monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Basescu, suparat pe Comisia Europeana

 De asemenea, presedintele Basescu a vorbit si cu premierul turc Recep Tayyip Erdogan si i-a cerut sa nu lege proiectul Nabucco de chestiunea aderarii la UE si deschiderea capitolelor de negociere, se arata în raportul redactat sub semnatura ambasadorului austriac Martin Eichtinger si adresat MAE vienez, precum si ambasadelor Austriei de la Bruxelles, Chisinau, Kiev si Moscova.“Lucrarile la planurile tehnice detaliate pentru finalizarea rutei conductei multinationale Nabucco au intrat într-o etapa intensiva. Companii locale din Austria, Ungaria, România, Bulgaria si Turcia evalueaza si investigheaza în prezent toate detaliile tehnice ale traseului întregii conducte, în vederea realizarii planurilor tehnice detaliate”, a explicat directorul general al Nabucco Gas Pipeline International, Reinhard Mitschek. Rezultatele sint necesare pentru obtinerea aprobarilor oficiale, a specificatiilor de constructie si a celor calitative, precum si în negocierile cu furnizorii de gaze naturale.Proiectul Nabucco va lega Marea Caspica de Austria, tranzitind Turcia, pentru a reduce dependenta Europei de gazul rusesc. Conducta Nabucco va porni din Turcia, trecind prin Bulgaria, România si Ungaria, si va ajunge pina în apropierea Baumgarten (vestul Germaniei) – avind o lungime totala de 3.300 km.Intirzierea constructiei magistralei Nabucco nu este singura nemultumire a lui Traian Basescu. Presedintele s-a aratat dezamagit si de interesul redus al Europei pentru transportul de petrol din zona caspica pe ruta maritima Supsa (Georgia)-Constanta si apoi prin conducta PEOP (Constanta-Trieste) catre Europa Centrala, se arata în acelasi raport intern al Ambasadei Austriei. Membrii consortiului Pan European Oil Pipeline (PEOP) Constanta-Trieste urmeaza sa se intilneasca în a doua parte a lunii mai, dupa sase luni de pauza, pentru alegerea directorului general al companiei de proiect.

Program ?pagubos? pentru partide

 Presedintele PDL, Emil Boc, a afirmat ieri ca, în afara de PDL, partidele nu au un program de guvernare concret, ci “au un program anti-Traian Basescu”, acestea riscind “sa ia o lectie” ca în urma cu doi ani, cind, dupa referendum, au pierdut scrutinurile electorale. “Celelalte partide au un program anti-Traian Basescu. Sintem la doi ani de la referendumul cind unii au încercat sa îl dea jos pe presedinte si cei care au avut atunci un astfel de program (anti-Traian Basescu - n.r.) au primit o lectie. De atunci, PDL a cistigat toate alegerile, iar altii au pierdut scrutinurile electorale. Daca vor avea tot asa un program, vor mai avea de primit înca o lectie”, a declarat Boc, sustinind ca PDL este singura formatiune care are un program concret de reforme.

Boc urmasul lui Basescu la Cotroceni?

 Traian Basescu va lua o decizie privind candidatura sa la prezidentiale abia în septembrie, în functie de efectele crizei economice, iar Emil Boc este pregatit drept candidat de rezerva al PDL, le-a spus presedintele ambasadorilor UE, se arata într-un raport intern al Ambasadei Austriei. Raportul redactat sub semnatura ambasadorului austriac Martin Eichtinger este datat 14 mai si adresat MAE vienez.În cazul în care criza “va putea fi depasita cu un minimum de daune pentru populatie”, Traian Basescu va candida, arata ambasadorul austriac. “Premierul Boc este pregatit ca si candidat de rezerva al PDL, daca Basescu nu va mai candida înca o data”, mentioneaza documentul. Presedintele a vorbit si despre interesul scazut al mass-media pentru euroalegeri si a criticat celelalte partide pentru ca si-au lansat deja candidatii pentru prezidentiale, cu toate ca mai întii au loc euroalegerile. Candidatii au pornit prea repede si nu sint îndeajuns de buni pentru a ramine consecventi în declaratiile lor din presa pe parcursul a jumatate de an, a spus Basescu, potrivit documentului citat.Justitia sub “amenintarea” Comisiei EuropeneSeful statului si-ar dori un comisar pentru agricultura in viitoarea Comisie Europeana, in loc de unul pentru “limbi orientale” – cum s-a exprimat el la intilnirea cu ambasadorii.Basescu s-a referit apoi la Raportul pe justitie al Comisiei Europene care va influenta alegerile prezidentiale, spunind ca nici o institutie democratica nu trebuie sa se afle deasupra legii si amintind ca Parlamentul blocheaza doua cazuri de coruptie la nivel înalt. Aici Ambasada Austriei adauga în paranteza o “observatie”, anume ca “presedintele se refera probabil la cele doua cazuri - fostul premier Adrian Nastase si fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea, carora li s-a ridicat imunitatea, dar anchetele n-au început din motive procedurale. Acelasi lucru este valabil de altfel si pentru dosarele deferite deja justitiei în cazul fostului ministru al Muncii Paul Pacuraru si fostului ministru al Economiei Ioan Codrut Seres“.Referitor la noile Coduri, Basescu a spus ca nu este în favoarea unei noi dezbateri parlamentare care sa duca la alte modificari, dupa zece ani si destui bani cheltuiti pe acest proiect. Guvernul trebuie sa-si asume raspunderea pentru aceste patru legi, ceea ce ar duce la adoptarea lor imediata, sustine presedintele. Aici, Ambasada Austriei comenteaza în paranteza ca, potrivit Constitutiei, Guvernul poate sa-si asume raspunderea numai pentru o lege pe zi, dar ar putea-o face patru zile consecutiv.O mie de noi cetateni români pe saptamina“România va accelera procesul de acordare a cetateniei pentru moldoveni, legea cetateniei corespunzind exact modelului german si aflându-se astfel în cadrul legal european”, a fost un alt subiect prezentat de Basescu. Aici, Ambasada Austriei descrie un schimb de replici între presedinte si diplomatul care reprezenta Germania:“Reprezentantul german a aratat ca exista diferente grave între cele doua reglementari, mai ales ca legea prevede ca domiciliul sa fie în Germania, numarul potentialilor solicitanti fiind mai mic si din mai multe tari de provenienta. Presedintele Basescu a ripostat invocind reunificarea Germaniei cu Republica Democrata Germana si a spus ca si România a fost împartita dupa al Doilea Razboi Mondial. El a spus însa ca îsi da seama ca României nu i s-a acordat dreptul de a vorbi de doua state, o singura natiune”.Seful statului a adaugat ca România doreste sa atinga o rata a încetatenirii de circa 1.000 pe saptamina pina cel tirziu în 2010, pentru ca la Ambasada de la Chisinau ar exista circa 600.000 de cereri in acest sens. Presedintele a precizat ca nimeni nu a cerut în mod serios României sa abandoneze aceste planuri si ca va acorda cetatenie tuturor românilor din strainatate care si-au pierdut-o din cauza evenimentelor istorice.Toata lumea dezmintePresedintele Traian Basescu a declarat aseara, la Realitatea Tv, ca pina în momentul în care Ambasada Austriei nu-si “asuma” documentul potrivit caruia Emil Boc ar fi prezidentiabilul de rezerva în locul sau, nu poate reactiona. “Nu-mi creeaza nici o problema mie (n.r.- raportul), ma tem ca Ambasada Austriei trebuie sa dea o explicatie. Trebuie sa vedem în ce masura si-o asuma Ambasada Austriei si dupa aceea vom reactiona noi, dar noi nu putem sa reactionam pe un document care nu stim al cui este. E o scrisoare pierduta”, a fost singurul comentariu al presedintelui.La rindul sau, premierul Emil Boc a evitat sa faca precizari legate de informatiile privind posibilitatea ca el sa fie candidat de rezerva al PDL pentru prezidentiale, spunind ca preocuparile partidului sint legate de criza, si nu de acest fel de “insinuari”.Si secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a reactionat spunind ca partidul sau se va ocupa de alegerile prezidentiale dupa cele europarlamentare si a calificat informatiile privind varianta premierului candidat de rezerva pentru presedintie drept intoxicari.Si din partea PSD reactiile au fost asemanatoare. Presedintele Mircea Geoana a spus ca “scenariul” despre varianta premierului candidat pentru presedintie îl “amuza” pentru ca-i aminteste de situatia din 2004. “Ma amuza putin, parca am mai vazut filmul asta, cum a facut domnul Basescu schimb de roluri cu domnul Stolojan. Nu ma intereseaza prea tare acest tip de speculatii, poate sa fie intoxicare, poate sa fie un document fabricat pentru a putea sa intretina un anumit tip de mesaj pe piata publica româneasca”, a fost explicatia lui Geoana.

Proiecte edilitare la Baia de Aries

 Primarul orasului Baia de Aries, Gheorghe Bora, a declarat zilele trecute ca are la ora actuala în derulare o serie de proiecte edilitare. Printre Proiectul de Reabilitare a Caminului Cultural (fostul Club “Minerul”), proiect care se deruleaza prin Programul national de reabilitare a caminelor culturale, proiectul privind asfaltarea drumului Muncel-Manastirea Muncel, derulat prin legea 577. “Un alt proiect este cel ce priveste lucrarile de captare a apei potabile Valea Ciorii, proiect derulat prin Ordonanta 7, proiect privind pietruirea drumurilor Valea Ciorii si Muncel- Fagul Împaratului si proiectul derulat prin ANPRZM care are ca obiect introducerea canalizarii si asfaltarea strazii 22 Decembrie”, a mai aratat primarul Gheorghe Bora.    

Poneiul Gheorghita, vedeta fostului primar Narita

Fostul primar al comunei Rosia Montana, Virgil Narita, are o adevarata pasiune pentru animalele si pasarile exotice. Narita, de profesie medic veterinar, a amenajat la pensiunea pe care si-a deschis-o de ceva vreme la Abrud, o adevarata gradina zoologica in miniatura. Ex-edilul comunei din inima Apusenilor creste acolo spre deliciul publicului vizitator, si in special al copiilor, familii de fazani, de pauni, diferite rase de iepuri si porumbei de vita nobila. Principalul punct de atractie, este insa la ora acuala un pui de ponei, numit Gheorghita, ce a venit pe lume chiar in ziua de Sfintul Gheorghe. Virgil Narita a aratat ca in urma cu doi ani a cumparat din Belgia o familie de ponei tineri. Intre timp acestia au ajuns la maturitate, iar in urma cu aproximativ trei saptamini, familia poneilor s-a inmultit cu inca un membru. “Eu ca veterinar, sunt foarte atasat de animale. Acest calut este o mare bucurie pentru fiica mea, dar si pentru foarte multi copii din zona Abrudului si nu numai, pentru ca vin sa-i vada. În continuare am de gind sa fac o miniferma de ponei, pe linga celelalte pasiuni pe care le am, porumbei, si pauni”, a aratat Virgil Narita. El a mai precizat ca in apropierea pensiunii pe care o conduce a mai amenajat un bazin cu o fintina arteziana pe care intentioneaza ca in perioada imediat urmatoare sa o populeze cu pesti exotici.

Festival de teatru pentru elevi

 Vineri, la Casa de Cultura a Studentilor din Alba Iulia, s-a desfasurat etapa judeteana a Festivalul National de Teatru pentru elevi “Lucian Blaga”. Cele mai bune formatii de elevi din clasele I-VII, precum si trupele de teatru ale elevilor din judetul nostru vor participa, in data de 22 mai, la faza nationala a acestei competitii. La acest concurs pe linga trupele de teatru ale elevilor din judetul Alba vor mai participa si formatii teatrale din alte zece judete din tara. Cu aceeasi ocazie au fost anuntati si cistigatorii concursului “Tinere condeie”, pentru fiecare categorie in parte, poezie si proza. Albaiulienii iubitori de teatru pot participa la ultima faza a Festivalului National de Teatru pentru elevi “Lucian Blaga”, in data de 22 mai, cu incepere de la ora 9, la Casa de Cultura a Studentilor.

Semnal de alarma

 Printr-un comunicat de presa, Asociatia SM Speromax Alba doreste sa atraga atentia asupra unei probleme grave la Spitalul Judetean de Urgenta Alba. In comunicat, membrii asociatiei spun ca in ultima perioada bolnavii din judetul Alba, care au nevoie de investigatii la RMN gratuit primesc un raspuns negativ. Situatia s-a creat ca urmare a unei Hotariri de Guvern din cauza careia nu se poate incheia contract cu Casa de Asigurari de Sanatate Alba pentru acest serviciu. In hotarire este stipulat faptul ca un medic nu poate avea relatii contractuale cu mai mult de doi furnizori medicali si, din cauza ca la spitalul albaiulian lipseste un medic imagist, s-a ajuns la aceasta situatie. “Acum asteptam cu inima la gura pentru a se gasi o solutie pentru a nu relua drumurile la Arad, Bucuresti sau in alta parte, pentru noi bolnavii care sintem nevoiti sa facem aceasta investigatie. Asteptam de asemenea sa se suplimeteze plafonul oferit de catre Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Alba prin care sa ni se ofere un fond mai consistent care sa ne permita sa nu ajungem pe o lista de asteptare de 200 de persoane”  se arata in comunicatul semnat de presedintele Asociatiei SM Spreromax Alba, Dragos Zaharia.                             

Inaugurare de 2 milioane euro

 Totodata au fost sarbatoriti cei 40 de ani scursi de la prima activitate sanitar veterinara desfasurata in judetul Alba, citeva sute de medici bucurindu-se si cu ocazia Zilei Nationale a Medicului Veterinar. Dupa mai bine de trei ani de “chinuri ale facerii”, laboratorul de stat al DSVSA Alba este, incepind de la sfirsitul saptaminii trecute, functional. Manifestarea prilejuita de inaugurarea cladirii a fost marcata pe de o parte de caldura, emotii si agitatia politica a campaniei electorale, dar pe de alta parte de “coincidenta” prin care ziua de 15 mai a fost una cu tripla insemnatate pentru Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Alba. Totul a debutat cu o festivitate de premiere si recunoastere a meritelor veterinarilor din Alba, fiind invitati sa participe toti cei care au servit aceasta meserie de-a lungul timpului. A urmat o scurta slujba religioasa, multe discursuri si momentul mult asteptat al taierii panglicii inaugurale a imobilului construit din fonduri Sapard. Ziua s-a incheiat pentru veterinarii din Alba cu un dineu dedicat zilei de 15 mai – Ziua Nationala a Medicului Veterinar. Drept urmare, incepind chiar de astazi, judetul nostru intra pe harta celor cu laboratoare sanitar veterinare regionale, iar activitatea angajatilor DSVSA devine un etalon pentru toata Uniunea Europeana. Multumire si optimismOdata cu inaugurarea noii cladiri, Laboratorul de Stat al Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Alba devine unul de referinta atit la nivel national cit si international, dotarile, numarul si complexitatea metodelor de analiza posibile si mai ales recunoasterea europeana, fiind atuurile institutiei locale in acest sens. Intr-un asemenea moment, multumirea si optimismul celor implicati erau de inteles. “Se spune ca ai nevoie de credinta ca sa treci cu bine prin viata si de sprijin ca sa faci ceva notabil. Pot sa va spun ca am beneficiat de sprijin din partea autoritatilor locale si centrale, am avut un ajutor important din partea colegilor, angajati ai directiei si laboratorului, iar prestigiul oaspetilor care au ales sa vina astazi la Alba Iulia demonstreaza ca judetul Alba are din punct de vedere sanitar veterinar o importanta nationala si internationala. Am avut destule momente in care am intimpinat dificultati insa am reusit impreuna sa le depasim si consider ca, in acest fel, am demonstrat ca sintem adevarati profesionisti. Vreau sa le multumesc tuturor celor care ne-au ajutat si vreau sa le spun ca impreuna am demonstrat ca ne meritam locul si rostul in Europa”, a spus directorul Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Alba, Vasile Beres. De adaugat ca proiectul pentru constructia imobilului inaugurat a inceput inca in anul 2005 si a beneficiat de finantare europeana in valoare de peste 2 milioane de euro.La ceas aniversarDesi este mult prea lunga pentru a fi redata, lista invitatilor prezenti la Alba Iulia in acest moment aniversar a cuprins doi secretari de stat, fosti si actuali sefi ai Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare, parlamentari si chiar lideri ai celor doua camere ale legislativului romanesc, sefi ai autoritatilor locale si judetene si multi invitati de prestigiu din intreaga tara. “Acest laborator este o dovada a profesionalismului si dorintei de afirmare a veterinarilor din Alba. Imi doresc, alaturi de toti colegii mei, ca acest laborator sa devina o garantie ca tot ceea ce ajunge pe masa consumatorilor din Europa este sigur si cred ca de astazi acest lucru este posibil. Sint bucuros sa ma aflu astazi aici. Cu aceasta ocazie si cu ocazia Zilei medicului veterinar le urez la multi ani si succes celor care muncesc aici”, a declarat presedintele ANSVSA, Marian Zlotea. Fostul sef al institutiei centrale, cel care a dat prima semnatura pentru proiectul inaugurat la Alba Iulia a dorit sa remarce hotarirea de care au dat dovada responsabilii locali. “Este meritul domnului director Vasile Beres, al oamenilor de aici si nu in ultimul rind al autoritatilor locale si judetene care au inteles importanta unui astfel de demers”, a apreciat fostul presedinte al ANSVSA, Radu Roatis.“Stiti cu totii ce inseamna acest laborator in Alba Iulia. Eu pot sa compar importanta unui astfel de eveniment cu aparitia unui judet sau largirea unui oras. Pentru asta si pentru activitatea dumneavoastra va multumesc, va urez succes si La Multi Ani”, a transmis si primarul Mircea Hava.

Liga 1 * Etapa XXXI

Universitatea Craiova - Gloria Buzau    1-1     Steaua - Rapid    1-2     Poli Iasi - Gaz Metan Medias    2-0     Gloria Bistrita - Pandurii Tirgu-Jiu    1-0     Farul Constanta - FC Arges    2-0     CFR Cluj - FC Brasov    2-0     Otelul Galati - Unirea Urziceni    0-2     FC Vaslui - CS Otopeni    2-0     Dinamo - FC Timisoara    3-1    Clasament1. Dinamo    31    19    5    6    54-22    65     2. Unirea Urziceni    31    19    6    6    47-18    63     3. FC Timisoara    31    19    7    4    56-35    58     4. CFR Cluj    31    15    10    6    41-23    55     5. Rapid    31    16    6    9    42-28    54     6. Universitatea Craiova    31    14    11    6    40-22    53     7. Steaua    31    13    13    5    41-24    52     8. FC Vaslui    31    15    6    10    41-33    51     9. FC Brasov    31    12    12    7    31-24    48  10. FC Arges    31    11    8    12    36-41    41  11. Pandurii Tirgu-Jiu    31    10    8    3    25-35    38  12. Otelul Galati    31    10    6    15    34-46    36  13. Gloria Bistrita    31    10    5    16    27-38    35  14. Poli Iasi    31    10    5    16    28-40    35  15. Gaz Metan Medias    31    8    6    17    31-48    30  16. Farul Constanta    31    7    5    19    25-50    26  17. CS Otopeni    31    3    7    21    21-50    16  18. Gloria Buzau    31    2    4    25    16-59    10

Proiecte edilitare si realizari la Rosia Montana

 Primarul comunei Rosia Montana,  Eugen Furdui, a declarat zilelele trecute ca principala realizare a administratiei locale din ultima perioada este angajarea unui numar de 35 de persoane din rindul somerilor din localitate. Conform Legii nr. 76 din 2002 acesti oameni vor avea un loc de munca si un salariu minim pe economie garantat pe o perioada de 6 luni, iar ulterior vor putea beneficia de somajul oferit de stat. Primarul de la Rosia Montana a mai aratat proiectul cel mai amplu proiect la care se lucreaza la nivelul localitatii este un proiect pe masura 322 care implica apa, canal, drum comunal, statie de epurare si o activitate pentru probleme sociale. El spera ca, pina la finele lunii iunie, sa fie întocmita toata documentatia pentru obtinerea acestei finantari în valoare de 2, 5 milioane de euro, nerambursabili. ”Vreau ca investitia de la Rosia Montana, sau orice investitie viabila care creeaza locuri de munca si aduce bani la bugetul local, sa înceapa la orice ora. Problema este ca Ministerul Mediului evita sa înceapa evaluarea de impact asupra mediului. De aceea am initiat acea procedura de stringere de semnaturi la propunerea facuta de catre ministrul Mediului la întilnirea de la Alba Iulia, pentru ca am considerat ca în momentul de fata bugetul local nu ne permite sa organizam un referendum”, a declarat primarul comunei, Eugen Furdui.

Sarbatoarea Libertatii la Blaj

 O parada a portului popular, concursul “Cultura pentru cultura” si un spectacol folcloric au încheiat, ieri, la Blaj, manifestarile dedicate împlinirii a 161 de ani de la Marea Adunare Nationala de pe Cimpia Libertatii, din mai 1848.Pe parcursul mai multor zile, la Blaj s-a desfasurat Sarbatoarea Libertatii, în cadrul manifestarilor fiind cuprinse o serie de evenimente, unele nelipsite, an de an, din programul actiunilor dedicate omagierii înaintasilor pasoptisti, iar unele în premiera.Au avut loc expozitii de arta plastica, simpozioane stiintifice, competitii sportive, slujbe de pomenire si depuneri de coroane la busturile revolutionarilor de pe Cimpia Libertatii, dar si o parada cu torte, calareti si fanfara, autoritatile dorind sa reînvie astfel un obicei existent pina în perioada interbelica, potrivit careia, în fiecare luna mai, dascalii si elevii din scolile Blajului participau la o astfel de procesiune. Tot în premiera au avut loc proiectii în aer liber ale unor filme istorice, în Parcul “Avram Iancu”.Ieri, sute de persoane au asistat la o parada a portului popular de pe Valea Tirnavelor, manifestare deschisa de “Avram Iancu”, întruchipat de un solist al grupului folcloric “Obirsia” din Blaj, însotit de o ceata de aproape 20 de calareti.Comunele Craciunelu de Jos, Bucerdea Grînoasa, Cergau, Cenade Sona, Sîncel, Cetatea de Balta, Jidvei si Valea Lunga au participat, pe Cimpia Libertatii, pentru al treilea an consecutiv, la un concurs etnofolcloric, în cadrul manifestarii “Cultura pentru cultura”, organizat de Consiliul Judetean Alba.Sarbatoarea Libertatii s-a încheiat, aseara, cu un spectacol folcloric sustinut de Nicolae Furdui Iancu, Cornelia si Lupu Rednic, Reta Rus, Alina Pinca si Marinela Baba.                      A.P.

