am avut discutii importante cu privire la relatia dintre orasele noastre care sunt infratite de 16 ani, perioada in care am inregistrat rezultate deosebite, motiv pentru care ne propunem continuarea colaborarii noastre, deschizand totodata noi orizonturi. Ne propunem ca in perioada urmatoare colaborarea noastra sa cunoasca o noua etapa. Astfel, vom acorda o atentie deosebita cooperarii in domenii precum turism, asistenta sociala si sanatate” a explicat primarul Teodor Neamtu. Proiecte comuneMediasul este infratit cu Joure din anul 1994. Timp de 16 ani, intre cele doua municipalitati s-au derulat o serie de proiecte in domeniul social, managementului deseurilor, mediul economic si administratie publica locala. Astfel, in ceea ce priveste domeniul social olandezii au acordat sprijin la amenajarea Unitatii de Asistenta Medico-Sociala, au contribuit la dotarea spalatoriei Spitalului Municipal, si totodata au fost organizate stagii de pregatire pentru angajatii Directiei de Asistenta Sociala Medias. Autogunoiere din donatiiIn domeniul managementul deseurilor menajare s-a colaborat in elaborarea proiectului PHARE „Colectare selectiva si transfer a deseurilor menajere solide in Medias” in vederea obtinerii finantarii europene. Totodata, municipiul Medias a primit doua autospeciale gunoiere si 30.000 de euro pentru achizitionarea unui astfel de autovehicul nou. In domeniul economic a avut loc un schimb de experienta intre oameni de afaceri din Medias, si membri Clubului oamenilor de afaceri din Skarsterlan. Model olandezUn alt domeniu in care partea olandeza a venit in sprijinul Mediasului, a fost in ceea ce priveste administratia publica locala. Practic, municipiul Medias a primit sprijinul partenerului olandez pentru infiintarea Centrului de informare pentru cetateni. In acelasi timp un proiect important desfasurat de cele doua orase infratite l-a constituit „Abordare integrata in vederea imbunatatirii managementului intern in Primaria Medias” finantat de VNG International.
Somerii din municipiul Medias si zona au la dispozitie un numar de 108 locuri de munca. Cele mai cautate meserii sunt acelea de confectioneri articole din piele si electricieni pentru întretinere si reparatii. Angajatorii mai cauta electromecanici, electronisti, dar si muncitori necalificati. „15 agenti economici din municipiul Medias si zona, ofera în momentul actual un numar de 108 locuri de munca. Cele mai multe, 28, sunt pentru confectioneri articole din piele si înlocuitori, în timp ce alte 14 sunt pentru electricieni întretinere si reparatii. Urmeaza în ordinea numarului de locuri de munca, muncitori necalificati atât la ambalarea produselor solide si semisolide cât si la asamblarea sau montarea pieselor, precum si electronisti, electromecanici, lacatusi mecanici sau vopsitori auto” a explicat Ovidiu Ogrean, responsabil relatii mass-media în cadrul AJOFM Sibiu. Somerii din municipiul Medias si zona vor avea sansa sa îsi gaseasca un loc de munca si la bursa pentru absolventi. Aceasta va fi organizata în municipiul Medias în a doua jumatate a lunii septembrie. A. P.
Centrul de Documentare si Informare Gaze Naturale din municipiul Medias, gazduieste de la începutul acestei saptamâni în premiera o expozitie de icoane din chihlimbar. Acestea sunt realizate de Nina Turcanu, o artista din Ucraina. Expozitia este organizata în urma parafarii unui parteneriat între institutia de cultura medieseana, cu Institutul de Geologie din Bucuresti. „Expozitia <<Icoane din chihlimbar>> a fost preluata de la Bucuresti. Practic, exponatele apartin Ninei Turcanu, o artista din Ucraina, care a avut ideea de a folosi chihlimbar din Marea Baltica în a realiza aceste piese, si pe care le-a transpus în diverse moduri” a explicat Dumitru Chisalita, seful Centrului de Documentare si Informare Gaze Naturale. Expozitia de icoane poate fi vizitata timp de o luna de zile. A. P.
Au furat seiful în care era suma de 25.000 de lei. Una sau mai multe persoane necunoscute au reusit sa fure un seif metalic din incinta unei societati comerciale de pe strada Mihai Eminescu din municipiul Medias. Furtul s-a produs cel mai probabil pe timpul noptii. „Furtul a fost sesizat telefonic în dimineata zilei de vineri. Dintr-o cutie metalica care se afla într-un dulap situat într-o încapere folosita ca si magazie, a fost sustrasa suma de 25.000 lei” precizeaza inspectorul Luciana Baltes, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului Judetean de Politie Sibiu. Cercetarile în acest caz sunt continuate de lucratorii Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Medias, în vederea depistarii si retinerii autorilor. A. P.
Tinerii nu se vor mai putea casatorii duminica din cauza reducerii de personal de la Primaria MediasCuplurile care doresc sa isi uneasca destinele o pot face in oricare alta zi de luni pana sambata. „La Serviciul Public Local Comunitar de Evidenta Persoanelor Medias, nu se vor mai oficia casatorii duminica incepand cu data de 6 septembrie. Consideram ca aceasta decizie nu ii va afecta intr-o foarte mare masura pe locuitorii municipiului Medias” a explicat Alina Stefan, purtatorul de cuvant al Primariei Medias. Mai putin personalCompartimentul de Stare Civila din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta Persoanei Medias a fost redimensionat de la patru la doi angajati, astfel ca s-a decis ca duminica sa nu se mai oficieze casatorii. „ Aceasta hotarare a fost luata avand la baza numarul redus de angajati ai Compartimentului de Stare Civila, practic doua persoane fiind nevoite sa asigure functionalitatea compartimentului, care inaintea aplicarii Ordonantei de Urgenta numarul 63/2010 privind redimensionarea personalului de evidenta persoanelor, era asigurata de patru angajati” mai spune Alina Stefan. De la inceputul acestui an si pana in prezent au fost oficiate in municipiul Medias, 179 casatorii. 36 dintre acestea au avut loc in zilele de duminica. Mai putine casatoriiCu sau fara legatura cu criza, mediesenii nu se mai casatoresc, ca si in anii anteriori. Astfel, scaderea numarului de casatorii este una semnificativa. In prima jumatate a anului in curs, numarul casatoriilor a scazut cu o treime fata de perioada similara a anului precedent. „In primul semestru al anului 2010, la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta Persoanei s-au inregistrat 102 astfel de ceremonii, cu 34 mai putine fata de perioada similara a anului 2009” a mai precizat Alina Stefan. Mai mult, de la inceputul lunii august, vestea proasta pentru cuplurile care isi unesc destinele este ca nu vor mai primi prima de casatorie in valoare de 200 Euro.
Aurel Nechita are misiunea de a transforma Piata ?n societate comercialaAurel Nechita este noul director al pietei agroalimentare. Acesta a fost numit prin delegare de catre primarul Teodor Neamtu. Noul sef al pietelor si-a preluat atributiile incepand de la mijlocul acestei saptamani.„In baza analizelor facute vizavi de activitatea din piata agroalimentara, prin dispozitia primarului incepand cu data de 1 septembrie, l-am numit prin delegare pe Aurel Nechita ca responsabil cu activitatea din piata” spune primarul Teodor Neamtu. Atributii clareNoul sef al pietelor are cateva obiective foarte clare de urmat. Cel mai important vizeaza demersurile pentru transformarea pietei agroalimentare din serviciu public in societate comerciala. Un alt obiectiv important este imbunatatirea activitatii in piata. „Impreuna cu noul director am stabilit o serie de masuri care trebuie luate pentru imbunatatirea acestei activitati, in paralel cu demersurile pe care le facem pentru crearea societatii comerciale piata S.A. sau piata SRL, in functie de cum se va hotari. Eu sper ca aceasta numire sa fie de bun augur” mai spune edilul-sef al municipiului de pe Tarnava Mare. Sef cu experientaNoul sef al pietelor provine din administratia publica locala. Aurel Nechita a activat ca si inspector in cadrul Directiei de Asistenta Sociala, si spune ca aceasta numire reprezinta o provocare. „ In plan personal pentru mine este o provocare. Scopul meu este ca impreuna cu cei din conducerea municipalitatii, sa indeplinim strategia de dezvoltare a pietei, si sa asiguram un climat cat mai bun atat cumparatorilor, cat si celor care vin cu produsele pentru a fi vandute. Urmeaza ca din 1 ianuarie 2011 sa putem incepe cu noua societate comerciala” a explicat Aurel Nechita. Dupa trei luniSchimbarea sefului pietelor din municipiul Medias vine la aproximativ trei luni dupa scandalul meselor din exteriorul pietei. In luna mai, piata agroalimentara a ajuns subiect de disputa intre social-democratii din Medias si administratia publica locala. PSD-ul a acuzat la momentul respectiv faptul ca nu este normal ca firmele din afara Mediasului sa beneficieze de mese in exteriorul pietei, iar cele locale nu. Proiect respinsUn proiect de hotarare privind luarea unor masuri in vederea imbunatatirii activitatii din piata agroalimentara, s-a aflat pe ordinea de zi a unei sedinte extraordinare desfasurate la jumatatea lunii iunie. Initiativa a apartinut atunci grupurilor de consilieri ai PSD si PNL. Dupa votul propriu-zis, proiectul de hotarare a fost respins cu 11 voturi la 5. Au votat impotriva consilierii locali ai PDL si UDRM. Rezultatul votului l-a nemultumit pe initiator, consilierul local PSD Ilie Lata, care a explicat ca nu exista vointa politica pentru rezolvarea situatiei. Piata agroalimentara s-a aflat si in vizorul celor doi parlamentari ai Mediasului. Deputatul PDL Gheorghe Roman pe de o parte, a cerut demiterea conducerii, pe care o considera responsabila de dezordinea din piata, iar senatorul Viorel Arcas a explicat ca social-democratii isi doresc instaurarea unei stari de normalitate si a unei atmosfere civilizate in piata.
De doua luni, Mediasul nu mai are serviciu de ecarisaj, iar acest lucru se vede. Populatia canina a împânzit cartierele municipiului, în conditiile în care firma care se ocupa de ridicarea maidanezilor si-a reziliat contractul din motive financiare. Contractul încheiat de municipalitate pentru Serviciul de Ecarisaj la nivelul anului 2004 nu a putut fi modificat în sensul ajustarii tarifelor, astfel ca firma care se ocupa de ridicarea, adapostirea si tratarea câinilor fara stapân, a solicitat rezilierea lui. „În ultima perioada de timp sosesc o serie de reclamatii în legatura cu maidanezii care s-au înmultit foarte mult. Contractul pe care l-am avut cu firma care a gestionat aceasta situatie a fost reziliat acum doua luni, iar actualmente suntem în faza organizarii unei noi licitatii pentru concesionarea acestei activitati. Astea sunt legile, noi trebuie sa le respectam” a explicat viceprimarul Floarea Taropa. Serviciul Public de Ecarisaj va redeveni functional cel mai devreme în luna noiembrie. A. P.
Medicul Bogdan Burghelea este singurul inscris pentru postul de manager al SpitaluluiActualul manager interimar al institutiei sanitare mediesene, este singurul care si-a depus dosarul in termenul limita, care a expirat, ieri, la ora 15. Un alt dosar a fost respins pentru ca nu indeplinea conditiile cerute de organizatorii concursului. Candideaza singurUn singur candidat s-a inscris la concursul pentru postul de manager al Spitalului Municipal Medias. Este vorba de Bogdan Burghelea, actualul manager interimar. „In ceea ce priveste concursul pentru postul de manager, medicul Bogdan Burghelea si-a depus candidatura, a completat cererea de inscriere, de participare la concurs. Data limita de depunere a dosarelor a fost data de 2 septembrie” a explicat Maria Minea, presedintele Consiliului de Administratie al Spitalului Municipal Medias. Proiecte continuateActualul manager interimar al Spitalului Municipal Medias, Bogdan Burghelea, spune ca s-a inscris la concurs, deoarece doreste sa continue proiectele pe care le-a demarat. „Consider ca pana acum am reusit sa fac unele schimbari benefice in Spitalul Municipal Medias, si, in continuare, am proiecte in desfasurare, care vor merge pe o perioada mai lunga de timp” a explicat Bogdan Burghelea. Concurs obligatoriuConcursul pentru postul de manager al Spitalului Municipal Medias se va desfasura in perioada 14-17 septembrie, si va consta intr-un test grila de verificare a cunostiintelor si o proba de sustinere a proiectului de management. Conform Ordonantei de Urgenta 48/2010 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul sanatatii in vederea descentralizarii, Consiliul de Administratie al Spitalului trebuie sa organizeze concurs pentru ocuparea postului de manager. Descentralizarea spitalelor inseamna o predare a managementului unitatii sanitare respective. Transferul de management nu schimba situatia spitalului. Acesta este condus de manager, si de un Consiliu de administratie format din cinci membri. Doi dintre acestia sunt numiti de Consiliul Local, unul este numit de primar, iar ceilalti doi membri sunt propusi de catre Directia de Sanatate Publica, in calitate de reprezentant al Ministerului Sanatatii in teritoriu. Managerul este numit de primar si Consiliul Local.
Echipa de handbal feminin CSM Sebes face ultimele pregatiri pentru noul sezon competitional. La fel ca anul trecut handbalistele din Sebes au fost repartizate în seria B a Diviziei A, al doilea esalon valoric din handbalul feminin. În primul meci CSM Sebes va întilni pe teren propriu, duminica 12 septembrie, în Sala Sporturilor ‘’Florin Fleseriu’’, formatia Viitorul 2009 Medias.
Prefectul Stefan Bardan a declarat ieri ca in judetul Alba opereaza deja Programul ‘’Case de locuit în zonele afectate de calamitatile naturale din anul 2010’’, care are ca obiectiv achizitia de materiale cu finantare de la bugetul de stat pentru reconstructia sau repararea în regie proprie de catre proprietari ori prin prestatori de servicii si executanti specializati a caselor distruse sau afectate de calamitati naturale. El a aratat ca in aceasta perioada are loc distribuirea pe plan local a materialelor de constructii destinate reconstruirii sau repararii caselor distruse sau avariate de fenomenele meteo extreme produse în judet în ultimele luni. Astfel, dupa ce Guvernul României a trimis 210 tone de ciment pentru reconstruirea caselor distruse si repararea celor afectate, la sfirsitul acestei saptamini vor ajunge în judetul Alba transporturile de caramida, urmind ca si alte materiale de constructii sa fie livrate în perioada urmatoare.
O persoana a murit si doua au fost ranite într-un accident produs, joi, pe DN 1 (E 81), pe raza localitatii Cunta, în urma coliziunii dintre o autoutilitara si un autoturism. Purtatorul de cuvint al Inspectoratului de Politie al Judetului Alba, agent principal Iulia Marginean, a declarat ca, din primele informatii, rezulta ca soferul unei autoutilitare, care se deplasa pe directia Sibiu-Sebes, a efectuat o manevra de depasire a unei alte autoutilitare, intrind pe contrasens, unde a lovit un autoturism care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, soferul nevinovat a murit pe loc, iar conducatorul autoutilitarei a fost ranit, fiind transportat la Spitalul municipal Sebes. Un echipaj de descarcerare a actionat pentru scoaterea celor doua persoane aflate în autoturism, soferul decedat si un pasager. În urma accidentului, traficul a fost blocat pe sensul de mers Sebes-Sibiu.
Dupa ce în etapa inaugurala au pierdut 1-0 la Floresti, aurarii lui Mihai Dascalescu vor încerca sa cistige, astazi, meciul cu Unirea Dej. Partida se va disputa la Zlatna si va începe la ora 18:00. Iata celelalte meciuri din cadrul etapei a 2-a: Reghin - FC Baia Mare, Tarlungeni - Floresti, Ungheni - FC Zalau, Sanatatea Cluj - Cisnadie, Od. Secuiesc - Brasov, C. Turzii - Gaz Metan II Medias, Gloria Bistrita 2 – sta.
Politia orasului Teius a organizat miercuri, pe raza localitatii o actiune preventiva cu ocazia pietei de marfuri si a tirgului de animale. Cu aceasta ocazie au fost aplicate 14 sanctiuni contraventionale, din care 12 au fost aplicate conducatorilor de atelaje cu tractiune animala pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice. Valoarea amenzilor se ridica la suma de 3.830 lei.
Simbata 4 septembrie se vor desfasura, în statiunea Slanic Prahova, finalele Campionatului National de Semimaraton organizate de catre Federatia Româna de Atletism. La startul cursei care se va disputa pe distanta de 21 km se vor alinia si 3 sportive ale C.S. Unirea Alba Iulia care vor fi însotite de catre antrenorul Gabriel Avram. Acestea vor concura dupa cum urmeaza: Alina Boholtan la tineret, iar Ana Rodean si Andreea Barna (dubla legitimare cu AC Mica Roma Blaj) în cursa senioarelor. Data fiind valoarea destul de apropiata a acestor sportive, echipa pe care o vor forma acestea este una foarte omogena si valoroasa si este îndreptatita sa spere la una dintre medaliile puse în joc. Sanse ar fi si în obtinerea unei medalii în întrecerea individuala, cele mai mari sperante fiind de la Alina Boholtan la categoria tineret. Sportivele albaiuliene vor mai participa în luna octombrie la înca doua competitii importante si anume Campionatul National de Alergare Montana, respectiv Maratonul International Bucuresti, care va conta si ca finala de campionat national. ‘’Sper ca atletele noastre sa fie în deplinatatea fortelor si sa reuseasca curse fara incidente nedorite. Toate au muncit mult în acest an si merita sa aiba parte de un final de sezon plin de satisfactii în plan sportiv’’, a declarat Marius Anghel, director coordonator CS Unirea Alba Iulia.
În urma verificarilor efectuate de politistii Postului de Politie Daia Româna a fost depistata o persoana de sex barbatesc, disparuta de la domiciliu din data de 4 iulie a anului in curs.Barbatul, pe numele sau Putan Mihail, de 49 de ani, din comuna Daia Româna, a fost identificat pe raza comunei Spring, la o stina de oi.