Cupa Transavia la golf - editia a III a

Demonstrind ca o companie solida nu poate fi afectata prea serios de criza, societatea Transavia a organizat in weekend cea de a treia editie a cupei de golf care poarta chiar numele celui mai mare producator de carne si preparate de pui din tara noastra. Pentru prima data acest eveniment s-a desfasurat pe un teren extins, de 18 gauri, iar la start s-au aliniat doar jucatori profesionisti de golf. Chiar si asa participarea a fost una numeroasa si prestigioasa. Competitia, desfasurata pe terenul de golf Paul Tomita din Pianu de Jos, s-a bucurat de o vreme perfecta, cei 40 de concurenti care au luat startul fiind deosebit de multumiti de conditii. “Este cea mai buna vreme, pentru ca nu arde nici soarele, nu bate nici vintul, nu este nici foarte cald, dar nici racoare. In plus, am facut eforturi si am mentinut terenul in conditii excelente. In ciuda secetei care a fost in zona noastra am irigat terenul, greenurile fiind verzi si gazonul tuns astfel ca mingea ruleaza excelent”, a explicat directorul turneului, Nicolae Ursu. De altfel printre jucatorii care au luat startul s-au numarat Viorel Coman, unul dintre cei mai bine clasati jucatori de golf din cadrul Clubului Paul Tomita si vicepresedintele Federatiei Române de Golf, Ioan Strajan, cel care este si presedinte al clubului din Pianu de Jos. Competitia a fost organizata în sistem “stableford”, 18 gauri, 72 par, 5.837 metri - domni, 5.134 metri - doamne si juniori.Categorii de concursAsa cum au obisnuit concurentii, organizatorii competitiei au preferat sa ofere posibilitatea intrecerii la categoriile obisnuite. Astfel, editia a treia a Cupei Transavia, si-a desemnat la final cistigatorii la Categoria brut, Categoria I (0-18), categoria a II a (18-36), Lady, Juniori si cele doua probe speciale – Longest Drive si Nearest to Pin. Jucatorii care au reusit cele mai bune punctaje au primit trofee din partea organizatorilor, dar si cite o sticla de sampanie de cea mai buna calitate. De remarcat faptul ca toti competitorii au avut alaturi cady din rindul copiilor legitimati la Clubul de Golf Paul Tomita, o solutie care le-a permis junorilor sa acumuleze experienta, dar si unele cistiguri financiare. De altfel, a fost o competitie cu atit mai speciala cu cit a fost cuprinsa si in calendarul competitional national. In plan organizatoric si-a spus cuvintul experienta acumulata la precedentele editii, doua la numar, complexul de la Pianu de Jos oferind pentru prima data un spatiu retras si placut pentru invitatii care nu au intrat in concurs. Cum reusita a fost deplina, atit organizatorii cit si invitatii asteapta de acum cu nerabdare editia cu numarul IV. Cistigatori Cupa TransaviaCategoria Brut – Laurentiu Coman plus 5 parCategoria I:Locul I - Marian Lepadatul - 43 p.Locul II - Simion Cretu – 38 p.Locul III - Radu Codrin - 34 p.Categoria a II-a:Locul I - Cristian Purja – 46 p.Locul II - Dorin Mateiu – 43 p.Locul III - Calin Stoia - 41 p.Categoria Lady Locul I - Anca Codrin 34 p.Categoria Juniori Locul I - Andrea Tagleabuie – 34 p.Longest drive - Erica Skridon - Ungaria Nearest to Pin – Dan Ursu - 4 m

Fruntasi la proiecte

Intre proiectele amintite de catre Ioan Andreica, cele mai importante se refera la drumuri, retele de apa si canalizare, poduri si podete la care se adauga programele nationale de reabilitare termica si locuinte ANL. Secretarul de stat a apreciat ca sumele pe care a reusit sa le atraga administratia din Alba Iulia sint destul de importante, cu atit mai mult cu cit exista destule localitati sau chiar judete intregi unde nu a fost pregatit nici macar un proiect pentru astfel de fonduri. In plus, conform declaratiilor reprezentantilor primariei, sint destule proiecte care vor beneficia de finantare din partea Ministerului Dezvoltarii, dar care nu au fost inca facute publice sau nu au produs inca efecte vizibile. 260 de milioaneIoan Andreica a spus ca lucrarile publice edilitare de la Alba Iulia au “scos” din bugetul central suma totala de 50 de milioane de lei, proiectele depuse pe programul operational regional alte 200 de milioane, iar constructia de locuinte este un domeniu care va beneficia de 10 milioane. “Alba Iulia este printre primele administratii locale ca numar de proiecte depuse. Exista judete intregi in care situatia este diametral opusa. Nu vreau sa laud pe nimeni, dar oamenii acestia s-au pregatit cu foarte multe proiecte si sa stiti ca acum banii nu mai par chiar atit de multi. Oricum as vrea sa va asigur ca actualul Guvern va continua toate programele incepute de fostele guverne, cu modificarile de rigoare, dar va incepe si alte programe, iar finantari vor fi pentru toata lumea, atita timp cit se munceste”, a asigurat Ioan Andreica. De cealalta parte, liderul administratiei locale din Alba Iulia a explicat ca exista destule proiecte care nu beneficiaza inca de finantare din partea Guvernului, dar ca se va incerca obtinerea de fonduri. “Spre exemplu, despre o Sala Polivalenta in Alba Iulia nu s-a pus problema de a fi bugetata prin minister. Totusi, noi o incepem si apoi se vor gasi resurse in bugetul central. La fel se va intimpla si cu alte proiecte ale noastre”, s-a declarat convins primarul Mircea Hava.

Horoscop zilnic

Berbec Este o zi buna pentru studiu, mai ales in domeniul artistic, pentru calatorii si comunicare.Traversati o perioada dificila pe plan financiar, dar perseverenta si optimismul va ajuta sa o depasiti mai usor.Dupa-amiaza sinteti foarte activ pe plan social si sentimental.Va sfatuim sa acordati mai mult timp odihnei. Taur S-ar putea ca inclinatiile artistice si dorinta de a studia mai mult sa va aduca mari satisfactii, insa riscati sa va indepartati de prieteni.Pe plan profesional, rezultatele favorabile din ultima perioada va stimuleaza sa munciti in acelasi ritm.Aveti ocazia sa rezolvati problemele familiei. Daca vi se ofera sansa sa plecati intr-o calatorie, va sfatuim sa nu stati pe ginduri. Gemeni Traversati o perioada favorabila din toate punctele de vedere si va simtiti in stare sa depasiti orice dificultate.Aveti ocazia sa va afirmati talentul artistic si puteti sa culegeti laude din partea rudelor.Va recomandam sa profitati din plin de toate ocaziile care vi se ofera. Totusi, fiti cumpatat! Rac Aveti ocazia sa straluciti in societate. Va puteti afirma pe plan artistic si intelectual.Faceti cunostinta cu o persoana mai in virsta, care va poate ajuta mult, mai ales pe plan creativ. Va sfatuim sa o tratati cu atentie.Dupa-amiaza puneti relatiile sentimentale pe primul loc. Nu este exclus sa faceti declaratii de dragoste. Leu Dimineata aflati ca trebuie sa renuntati la o calatorie in interes personal, ceea ce va nemultumeste. Va sfatuim sa treceti cu calm peste acest moment.S-ar putea sa intrati in legatura cu o persoana importanta, dispusa sa va propuna o colaborare pe plan artistic. Fecioara Aveti posibilitatea sa va apropiati mai mult de persoana iubita. Daca se iveste ocazia sa plecati intr-o excursie, va recomandam sa nu ezitati.Sunteti original, iar cei din jur va primesc bine ideile. Totusi, ar fi bine sa tineti cont si de parerile celorlalti.Va sfatuim sa nu va ocupati astazi de treburi importante. Balanta In cursul diminetii, primiti un cadou de care va bucurati foarte mult. De asemenea, s-ar putea ca un grup de prieteni sa va invite la o petrecere.Aveti o capacitate de comunicare deosebita si va descurcati foarte bine in societate.Dupa-amiaza sunt sanse sa rezolvati o problema care nu va da pace de o buna bucata de vreme. Scorpion Puteti sa va asumati noi responsabilitati sau sa incepeti o activitate noua.Este o zi favorabila activitatilor artistice. Seriozitatea si farmecul personal va fac sa straluciti in societate.Dupa-amiaza ar fi bine sa ramineti acasa. Relatiile cu partenerul de viata decurg excelent. Sagetator Desi sinteti foarte preocupat cu probleme personale, va sfatuim sa luati o mica pauza. Acordati mai multa atentie relatiilor sentimentale!Va sfatuim sa aminati schimbarile planificate pentru azi si sa va deconectati. O iesire in mijlocul naturii v-ar ajuta sa va desprindeti putin de problemele cotidiene. Capricorn Sunt sanse mari sa se petreaca schimbari importante, care va vor oferi mari satisfactii.Aveti succes pe plan artistic si social datorita personalitatii puternice si activitatii intelectuale sustinute.Spre seara luati o decizie majora in ceea ce priveste relatiile sentimentale. Puteti sa va bazati pe intuitie. Varsator Desi aveti multe probleme de rezolvat, va sfatuim sa va menajati sanatatea. Incercati sa va odihniti mai mult!In casa, aveti ocazia sa faceti schimbari importante, care va vor imbunatati viata sentimentala.Dupa-amiaza sinteti tentat sa cheltuiti cam mult. Fiti mai atent pe ce dati banii! Pesti Aveti mari sanse sa va impliniti sperantele si visele.Dimineata puteti incepe o activitate artistica. De asemenea, s-ar putea sa plecati intr-o calatorie care va va aduce satisfactii neasteptate pe plan sentimental.Va recomandam sa tineti cont de sfaturile unei persoane mai in virsta. Nascuti pe 18 mai - Ziua activistului hotaritCei nascuti in aceasta zi, de 18 mai, sint un amestec interesant de traditionalism si liberalism. Nativii ar putea fi descrisi ca fiind niste persoane cu inclinatii revolutionare. Ei au tendinta mai degraba sa schimbe societatea, decit sa o imbunatateasca. Multi dintre cei nascuti in aceasta zi sint protestatari, militind impotriva nedreptatilor si incorectitudinilor de orice fel. Indiferent daca sint implicati in politica sau nu, persoane nascute pe data de 18 mai trateaza munca, hobbyurile sau arta intr-o maniera profesionala, corecta. Ei prefera mai degraba sa abordeze lucrurile in modul clasic si clar decit sa le abordeze in modul emotional si romantic.Indiferent cit de multa imaginatie ar avea, persoanele nascute pe data de 18 mai au un foarte dezvoltat simt practic. Le place sa duca totul la bun sfirsit, fara prea mult stres sau deranj. Felul lor de a fi, deschis, ii poate baga in multe necazuri. Acesti nativi refuza sa pastreze linistea atunci cind sint confruntati cu ignoranta sau nedreptatea. Persoanele nascute azi dipretuiesc irationalitatea si din acest motiv fac o abordare clara si directa a lucrurilor. In cadrul familiei, ei sint cei care dau glas dreptatii. In cazul in care acesti nativi sint parinti, trebuie sa fie atenti sa nu exercite asupra copiilor lor o tiranie rationalista. Acesti parinti pretind ca stiu intotdeauna ceea ce este mai bine pentru copii si ii critica prea sever atunci cind acestia fac ceva gresit.Un pericol pentru persoanele nascute in aceasta zi il reprezinta faptul ca se lasa prea mult dusi de val, in anumite situatii, lucru care ar putea sa ii faca sa devina la fel de irationali ca si cei pe care ii critica. Nativii pot fi uneori inconstienti de aceasta tendinta, iar atunci cind li se atrage atentia asupra acestui lucru nu il pot accepta cu mare usurinta, fiindu-le si mai greu sa se schimbe. Daca nu sint atenti sa nu devina fanatici, in ceea ce priveste propriile principii, nativii vor cadea, in final, in propria capcana emotionala.Persoanele nascute pe data de 18 mai sint fascinate de numeroasele aspecte ale vietii- probeaza, incearca si gusta tot ceea ce are de oferit ea. Caracterul lor da impresia deplinatatii si de aceea atunci cind vei intilni o persoana nascuta in aceasta zi, vei avea impresia ca ai intilnit un om complet din aproape toate punctele de vedere. Acest lucru se intimpla, probabil, pentru ca aceste persoane se perfectioneaza inainte de a lua contact cu lumea. Daca nativii sint confuzi si nesiguri in tinerete, principalul lor scop in viata va fi sa isi corecteze acest neajuns. Cei nascuti in aceasta zi definesc viata ca pe o lupta, poate chiar o lupta cu ei insisi. Conflictul poate deveni un mod de a trai pentru acesti nativi, ei fiind mereu in asteptarea unor obstacole. Deci, din acest motiv, le poate fi destul de dificil sa isi gaseasca linistea.Desi par niste oameni care se cunosc destul de bine, cei nascuti in aceasta zi, uneori nu sint constienti de propriile dorinte. Fiind ocupati cu responsabilitatile sociale si ale familiei, nativii isi ignora in mod frecvent nevoile personale, astfel fiind predispusi la nefericire. Ei se poarta de parca nici n-ar observa ca primele semne de nefericire incep sa se instaleze. in ceea ce priveste nefericirea, familiile si prietenii acestor nativi o pot observa si pot lua masuri in aceasta pivinta incurajindu-i pe acestia sa isi exprime frustrarile, atunci cind este cazul.SFATURI: Fa-ti timp sa te cunosti pe tine insuti. Evita contactul cu lumea pentru o perioada si incearca sa iti reincarci bateriile. Invata sa asculti vocea ta interioara. Lasa-te ghidat si nu condus. Cultiva-ti toleranta si acceptarea fata de ceilalti, chiar daca nu poti suferi ideile pe care le au. PUNCTE FORTE:  Devotat IdealistPUNCTE SLABE:  Intolerant  Neatent la propriile nevoi

Nunta de Aur pentru 59 de cupluri din Alba Iulia

 Aproape 60 de cupluri din Alba Iulia au sarbatorit, duminica, 50 de ani de casnicie. Evenimentul a fost organizat de Consiliul local Alba Iulia si Primaria municipiului prin intermediul Serviciului de Asistenta Sociala si a ajuns deja la a treia editie. Cu aceasta ocazie cele 59 de cupluri si-au reinnoit juramintele si au petrecut o seara de neuitat la restaurantul Hotelului Parc din Alba Iulia. Deloc intimplator, manifestarea din acest an a fost organizata in preajma Zilei Internationale a Familiei. ”Dragostea, respectul si intelegerea sint fundamentul oricarei casnicii. La acest moment, de aducere aminte si de aniversare, sint sigur ca dumneavoastra ati gasit chibzuinta si puterea de a trece impreuna peste greutatile vietii si de a da insemnatate momentelor cu adevarat importante din viata. Dumneavoastra ne-ati aratat ca lacomia, invidia si egoismul nu au ce cauta in cercul pe care il descriu doi oameni. Va doresc sa traiti multi ani fericiti impreuna si sa va bucurati unii de altii la fel ca in prima zi a casniciei”, a declarat “nasul” Nuntii de Aur, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava. La eveniment au mai participat viceprimarii Paul Voicu si Ioan Bogatan, consilieri locali si parlamentari de Alba. 

Cursuri pentru persoanele cu dizabilitati

Cursurile sint organizate de catre Serviciul Public de Asistenta Sociala din subordinea Consiliului Local Alba Iulia in parteneriat cu Asociatia “Filantropia Ortodoxa” din Alba Iulia si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Alba.Conditii de inscrierePentru a avea acces la aceste cursuri in urma carora se poate obtine un certificat de maseur sau de operator calculator, persoanele trebuie sa aiba virsta intre 18 si 60 de ani, studii minime absolvite, domiciliul in judetul Alba si sa fie incadrate ca persoane cu grad de handicap fizic, surdo-mute sau nevazatoare. Cei care doresc sa se inscrie la aceste cursuri o pot face la adresa sediului de proiect situat pe strada Mihai Viteazul, numarul 16, de luni pina vineri, intre orele 9-16. Mai multe informatii se pot obtine la numarul de telefon 0258.811797. Atentie sporita pentru persoanele cu dizabilitati De la inceputul acestui an si pina in acest moment, pentru persoanele cu dizabilitati  fizice din judetul Alba au fost organizate mai multe actiuni prin care s-a dorit sporirea sanselor acestora de a gasi un loc de munca si de a avea o viata normala. In primele trei luni ale acestui an, au fost organizate de catre Asociatia “Filantropia Ortodoxa” din Alba Iulia, la Facultatea de Teologie Ortodoxa burse de locuri de munca pentru persoanele cu handicap din judetul nostru. La Alba Iulia a avut loc si un seminar cu tema “Integrarea profesionala a persoanelor cu dizabilitati”, in care au fost implicati de asemenea cei trei parteneri care se vor ocupa si de organizarea cursurilor de calificare profesionala pentru acesta categorie de persoane. Cursurile, care vor varia ca durata pentru fiecare specializare in parte, sint organizate in cadrul proiectului “Centrul Pilot pentru Persoane cu dizabilitati  Alba”, care este finantat de Uniunea Europeana si Guvernul Romaniei prin Programul Phare 2006, pentru segmentul “servicii sociale”.

Intr-o zi speciala

 Echipa pregatita de Mircea Lucescu, Sahtar Donetk, a invins, simbata, in deplasare, pe Zoria Lugansk, scor 3-0, intr-un meci din etapa a XXVIII-a a campionatului Ucrainei, asigurindu-si locul II in clasament, care ii permite participarea in Liga Campionilor. Pentru Sahtar au marcat Selezniov ('28, '74) si Willian ('80). Internationalul roman Razvan Rat nu a facut parte din lot pentru acest joc. Aceasta victorie a fost obtinuta intr-o zi speciala pentru club si antrenorul Mircea Lucescu, deoarece la 16 mai s-au implinit cinci ani de la preluarea echipei de catre tehnicianul roman.

Au ratat sansa barajului

Formatia CSM Sebes a pierdut, vineri, la Ungheni, cu scorul de 4-2 (1-0), disputa cu echipa locala, Unirea, într-un meci contind pentru etapa a XXXI-a a Ligii a III-a, seria a VI-a. Golurile sebesenilor au fost marcate de Suteu (77) si  Hîrciaga (82), în timp ce pentru gazde au înscris Pop (9), Kovacs (62, 72), respectiv Ruja (82). Visul de a participa la barajul de promovare s-a spulberat pentru trupa din Arini, care pentru a mai spera la clasarea pe pozitia secunda avea neaparat nevoie de cele trei puncte la Ungheni, unde conjudetenii nostri au facut deplasarea cu un lot format din doar 14 jucatori. Antrenorii echipei CSM, Paul Ciuca si Cosmin Suvaina, au trimis în teren urmatoarea echipa: Lancrajan - Potopea, Cocoara, Suvaina, Neagu - Haiduc, P. Ciuca/cpt, Hîrciaga, Marcu (50, Benga), Suteu - Lenghel. Pe banca: Stanila - Han. Dupa etapa a 31-a, CSM Sebes se afla pe locul patru în clasament, cu 52 de puncte, iar etapa viitoare va juca pe teren propriu, în compania echipei Gloria II Bistrita (în tur 0-0).Paul Ciuca, antrenor-jucAtor CSM SebeS“Ne pare rau ca am pierdut sansa de a juca barajul de promovare în Liga a II-a, însa nu avem ce ne reprosa. Pot spune chiar ca suntem mindri de ceea ce am realizat în acest retur, mai ales în conditiile în care multa lume credea, în iarna, ca vom fi una dintre candidatele la retrogradare. Le multumesc colegilor de echipa, presedintelui Fulea si suporterilor pentru ca au tinut în viata aceasta  frumoasa echipa”Etapa a 31-a (rezultate): Unirea Ungheni - CSM Sebes 4-2; Gaz Metan Tirgu Mures - FC Zalau 3-0; Marmatia Sighet - Avintul Reghin 0-0; Unirea Dej - CF Liberty II 1-1; Inter Fagaras - FC Baia Mare 2-1;  CFR Cluj - FC Seso Iara 1-0; FC Bihor II - Sanatatea Cluj 2-1; Gloria II Bistrita - Silvania Simleul Silvaniei 0-2; FC Cisnadie - CF Beius 3-1. 

Argint pentru baschetbalistele albaiulience

Echipa de baschet feminin a Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia a cucerit ieri medalia de argint în finala Olimpiadei Nationale a Sportului scolar, gazduita la Alba Iulia. La acesta competitie au luat startul cele mai bune opt echipe din tara, campioana nationala devenind Liceul Teoretic “Al. Papiu Ilarian” Dej, dupa ce a jucat “finala mare“ cu Liceul Teoretic “Al. I. Cuza” Alexandria, care s-a retras din competitie cu 3 secunde înainte de fluierul final, la scorul de 69-68, drept urmare baschetbalistele au fost  descalificate. Astfel, pe locul doi au urcat albaiuliencele,  pregatite de Nicusor Marcu, ce a întrecut ieri în “finala mica”, cu scorul de 73-50 (21-18, 26-15, 13-5, 13-12) Liceul cu Program Sportiv Galati. În acest meci au punctat pentru echipa din Cetatea Marii Uniri: Anca Cristea si Oana Precup - 19, Carmen Negru - 15, Elisabeta Crecan - 12, Ana Marginean - 5 si Larisa Balea - 3. “Pentru noi este o performanta, un rezultat ce confirma valoarea acestei generatii talentate. A fost o competitie dura, cu foarte multe jucatoare ce activeaza în primul esalon, am avut parte de o serie foarte grea, a intervenit uzura, dar suntem foarte fericiti ca am izbutit sa ne clasam pe treapta a doua a podiumului”, a declarat Nicusor Marcu, antrenorul LPS Alba Iulia.

Saptamina Olimpica pentru albaiulieni

Obiectivul este promovarea sportului la nivel de masa, a ideilor, principiilor si valorilor olimpismului, iar in organizarea intrecerilor vor fi Primaria municipiului Alba Iulia, Consiliul Judetean Alba, Inspectoratul scolar Judetean Alba, DJS Alba, Colegiul National Militar “Mihai Viteazul” Alba Iulia, Colegiul National “Horea, Closca si Crisan” Alba Iulia si Biblioteca Judeteana “Lucian Blaga” Alba Iulia. De asemenea, cei care au dus greul in organizarea evenimentului, potrivit declaratiilor deputatului Clement Negrut, presedintele A.O.R. Alba, au fost Ioan Bisca si prof. Vasile Grozav, secretar al Academiei Olimpice Romane, filiala Alba.Deschiderea oficiala va avea loc, in aceasta dimineata, la scoala “Mihai Eminescu” din Alba Iulia, urmata de Pentatlatonul Olimpic, care va cuprinde probele de alergare viteza, saritura in lungime si aruncarea mingii de baschet la distanta, dar si proba de cultura generala olimpica sau proba artistica-recitare poezie, cintece si desen. ConcursuriPunctul central al tuturor actiunilor cultural sportive este scoala cu clasele I-VIII “Mihai Eminescu” din Alba Iulia, unde “Saptamina Olimpica” va continua miine, cu „Triatlonul Olimpic”, incepind cu ora 16.00. Ziua de miercuri, 20 mai, va fi destinata desfasurarii „Simpozionului National Olimpic”, care va incepe la ora 10.00. Simpozionul este singurul de acest gen organizat de vreo filiala a Academiei Olimpice Romane, iar la lucrarile  simpozionului vor participa 11 filiale, ce vor dezbate urmatoarele teme: personalitati sportive, istoricul miscarii, sportivi locali si judeteni si Beijing 2008. Concursul judetean “Participarea romaneasca la jocurile olimpice” este programat in 21 mai, la ora 10.00, in timp ce Crosul Olimpic va avea loc in 22 mai, de la ora 16.00, in parcul central din “Cetate”. De asemenea, in 23 mai, de la ora 9.00, la Colegiul National “Horea, Closca si Crisan” Alba Iulia se va disputa un concurs judetean de majorete (clasele I-IV, V-VIII, IX-XII). Inchiderea oficiala a «Saptaminii Olimpice» prevede ca in data de 24 mai, sa se dispute campionatul municipal de fotbal fete, clasele V-VIII.Clement NegruT – preSedinte Academia OlimpicA RomAnA Alba “«Saptamina Olimpica» in acest an va cuprinde pe linga  activitatile deja bine cunoscute (n.r. Pentatlonul Olimpic, Triatlonul Olimpic sau Simpozionul), vom avea doua actiuni noi. Este vorba despre un concurs judetean de majorete, structurat pe patru categorii si campionatul municipal de fotbal fete, clasele V-VIII. Marti va aparea cel de-al patrulea numar al binecunoscutei reviste “Aspiratii”, singura revista editata de o filiala a A.O.R.”

Unirea a depasit greu Dacia

Stadion: Cetate/Spectatori: 2.500/Teren: bun/Timp: calduros.Arbitri: Fl. Miron ** (Bucuresti) - C. Floreascu ** (Huedin) si V. Birleanu ** (Bucuresti), rezerva Sg. Popa (Aiud). Observator FRF: Vancea Valer (Oradea). Cartonase galbene: Dilbea (65), Pistol (82)/ B. Stoica (90). A marcat: Fl. Dan (12).FC Unirea: G. Rotaru - I. Balan, Poverlovici,  Bumbac, Bucurica - I. Grozav (58, Djordjevic), Dilbea/cpt, Fl. Dan - G. Grozav, C. Cristea (77, Pistol) - T. Moldovan (72, Zagrean). Pe banca: Curileac - Marincean, Fl. Ilie, Foro. Antrenor Adrian Falub.Dacia: I. Ilie - Mosteanu, Stoica, M. Olteanu, Neagu - Enache (71, A. Popa), Sandulescu (90A1, Nauiu), R. Costin, Vladu - Cl. Ionescu/cpt, Vintila (82, G. Dumitrescu). Pe banca: Ungureanu - Cojocaru, Rosu, Marinescu. Antrenor Iordan Eftimie.FC Unirea, victorie!Pentru a nu intra in criza de timp in eventualitatea in care la pauza scorul ar fi fost egal, “alb-negrii” au inceput in forta jocul, iar in minutul 7, sutul lui Tibi Moldovan, de la 20 de metri a fost respins in corner, in timp ce Poverlovici (‘11) a reluat cu capul pe langa, prevestind parca golul lui Florin Dan. In minutul 12, mijlocasul Unirii si-a adus echipa in avantaj, cu un sut din 6 metri printre picioarele portarului argesean, gol ce avea sa aduca si cele trei puncte pentru albaiulieni. Dupa deschiderea scorului, jumatatea Unirii a devenit insa un circuit pentru testele Daciei, dar Gabriel Rotaru a sabotat planurile vizitatorilor. Portarul de 38 de ani a avut o prima interventie salutara la “torpila” din lovitura libera expediata de R. Costin in minutul 20, pentru ca in finalul reprizei sa se consemneze o noua faza periculoasa, avind aceiasi protagonisti. Costin trage la poarta, iar Rotaru deviaza mingea in transversala. Si in a doua parte, portarul de 38 de ani a facut minuni. Dupa ce Cl. Ionescu nu l-a invins in situatie de unu la unu, sutind peste (66), Rotaru a parat suturile lui Costin (75) si devierea periculoasa a lui Bumbac. Dominat copios, liderul a reactionat prin Balan, care a lovit bara cu o executie de la 20 de metri. Unirea cistiga trei puncte de aur si a pus deja sampania in frapiera, avand sase puncte avans fata de locul al treilea, ocupat de CSM Rm-Valcea, cu patru etape inainte de final.  Fl. Dan a spart gheataUnicul gol al meciului a fost marcat de Florin Dan, atacant venit in aceasta iarna de la UT Arad, acesta izbutind astfel sa sparga gheata si sa inscrie primul sau gol in tricoul Unirii, reusita ce a adus albaiulienilor trei puncte pretioase in lupta pentru Liga I. “Sunt foarte bucuros ca am reusit sa marchez si dedic reusita  colegilor. A fost un meci greu si suntem foarte fericiti ca am obtinut victoria, care ne mentine pe locul I. Continuam sa luptam pana la capat pentru a ne indeplini obiectivul. Nu suntem inca promovati matematic, mai avem nevoie de trei victorii ca sa sarbatorim promovarea”, a spus mijlocasul Unirii, ce a marcat ultima data in etapa a 15-a, cand a reusit o “dubla” in intalnirea UTA - Mechel Cimpia Turzii, scor 2-0.Gabriel Rotaru, omul meciuluiExperimentatul portar, Gabriel Rotaru, a fost omul meciului Unirea - Mioveni, acesta avind patru interventii providentiale. “Suntem bucurosi pentru acest succes, dar inca mai avem de tras pina a sarbatori matematic. International Pitesti si-a jucat ultima carte aici, in meciul nostru cu Mioveni. Cred ca acum o sa ne lase in pace si o sa-si vada de jocurile lor. Exista in tribune 3-4 circotasi care ma  contesta, prin evolutiile mele le-am dat o palma, a doua va fi dupa ce vom promova in Liga I. Dedic victoria acestor circotasi si suporterilor ce nu au avut incredere in noi. Este firesc ca nu facem spectacol, echipa aceasta nu e obisnuita cu meciurile cu miza  mare, presiunea si-a spus cuvintul si ne-a turnat plumb in picioare”, a declarat goalkeeper-ul albaiulienilor, ce a implinit 38 de ani in luna ianuarie.Adrian Falub, antrenor FC Unirea: “Au fost trei puncte extrem de muncite. Ne-a fost teama de acest meci, considerat decisiv de contracandidatele noastre. Nu am facut un joc spectaculos. Chiar am fost dominati in repriza a doua. Jucatorii mei au parut obositi, dar scopul scuza mijloacele. Am facut un pas mare spre Liga I”.Iordan Eftimie, antrenor Dacia: “Un egal era mai echitabil. Au fost doua reprize diferite, in prima au dominat ei, iar cea de a doua ne-a apartinut. N-am jucat pe nici o prima speciala, am jucat pe prima noastra si asa vom face si etapa viitoare”.INFO FC UNIREA* Avind in vedere faptul ca pentru meciul din etapa viitoare, Unirea nu va putea conta pe juniorul Ciprian Selagea, plecat cu lotul national Under 19 in Franta, sefii echipei albaiuliene au cerut aminarea jocului cu FCM Tg. Mures, meci in care va lipsi si capitanul Razvan Dilbea, suspendat pentru ca a incasat simbata cel de-al saptelea cartonas galben. * “A fost un meci greu, dar important este ca am reusit sa cistigam si astfel ne mentinem in fotoliul de lider.  Mergem sa invingem la Tirgu Mures si sa demonstram ca noi suntem echipa care merita sa promoveze in Liga I”, a declarat Nicu Lupu, presedintele executiv al Unirii. * Saptamina aceasta este una cit se poate de importanta pentru Nationala Under 19 a Romaniei, din care face parte si mijlocasul albaiulian Ciprian Selagea. Asta pentru ca in perioada 18-23 mai, in Franta, va avea loc turneul de calificare pentru Campionatul European din Ucraina (21 iulie - 2 august). La turneul preliminar de la Caen vor mai participa nationala tarii gazda, Letonia si Norvegia. Romania va debuta, astazi, contra Letoniei, urmind sa joace pe 20 mai cu Norvegia si pe 23 contra Frantei.Etapa a 30-a (rezultate, marcatori)CSM Rimnicu Vilcea - CFR Timisoara 4-2 (2-1)Geaman 15 autogol, Ciju 34, Robert 60, Stromajer 63 - Visa 39 autogol, Molcut 89Unirea Alba Iulia - Dacia Mioveni 1-0 (1-0)Fl. Dan 12ACU Arad - FCM Tirgu Mures 1-1 (1-0)Luca 18 - Stere 63International Curtea de Arges - FCM Tirgoviste 4-0 (2-0)Stoianof 9, Ciucur 14, Vezan 60, Jianu 76CF Liberty Salonta - Minerul Lupeni 0-0FC Drobeta - FC Bihor 1-0 (1-0)Ed. Stoica 32 penaltyMechel Cimpia Turzii - Jiul Petrosani 0-2 (0-1)Antohi 25, Genchia 90A1Universitatea Cluj - Ariesul Turda 0-0UTA - Muresul Deva 1-0 (1-0)Tucudean 39 ETAPA VIITOARE (simbata, 23 mai): UTA Arad - CFR Timisoara (1-1); FC Bihor Oradea - Universitatea Cluj (1-1); FCM Tirgoviste - Liberty Salonta (0-3); Ariesul Turda – International Curtea de Arges (0-1); Minerul Lupeni - ACU Arad (0-1); FCM Tirgu Mures - FC UNIREA (0-1);Dacia Mioveni - CSM Rm Vilcea (0-3); Jiul Petrosani - Drobeta Tr Severin (1-2); Muresul Deva - Mechel Cimpia Turzii (0-1).CLASAMENT1. Unirea Alba Iulia    30    17    8    5    50-25    59    (A14)2. International Pitesti    30    17    6    7    54-36    57    (A12)3. Rimnicu Vilcea    30    15    8    7    48-28    53    (A8)4. FCM Tirgu Mures    30    15    7    8    46-23    52    (A7)5. FC Drobeta     30    14    8    8    41-31    50    (A5)6. UTA     30    11    12    7    30-30    45    (0)7. Dacia Mioveni    30    13    5    12    40-37    44    (-1)8. FC Bihor    30    12    6    12    41-43    42    (-3)9. Minerul Lupeni    30    12    6    12    35-38    42    (-3)10. Jiul Petrosani     30    10    11    9    38-32    41    (-4)11. Liberty    30    11    8    11    31-25    41    (-4)12. Ariesul Turda    30    9    13    8    25-23    40    (-5)13. Muresul Deva    30    11    5    14    36-46    38    (-7)14. “U” Cluj    30    9    11    10    31-29    36*    (-7)15. ACU Arad    30    9    7    14    40-47    34    (-11)16. CFR Timisoara    30    8    9    13    38-52    33    (-12)17. CS Tirgoviste    30    4    11    15    20-47    23    (-22)18. Mechel    30    2    1    27    19-71    7    (-38)* penalizata cu doua puncte pentru neindeplinirea baremului in editia trecuta

Noul album Coldplay, descarcat gratuit pe internet

 Noul album live al celor de la Coldplay, pe care formatia îl ofera sub forma unui CD tuturor fanilor care iau parte la concertele incluse vara aceasta în turneul “Viva La Vida”, este disponibil si pe site-ul oficial al trupei britanice, de unde poate fi descarcat gratuit, informeaza Reuters. “LeftRightLeftRightLeft”, albumul gratuit pe care Coldplay l-a lansat special pentru fanii care iau parte la concertele ei, poate fi descarcat gratuit de pe site-ul oficial al formatiei.Primul concert unde publicul s-a putut bucura de noul material lansat a fost cel sustinut de Coldplay vineri, în Palm Beach, Florida.“Sa cintam live e ceea ce ne place cel mai mult”, au declarat membrii formatiei. “Acest album reprezinta o multumire adusa fanilor nostri - oamenii care ne dau un motiv ca toate acestea sa se întimple”, au adaugat acestia. Albumul “LeftRightLeftRightLeft” cuprinde noua piese live, care au fost înregistrate de-a lungul turneului “Viva La Vida”, ce se va încheia în toamna, cu doua concerte pe care Coldplay le va sustine, pe 18 si 19 septembrie, pe Stadionul Wembley din Londra.

Finala Eurovision, cistigata de Norvegia

 Elena Gheorghe, reprezentanta Romaniei la Eurovision, s-a clasat pe locul al 19-lea in concursul a carui finala a avut loc, simbata seara, la Moscova, in timp ce reprezentantul Norvegiei, Alexander Rybak, a castigat competitia.Astfel, editia de anul viitor a concursului Eurovision se va desfasura in Norvegia, dupa ce Alexander Rybak a cistigat competitia din acest an, cu piesa “Fairytale”. El a obtinut un total 387 de puncte. La voturile telespectatorilor, pe baza carora s-a stabilit clasamentul final, Romania a obtinut punctajul maxim - 12 puncte - doar din partea Moldovei. La rindul ei, Romania a acordat cele 12 puncte reprezentantei basarabene Nelly Ciobanu. Totodata, Elena Gheorghe, cu piesa “The Balkan Girls”, a obtinut puncte din partea Spaniei (7), Macedoniei (5), Turciei (5), Serbiei (2), Ciprului (2), Portugaliei (2), Azerbaidjanului (3) si Irlandei (2). Ca si la editiile precedente, multe dintre tari au votat pe considerente regionale, acordind punctaj maxim in special vecinilor geografici. De asemenea, tarile din fostul bloc comunist s-au votat reciproc, ca si statele foste iugoslave.Finala de simbata s-a desfasurat in complexul sportiv Olympiski, din centrul capitalei ruse.Un numar de 42 de tari au fost inscrise la inceputul celei de-a 54-a editii a acestui concurs, organizat in premiera in Rusia, tara cistigatoare a editiei precedente. Autoritatile ruse au pus la dispozitia organizatorilor fonduri de 32 de milioane de euro pentru acest eveniment, editia din acest an fiind considerata cea mai scumpa din istoria concursului Eurovision.Finala concursului Eurovision a fost transmisa de 42 de posturi de televiziune din Europa, la o ora de maxima audienta, fiind vizionata de aproximativ 100 de milioane de telespectatori.In 2008, Rusia a cistigat dreptul de a gazdui in premiera cel mai vechi concurs muzical european, dupa ce solistul Dima Bilan a obtinut cel mai mare punctaj, cu piesa “Believe”, la editia de la Belgrad, in Serbia, tara cistigatoare in 2007.

Pe marginea prapastiei

Aflati pe o pozitie deloc fericita in clasament, mediesenii stiau ca trebuie sa faca un meci mare in capitala Moldovei. Sa obtina cel putin o remiza, care le-ar fi dat o „polita de asigurare“ pentru mentinerea in Liga I. Dupa ocazia lui Petar Jovanovici ('4), mediesenii au inceput sa iasa la joc si chiar sa domine confruntarea. Astfel, Kubala ('7), Boaru ('16) si Bud ('17, '22) au fost la un pas de gol, dar imprecizia lor a facut ca tabela sa indice, in continuare, 0-0. Din pacate, a urmat golul lui Jovanovici ('24), care a reluat din careu centrarea lui Viveiros. Cu elan, mediesenii au reinceput forcing-ul, insa - ghinion. Eric ('26, '41), nu a reusit sa trimita mingea in plasa, in schimb, din tabara cealalta, Cristea ('42) si Viveiros ('43) ar fi putut face 2-0. Din fericire, cel putin portarul gazist Vatca a fost de fiecare data la post. Penalti pierdutDe la cabine, mediesenii au iesit decisi sa intoarca soarta meciului, dar n-au avut noroc. Eric si Hoban ('49) au ratat egalarea, fiind blocati de Branet, respectiv Lucian Munteanu, care a scos cu capul de pe linia portii, iar in replica, gazdele au dat lovitura de gratie in minutul 83, cand Cristea a luat o actiune pe cont propriu si i-a permis lui Sfirlea sa inscrie lejer pentru 2-0. Si de aceasta data, mediesenii au fost privati de un penalti, dupa ce, in minutul 53, mijlocasul Dominik Bersnjak l-a secerat pe brazilianul Eric in careul lui Cristi Branet, dar centralul Alexandru Deaconu, care era departe de faza, a lasat jocul sa continue. Arbitrul nu a fost ajutat semnalizat de tusierul Szekely. Horoba acuza arbitrajulDirectorul sportiv al clubului Gaz Metan Medias, Ioan Horoba, a declarat ca arbitrajul a influentat rezultatul partidei. „Arbitrajul a influentat rezultatul de astazi, pentru ca nu ne-a fost acordata o lovitura de la 11 metri. Din pacate, sunt convins ca arbitrii vor primi note mari din partea observatorului si, din nou, nu vor pati nimic, desi am fost dezavantajati iar. S-a demonstrat din nou ca nu degeaba am cerut arbitri straini. Ceea ce a facut astazi Deaconu este incalificabil. Noi suntem o echipa mica si, peste tot unde jucam, arbitrii ne pun contre. Cred ca acest penalti ar fi fost decisiv, pentru ca era 0-0 si noi jucam foarte bine. Meci de meci, Gaz Metan este frustrata de cel putin o lovitura de pedeapsa“, a comentat Horoba.Batalie pentru locul 15Oficialul gazist a precizat ca asteapta ca FC Arges sa fie retrogradata, dar, pana atunci, Gaz Metan Medias se va lupta cu Farul Constanta pentru locul 15. Care, in conditiile eventualei retrogradari a gruparii pitestene, va permite mentinerea in Liga I. „Singurul lucru care il mai asteptam este ca FC Arges sa fie scoasa din campionat, pentru ca aceasta este decizia corecta in acest caz. Pentu noi, ramane sa ne batem in continuare cu Farul pentru locul 15, care, in conditiile normale, nu retrogradeaza. Noi vrem in continuare arbitri straini, pentru ca urmeaza un meci extrem de important cu Gloria Bistrita si o sa facem in continuare presiuni pentru a primi brigazi straine la ultimele trei meciuri“, a mentionat seful gruparii transilvanene. EchipelePoli Iasi: 1. Branet - 77. Buta, 3. Onut, 28. Munteanu, 5. Pecnik - 16. Viveiros, 7. Bersnjak (26. Gavatorta '65), 19. Montiel, 30. Jovanovici (14. Sfarlea '59) - 10. Cristea, 9. Balba (13. Bratu '80). Antrenor: Cristiano Bergodi.Gaz Metan: 82. Vatca - 2. Grillo (14. Sabou '66), 19. Lazar, 25. Markovici, 15. Hoban - 27. Eric, 7. Kubala, 21. Todea, 22. Parvulescu (8. Buzean '46) - 99. Bud, 9. Boaru (17. Dudita '70). Antrenor: Cristian Pustai. 

Napoli, non-grata in Banie

Patronul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, vineri, dupa egalul cu Gloria Buzau, scor 1-1, ca antrenorul Nicolo Napoli si secundul Ionel Gane au fost suspendati din functie si va anunta cine se va ocupa de echipa în scurt timp. „Din pacate, e în joc munca unei echipe de un întreg sezon. Nicolo Napoli si Gane pot sa îsi ia vacanta o luna, îi suspend din functie. Într-o ora o sa gasesc pe altcineva, gasesc un tehnician interimar care sa se ocupe de echipa“, a declarat Adrian Mititelu.Nicolo Napoli a fost numit la Universitatea Craiova în anul 2007, dar el mai antrenase formatia din Banie si în anul 2004. În total, italianul are la activ 58 de jocuri pe banca oltenilor, cu care a înregistrat 23 de victorii, 19 rezultate de egalitate si 16 înfrângeri. Accepta oriceNapoli a marturisit ca nu este la curent cu decizia patronului de a-l suspendat din functie, însa se supune deciziei, pentru ca nu are ce face. „Nu stiu nimic despre decizia de a fi suspendat, acum aflu. Mititelu e patronul si poate lua ce decizie vrea. Asa se întâmpla si în România si în alte parti, când echipa nu are rezultate asteptate. Am si eu destule sa îmi reprosez, antrenorul e primul vinovat în caz de esec. Nu uitati ca daca o sa plec las echipa pe locul 4“, a spus Napoli. Desi a fost suspendat, Ionel Tersinio Gane a condus antrenamentul de sâmbata al Universitatii Craiova si se va ocupa de pregatirea echipei pâna la numirea unui antrenor principal, chiar daca fusese si el concediat odata cu tehnicianul italian. Gane a fost solicitat de conducerea clubului din Banie sa se ocupe provizoriu de pregatirea echipei, dupa ce managerul tehnic Ovidiu Stânga nu acceptat sa fie antrenor interimar pâna la finalul sezonului.

Lacatus, "groparul" Stelei

Antrenorul Stelei, Marius Lacatus, a declarat, sambata, ca indiferent de locul pe care se vor clasa ros-albastrii, sezonul acesta este „unul nereusit“, dar jucatorii trebuie sa faca tot posibilul pentru a duce echipa pe o pozitie care sa asigure participarea in Liga Europei. „E un sezon nereusit, asta-i clar, motivele sunt mai multe si nu are rost sa le punem pe masa. Sunt perioade in care nu-ti iese totul asa cum ti-ai dori, anul acesta a fost unul nefast pentru Steaua. Imi reprosez rezultatele negative, pozitia in clasament si ca, uneori, poate nu am fost prea inspirat in alcatuirea unei echipe competitive. Pentru Liga Europei, lupta se va da pana la sfarsit“, a spus Lacatus la GSPTV. Forta grupuluiLacatus a explicat si motivele pentru care a acceptat sa revina ca antrenor al Stelei, la aproximativ doua luni dupa ce-si daduse demisia, din cauza criticilor pe care Gigi Becali i le-a adresat dupa infrangerea cu Olympique Lyon, scor 2-5: „Nu regret ca m-am intors la echipa, m-am bazat foarte mult pe forta grupului, pe experienta pe care o au jucatorii Stelei, pe valoarea si pe «foamea» lor de rezultate“. Respecta galeriaTehnicianul a vorbit si despre indemnurile galeriei steliste, care-i cereau sa demisioneze in urma infrangerii cu Rapid: „Daca asa considera ei sa se comporte, nu am nimic sa le reprosez, nu as avea niciun motiv sa fiu suparat pe ei. Sigur ca ma doare, asta e fotbalul, lumea...“. Antrenamente decisiveIn ceea ce priveste modul in care a alcatuit echipa pentru derby-ul cu Rapid, Lacatus a comentat: „Modul in care s-a pregatit Szekely m-a facut sa-l titularizez, am vrut sa dam un plus de viteza pe benzile laterale. El nu a facut un joc senzational, dar pe undeva e de inteles. L a meciul asta, asa am crezut eu de cuviinta, ca Lovin sa fie lasat in afara lotului. Dayro se implica la antrenamente, nu poti sa-i ceri sa fie la fel ca Ghionea sau Golanski. Sigur ca, uneori, se poate lasa loc de interpretare asupra modului in care evolueaza in teren, nu face alunecari, nu intra la bataie, dar fiecare jucator are calitatile lui“. Hizo ramane in GiulestiActionarul principal al FC Rapid, George Copos, a declarat, vineri, ca i-a prelungit contractul cu doi ani antrenorului Viorel Hizo inaintea derbiului cu Steaua. „Am discutat astazi jumatate de ora cu Viorel Hizo si ne-am inteles in trei minute. I-am prelungit contractul cu inca doi ani inca de pe acum. Fata de Jose Peseiro, care castiga doua milioane de euro, domnul Hizo va avea un salariu de 80.000 de euro pe an si are de indeplinit patru obiective, fiecare sa traga concluzia care vrea din aceste cifre“, a spus Copos. Incheiat pe 3 mai, contractul cu Hizo era pana la finalul acestui sezon si se prelungea numai in situatia in care tehnicianul indeplinea clasarea pe un loc ce asigura participarea echipei Rapid in cupele europene.Marius Lacatus l antrenor Steaua„Trebuie sa suport consecintele. Am incredere ca putem salva finalul de sezon, chiar si dupa aceasta saptamana neagra. Cu Rapid a fost un esec dureros, mai ales ca am pierdut un joc cu o contracandidata in lupta pentru Liga Europei“

Iarmaroc la Muzeul de Arta

Foto Andrei GadaleanDe o parte si de alta a intrarii in Palatul Banffy se vindeau la tarabe sortimente de ulei fabricat cu metode traditionale, miere aurie sau produse din carne. Gospodine in strai popular ii serveau cu varzare aburinde din cosuri invelite cu stergare pe oaspetii mai de soi, iar de jur imprejur se vindeau brinzeturi si vin de casa. In mijlocul „iarmarocului“ au cintat cu foc pina tirziu lautarii de la Frata si nu putini clujeni au tinut sa joace o invirtita pe muzica lor chiar in mijlocul curtii muzeului. Nu au lipsit traditionalele gratare, portii generoase de gulyas si mititei sfiriiti la fata locului. In centrul intregului eveniment a fost insa poetul Mircea Dinescu. Cum intreaga actiune avea in centru arta gastronomica si a fost numita de organizatori „De gustibus et coloribus...“, vedeta a participat in calitate de presedinte al Academiei Gastronomice din Romania, dar si de fermier si bucatar. Echipa cu un sort alb, Dinescu a gatit pentru clujeni pina seara tirziu specialitati, printre care o reteta originala de stufat de miel, a dat autografe si a stat de povesti cu toata lumea.

Hutupan isi doreste un copil

Portarul echipei Oltchim Ramnicu Valcea, Luminita Hutupan Dinu, a marturisit ca simte o mare durere in suflet dupa ultimul sau meci oficial din cariera si a vorbit despre viitor, cand vrea sa aiba un copil si sa antreneze portari. „Am terminat meciul cu lacrimi in ochi. Ma doare sufletul ca ma despart de fete, de teren, de suporteri, dar vine si un moment ca asta. Mi-am auzit numele scandat, fetele mi-au spus: «Ramai, Lumi, nu te retrage», iar domnul Voina m-a rugat sa mai joc in dubla cu Belarus, dar nu mai vreau, ma simt obosita, vreau mai intai o pauza si apoi voi vedea ce voi face. Sigur este faptul ca vreau un copil, iar la nivel profesional, vreau sa antrenez portari“, a afirmat Hutupan (foto). O cariera implinitaCel mai bun portar din lume in 2005 a vorbit apoi despre cariera sa: „Cel mai frumos moment a fost calificarea la Jocurile Olimpice de la Sydney, apoi castigarea Ligii Campionilor. Au fost si momente triste, meciul cu Germania la Mondialul din Franta, cand am pierdut medalia de bronz, sau la Beijing, cand am plecat pline de sperante, dar nu am reusit mai nimic. Acolo am vrut atat de mult o medalie, dar am prins o zi proasta si adversarul nu ne-a iertat“. Luminita Hutupan nu a uitat nici de Gheorghe Tadici: „Il respect, a fost un antrenor bun, am avut momente frumoase alaturi de el, dar nu am inteles ce a avut cu rezultatele mele si cu palmaresul meu. A spus vorbe urate despre mine, dar eu il respect“. Ea a explicat apoi de ce vrea sa antreneze portari: „Iubesc handbalul si imi doresc sa invat pe oricine, sa impart experienta mea, pentru ca simt ca pot. Daca se va oficializa propunerea domnului Voina, o voi accepta, voi fi acolo, pentru ca eu iubesc nationala. Voi fi vesnic in tribuna, imi vor lipsi cantonamentele, dar voi merge sa vad fetele si imi va mai alina din dor“.

Premii cu greutate la Trident

Trident a desemnat castigatorul primului Logan, extras in acest sfarsit de saptamana. Zeci de cumparatori au asteptat cu sufletul la gura extragerea norocosului  castigator, anuntat in cadrul tombolei din Trident Shopping Center. Campania „Trident 100% romanesc“ pune la bataie trei masini in culorile tricolorului: rosu, galben si albastru. Loganul albastru si-a gasit deja castigatorul, urmand ca celelalte doua sa fie extrase in 15 iunie, respectiv 15 iulie. Tombola a demarat inca din 11 aprilie, odata cu inaugurarea hypermarketului Trident din Trident Shopping Centrer si a adunat in primele 34 de zile aproximativ 14.000 de taloane. Conditia de participare este cat de poate de simpla: achizitionarea de produse din hypermarket de cel putin 75 de lei pe un singur bon fiscal, iar sansele cresc pe masura numarului de taloane depuse. In prezent, taloanele se mai pot depune pana la data de 15 iulie, cand va fi extras si ultimul Logan. Promoveaza valorile romanestiConceptul campaniei „Trident 100% romanesc“ vine sa accentueze preocuparea companiei Trident pentru sustinerea valorilor romanesti, mai ales intr-o perioada in care implicarea activa a societatilor comerciale in redresarea economiei romanesti este esentiala. Trident Shopping Centrer este cea mai recenta investitie a retelei Trident, care opereaza inca cinci unitati situate in Medias, Deva, Sfantu Gheorghe, Sibiu si Alba Iulia.Centrul din Sibiu are o suprafata de 8.500 de metri patrati, fiind deservit si de o parcare subterana de 5.000 de metri patrati, prima de acest fel din Sibiu, si o alta supraterana cu 350 de locuri. Trident Shopping Centre este deschis de luni pana sambata intre orele 9:00-22:00, iar duminica intre orele 9:00-18:30.