Revista economica Transilvania Business a ajuns la numarul trei. Încurajata de succesul primelor doua editii, publicatia si-a extins aria de difuzare, acoperind acum 12 judete: Cluj, Mures, Alba, Sibiu, Brasov, Covasna, Harghita, Bistrita-Nasaud, Maramures, Satu Mare, Salaj si Bihor. O gasiti la multe din punctele de difuzare a presei din Ardeal.Ce e, de fapt, Transilvania Business? Este un vehicul economic extrem de necesar pentru mediul de afaceri ardelenesc. A aparut dintr-o analiza si necesitate de netagaduit: publicatiile de profil de dincolo de Carpati aloca spatii extrem de reduse informatiilor de business din Transilvania. Singurele care sunt acceptate acolo sunt companiile foarte mari, care au bugete de publicitate consistente, ori chiar au o mare importanta de nivel national. Ce se întâmpla însa cu ceilalti antreprenori, oameni de afaceri, decidenti economico-financiari din Transilvania? Cine îi întreaba, cine îi asculta, cine le spune povestile? Cine le ofera informatii economice despre afacerile din judetul lor, ori din judetele învecinate? Cine îi îndeamna sa nu-si roteasca privirea, precum floarea soarelui, doar în jurul Bucurestiului, având în vedere ca afacerile lor sunt mai degraba locale si regionale? În afara de modificarile dese ale legislatiei din domeniul afacerilor si politica fiscala a Guvernului, ce ar putea afla ei dinspre Bucuresti? Mai nimic. Antreprenorii ardeleni au început sa fie interesati în primul rând de ce se întâmpla lânga ei. De Autostrada. De aeroporturi regionale. De concurenta imediata din afaceri. De firma - poate exemplu de succes - a vecinului. De proiectele pe infrastructura ale administratiilor. De analistii de acasa ai secretelor reusitei în afaceri.Din iunie 2010, acest rol a fost preluat de Transilvania Business. Proiectul, unic la nivel de industrie media, e de fapt unul foarte amplu. Îl veti vedea pe masura dezvoltarii lui. Cumpara sau aboneaza-te la Transilvania Business si vei face parte din acest proiect.Echipa Transilvania Business
Campionatul Muntilor Apuseni, editia 2010-Fotbal pe teren redus pentru zona rurala, desfasurat la Ciuruleasa si-a desemnat podiumul competitiei în urma finalelor disputate: respectiv, finala mica: Rosia Montana-Poiana Vadului-5-1, iar finala mare, Sohodol-Salciua- 3-0. Astfel, podiumul a fost ocupat in ordine de echipele Sohodol, Salciua si Rosia Montana. Au fost premiate toate echipele (locurile 5-16) cu un trofeu si o diploma pentru participarea la prima editie a competitiei si au fost acordate premii celor remarcati în competitie, dupa cum urmeaza: cel mai tinar jucator: Horea Balea Horatiu (echipa Bistra)- 15 ani; cel mai tehnic jucator: Mihai Micu (echipa Rosia Montana); cel mai bun portar: Daniel Puf (echipa Salciua); Jucatorul surpriza: Ovidiu Gligor (echipa Sohodol); golgeterul campionatului: Alin Hornisch (echipa Salciua)- 13 goluri; jucatorul campionatului: Adrian Olelei (echipa Horea).Toti cei nominalizati au primit cite o minge, un trofeu si o diploma. De asemenea, au fost acordat Trofeul fair-play – echipei din Almasu Mare. Premiul special al campionatului i-a fost decernat insa primarul Radu Tuhut, pentru baza deosebita de la Ciuruleasa. Între cele doua finale a avut loc si un joc vedeta, în prima parte jucind echipa din Matisesti cu echipa primarilor, iar în a doua parte au jucat între ei primarii prezenti. La jocul vedeta în teren au intrat si jucatori speciali ca Ion Dumitrel –presedinte CJ Alba; deputatul Corneliu Olar –; Adrian Dutoiu – primarul localitatii Horea din judetul Tulcea. Senatorul Alexandru Peres si alti invitati la finala competitiei, alaturi de un numar foarte mare de spectatori au urmarit cu placere acest joc interesant si finalele respective. A fost premiata echipa primarilor cu trofeul si diploma de campioana a jocului vedeta, premiul fiind înminat primarului din Horea, Marin Nicola, iar echipa din Matisesti a primit o diploma si trofeul de finalista a jocului vedeta. Primele trei locuri au beneficiat de cite un trofeu distinct si medalii în functie de locul ocupat, o diploma, o minge-pentru locul 3, doua mingi locul 2 si 3 mingi, plus tricouri de campion pentru locul 1, iar locul 4 un trofeu si o diploma. Au primit cite un trofeu si cei trei arbitri ai competitiei: Alexandru Voda, Andrei Benke si Nicusor Marcu.Premierea a fost facuta de Ion Dumitrel, Corneliu Olar si Sorin Corpodean, presedintele AFF Alba. Sustinerea financiara a competitiei (arbitraje, premii, echipament acordat si utilizat, logistica) a fost asigurata prin parteneriatul CJ Alba- AJF Alba, iar bazele sportive de la Horea, Bistra si Ciuruleasa au fost puse la dispozitie gratuit.
Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, este asteptat la Alba Iulia, la sfirsitul acestei saptamini, pentru a participa la intilnirea anuala a inspectorilor scolari generali din toata tara. Evenimentul are loc, in acest an, la Alba Iulia si va fi gazduit de Universitatea “1 Decembrie 1918”. Inspectorul scolar general adjunct al judetului Alba, Marcel Stan, a precizat ca astfel de intilniri au loc in fiecare toamna, cu scopul de a fi discutate detalii legate de noutatile legislative, metodologia miscarii personalului didactic, calendarul si desfasurarea examenelor, precum si alte detalii legate de desfasurarea anului scolar care incepe. Acesta a mai mentionat ca, la intilnire sint asteptate sa participe peste 50 de persoane, inspectori scolari generali si reprezentanti ai Ministerului Educatiei.
Meciul dintre FC Unirea Alba Iulia si Muresul Deva este un nou prilej pentru un duel între doi frati la echipe diferite. Dupa razboaiele fratricide din anii trecuti, în Liga I: Karamyan, cind Arman juca la Ceahlaul si Artiom la Rapid sau Goian, cind Dorin juca la Steaua si Lucian la Dinamo, simbata pe “Cetate” fratii Pistol vor juca unul împotriva celuilalt. Uniristii îl au pe Marius Pistol, 23 de ani, jucator ce a debutat sezonul trecut în Liga I la meciul Otelul - Alba 1-0, în timp ce la Muresul joaca Victor Pistol, 18 ani, ambii evoluind pe postul de fundas central. Interesant de remarcat este faptul ca ambii frati provin dintr-o familie de fotbalisti. Tatal lor a jucat fotbal, iar unchiul acestora Constantin Pistol a cistigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua Bucuresti, în 1986. Cei doi „Pistolari”, nascuti la Sibiu, se vor întilni simbata pentru prima data în cariera ca adversari. “Sincer, cind m-am apucat de fotbal nu am crezut ca o sa ajung sa joc împotriva fratelui meu. Daca intru pe teren sper sa nu dezamagesc si sa am o evolutie foarte buna împotriva lui. Nu ne-am tachinat. Cel mai bun sa cistige!”, a declarat mezinul Victor, poreclit de catre colegii de la Muresul Deva: Agheu. Internationalul de juniori al echipei hunedorene s-a refacut dupa accidentarea la inghinali si are sanse mari sa evolueze în jocul de la Alba Iulia înca din primul minut. <<Victoras, te bat!>>“Nu aveti nici o sansa sa învingeti la Alba!” este mesajul uniristului Marius pentru fratele lui mai mic. Motivul? “Sintem mai buni! Avem echipa, ne dorim sa învingem si nu ne permitem sa pierdem puncte acasa daca vrem sa revenim repede în Liga I. Nu va fi un meci usor, ambele echipe au un moral ridicat dupa victoriile din prima etapa, însa experineta si valoarea lotului ne obliga sa cistigam”, a declarat aparatorul unirist, achizitionat în iarna de la Rapid. Acesta este convins ca parintii îi vor tine pumnii strinsi lui Victor si vor dori ca victoria sa apartina echipei Muresul Deva. “Sînt convins ca parintii vor tine cu el, pentru ca este cel mai mic. Totusi, sper sa nu-mi faca vreo surpriza!”, a mai precizat Marius, ce va juca în premiera titular în acest sezon. Aparatorul „alb-negrilor” profita din plin de faptul ca colegul sau din defensiva Poverlovici a fost suspendat doua etape, dupa ce a vazut cartonasul “rosu” la Slatina.
Aproape 400 de elevi din invatamintul profesional si tehnic vor putea face practica de specialitate la diferiti agenti economici si vor fi platiti pentru munca depusa. Acest lucru este posibil in baza unui proiect strategic cu finantare europeana lansat marti, la Alba Iulia, care va fi derulat de Inspectoratul Scolar Judetean Alba, in parteneriat cu institutiile similare din Salaj, Gorj si Timis. Valoarea totala a proiectului este de peste 3,3 milioane lei, din care peste 2,7 milioane lei sint fonduri europene nerambursabile. Proiectul “Stagii de pregatire practica de calitate - elevi mai bine pregatiti pentru piata muncii!” este cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. Perioada de implementare a proiectului interregional, fiecare judet facind parte dintr-o alta regiune de dezvoltare, este de doi ani. Dupa cum au precizat reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Alba, obiectivul general al proiectului este cresterea abilitatilor practice dobindite de elevii din invatamintul profesional si tehnic la locul de munca, prin dezvoltarea competentelor specifice locului de munca, facilitindu-le astfel tranzitia de la scoala la viata activa.Doua calificariProiectul va fi derulat la nivelul celor patru judete partenere si ar trebui sa duca si la o mai buna comunicare inter-institutionala si interregionala. Aproape 400 de elevi din judetele implicate vor putea sa se califice in doua meserii: mecanic auto si strungar. Tot in baza acestui proiect vor fi formate si 22 de persoane, de la diferiti agenti economici, cu atributii de tutori. De asemenea, vor fi elaborate caiete de practica si alte documentatii specifice, care vor putea fi utilizate si ulterior, in formarea altor elevi. Elevii vor face practica obligatorie la un potential loc de munca si vor participa la mese rotunde cu potentialii angajatori. Pe linga activitatile specifice, tinerii vor fi invatati sa aiba un stil de viata sanatos si li se va explica ce inseamna sa treci de la statutul de elev la acela de angajat. Elevi platitiPentru tinerii care vor fi implicati in proiect, cel mai important aspect va fi, probabil, cel financiar. Ei vor putea obtine subventii financiare, cu conditia sa participe pe intreaga durata de desfasurare la stagiile de pregatire practica si sa le finalizeze cu succes. Subventia prevazuta este de 430 lei/elev. Tinerii care obtin performante deosebite pe parcursul stagiului de pregatire practica pot obtine si premii. In total, vor fi acordate 40 premii in cuantum de 1800 lei fiecare. Reprezentantii ISJ Alba spera ca, in acest fel, sa “obtina” o generatie de absolventi inalt calificata, iar elevii sa fie motivati si dispusi sa isi gaseasca locuri de munca in domeniile pentru care s-au pregatit.
Elevii lui Marius Baciu vor incerca sa valorifice plusul de experienta si in fata gruparii hunedorene, ce a retrogradat la finele sezonului trecut din Liga a II-a si a preluat locul echipei International Curtea de Arges. Asta in ciuda absentelor de marca din efectiv (B. Bucurica, M. Oprea, Cl. Oara, Potopea – accidentati; Poverlovici – suspendat). Oaspetii se straduiesc sa se omogenizeze din mers, garnitura lui Gica Barbu cunoscind citeva permutari in intersezon. Noutatile din lotul oaspetilor de miine ai stadionului din Alba Iulia sint: portarul Dumitru Pirvu, fundasii Adrian Gongolea (ex-FCM Tg. Mures) si Tiberiu Coca (ex-Liberty Salonta), mijlocasii Valerian Girla si Iosif Melcea (ambii ex-CSM Rm. Vilcea) si Viorel Trif (ex-Dacicus Orastie), la care se adauga virful Elvis Dirvaru, revenit la Deva dupa un imprumut de un sezon la Fortuna Covaci.Aspecte din desfasurarea meciului de miine vor fi transmise in direct pe frecventele Radio Romania Regional de colegii de la Radio Tirgu Mures, crainici-reporteri fiind Aurel Ratiu si Lucian Daramus.In sezonul promovarii in Liga I, uniristii au invins Deva in ambele confruntari: 2-0 la Alba Iulia, respectiv 3-1, in retur, sub Cetatea Devei.Echipa probabila: Rotaru – Negura, Pistol, Soporan, C. Cristea – Fl. Sabou, Dilbea/cpt, Selagea (Sg. Costea), N. Stanciu – Sg. Bus, I. Szabo. Arbitrii: Florin Marcu (Oradea) – Ciprian Dansa (Oradea) si Iulian Szekely (Cluj-Napoca), rezerva: Ionut Gherle (Cluj-Napoca). Observator FRF: Jiga Dan (Bistrita) si Alexandru Eduard (Ploiesti).Stadion: “Cetate”, ora 11.00, Pret bilet: 10 lei, intrarea generala. ETAPA A 2-A CS Mioveni - ACU AradFC Bihor - Vointa SibiuCSM Rm Vilcea - Ariesul TurdaMinerul Lupeni - Gaz Metan CraiovaFC Silvania Simleu - Petrolul PloiestiFC UNIREA - Muresul DevaUTA Arad - Alro SlatinaACS MU Poli Iasi - FC Arges
Se spune ca: ...aduce ghinion sa iesi dintr-o casa pe alta uta decit pe cea prin care ai intrat. ...atunci cind te muti dintr-o casa, nu lua cu tine matura veche. Cumpara alta noua si arunc-o pe cea veche. ...sarea presarata pe pragul unei case noi va proteja casa de rau. ...cel mai bine este sa dormi cu capul spre nord si picioarele spre sud. ...daca maturi in casa si dai gunoiul afara noaptea, vei primi vizita unui strain. ...aduce ghinion sa imprumuti matura altcuiva sau de la altcineva. ...aduce noroc sa pui o moneda in temelia unei case nou construite. ...aduce noroc sa aduci o matura noua, o moneda si un carbune in casa noua. ...aduce ghinion sa te muti in casa noua intr-o vineri sau o simbata, sau intr-o zi ploioasa. ...e semn rau daca te incui pe din afara. ...aduce ghinion sa te muti de la un etaj superior la unul inferior in aceeasi cladire. ...e semn bun sa aduci sare intr-o casa noua. ...aduce ghinion sa maturi imediat dupa ce au plecat musafirii (si acestia sint inca pe drum). ...daca sar scintei din soba sau din camin, vin musafiri. ...daca doua persoane care fac acelasi pat impreuna, se vor certa. ...daca ai inceput sa faci patul, nu te opri inainte sa-l termini ca sa faci altceva, altfel e semn de ghinion. ...aduce ghinion sa nu-ti faci patul duminica. ...daca pui asternuturile gresit, inseamna ca te vei muta curind. ...nu bate covoarele dupa asfintit. ...daca versi apa pe podea, nu sterge apa cu piciorul. ...aduce ghinion sa intinzi rufele spalate dupa asfintit. ...daca un tablou cade brusc de pe perete, e semn ca in curind va muri un prieten sau o ruda. Poate fi si semn de boala grava, de ghinion sau de drum indepartat.
Incepind cu data de 1 septembrie, Serviciul Public de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Alba Iulia a pus la dispozitia doritorilor cererile pentru acordarea ajutorului la incalzirea locuintei cu lemne, carbuni si combustibili petrolieri. Cei care pot depune aceste cereri sint familii sau persoane singure, altele decit cele beneficiare de ajutor social, cu un venit net lunar de pina la 615 lei pe membru de familie. Cererile pentru acordarea acestui ajutor se pot ridica de la sediul Serviciului Public de Asistenta Sociala Alba Iulia din strada Bucovinei, numarul 3.LegislatieDosarele de solicitant trebuie sa cuprinda, pe linga cererea tip, copia cartii de identitate pentru toti membri familiei cu domiciliul la adresa unde se solicita ajutorul, iar pentru copiii de pina la 14 ani se va depune copia certificatului de nastere. Este obligatoriu ca solicitantii sa depuna si actele justificative ale veniturilor nete declarate, pe luna anterioara depunerii cererii. Depunerea dosarelor se face individual la sediul Serviciului Public de Asistenta Sociala Alba Iulia, in fiecare zi de luni pina vineri intre orele 8.00 si 16.00. Termenul limita este data de 15 septembrie. ‘’Exista o legislatie foarte clara pentru sustinerea si ajutorarea cazurilor sociale. Municipalitatea a aplicat astfel de masuri in fiecare an, pentru ca, pentru noi, fiecare albaiulian este foarte important. Si pentru ca avem posibilitatea, ii ajutam si ii vom ajuta de fiecare data’’, declara primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava. Din momentul acordarii ajutoarelor pentru incalzirea locuintei, titularii acestui drept sint obligati sa comunice orice modificare intervenita in componenta familiei si veniturilor acesteia, in termen de 5 zile de la aparitia modificarilor.Mai scumpIn ceea ce ii priveste pe albaiulienii racordati la sistemul centralizat de incalzire, respectiv aproximativ 200 de familii, acestia vor plati in iarna preturi mai mari. Asta deoarece furnizorul, societatea Dalkia Alba Iulia a modificat pretul gigacaloriei, in urma aprobarii primite din partea consiliului local. Pentru anul in curs, Dalkia va calcula preturile pentru o valoare de 533,81 lei gigacaloria, pentru energia termica produsa si distribuita pe baza de gaze naturale destinata populatiei. Agentii economici vor scoate din buzunar doar 430,49 de lei pentru o gigacalorie, la care se adauga insa un procent de 24% reprezentind TVA, iar energia termica produsa pentru spitale, sanatorii, case de batrini, centre sociale pentru copii, institutii de invatamint si lacase de cult, va costa 426,72 lei fara TVA. In prezent, abonatii care mai sint racordati la retelele administrate de Societatea Dalkia sint in mare parte institutii publice.
Nu sint un suporter al actualului Guvern si, de fapt, de ceva timp nici nu ma mai intereseaza politica. Din simplul motiv ca in ultimii 20 de ani s-a spus tot ce era de spus, s-a promis tot ce era de promis si s-a facut tot ceea ce era de facut. S-a facut totul pentru cine trebuia si indiferent de culoarea politica, nimeni nu s-a putut gindi vreo clipa sa faca altfel. Asa ca nu mai conteaza si deci nu ma mai intereseaza. Totusi, nu pot sa nu remarc faptul ca in pragul sezonului rece, dupa aproape doi ani in care am fost pusi sa combatem criza, clasa politica ne ameninta din nou. Unii, adica cei de la guvernare vor remaniere, iar presedintele vrea reducerea cheltuielilor. Adica a venit vremea ca poporul sa stringa si mai mult cureaua pentru simplul motiv ca o parte dintre clientii de partid nu au apucat sa se aseze la masa. A venit acum timpul ca unii dintre cei care si-au facut plinul sa faca un pas inapoi si sa vina altii, deci avem nevoie de noi masuri anticriza. O amenintarea serioasa mi se pare si cea a opozitiei. PSD, PNL si PC au stat citiva ani in umbra, au cheltuit o gramada de bani pentru a “face opozitie constructiva”, iar acum le-a ajuns cutitul la os. Sub pretextul ca doresc sa repare ce a stricat actualul Guvern se pregatesc de o noua motiune, de un nou razboi cu presedintele si de o eventuala suspendare a acestuia. In fapt, cu buzunarele goale si cu foamea in glanda, cele trei partide isi fac calculele ca la final de criza, intr-un moment in care raul a cam trecut, e vremea sa se ia de git cu adversarii, sa pozeze in salvatorii poporului si sa se aseze si ei la masa cu bunatati. La fel au facut si rusii in urma cu vreo 60 de ani. Ne-au salvat pe toti, pina la unul, iar pe cei care nu au vrut sa fie salvati i-au pus sa contribuie la bunastarea poporului. Nu spun ca nu e buna alternanta la putere sau ca opozitia e mai altfel decit puterea. Spun doar ca intr-un moment in care am reusit sa inregistram o mica crestere economica, cind lumea a strins cureaua si a invatat sa traiasca cu putin si stringe din dinti in asteptarea primaverii, oamenii politici se pregatesc de noi cheltuieli. Un Guvern blocat, un presedinte suspendat, instalarea unui nou Guvern, alegeri anticipate, campanie electorala, si cite si mai cite minunatii. Toate, bineinteles din buzunarul nostru, al tuturor, al celor care trebuie sa fim salvati. Hai sictir! Eu propun altceva. Membrii PSD sa se ia de dupa git cu cei ai PNL, sa ii traga dupa ei si pe umanisti, sa mearga la Guvern si in Parlament si sa ii stringa si pe PDL-isti si independenti, sa ii imbarce si pe cei de la UDMR, PRM si toate celelalte partide ramase si sa se duca in ... treaba lor. Am ramine fara citeva milioane de oameni. Ar putea merge in Franta, in Italia sau Germania. De fapt ar putea merge oriunde din partea mea. Dupa principiul enuntat de Basescu, conform caruia imigrantii fac bine ca stau prin alte tari decit sa pape ajutoare sociale de la buget, cele citeva milioane de politicieni ar putea sa faca bine sa mai saraceasca si pe altii. Ca noi ne-am cam saturat!