Romgaz pune conditii

Producatorul national de gaze Romgaz nu este dispus sa se asocieze în orice conditii cu Sterling Resources si nici nu a primit vreo propunere oficiala în acest sens din partea companiei canadiene, a declarat Lucian Stancu, directorul general adjunct al Romgaz. „Întâi, Sterling Resources ar trebui sa trimita o scrisoare oficiala catre Romgaz, daca ar vrea sa se asocieze cu noi (n.r. în eventuale lucrari de explorare în Marea Neagra). Aceste discutii nu se poarta prin presa. Cei de la Sterling Resources nu ne-au contactat. Depinde si de ce conditii ne-ar pune, ca nu putem sa ne asociem asa, oricum, cu ei“, a explicat Stancu.Interes declaratAcesta a mai spus ca Romgaz este interesata sa participe la licitatia privind concesionarile perimetrelor din Marea Neagra, câstigate de România la Haga. äO sa cumparam pachetele de date si analizam apoi oportunitatea de a explora în Marea Neagra. Bineînteles ca suntem interesati. Îndeplinim toate conditiile necesare“, a mentionat reprezentantul Romgaz. Vicepresedintele Sterling, Stephen Birrell, a declarat la sfârsitul lunii aprilie, în cadrul audierilor din cadrul Comisiei pentru Industrii si servicii din Camera Deputatilor, ca Sterling Resources este de acord sa se asocieze cu producatorul de gaze Romgaz, daca acesta din urma este interesat.La rândul sau, secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei, Tudor Serban, spunea, la 7 mai, ca producatorul national de gaze Romgaz este pregatit sa intre singur în explorari în Marea Neagra, nu neaparat împreuna cu Sterling Resources. De asemenea, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a aratat ca vrea ca producatorul national de gaze naturale, Romgaz, sa exploreze productia de petrol si gaze din perimetrele din Marea Neagra neconcesionate si câstigate de România la Haga.

Posta Romana ia un credit BERD

Posta Româna va obtine pâna la finalul lunii octombrie o finantare de 50 de milioane de euro pentru construirea si dotarea unui centru de sortare din Bucuresti si pentru echiparea corespunzatoare a celui din Cluj Napoca, a declarat, ieri, purtatorul de cuvânt al Postei Române, Mara Popescu. „Acum doi ani s-a încheiat un contract de finantare cu Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD) pentru un centru de sortare automat în Bucuresti si pentru dotarea celui din Cluj Napoca. Linia de credit era stabilita atunci la 50 de milioane de euro. Este posibil ca pâna în octombrie sa primim finantarea“, a comentat Popescu. Pâna la finalul lunii octombrie ar urma sa fie finalizat si procesul de selectie a furnizorului pentru echipamentele necesare celor doua centre de sortare.Sub semnul întrebariiDirectorul general al Companiei Nationale Postei Române (CNPR), Marius Vatavu, declara, în martie, în cadrul unei conferinte de presa, ca BERD s-a aratat îngrijorata privind capacitatea operatorului postal de a obtine aceasta finantare. Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a semnat, în 2007, cu Posta Româna un acord de credit în valoare de 50 milioane euro pentru finantarea constructiei în Bucuresti a primului centru automatizat din tara pentru sortarea trimiterilor postale si modernizarea centrului de sortare din Cluj.

Fara concesii la FMI

România nu are nici un motiv sa ceara înlesnirea conditiilor fiscale convenite cu FMI si nici sa modifice indicatorii macroeconomici luati în calcul la încheierea acordului de împrumut, chiar daca Fondul pare dispus, a declarat ieri, pentru NewsIn, ministrul finantelor, Gheorghe Pogea. „Cert este ca avem niste conditii «soft» impuse de acordul cu FMI si nu vrem sa le modificam“, a subliniat Pogea. Anne-Marie Gulde-Wolf, consilier senior în cadrul departamentului european al Fondului Monetar International, declara sâmbata, într-un interviu acordat Reuters, ca FMI este pregatit sa relaxeze conditiile fiscale din programele de creditare a României, Letoniei si Ungariei, ca urmare a înrautatirii conditiilor economice. Astfel, România, care a înregistrat o scadere peste asteptari a economiei în primele trei luni ale acestui an, de 6,4%, ar putea avea parte de o relaxare a conditiilor impuse la acordarea împrumutului. „Daca mediul global este cel care se schimba si nu politicile, atunci chiar trebuie sa analizam reevaluarea programelor“, a adaugat Gulde-Wolf.Suntem în graficPremierul Emil Boc declara pe 23 martie ca acordul de împrumut cu FMI presupune o rectificare bugetara, astfel încât deficitul bugetar sa nu depaseasca 4,6% din produsul intern brut (PIB) în acest an, si conditia ca în 2009 sa fie adoptate legea privind salarizarea unica în sistemul bugetar, legea privind responsabilitatea fiscala si legea privind sistemul de pensii. Pe de alta parte, ministrul finantelor anunta la acea data ca Executivul a convenit cu FMI încadrarea trimestriala între anumite limite ale deficitului bugetar, astfel încât, la finalul lunii decembrie, acesta sa nu depaseasca 24,3 miliarde lei. Astfel, pe trimestrul I a fost convenita o tinta a deficitului bugetar de 8,3 miliarde lei, pe trimestrul II de 14,5 miliarde lei si pe trimestrul III de 18,6 miliarde lei.România s-a încadrat în tinta convenita cu FMI pentru primul trimestru, deficitul bugetului general consolidat fiind, potrivit datelor finale ale Finantelor, de 7,925 miliarde lei, respectiv 1,5% dintr-un PIB estimat la 531,251 miliarde lei.

Noua "casa" BMW

Sibienii care doresc sa isi achizitioneze o masina de lux sau macar sa se delecteze cu modele de exceptie pot vizita noul sediul al Contempo Cars, situat chiar in vecinatatea aeroportului si inaugurat la sfarsitul saptamanii. Pe 16 mai, data inaugurarii noului sediu din Sibiu, Contempo Cars a sarbatorit si 15 ani de la infiintarea retelei de dealeri din care face parte, Automobile Bavaria Group. Noul BMW Z4 a fost prezentat in premiera la Sibiu, in cadrul evenimentului de lansare BMW Open Doors, modelul reprezentand cel mai de succes roadster BMW, ce combina eleganta cu o sportivitate suprema, fiind totodata primul roadster BMW cu un hardtop retractabil. Servicii completeLa Contempo se gasesc toate modelele disponibile in oferta actuala a BMW. Totodata, in noua locatie, clientii pot beneficia de servicii de vanzare auto, dar si de service, si isi pot procura piese si accesorii pentru „calutii“ de sub capota. Complexul se intinde pe 6.000 metri patrati, din care aproape 500 sunt dedicati showroom-ului. In cadrul acestuia, Contempo Cars Sibiu expune si doua exemplare tunate in atelierele Automobile Bavaria Group, un BMW X6 cu pachetul Hamann Tycoon si un BMW Seria 3 cu sistem de evacuare Eisenmann si modificari exterioare de caroserie. Pachetele utilizate pentru personalizarea masinilor provin de la tunnerii oficiali Hamann si Eisenmann. Service la standarde occidentaleOdata cu inaugurarea noii locatii, clientii din Sibiu beneficiaza de o oferta speciala. Posesorii BMW care vin sau pleaca de pe aeroportul Sibiu pot lasa masina la service-ul Contempo Cars Sibiu pentru revizie sau reparatii. Automobilul va fi pregatit pentru intoarcerea din calatorie. Service-ul este complet utilat, in acest spatiu putand fi reparate simultan cate 12 automobile. „Intentionam sa oferim clientilor nostri cat mai multe din serviciile care in Occident sunt folosite pentru a creste gradul de eficienta si satisfactie“, a motivat directorul general al Contempo Cars, Werner Schmidt. Lucrarile realizate de service-ul nou inaugurat la Sibiu includ mecanica, tinichigerie-vopsitorie, ITP. De asemenea, clientii pot achizitiona piese si accesorii originale pentru masinile lor. Pentru cei mai creativi si originali clienti, angajatii BMW asigura „cosmetizarea“ masinii in functie de preferinte, in cel mai scurt timp si cu respectarea stricta a indicatiilor.Michael Schmidt l presedinte Automobile Bavaria Group„Sibiul este un oras foarte important pentru Automobile Bavaria Group, atat economic si strategic, cat si datorita istoricului pe care companiile noastre il au aici. Dupa recenta inaugurare a sediului MAN, in urma cu cateva luni, avem un nou proiect finalizat la Sibiu, dupa o investitie de 3 milioane de euro“Prezentare500de metri patrati din complex sunt rezervati showroom-ului

Importanta dietei bogate in calciu

 Daca veti consuma alimentele corecte este mai usor ca niciodata sa va imbogatitit dieta cu calciu, vitamina D si nutrienti esentiali! In cazul in care sunteti unul din pacientii diagnosticati cu osteoporoza, deja sunteti constient probabil, de importanta dietei in prevenirea agravarii conditiei dumneavoastra de sanatate.Ce este osteoporoza? Osteoporoza reprezinta de fapt o boala in care oasele au devenit foarte fragile si nu suntcapabile sa isi mai indeplineasca functiile in mod corespunzator. Ca urmare, daca suntsolicitate mai mult ca de obicei, se rup. Uneori suntatat de afectate incat nici nu este cazul suprasolicitarilor, arhitectura lor fiind foarte grav modificata si ele se taseaza sau se fractureaza spontan (cum este cazul corpilor vertebrali, cel mai adesea).De ce apare osteoporoza ? Oasele scheletice au la suprafataos compact puternic, iar la interior contin tesut osos, colagen, saruri minerale si calcice, avand un aspect aparte, spongios. Osul este un tesut viu si este supus in permanenta modificarilor. Pana la varsta de 30 de ani, osul isi mareste continuu densitatea. In timp insa, masa osoasa incepe sa se piarda (ca efect direct al unor factori cumulativi: dieta, dezechilibre hormonale, lipsa activitatii fizice), structura poroasa interna incepe sa aibe ochiuri cat mai mari, trabecule cat mai subtiri, care scad semnificativ rezistenta osului.Cum putem lupta impotriva osteoporozei? O data declansata boala, procesul nu poate fi stopat. Insa poate fi incetinit. O dieta echilibrata, imbogatita cu substante si minerale de care osul are nevoie va poate ajuta. Si se pare ca micul dejun este masa cea mai importanta, in cadrul careia va puteti fortifia organismul pentru intreaga zi, mai ales ca o mare parte din produsele pe care le consumam dimineata au, mai nou, un plus de calciu, vitamina D si vitamina D.Asadar, pentru a va putea adapta meniul noilor necesitati ale organismului dumneavoastra, pentru a va imbogati cu elemente nutritive esentiale, am intocmit o lista cu produse care va aduc numai beneficii, va ajuta sa aveti o viata sanatoasa, sa mancati sanatos si astfel sa puteti preveni avansarea accelerata a osteoporozei. Va recomandam sa le combinati dupa placul dumneavoastra, sa le consumati in cantitati cat mai mari, iar cand doriti sa preparati retete noi, sa includeti si aceste produse.Deocamdata specialistii nu s-au pus de acord si nu pot spune cu exactitate care este cantitatea de calciu pe care trebuie sa o consumati zilnic, daca aveti osteoporoza. Totusi, se considera ca cel mai sigur ar fi ca dieta sa aduca organismului, in fiecare zi, in jur de 1500 mg de calciu. Si mai bine este daca acest aport este fractionat de-a lungul zilei, astfel incat la fiecare masa sa consumati 500 mg. De ce tocmai aceasta doza la o masa? Pentru ca 500 mg este cantitatea pe care organismul o poate absorbi o data. Deci, pentru a va imbogati organismul cu calciu, consumati produse ce il contin de-a lungul zilei (fie la cele 3 mese pricipale, fie sub forma unor gustari intre mese). Si nu uitati! Alimentele bogate in calciu stimuleaza si actiunea medicamentelor antiosteoporotice pe care medicul vi le-a recomandat (fie ca suntsuplimente hormonale cu estrogeni, fie ca este vorba de bisfosfonati). Calciul este un mineral cu importanta fundamentala in metabolismul oaselor. Sarurile minerale ale oaselor se pare ca au in continutul lor 99% din calciul total din organism, dar si 85% din fosfor, si 50% din sodiu si magneziu. Calciul este adus prin dieta, prin suplimente naturale, este absorbit in prezenta unor vitamine si minerale, in principal vitamina D, vitamina A si magneziu, si ca sa fie retinut in organism are nevoie de un nivel adecvat de vitamina K si vitamina B6.Din fericire, in momentul de fataoferta pietei este larga, deci avem de unde sa alegem. Este important ca atunci cand cumparati sa consultati si eticheta produsului pentru informatiile nutritionale (in special pentru continutul in calciu si vitamina D). Astfel puteti afla ca, de exemplu, unele tipuri de cereale va pot oferi, la o portie medie, jumatate din necesarul de calciu al unei intregi zile. Astfel, daca la micul dejun consumati un bol de cereale fortifiate, lapte sau iaurt si un pahar mare cu suc natural de portocale, v-ati asigurat doza de calciu si nutrienti esentiali pana la pranz.  

Vocile Sibiului

 Mii de sibieni au luat cu asalt muzeele, sâmbata noaptea. Parearea sibienilor în legatura cu organizarea unor manifestari gen Noaptea Muzeelor, o puteti afla din rubrica de mai jos.Paula C. , 56 ani, croitoreasaCe sa spun, cred ca este o idee buna. dar poate ca mai bine era daca exista o zi a muzeelor. Asa ar fi mers mult mai multa lume, sunt siguraVasile B, 57 ani, pensionarEste bine ca se fac astfel de zile. Asa lumea îsi permite sa mearga la muzeu. Alfel, nu prea cred pentru ca preturile nu sunt deloc neglijabile.P.V., 28 ani, recep?ioneraEste o sansa unica, zic eu, de a vedea muzeul altfel decât în restul anului. Poti sa vezi muzeul pe timp de noapte. Si cred ca este un motiv suficient de bun pentru care sa mergi acolo.Maria Pinciu, 49 ani, vânzatoareNu am fost niciodata la evenimentul acesta si nu stiu daca as merge. Nu am rabdare sa stu sa urmaresc tot ce e de urmarit într-un muzeu. Asa ca nu ma intereseaza daca e zi sau noapte.

Copilul zilei

Salutare! Sunt Oana Dorina Baila si desi am doar sase ani imi place foarte mult sa ma impun. Asta pentru ca, dupa cum spun mami si tati, am un caracter foarte puternic. Cand voi fi mare, stiu sigur ca ma voi face medic stomatolog dar pana atunci imi place sa imi ocup timpul liber desenand si jucandu-ma pe calculator. A, uitasem sa va spun...ador sa le fac de mancare papuselelor mele. Va pup!

Doar 3 % pentru reforma

 Din suma de 110 milioane de euro, un procent de aproximativ 60% era destinat investitiilor, în vederea reabilitarii a 20 obiective, arata ministerul, în raspunsul comunicat agentiei NewsIn, cu precizarea ca, pâna în prezent, s-au semnat contracte pentru numai trei obiective, respectiv Tribunalul Maramures, Judecatoria Viseu de Sus si Judecatoria Vatra Dornei, în valoare de 14.530.637,86 lei. MJ arata, de asemenea, ca s-au depus oferte pentru înca patru obiective, care sunt într-o faza avansata de evaluare. „Contractarea lucrarilor se face cu respectarea procedurilor de achizitii ale Bancii Mondiale, care sunt în desfasurare, în diferite stadii ale licitatiilor“, precizeaza MJ.Rambursat în 15 aniGuvernul României si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) au încheiat, în data de 27 ianuarie 2006, Acordul de împrumut numarul 4811, în valoare de 110 milioane de euro, pentru implementarea proiectului "Reforma sistemului judiciar“. Acordul a fost ratificat prin Legea 205 din 25 mai 2006. Data de închidere a împrumutului este, de principiu, 1 aprilie 2011. Proiectul „Reforma sistemului judiciar“, finantat din împrumut, urmareste cresterea eficientei instantelor din România si îmbunatatirea responsabilizarii sistemului judiciar, având ca rezultat scontat reducerea coruptiei si sporirea transparentei actului de justitie, arata Ministerul Justitiei. Pentru sumele utilizate din împrumut, se plateste dobânda comunicata de BIRD, la nivelul ratei dobânzii de baza LIBOR, calculata pentru fiecare perioada de dobânda, rata oferita pe piata interbancara londoneza la depozite pe 6 luni în euro. „Rata platita pâna în prezent s-a situat între 4,5 – 2,5% pe an, calculata la sumele utilizate din împrumut, iar suma achitata pâna la 31 decembrie 2008 este de 58.519,18 euro“, arata MJ. Împrumutul se ramburseaza în 15 ani, începând cu data de 15 august 2011, pâna la 15 februarie 2023.

Ca la usa cortului

 Urmaream dezbaterea în Parlament a motiunii de cenzura promovata de opozitia liberal-udemerista ca si spectacolul lansarii candidaturii pentru alegerile prezidentiale  din partea PSD si am ramas, pentru a nu stiu câta oara, cu un gust teribil de amar. Cele doua genuri de manifestari au facut plenar dovada ca suntem înca departe de adecvarea demersului politic la realitatea vietii social-economice românesti, la tratarea problematicii politice cu sobrietatea si responsabilitatea impuse de imperativele momentului pe care îl traversam. O mentalitate pacatoasa, cea a unui schow bulevardier, ia tot mai mult locul seriozitatii cu care politicienii s-ar cuveni sa apara în fata opiniei publice. Pâna într-acolo încât ma întreb, oare alegatorii nostri, atâtia câti se prezinta la vot, sunt chiar pasionati de astfel de spectacole spre a le da girul, sau dimpotriva, asteapta de la politicieni un cu totul alt fel de comportament?Când cunoastem o perioada de criza care pune în cumpana situatia de moment sau chiar de viitor a largi paturi ale societatii românesti, te-ai fi asteptat ca dezbaterea unei motiuni de neîncredere în guvernul tarii sa aduca în discutie cu decenta si seriozitate cauzele reale ale unei guvernari acuzate ca incompetente, cu argumentatia si motivatiile corespunzatoare precum si, sa prefigureze solutii realiste de viitor. În loc de asa ceva, am asistat la un spectacol jalnic în care preopinentii nu pridideau sa-si arunce picante epitete: mincinosi, sarlatani, demagogi, punând unii în spinarea celorlalti cauzele crizei, promisiunile mincinoase cu iz electoral urât mirositor, detasarea facila de realitatea apasatoare si responsabila; fara pic de jena sau de rusine, fara pic de respect si consideratie pentru cei ce i-au trimis acolo, pentru cei ce-i vad si-i asculta. În joc erau si sunt probleme dintre cele mai grele si importante de natura economica, financiara, legislativa, probleme sociale, de munca, de învatamânt etc. care se cer a fi luate în seama cu cea mai mare raspundere si seriozitate. O singura voce mi-a atras atentia : cunosc bine, de ani de zile, prestatia parlamentara cu totul remarcabila a deputatului Varujan Pambuccian, seful grupului minoritatilor nationale altele decât cea maghiara care nu s-a dezmintit nici de aceasta data, tratând cu masura echilibrului si profunzimii o problema dificila cum este cea a impozitului forfetar preconizat de guvern asupra societatilor comerciale. Nu stiu daca are sau nu dreptate. Ideea stimularii intreprinderii mici si mijlocii este evident salutara dar probabil nu si cu pretul unei masive evaziuni fiscale. Si nu atât pierderile rezultând din ocolisul obligatiei de impozitare cât mai cu seama tendinta si mentalitatea la români de a nu respecta legea, de a se fofila, de a se sustrage obligatiunilor, mizând doar câstigul, profitul, pe fondul haosului tolerant în demersul economico-financiar. Cu decenta, seriozitatea si competenta d-lui Varujan Pambuccian mi-ar fi placut sa-i ascult pe toti vorbitorii perindati la tribuna motiunii.La rândul sau, urmarind spectacolul debordant cu care PSD si-a lansat (nu prea devreme?) candidatul la presedintie, m-am întrebat: oare chiar suntem în criza? Cât suntem de tributari contradictiilor. Iata un partid care traieste electoral din mila saracilor si a paturilor defavorizate pe a caror umar îsi plânge demersul doctrinar, lansându-se în spectacole halucinante, debordante, risipitoare. Numai ca dindaratul sticlei exuberau nu reprezentantii starii a treia cum ziceau odinioara francezii, ci reprezentantii starii întâi, rumeni si zâmbitori, entuziasti si plini de sine, cu adevarat împliniti pe spinarea tarii si a paturilor pe care le-au defavorizat. De la niciun alt partid nu te-ai fi asteptat mai mult la decenta, la masura, la o manifestare sobra, în realist acord cu framântarile care agita acum societatea româneasca.Dar, astfel cum am mai subliniat în comentariile acestei rubrici, în politica româneasca nu-si gaseste salas echilibrul, masura, decenta, obiectivitatea, realismul. Puterea, puterea si pozitia politica, adevarata retorta a starii si bunastarii, iata scopul, iata obiectivul pentru care se întrec toate sudorile, caruia i se dedica toate energiile. Pe bune, dar mai cu seama pe ne-bune. Au teren de batalie, de acuzatii, de sudalme? Din belsug. Cu nemiluita. Ca de pilda, unde sunt banii proveniti din marile privatizari promisi infrastructurii? În ce buzunare s-au „structurat“? Cine a iesit învingator din confruntarea nomenclaturii si fostei securitati cu victimele ei? Si multe, multe altele. Ce ne putem fali ca am realizat în rastimpul celor doua decenii? Un simulacru de democratie, un simulacru de economie libera si aderarea poticnita la cele doua mari structuri politico-militare ale lumii democrat-occidentale. Încolo, baltirea în mlastina pestilentiala a unor mentalitati certate cu legea, cu ordinea, cu bunul simt, cu respectul muncii creative. Dimpotriva, degradarea morala la cote inflamante, cu repercursiuni pe termen scurt dar mai cu seama pe termen mediu si lung, certurile, scandalurile la scena deschisa, promisiunile demagogice cu iz electoral, iata climatul în care se desfasoara viata politica româneasca. Cu adevarat ca la usa cortului.

Presedinte de rezerva?

Administratia Prezidentiala verifica veridicitatea unui document intern austriac, ce relateaza discutiile pe care presedintele Traian Basescu le-a avut marti cu ambasadorii statelor UE, inainte de a da o reactie oficiala, au precizat pentru NewsIn surse oficiale. Raportul redactat sub semnatura ambasadorului austriac Martin Eichtinger este datat 14 mai si adresat MAE vienez, precum si ambasadelor Austriei de la Bruxelles, Chisinau, Kiev si Moscova. Documentul obtinut de NewsIn relateaza in cinci pagini continutul discutiei cu presedintele Traian Basescu avute marti la un dejun de lucru cu ambasadorii tarilor UE acreditati la Bucuresti. (Traian Basescu - n.r.) „nu a luat decizia cu privire la o noua candidatura“, o va face abia in septembrie 2009 si va depinde de criza economica. In cazul in care criza „va putea fi depasita cu un minimum de daune pentru populatie“, va candida. „Premierul Boc este pregatit ca si candidat de rezerva al PD-L, daca Basescu nu va mai candida inca o data“, se arata in document.Replica taioasaIntrebat, ieri, de ziaristi, daca afirmatiile facute in documentul citat sunt adevarate, primul ministru s-a aratat indignat de abordarea subiectului. „Preocuparile noastre sunt legate de criza. Nu ne preocupa tot ce doriti dumneavoastra sa stiti“, a afirmat premierul Emil Boc, refuzand sa faca alte comentarii in legatura cu informatiile privind posibilitatea ca el sa fie candidat de rezerva al PD-L pentru alegerile prezidentiale.Geoana, reticentPresedintele PSD Mircea Geoana a declarat ieri, la Realitatea Tv, ca „scenariul“ despre varianta premierului candidat pentru presedintie il „amuza“ pentru ca-i aminteste de situatia din 2004, cand a avut loc un „schimb de roluri“ intre Traian Basescu si Theodor Stolojan. „Nu ma intereseaza prea tare acest tip de speculatii, poate sa fie intoxicare, poate sa fie un document fabricat pentru a putea sa intretina un anumit tip de mesaj pe piata publica romaneasca. Este evident ca niciun candidat de dreapta nu are o sansa sa castige prezidentialele in acest an, poate sa fie Basescu, Boc sau Antonescu. Dupa patru ani si jumatate in care dreapta a dominat scena politica romaneasca, lumea s-a lamurit ca nu poate sa conduca tara in vremuri bune, cu atat mai putin in vremuri rele“, a mai precizat liderul PSD. Intrebat daca il vede pe Emil Boc drept un candidat serios, Geoana a raspuns ca nu.Campanie anticipataPotrivit aceluiasi raport diplomatic, presedintele Romaniei a vorbit despre interesul scazut al mass-media pentru euroalegeri si a criticat celelalte partide pentru ca si-au lansat deja candidatii pentru prezidentiale, cu toate ca mai intai au loc euroalegerile. Candidatii au pornit prea repede si nu sunt indeajuns de buni pentru a ramane consistenti in declaratiile lor din presa pe parcursul a jumatate de an, a spus Basescu, potrivit documentului citat.