“Preafericitul Parinte Patriarh Daniel va oficia ceremonia de sfintire a lacasului de cult din Blaj impreuna cu IPS Andrei, Arhiepiscopul de Alba Iulia si cu alte 15 inalte fete bisericesti din tara”, a anuntat ieri purtatorul de cuvint al Primariei Blaj, Raluca Damian.Aceasta a aratat ca biserica ce va fi sfintita duminica a fost construita in perioada 1991-2010 prin perseverenta preotului Vasile Benchea, care pastoreste cea mai mare parohie din Blaj, cu 2.500 de persoane. Edificiul este ridicat in stil traditional bizantin, avind forma de trefla. “Prin contributia Consiliului Local Blaj si a Consiliului Judetean Alba, lucrarile la acest important edificiu religios au beneficiat, in ultimii ani, de un ritm mai accelerat, autoritatile alaturindu-se practic efortului colectiv al credinciosilor ortodocsi din parohie”, a mentionat Raluca Damian.ProgramPotrivit programului dat ieri publicitatii, primirea oficiala a Patriarhului va avea loc duminica dimineata, la ora 8.30, cind acesta va fi intimpinat de reprezentanti ai administratiei publice locale si judetene, de preoti si enoriasi. Dupa oficierea ceremoniei de sfintire a bisericii, primarul Gheorghe Rotar ii va conferi Patriarhului Daniel titlul de “Cetatean de onoare al municipiului Blaj”.“Intiistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane va mai primi, cu aceasta ocazie, din partea Primariei si a Consiliului Local Blaj un tablou ce-l infatiseaza pe Andrei Saguna, care la 3/15 mai 1848 a prezidat, impreuna cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeni, Marea Adunare Nationala de la Blaj. Tabloul este realizat de un artist din Blaj, specialist in portretistica, Emil Comsa”, a anuntat Raluca Damian.Pentru acest eveniment, la Blaj sint asteptati sa soseasca circa 20.000 de pelerini, motiv pentru care administratia locala a decis sa intrerupa circulatia pe Bulevardul Republicii, Bulevardul Eroilor si pe strada Garii. Localnicii din apropierea bisericii care va fi sfintita duminica sint rugati sa isi parcheze masinile pe strazile adiacente, intre orele 7 si 16.
Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Alba a demarat procesul de elaborare a Strategiei de Dezvoltare Durabila a zonei, care cuprinde unitatile administrativ teritoriale Alba Iulia, Sebes, Teius, Ciugud, Berghin, Sîntimbru, Galda de Jos, Metes, Vintu de Jos, Ighiu si Cricau, în vederea consolidarii si dezvoltarii profilului competitiv al arealului asociatiei. Elementele de baza ale strategiei vor porni de la valorificarea potentialului existent, coroborate cu oportunitatile din viitor, în beneficiul comunitatilor membre si a dezvoltarii microregiunii AIDA. Dezvoltarea istorica si punerea în valoare a bogatiei culturale, utilizarea în comun a unor resurse limitate, sau împartasirea unor probleme similare, sint numai citiva dintre factorii care fac necesara stabilirea unor obiective clare si regindirea sistemului de prioritati. Practic, Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Alba incearca sa acopere tocmai aceste necesitati. Obiectivul general al întilnirii derulate ieri la Alba Iulia pe aceasta tema a fost initierea formarii Grupului de Lucru organizat si institutionalizat la nivel tehnic al Parteneriatului Intersectorial în vederea elaborarii, implementarii si monitorizarii Strategiei de Dezvoltare Durabila AIDA. Este vorba despre asumarea publica a proiectului. In acest sens, la eveniment au participat toti primarii localitatilor din arealul AIDA, reprezentanti ai institutiilor deconcentrate din judet, ONG-urile care vor reprezenta un vector important în elaborarea strategiei, personal tehnic din cadrul administratiilor publice locale si din Consiliul Judetean Alba si parteneri din cadrul proiectului.‘’Alba Iulia nu se poate dezvolta cu spatele la vecini, iar acest lucru este valabil si pentru localitatile din jurul capitalei de judet. Este evident ca forta acestui tip de asociere nu este data de individualism, ci de proiecte comune, care sa genereze o dezvoltare coerenta si omogena a întregii regiuni. Aceasta întilnire de lucru este un prim pas concret, este temelia unui viitor solid pe care îl fundamentam prin strategia ce va fi elaborata locuitorilor din arealul AIDA’’, a declarat referitor la acest eveniment primarul municipiului Alba Iulia si presedinte al Asociatiei Intercomunitare de Dezvoltare Alba Iulia, Mircea Hava. Totodata intilnirea a constituit un bun prilej pentru diseminarea spre consultare a propunerilor privind functionarea Parteneriatului Intersectorial pentru Dezvoltarea Strategica AIDA elaborata de un consultant, precum si declaratia de aderare la Parteneriatul Intersectorial pentru Dezvoltarea Strategica AIDA a institutiilor participante.
La sfirsitul acestei saptamini, comuna Albac va gazdui cel mai important eveniment turistic al judetului Alba, Tirgul de Turism de la Alba, singurul tirg national dedicat turismului rural. Evenimentul a ajuns la a sasea editie si, potrivit organizatorilor, a crescut de la an la an.Programul tirgului cuprinde concursuri de pescuit, de gastronomie, tirguri mestesugaresti, expuneri de oferte turistice, seminarii pe teme de management turistic, drumetii in munte, focuri de artificii si concerte de muzica populara. Vor avea standuri de prezentare 12 primarii din judetul Alba, dar vor veni si expozanti din judetele Arad, Bihor, Brasov si Harghita, precum si din Bucuresti. Lista este completata cu: 10 societati comerciale care prezinta produse si servicii adresate pensiunilor si agentiilor economice din turism, 9 asociatii care activeaza in turism, 5 stand-uri cu pensiuni aflate sub egida ANTREC, Directia Silvica Alba, Muzeul National al Unirii Alba Iulia, Serviciul Salvamont Alba, Parcul Natural Apuseni si Rosia Montana Gold Corporation. Si Asociatia Tara Vinului va avea un stand de prezentare, cu scopul declarat de a veni in sprijinul micilor producatori. De asemenea, vor fi 6 stand-uri cu produse culinare vinatoresti si 30 de stand-uri ale mesterilor populari sositi din judetele Alba, Arad, Bistrita-Nasaud, Cluj, Hunedoara, Mures si Vilcea. La concursul de pescuit s-au inscris 32 pescari romani si straini, care se vor intrece pe durata a doua zile. De asemenea, participantii vor fi invitati la expeditii de hipoturism si cicloturism, doua produse turistice prezentate in premiera la tirgul de la Albac. Bineinteles, vor avea loc si seminarii dedicate specialistilor din domeniul turistic, care vor avea ocazia sa viziteze si pensiunile din zona, cele mai primitoare dintre acestea urmind sa fie si premiate. AlternativaPrincipalii beneficiari ai tirgului sint, cu siguranta, localnicii din Albac, care au investit tot mai mult in turism, de la an la an, mai ales dupa ce comuna a primit oficial statutul de statiune turistica. “Tirgul de turism ofera o alternativa localnicilor, care se bazau pina acum pe exploatarea si prelucrarea lemnului. Acum, a devenit si turismul o sursa de cistig importanta pentru localnici”, a declarat primarul comunei Albac, Tiberiu Todea.Acesta a tinut sa precizeze ca intreaga organizare nu costa multi bani, deoarece multe din cele necesare deja exista in comuna. “Exista discutii ca in aceasta perioada dificila se cheltuiesc bani pentru diferite actiuni... Va spun cu certitudine ca, la Albac, nu se cheltuiesc multi bani sa promovam zona turistica, pentru ca acesti bani s-au cheltuit cu masura, in timp. Eu sint convins ca toata baza necesara desfasurarii in bune conditii a Tirgului de Turism Rural de la Albac, la cea de-a sasea editie, este asigurata fara bani multi, iar banii cheltuiti putem sa ii justificam tuturor celor interesati (...) Cel mai important lucru este ca am reusit, de la o editie la alta, sa aducem agentii de turism din tara si din strainatate sa participe la acest tirg, pentru ca datorita lor, implicit vor apare turistii in anii urmatori”, a spus Tiberiu Todea. Limitarea descresteriiDirectorul Directiei Tehnice din cadrul CJ Alba, Dan Popescu, a subliniat ca, dat fiind contextul economic, nu isi propune nimeni cresteri in domeniul turistic, ci doar o atenuare a caderii. “Trendul este unul descendent in ceea ce inseamna turismul la nivel national. Noi am reusit sa limitam aceasta descrestere. Nu putem sa discutam despre un trend ascendent la nivelul judetului Alba, dar putem discuta de o diminuare a acestei scaderi. Iar in conditiile in care infrastructura de turism a crescut, din punctul nostru de vedere unul dintre obictivele tirgului a fost indeplinit. Vreau sa precizez ca anul acesta avem cele mai multe standuri de expunere care acopera nu numai infrastructura turistica, ci si alti actori din domeniul turismului, de exemplu cei care ofera servicii pensiunilor. Avem cel mai mare numar de mesteri populari. Putem sa concuram la nivel de tirguri dedicate mesterilor populari (...) Deci putem discuta de un tirg in tirg. Sint indicatori care din punctul nostru de vedere sint pozitivi. (...) Cel mai important insa este ca se observa o schimbare de mentalitate a localnicilor, care nu percepeau ca alternativa turismul, ci doar valorificarea masei lemnoase. Noi consideram ca aceasta abordare, valorificarea masei lemnoase, nu este una de durabilitate si avem obligatia de a arata alternative, chiar daca ele nu produc efecte imediate”, a declarat Dan Popescu.
Incepind de astazi, la Alba Iulia, se va desfasura cea de-a treia editie a conferintei internationale “Dying and Death in 18th-21st century Europe: Refiguring Death Rites in Europe”. Dupa cum au precizat organizatorii, acest eveniment stiintific este unic in Centrul si Sud Estul Europei, fiind in exclusivitate dedicat analizei si discutarii diverselor aspecte ale muririi si mortii in ultimele trei secole.Initiatorul si coordonatorul conferintei, Marius Rotar, a precizat ca la manifestare participa cercetatori din mediile academice, fiind reprezentate 16 tari europene: Marea Britanie, Italia, Olanda, Germania, Bulgaria, Ucraina, Finlanda, Danemarca, Bulgaria, Turcia, Grecia, Franta, Republica Ceha, Polonia, Republica Moldova, Romania, precum si din Noua Zeelanda. “Lucrarile sint organizate pe mai multe sectiuni, unde se vor discuta problematicile istoriei culturale a mortii, a comemorarilor, a ingrijirilor paliative, sinucidere, euthanasie, tematicile cimitirelor si crematoriilor europene sau cele ale religiei si intelesurilor mortii. Conferinta are, prin definitie, un caracter pluri si interdisciplinar, fiind prezenti istorici, psihologi, sociologi, medici, preoti, asistenti sociali, antropologi, filosofi, literati sau chiar persoane angrenate in industria funerara din Romania si Europa”, a aratat Marius Rotar.Deschiderea lucrarilor conferintei, care se va incheia duminica, are loc astazi, la Sala Unirii, la ora 9,15.
“Inima exista, se afla in comuna Cricau si se poate vedea foarte frumos de pe drumul care leaga comuna de Piatra Craivii. Nu este Photoshop (...) Vom face demersurile de identificare a acestei poieni si de trecere a ei ca monument local, monument protejat la nivelul judetului Alba. Este, zic eu, un dar”, a declarat directorul Directiei Tehnice din cadrul CJ Alba, Dan Popescu.Acesta a precizat ca primele materiale de prezentare care folosesc aceasta imagine vor fi distribuite in Germania, la sfirsitul acestei saptamini, la un tirg de turism organizat in Landul Brandenburg, unde judetul Alba reprezinta Regiunea 7 Centru, din punct de vedere turistic. Pentru acest eveniment au fost editate brosuri, in limba germana, care recomanda locatii de vizitat de interes pentru nemti, in special legate de existenta sasilor pe aceste meleaguri. “La tirgul din Germania, participam cu un stand etnografic, de promovare a traditiei si mesterilor populari, promovare pe care o asiguram noi, Consiliul Judetean Alba”, a declarat Dan Popescu. In tara, noua imagine de promovare a judetului va fi prezentata la Tirgul National de Turism Rural de la Albac, care are loc tot la sfirsitul acestei saptamini. Presedintele CJ Alba, Ion Dumitrel a tinut sa precizeze ca institutia participa la evenimentul din Landul Brandenburg, la invitatia primului ministru al Landului, Mathias Platzek. Din punct de vedere economic, Regiunea Centru este rezprezentaa de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. “Regiunea Centru este prima din Romania care participa la acest de eveniment, la care vor fi prezente si regiuni din Polonia si Ungaria. In cadrul acestei manifestari se vor prezenta traditiile inca vii din regiunea noastra, dar si progresul inregistrat de Regiunea Centru in principalele domenii economice”, au precizat reprezentantii ADR Centru.
ChemareaPrin functia ei liturgica si spirituala biserica – locas de închinare – cheama la sine prin glasul clopotelor, la vreme de rugaciune, pe toti credinciosii, pentru a-i uni cu Dumnezeu, cu cerul, pentru a-i „îndumnezei”, prin puterea Duhului Sfânt, care lucreaza în Sfintele Taine si prin aceasta, pentru a-i uni între ei, spre a forma o unitate deplina cu Hristos. În adunarea eclesiala, prin împartasirea cu Trupul si Sângele Mântuitorului în cadrul Sfintei Liturghii se reconstituie Trupul tainic al Domnului, Sfânta Biserica, al carui cap este Hristos, iar noi suntem madulare fiecare în parte (cf. I Cor. 12, 27). ÎmpreunaUnitatea bisericeasca creata si grupata în jurul aceluiasi altar sau aceluiasi preot se numeste parohie, de la termenul grecesc paroikia – care însemneaza a locui împreuna, a fi în acelasi loc. Parohia nu este doar o unitate administrativ-bisericeasca, ci mai presus de toate este o realitate spirituala, în cadrul careia fiecare credincios îsi afla menirea sa în relatie cu Dumnezeu, – câstigarea mântuirii. Ea este unitatea cea mai mica a Bisericii ca trup mistic al lui Hristos si se manifesta ca un organism alcatuit din mai multe elemente. Preotul-parohConducatorul parohiei, capul vazut al acestei organism, este preotul-paroh, care îl reprezinta pe Hristos, Capul nevazut al Bisericii si lucreaza în numele Lui. Preotul continua si împlineste cele trei slujiri ale Mântuitorului, de Profet, Arhiereu si Împarat, prin lucrarea învatatoreasca – vestind Evanghelia Cuvântului lui Dumnezeu, prin cea sfintitoare – savârsind sfintele slujbe, Sfânta Liturghie, Sfintele Taine si Ierurgiile bisericesti, iar prin cea conducatoare – purtând o permanenta grija parinteasca fata de credinciosi, pentru a-i conduce pe calea mântuirii. De aceea fiii sai duhovnicesti îl numesc ca preot „parinte” spiritual. Constiinta de enoriasÎntre îndatoririle credinciosilor, prima si cea mai importanta este constiinta de enorias, constiinta apartenentei la o parohie, la un altar, la un slujitor al altarului si la un parinte duhovnicesc. În felul acesta parohia devine pentru fiecare enorias o mare familie spirituala în cadrul careia el a intrat prin Taina Sfântului Botez si a Mirungerii, primite în pruncie, s-a dezvoltat, întarit si hranit duhovniceste prin celelalte Sfinte Taine ale Bisericii. Baia lacrimilor, Sfânta Spovedanie ofera credinciosului împacarea cu Dumnezeu si balsam sufletului ranit de pacat, pentru a putea atinge punctul de maxima comuniune, unirea cu Hristos, prin împartasirea cu Preacuratul Trup si Scumpul Sânge, în Taina Euharistiei. În vreme de încercare si suferinta, prin Sfânta Taina a Maslului, credinciosul dobândeste sanatate sufleteasca si trupeasca. Dragostea care îi uneste pe cei ce doresc sa vietuiasca împreuna „în Domnul” este binecuvântata prin Taina Cununiei. Tot ceea ce este în afara cununiei este „spurcaciune” înaintea lui Dumnezeu. Dintre credinciosi sunt alesi si cei care, urmând o chemare speciala numita vocatie, sunt instituiti, dupa pregatirea necesara, în treptele ierarhiei de drept divin: diaconi, preoti si episcopi. Pentru o parohie vie(…) Desprinderea credinciosilor de Biserica spre a-si cauta în afara ei liman, cât si absenta si dezertarea unora de la îndatoririle lor, vor duce la pierderea constiintei de enorias, la desprinderea din comunitatea spirituala în care s-au nascut si au crescut si, în final, la moartea lor spirituala. Fara o munca asidua si responsabila din partea ierarhiei bisericesti si fara un raspuns si o colaborare constienta din partea credinciosilor o parohie nu poate fi vie, ci îsi pierde caracterul si esenta sa supranaturala, ramânând doar o simpla realitate administrativa, sau uneori chiar mai putin.
Preasfanta virtuteMarele Apostol Pavel, vasul alegerii si gura lui Hristos, aratand ca dragostea dumnezeiasca este cea mai mare virtute, zice: Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea (I Corinteni 13, 13). In alt loc al Sfintei Scripturi, auzim: Dragostea este plinirea Legii (Romani 13, 10; Galateni 5, 14), si legatura desavarsirii (Coloseni 3, 14). De-ar avea cineva toate darurile si toate faptele bune, fara dragostea dumnezeiasca nu are nimic bun si nimic nu foloseste fara iubirea de Dumnezeu (I Corinteni 13, 1-4). Rugaciunea cea curataDeci, intelegand cat de mare este comoara cea nepretuita a dragostei de Dumnezeu, in cele ce urmeaza vom vorbi cate ceva despre aceasta preasfanta virtute. Mai intai, sa punem o intrebare: prin ce virtuti castiga omul dragostea de Dumnezeu? La aceasta intrebare vom raspunde cu marturii de la Sfintii Parinti, care zic: „Toate virtutile ajuta mintea omului sa castige dragostea dumnezeiasca, dar mai mult decat toate, rugaciunea cea curata, caci prin aceasta, mintea, zburand catre Dumnezeu, iese afara din toate cele ce sunt“ (Sf. Maxim Marturisitorul, Filocalia II, op. cit. p. 39). La fel invata si dumnezeiescul parinte Isaac Sirul care zice: “Dragostea se naste din rugaciune“. Doua tipuriDar trebuie sa stim ca alta este dragostea de Dumnezeu ce se castiga prin rugaciunea cea curata, si alta este dragostea de Dumnezeu, ca energie necreata si ca dar de sus. Acest lucru il arata Sfintul Diadoh al Foticeii, zicand: „Alta este dragostea sufletului si alta este aceea ce vine in el de la Duhul Sfint. Dragostea dintai este moderata si pusa in miscare de vointa noastra, atunci cand vrem; de aceea este si rapita usor de duhurile cele necurate, cand nu tinem cu tarie la hotararea noastra. Cealalta, asa de mult aprinde sufletul de dragostea catre Dumnezeu, incat toate partile lui se lipesc de dulceata cea negraita si infinita, caci mintea umplandu-se atunci de lucrarea duhovniceasca, se face ca un izvor din care tasneste dragostea si bucuria“ (Pr. D. Staniloae, Teologia morala, vol. 3, 1981, p. 256). RabdareAsadar, trebuie sa intelegem ca in dragostea naturala este activ si omul. Insa mai presus de aceasta treapta se afla cea in care lucreaza dragostea lui Dumnezeu prin rugaciune curata si prin energie necreata dumnezeiasca, ca dar al lui Dumnezeu. Dar sa ne punem o intrebare: prin ce cunoaste omul ca a ajuns la dragostea de Dumnezeu? La aceasta va raspundem tot cu marturii din Sfanta Scriptura si de la Sfintii Parinti. Iata ce avem a zice. Crestinul care a dobandit aceasta preafericita si nepretuita virtute a dragostei de Dumnezeu, mai intai are indelunga rabdare, nu pizmuieste, nu se semeteste, nu se trufeste, nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se intarata, nu gandeste raul, nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda (I Corinteni 13, 4-7). Sare in ajutorCel care are dragoste dumnezeiasca in inima lui, se poate cunoaste si dupa faptul ca ajuta altora in nevoile lor (II Corinteni 8, 24; Evrei 6, 10; 13, 16); ajuta pe saraci (Levitic 25, 35; Iov 31, 19-20; Isaia 58, 7; Iezechil 18, 7; Matei 25, 35-36; I Ioan 3, 17); ajuta pe bolnavi si straini (Matei 25, 36; Iacob 1, 27); face bine tuturor (I Tesaloniceni 5, 15); mangaie pe cei necajiti si intristati (II Corinteni 1, 4); iarta pe cei ce l-au necajit (Luca 17, 4; Efeseni 4, 32; I Corinteni 13, 1-3) si se roaga lui Dumnezeu pentru binele altora si pentru iertarea celor ce ii fac rau (II Corinteni 9, 14; Iacob 5, 16); se jertfeste pe sine pentru altii si chiar pentru cei ce nu-l iubesc (II Corinteni 12, 15; I Tesaloniceni 2, 8; II Timotei 2, 10; I Ioan 3, 16). SemneAcestea si altele de acest fel sunt semnele omului care s-a invrednicit a dobandi dragostea pentru Dumnezeu, dupa marturia Sfintei Scripturi. Dar sa zicem ceva in aceasta privinta si din marturiile Sfintilor Parinti. Iata ce zice Sfintul Maxim Marturisitorul despre cel ce are dragoste: "Cel ce iubeste pe Dumnezeu, nu poate sa nu iubeasca pe tot omul ca pe sine insusi, desi nu are placere de patimile inca necuratite ale aproapelui". Sfantul Ioan Scararul zice: "Dragostea de Dumnezeu il face pe om sa nu mai simta nici placere de mancare sau chiar sa nu mai pofteasca a manca; caci precum apa hraneste radacinile de sub pamant ale plantei, asa hraneste focul ceresc al dragostei de Dumnezeu, sufletele celor ce au dragostea Lui" (Filocalia IX, Cuv. XXX). Iarasi Sfantul Maxim Marturisitorul zice: "Cel ce are mintea sa pironita in dragostea de Dumnezeu, dispretuieste toate cele vazute si insusi trupul sau, ca pe ceva strain" (Filocalia IX, Suta I-a). Iubiti pe vrajmasii vostriDeci, fratii mei, daca Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti ne arata ca dragostea nu face rau aproapelui (Romani 13, 10) si ne invata sa iubim pe aproapele ca pe noi insine (Matei 5, 43-44), apoi acel ce pizmuieste pe fratele si se intristeaza de binele si de sporirea lui si se sileste a defaima numele cel bun al fratelui sau, ii intinde curse spre a-l vatama, se va dovedi pe sine ca este strain de dragostea lui Dumnezeu si vinovat de osanda cea vesnica! Preabunul nostru Mintuitor ne-a zis: Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc pe voi; binecuvintati pe cei ce va blestema (Matei 5, 44). Oare de ce ne-a poruncit El aceasta? Iata de ce! Ca sa ne elibereze de ura, de intristare, de minie si de tinerea de minte a raului. Apoi ca sa ne invredniceasca pe noi de cea mai mare avutie care este dragostea desavirsita. Caci este cu neputinta sa o aiba pe aceasta, cel ce nu iubeste pe toti oamenii la fel, asemenea lui Dumnezeu, Care iubeste pe toti oamenii la fel si vrea ca toti sa se mintuiasca si la cunostinta adevarului sa vina (I Timotei 2, 4) Din dragosteSa ne aducem aminte ca mai intai ne-a iubit cu desavarsita dragoste Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care pe Cruce fiind rastignit, S-a rugat Tatalui ceresc pentru iertarea celor ce Il rastignisera, zicand: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac (Luca 23, 34). La fel intaiul mucenic, apostol si arhidiacon Stefan, nu si-a dat duhul pana nu s-a rugat pentru cei ce ii sfaramau capul cu pietre. Caci, urmand pilda Mantuitorului nostru Iisus Hristos pentru care patimea a zis: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta! Si zicand acestea, a adormit (Fapte 7, 60). Aceasta dumnezeieasca dragoste a aratat-o si marele prooroc Moise cand poporul lui Israel a gresit inaintea lui Dumnezeu, inchinandu-se vitelului de aur. Caci voind Preadreptul Dumnezeu sa piarda tot poporul, Moise a zis catre Dumnezeu: Si acum, de vrei sa le ierti lor pacatul acesta, iarta-i; iar de nu, sterge-ma si pe mine din cartea Ta in care m-ai scris! (Iesire 32, 32). Aceeasi dragoste dumnezeiasca purta in sufletul sau si marele apostol al lui Hristos, Pavel, care rabdand atatea batai si prigoane de la iudei, le dorea mantuirea, incat voia sa fie despartit de Hristos, numai ei sa fie mantuiti, caci iata ce zice: Adevar zic voua in Hristos, nu mint, martor fiindu-mi constiinta mea in Duhul Sfant, ca mare imi este intristarea si necurmata durerea inimii. Caci as fi dorit sa fiu eu insumi anatema de la Hristos pentru fratii mei cei de un neam cu mine dupa trup, care sunt israelitii (Romani 9, 1-4). Iubiti credinciosi,In incheiere, va rog sa va aduceti aminte de cele ce ati auzit la inceputul predicii, si anume ca toate virtutile ajuta pe om sa castige dragostea de Dumnezeu, dar mai mult decat toate rugaciunea curata si neincetata. Deci sa ne silim cu toata sarguinta a lucra toate faptele bune si, mai ales, sa ne indeletnicim cu sfanta rugaciune a inimii noastre, ca prin ea sa putem castiga dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Prin nemuritoarea dragoste sa ramanem in El si El in noi, si asa, cu mila si cu harul Preasfintei Treimi, sa fim si noi intr-o masura oarecare purtatori de Dumnezeu si sa ne mantuim sufletele noastre. Amin.
Saptamâna 3 – 9 septembrie3 Vi Sfântul Sfintit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei; Sfântul Cuvios Teoctist 4 Sâ Sfântul Sfintit Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei; Sfântul Prooroc Moise 5 Du † Sfântul Prooroc Zaharia, tatal lui Ioan Botezatorul; Sfintii Mucenici Urban si Teodor; Duminica a XV-a dupa Rusalii (Cea mai mare porunca din Lege); Ap. II Corinteni IV, 6-15; Ev. Matei XXII, 35-46; glas 6, voscr. 4 6 Lu † Minunea Sfântului Arhanghel Mihail în Colose; Sfântul Mucenic Macarie 7 Ma Înaintepraznuirea Nasterii Maicii Domnului; Sfântul Mucenic Sozont 8 Mi † Nasterea Maicii Domnului 9 Jo † Sfintii si Dreptii Parinti Ioachim si Ana; Sfântul Cuvios Mucenic Severian; Sfântul Cuvios Teofan Marturisitorul; Sfântul Cuvios Onufrie de la Verona
V. G., asistent medical„Ultima data, am citit Twilight, Lumina în amurg, sunt cinci volume, si mi-a placut. Oamenii nu mai citesc, banuiesc pentru ca se uita prea mult pe internet”.I. C., eleva„Personal, mai am timp sa citesc. Cred ca tinerii nu mai citesc pentru ca au alte ocupatii. Iar când ar putea, prefera televizorul si internetul”.A. S., eleva„Nu mai citesc pentru ca internetul le ocupa tot timpul, si nu le mai place sa citeasca. În carti sunt foarte multe lectii de viata, însa depinde de fiecare dintre noi”.T. M., vânzator„Îmi plac foarte mult cartile, în special cele de Jules Verne. Desi eu am o anumita vârsta, iar astea sunt carti de copii, sunt foarte relaxante, foarte placute, îti amintesti de alte vremuri”.
Alimente care ne ajuta sa slabim: Bananele: mâncate înainte de fiecare masa sunt aperitivul ideal pentru persoanele care vor sa slabeasca rapid. Consumate cu cinci minute înainte de a mânca, ne vor taia prompt apetitul, ceea ce ne va face sa mâncam considerabil mai putin, fara prea mari eforturi. Mâncati vreme de doua saptamâni banane înaintea fiecarei mese, oricât ar fi de neînsemnata cantitativ, si veti observa negresit rezultatele. Supele foarte calde: dublati portia de felul întâi si consumati supele cât de calde suportati. Pe lânga faptul ca va vor induce o stare de relaxare si de bine, cu ajutorul lor se va diminua de la sine si cantitatea de alimente bogate în calorii consumate la felul doi. Mezelurile pe baza de soia: proteinele vegetale, mult mai putin toxice si mai usor de digerat decât cele animale din carne, favorizeaza procesele de eliminare, ceea ce ne va ajuta enorm în cura de slabire. Sucurile de citrice: baute în cantitati mai mari (1-2 litri pe zi) sunt un excelent depurativ si stimulent al metabolismului. Mierea: trebuie sa înlocuiasca complet zaharul vreme de macar o luna. De la îndulcirea ceaiului sau a cafelei si pâna la prepararea dulciurilor, la toate veti folosi numai mierea în locul zaharului. Urmarea va fi ca va veti reduce simtitor si practic fara efort cantitatea de dulciuri consumata, iar în plus veti beneficia de efectele laxative si reglatoare endocrine ale mierii. Fibrele alimentare Sunt substante din compozitia anumitor alimente vegetale care nu se digera, însa dau rapid o senzatie de satietate si în plus antreneaza toate materiile reziduale de pe tubul digestiv, fiind o adevarata matura pentru organism. Alimente bogate în fibre alimentare sunt pâinea neagra, grahamul, fulgii de orz si ovaz, orezul integral, varza (cruda, consumata sub forma de salata), salata verde. Suplimentar, puteti face o cura cu tarâte de grâu (care este foarte bogata în fibre), astfel: se iau zilnic, dimineata, trei linguri de tarâte macerate într-un pahar de apa vreme de 8-10 ore (de seara pâna dimineata). Tratamentul dureaza minimum trei saptamâni. Efortul fizicPoate cu exceptia plantelor, nu exista niciun remediu natural care sa aiba o asemenea actiune de reducere rapida a greutatii ca exercitiul fizic sustinut. În plus, acesta mai are un efect extrem de important si imposibil de suplinit prin alta metoda: modeleaza corpul, asigurându-i o forma supla si armonioasa. Fara miscare si fara a pune principalele grupe musculare la treaba, chiar daca reusim sa dam jos multe kilograme, aspectul nostru este foarte posibil sa ramâna în continuare fleasca. Jumatate de ora de alergare usoara, un sfert de ora de aerobic, douazeci si cinci de minute de schi, o ora si un sfert de mers pe jos în parc, în pas vioi, sau trei sferturi de ora de mers în pas alert consuma caloriile pe care le îngurgitam la o întreaga masa. În plus, ne confera o stare exceptionala de buna dispozitie si de tonus, care va face din cura de slabire o adevarata placere, si nu un chin, asa cum tinde sa fie pentru multi. Leacuri ieftine Valeriana - anumite substante (asa-numitii acizi valerianici) continute de radacina acestei plante au un puternic efect de reducere a apetitului alimentar (în doze ceva mai mari, poate avea chiar si un usor efect vomitiv). Se administreaza sub forma de tinctura, care se gaseste în toate farmaciile si magazinele naturiste. De regula, se iau 20 de picaturi în putina apa, cu câteva minute înainte de fiecare masa. Gârcinia - este o planta tropicala foarte la moda în Occident, deoarece nu numai ca reduce treptat nevoia de a mânca, ci modifica pe cale naturala si metabolismul, ceea ce o face pe termen lung un remediu excelent pentru curele de slabire. O gasim la noi în tara în mai multe produse de slabit naturale, între care mentionam doua: Ayurslim si Cura de slabire cu fructe tropicale. Ambele preparate contin aceasta planta care reduce treptat nevoia de a mânca.
Ingrediente: 10 ardei, 1 kg carne tocata, 1 morcov, 200 gr. orez, 2 cepe, 40 ml ulei, sare, 50 gr. bulion, 1 rosie, 20 gr. faina, 1 ceapa mare, 20 gr. delicat legume, patrunjel, piper. Mod de preparare: Compozitia de umplut se obtine din ceapa calita în putin ulei cu orezul, morcov ras, carnea tocata, sare, bulion. Se curata ardeii de seminte, se spala si se umplu cu aceasta compozitie. Fiecare ardei dupa umplere se trece prin faina, unde este cotorul, pentru a nu iesi compozitia si apoi se pune capacul. Se pun într-o cratita unu lânga altul. Se acopera cu apa si se adauga rosia taiata feliute si apoi se pun la cuptor. Dupa 10 minute se adauga rondele de ceapa. Se lasa din nou la cuptor. Cu 5 minute înainte de final se adauga faina dizolvata în apa pentru a se lega sosul. Se amesteca usor printre ardei si se mai lasa putin. Se servesc calzi, cu smântâna.
Monitorul de Medias: Aveti un baietel de 3 ani. Ce este mai greu, sa fii mama sau medic? Adriana Burian: Eu n-as spune asa. În meseria de medic este placut sa poti ajuta oamenii atunci când au nevoie de tine, iar apoi când te întorci acasa ce poate fi mai frumos decât sa te astepte iubirea unui copil. Cine gateste la dumneavoastra acasa? Eu gatesc în timpul saptamânii, iar în week-end sotului meu îi place sa ma ajute.Va este dor de locul natal? Fiecare loc are frumusetea lui, orasul meu natal, Ludus, îmi este drag pentru ca acolo sunt parintii mei, îmi aduce aminte de copilarie, iar de Medias ma leaga familia si profesia mea.
FilmShrek pentru totdeauna (sua, 2010, animatie) Cu: Cameron Diaz, Eddie Murphy, Antonio Banderas. AG - Audienta generala. Cinema Mediensis, în perioada 3 - 9 septembrie, orele 16,00, 18,30 si 21. Tariful de intrare la toate spectacolele este de 7 lei. În fiecare miercuri se desfasoara actiunea Orange (cumperi un bilet si primesti înca unul). Numai joi, pretul biletului este 5 lei. La toate spectacolele, grupurile organizate de minim 20 copii/elevi au reducere, iar intrarea este de 5 lei.Expozitie de icoaneCentrul de Documentare si Informare Gaze Naturale Medias, din Soseaua Sibiului, nr. 5, propune o superba expozitie de icoane din chihlimbar, lucrarile fiind realizate de Nita Turcanu (Ucraina). Pâna în 1 octombrie, puteti admira icoane cu Sfintii Mihail si Gavril, Iisus Hristos, Fecioara cu pruncul, Sf. Nicolae, Sf. Andrei, Sf. Dumitru, Cuvioasa Paraschieva sau Cina Cea de Taina. Expozitia este organizata în colaborare cu Institutul Geologic, prin Muzeul Geologiei din Bucuresti. Program de vizitare: marti- vineri 14-18, sâmbata 10 – 14. Concert de orgaBiserica Sf. Margareta din Medias propune luni, 6 septembrie, un concert care îl are ca protagonist pe organistul Klaus Dieter Untch din Codlea.Piese de colectieMuzeul Municipal, de pe str. Mihai Viteazu nr. 46, ne propune expozitia ,,Piese din colectia Gheorghe Cernea aflate în colectia muzeului“. Sunt expuse piese de lemn, metal, piele, obiecte de cult si materiale textile, precum si valoroase icoane pictate pe sticla, adunate din zona Târnavelor de catre marele etnograf, învatator Gheorghe Cernea, de-a lungul vietii si activitatii sale. Tot la Muzeul Municipal Medias, în cadrul sectiei de istorie, poate fi vizitata, pâna în 1 octombrie, expozitia ,,Lada de breasla”, care cuprinde lazi de breasla din colectia muzeului, însotite de panouri explicative si fotografii ale semnelor de breasla. Expozitia poate fi vizitata de luni pâna vineri, între orele 9.00 – 17.00, iar sâmbata între orele 9.00 – 13.00.
Cei care ma cunosc stiu ca ma numesc Cedric Gathge, iar cei care ma vad pentru prima data ma compara cu Dennis din filmul „Dennis, pericol public”- si nu prea inteleg de ce? Sunt eu de vina ca sunt curios si vreau sa testez totul sau sa descompun jocuri pentru a vedea cum functioneaza? Sau pentru ca sunt prea curajos si urc pe copaci sau pe cel mai mare tobogan? Sunt un copil care nu se plictiseste niciodata la cei 4 ani si abia astept sa inceapa gradinita pentru a mai putea invata ceva – sau supara educatoarele? Glumeam. Sunt un copil cuminte, numai ca adultii nu au rabdare.Copilul dumneavoastra e cel mai frumos! Trimiteti pe adresa redactie@monitoruldemedias.ro o fotografi e si un scurt text, in care sa mentionati cum il cheama, ce varsta are si de ce e atat de deosebit in viata dumneavoastra, pentru a deveni copilul saptamanii in Monitorul de Medias.