"Contradiction" va canta la Sibiu

Nemtii de la Contradiction anunta cea de-a cincea confirmare pentru ziua de duminica a festivalului Rockin' Transilvania si a doua trupa de trash metal care va concerta la Sibiu in aceasta vara. „Contradiction“ apartine valului de trupe clasice de thrash metal din anii '80. In ultimii ani, grupul si-a castigat, prin nenumaratele spectacole, un bun renume ca si excelenta trupa live. „Wacken Open Air“, „RockHarz“, „Dong“, un turneu european alaturi de „Overkill“ si alti invitati speciali in turneul european al grupului „Sacred Reich“, in sali de concerte vandute complet, precum si turnee proprii, participari la numeroase alte festivaluri si concerte au readus „Contradiction“ puternic in atentia publicului.Confirmari importanteBiletele de intrare la Rockin' Transilvania 2009 sunt disponibile in intreaga tara, prin reteaua Eventim, atat online, pe www.eventim.ro, cat si in magazinele Germanos. Acestea pot fi achizitionate la pretul de 110 lei, in cazul biletelor valabile pentru o zi,  si 150 de lei, pentru abonamente valabile in ambele zile ale evenimentului. „Mentionam ca acestea nu sunt preturile finale si ca, pana la data festivalului, preturile biletelor vor creste. Biletele sunt vandute si international, prin retelele Eventim din alte tari“, se arata in comunicatul de presa remis de organizatori. Pana acum, la Rockin' Transilvania 2009 au fost confirmate urmatoarele formatii: „Stratovarius“ (Finlanda), „In Extremo“ (Germania), „Jon Oliva's Pain“ (SUA), „Bonfire“ (Germania), „Destruction“ (Germania), „Korpiklaani“ (Finlanda) si „Superbutt“ (Ungaria). Rockin' Transilvania este un eveniment cultural organizat de Asociatia Rockin' Transilvania. Album aniversarIn acest an, la aniversarea celor doua decenii de existenta, „Contradiction“ lanseaza un nou album de studiou, „The Essence Of Anger“, care ii asteapta pe fanii genului cu 12 „bijuterii“ thrash metal de calitate. Cei care doresc sa obtina mai multe detalii despre „Contradiction“ au la dispozitie pagina oficiala MySpace a grupului, http://www.myspace.com/contradictionmetal .

Cei mai buni la reclame

 Concursul de creatie publicitara Promo@rt si-a desemnat câstigatorii. Se pare ca tinerii sibieni au fost cei mai priceputi, adjudecându-si trei din cele cinci premii acordate de organizatori. Astfel, Cosmin Mohora si Lucian Irimie au câstigat premiul pentru cel mai bun poster jazz, în timp ce premiul pentru cel mai bun poster dans i-a revenit lui Costea Alexandru Drob. Premiul pentru cel mai bun poster folclor a plecat la Bucuresti, cu Radu Rotarescu, iar timisoreanca Catalina Costas a luat premiul pentru cea mai buna colectie. Lucrarile vor putea fi admirate începând de astazi, la Casa de Cultura a Studentilor Sibiu, dupa vernisajul de la ora 12.00. Expozitia va ramâne deschisa pâna la sfârsitul lunii mai.

Record in Dumbrava

„Noaptea Muzeelor“ a scos mii de sibieni din case. Evenimentul petrecut sâmbata seara a împânzit strazile orasului de turisti de toate vârstele, care au facut noapte alba cu acelasi scop: sa se bucure de intrarea gratuita în muzeele sibiene. Toate sectiile Complexului National Muzeal „Astra“ si cele ale Muzeului National Brukenthal au fost împânzite de curiosi. Nu mai putin de 20.000 de vizitatori au trecut prin muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Aici s-a înregistrat, de altfel, recordul de vizitatori. Atmosfera a fost ceva mai linistita la Brukenthal. Program diversificatSpectacole folclorice, jocuri interactive destinate copiilor, dar si spectacole tematice au atras ca un magnet. „Este primul an în care particip la aceasta manifestare. Este foarte frumos, mai ales ca nu ma asteptam sa fie atâtia oameni. Si programul îmi place mult. Cred ca o sa mai vin si la anul“, a precizat Maria Toader, o turista încântata de eveniment. Pentru copii, conducerea CNM „Astra“ a pregatit un concurs de cautarea comorii, cu întrebari despre modul de functionare a sistemelor hidraulice prezentate în muzeu. Apoi a urmat un program de astronomie populara, atât în Dumbrava, cât si la muzeele din Piata Mica, unde a putut fi admirata expozitia de fotografie „Spectacolul luminii între Pamânt, Cosmos si laborator“ a elevilor de la Colegiul National „Onisifor Ghibu“, îndrumati de profesoarele Dana Arvunescu si Ioana Gusa. Nici traditionalii mici sau butoaiele de bere nu au lipsit de la Noaptea Muzeelor, astfel ca toata lumea a fost fericita. Mai putin soferii, care s-au trezit cu o aglomeratie ca la orele de vârf. Masinile au fost parcate, în Dumbrava, pe cozi mai lungi de doi kilometri.

Povestiri "mortale", cu Gainusa

Mihai Gainusa îsi lanseaza, în orasul natal, volumul de proza scurta „Povestiri mortale“. Cartea a aparut la editura Polirom, în acest an, iar lansarea este programata pentru vineri, la ora 18.00, în Promenada Mall. La eveniment va fi prezenta si echipa „Cronicii Cârcotasilor“, în formula completa. În „Povestiri mortale“, Mihai Gainusa se axeaza pe comedia umana în general, vazuta din perspectiva unui „cârcotas“ cu privire si talent de prozator. Acesta nu este însa primul volum care apare sub semnatura lui Gainusa. El si-a mai pus semnatura pe volumele de proza scurta „Cotcodaceli“ si „Trialoguri cârcotase“, dar si pe romanul „Fara cap si fara coada“.  

Cenaclu in parc

 Proiectii de fotografii si muzica clasica. De asta vor avea parte sibienii care vor trece, mâine, pe lânga statuia lui Mihai Eminescu, din Parcul Subarini. „Sonata în cliseu de mai“ este tema sub care se desfasoara prima editie a proiectului „Cenaclul Arta“, proiect organizat de Asociatia „Ordinul Cavalerilor de Sibiu“, cu sprijinul municipalitatii sibiene. Potrivit organizatorilor, proiectul îsi propune sa creeze un spatiu recreativ pentru sibieni, chiar de la începutul saptamânii. „Începând cu ora 20:30, sibienii sunt asteptati sa petreaca o seara de mai într-un mod deosebit: în decorul natural al parcului, urmarind o proiectie inedita de fotografii si delectându-se cu acorduri clasice live“, a anuntat Diana Coca, de la Serviciul de Presa si Comunicare din cadrul Primariei Sibiu.Moment de respiro„Într-un cotidian tot mai alert, evenimentul îsi propune sa creeze pentru public un spatiu pentru o pauza, un respiro la început de saptamâna cu scopul de a-i invita pe cei prezenti sa  descopere farmecul lucrurilor simple din jurul nostru“, a precizat Diana Coca. Fotografiile expuse de artistul fotograf Razvan Pleteriu vor putea fi admirate pe muxica live oferita de muzicianul Andrei Marcovici, din partea Filarmonicii de Stat Sibiu. De asemenea, în cadrul evenimentului, va fi prezentat, în premiera, un film-document martor al lucrarilor de reconstructie din centrul istoric al Sibiului, înaintea evenimentului „Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007“.

PSD se teme de frauda electorala

 Europarlamentarul social-democrat Ioan Mircea Pascu, candidat pentru un nou mandat, din partea Aliantei PSDAPC, a declarat, sâmbata, ca se teme ca nu cumva alegerile din 7 iunie din România sa fie fraudate de PD-L. Pascu a fost prezent sâmbata, la Sibiu, la un miting electoral de lansare a candidatilor PSDAPC, alaturi de Sabin Cutas, candidatul conservatorilor. Pentru a avea succes, parlamentarul european ales în România ar trebui sa fie un om de valoare, serios, patriot, priceput si cu autoritate, în niciun caz „un mosmondit“ sau „un om critic la adresa tarii, precum Monica Macovei“, este de parere Pascu.

Lactate vechi in scoli

Sute de kilograme de lactate improprii consumului au fost luate de la gura elevilor sibieni. Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului Sibiu desfasoara în aceasta perioada un control la produsele lactate si de panificatie pentru prescolari si scolari. Controlul se înscrie în cadrul general de protectie a drepturilor consumatorilor stabilit prin programul guvernamental „Laptele si cornul“, au precizat reprezentantii OPC. Astfel, în luna aprilie au fost controlate 260 de scoli si 131 de gradinite, fiind oprita distribuirea a 343 de kilograme de produse lactate, care nu îndeplineau cerintele obligatorii sau erau improprii consumului. La Sibiu, au fost aplicate amenzi în valoare de 3.000 lei pentru nerespectarea normelor de etichetare, marcare si ambalare a produselor. „În mai multe unitati de învatamânt din judetul Sibiu, pe ambalajul cornurilor distribuite nu era inscriptionata data limita de consum conform prevederilor actelor normative, abatere pentru care operatorul economic a fost amendat cu 3.000 lei“, se arata într-un comunicat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor. Monitorizarea modului de desfasurare al programului guvernamental va fi finalizata la sfârsitul lunii, când vor fi facute publice si rezultatele controlului. Serviciile online în vizorul OPCTot în aceasta perioada, inspectorii Oficiului pentru Protectia Consumatorului Sibiu desfasoara un nou control tematic în rândul unitatilor de comercializare a serviciilor si produselor online. Comisia Europeana a publicat si un Ghid privind drepturile consumatorilor care navigheaza pe internet, document ce poate fi consultat pe site-ul http://ec.europa.eu/eyouguide .

Biciclist ucis de autobuz

 A baut prea mult si apoi a pornit cu bicicleta neechipata pe un drum national. Este povestea tragica a unui avrigean în vârsta de 45 de ani, care si-a pierdut viata în timp ce venea de la Avrig spre Sibiu, pe o bicicleta nesemnalizata si fara sistem de iluminare. Barbatul a pierdut controlul bicicletei, ajungând pe axul drumului, unde a fost accidentat mortal de un autobuz, care se afla într-o depasire regulamentara.  Din cauza impactului, biciclistul a murit pe loc. El a fost transportat la Laboratorul Clinic de Medicina Legala din Sibiu, pentru efectuarea necropsiei. Conducatorul auto a fost verificat cu etilotestul, însa rezultatul a fost negativ.

Pensionare "cu cantec"

Corneliu Bucur a primit deja o solicitare din partea Consiliului Judetean, la sfarsitul saptamanii trecute, prin care i se cere sa numeasca un inlocuitor care sa ii preia si atributiile. „Am primit o adresa oficiala prin care mi-au cerut sa predau, cu caracter de obligatie, inlocuitorului meu, toate indatoririle“, afirma Bucur, in opinia caruia adresa primita de la conducerea Consiliului Judetean incalca legea. „In regulamentul de functionare nu figureaza termenul de «inlocuitor», numai cel de «loctiitor», care este cu totul altceva. Termenul de «inlocuitor» nici macar nu figureaza in regulament. Si tocmai din acest motiv am facut o scrisoare prin care i-am explicat domnului presedinte ca ceea ce imi cere nu exista in regulament“, a declarat Bucur, pentru Monitorul de Sibiu.Nu il vrea pe OlaruDe asemenea, Bucur a precizat faptul ca, potrivit legii, incheierea activitatii manageriale trebuie sa fie cu o evaluare finala a intregii activitati si da vina pe Ministerul Culturii. „Iesirea din mandatul unui contract managerial se face numai prin evaluare. Niciun manager al vreunei institutii din Romania nu a fost evaluat pentru ca Ministerul Culturii si Cultelor nu a avut timp sa se ocupe de aceasta problema“, puncteaza Bucur. Intrebat daca Valer Olaru, actualul director adjunct al CNM „Astra“, este cel care va deveni director interimar pana la organizarea unui concurs de ocupare al functiei, Bucur a negat. „Nu se poate face acest lucru pentru ca, potrivit legii, vechii manageri devin interimari pana ce are loc evaluarea sau concursul. In adresa primita nu mi se nominalizeaza nicio persoana. Am mai spus si repet, mi se cere sa numesc un inlocuitor“, a subliniat directorul.Cu legea in manaPe de alta parte, conducerea Consiliului Judetean va elabora un nou proiect de hotarare prin care Bucur sa fie inlocuit din functie. Se pare ca, in sedinta ordinara urmatoare, va fi prezentat un proiect prin care Valer Olaru va deveni noul director interimar. Decizie contestata in continuare de Corneliu Bucur. „Potrivit legii, la incheierea unui mandat, orice manager de institutie are dreptul de a fi evaluat. Apoi, exista doua posibilitati. Prima este aceea de a-si continua activitatea, daca nota primita a fost mai mare de 9. Si doi, daca nota a fost sub 9, atunci, managerul are dreptul de a participa la concursul de ocupare a functiei. Deci consider ca incetarea contractului meu managerial nu a avut loc. Nu asta prevede legea“, a conchis Bucur. Corneliu Bucur l director CNM „Astra“„Romania s-a saturat sa functioneze pe langa legi. A venit vremea sa intram in ordinea constitutionala a legilor“

300 de consultatii gratuite

Peste 300 de beneficiari din centrele de îngrijire si asistenta din judetul Sibiu au beneficiat de consultatii gratuite din partea Societatii Române de Pneumologie, de la începutul anului si pâna în prezent. Dintre acestia, cei mai multi beneficiari consultati se regasesc în Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala Dumbraveni, unde aproximativ 60 de persoane au fost consultate lunar, de la începutul campaniei si pâna în prezent. În Centrul de Recuperare si Reabilitare Talmaciu au fost consultati aproximativ 70 de beneficiari de servicii, iar în centrul de la Biertan au beneficiat de consultatii unsprezece persoane.Unul din 300Potrivit datelor furnizate de reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sibiu, în cadrul Centrului de Îngrijire si Asistenta „Episcop Nicolae Popoviciu“, nici un beneficiar nu prezinta afectiuni pulmonare, iar la Centrul de Îngrijire si Asistenta din Agnita, o singura persoana a fost luata în evidentele medicale cu probleme pulmonare si a beneficiat si de un consult gratuit din partea Societatii Române de Pneumologie. Actiunea face parte dintr-o campanie de spirometrie mobila, ce se desfasoara în perioada ianuarie-iunie 2009 si se preconizeza ca aproximativ 800 de persoane vor fi consultate. În principal, programul se adreseaza pacientilor care sufera de afectiuni bronho-pulmonare cronice si care vor beneficia de un consult si o explorare functionala gratuita, efectuate de un medic specialist. 

Sase sibieni isi doresc sefia ASP

 Sibiul are sase candidati pentru concursul de evaluare a cunostintelor si abilitatilor manageriale pentru ocuparea functiilor de director coordonator si director coordonator adjunct din cadrul directiilor de sanatate publica judetene. Astfel, pentru functia de director coordonator, candideaza Ioan Manitiu, care a mai ocupat aceasta functie, pentru director coordonator adjunct sanatate publica si programe s-a înscris Elena Nicoleta Resiga, pentru functia de director coordonator adjunct asistenta medicala va concursa Dorin Marchean, director coordonator adjunct financiar contabil ar putea fi Mirela Tatarul, iar pentru functia de director coordonator adjunct pentru control în sanatate publica s-au înscris doi candidati, Lucian Blagutiu si Adrian Gheorghe Balan.Examen pe 20 maiEvaluarea candidatilor începe astazi si se va desfasura pâna pe 21 mai, candidatii sibieni fiind programati în data de 20 mai, pentru a-si sustine proiectul de management la sediul Institutului de Sanatate Publica Bucuresti. Planul trebuie sa fie elaborat având în vedere structura organizatorica aprobata de minister pentru fiecare dintre functie în parte si pe o periada de maximum patru ani. Acesta se va puncta cu maxim 80 de puncte, iar proba de sustinere a proiectului cu maxim 20 de puncte. Rezultatele vor fi afisate la finalul fiecarei zile de evaluare la sediul Institutului de Sanatate Publica Bucuresti, iar eventualele contestatii privind rezultatul obtinut se depun în termer de o ora de la afisarea punctajelor si se vor solutiona în termen de 24 de ore de la depunerea lor. Totodata, candidatul va semna pe constestatie de luare la cunostinta a modului de solutionare.

Alianta, in pericol

Democrat-liberalii iau atitudine si il apara pe presedintele Traian Basescu de „sagetile“ electorale ale PSD. Intr-o conferinta de presa sustinuta vineri, Turcan si Stirbet au lansat un apel la solidaritate catre social-democrati, indemnandu-i sa-si vada de campania pentru europarlamentare si sa sustina guvernarea din care fac parte, nu sa-l atace pe Basescu. „Am facut parteneriatul pentru ca dorim reforma in domenii-cheie, inclusiv justitie, educatie, sanatate, mediu. Pentru a guverna pentru romani si nu impotriva unui roman. PSD se preocupa doar de Traian Basescu“, sustine Turcan, adaugand ca social-democratii ar trebui sa isi reformeze structurile. „In loc de reforma in PSD, avem Vanghelie - Nastase - Iliescu“, a spus liderul PD-L.Acuzatii de sabotajAcuzandu-si partenerii de „inconsecventa, imaturitate, derobare de raspundere si dispret fata de oameni“, Turcan le-a spus social-democratilor ca ar putea fi responsabili de ruperea protocolului si le-a cerut incredere si respect reciproc. Cu o campanie prezidentiala inceputa prea devreme, „Mircea Geoana isi saboteaza colegii din Guvern, isi saboteaza colegii din teritoriu. Sunt ministri PSD care isi fac treaba, dar munca lor este afectata“, a adaugat Raluca Turcan. Cat despre functionarea aliantei la Sibiu, Cornel Stirbet a precizat ca intalnirile cu social-democratii sunt, deocamdata, intrerupte, pe perioada campaniei electorale, insa ele oricum nu se desfasurau conform protocolului central. „La nivel local, nu avem probleme deosebite. De la incheierea parteneriatului, ne-am intalnit, dar nu saptamanal. Sustinerea proiectelor pentru Sibiu cred ca nu trebuie discutata punctual. In privinta asta, n-am avut nici inainte de incheierea parteneriatului probleme“, a mentionat Stirbet.Raluca Turcan l deputat Sibiu„PD-L va reanaliza modul in care functioneaza acest parteneriat de guvernare“

"Rendez-vous" cu un cap de pod

 Un cetatean german, în vârsta de 50 de ani, a fost implicat într-un grav accident rutier, în acest sfârsit de saptamâna, pe drumul judetean ce leaga Sibiul de Agnita. Potrivit Biroului de presa al IPJ Sibiu, un cauciuc al masinii sale a explodat, iar barbatul a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un cap de pod. Conducatorul auto si cei trei pasageri ai sai au fost diagnosticati cu politraumatism prin accident rutier, însa nu au necesitat internarea. Totusi, autoritatile presupun ca este posibil ca soferul ghinionist sa fi fost baut. Cercetarile continua.      

Dascalii, uniti pentru reforma

Federatia Educatiei Nationale (FEN) are, de la sfârsitul saptamânii trecute, un nou partener. FEN a semnat un acord de colaborare cu Asociatia Generala a Învatatorilor din România (AGIRo), care prevede printre altele sprijinul reciproc si apararea intereselor membrilor celor doua organizatii, a anuntat Teodor Fârtonea, presedintele filialei sibiene a FEN. Potrivit acestui protocol, cele doua organizatii vor depune eforturi pentru rezolvarea dezideratelor de stringenta actualitate în ceea ce priveste încadrarea si salarizarea învatatorilor, educatoarelor, institutorilor si absolventilor de învatamânt superior care predau în învatamântul primar si prescolar. „FEN este întotdeauna deschisa unor asemenea parteneriate în interesul angajatilor din învatamânt. Îmi doresc ca în urma acestui acord cadrele didactice din învatamântul prescolar si primar sa beneficieze de o atentie sporita, mai ales prin noua legislatie care urmeaza sa se aplice în sistemul educational. Trebuie sa acordam o importanta mai mare învatamântului prescolar si primar daca dorim sa reformam cu adevarat sistemul educational“, a declarat Catalin Croitoru, presedintele fondator FEN. Parteneriat privilegiatLa rândul sau, presedintele AGIRo, Viorel Dolha, a multumit  FEN pentru pasii concreti pe care i-a facut în sprijinirea ferma a dezideratelor AGIRo. „Comitetul Director AGIRo constata ca FEN este singura federatie care a raspuns solicitarilor noastre si crede ca în mod firesc locul celor din învatamântul primar si prescolar trebuie sa fie alaturi de cei care îi sprijina ferm si concret. Acest lucru ne obliga la un parteneriat privilegiat pe care îl punem în practica din orele, zilele si saptamânile urmatoare“, a apreciat Dolha.

Accidente pe santiere

Sibienii au de suferit din ce în ce mai des din cauza muncitorilor neatenti, care avariaza firele electrice, în timp ce efectueaza diferite sapaturi sau lucrari de întretinere. „Din analiza evenimentelor petrecute în reteaua de distributie a energiei electrice, constatam ca principala cauza a producerii întreruperilor, cu afectarea unui numar mare de consumatori, sunt ruperile de cabluri electrice în urma lucrarilor de sapatura“, spune Corina Ene, purtator de cuvânt în cadrul SC Electrica SA Sibiu. În ultimele, s-au înregistrat înca doua avarii la liniile de medie tensiune LES 20kV. O astfel de linie a fost rupta în zona Aeroport PT 317, în urma unor sapaturi neautorizate, ramânând nealimentati o parte din clientii situati în zona aeroport si cartierul Strand. O alta avarie a fost consemnata la linia de medie tensiune LES 20kV Sibiu Nord-PA3. Si aceasta a fost rupta în urma unor sapaturi neautorizate, ramânând nealimentate nu mai putin de 18 posturi de transformare.Scuze si acuzatiiAngajatii SC Electrica îsi cer scuze pentru astfel de întreruperi, specificând totodata ca nu poarta vina pentru astfel de avarii. „Desi am atras atentia în nenumarate rânduri asupra responsabilitatilor majore pe care le implica astfel de sapaturi, unele firme care executa acest gen de lucrari continua sa ignore cu desavârsire reglementarile în vigoare si necesitatea solicitarii avizelor de amplasament si asistenta tehnica din partea firmei noastre. Prin respectarea acestor doua principii s-ar putea evita foarte usor pagubele materiale si prejudiciile de imagine create firmei noastre si, nu în ultimul rând, marile neplaceri cauzate clientilor nostri“, conchide Ene.

Multiplicatorii de informatie, premiati la Cluj

Proiectele europene de comunicare lansate in partea de nord-vest a Transilvaniei care au avut un impact deosebit asupra comunitatilor au fost premiate vineri in cadrul Galei multiplicatorilor de informatie europeana din Transilvania de Nord.     Marele premiu, „Multiplicatorul anului 2008“, a fost acordat profesoarei Geta Lapuste, de la Scoala numarul 1 din Bistrita, pentru introducerea in curricula a cursului optional „Uniunea Europeana, aspecte sociale“. Cursul a fost predat elevilor claselor a VI-a si a VII-a.      Gala multiplicatorilor de informatie europeana a reunit peste 100 de multiplicatori de informatie europeana, participanti sau nu la concurs, dintre reprezentantii societatii civile, mediilor academic si cultural, administratiei publice si mass-media.     Evenimentul a fost organizat pe 10 categorii, pentru prima data existind si un premiu acordat presei. Printre personalitatile invitate s-au numarat comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Laszlo Attila, dar si directorul Societatii Academice din Romania, Sorin Ionita.     Gala multiplicatorilor de informatie europeana a fost organizata de catre ADR Nord-Vest si Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord, in parteneriat cu Asociatia Profesionistilor in Presa Cluj, Centrul Europe Direct Maramures si Centrul Europe Direct Bistrita.

Viteaz la bautura

 Fara permis de conducere si aflat sub influenta bauturilor alcoolice, un barbat din Laslea a prins prea mult curaj si a furat un autoturism marca VW Golf III, chiar din fata casei unui consatean. Lucratorii Postului de Politie Laslea au fost sesizati telefonic de catre proprietar, care urmarise toata patania tragicomica, iar pagubitul l-a indicat si pe hot. Acesta a fost gasit, la scurt timp, în comuna Danes, din judetul Mures, iar autoturismul a fost recuperat. Faptasul a fost condus la Spitalul Medias pentru prelevare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, deoarece se afla sub influenta bauturilor alcoolice, au anuntat politistii sibieni. 

"Olimpiadele" cadetilor

Cadetii de la institutiile de învatamânt militar din întreaga tara, se întrec, în aceasta perioada, la Sibiu. În perioada 15-27 mai, Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu“ gazduieste finala pe tara a „Competitiilor sportive si aplicativ-militare de vara, faza pe institutiile militare de învatamânt superior si postliceal“. Festivitatea de deschidere a avut loc sâmbata, de la ora 8, pe platoul din incinta Academiei Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu“.La competitii participa studenti si elevi de la Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu“, Academia Fortelor Aeriene „Henri Coanda“, Academia Navala „Mircea cel Batrân“, Academia Tehnica Militara, Scoala militara de maistri militari si subofiteri ai Fortelor Terestre, Scoala militara de maistri militari si subofiteri ai Fortelor Aeriene sprecum si Scoala militara de maistri militari a Fortelor Navale.Întreceri diverseElevii si studentii militari îsi demonstreaza forta, rezistenta si maiestria în probe de atletism, natatie, volei si handbal, dar si la doua probe aplicativ-militare, adica duel de foc si patrula militara. De sâmbata si pâna pe 22 mai, se desfasoara întrecerile de volei masculin si feminin si handbal, iar în perioada 23-27 mai, concursurile de atletism masculin si feminin, natatie, duel de foc si patrula.

Inscrieri la vizionarile pentru elevi la TIFF

Organizatorii Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) organizeaza la editia din acest an o sectiune speciala de Film pentru copii (6-14 ani) si adolescenti (14-18 ani).      Acestia vor avea parte dupa proiectii de aplicatii didactice si dezbateri la care vor participa invitati ai festivalului, personalitati de marca ale cinematografiei mondiale. Actiunile vor marca prima campanie de acest fel din Romania si vor avea loc intre 31 mai si 7 iunie.      Filmele sint selectionate de o echipa cu experienta deja în lucru la festivaluri internationale de film pentru copii si vor fi proiectate la cinematografele Republica si Arta din Cluj. Proiectiile vor fi difuzate cite doua pe zi, iar în data de 1 iunie se va prezenta un program special de 2-3 filme.      Profesorii insotitori vor primi materiale didactice pentru a putea organiza discutii în salile de clasa sau dupa fiecare proiectie la care vor participa, la sesiunea de Intrebari si raspunsuri, specifica fiecarei sectiuni de film din cadrul TIFF-ului. Pretul biletului este 4 lei pentru cei din grupurile organizate, in timp ce micii spectatori din afara Clujului vor avea parte de gratuitate la intrarea la filme, pe baza locurilor retinute in prealabil. Reprezentantii scolilor interesate sa participe la acest program le pot contacta pe Gabriela Bodea (manager proiect Cluj) la bodeaga bi@yahoo.com sau pe Ramona Sarbu (coordonatoarea proiectului pe Bucuresti) la adresa de email ramona@tiff.ro.

Pe urmele templierilor

„Am reusit sa descifrez semnele. Era deviza «Non Nobis Domine Non Nobis Sed Nomine Tuam Da Gloriam». Am ramas stupefiat“, Ovidiu Dan"Non Nobis Domine Non Nobis Sed Nomine Tuam Da Gloriam“ (lat. „Nu noua, Doamne, nu noua, ci pentru gloria Numelui Tau“) este una dintre cele mai cunoscute devize ale misterisilor cavaleri templieri, pe care razboinicii religiosi din Evul Mediu le inscriau pe frontispiciul comanderiilor lor. Aceeasi inscriptie a fost descifrata de medieseanul Ovidiu Dan, in simbolistica tablourilor din biserica evanghelica Sfanta Margareta, construita in Medias in anul 1488. Descoperirile sale socante nu s-au oprit aici. Pe frontispiciul unei case vechi din centrul orasului Dumbraveni se afla acelasi fraza, scrisa in latina si armeana veche. „Dan Brown“ de MediasPasionat de istorie, dar mai ales de influenta pe care templierii si masonii au avut-o, de-a lungul secolelor, medieseanul Ovidiu Dan a facut o descoperire incredibila. Totul a inceput in 2006, cand, vizitand biserica medievala patronata de Sfanta Margareta, a inceput sa priveasca mai atent decat majoritatea turistilor picturile de pe altar. Dupa cateva minute, inima a inceput sa-i bata cu putere. „In ultimul tablou al suitei, cel cu Invierea, mi-a atras atentia o serie de simboluri foarte bine ascunse, de exemplu in semnul de pe steag, manerul spadei etc. Semana foarte bine cu alfabetul templierilor. De fapt, eram aproape sigur ca era alfabetul rozicrucian. Am reusit sa descifrez semnele. Era deviza «Non Nobis Domine Non Nobis Sed Nomine Tuam Da Gloriam». Am ramas stupefiat“, marturiseste barbatul.Istorie ascunsa in icoaneCiudateniile nu se opresc aici. In aceeasi suita de tablouri, Ovidiu Dan a mai observat ceva inedit. O scriere in alfabet rozicrucian. „Scrierea rozicruciana se afla pe tivul hainei unui personaj din tabloul intitulat «Purtarea Crucii». E vorba de cele doua semne, pana la funie. Descifrarea intelesului acestora s-a facut in acelasi fel ca si a devizei templiere. Am cautat un alfabet al rozicrucienilor si am marit cele doua semne. Se facea referire la G. Alois, cel mai probabil Gritti Alois, un personaj care a fost omorat la Medias, pe 28 septembrie 1534, din ordinul lui Petru Rares“, isi aminteste Dan, care este acum decis sa aprofundeze aceste cercetari. Despre Alois Gritti, analele spun ca ar fi fost guvernator in timpul domniei regelui maghiar János Szapolyai.Autorul celor opt tablouri ale tripticului de pe altarul bisericii „Sfanta Margareta“, din Medias, este necunoscut. Suita de tablouri, datata in 1490, a fost intitulataa „Patimile lui Isus“. Tablourile, in ordinea fireasca a alegoriei, au fost numite de istorici „Prinderea lui Isus“, „Biciuirea“, „Incoronarea cu spini“, „Batjocorirea“, „Purtarea Crucii“, „Pregatirea pentru rastignire“, „Isus pe Cruce“ si „Invierea lui Isus“. Templierii, la DumbraveniNu dupa multa vreme, in Dumbraveni, pe frontispiciul unei cladiri centrale, dar care, acum, este o modesta brutarie, Ovidiu Dan a gasit aceeasi inscriptie. „In casa respectiva, una foarte veche, functioneaza acum o brutarie. Deasupra intrarii statea scisa aceeasi deviza, in latina. Dar deasupra mai era scris ceva, in armeana veche. In urma cercetarii facute cu ajutorul unei prietene de la televiziunea din Erevan, rezultatul a fost ca fraza in armeana Grabar exprima acelasi ca si fraza in limba latina, «Nu noua Doamne, nu noua, ci pentru gloria Numelui Tau», deviza care se afla de regula pe comanderiile templierilor“, continua Dan. El a scris deja o carte pe acest subiect si acum lucreaza la un al doilea volum. Se pare ca ordinul Rozicrucian (al crucii cu trandafir) a fost cel care a intermediat transformarea Masoneriei operative in Masonerie speculativa. Rozicrucienii planuiau reforma spirituala a lumii din punct de vedere politic, religios si stiintific. Din acest ordin secret au facut parte atat mari savanti, precum Roger Bacon, Paracelsus, Isac Newton, precum si artisti la fel de renumiti, dintre care Dante Alighieri este cel mai celebru. Ordinul este o organizatie filozofica si initiatica, apolitica si non-profit, al carei scop este transmiterea, in cerc inchis, a elementelor Cunoasterii. Obiectivul sau este familiarizarea omului cu legile cosmice. Fara a avea nimic comun cu sectele sau cu religia, ordinul reuneste barbati si femei din toate categoriile sociale, de toate credintele. Calugari controversati„Sarmanii soldati ai lui Cristos si ai Templului lui Solomon“, in latina „Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici“, cunoscuti mai ales sub numele de „templieri“ sau „Ordinul Templului“, este denumirea unuia dintre cele mai cunoscute ordine militare crestine. Ordinul a existat timp de aproximativ doua secole in Evul Mediu. A fost creat in urma primei cruciade, din 1096, pentru a asigura calatoria in siguranta a numerosilor pelerini europeni catre Ierusalim. Recunoscut oficial de biserica in 1129, ordinul a crescut repede ca numar de membri si putere. Cavalerii templieri puteau fi recunoscuti dupa hainele albe cu o cruce rosie, distinctiva, si erau printre cei mai bine echipati, antrenati si disciplinati razboinici din perioada cruciadelor. Membrii ordinului care nu erau razboinici au creat o puternica infrastructura economica in intreaga crestinatate, introducand pentru prima oara proceduri financiare care au reprezentat inceputul sistemului bancar si au construit numeroase fortificatii in Europa si Tara Sfanta. Succesul templierilor fiind strans legat de cel al cruciadelor, dupa o serie de infrangeri zdrobitoare, sprijinul pentru existenta ordinului s-a stins. Zvonurile despre ceremoniile initiatice secrete ale lor au creat neincredere, iar regele Filip al IV-lea al Frantei, puternic indatorat ordinului, a inceput sa faca presiuni asupra papei Clement al V-lea. Vineri, 13 octombrie 1307, regele Filip a arestat majoritatea membrilor ordinului, inclusiv pe Marele Maestru Jacques de Molay, si, dupa ce le-a obtinut marturisirile prin tortura, i-a ars pe rug. In 1312, papa Clement a dizolvat oficial ordinul. Recomandare de lecturaO parte din misterele deslusite de Ovidiu Dan se gasesc si intr-o carte pe care orice sibian ar trebui s-o aiba in biblioteca. Volumul „Un raport pentru orbi“ a aparut la Editura Perenna, din Sibiu, in 2007.Ovidiu Dan l cercetator„Acuratetea cu care pictorul anonim a realizat incifrarea e de invidiat, comparativ cu lucrari similare din lume. Pana si punctele erau puse in locurile necesare“

PDL vrea sa cistige europarlamentarele

Foto Andrei GadaleanCandidat la un nou mandat de europarlamentar, Rares Niculescu a spus ca PDL merge la Parlamentul European pentru a servi interesele RomanieiCu Adriean Videanu pe post de „maestru de ceremonii“, democrat-liberalii si-au prezentat candidatii pentru Parlamentul European si au promis ca vor aduce in Romania cit mai multe fonduri europene.     Clujeanul Rares Niculescu, candidat pe loc eligibilPe rind, premierul Emil Boc, ministrii Vasile Blaga si Radu Berceanu, deputatul Ion Oltean, dar si candidatii Rares Niculescu, Teodor Stolojan, Cristian Preda, Monica Macovei si Traian Razvan Ungureanu au luat cuvintul si au vorbit despre necesitatea absorbtiei fondurilor europene, insa nu au ezitat nici sa lanseze acuze dure la adresa partenerilor de guvernare de la PSD si a liberalilor.     Boc ii avertizeaza pe social-democratiPresedintele PDL, Emil Boc s-a declarat convins ca Partidul Democrat Liberal va cistiga alegerile europarlamentare si a promis ca, desi tara trece printr-o perioada dificila, Guvernul va scoate tara din criza.      „Singurul partid care are un program concret pentru ca fondurile europene sa vina in Romania este Partidul Democrat Liberal. Celelalte partide fie au platforma anti-Basescu, fie se ocupa de atacuri politice si politicianiste. Obiectivele noastre sint clare: Schengen in 2011, aderarea la spatiul monedei euro in 2014, absorbtia fondurilor europene, depasirea efectelor crizei economice cu care ne confruntam. Guvernul pe care il conduc nu a avut nici o zi de luna de miere, insa vreau sa va asigur ca impreuna vom depasi aceasta perioada dificila prin care trece Romania“, i-a asigurat Emil Boc pe cei prezenti in sala Casei de Cultura a Studentilor din Cluj-Napoca.      Premierul nu a ezitat insa sa lanseze avertismente la adresa partenerilor de guvernare de la PSD. „Sint garantul respectarii Parteneriatului pentru Romania atita vreme cit partenerii vor fi corecti. Cita vreme vom avea parte de solidaritate guvernamentala si de respectarea cuvintului dat si semnat, voi fi un prim ministru corect cu partenerii de la PSD. Dar daca solidaritatea guvernamentala va deveni facultativa pentru PSD, va asigur ca nici eu nu voi sta cu miinile in sin“, a spus Boc.     Niculescu: „UE este prezenta in viata noastra de zi cu zi“„Avem 3 saptamini la dispozitie sa colindam satele si orasele romanesti, sa le explicam oamenilor de ce e important sa vina la vot in 7 iunie, de ce e importanta Uniunea Europeana, de ce e important Parlamentul European. Trebuie sa le explicam oamenilor ca Uniunea Europeana este prezenta in viata noastra de zi cu zi prin deciziile adoptate de institutiile europene. Daca in casele noastre este cald sau frig, este o problema europeana. Daca romanul de la tara are cu ce sa-si lucreze pamintul, este o problema europeana. Nu in ultimul rind, daca noua ne merge bine sau rau, este o problema europeana. Nu mergem in Parlamentul European sa asistam pasiv la decizii luate in absenta noastra, ci pentru a influenta aceste decizii si pentru a servi interesul Romaniei“, a explicat candidatul PDL Cluj, actualul europarlamentar Rares Niculescu.

Horoscopul zilei

BerbecLucrurile merg foarte bine la serviciu, ai acel sentiment de împlinire, de lucru bine facut, iar daca la ceea ce simti tu mai apar si laude de la superiori, atunci ai numai motive de satisfactie. Poti fi premiat sau apreciat în fata unui colectiv de persoane, iar daca treci printr-o confruntare profesionala cu o miza importanta – un job, o diploma, o nota mai buna – poti fi printre cei norocosi. Totul e sa fii sigur pe tine si sa nu dai semne de slabiciune în fata celor pe care îi consideri mai buni. Ai si tu un as în mâneca. TaurÎncearca sa nu te bagi azi în situatii cu un oarecare factor de risc, pentru ca vei avea de platit mai mult decât ti se pare la prima vedere. Situatia e tensionata în jurul tau, pentru ca te afli într-un mediu în care plutesc resentimente, invidii, rautati, pe care tu, nevinovat, le-ai putea atrage pe capul tau. Dar daca stai în banca ta si nu te joci cu focul, poti scapa nevatamat, ba chiar gasesti ac de cojocul unora care, din umbra, au intentii rele împotriva tuturor.GemeniTe alaturi unui colectiv de persoane în interiorul caruia vei juca un rol important, ca un deschizator de drumuri sau lider de opinie. Atitudinea ta optimista cu privire la viitor îi va ajuta si pe ceilalti sa mearga pe acest drum, cu încredere absoluta în rezultatele finale. Abia astepti acel moment în care te vei întâlni prima oara cu colaboratorii tai si sa le prezinti intentiile tale. Daca si ei au acelasi scop de atins, veti vâsli cu succes spre victorie. RacNu îti place sa te certi, dar daca e musai, cu placere... Trebuie sa obtii victoria într-o confruntare aprinsa la care esti provocat sa participi, pentru ca ceea ce vei obtine la final, se va considera a fi un bonus pentru tine. Implica-te trup si suflet în aceasta lupta apriga pentru ceea ce urmeaza sa câstigi, pentru ca rezultatul final e pregatit special pentru tine, si ar fi pacat ca, din dorinta de a nu face valuri, sa stai pe margine si sa oferi altuia norocul pe tava. Agita-te, zbate-te, da din coate!LeuIntervii la momentul oportun într-o situatie neclara, iar prezenta ta se va dovedi a fi salvatoare. Reusesti sa pui fata în fata doua tabere adverse, doua argumente contradictorii, doua directii diametral opuse si, cântarind totul cu mare atentie si mai ales cu impartialitate, vei reusi sa extragi o concluzie ce te va ajuta sa faci alegerea cea mai buna. Nu te grabi la un verdict, ci analizeaza totul pe îndelete si cu responsabilitate.FecioaraRelationezi foarte usor cu lumea si, daca nimeresti într-un mediu numeros, azi ai putea sa-ti faci o multime de noi prieteni. Vei iesi în evidenta prin atitudinea ta amicala, deschisa, prin calitatile tale de necontestat în domeniul comunicarii, aliatul tau Mercur fiind alaturi de tine pentru a-i cuceri usor pe interlocutori. Sansa de a începe azi o afacere pe cont propriu sau în asociere cu o persoana entuziasta si inteligenta, creste, deci fii deschis la orice oferte incitante!BalantaCrizele nu se resimt acum numai în plan financiar ci si în plan emotional. Fie ca treci printr-o situatie de risc legata de relatia ta de suflet, ce poate genera o separare, o suferinta, o mare deceptie, fie ca e vorba de stari ciudate ale psihicului tau, trecând de la bucurie la lacrimi fara stire, inima ta este în prim planul unor adevarate cutremure. Nu trebuie sa te apuci de plâns, ci sa îti pastrezi calmul si sa gasesti solutii rapide, fara a-ti turna cenusa în cap...ScorpionÎncearca sa nu iei decizii rapide azi, pentru ca nu se vor dovedi a fi si cele mai eficiente alegeri. Mai târziu, dupa ce vei fi iesit de sub imperiul impulsurilor de moment, vei descoperi solutii si mai bune, si mai practice, regretând ca te-ai pripit. Ai tot timpul sa te gândesti, sa analizezi situatia pe toate fetele, sa aduni informatii ajutatoare si sa studiezi, ca, la final, sa faci cea mai buna alegere. Nu graba e calea cea mai buna acum, ci capacitatea de a întelege problema în profunzime. SagetatorAi bani în cont, dar nu trebuie sa dai iama prin ei atras de cine stie ce chilipiruri. Cu cât reusesti sa te abtii de la cheltuieli neimportante, cu atât vei fi mai câstigat, pentru ca va veni o zi în care acesti bani, pe care reusesti sa îi salvezi acum de la „pierzanie”, îti vor fi de mare folos. Daca nu rezisti ispitei cumparaturilor acum, atunci când acesti bani vor fi vitali, îti vor lipsi si vei suferi profund ca ai fost necumpatat. Învata sa faci economii, sa reduci din capricii, chiar daca tu nu esti în cel mai dificil moment al crizei financiare globale... CapricornViata de familie este o placere, te întorci acasa obosit si stresat, dar prezenta celor dragi în preajma este ca un balsam binefacator. O discutie cu partenerul de viata despre ceea ce n-a mers bine la serviciu se va dovedi a fi eliberatoare, pentru ca dupa aceea te vei putea ocupa de alte chestiuni mai domestice. Copiii cer mai multa atentie si te dedici lor ca un parinte responsabil. De fapt, chiar e o bucurie sa ai grija de cei mici, nicidecum o povara!VarsatorAi un efect mobilizator asupra unui grup mai mare de persoane, pentru ca tu reusesti sa le prezinti viitorul în niste lumini foarte convingatoare. Daca unora le lipseste elanul sau optimismul, daca unii nu au curaj sa continue un proiect dificil, ar trebui sa te cheme pe tine, pentru ca reusesti sa îi împingi de la spate cu succes si sa le insufli energia care sa-i duca la rezultate foarte bune. Ca un general de osti, ca un capitan de echipa, le deschizi un drum pe care te vor urma cu încredere si chiar cu înfocare!PestiCineva te sfatuieste sa pui punct aici unei actiuni care nu va duce la rezultatele pe care le-ai vizat initial. A duce mai departe acest proiect nu ar fi decât pierdere de timp si consum inutil de energie, ca atare analizeaza rapid ce e mai bine sa faci: sa schimbi directia din mers si sa-i dai alt sens sau sa renunti la tot acum? Un final de drum elibereaza terenul de orice balast din trecut, pentru a te apuca de altceva nou, ori, a ramâne blocat în ceva ce nu are sorti de izbânda, nu te-ar ajuta la nimic!

Accident ?ascuns? printr-un incendiu!

Pentru cei mai multi tineri, un autoturim in dar la majorat reprezinta un vis cu foarte putine sanse de implinit.      Nu e vorba si de Alexandru Vasile B., care a primit un Logan nou-nout de la matusa lui cu ocazia implinirii virstei de 18 ani. Nu s-a bucurat insa foarte mult de acesta. El a reusit sa-i distruga fata si apoi sa-l incendieze. Desi nu avea permis de conducere, adolescentul si-a luat vineri noaptea masina la o tura prin cartier. Pe strada Urcusului din Manastur, a pierdut controlul directiei din cauza vitezei excesive si a intrat cu masina intr-un gard. A disparut rapid de la locul accidentului si a ajuns cu autoturismul inapoi in zona Calvaria, in parcare. Speriat, tinarul a dat foc autoturismului, in incercarea de a ascunde stricaciunile pe care acesta le suferise in urma impactului cu gardul. Pompierii au ajuns putin dupa ora 4 dimineata la locul cu pricina, fiind alertati de vecinii tinarului. Din cauza ca acestia si-au dat rapid seama ca incendiul a fost declansat de o persoana, au anuntat autoritatile, care au desfasurat o ancheta in acest caz. In cele din urma, politistii l-au prins pe tinarul proaspat proprietar al autoturismului, care s-a ales cu aceasta ocazie si cu dosar penal pentru conducere fara permis, la care se adauga acuzatii de distrugere prin incendiere. Cercetarile vor continua.

Sens unic pe strada Dacia

Strada Dacia are, incepind de ieri, sens unic dinspre strada Traian inspre Horea.     Aceasta modificare de circulatie atrage de asemenea interzicerea virajului la stinga spre strada Dacia de pe podul Traian.      Soferii care doresc sa ajunga pe strada Horea au la dispozitie urmatoarele variante alternative: viraj stinga de pe strada I. P. Voitesti (dinspre hala agroalimentara Mihai Viteazu) spre piata Mihai Viteazu (spre Cinematograful Republica) sau viraj stinga de pe strada Decebal pe strada Closca.      Benzile de circulatie de pe podul Traian au fost redistribuite astfel: din doua benzi pe fiecare sens se vor face o banda de mers spre strada Decebal si trei benzi spre strada I. P. Voitesti, dintre care una pentru viraj la dreapta, spre Cinematograful Republica.      O data cu modificarea circulatiei in zona au fost modificate si traseele liniilor RATUC 26, 28 si 28B, dupa cum urmeaza: linia 26 (spre CUG) – Dragalina – Horea – Piata Mihai Viteazu – strada Decebal, linia 28 si 28B (spre Girgorescu) – Piata Mihai Viteazu (Fierul) – Piata Mihai Viteazu (Flip) – Horea – Dragalina. In plus, pentru linia 26 se infiinteaza o statie de oprire in Piata Mihai Viteazu Fierul (comuna cu linia 28 si 28B), iar pentru liniile 28 si 28B se infiinteaza o statie in Piata Mihai Viteazu Flip (comuna cu liniile 1, 9 si 29). Statia RATUC de pe strada Dacia va fi desfiintata.

3 tone de deseuri!

Voluntarii Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca si ai unei firme au strins 3 tone de deseuri din Faget.     Actiunea de igienizare a avut loc simbata, la liziera Padurii Faget, in zona strazii Paring, din cartierul Manastur.     Cei 32 de voluntari care au ridicat deseurile abandonate in padure i-au inspirat pe citiva copii care locuiesc in zona. Acestia au cerut manusi si saci menajeri si, din proprie initiativa, au muncit cot la cot cu voluntarii.      „Am gasit in padure de la camasi, pantofi pina la scaune si canapele. Nu-ti vine sa crezi ce pot sa arunce unii in natura“, a declarat un voluntar al Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca.     „Grupul nostru s-a luptat cu linoleumurile si covoarele abandonate printre copaci. Erau acolo de ani de zile“, a afirmat Mirela Grad, angajat al companiei Evalueserve, care si-a incurajat angajatii sa participe la aceasta actiune de voluntariat.      Reprezentantul Primariei a salutat mobilizarea voluntarilor si a spus ca a fost una dintre cele mai ample interventii pentru curatirea padurii.