În schimb Andrei Ionescu si Mihai Onicas vor parasi Steaua si se vor duce la Urziceni. Echipa va fi condusa de Gabriel Caramarin. „Da, este adevarat am renuntat la locul pe care-l aveam în liga secunda, am desfintat echipa. Dau împrumut tot lotul Stelei 2 la Urziceni! Toti jucatorii vor merge la Unirea Urziceni din aceasta seara unde vor face si primul antrenament cu noua lor echipa. Ramîn la Steaua, Robinson Zapata si Eugen Baciu care vor lucra cu Ilie Dumitrescu, iar la Urziceni vor mai pleca Andrei Ionescu si Mihai Onicas. Doar Brandan mai poate veni de la Urziceni în rest nu se mai schimba nimic. O sa joace Steaua 1 cu Steaua 2. Nu o sa imi fie frica. Asta e culmea sa mai patesc ca la Buzau!“, a spus finantatorul Stelei, Gigi Becali pentru gsp.ro. Primul meci al Unirii Urziceni este chiar cu Steaua, etapa viitoare la Urziceni. Bucsaru a rupt tacerea Patronul gruparii Unirea Urziceni, Dumitru Bucsaru, s-a aratat suparat de reactiile aparute dupa ce a decis sa renunte la finantarea formatiei, mentionînd ca nu este dispus sa se mai sacrifice pentru o echipa în care a investit oricum foarte multi bani. „Îmi cer scuze da, si ce sa fac? Sa ma sacrific pentru niste sperante pe care si le-au pus ei (n.r. - oamenii)? Dar unde ati fost cînd am bagat 10-15 milioane în baza de pregatire, cînd nu avea nimeni baza? Nu pot sa mai ajut echipa si ce vreti sa fac, sa-mi sacrific viata pentru sperantele unor oameni? Si cine si-a pus speranta, cei care nu au platit niciun bilet la Urziceni? Nu vreti sa-mi dati si vreo doi ani de închisoare? Sînt cumva vreun criminal ca nu continui? A apreciat cineva ce am facut la Urziceni?! Am mers pîna aici si nu vreau sa mai merg, e vreo problema? Vad ca se spune mereu ca am cîstigat 20 de milioane de euro, vreti sa dau banii înapoi!?“, a spus Dumitru Bucsaru la GspTV. Atac la Nasu’ Referitor la declaratia facuta de presedintele FRF, Mircea Sandu, care a precizat ca nu a mai întîlnit o situatie precum cea de la Urziceni, Bucsaru a precizat: „Presedintele federatiei sa-si vada de federatia lui, sa nu mai comenteze de cluburile din România! Este primul presedinte de federatie si de liga, care comenteaza cluburile, ei. Sa se ocupe de federatiile lor, sa conduca, sa administreze banii de la federatiile lor... Pe ce socoteala am cîstigat eu 27 de milioane de euro? Pe socoteala lor, probabil. Dar banii pe care i-am bagat 4-7 ani, unde sunt banii aia? Sunt în bar, în stadion? Am cîstigat 20 de milioane, parca i-am furat de la cineva, asa vorbiti. Vreti sa dau banii înapoi, îi vrea cineva banii acestia înapoi!?
Jucatoarea sîrba de tenis Jelena Jankovici, care a învins-o pe Simona Halep în primul tur la US Open, a declarat, marti, ca sportiva din România a jucat foarte bine, iar pentru ea a fost foarte greu sa se impuna. „Simona Halep a jucat foarte bine. Ea a reusit sa puna multe mingi în teren, nu a facut multe greseli si am fost nevoit sa muncesc pentru fiecare punct. Nu am jucat cel mai bun tenis. Am încercat sa dau tot ce am mai bun si ma bucur ca am reusit sa ma calific. A fost greu pentru mine“, a spus Jankovici. Atât de aproapeJucatoarea Simona Halep, locul 96 WTA, a fost eliminata în turul întîi al turneului US Open, fiind învinsa, marti, de sportiva sîrba Jelena Jankovici, locul cinci WTA si a patra favorita a competitiei, cu scorul de 6-4, 4-6, 7-5, dupa un meci de doua ore si 20 de minute. Halep, care va împlini 19 ani la 27 septembrie, a avut ocazia sa serveasca pentru cîstigarea meciului, la scorul de 5-4, în setul decisiv, dar experimentata jucatoare sîrba (25 de ani) a revenit si si-a adjudecat trei ghemuri consecutiv, cîstigînd o partida foarte disputata.Tînara jucatoare româna, debutanta la US Open, va primi 19.000 de dolari pentru participarea ei la competitia de la New York. Altfel, jucatoarea româna de tenis Alexandra Dulgheru (N. 25) s-a calificat în mansa secunda a turneului US Open, al patrulea si ultimul de Mare Slem al anului, dupa ce a învins-o marti pe frantuzoaica Julie Coin, în doua seturi, cu 6-1, 6-1. Dulgheru si-a asigurat un cec de 31.000 de dolari si o va întîlni în turul II la Flushing Meadows pe suedeza Sofia Arvidsson, care a dispus de Sorana Cîrstea, cu 6-1, 6-2. Crivoi si Ungur, la Open România Victor Crivoi si Adrian Ungur sunt beneficiarii wild-card-urilor la a 15-a editie a BCR Open România, turneu ATP de tenis programat între 18 si 26 septembrie la Arenele BNR din Capitala si dotat cu premii de 368.450 euro, ultimul turneu pe zgura din acest sezon.Bogdan Enoiu, organizatorul turneului din Capitala, a anuntat cu prilejul unei conferinte de presa ca doua dintre cele trei wild-card-uri vor ajunge la Victor Crivoi si Adrian Ungur, cei mai bine plasati români din ierarhia ATP dupa Victor Hanescu, iar al treilea este rezervat unui jucator de calibru care va parasi US Open din primele tururi. Daca nu va aparea un jucator interesant, Marius Copil ar putea intra în posesia ultimului wild-card. Favorit 1 la BCR Open România este spaniolul Albert Montanes, nr. 23 ATP, cîstigatorul de anul trecut si finalist în 2001. Montanes, 29 ani, a reusit în acest an victorii la Stuttgart si Estoril, unde l-a eliminat pe Roger Federer. Ungur, în turul doi la Como Tenismanul Adrian Ungur, cap de serie numarul 7, s-a calificat, în turul doi al turneului challenger de la Como (Italia), dotat cu premii în valoare totala de 30.000 de dolari. Ungur l-a învins, în runda inaugurala, cu scorul de 6-2, 6-2, pe italianul Daniele Giorgini si va juca, în faza urmatoare a competitiei, cu cehul Ivo Minar, care a trecut, cu scorul de 6-4, 6-4, de italianul Andrea Arnaboldi. Tot în primul tur de la Como, tenismanul Victor Crivoi a fost învins, cu scorul de 6-1, 6-3, de belgianul Steve Darcis, al cincilea favorit al competitiei.
Premierul Emil Boc a renuntat la Videanu si Berceanu, dar l-a pastrat pe Vasile BlagaIeri seara, la inchiderea editiei, se stia ca in locul lor sint propusi Ion Ariton (deputat PDL, fost prefect de Sibiu) la Economie, Anca Boagiu la Transporturi, Valerian Vreme (deputat, vicepresedinte al Comisiei IT&C) la Comunicatii, Gheorghe Ialomiteanu (deputat PDL) la Finante, Ioan Botis (deputat PDL) la Munca si Valeriu Tabara la Agricultura. Vladescu: „Boc nu are ce sa imi reproseze“Sebastian Vladescu a declarat pentru Agerpres ca remanierea sa este o eroare. „Domnul Emil Boc nu are ce sa imi reproseze. Banuiesc ca este o decizie politica si, din punctul meu de vedere, este o eroare, pentru ca exista proiecte in MFP care trebuiau terminate“, a spus Vladescu. El a mentionat acordul cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana, pentru care urmeaza doua misiuni importante in septembrie si octombrie, combaterea evaziunii fiscale, care a inceput sa dea rezultate, proiectele legate de restructurarea ministerului. Doi fosti ministri, din nou ministriValeriu Tabara, presedintele Comisiei de agricultura din Camera Deputatilor, a mai fost ministru al Agriculturii in perioada august 1994 – septembrie 1996, in Guvernul condus de Nicolae Vacaroiu, si a fost propus si in 2009 de premierul desemnat Liviu Negoita. Tabara a declarat ca a acceptat preluarea portofoliului Agriculturii, dupa revocarea ministrului Mihail Dumitru. „Am avut o discutie cu premierul Emil Boc, in urma careia mi s-a propus functia de ministru al Agriculturii, iar eu am acceptat, nu pentru ca ma favorizeaza sau mi-as dori acest post, ci pentru ca nu cred ca sintem intr-o situatie in care poti sa refuzi asa ceva. Ar fi un act de lasitate“, a declarat Tabara. Anca Boagiu, senator PDL de Bucuresti si vicepresedinte al Senatului, a mai detinut portofoliul Transporturilor in perioada iunie-decembrie 2000 si a fost vehiculata ca posibil ministru in ultimii ani de fiecare data cind au avut loc schimbari la Transporturi. Videanu vrea la partidMinistrul Economiei, Adriean Videanu, prim-vicepresedinte al PDL, a declarat ieri ca i-a solicitat premierului Emil Boc sa aiba in vedere ca doreste sa se ocupe mai mult de activitatea partidului. „Eu cred ca sint doua paliere extrem de importante pentru partid, atit Guvernul, cit si partidul. Una din lacunele din ultima perioada a fost functionarea cu intermitente a partidului si am solicitat primului-ministru sa ia in calcul faptul ca as dori sa ma ocup mai mult de partid si in evaluarea pe care o face la remaniere sa ia in calcul disponibilitatea mea din aceasta perspectiva“, a afirmat Videanu. El a precizat ca „un membru al Cabinetului nu se poate ocupa eficient si de Guvern, si de partid“. Basescu: „Faceti ce vreti“Radu Berceanu, Mihai Seitan si Sebastian Vladescu s-au intilnit ieri dimineata la Guvern cu premierul Emil Boc. Berceanu a fost la Guvern de dimineata, pentru aproximativ o ora, dupa care premierul a plecat de la Palatul Victoria si, potrivit posturilor tv de stiri, s-a intilnit cu o serie de lideri PDL la sediul central al partidului. Dupa discutiile informale de la PDL, premierul a revenit, in jurul orei 12, la Guvern, unde i-a primit pe ministrii Vladescu si Seitan, pentru aproximativ o jumatate de ora. Premierul s-a intilnit ieri si cu presedintele Traian Basescu, cu care a abordat problema remanierii si „lista“ ministrilor ce vor fi schimbati, asa cum s-a convenit la intilnirea de miercuri noaptea cu grupurile parlamentare ale PDL. Surse citate de gandul.info sustin ca presedintele Basescu ar fi pledat din nou pentru o remaniere profunda de guvern, dar premierul Emil Boc ar fi replicat ca PDL nu vrea asa ceva. Basescu ar fi spus, potrivit surselor citate, ca isi ia mina de pe guvern si de pe partid: „De acum incolo, faceti ce vreti“. „Lupii tineri“ au vrut capul lui BocDeputatul PDL Sever Voinescu a confirmat ieri, intr-o postare pe blogul sau, ca a optat, argumentat si votat pentru ca premierul, impreuna cu Guvernul sau, sa-si depuna mandatul, iar democrat-liberalii sa treaca la constituirea unui alt Cabinet bazat pe aceeasi majoritate. Deputatul motiveaza ca numai un nou proiect politic, adica Guvern cu ministere putine, cu fete noi, cu idei si abordari noi, mai poate aduce relansarea partidului. Democrat-liberalul marturiseste ca nu a fost suficient de persuasiv si ideea sa a fost sprijinita, in final, de alti cinci colegi, iar la vot alti 12 s-au abtinut, in timp ce restul de peste 100 au votat pentru „incredere pentru premierul Boc si mina libera pentru acesta in privinta unei remanieri“. Alaturi de Voinescu, s-au pronuntat miercuri noaptea pentru demisia intregului Guvern Elena Udrea, Sulfina Barbu, Roberta Anastase si Raluca Turcan.
Selectionerul Romaniei spera ca elevii sai sa debuteze cu o victorie contra AlbanieiDelegatia echipei nationale a Romaniei a ajuns ieri, la Piatra Neamt, acolo unde vor intilni, vineri, Albania, de la ora 21;00, in primul joc din preliminariile CE 2012. Atacantul lui VfB Stuttgart, Ciprian Marica, a declarat, la sosirea la Piatra la Piatra Neamt, ca a trait destul dezamagiri la echipa nationala si a precizat ca a venit timpul sa cistige si sa se bucure. „Ne aflam in fata a doua meciuri cruciale. Avem o datorie fata de suporteri si fata de noi si ne dorim foarte mult sa facem o treaba buna. Cred ca acest grup poate face performanta si sa obtina calificarea la urmatorul turneu final. Intr-adevar, aceste doua meciuri vin intr-o perioada dificila in care suntem afectati de accidentari. Insa, sint sigur ca cei care vor veni in locul accidentatilor isi vor face datoria asa cum trebuie. Cu totii ne dorim noua puncte din urmatoarele trei partide. In acest moment cel mai important este cel cu Albania, pentru ca este primul meci si este crucial sa incepem cu dreptul. In aceasta partida in primul rind conteaza rezultatul, iar daca vom reusi sa facem si spectacol ar fi cu atit mai bine. Am trait destule dezamagiri la echipa nationala si a venit timpul sa cistigam si sa ne bucuram. Speram sa obtinem cele cele puncte“, a spus Marica. „Albania pare un adversar facil“La rindul sau, fundasul lui Sahtior Donetk, Razvan Rat, a declarat, ieri, la Piatra Neamt, ca reprezentativa Albaniei, pe care Romania o va intilni in primul meci al preliminariilor Euro-2012, pare, teoretic, un adversar facil. „Albania este o echipa imprevizibila si ambitioasa. Poporul albanez este caracterizat prin ambitie. Teoretic pare un adversar facil, dar asta nu inseamna ca vom intra pe teren si deja am cistigat cu 3-0. Va fi foarte greu si nu incerc sa gasesc o scuza pentru un eventual esec“, a spus Rat. Apt de joc Internationalul roman a afirmat ca orice esec pe teren propriu te poate scoate din lupta pentru calificare. „Din punct de vedere fizic sint in regula. Sper ca nu vor mai fi probleme si voi putea juca in ambele meciuri. Pauza mea nu a fost decit de 6-7 zile, apoi am trecut la antrenamente normale. Bineinteles ca ne dorim sase puncte in cele doua meciuri, iar in aceasta campanie orice esec, mai ales acasa, te poate scoate din cartile pentru calificare. Trebuie sa facem totul pentru a cistiga fiecare meci si pentru a aduna cit mai multe puncte. Indiferent despre ce se spune despre sansele de calificare, ale noastre, ale Frantei sau ale altei echipe, important este ceea ce se intimpla pe teren. Cu siguranta va conta si absenta lui Chivu, pentru ca el pina la urma este cel mai important om al nostru si trebuie sa ne descurcam si fara el“, a precizat Rat. Partida Romania - Albania va avea loc vineri de la ora 21.00, pe stadionul Ceahlaul din Piatra Neamt, iar meciul Belarus - Romania este programat in data de 7 septembrie, de la ora 20.30, la Minsk, ambele in preliminariile Campionatului European din 2012. Lucescu e optimistSelectionerul Razvan Lucescu a declarat, joi, la Piatra Neamt, intr-o conferinta de presa, ca atmosfera in lotul echipei nationale este foarte buna, iar jucatorii sunt motivati inaintea debutului in preliminariile Campionatului European din 2012. "Pentru noi este un moment frumos, un prilej de bucurie si de satisfactie ca am ajuns la startului acestei campanii de calificare. In sfarsit, ne aflam in fata unui meci oficial, in care va trebui sa ne concentram si sa jucam gandindu-ne la ceea ce urmeaza. Atmosfera este excelenta, jucatorii sunt foarte motivati, i-am vazut implicati la antrenamente, chiar daca in presa s-a incercat prezentarea unei alte fete a echipei nationale. Am fi vrut ca, in astfel de momente, sa avem parte de sprijinul presei, pentru ca interesul ca echipa nationala sa se califice la un turneu final este al tuturor. Timpul in care ne-am pregatit a fost foarte scurt, insa am incercat ca, in aceasta perioada, sa ii cunosc cat mai bine pe jucatori si fotbalul romanesc. Stim ca va fi o atmosfera extraordinara in tribune si suporterii vor veni in numar mare sa ne sustina, iar noi vom face totul pentru a obtine aceasta prima victorie", a spus Razvan Lucescu.
În seria de vest a ligii secunde, Ariesul Turda, reprezentanta judetului Cluj, va juca în deplasare cu CSM Rîmnicu Vîlcea. Turdenii au pierdut în prima etapa acasa, în fata formatiei FC Bihor (0-2), si vor sa obtina primul rezultat pozitiv în deplasarea din Oltenia. În seria 6 a Ligii 3 evolueaza patru cluburi din judetul Cluj. Unirea Dej va juca în deplasare la CS Zlatna, iar Unirea Floresti pe terenul celor de la Unirea Tarlungeni. Sanatatea Cluj va primi vizita formatiei CS Cisnadie, iar SESO Iara va juca tot acasa, cu Gaz Metan Medias 2. Liga 4 va începe doar în weekendul urmator, conform oficialilor AJF Cluj. În Liga 5, zona Cluj, vor avea loc urmatoarele partide: Unirea Jucu – Unirea Floresti 2, Cerbul Babutiu – Progresul Sînnicoara, AS Borsa – Viitorul Rascruci, Avîntul Recea Cristur – Viitorul Sînpaul, Iris Cluj – Vointa Pata, Crisul Izvorul Crisului – Sanatatea 2, Somesul Apahida – Apahida 2007, Inter Dezmir – Avîntul Poieni, Somesul Gilau 2 – AS Capus si Bradul Marisel – Progresul Vlaha.
Baschetbalistii pregatiti de Marcel Tenter au jucat saptamina trecuta doua partide amicale in deplasare la CSM Oradea, iar acum vor primi vizita „gazarilor“ din Medias. Cele doua meciuri de pregatire vor avea loc astazi si miine, de la ora 19. Vicecampionii vor inaugura noul teren de baschet al Salii „Horia Demian“, teren trasat dupa noile standarde impuse de FIBA Europa. Intrarea la cele doua meciuri de pregatire este libera. Clujenii vor avea ocazia sa ii vada la lucru pentru prima data pe noii jucatori ai vicecampionilor, Milos Pesic, Claudiu Fometescu si Octavian Crainic. Sirbul Pesic a fost transferat la inceputul verii de la Elba Timisoara, iar veteranul Claudiu Fometescu, in virsta de 34 de ani, a venit de la Dinamo Bucuresti. Crainic este un produs al clubului clujean, care a fost promovat la prima echipa datorita evolutiilor foarte bune. „U“ Mobitelco s-a despartit in aceasta vara de Florin Muntea, care a plecat chiar la viitoarea adversara a clujenilor, Gaz Metan Medias, de Flavius Lapuste (transferat la BS Mures) si de Milan Medvedj. De asemenea, veteranul Ionut Mocanu s-a retras din activitate, dar a ramas in cadrul clubului, ca antrenor la grupele de juniori. Pentru baschetbalistii clujeni, sezonul 2010-11 va incepe in 23 septembrie, cind vor juca in deplasare cu BC Mures, in Cupa Romaniei. Returul acestui meci va avea loc 2 zile mai tirziu la Cluj-Napoca. In primul meci de campionat, „U“ Mobitelco va juca acasa cu BCMUS Pitesti, in 2 octombrie.
Campioana CFR Cluj le-a facut o surpriza suporterilor care si-au facut abonament pentru sezonul 2010-11. În urma unei trageri la sorti, 40 de abonati vor fi premiati cu un tricou de joc al formatiei din Gruia semnat de doi jucatori. Cîstigatorii sînt urmatorii: Stelian-Vasile Lapuste, Sorin Stelian Zoicas, Horatiu Cristian Rosca, Alexandru Bontidean, Viorel Buntea, Corneliu Gorcea, Stelian Mihai Nistor, Roxana Flavia Mic, Adam Mihaly, Alexandru Muresan, Aurel Toader, Sabin Astilean, Levente Sipos, Ioan Serba, Traian Chis, Alexandru Ion Chita, Arpad Erchedi, Bela Csaba Tunyogi, Dorel Florin Jeler, Andrea Ibolya Kudor, Marius Ovidiu Sandor, Daniel Ioan Tarta, Ioan Racasan, Liviu Macavei, Florin Mihai Faje, Marcel Zanc, Cosmin Flaviu Mitran, Nicolae Halasz, Florin Axinte, Adrian Dorin Balas, Francisc Csudon, Francisc Gyori, Mircea Nicolae Colceriu, Levente Toth, Aleendru Objelean, Zoltan Szekely, Gyula Gabor, Marin Ispas, Daniel Pop si KPMG România. Pentru a intra în posesia premiilor, cîstigatorii sînt rugati sa se prezinte la casele de bilete ale Stadionului „Dr. Constantin Radulescu“, avînd asupra lor abonamentul si cartea de identitate, începînd de astazi, între orele 10-18.
Jucatoarele româncse de tenis Alexandra Dulgheru si Sorana Cîrstea s-au calificat în mansa secunda a probei de dublu feminin din cadrul turneului US Open, ultimul de Mare Slem al anului, care are loc la Flushing Meadows.Dulgheru si Magdalena Rybarikova (Slovacia) au produs surpriza, prin victoria asupra favoritelor nr. 3, Nuria Llagostera Vives / Maria Jose Martinez Sanchez (Spania), cu 6-4, 4-6, 7-6 (4). În turul secund, Dulgheru si Rybarikova vor întîlni învingatoarele din meciul Edina Gallovits (România) / Klaudia Jans (Polonia) – Natalie Grandin (Africa de Sud) / Abigail Spears (SUA). Sorana Cîrstea si Lucie Safarova (Cehia) au dispus de perechea Kirsten Flipkens (Belgia) / Jasmin Woehr (Germania) cu 6-7 (4), 6-0, 6-3, dar în turul urmator vor întîlni învingatoarele dintre principalele favorite, Gisela Dulko (Argentina) / Flavia Pennetta (Italia) si Arantxa Parra Santonja (Spania) / Renata Voracova (Cehia).
Doua victime ale Securitatii, care au facut parte dintr-o organizatie anticomunista cunoscuta sub denumirea de „Partizanii Regelui Mihai“, vor fi deshumate saptamîna viitoare, în localitatea Sîntejude-Vale, comuna Taga, din judetul Cluj. Potrivit cercetatorilor Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR), Mahalean Ionita si Moldovan Ioan au fost executati de comunisti în noaptea zilei de 5 octombrie 1949. Organizatia „Partizanii Regelui Mihai“, cunoscuta si sub numele „Armata Alba“ sau, dupa unele surse, „Garda Alba“, s-a constituit la Cluj în cursul anului 1948. Organizatia s-a extins în localitatile urbane din apropierea Clujului, de la Turda si pîna la Gherla, avînd foarte multi aderenti în zona rurala din jurul acestor orase. Initiatorii îsi propuneau sa lupte împotriva regimului comunist si pentru readucerea regelui în fruntea tarii, de unde fusese îndepartat în mod ilegal la sfîrsitul anului 1947. Potrivit CICCR, persoanele care au aderat la aceasta organizatie clandestina proveneau din medii sociale diferite, de la tarani pîna la preoti, învatatori si militari deblocati sau chiar activi. „Gruparea a fost depistata de Securitate, prin tradare, în mai 1949. Zeci de oameni au fost atunci arestati, anchetati, torturati si apoi condamnati la multi ani de închisoare, unii fiind chiar omorîti fara nici un fel de judecata“, spun cercetatorii CICCR. Unii dintre membrii organizatiei, pentru a evita masurile represive ale autoritatilor comuniste, au ales calea refugiului în paduri, angajîndu-se în rezistenta armata. Potrivit CICCR, uciderea lui Mahalean Ionita si a lui Moldovan Ioan a fost ordonata de colonelul Mihai Patriciu, directorul de atunci al Directiei Regionale de Securitate Cluj, în actiune fiind implicat si maiorul Nicolae Briceag de la Dej, pe atunci seful Serviciului Judetean al Securitatii Poporului pentru fostul judet Somes.
Doar 72 de candidati din cei peste 3.200 de absolventi de drept înscrisi au trecut prima proba eliminatorie a concursului de intrare în magistratura, potrivit rezultatelor afisate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). În 26 august, 3.223 de candidati au sustinut prima proba a examenului de admitere la Institutul National al Magistraturii (INM) pentru ocuparea celor 200 de locuri de judecator si procuror scoase la concurs de CSM. Prima proba a constat în verificarea cunostintelor juridice prin sustinerea unei probe eliminatorii tip grila cu 100 de întrebari. Pentru a participa la cea de-a doua etapa a concursului INM, candidatii ar fi trebuit sa obtina minimum 70 de puncte la primul examen.
Banca Centrala Europeana (BCE) a lasat ieri nemodificata dobînda de referinta la nivelul record de un procent, nivel la care stationeaza din luna mai 2009. Decizia „gardienilor monedei euro“ era una asteptata de majoritatea analistilor si economistilor. Potrivit economistilor, BCE ar urma sa revizuiasca, în sus, estimarile de crestere pentru 2010 în zona euro. În plus, presedintele BCE va revizui si prognozele pentru 2011, urmînd ca noile date sa ofere un semnal cu privire la optimismul BCE pe termen mai lung. De asemenea, Banca Centrala Europeana ar urma sa prelungeasca si masurile anticriza, avînd în vedere ca relansarea economica este inegala în rîndul statelor membre UE si exista în continuare numeroase incertitudini. Agerpres
Circulatia pe DN 7C – Transfagarasan, între judetele Arges si Sibiu, a fost blocata joi din cauza zapezii cazute în ultimele 24 de ore. Din cauza ninsorii abundente, circulatia a fost întrerupta total, înca din cursul noptii de miercuri spre joi, pe tronsonul de drum cuprins între kilometrii 109 si 117, potrivit informatiilor transmise de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale. Stratul de zapada depus pe sosea a ajuns pîna la 10-15 centimetri grosime. În urma interventiei utilajelor de la Districtul Drumuri Nationale Piscu Negru, a fost redata circulatiei o cale de rulare, între Cabana Capra si Cota 2000. Meteorologii au prognozat în continuare, pentru zona Muntilor Fagaras, precipitatii sub forma de ninsoare, ceata si vînt puternic. Agerpres
02.09.2010 Agricultorii si-au dat intalnire cu tractoarele la Targul Obor, iar de acolo au pornit in mars spre Prefectura. Traficul pe B-dul Andrei Saguna a fost complet blocat, iar pe strazile adiacente s-a desfasurat cu mare dificultate. Prefectul Constantin Trihenea i-a primit pe reprezentantii agricultorilor, cu care a purtat o scurta discutie. Au fost prezenti, la invitatia prefectului, directorii Directiei judetene pentru agricultura si dezvoltare rurala, Gheorghe Budrala, cel al Agentiei judetene pentru plati si interventii in agricultura (APIA), Teodor Hategan, dar si presedintele Asociatiei Crescatorilor de Ovine si Caprina din Judetul Sibiu, Marcel Andrei. Agricultorii i-au inmanat prefectului o lista cu problemele si revendicarile lor, iar acesta a promis ca „Aceasta lista de probleme va fi trimisa la Bucuresti institutiilor competente pentru a le studia si indica solutii de rezolvare". Reprezentantii agricultorilor nu s-au aratat insa prea incantati de aceasta „rezolvare"
„Cîinii rosii“ trag foloasele unui start bun de campionat, dar sînt în regres cu noua locuri fata de luna trecuta, aflîndu-se pe locul 68, cu 139 de puncte. În prima suta se mai afla o singura formatie din tara noastra, Unirea Urziceni, echipa destramata în ultimele zile, care a coborît trei locuri si este pe 90, cu 124 de puncte. Steaua a coborît 42 de locuri si este acum pe 113, cu 113,5 puncte, în timp ce campioana CFR Cluj a suferit un regres si mai drastic, ajungînd pe locul 119, cu 112 puncte, 48 de locuri mai jos ca luna trecuta. FC Timisoara, eliminata din Europa League de Manchester City, a pierdut 31 de pozitii si se gaseste pe pozitia 135, cu 106,5 puncte. FC Vaslui a coborît 64 de locuri si este pe 186, cu 91,5 puncte. Din primele 350 de locuri a iesit FC Brasov, dar a intrat Rapid, cu un salt de 23 de locuri, pîna pe 344, cu 66 de puncte. Surprinzator, echipa lunii august a fost campioana Slovaciei, MSK Zilina, calificata în premiera în grupele Ligii Campionilor. Chiar daca a pierdut Supercupa Europei si nu a cîstigat nici în etapa inaugurala din Serie A, Internazionale Milano se mentine pe primul loc, iar FC Liverpool, Anderlecht si brazilienii de la Internacional Porto Alegre au reusit salturi remarcabile, ajungînd în top 10. Agerpres
Fotbalistul in virsta de 27 de ani a fost format de UTA Arad, dar nu a apucat sa joace prea mult pentru „batrina doamna“, fiind transferat la formatia elvetiana AC Bellinzona in 2003, la doar 20 de ani. A evoluat in peste 70 de meciuri pentru formatia din tara cantoanelor si a fost remarcat de scouterii lui AS Roma, formatie care l-a transferat in 2007. Din pacate, nu a reusit sa se impuna la formatia din capitala Italiei, aparind doar de cinci ori in tricoul „giallo-rosso“. A fost imprumutat la Pisa si Triestina, formatii din Serie B, pentru care a evoluat in peste 20 de partide. Adrian Pit a semnat un contract pe 3 ani cu Universitatea Cluj. Mijlocasul se simte cel mai bine cind evolueaza pe banda stinga si este cotat de transfermarkt.de la 300.000 de euro. Universitatea Cluj a semnat cu aproximativ 15 jucatori in actuala perioada de transferuri, stabilind astfel un record greu de egalat in istoria clubului. Unii jucatori care erau titulari in Liga a doua si-au reziliat contractele sau au fost vinduti ori imprumutati la diverse echipe, precum Ariesul Turda sau CS Otopeni.
Alex Pacurar e noul decar al UniversitatiiPlecat de la „U“ la Dinamo in 2004, Pacurar s-a intors acasa la Cluj-Napoca, dupa ce a mai trecut intre timp pe la Gloria Bistrita, Pandurii Tirgu Jiu si Steaua. Fotbalistul a semnat un contract pe 3 ani si a primit un vot de incredere din partea bancii tehnice, fiind ales sa poarte tricoul cu numarul 10. Pacurar se declara multumit ca a venit la Universitatea si nu crede ca este un pas inapoi in cariera sa faptul ca a fost cedat de Steaua. „Ma bucur foarte mult ca am revenit acasa, la echipa mea de suflet. Acest transfer nu este un pas inapoi, chiar daca Steaua este principala favorita la titlu in acest sezon. Steaua este un capitol incheiat pentru mine, acum ma gindesc doar la Universitatea. Aici am trait momente frumoase in trecut si vreau sa dau totul pentru aceasta echipa“, a spus Pacurar la prezentarea sa oficiala, care a avut loc ieri la sediul clubului. A fost ofertat si de Universitatea CraiovaNoul „student“ a marturisit ca a fost ofertat si de Universitatea Craiova, echipa care in prezent este antrenata de Victor Piturca, tehnicianul care l-a transferat in Ghencea de la Pandurii. „Am fost ofertat de Craiova, domnul Piturca m-a chemat acolo, dar cind s-a ivit oportunitatea de a veni la Universitatea, n-am stat pe ginduri. Am discutat cu domnul Walter, mi-a spus citeva cuvinte despre ceea ce isi doreste el aici. Este un proiect foarte frumos si ma bucur ca si eu fac parte din acest el. Este normal sa tindem cit mai sus cu putinta. Oricine isi doreste performanta. Eu personal mi-as dori sa joc cu Universitatea Cluj in cupele europene“, a declarat noul mijlocas al „sepcilor rosii“. Pana si Cazan, incintati de PacurarAntrenorul Universitatii, Marian Pana, este foarte multumit de transferul lui Alex Pacurar. „Ii multumesc lui Alex ca a ales sa vina la Universitatea. Este un fotbalist valoros, care ne va ajuta foarte mult. Acum vom face tot posibilul sa il integram cit mai rapid in echipa“, a declarat Pana. Tehnicianul a fost completat de directorul sportiv Paul Cazan, care a precizat: „Iata ca seria succeselor continua la Universitatea Cluj. In afara victoriilor din campionat, am obtinut un succes prin aducerea unui fotbalist de valoare, asa cum este Pacurar. El s-a intors acasa si va face tot ce ii sta in putinta sa ajute clubul nostru“. Alex Pacurar ar putea fi folosit in partida amicala de miine cu echipa de juniori A a clubului, pregatita de profesorul Mihai Georgescu. Jocul va incepe la ora 11, pe Stadionul Clujana.
Preturile apartamentelor au continuat sa scada în august pe plan national, însa nu si în Cluj, arata o analiza a imobiliare.ro. Astfel, valoarea medie înregistrata a fost de 1.116 euro/mp util, ceea ce reprezinta un nou nivel minim al ultimilor ani pentru segmentul rezidential. Cluj-Napoca reprezinta în continuare exceptia pe piata imobiliara, înregistrîndu-se si în luna august o crestere de 1%. Cea mai accentuata rata de scadere, de 5%, a fost resimtita în Constanta, urmata de Timisoara cu 1,4% si Bucuresti cu 0,9%. Pentru luna august, în Cluj-Napoca valoarea medie a pretului apartamentelor a fost de 1.033 de euro/mp util. În comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, valoarea actuala este usor mai scazuta, cu 1,8%. Cresterea a fost înregistrata atît la apartamentele noi, cît si la cele vechi. Astfel, pretul apartamentelor noi a crescut cu 3,6%, pîna la 1.019 euro/mp util, în timp ce pretul celor vechi a crescut cu 0,1%, la 1.041 de euro/mp util. Dintre locuintele vechi, cea mai mare variatie de pret au avut-o cele cu o camera, unde a fost constatata o crestere de 1,4%. Apartamentele cu doua camere s-au ieftinit cu 1%, în timp ce apartamentele cu trei camere au înregistrat o scadere de 1,3%.
Cetatenii Republicii Moldova stabiliti în judetul Cluj si în judetele limitrofe îsi vor putea exercita dreptul la vot pentru referendumul constitutional de duminica, 5 septembrie, la Cluj-Napoca, potrivit unui anunt al Prefecturii Cluj. Sectia de votare nr. 364 va cuprinde trei cabine de vot si va fi deschisa în incinta Casei de Cultura a Studentilor (Piata Lucian Blaga, nr. 1-3), la etajul II, camera 22. Conform articolului 75 al Constitutiei Republicii Moldova, cele mai importante probleme ale societatii si ale statului sînt supuse referendumului, iar hotarîrile adoptate au putere juridica suprema. La 5 septembrie, pentru prima data în Republica Moldova, alegatorii sînt chemati la referendum sa se pronunte asupra modificarii articolului 78 din Constitutie, care propune alegerea directa a sefului statului. Alegatorii trebuie sa raspunda la întrebarea „Sînteti pentru modificarea Constitutiei care sa permita alegerea Presedintelui Republicii Moldova de catre întreg poporul?“, votînd pentru una din optiunile: „Pentru“ sau „Contra“. Votarea se va desfasura duminica, 5 septembrie, între orele 7 si 21 (ora locala). M. O.
În total, pîna la ora actuala, licitatia, care va avea loc la mijlocul acestei luni, a stîrnit interesul a 70 de companii, majoritatea nume mari în domeniul constructiilor, atît din tara, cît si din strainatate. Recent, documentatia de atribuire a fost ridicata de Conest SA Iasi, Camera de Comert si Industrie Covasna, Summa Europe Contracting SRL, Art Construct SRL si Ellipse Projects Sas din Paris. De asemenea, documentatia de atribuire a fost ridicata si de Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public si Privat al Judetului Cluj, însa numai în scopuri pur informative. Alte nume mari din domeniul constructiilor, atît de la nivel national, cît si de la nivel international, care au ridicat documentatia pregatita pentru licitatie sînt: Pa&Co International SRL, UTI Instal Construct si UTI Facility Management, ACI, Napoca SA, Astaldi (Italia), Max Bogl (Germania), Strabag (Austria), Porr Technobau und Umwelt AC (Austria), Impressa Pizzarotii (Italia), Obrascon Huarte Lain (Spania), FCC Construccion (Spania) sau Nemzetkozi Vegyepszer (Ungaria). M. O.
Primaria Cluj-Napoca a demarat procedura de selectie de oferte pentru închirierea celor 20 de chioscuri situate în imediata apropiere a viitoarei piete de cartier din Grigorescu, ce se va construi în zona magazinului Profi. Criteriile pentru desfasurarea procedurii de selectie de oferte au fost aprobate în sedinta Consiliului Local de saptamîna trecuta. Ofertele pentru închirierea celor 20 de chioscuri vor putea fi depuse pîna în data de 9 septembrie, la ora 10, acestea urmînd sa fie deschise la ora 11, la sediul Primariei din strada Motilor, nr. 3. „Hala agroalimentara din Grigorescu va fi putin diferita fata de celelalte hale din cartierele municipiului pentru ca pe amplasament vor exista si magazine“, a precizat purtatoarea de cuvînt a Primariei clujene, Oana Buzatu. Criteriul de atribuire a contractelor de închiriere este cuprins din: 50% pretul ofertat în lei/chiosc si 50% detinerea anterioara a unui contract sau abonament cu firma Investicon SRL – firma privata care a închiriat comerciantilor chioscurile aflate pe actualul amplasament al halei. Contractele de închiriere se vor încheia pentru o perioada de 3 ani, cu posibilitatea de prelungire a acestora, cu acordul prealabil al Consiliului Local. Conform detaliilor stabilite cu comerciantii din zona, noile chioscuri vor fi gata în cursul acestei luni, înainte de finalizarea lucrarilor la noua hala agroalimentara. Hala din Grigorescu va fi construita de firma Construdava, care a cîstigat licitatia organizata în acest sens dupa ce a oferit un pret de 736.000 de lei. Terenul pe care se va ridica noua hala agroalimentara din Grigorescu se afla la intersectia strazilor Miraslau si Paul Ioan.