Aeroport european in inima Transilvaniei

Aeroportul numarul 1 din Romania, spune premierul Emil Boc. Numarul 2, dupa Bucuresti, crede ministrul Berceanu. Singurul cu falicitati Schengen, aceasta e in mod cert adevarat.Premierul Emil Boc, alaturi de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, au participat vineri la inaugurarea noului terminal de plecari al Aeroportului International Cluj-Napoca.      La eveniment au mai fost prezenti si directorul Aeroportului, David Ciceo, presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, precum si numeroase alte personalitati din sfera politica si economica a judetului, in total citeva sute de persoane. Noul terminal are o capacitate de procesare de 1,5 milioane de pasageri pe an si 750 de pasageri pe ora. Structurat pe trei niveluri – subsol, parter si etaj –, terminalul asigura fluxul de pasageri plecari pentru spatiul intern si international (Schengen si non-Schengen).      La subsol se afla o zona de adapost de protectie civila, spatii pentru depozitarea bagajelor calatorilor, spatiu pentru carucioare si remorci bagaje, dar si spatii tehnice. Zona publica de acces plecari de la parter se intinde pe o suprafata de 2.503,22 mp. Tot la parter se afla spatii comerciale, saloane VIP, cabinet medical, loc de joaca pentru copii, sala de briefing companii aeriene si 24 de puncte de check-in. La etaj au fost prevazute spatii pentru companiile aeriene, spatii comerciale, o capela cit si un restaurant.      Valoarea totala a investitiei a fost de peste 25 de milioane de euro, finantarea fiind asigurata in exclusivitate din bugetul Consiliului Judetean Cluj. Proiectarea a fost asigurata de firma bucuresteana Iptana, iar constructia propriu-zisa a durat aproximativ 2 ani de zile si a fost realizata de consortiul format din firmele Uti, Astaldi si Romairport.     Boc: „Aeroportul numarul unu“„Atit Bucurestiul, cit si alte orase din Romania au astazi la Cluj un standard la care sa se raporteze, tinind cont si de faptul ca acest aeroport are deja incluse facilitatile Schengen, ceea ce urmeaza sa se intimple si la nivel national pina in anul 2011“, a afirmat premierul Emil Boc, care este de parere ca noul terminal va atrage mai multi investitori la Cluj.      „Cluj-Napoca are un avantaj important fata de multe alte orase din Romania, dar si din Europa. Este un oras multicultural, universitar, care are posibilitatea sa ofere o forta de munca bine platita in orice domeniu, iar pentru aceasta avea nevoie de lucrari majore de infrastructura“, a mai adaugat premierul.      La rindul sau, ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, a laudat investitia, insa a situat aeroportul din Cluj abia pe locul doi, dupa Bucuresti. „Pot sa apreciez in cunostinta de cauza ca aveti un aeroport nu numai foarte cochet, foarte bine finisat, dar si foarte bine organizat. In mod sigur, intr-un interval nu foarte lung, dupa Aeroportul de la Bucuresti, Aeroportul Cluj va fi numarul doi si va avea o dezvoltare importanta pentru ca este situat in inima Transilvaniei, intr-un loc unde va aduna trafic“, a spus Berceanu.      Presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, si primarul Clujului, Sorin Apostu, au intarit afirmatiile premierului conform carora investitia in aeroport va atrage investitori. „Vom continua aceste investitii in aeroport prin construirea unui parking, construirea unui hotel in incinta aeroportului si prin extinderea pistei“, a promis Tise.     Bastionul Croitorilor, Centru de Cultura UrbanaTot in cursul zilei de vineri, premierul, insotit de ministrul Culturii, Theodor Paleologu, si de primarul Sorin Apostu, a taiat panglica inaugurala a Centrului de Cultura Urbana realizat in incinta Bastionului Croitorilor. „Reabilitarea acestui monument nu a fost lipsita de peripetii si sint convins ca rezultatul final ii va multumi si pe cei mai exigenti. Inauguram astazi nu doar restaurarea acestui Turn al Croitorilor, ci si noul Centru de Cultura Urbana al municipiului. Va fi un loc important de educatie civica, un spatiu in care vor avea loc dezbateri publice in care subiectele de interes major ale orasului isi vor gasi solutii“, a explicat primarul Sorin Apostu.      Lucrarile la Bastionul Croitorilor au durat aproape doi ani, fiind demarate de catre fostul primar Emil Boc, si au costat peste 2 milioane de lei. Bastionul adaposteste la subsol o cafenea, iar la etajele superioare exista un spatiu expozitional, o sala de conferinte de minim 70 de locuri si o biblioteca. Autoritatile locale spera ca noul Centru de Cultura Urbana al orasului sa devina in cel mai scurt timp si un important obiectiv turistic.     Pimul ministru a participat si la inaugurarea noului sediu al Directiei de Evidenta a Persoanelor, situat pe strada Motilor nr. 5. Noul sediu reuneste sub acelasi acoperis trei servicii diferite: Serviciul de Evidenta a Persoanelor, Serviciul Informatic si Ghiseul Unic si Serviciul Stare Civila. Investitia in imobilul de pe strada Motilor a fost de peste 1,8 milioane de lei.

Apostu a inaugurat casa ?Habitat? din cartierul Gruia

Foto Andrei GadaleanApostu a impartit diplome de apreciere reprezentantilor firmelor care au participat voluntar la construirea casei de pe strada Lapusului numarul 25 si a montat pe unul dintre peretii locuintei placheta de dedicare.      „Aceasta munca pe care o fac cei din echipa «Habitat pentru Umanitate» reprezinta o idee generoasa, care implica si aduna foarte multe suflete nobile, care uneori se lasa mai greu descoperite. Ma refer aici si la membrii echipei de rugbi a Universitatii Cluj, care au contribuit la ridicarea acestei case“, a spus Apostu inainte de a monta placheta.      Locuinta construita in cadrul Blitz Build-ului „Habitam impreuna“ a marcat sarbatorirea de catre „Habitat pentru Umanitate“ Cluj a 10 ani de activitate. Casa din Gruia este o constructie-fulger, ridicata in numai 10 zile, cu sprijinul a 19 parteneri locali. In aceasta casa va locui familia Andronesi, motiv pentru care beneficiara Nicoleta Andronesi a petrecut pe santier peste 1.000 de ore. In cele 10 zile cit a durat construirea casei, pe santierul de pe strada Lapusului au lucrat peste 220 de voluntari si s-au realizat 17.600 de ore de voluntariat. Numarul maxim de voluntari a fost atins in data de 7 mai, cind 40 de persoane au muncit intreaga zi pe santier.

Boc: ?Anul acesta vom circula pe autostrada?

Foto Andrei GadaleanEmil Boc a dat asigurari ca sint bani in buget pentru finalizarea in 2009 a tronsonului Cimpia Turzii ? Gilau„Am alocat deja pentru Autostrada Transilvania 119 milioane de euro. In buna parte sint datorii de anul trecut, dar sint cuprinse si lucrari pentru investitii noi. Vestea buna e ca pentru acest tronson avem bani in buget pentru a fi finalizat anul acesta. Am venit sa ne asiguram ca lucrarile sint sub control. Si daca mai exista probleme cu amplasamentele sau alte aspecte tehnice, exista angajamentul firmei ca anul acesta va fi finalizat tronsonul. Acest tronson va fi operational, va deservi Transilvania si nu va mai fi doar un spatiu in care sa se plimbe iepurii“, a promis premierul.     La rindul sau, ministrul Berceanu a afirmat ca lucrarile sint in grafic. „Au fost multe probleme legate de relocarea unor utilitati. Sint niste conducte de apa care alimenteaza orasul Cluj, de 1,20 de metri diametru. Sint sub presiune, va trebui sa oprim la un moment dat apa in Cluj si sa gasim niste solutii care tehnic sint complicate“, a explicat Berceanu. Ministrul nu a ezitat sa-l acuze pe predecesorul sau, Ludovic Orban: „Am platit anul acesta aproape 120 de milioane de euro, insa 80 sint pentru lucrari de anul trecut neplatite, iar 4 milioane sint penalitati, pe care domnul Orban i-a aruncat pe fereastra prin neplata la timp“.      Boc si Berceanu au vizitat si santierul centurii de est a Clujului si au promis ca lucrarile vor fi finalizate pina in toamna acestui an.

Pe scurt

Proiect pentru studentie de-o varaVoluntarii Organizatii Studentilor din Universitatea „Babes-Bolyai“ (OSUBB) pregatesc elevii de clasa a XI-a din toata tara pentru a doua editie a proiectului educational Junior Summer University. Pe tot parcursul lunii mai, studentii clujeni le prezinta liceenilor din toata tara oportunitatile de care pot avea inscriindu-se aici. Proiectul este unic in Europa de Est si isi propune sa fie un „ghid practic pentru elevii care doresc sa-si continue studiile la nivel universitar, oferindu-le o perspectiva clara asupra posibilitatilor de urmat în cadrul UBB si a facultatii pe care doresc sa o urmeze“, explica oficialii OSUBB.    F. T. Francezi studenti, in vizita la ClujUn grup de sapte studenti francezi de la Facultatea de Business Burgundy din Dijon, Franta, se afla zilele acestea la Cluj. Francezii au participat simbata seara la expozitia cu lucrari de arta „De gustibus et coloribus“ de la Muzeul de Arta, unde s-au declarat foarte incintati de gustul traditionalilor mititei romanesti. In cursul zilei de astazi, cei sapte francezi vor vizita Primaria Cluj-Napoca, dupa care se vor intilni cu elevii de la Scoala Internationala „Copii Fericiti“ si cei de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu“.    M. O.„Cruciada Copiilor“, si in maghiaraRomanul „Cruciada Copiilor“ al scriitoarei clujene Florina Ilis poate fi citit de acum si in limba maghiara. Sub titlul „Gyerekek haboruja“, volumul a fost tradus de Gabriella Koszta si a fost tiparit la Editura Jelenkor. Cartea incheie Trilogia Cunoasterii (din care mai fac parte „Coborirea de pe cruce“ si „Chemarea lui Matei“) si are in „palmares“ distinctii precum Premiul pentru proza al anului 2005, Premiul USR Cluj 2005, Premiul pentru Cartea Anului 2005 (acordat de „Romania literara“ si Fundatia Anonimul), Premiul revistei „Cuvintul“ pentru proza sau Premiul pentru proza oferit de Radio Romania Cultural. Actiunea va fi redata intr-un film de catre regizorul Constantin Dicu, al carui proiect de traspunere cinematografica a obtinut in 2008 o finantare de la Centrul National al Cinematografiei.        F. T.Dreptate cu toporul!Un barbat de 50 de ani a decis vinerea trecuta sa-si faca singur dreptate dupa o neintelegere cu un clujean.      S-a dus pe strada pe care acesta din urma isi parcase masina si, inarmat cu un topor, i-a spart farurile si stopurile si i-a distrus oglinzile. Toate acestea pina la aparitia unui echipaj de Politie, alertat vineri seara de mai multi locuitori ai cartierului Zorilor, pe raza caruia s-au intimplat incidentele. Batrinul a trecut si la amenintari la adresa proprietarului masinii, cu care se pare ca a avut o serie de divergente cu o zi inainte. Politistii au deschis pe numele sau un dosar penal pentru distrugere, amenintare si port fara drept al unui obiect confectionat pentru lovire sau taiere.    A. D.Patru raniti din cauza alcooluluiPatru persoane au fost ranite simbata trecuta in urma unui accident rutier produs pe DJ150, in afara localitatii Boldut, in apropiere de Cimpia Turzii. Potrivit primelor date, soferul unui autoturism, aflat sub influenta bauturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului, a iesit de pe drum si s-a izbit puternic de un copac aflat pe partea dreapta a soselei. In urma accidentului, cei doi pasageri de pe bancheta din spate a masinii au fost raniti usor, in vreme ce soferul si pasagerul din dreapta au suferit rani grave. Autoritatile continua cercetarile in acest caz.    A. D.

Familii reunite pentru o zi

Ana-Maria, tanti Livia, Robert si Magda, impreuna, de Ziua FamilieiAlearga mai iute decit grijile, neastimparati ca niste gize dezmortite de primavara. Dintr-o data, brusc, incremenesc locului. Ochii lor intilnesc alti ochi. Ramin asa, citeva clipe, surprinsi. Nu le vine sa creada. „Mama!“, striga ei si se risipesc care incotro, sarind cu sete in bratele parintilor. O caldura placuta. O caldura straina. Prichindeii isi vad, unii dintre ei, pentru prima data in acest an, parintii. In parcul din spatele batrinei cladiri a Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Cluj se sarbatoreste, in 15 mai 2009, pentru prima data in acest fel Ziua Familiei.    Familii reunite la initiativa unei tinere asistente„In fiecare an sarbatorim ziua familiei. Dar pentru prima data in acest fel. Colegele de la asistenta sociala s-au gindit ca ar fi potrivit, anul acesta, sa organizam ceva mai deosebit. Ceva care sa sustina acea idee a regasirii familiei“, explica Monica Filip, directorul adjunct al institutiei cu sediul in Grigorescu.     „De Ziua Familiei, ne-am gindit sa facem altceva decit actiunile cu care erau copiii obisnuiti pina acum. Din putinul pe care l-am avut am reusit sa organizam acest eveniment. Muzica am primit-o printr-o sponsorizare, iar baietii care au venit cu muzica, au adus si niste baxuri de suc. Restul, fursecurile, racoritoarele, sint din fonduri proprii“, spune cea care a avut ideea organizarii unui astfel de eveniment, Florentina Tofan, o tinara asistenta sociala. Planul ar fi fost sa ii duca pe copii si pe parinti undeva in Faget, la un gratar, la un picnic. „Nu am reusit sa gasim un sponsor care sa ne ajute cu evenimentul“, spune ea.    „Mama“ Livia, toata viata „cu copiii“Pozele de familie se incheaga in peisaj, ca un tablou din piese de puzzle care s-au asezat singure, fiecare, la locul lor, in urma actiunii unor forte nebanuite. Undeva pe o banca, linga un castan batrin, sade Magda. Are 17 ani. Priveste tacuta la ceilalti copiii, tinindu-l strins de mina pe Robert, nepotelul ei. Alaturi de Robert sta mama lui, Ana Maria, si „tanti Livia“.      Tanti Livia este persoana care a luat-o pe Magda de la Centru, in custodia ei, ca asistent maternal. Era prin noiembrie, 2001. Livia Timis e bucatareasa si e din Iara. A venit cu Magda sa o intilneasca pe sora acesteia, Ana Maria. Tinara, de 17 ani, si-a petrecut o buna parte din viata „aici“. Si-a facut prieteni „aici“. Cu unul dintre ei este colega azi la Colegiul Tehnic „Napoca“, unde invata la profesionala.     Magda e o fire tacuta, si scumpa la vorba. „Am venit sa ma intilnesc cu sora mea“, spune, simplu, in timp ce cuprinde din priviri toti prichindeii. Atmosfera din curte ii tihneste. Zimbeste din cind in cind la cite o nazbitie a „tintareilor“ care roiesc prin curte, cu baloane-n virf de bat, mari cit ei.      Livia incearca sa o faca sa vorbeasca. Mai schimba cite o vorba cu fata. Are deja o virsta, dar s-a ocupat de copii aproape toata viata. Cind era tinara, decupa pozele cu papusi din „Urzica“, le punea deoparte si le ingrijea ca pe niste papusi de hirtie. Apoi, cu 4 ani inainte sa se marite, a fost trimisa, „cum se facea pe atunci“, in ucenicie la o familie mai instarita de prin partea locului. A fost un fel de mama si pentru acei copii, care si in ziua de azi o mai cauta, impreuna cu copiii lor. Intrebata daca are copii, raspunde initial printr-o alta intrebare: „Ai mei, ai mei?“. Mai are doi: o fata de 29 si un baiat de 25. „Iubesc copiii. Cind am aflat ca exista si aceasta posibilitate sa ii ajut, am facut-o. Primesc, acum, 9 lei pe zi pentru a avea grija de fete. Dar a fost o vreme, o buna perioada de timp, in care nu am primit nici un leu si in care le-am tinut din ce am avut. Nu am facut-o si nu o fac pentru bani“, a spus Livia.     Priveste prin parculet si graieste domol: „Copiii is azi altfel fata de copiii de altadata. Dar cei mai diferiti sint adolescentii. Nu-i poti creste pe cei de acum cu putinul cu care mi-am crescut eu copiii. Au nevoie de mai multa atentie. S-au nascut in alta lume, cu alte standarde“, ofteaza femeia.     Peste 100 de copii asistati social, care tin inca legatura cu familiile lor, au avut vineri ocazia sa se intilneasca cu parintii, intr-un cadru informal, la o petrecere organizata in parcul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Cluj.

Presedintele, platit cu 15 salarii minime

Seful statului si "palmasii", cele doua extreme ale legii salarizariiPremierul Emil Boc a declarat, vineri, la Cluj, ca legea salarizarii unice nu va avea exceptii.     „Toti cei care sint platiti din bani publici vor avea o singura lege, fara privilegii, fara exceptii, asa cum poate s-ar fi dorit de catre unii sau de catre altii“, a afirmat premierul.      „Romania va avea o singura lege pentru tot ce misca in tara asta din bani publici la salarii“, a adaugat Boc.    Cel mai bine platit: presedintelePresedintele statului va avea cel mai mare salariu dintre bugetari. La acelasi nivel se vor situa si salariile presedintilor Senatului, Camerei Deputatilor si Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a declarat Valentin Mocanu, secretar de stat in Ministerul Muncii. „Am definitivat modul in care va arata grila de salarizare si intervalul dintre cele trei niveluri de referinta. Urmeaza a fi populate cu restul functiilor din sistemul bugetar, urmind ca aceasta activitate sa fie incheiata pina la sfirsitul lunii mai, astfel incit sa publicam pe site grila de salarizare a angajatilor din sistemul public“, a precizat Valentin Mocanu.    Profesorii de liceu, egali cu locotenentii scolitiEl a adaugat ca, in urma discutiilor cu reprezentanti ai sindicatelor din Educatie, a stabilit ca profesorul de gradul II de liceu cu o vechime de pina in 10 ani sa fie trecut pe acelasi nivel de salarizare cu locotenentul cu studii superioare, grefierul cu studii superioare si tehnicianul seminarist, urmind ca functia de profesor cu gradul I de liceu cu o vechime de pina in 10 ani sa ocupe o pozitie superioara in grila de salarizare.      Pe de alta parte, reprezentantul Ministerului Muncii a adaugat ca primul ministru va fi trecut in aceeasi grila de salarizare „intre coeficientii 11 si 15, alaturi de magistrati si demnitari, iar prima pozitie in grila va fi ocupata de cei platiti cu salariul minim pe economie“.     Salariile mari, inghetateSalariile mai mari decit cele prevazute la pozitia a 15-a nu vor mai creste pina cind nu vor fi ajunse din urma de cele din grila de salarizare, a mai spus Mocanu.     Prin aceasta noua reglementare in grila de salarizare se doreste o echilibrare intre cel mai mic si cel mai mare salariu din sistemul bugetar, astfel incit pe viitor proportia dintre cele 2 extremitati sa fie 1 la 15, si nu 1 la 72 cum este in momentul actual in Romania.

Peste 1.500 de joburi vacante

Numarul locurilor de munca vacante oferite de companiile din România pina pe 21 mai este de 13.473, cele mai multe oferte fiind pentru persoanele cu studii medii si profesionale.     Cele mai multe posturi disponibile pina pe 21 mai sint în judetul Cluj – 1.559, urmat de Bucuresti – 1.518 si de judetul Constanta – 1.133. Comisia Nationala de Prognoza se asteapta ca rata somajului sa urce în acest an la 6,8%, de la 4,4% anul trecut, in timp ce FMI estimeaza ca numarul de someri va ajunge la 800.000 la sfirsitul anului. Totusi, Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat duminica pentru NewsIn ca majorarea numarului de someri cu numai 0,1% în aprilie fata de martie ar putea reflecta o îmbunatatire a economiei românesti ce ar putea continua si în lunile urmatoare, fiind posibil sa nu se ajunga chiar la 800.000 de someri.

10.000 de euro pentru tinerii defavorizati

Fundatia Danis pentru Dezvoltare Manageriala, prin sprijinul BRD – Groupe Societe Generale, demareaza în aceasta luna proiectul de educatie antreprenoriala „Transformers“, conceput pentru 36 de tineri, beneficiari ai Fundatiei Prison Fellowship Romania. Proiectul se va desfasura în perioada mai 2009 – aprilie 2010, în judetul Cluj, si va cuprinde atit cursuri teoretice cu tematica financiara si antreprenoriala, cit si cursuri practice, de aplicare a cunostintelor dobindite. Proiectul „Transformers“ se adreseaza copiilor care frecventeaza Centrul de Zi pentru Integrarea Sociala a Copiilor si Centrul Rezidential pentru Copiii Strazii din cadrul fundatiei Prison Fellowship România, majoritatea tinerilor beneficiari provenind din familii cu venituri mici, familii în care exista relatii conflictuale sau modele infractionale, violenta si consum de alcool. Proiectul are un buget de 10.000 de euro. Cei 36 de tineri care vor participa la program vor putea invata notiuni esentiale din domeniul financiar si antreprenorial si isi vor putea exersa abilitatile intrind în contact cu antreprenori de succes din comunitatea locala.      „Pe termen lung, credem ca programul îi va ajuta pe copii sa stie sa se descurce singuri, îi va face capabili sa se întretina singuri ca adulti, sa îsi acopere nevoile lor si ale familiilor lor“, a explicat Cordelia Badescu, directorul executiv al Fundatiei Danis pentru Dezvoltare Manageriala.

Telefoane educative, la 25 de euro

Si la Innovation Camp, exact ca in mediul de afaceri real, ideile unora au fost furate, iar altora li s-au pus bete-n roate de concurenta.Competitia Innovation Camp a adunat in acest weekend peste 100 de elevi.     Evenimentul face parte din programul realizat la nivel international de Junior Achievement – Young Enterprise Europe, in parteneriat cu Nokia, si s-a adresat elevilor cu virste intre 15 si 18 ani din liceele clujene. In cadrul competitiei, participantii trebuie sa analizeze o problema specifica de business, pentru ca apoi sa dezvolte idei ce ar putea fi utilizate in solutionarea ei. Elevii trebuie sa vina cu solutia la tema data in 24 de ore, avind la dispozitie hrana, apa, calculatoare si anexe, acces la Internet, informatii din domeniul tehnic si de afaceri, precum si consultanta din partea unor voluntari din mediul de afaceri.    Microunde vorbitoareTema de la aceasta editie a competitiei a fost conceperea unui produs sau serviciu pentru o educatie moderna care sa foloseasca orice tip de platforma. Elevii au fost incurajati sa se gindeasca dincolo de ceea ce inseamna strict programa scolara, iar ideile mai trasnite nu au intirziat sa apara. Astfel, una dintre echipe s-a gindit la un cuptor cu microunde legat la Internet care sa-i dea utilizatorului informatii legate de nutritie. O alta idee a fost aceea a unui soft pentru telefonul mobil care sa-i ofere proprietarului detalii despre diverse monumente in clipa in care acesta trece pe linga ele.     Totusi, ideea cistigatoare a fost cea propusa de David Ovidiu Oprea, Alexandru Pintea, Andreea Busta si Cristina Zanc. Ei s-au gindit ca pe piata mai este loc si pentru un telefon destinat copiilor de 5-6 ani, cu taste mai aparte pentru apelarea „lui mami si a lui tati“ si cu posibilitatea de a intreba printr-un SMS ce inseamna un anumit cuvint, plus o serie de servicii compatibile. Pretul la care cei patru ar scoate pe piata telefonul „educativ“ ar fi de 25 de euro, potrivit planului de afaceri conceput.     Restul concurentilor spun ca, desi nu au cistigat, vor participa si la anul. „Am venit pentru experienta de lucru in echipa, pentru premii, pentru a-mi dezvolta creativitatea si pentru a vedea ce sanse as avea daca mi-as demara propria afacere“, a explicat Tudor Pavel, unul din concurenti. Un alt concurent, Timea Szigyarto, puncteaza: „Viata este o afacere, trebuie sa stii sa te descurci, iar in orice domeniu ai nevoie si de etica afacerilor“.

Pe scurt

Afacerile Carbochim scadCarbochim Cluj-Napoca a trecut pe pierderi în primul trimestru al acestui an, cu un rezultat negativ de aproape 200.000 de lei, în urma comprimarii cifrei de afaceri cu 30%. Potrivit rezultatelor financiare transmise vineri Bursei, compania a avut în trimestrul I din 2008 cistiguri de 640.000 de lei. Afacerile Carbochim au ajuns la sfirsitul lunii martie la 5,79 de milioane de lei, fata de 8,31 de milioane de lei in primele 3 luni din 2008. Si veniturile companiei s-au diminuat cu 40% în primele 3 luni, de la 8,78 de milioane de lei pina la 5,27 de milioane de lei. Pentru acest an, Carbochim estimeaza un profit brut de 140.800 de lei, de peste sase ori mai mic decit cel obtinut anul trecut, pe fondul comprimarii afacerilor cu 29%, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli aprobat de actionari.    A. D.Constructiile merg pe pierdereCistigurile la Transilvania Constructii au scazut cu 22% în primele 3 luni ale anului, la 1,27 de milioane de lei, fata de aceeasi perioada a anului trecut, dupa ce afacerile companiei s-au redus de peste doua ori, potrivit rezultatelor financiare publicate vineri. În primele 3 luni ale anului trecut, Transilvania Constructii afisase un profit net de 1,64 de milioane de lei. Afacerile companiei s-au comprimat de 2,4 ori în intervalul ianuarie-martie 2009, la 5,67 de milioane de lei (1,33 de milioane de euro), dupa ce în perioada similara a anului trecut se cifrau la 13,46 de milioane de lei. Pentru acest an, Transilvania Constructii estimeaza un profit net de 2,7 milioane de lei, de doua ori mai mic fata de cel din 2008, în conditiile în care cifra de afaceri a companiei s-ar putea comprima cu 21%, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli aprobat de actionari.    A. D.

Esec la Eurovision

"The Balkan Girls", piesa cu care Elena Gheorghe a reprezentat Romania la Eurovision in acest an s-a clasat pe locul 19 din 25 de participanti dupa concursul desfasurat simbata seara pe Olympiysky Arena din Moscova. Locul I a fost obtinut de Alexander Ryback (foto), care a interpretat melodia "Fairytale", urmat de reprezentantii Islandei si Azerbaidjanului. Romania a primit puncte din partea Moldovei (12), Spaniei (7), R. Macedonia (5), Turciei (5), Azerbaijanului (3), Serbiei (2), Ciprului (2), Portugaliei (2) si Irlandei (2). Publicatia britanica "Daily Mail" a publicat articole potrivit carora Elena Gheorghe ar fi mimat interpretarea melodiei prezentate in concurs, sugerind ca adevarata protagonista ar fi o persoana aflata in partea din spate a scenei. "Felicitari englezilor pentru ca au crezut ca am fost atit de buni incit i-am convins pe rusi sa ne ajute. Inseamna ca Elena a cintat foarte bine", a replicat ironic Dan Manoliu, seful delegatiei Romaniei la finala de la Moscova. "Elena are o voce dumnezeiasca si s-a lansat ca interpreta de muzica salsa, deci nu are probleme sa cinte si sa danseze in acelasi timp. In plus, se aud doua voci distincte. Cred ca sint niste afirmatii gratuite pentru a-si vinde ziarul", a precizat un alt membru al echipei tarii noastre la concurs.