Senatorul clujean Alexandru Cordos a fost ales vicelider al grupului parlamentar al PSD-PC din Senatul României. Lider de grup a fost ales fostul ministru al Agriculturii, Ilie Sîrbu, iar Viorel Arcas si Cosmin Necula au fost reconfirmati ca vicelideri. Senatorii Ioan Mang si Alexandru Cordos au fost alesi într-un prim mandat. Functiile de secretar de grup si purtator de cuvînt le-au revenit senatorilor în functie, si anume, Lazar Sorin-Constantin si Florin Constantinescu. Noul lider de grup, Ilie Sîrbu, a declarat ca îsi doreste, alaturi de echipa senatoriala PSD-PC, ca noua sesiune sa reprezinte „un imbold în lupta cu clica portocalie“ si ca va utiliza toate instrumentele parlamentare în acest sens. M. O.
Lucrarile la montarea suportilor metalici ai acoperisului marcheaza o noua etapa in constructia arenei sportivePotrivit reprezentantilor Consiliului Judetean, acest lucru dovedeste faptul ca executantii arenei se incadreaza in graficul stabilit, neexistind temeri ca vor fi intirzieri fata de termenul de finalizare prevazut, adica mijlocul anului viitor. „A inceput lucrul la montajul elementelor metalice pentru structura acoperisului peluzei II, iar la peluza I se monteaza gradenele superioare. Acest lucru inseamna ca ne incadram in graficele stabilite. Aceste lucrari la partea de copertina pot parea spectaculoase, dar trebuie sa stiti ca s-a avansat foarte mult la toate structurile stadionului. Lucrarile au inaintat serios si la partea de compartimente interioare, care nu se vad. Aceste compartimente au fost deja cablate si avem si instalatii de apa“, a declarat purtatorul de cuvint al Consiliului Judetean Cluj, Victor Popa. La ultima vizita publica pe stadion, in cursul lunii iulie, presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, preciza ca peste 40% din lucrarile la „Cluj Arena“, viitorul stadion al judetului Cluj, au fost finalizate. In toamna toate utilitatile vor ajunge pe terenConform graficului de lucrari, in luna noiembrie urmeaza sa fie aduse toate utilitatile pe amplasament, iar lucrarile la partea de iluminat vor incepe in luna octombrie a acestui an si se vor finaliza in primavara anului 2011. Ca stadiu fizic, terenul de fotbal va fi finalizat ultimul. „Cei de la Bucuresti lucreaza de 3 ani de zile la stadionul de acolo si nu au un avans prea mare fata de noi. De aceea, cred ca noi, dupa un an de zile, stam foarte bine la ritmul lucrarilor. Sigur ca mi-as fi dorit ca stadionul sa fie gata intr-un an, dar nu se poate din punct de vedere tehnic si exista niste etape care trebuie urmate“, a declarat presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, cu ocazia celei mai recente vizite pe santierul arenei. Lucrarile la „Cluj Arena“ sint executate de consortiul format din ACI SA Cluj, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, Transilvania Constructii, Con A Sibiu, SC Dico si Tiganas, Grup 4 Instalatii, Bogart Construct si DAS Engineering. Constructia noii arene sportive a judetului Cluj a debutat in luna iulie 2009, urmind sa fie finalizata 2 ani mai tirziu, la mijlocul anului viitor.
Organizatia municipala de Tineret a PNL Cluj-Napoca si Clubul Studentesc Liberal Cluj au propus ieri ca sedinta Senatului în care va fi dezbatuta Legea Educatiei sa se desfasoare la Cluj-Napoca. „Cluj-Napoca, al doilea centru universitar, dupa Bucuresti, cu peste 120.000 de studenti si elevi, merita aceasta onoare si poate asigura conditiile necesare desfasurarii unei sedinte de plen a Senatului“, au motivat tinerii liberali clujeni prin intermediul unui comunicat de presa. Cei de la TNL au mai mentionat ca oricare dintre cele cinci universitati de stat clujene pot pune la dispozitie o sala adecvata pentru un astfel de eveniment. M. O.
Cursurile sint gratuite si vor fi sustinute de specialisti de la Fundatia EOS si formatori de la biblioteca judeteana. Programul „Biblionet – lumea in biblioteca mea“ are o valoare totala de 26,9 milioane de dolari, este finantat de Fundatia Bill & Melinda Gates pentru o perioada de 5 ani si are ca scop dezvoltarea unui sistem modern de biblioteci publice in Romania. Centrul Judetean de Formare de la Biblioteca „Octavian Goga“ dispune de 11 laptop-uri, un videoproiector, un scanner, imprimanta si un router wireless. Software-ul necesar a fost primit ca donatie din partea Microsoft Corp. Valoarea totala a donatiei este de peste 17.000 de dolari, din care valoarea echipamentelor este de circa 8.400 de dolari, iar donatia de software valoreaza in jur de 8.800 de dolari. Anul acesta vor fi organizate la Biblioteca Judeteana „Octavian Goga“ trei serii de formare a cite zece bibliotecari.
Foto Radu PadureanStatuile Clujului vor mai astepta un an pina sa fie curatate si reparateMonumentele si placile comemorative din Cluj-Napoca ar putea sa nu mai fie reparate si curatate in acest an, Primaria Cluj-Napoca urmind sa decida in curind daca va repeta sau nu licitatia privind reparatii curente si intretinerea monumentelor istorice si de for public amplasate pe domeniul public si a placilor comemorative din municipiu. O prima licitatie in acest sens a fost organizata de municipalitate in cursul lunii iulie, fiind depusa atunci o singura oferta. Firma CoMod din Miercurea Ciuc, singurul ofertant, a solicitat un pret de aproape 3,6 milioane de lei, cu 200.000 de lei mai mic fata de pretul estimat initial prin contract. Cu toate acestea, licitatia a fost anulata ca urmare a unor conditii din caietul de sarcini pe care cei de la CoMod nu le indeplineau. „Firma CoMod a fost descalificata pentru ca nu a respectat caietul de sarcini. Apoi, CoMod a contestat anularea procedurii si a cerut Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor sa oblige Primaria sa incheie contractul. CNSC a respins, insa, contestatia firmei, licitatia fiind oficial anulata. In momentul de fata analizam varianta de a organiza o noua licitatie, insa nu stim daca se va face anul acesta sau abia pe bugetul de anul viitor, pentru ca deja vine frigul si nu se vor mai putea efectua lucrari“, a explicat purtatoarea de cuvint a municipalitatii, Oana Buzatu. Ce monumente trebuie reparate?Potrivit conditiilor din documentatia de atribuire, in urma licitatiei, Primaria municipiului Cluj-Napoca ar fi urmat sa incheie un contract cadru cu un singur agent economic pe o perioada de 4 ani. Printre monumentele vizate de acest contract se numarau statuile Baba Novac, Lupa Capitolina, Mihai Viteazu si Avram Iancu, dar si unele busturi situate in curtile unor spitale, biserici sau unitati de invatamint. De asemenea, ar fi trebuit intretinute si placile comemorative existente in diverse locuri din oras. Firma CoMod din Miercurea Ciuc, firma care a vrut sa curete monumentele din Cluj-Napoca, a mai lucrat si in trecut la Cluj-Napoca, la reabilitarea Bastionului Croitorilor. Lucrarile pentru reabilitarea acestui obiectiv au inceput in anul 2007 si au fost finalizate 2 ani mai tirziu, investitia totala ridicindu-se la peste 2 milioane de lei.
Elevii lui Razvan Lucescu vor sa faca uitata cit mai repede dezastruoasa campanie de calificare la Campionatul Mondial din Africa de Sud, in care au terminat pe locul 5, depasind in clasament doar Insulele Feroe. Tricolorii intilnesc astazi Albania, un adversar accesibil la prima vedere, dar care nu trebuie neglijat. Fara vedete in lot, adversara de astazi a Romaniei este o echipa bataioasa, cu o defensiva foarte bine organizata. In preliminariile CM 2010, albanezii nu au rupt gura tirgului, dar au obtinut remize cu Suedia, Danemarca si Portugalia, pe lusitani incurcindu-i in deplasare. Cel mai cunoscut jucator este Lorik Cana, care evolueaza la Galatasaray. Antrenorul Albaniei este croatul Josip Kuze, un tehnician fara rezultate notabile, care a mai pregatit nationala Rwandei, precum si diverse echipe din toata lumea, cele mai importante fiind Dinamo Zagreb si FSV Mainz 05. Nationala Albaniei a ajuns ieri la Piatra-Neamt, dupa un drum cu avionul pina la Bacau de unde au calatorit cu autocarul. Selectionerul este optimistRazvan Lucescu asteapta increzator startul in noua campanie de calificare si declara ca atmosfera de la lot este excelenta, iar tricolorii sint foarte motivati. „Pentru noi este un moment frumos, un prilej de bucurie si de satisfactie ca am ajuns la startul acestei campanii de calificare. In sfirsit, ne aflam in fata unui meci oficial, in care va trebui sa ne concentram si sa jucam gindindu-ne la ceea ce urmeaza. Atmosfera este excelenta, jucatorii sint foarte motivati. Toti au fost implicati la antrenamente, chiar daca in presa s-a incercat prezentarea unei alte fete a echipei nationale. Am fi vrut ca, in astfel de momente, sa avem parte de sprijinul presei, pentru ca este in interesul tuturor ca echipa nationala sa se califice la un turneu final. Timpul in care ne-am pregatit a fost foarte scurt, insa am incercat ca in aceasta perioada sa ii cunosc cit mai bine pe jucatori. Stim ca va fi o atmosfera extraordinara in tribune si suporterii vor veni in numar mare sa ne sustina, iar noi vom face totul pentru a obtine aceasta prima victorie“, a declarat Razvan Lucescu. Radoi, impresionat de suporteriMirel Radoi a fost impresionat de faptul ca nationala a fost incurajata de suporteri la antrenamentele efectuate pe stadionul din Piatra-Neamt. Mijlocasul a declarat ca se asteapta ca nationala sa fie sprijinita din toate partile in tentativa de calificare la Euro 2012. „Chiar daca presedintele federatiei si ceilalti din domeniu nu prea au incredere in noi, ne dorim sa cistigam primele doua meciuri si sa pornim pe un drum bun in aceasta campanie, sa mergem in Franta cu incredere. Poate nu avem valoarea celor care au fost inaintea noastra la echipa nationala si ne dorim mai mult sprijin. La Piatra-Neamt avem parte de o atmosfera frumoasa. Chiar am ramas surprins ieri de suporterii care ne-au aplaudat la antrenament“, a spus fostul jucator al Stelei, legitimat in prezent la formatia saudita Al Hilal. Meciul este transmis de TVRMeciul Romania – Albania se va juca in aceasta seara de la ora 21 pe Stadionul „Ceahlaul“ din Piatra-Neamt si va fi transmis in direct de TVR 1. Partida va fi arbitrata de centralul austriac Robert Schörgenhofer. In cele 15 intilniri de pina acum, tricolorii au invins de 12 ori, au terminat o singura data la egalitate si au fost invinsi de albanezi de doua ori, ultima data in 1948. Cele mai categorice victorii ale Romaniei au avut loc in 21 noiembrie 2007, cu 6-1, si in 8 octombrie 1950, cu 6-0. Astazi au loc alte doua meciuri din grupa D de calificare la Euro 2012. Franta intilneste Belarusul pe „Stade de France“, la ora 22, iar Bosnia-Hertegovina joaca in deplasare cu Luxemburg, la ora 21.15.
Potrivit topului, cititorii nu s-au inghesuit sa voteze sau sa citeasca prea multa literatura straina, numarul total de voturi fiind unul scazut, de doar 65 de cititori care si-au exprimat optiunile. La sectiunea poezie, pe primul loc in topul preferintelor cititorilor s-a clasat Traian T. Cosovei si volumul sau „Aerostate plingind“, pe locul doi s-a clasat Ioan Es. Pop cu „Momfa“ si pe locul trei s-a aflat Ion Zubascu cu „Moarte de om. O poveste de viata“. Sectiunea Literatura pentru copii ii plaseaza pe Lewis Carroll si „Alice in Tara Minunilor“ pe locul intii, iar pe locurile urmatoare se situeaza Nikolai Nosov cu „Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai“ si Jeff Kinney cu „Jurnalul unui pusti“.
Mircea Miclea a declarat ca lucrarea prezentata este rezultatul unor cercetari aplicative din ultimii ani, prin care s-a reusit conceperea unei platforme de preventie a anxietatii, pe Internet. Aceasta va fi lansata pentru publicul larg la sfîrsitul lunii septembrie. „La conferinta prezentam rezultatele fazei de testare. Este, asadar, vorba de o activitate de cercetare-dezvoltare aplicativa. Cred ca în momentul de fata, comparînd cu produsele existente pe plan mondial, avem, pe acest segment, cel mai bun produs. Avem ce arata. De aceea si decizia Comitetului Stiintific a fost de a prezenta rezultatele acestei cercetari în plenul conferintei“, a declarat Miclea, citat de Agerpres. Clujul, ales pentru specialistii saiPresedintele Comisiei Prezidentiale pentru Educatie a declarat ca locul de organizare a Conferintei Europene de Psihologie a Sanatatii este cel mai estic, iar alegerea Clujului ca loc de desfasurare a evenimentului a avut în vedere calitatea deosebita a specialistilor care lucreaza la Cluj-Napoca. „Este o recunoastere internationala implicita. Sînt în jur de 600 de participanti la reuniune. Pentru selectia lucrarilor au fost trimise peste 1.000 de rezumate de lucrari stiintifice“, a mai spus Mircea Miclea. Potrivit Agerpres, Mircea Miclea a publicat mai multe volume pe teme de psihologie, printre care „Psihologie cognitiva“ si „Stres si aparare psihica“. Pasionat, deopotriva, de hipnoza si de psihoterapie, Mircea Miclea exceleaza în cercetarea în domenii precum neurostiintele, stresul si mecanismele de aparare, inteligenta artificiala si aplicatiile ei, managementul si evaluarea academica, software educational si psihometrie. Miclea este presedintele Asociatiei Române de Stiinte Cognitive din 1996 si vicepresedinte al UNESCO pentru educatia si managementul academic din 2001. De asemenea, este membru al unor asociatii de profil din tara si din strainatate.
Partidul Jobbik (extrema-dreapta) din Ungaria a propus ca tiganii care sînt o amenintare la adresa sigurantei publice sa fie obligati sa se mute în tabere strict controlate, unii dintre ei pe viata. „Vom forta aceste familii sa îsi paraseasca locuintele. Vom transporta aceste familii în tabere controlate. În aceste tabere, va exista sansa întoarcerii la o societate civilizata. Cei care renunta la infractiuni, se asigura ca merg la scoala copiii lor si participa în programe pentru lucrari publice se pot reintegra. Persoanele care nu vor arata nici o înbunatatire îsi pot petrece restul vietii în aceste tabere“, a explicat vicepresedintele partidului, europarlamentarul Csanad Szegedi. El a negat, însa, faptul ca aceste tabere – ai caror locuitori vor avea nevoie de autorizatii pentru a pleca si unde vor fi impuse noaptea restrictii de circulatie – ar fi ghetouri, ci „tabere pentru a apara ordinea publica“. Partidul Jobbik – care a intrat în parlament exploatînd nemultumirea populatiei majoritare fata de tigani, cea mai mare minoritate etnica din Ungaria – s-a lansat recent în campania pentru alegerile locale din 3 octombrie.
Evenimentul este la editia a doua, fiind organizat de Alianta Româna de Preventie a Suicidului (ARPS), si se va desfasura la Biblioteca „Lucian Blaga“. „În acest an beneficiem de aportul stiintific al prof. dr. Stuart Montgomery de la Imperial College School of Science and Medicine, Universitatea din Londra, Marea Britanie“, precizeaza organizatorii conferintei. Profesorul Montgomery are o vasta experienta profesionala în tratarea depresiei, anxietatii, schizofreniei si prevenirii suicidului. Numeroasele sale studii au stat la baza a mai multe metode de tratament pe termen lung al anxietatii, depresiei si schizofreniei. Stuart Montgomery a publicat 26 de carti si peste 400 de lucrari de specialitate. Potrivit datelor publicate de ARPS, sinuciderea la adolescenti si tineri ocupa locul doi sau trei în rîndul cauzelor de deces la aceasta grupa de vîrsta. În plus, comportamentul suicidar în rîndul tinerilor a devenit, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, o serioasa problema de sanatate mintala. G. D.
Din cele 39 de proiecte, 29 sînt depuse în cadrul Programului operational de dezvoltare a capacitatii administrative, 7 vizeaza dezvoltarea resurselor umane si 3 dintre acestea privesc Programul operational sectorial de crestere a competitivitatii economice. În cadrul acestora, MS are calitatea de beneficiar, nefiind organism intermediar sau autoritate de implementare. „Numai în ultimele 2 luni, Ministerul Sanatatii a depus în cadrul Programului operational de dezvoltare a capacitatii administrative un numar de 23 de fise de proiect în valoare de peste 286 de milioane de lei care se afla în evaluare la Ministerul Administratiei si Internelor“, precizeaza reprezentantii Ministerului.Recent, ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a reprosat Ministerului Muncii, Ministerului Sanatatii si Ministerului Educatiei faptul ca nu acceseaza fondurile europene pentru eficientizarea organizarii si descentralizare. „50% din fondurile alocate pe axele prioritare de îmbunatatire a eficacitatii organizatorice si sprijin pentru descentralizare sînt la trei ministere: Sanatate, Învatamînt, Asistenta Sociala. Nu au nevoie de bani, îi dam pe alte proiecte. Daca nu au nevoie ministerele de bani pentru descentralizare si organizare, îi dam la infrastructura“, a atentionat Blaga. G. D.
Diva de la Hollywod Zsa Zsa Gabor, internata în stare grava acum 2 zile într-o clinica din Los Angeles, ar putea fi supusa, atunci cînd va muri, unei tehnici de „plastinare“ de catre profesorul german Gunther von Hagens – mai cunoscut sub numele de Doctor Moarte –, urmînd ca apoi sa fie inclusa în turneul mondial al expozitiei „Lumi corporale“. Ziarul german „Bild“, citat de Agerpres, a publicat o declaratie a printului Frederic de Anhalt, sotul actritei, care doreste ca diva, în vîrsta de 93 de ani, sa traiasca „etern“, avînd chipul plastinat de Doctorul Moarte. „Sotia mea a visat mereu ca frumusetea sa va ramîne nemuritoare“, a explicat printul de Anhalt.
Richard Gere si-a dislocat umarul în urma unei cascadorii pentru noul sau film, „The Double“. Celebrul actor joaca alaturi de starul britanic Tamer Hassan în acest film, iar britanicul a fost cel care l-a deconspirat pe american, povestind ca acesta a refuzat sa accepte serviciile unui cascador pentru scenele mai dure si a fost accidentat în timp ce executa el singur o cascadorie. În urma acestei accidentari, productia filmului a fost oprita, pîna la recuperarea completa a actorului.
Romania are una dintre cele mai mari rate de spitalizare din UETara noastra are o medie de 1,9 medici la 1.000 de locuitori, doar Albania si Bosnia-Hertegovina avind rate mai mici decit noi, iar situatia este pe cale de a se inrautati datorita posibilitatii oferite medicilor de a munci in strainatate. Ministerul Sanatatii doreste sa remedieze, insa, problema lipsei de personal. Ministerul Sanatatii recunoaste ca sistemul sanitar romanesc este la pamint, ca sintem cei mai bolnavi din UE si ca statul aloca cei mai putini bani pentru sanatate din toata Europa. De aceea, pentru redresarea sanatatii, a fost intocmit documentul „Strategia nationala de rationalizare a spitalelor“, prin care se doreste realizarea a ceea ce nu s-a mai facut pina acum: o mare reforma a sanatatii. Decese care ar putea fi evitatePotrivit documentului aflat in dezbatere publica, romanii sint printre cei mai bolnavi cetateni din Europa – la noi inregistrindu-se multe decese prin boli care ar putea fi evitate, cum ar fi cancerul de col uterin. „De remarcat ca, spre deosebire de tendinta de reducere a mortalitatii cauzate de bolile cardiovasculare din Vestul UE, in Romania se inregistreaza o puternica tendinta de crestere a acesteia. In ceea ce priveste decesele prin afectiuni maligne, chiar daca frecventa acestora este sub media UE, se remarca decesele evitabile precum cele in cazul cancerului de col, aspect ce reprezinta un indicator direct al inadecvarii sistemului sanitar la nevoile reale ale populatiei“, se arata in textul strategiei. Boli eradicate in Europa la noi inca fac victimeBoli aproape eradicate in multe state din UE la noi inca mai fac victime. Printre acestea se afla hepatita B, a carei incidenta este dubla fata de media europeana, si tuberculoza, a carei incidenta este cea mai mare din UE. „Femeile din Romania au cea mai mare rata a decesului prin cancerul de col uterin, riscul de deces prin aceasta afectiune fiind de peste 10 ori mai mare in Romania decit in tari precum Franta sau Finlanda si de 3-4 ori mai mari decit in Slovacia sau Cehia, desi aceasta forma de cancer este actualmente usor de prevenit si de vindecat prin depistarea precoce“, spune textul planului de redresare a sistemului sanitar. Referitor la mortalitatea evitabila, adica acele afectiuni care pot fi tratate de catre un sistem de sanatate functional, datele statistice plaseaza tara noastra intr-o situatie si mai dificila: aproape jumatate din decesele la barbati si peste o treime din cele la femei puteau fi evitate. Avem cei mai multi copii morti din EuropaCu 11 copii morti la 1.000 de nascuti vii, ne plasam pe locul I pe plan european in ceea ce priveste mortalitatea infantila. Tara noastra are, in anumite zone, multi copii cu malnutritie, rata fiind de 1,6 la 100 de copii. Conform documentului, sistemul de sanatate romanesc se bazeaza pe asistenta spitaliceasca drept principala metoda de interventie, Romania inregistrind una dintre cele mai mari rate de spitalizare din UE: 215,13 internari la 1.000 de locuitori, in anul 2007. 200 de euro pe cap de locuitor pentru sanatatePeste toate acestea, tara noastra se afla si pe ultimele locuri in ceea ce priveste alocarea de bani pentru sanatate, cu o medie de 200 de euro pe cap de locuitor, fata de 2.700 de euro cit are Belgia, 1.200 de euro in Portugalia sau 600 de euro in Ungaria. Acum, strategia Ministerului urmareste cresterea numarului de angajari din sanatate, in conditiile in care avem o medie de 1,9 medici la 1.000 de locuitori, doar Albania si Bosnia-Hertegovina avind rate mai mici decit noi. „Situatia este pe cale de a se inrautati ca urmare a posibilitatii personalului medical din Romania de a lucra in tarile UE, fapt ce va duce la o diminuare a personalului in domeniul medical, mai ales in rindul tinerilor si al celor inalt specializati“, considera reprezentantii Ministerului. Reorganizare totala pentru redresarea sanatatiiPrintre masurile precizate in „Strategia nationala de rationalizare a spitalelor“ se afla reorganizarea spitalelor, informatizarea sistemului sanitar, modificarea finantarii spitalelor prin sistemul asigurarilor de sanatate, dezvoltarea si imbunatatirea calitativa a asistentei medicale primare si ambulatorii, reorganizarea sistemului caselor de asigurari de sanatate si atragerea finantarilor private in asigurarile de sanatate.
Temperaturile din aceasta vara - greu de suportat - nu le egaleaza, totusi, pe cele din anii '30, cind termometrele au atins la New York peste 41 de grace CelsiusCu o temperatura medie de 25,4 grade Celsius, vara 2010 a fost cea mai fierbinte cunoscuta vreodata de orasul New York incepind din 1869, de cind statia din Central Park efectueaza masuratorile sale zilnice, a anuntat serviciul local de meteorologie. Vara 2010 – lunile iunie, iulie si august – a batut astfel recordul de 25,2 grade Celsius stabilit in timpul caniculei din 1996, care a provocat peste 1.100 de decese, majoritatea printre persoanele in virsta. New York-ul a cunoscut calduri de peste 32 de grade Celsius timp de 2 saptamini numai intr-o singura luna, in iulie. Temperatura a atins 39,4 grade Celsius la 6 iulie, un record pentru aceasta data. Recordul celei mai calduroase zile din toate timpurile ramine, totusi, de neinvins dupa data de 9 iulie 1936 cind Central Park transpira sub 41,1 de grade Celsius. Serviciile meteorologice ale orasului New York au anuntat pentru miercuri o temperatura maxima de 35,5 grade Celsius, tenismena Victoria Azarenka (Belarus) prabusindu-se in al doilea tur al US Open la Flushing Meadows din cauza caldurii excesive, masurata la 41 de grade la miezul zilei de canalul sportiv american ESPN. Si Japonia a trecut, in acest an, prin cea mai calduroasa vara din 1898, cind au inceput sa fie inregistrate temperaturile mediului ambiant. Intre iunie si august, mercurul termometrelor a depasit recordul anterior stabilit in 1994, inregistrind o crestere cu 1,64 de grade Celsius peste media obisnuita a perioadei de vara. La Tokio, temperatura medie inregistrata pe parcursul acestei veri sufocante a fost de 27,1 grade, iar pentru ziua de ieri Agentia Meteorologica a anuntat o maxima de 35 de grade si o minima in jur de 26 de grade. Este pentru prima data in ultimii 10 ani cind in luna septembrie mercurul termometrelor depaseste nivelul de 35 de grade, cu o maxima de 35,9 grade inregistrata miercuri. De asemenea, previziunile meteorologice indica faptul ca temperaturile vor depasi 30 de grade timp de inca o saptamina. Valul puternic de caldura, care in Japonia este insotit permanent de un nivel ridicat al umiditatii, a provocat in aceasta vara spitalizarea a circa 50.000 de persoane in Japonia si decesul a 158 de oameni, in marea majoritate adulti cu virsta de peste 65 de ani, informeaza Agerpres.
Recent, editura Polirom din Iasi a publicat primul volum din dramaturgia ierarhului si scriitorului Valeriu Anania. Volumul include poemele dramatice „Miorita“, „Steaua Zimbrului“ si „Hotul de margaritare“ si apare în seria de autor Valeriu Anania, initiata de editura ieseana în urma cu 2 ani. „Oprindu-se în creatia sa pe inspiratia trasa cu precadere din vechile motive baladesti pastratoare de mituri originare (al viziunii cosmice, vietii si mortii, al creatiei, al întemeierii etc.), Valeriu Anania a prelungit procesul creator particular al unui neam înspre un astazi coborât cu certitudine din ieri. Dar, asa cum se întâmpla întotdeauna, artistul cel nou a infuzat operei sale semnificatii legate de viziunea sa individuala asupra lumii, de temperamentul sau artistic. În descendenta certa din fauritorii vechii balade, Valeriu Anania, carturarul si poetul, a dat raspunsul sau într-o noua creatie spirituala...“ (Zoe Dumitrescu-Busulenga) „Multe semnificatii (creatia, spre a trai, trebuie sa încorporeze un suflet; creatia, spre a dainui, cere jertfa creatorului, viata lui) rezulta din legenda mesterului Manole care, absorbit de opera, nu înregistreaza moartea copilului sau si îsi zideste de vie sotia, conform unui juramânt... «Steaua Zimbrului» trateaza mitul etiologic al stemei Moldovei. Pe urmele lui Eminescu din drama neterminata «Bogdan Dragos», Valeriu Anania se fixeaza asupra epocii tulburi a descalecatului Moldovei, punând la contributie stirile noi furnizate de C.C. Giurescu. Actiunea piesei e credibila, iar eroii – posibili.“ (Al. Piru).
Un eveniment important pentru Clujul ortodox va avea loc duminica, 5 septembrie 2010, când va fi sfintita biserica cu hramul „Nasterea Domnului“ din cartierul Gheorgheni, una din cele mai impunatoare ca arhitectura, dar si locasul de rugaciune al uneia dintre cele mai active misionar parohii din oras. Începând cu ora 9 va fi oficiata slujba de târnosire a bisericii, care include pe de-o parte ritualul sfintirii exteriorului bisericii si procesiunea din jurul ei cu sfinte moaste, urmat de sfintirea sfintei mese, prin asezarea în ea a sfintelor moaste a hrisovului si ungerea ei cu sfântul mir. Slujba sfintirii va fi urmata, de la ora 10, de Sfânta Liturghie arhiereasca oficiata pe o esplanada din fata bisericii de Episcopul Irineu, alaturi de un sobor de preoti si diaconi. La încheierea slujbei, Episcopul Irineu Bistriteanul va înmâna din partea Mitropolitului Bartolomeu domnului Ing. Marian Munteanu „Crucea transilvana“, cea mai înalta distinctie pentru mireni a Arhiepiscopiei Clujului, pentru sprijinul generos acordat Bisericii Ortodoxe si Arhiepiscopiei Clujului în slujirea ei misionar-pastorala. Preotilor le vor fi acordate distinctii, iar celor care au sprijinit prin efortul lor ridicarea noului lacas de cult le va fi acordata „Diploma de aleasa cinstire“. În toata ziua sfintirii bisericii, credinciosii vor putea intra în sfântul altar si sa sarute sfânta masa, fiind singurul moment în care acest lucru le este permis si femeilor. Parohia cu hramul „Nasterea Domnului“ din Cluj-Napoca a luat fiinta la 16 martie 1990 prin desprinderea din Parohia Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, avându-l ca prim paroh pe parintele Iulian Benche. Comunitatea credinciosilor din Gheorgheni a avut ca prim loc de slujire un spatiu amenajat într-o casa, iar mai apoi într-o sala de clasa de la Scoala Nr. 22. La 7 decembrie 1990, Prefectura Judetului Cluj a concesionat parohiei un teren pentru construirea bisericii, în piata Hermes din Gheorgheni, pe strada Rasinari. Piatra de temelie a noii biserici a fost pusa de Preasfintitul Episcop-vicar Irineu Bistriteanul în 27 decembrie 1990, iar dupa întocmirea proiectului de catre arhitectii Monica Popa si Marian Munteanu, în toamna anului 1993, a început constructia acesteia. În februarie 1994, preotul Nicolae Buda a fost numit paroh al parohiei, moment din care lucrarile la noua biserica au fost continuate într-un ritm sustinut si cu rezultate evidente. O etapa importanta în devenirea acestui sfânt locas si a comunitatii parohiei „Nasterea Domnului“ a fost amenajarea demisolului care, din 4 septembrie 1994, prin binecuvântarea si sfintirea de catre Înaltpreasfintitul Arhiepiscop Bartolomeu, a devenit loc de slujire, în jurul caruia s-a adunat întreaga comunitate. Prin contributia credinciosilor, precum si din sponsorizari si donatii ale unor binefacatori, s-a putut continua zidirea, mai întâi cu ajutorul unor firme si, apoi, în regie proprie, sub coordonarea domnului ing. Oavid On si prin implicarea Consulului Parohial. Astfel, sfântul lacas a fost înaltat si înzestrat pentru slujire, iar la 21 decembrie 2003, Episcopul vicar Irineu Bistriteanul a savârsit slujba de binecuvântare a bisericii. Între 29 mai 2007 si 20 august 2009, biserica a fost pictata în tehnica fresca de catre pictorul Damian Tuluc si ucenicii sai, iar iconostasul, sculptat în lemn de stejar de un mester din Târgul Neamt, a fost pictat de catre profesorul Pompei Ungureanu. Cu timpul, aceasta comunitate ortodoxa clujeana a devenit una din cele mai articulate si active misionar din întregul oras, fapt datorat atât implicarii preotilor care o slujesc, cât si credinciosilor care si-au asumat activ misiunea de crestini. Biserica editeaza o foaie lunara pentru credinciosii ei, organizeaza concursuri pentru copii, diferite evenimente prin care îi serbeaza pe credinciosii ajunsi la vârste venerabile, dar si o foarte eficienta asistenta sociala în comunitate. În prezent, la biserica din Gheorgheni slujesc, alaturi de parintele paroh Nicolae Buda, preotii Coriolan Dura si Dorel Man, conferentiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj.
Fenomenul se petrece mai ales in mediul rural, dar e semnalat, pe alocuri, si in cel urban; exista parohii satesti unde participarea duminicala la Sfanta Liturghie nu depaseste cifra de zece-cincisprezece enoriasi.Aceasta carenta nu trebuie pusa, neaparat, pe seama preotului sau a circumstantelor. Frecventa ramane redusa chiar si acolo unde preotul e bun slujitor si bun cuvantator si unde nu exista frig sau caldura excesiva. Se mai observa ca cei ce absenteaza nu se duc, neaparat, la sectantii din sat sau din zona, ci prefera sa ramana acasa, sa priveasca la televizor ori sa-si umple timpul cu treburi marunte. Totul pare sa ateste instalarea unui indeferentism religios sau, in cel mai bun caz, practicarea unui crestinism care se trezeste doar la Craciun si la Pasti. Asadar, cauza trebuie cautata in alta parte, si anume in substratul psiho¬-sociologic al poporului. In general, credinciosul nostru asista la Liturghie fara sa-l ia cineva in seama, nici la venire, nici la plecare, nici in timpul slujbei. Intra din obisnuinta, aprinde o lumanare, eventual da un pomelnic, isi ocupa un loc si ramane la slujba fara sa aiba sentimentul ca se afla in comuniune cu ceilalti sau ca participa in vreun fel la desfasurarea serviciului religios. Din aceasta perspectiva am putea presupune ca noi, slujitorii Bisericii, suntem cei ce ne-am alungat credinciosii din biserica, lasand oficierea Liturghiei pe seama exclusiva a preotului si a cantaretului (acesta din urma fiind suplinit, mai ales la oras, de catre cor), in vreme ce enoriasilor le-am rezervat dreptul si obligatia de a suporta, pret de doua ceasuri, modulatiile nazale ale unui cantaret care-si rasfata o voce plata, inecata in rutina. In acest timp, in bisericile protestante canta intregul popor, ca sa nu mai vorbim de sectele neoprotestante, in ale caror case de rugaciune se cultiva o adevarata curtoazie cultica fata de adepti, acestia fiind intampinati la intrare, condusi la scaune si invitati sa cante laolalta cu intreaga adunare. Cantarea obsteasca a ramas si pe seama Asociatiei Oastea Domnului. Nefiind invitati sau deprinsi sa cante la Liturghie, ostasii – chiar cand isi tin adunarea intr’o biserica – isi deschid propriile lor carticele si canta din ele laolalta, dar cu sentimentul ca fiecare ins este un instrument viu al ansamblului orchestral. Aceste sumare observatii conduc la concluzia ca singura solutie canonica si eficienta pentru readucerea credinciosilor in bisericile noastre este reintroducerea cantarii in comun la Sfanta Liturghie, o practica obisnuita in Biserica primara, dar subtiata si parasita de-a lungul veacurilor, incepand cu Bisericile de limba greaca, unde psaltichia a devenit atat de sofisticata incat nici pe departe nu poate fi cantata in grup – cu exceptia manastirilor –, ea ramanand exclusiv pe seama psaltilor si protopsaltilor. La noi, psaltichia a trecut printr’un fericit proces de „romanizare“ (ceea ce presupunea si simplificarea ei in raport cu structura limbii romane), proces care a durat peste un secol, de la Macarie si Anton Pann pana la Popescu-Pasarea, Nicolae Lungu si Nicu Moldoveanu. Indreptarea textului si simplificarea melodica au facut ca ea sa devina accesibila oricarui crestin, putand fi invatata si memorata cu destula usurinta. In 1950, vrednicul de pomenire Patriarh Justinian a avut initiativa de a introduce cantarea omofona in bisericile noastre, intemeiat pe o intreita motivatie: extinderea catehizarii, consolidarea sentimentului de unitate nationala si rezistenta impotriva fenomenului sectar. Pentru lamurirea preotilor si a credinciosilor, pe de o parte, si pentru contracararea unor voci critice, pe de alta (acestea din urma pretinzand ca introducerea cantarii in comun ar insemna, pur si simplu, adoptarea protestantismului in cultul ortodox), Patriarhul a solicitat sprijinul unor mari teologi ai vremii, si asa se face ca in revistele noastre bisericesti au aparut articole si studii pe aceasta tema, semnate de profesori celebri ca Petre Vintilescu, Ene Braniste, Dumitru Staniloae si Nicolae Lungu. Din pacate, consolidarea regimului comunist a facut ca aceasta actiune a Patriarhului sa ramana in stadiul bunelor intentii. Studiile publicate in anii ’50 sunt tot atat de actuale si astazi. E de ajuns sa retinem din ele constatarea ca primii ereziarhi au folosit cantarea in comun ca metoda de propagare a invataturilor lor in randul maselor de credinciosi, textele fiind abil imbibate cu idei si formule eterodoxe. Daca, pana la ei, cantarea in comun avea proportii oarecum reduse, Biserica a generalizat-o si amplificat-o, ca reactie la pericolul ereziilor care se iveau una dupa alta. Este exact ceea ce se petrece si astazi in aparitia, proliferarea si consolidarea sectelor, precum si in modul lor cel mai eficace pentru atragerea ortodocsilor, a acelor ortodocsi care au din ce in ce mai mult sentimentul marginalizarii in propria lor Biserica. Reintroducerea cantarii omofone nu ar avea catusi de putin caracterul unei inovatii, ea nefiind altceva decat reiterarea unei practici pe care o mostenim de la Mantuitorul Iisus Hristos, de la Sfintii Apostoli si de la primele veacuri crestine. Pentru aceasta insa e nevoie, pe langa aprobarea Sfantului Sinod din anul 2004, care legitimeaza actul, si de angajarea efectiva a specialistilor in muzica bisericeasca, a preotilor si a cantaretilor in acest proces de innoire a vietii noastre liturgice. Prin aceasta initiativa, urmarim ca viata noastra liturgica sa fie revigorata prin constientizarea credinciosilor mireni ca ei nu doar „asista“ la oficierea Sfintei Liturghii, ci ca, in calitatea lor de membri ai poporului lui Dumnezeu si ai preotiei universale (1 Petru 2, 9), dobandite la Botez si Mirungere, sunt participanti activi la actul liturgic prin raspunsurile pe care le dau in dialog cu preotul slujitor.