Caravana Filmelor pe 19 si 20 mai la Alba Iulia

 Caravana Filmelor – un proiect educational initiat de Festivalul International de Film Transilvania (TIFF), organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Cameleon PR & Events, se apropie de finalul primei editii. Caravana a demarat pe 25 martie la Suceava si pâna în prezent a proiectat filme românesti si straine de top în 10 orase din tara, în cinematografe amenajate ad-hoc, într-o atmosfera de festival.Caravana se desfasoara la nivel national, pe durata a doua luni, în 13 orase, avind ca scop rechemarea si atragerea publicului român catre cinema si catre filmele românesti în special. Caravana îsi propune sa afle “De cind n-ai mai fost la cinema?”, acesta fiind si sloganul sau.În zilele de 19 si 20 mai, Caravana Filmelor va fi la Alba Iulia, la Casa de Cultura a Studentilor, unde vor fi proiectate 4 filme, dupa urmatorul program: 19 maiora 18.30: PESCUIT SPORTIV (România, 2009)        regia: Adrian Sitaru        cu: Adrian Titieni, Ioana Flora, Maria Dinulescu        durata: 80 minuteora 20.30: RESTUL E TACERE (România, 2008)        regia: Nae Caranfil        cu: Marius Florea Vizante, Ovidiu Niculescu        durata: 140 minute20 maiora 18.30: FAIMA SI BANI (SUA, 2006)        regia: Tom DiCillo        cu: Steve Buscemi, Michael Pitt        durata: 107 minuteora 21.00:  NUNTA MUTA (România, 2008)        regia: Horatiu Malaele        cu: Meda Victor, Alexandru Potocean        durata: 84 minuteBiletele se gasesc la Casa de Cultura a Studentilor.Caravana Filmelor este un proiect finantat de catre Uniunea Europeana prin PHARE, sprijinit de URSUS si Fiat.Parteneri nationali: Europa FM, Adevarul, Adevarul de seara, Zile si nopti, Boom Online Advertising.Parteneri locali: Realitatea TV Alba Iulia, Monitorul de Alba, Radio Atlas FM, Casa de Cultura a Studentilor, PR & More.

Templierii au ?descins? la Alba Iulia

“Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim are astazi (n.r. - simbata) la Alba Iulia un Capitul National. In acest capitul se omagiaza in mod deosebit implinirea a o mie de ani de la infiintarea Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia. Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim promoveaza spiritul ecumenic, dialogul dintre biserici, asa incit, desi multi dintre cavalerii nostri sint de alta religie, ortodocsi cei mai multi, am fost onorati ca astazi am putut intra in Catedrala Sfintul Mihail din Alba Iulia, unde s-a celebrat o slujba pentru noi”, a declarat maresalul Prioratului “Transilvania”, Cosmin Suciu. El a precizat ca, pe linga slujba oficiata la Catedrala Romano-Catolica, templierii au fost primiti si de Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, IPS Andrei, dar au o relatie foarte buna si cu Arhiepiscopul Major Greco-Catolic de la Blaj, PF Lucian Muresan, precum si cu Arhiepiscopul Romano-Catolic, Jakubinyi Gyorgy, care de altfel le-a si pus la dispozitie catedrala.Spectacol pentru turistiCei aproape 50 de membri ai Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim, intre care si patru doamne ale Templului, au asistat la ceremonialul schimbarii Garzii Cetatii, oferind la rindul lor un spectacol - prin prezenta, haine si ceremonial - pentru turistii si localnicii care s-au inghesuit sa ii fotografieze sau sa ii filmeze. Ei au mers apoi la Traseul Celor Trei Fortificatii, unde au primit onorul de la militarii imbracati in uniforme specifice inceputului de secol XVIII si au asistat la salvele de tun trase in cinstea lor. De remarcat este faptul ca, in afara de discutiile care au tinut de reglementari interne ale ordinului, templierii nu s-au ferit, la Alba Iulia, de ochii curiosilor, permitind chiar si accesul in catedrala, in timpul slujbei oficiate in cinstea lor.In prezent, in tara noastra sint inscrisi in acest ordin peste 500 de cavaleri, iar Marele Priorat Magistral este condus de catre Dan Vasiliu.Dupa cum au tinut sa precizeze reprezentantii templierilor, Ordinul cavalerilor templieri este un ordin cavaleresc si nu masonic sau paramasonic. Acesta se doreste a fi un continuator al ordinului infiintat in anul 1118, cu diferentele impuse de adaptarea la epoca moderna. Vechiul ordin se remarca prin faptul ca membrii acestuia erau calugari si, in plus, razboinici. Actualii templieri spun ca sint preocupati in special de ajutorarea semenilor aflati in nevoie: oameni saraci, bolnavi, vaduve, dezmosteniti, dar si sprijinirea copiilor si tinerilor saraci cu burse, pentru a-si putea continua studiile. Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim a fost infiintat in 1918 ca un continuator al traditiilor Ordinului Templierilor medievali.

Corectii puternice la Bursa

 Publicarea rezultatelor financiare si scaderile din pietele externe au adus o saptamina de corectii agresive pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB), investitorii considerind oportun momentul pentru a-si marca profiturile, ceea ce a dat piata inapoi cu peste 10%, in timp ce sectorul SIF a pierdut 22%. “Saptamina dominata de scaderi in care majoritatea investitorilor au preferat sa vinda atit pe fondul marcarilor de profit cit si datorita faptului ca ne aflam in plina perioada de trecere in perioada ex-dividend la multe companii importante”, potrivit unei analize a Prime Transaction. De asemenea, lichiditatea pietei de actiuni de la BVB s-a comprimat cu 24% in ultima saptamina (11- 15 mai), la 142,34  milioane lei (34,13 milioane euro), dupa ce in saptamina precedenta schimburile insumasera 187,47 milioane lei (45,3 milioane euro). Totodata, capitalizarea pietei reglementate a BVB a scazut cu 12% in saptamina incheiata, la 49,91 miliarde lei (11,9 miliarde euro), comparativ cu 8 mai, cind valoarea pietei era de 56,85 miliarde lei. “A fost o saptamina de corectii la Bursa de Valori Bucuresti, generate in primul rind de evolutiile negative de pe principalele piete externe. Scaderile nu au fost determinate de informatii mult mai negative comparativ cu cele din perioada martie - aprilie, cind bursele au marcat aprecieri importante, insa in piata a existat mai degraba o presiune la vinzare cauzata de dorinta investitorilor pentru a-si marca profitul”, e de parere Andreea Gheorghe, analist al casei de brokeraj Intercapital Invest. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la BVB, a scazut cu 11,27%, in ultima saptamina, iar indicele compozit al pietei, BET-C, care reflecta evolutia actiunilor listate la primele doua categorii ale Bursei cu exceptia SIF-urilor, a pierdut 10,58% in ultima saptamina. In schimb, indicele BET-FI, care arata evolutia celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a incheiat saptamina cu cea mai agresiva scadere, de 21,71%, dupa cum se asteptau brokerii. “Corectia mai puternica de pe sectorul SIF nu ar trebuie sa sperie deocamdata, daca tinem cont si de faptul ca aceste actiuni au fost si printre cele care si-au dublat pretul in ultimele doua luni. Acum, o corectie de o asemenea anvergura este fireasca, pentru ca investitorii au de unde sa isi marcheze profitul”, considera un broker din piata. Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai tranzactionate din acest sector, cu un rulaj total de 26,88  milioane lei, iar cotatia lor a scazut cu 19,27%, la 0,7750 lei/ actiune, desi rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului au fost pozitive. In schimb, profitul SIF Moldova (SIF2) a scazut cu 65% in primele trei luni din 2009, la 4,17 milioane lei (980.000 euro), ca urmare a comprimarii veniturilor la jumatate. Rezultatul s-a reflectat in evolutia cursului actiunii SIF2, care a suferit cea mai puternica depreciere din sector, cu 24,86%, pina la 0,65 lei, in urma unor schimburi de 19,21 milioane lei. O scadere agresiva a fost consemnata si de titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1), dupa ce societatea a raportat pentru primele trei luni din 2009 un profit de numai 68.900 lei (16.150 euro), in scadere cu 98% fata de rezultatul din perioada similara a anului trecut. Cotatia SIF1 a cazut cu 24,24%, la 0,75 lei/ actiune, iar schimburile au totalizat in ultima saptamina 8,02 milioane lei. De asemenea, actiunile SIF Transilvania (SIF3) s-au depreciat cu 23% in saptamina incheiata, ultimul pret fiind de 0,3850 lei, iar lichiditatea s-a cifrat la 7,82 milioane lei. Actiunile SIF Muntenia (SIF4) au avut un declin de 17,78%, la cotatia de 0,5550 lei, in urma unor tranzactii de 5,46 milioane lei. SIF Muntenia a obtinut un profit net de numai 116.300 lei, in primele trei luni ale acestui an, in scadere dramatica fata cel din perioada similara a anului trecut, ca urmare a comprimarii veniturilor de peste doua ori. Sectorul bancar a atras in intervalul 11 - 15 mai schimburi de 47,5 milioane lei, adica o treime din valoarea schimburilor cu actiuni la BVB. Actiunile BRD SocGen (BRD) au generat prima lichiditate din piata de actiuni, de 33,39 milioane lei, iar cotatia a inregistrat o corectie puternica, de 20,35%, pina la 6,85 lei. De asemenea, actiunile Bancii Transilvania (TLV) s-au ieftinit cu 12,05%, pina la pretul de 0,9850 lei, pe suportul unui rulaj de 8,84 milioane lei. Titlurile Petrom a avut o evolutie divergenta in ultima saptamina, fata de tendinta pietei, cu o crestere de 2,49%, la pretul de 0,2060 lei. “Trebuie sa tinem cont ca in saptamina precedenta, cind societatea si-a anuntat rezultatele financiare, cursul actiunii a scazut, desi piata era in plin avint. Acum, vedem o revenire normala dupa vinzarile provocate de rezultatele pe T1, sustinuta intr-o anumita masura si de evolutia pretului barilului de petrol”, afirma un broker din piata. In schimb, actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) s-au ieftinit cu 9,73% in ultima saptamina, pina la 0,0334 lei, in urma unor schimburi de 1,6  milioane lei.

FMI ar putea relaxa conditiile fiscale impuse Romaniei

 Fondul Monetar International (FMI) este pregatit sa relaxeze conditiile fiscale din programele de creditare a Romaniei, Letoniei si Ungariei, ca urmare a inrautatirii conditiilor economice, a declarat simbata un oficial FMI, citat de Reuters. Anne-Marie Gulde-Wolf, consilier senior in cadrul departamentului european al Fondului, a declarat, intr-un interviu acordat Reuters, ca este posibil ca Ucraina, care nu este membra a Uniunii Europene (UE), spre deosebire de Romania, Letonia si Ungaria, sa primeasca fonduri suplimentare fata de creditul de 16,4 miliarde dolari contractat deja, dupa ce un oficial a spus ca Kievul ar putea cauta finantare. Reprezentanta Fondului a mai spus ca stirile din presa, potrivit carora FMI ar putea permite Budapestei sa urce la 3,9% din produsul intern brut (PIB) tinta de deficit fiscal, in cadrul revizuirii programului de creditare a Ungariei de 25,1 miliarde dolari, sint luate in considerare si ca nu va fi nici o schimbare a politicii Letoniei in ceea ce priveste pastrarea unui curs legat la euro al monedei nationale. Statisticile publicate in cursul saptaminii despre cresterea economica din primul trimestru au aratat ca declinul economic ce a afectat tarile est-europene membre ale UE ameninta sa coboare produsul intern brut mult sub nivelurile anticipate anterior de Fond. FMI estimeaza ca economia Letoniei se va comprima cu 12% anul acesta, dar statisticile pentru trimestrul I indica deja o scadere cu 18%. Riga a cerut permisiunea sa adinceasca deficitul fiscal la 7% din PIB, de la nivelul de 5% stabilit anterior cu Fondul, iar Gulde-Wof a spus ca ar putea exista o ajustare. Fondul urmeaza, de asemenea, sa incheie saptamina viitoare o misiune de revizuire in Ungaria. Presa ungara a scris ca Budapesta a cerut permisiunea de a urca nivelul tintit pentru deficitul fiscal la 3,9% din PIB, de la 2,9% discutat anterior cu FMI. Gulde-Wolf a spus ca perspectiva pare realista, desi negocierile nu s-au incheiat inca. „Nu vreau sa comentez cifra exacta, dar cea vehiculata este corecta”, a spus reprezentanta Fondului.

Bancile ar avea nevoie de un miliard de euro

 Testele de stres realizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) pe baza datelor financiare de la sfirsitul anului trecut indica o nevoie de capital suplimentar pentru bancile comerciale de cel mult un miliard de euro, odata cu majorarea, in luna septembrie, a limitei de solvabilitate de la 8% la 10%.  “Testele de stres au fost realizate pe indicatorii financiari de la finele lui 2008 si cu o metodologie usor modificata, pe care au negociat-o cu Fondul Monetar International, dar tot dupa cifrele din standardele romanesti de contabilitate. Noi vrem ca solvabilitatea sa fie calculata potrivit standardelor internationale, asa cum se intimpla peste tot. Pina in septembrie, cind, cel mai probabil, va intra in vigoare limita de 10% (pentru solvabilitate - n.r.), lucrurile se mai pot schimba”, au declarat pentru Mediafax surse din piata bancara.  Potrivit acestora, BNR a inceput discutiile cu fiecare banca in parte, dar nu a furnizat scenariul macroeconomic care a stat la baza testelor de stres pentru calculul ratei de adecvare a capitalului (solvabilitate - raportul dintre fonduri proprii si active ponderate in functie de riscuri), mentionind doar ca acestea au fost datele convenite cu FMI “Au acceptat unele derogari de la practica uzuala, cum ar fi includerea in totalitate a imprumuturilor subordonate in calculul solvabilitatii. Ne-au spus ca, daca s-ar aplica imediat regula solvabilitatii de 10% pe datele financiare din decembrie, necesarul de capital suplimentar la nivelul sistemului ar fi sub un miliard de euro”, au completat sursele citate. Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat recent ca rezultatele testelor de stres nu vor fi publicate in mod individual, pentru a nu fi intepretate eronat de piata. Uniunea Europeana (UE) va incepe, pina in luna septembrie, sa aplice teste de stres pentru a analiza comportamentul sistemului bancar, dorind sa verifice astfel capacitatea institutiilor de credit de a face fata crizei economice si daca acestea dispun de suficient capital. BNR s-a angajat, atit in acordul cu FMI, cit si in cel semnat cu Uniunea Europeana, sa determine necesarul de capital suplimentar pentru bancile comerciale, pe baza testelor de stres, astfel incit sa se asigure ca rata de solvabilitate a fiecarei institutii va fi mentinuta peste 10%, nivel cu doua puncte procentuale peste limita minima legala in vigoare, de 8%. Potrivit acordului cu FMI, testele de stres vor fi aplicate tuturor bancilor care au o cota de piata pe active de peste 1%, precum si institutiilor de credit mai mici, selectate pe baza calitatii si vulnerabilitatii portofoliilor de credit, evolutia imprumuturilor neperformante in ultimul an si rata actuala a solvabilitatii. “Din cite am inteles, testele de stres au fost aplicate pentru toate bancile romanesti”, au precizat sursele.

"Iuliu Hatieganu", finalista Clujului

Micii sportivi de la Scoala "Iuliu Hatieganu" vor fi reprezentantii Clujului la Cupa Danone.     1.000 de clujeni au asigurat atmosfera la cea de-a noua editie nationala a Cupei Danone, cel mai important campionat de fotbal pentru copiii de 10-12 ani. Cele 21 de echipe inscrise in aceasta faza regionala s-au intrecut pentru un loc in finala ce se va disputa la Bucuresti, pe 6 iunie, insa si pentru sansa de a-l intilni pe Zinedine Zidane, patronul competitiei, la Turneul Mondial Danone Nations Cup din Brazilia. In fine, fericitii cistigatori de la Cluj sint elevii Scolii "Iuliu Hatieganu", condusi de Mircea Eleches, care i-au invins in finala pe rivalii de la Scoala "Ion Agirbiceanu" cu 2-0. De mentionat ca loviturile de start ale partidelor au fost date de Tiberiu Poraczky si Augustin Tegean, cele doua glorii ale echipelor "U" si CFR Cluj ajutindu-i pe micuti si cu sfaturi utile pe terenul de joc. Insa Cupa Danone nu a insemnat doar partide de fotbal. Diferite concursuri si multe surprize le-au fost pregatite si suporterilor, care au putut plecat acasa cu tricouri, sepci, role, i-pod-uri sau produse Danone.    D. S.

Punct ochit, punct lovit

De partea cealalta, turdenii se multumeau si cu un punct in deplasare. Si au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a inchide culoarele spre poarta. Fara nici o intentie ofensiva, fotbalistii lui Pelici s-au rezumat la bubuirea mingii din propria suprafata. Totusi, "U" a reusit sa-si creeze citeva situatii importante de gol. In prima repriza, Bad ('21) si Bus ('35) au fost aproape de deschiderea scorului, insa sansa a fost de partea oaspetilor. In repriza a doua, Universitatea si-a trecut in cont o sumedenie de oportunitati de gol, cea mai importanta fiind bara lui Laurentiu Bus din lovitura libera, in minutul 70. Finalul a apartinut in totalitate Universitatii, dar insistentele clujenilor au fost "rasplatite" cu numeroase trageri de timp ale turdenilor. Jumatate din echipa din Turda a acuzat crampe musculare, tavalindu-se "onorabil" pe supravata de joc, in asteaptarea fluierului final. Care a si venit, spre stupoarea tribunelor.      Turda a sarbatorit al treisprezecelea rezultat de egalitate din acest campionat, in timp ce "U" traieste cu emotie finalul sezonului. "U" Cluj a jucat in urmatoarea formula: Farcas - Ungurusan, Szilagyi, Marincau, Suller - Soporan, Dolha - Bus, Suteu (Sintejudean, '46), Tene (Borza, '60) - Bad (Bundea, '80).

Infrinte in ultimul joc

Fetele de la "U" Jolidon au incheiat campionatul cu o infringere. Fiind deja salvate de la retrogradare, handbalistele clujene au evoluat la Ploiesti, impotriva echipei CSM, fara nici o miza deosebita. Astfel, formata ploiesteana, care inca spera sa evite retrogradarea in detrimentul echipei Cetate Deva, s-a impus cu scorul de 37-32 in fata Clujului, lipsit de aportul celei mai importante piese, Ani-Senocico. Din tabara ploiesteana s-a remarcat Tilvic, autoare a nu mai putin de 10 goluri. Pentru "U" Jolidon au marcat: Dinca - 7, Joldes - 7, Tudorache - 5, Oltean - 5, Paraschiv - 3, Gherman - 3 si Brinzan - 2.      Clujencele au terminat sezonul pe pozitia a XI-a din clasament, devansindu-le pe codasele KZN Slatina, CSM Ploiesti si Cetate Deva.

Le da peste bot!

Munteanu are zile grele la Universitatea, din cauza problemelor financiare ale clubuluiPrimul semnal l-a tras imediat dupa venirea lui Yuksel Yesilova: "Conducerea vrea peformanta fara bani, asa ceva nu se poate. Eu l-am adus pe Yuksel, eu il platesc, el nu este angajatul clubului", a rabufnit Neamtul la finalul unui antrenament. Acesta este nemultumit si de unele lucruri din "bucataria interna" ce tin de situatia financiara precara a echipei, care au fost facut publice de directorul general Teodor Pop si de presedintele clubului, Remus Cimpeanu. Imediat dupa incheierea partidei de simbata cu Ariesul Turda, Munti le-a dat o noua palma oficialilor, care spusesera in prealabil ca "U" nu are bani sa faca deplasarea la Oradea etapa viitoare: "Este nevoie de multa munca, nu de vorbe. As prefera sa vorbeasca faptele, as vrea ca echipa sa aiba conditii optime de munca. Daca zicem ca nu mai avem bani sa mergem la Oradea, ar trebui sa nu ne mai prezentam la stadion, ce rost ar mai avea?!", a atras atentia tehnicianul, in conferinta de presa de dupa partida.      Totusi, oficialii clubului ezita sa-i raspunda antrenorului, din doua motive: 1. In anumite privinte are dreptate: echipa nu are unde sa se antreneze, in afara terenului de la Clujana si a suprafetei de joc de pe fostul "Ion Moina", iar restantele fata de jucatori incep sa se inmulteasca. 2. Acestia nu vor sa intre in polemica cu Dorinel Munteanu, pentru a nu strica atmosfera din cadrului lotului, deocamdata buna, cu toate ca echipa nu a reusit sa iasa din hora retrogradarii.    "Nu putem retrograda"Dupa egalul 0-0 cu Turda, de simbata, punct care nu ajuta prea mult Universitatea Cluj in economia campionatului, Dorinel a gasit si lucruri pozitive in jocul echipei sale: "Baietii s-au daruit foarte mult, nu am ce sa le reprosez din acest punct de vedere. Cu o asemenea atitudine nu putem retrograda. Din pacate am avut atitea ocazii de gol, dar nu am reusit sa marcam. Sint dezamagit de rezultat, dar sper sa recuperam punctele pierdute etapa viitoare", a spus Munti, la finalul intilnirii.

Dans si multimedia pe scena TMS

Foto www.huntheater.roClujenii sint asteptati miine la un spectacol impresionant la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-NapocaArtisti dansatori din Japonia, Romania si SUA vor interpreta pe scena studioului Teatrului Maghiar de Stat (TMS) din Cluj-Napoca un drum cu trenul.      Noua sala studio a TMS va gazdui miine seara, de la ora 20 un spectacol multidisciplinar semnat de coregrafa si dansatoarea japoneza Yoshiko Chuma. Se numeste POONARC (Page Out of Order – Not About Romanian Cinema) si reuneste momente de dans, vizual si multimedia. Productie a Yoshiko Chuma & The School of Hard Knocks /Root Culture (SUA/Japonia), Casa de Cultura a Municipiului Arad si GroundFloor Group, show-ul reuneste artisti din Japonia, Romania si Statele Unite ale Americii. Conceptia, designul si regia ii apartin artistei japoneze, in timp ce echipa creativa este formata din Jacob Burckhardt, Ursula Eagly, Theo Herghelegiu, Kyoko Hirano, Jake Margolin, Rie Ono, Nick Vaughan, Ryuji Yamaguchi si Ioana Brasovean. Danseaza Yoshiko Chuma, Sorin Calota, Andreea Duta, Ursula Eagly, Theo Herghelegiu, Kristine Lee, Jake Margolin si Istvan Teglas.    "Un tren, mai multe povesti"Spectacolul a fost inspirat din "creatiile cinematografice romanesti recente precum si o calatorie hiperrealista cu trenul pe ruta Cluj-Bucuresti, dupa cum precizeaza reprezentantii TMS. "Cuburi uriase din metal vor fi folosite drept compartimente ale unui tren, in care dansatorii evoca o serie de povesti, in timp ce vizionam fragmente din filme romanesti. Un tren, mai multe povesti, o singura directie. Care este aceasta?", adauga acestia. Vor fi proiectate, cu "acordul generos al autorilor", fragmente din "Marfa si banii", de Cristi Puiu, "A fost sau n-a fost", de Corneliu Porumboiu, "Variations VII", de John Cage, "Before the Rain", de Milcho Manchevski; "Default Averted" (1975), de Rudy Burckhardt, "Eesti, Waveves, Desert", de Jacob Burckhardt, sau "Beach, Hand, Eye, Tears", de Hiroki Oishi. Muzica si interpretarea pieselor sint asigurate de Sizzle Ohtaka, Koichi Makigami, Hiromu Motonaga si Tcha Limberger.

Cap-cap, 3 puncte

Foto Cantor AndreaClujenii nu au putut fi opriti din drumul spre victorieSpre deosebire de alte derbiuri "cu miza", meciul dintre CFR si FC Brasov a fost unul captivant. Destul de paradoxal, tinind cont ca "feroviarii" nu demonstrasera mare lucru pina acum, iar brasovenii aveau faima unei echipe bine organizate in defensiva si precauta in atac. Astfel, nevoia disperata a celor doua fomatii de punctele puse in joc (CFR pentru a prinde pozitia 2, iar Brasovul un loc de Europa League) a facut ca, in teren, jucatorii sa uite repede de trac si sa caute cit mai repede punctul slab al adversarului. Mai perspicace au fost "stegarii", care i-au surprins pe clujeni pe contraatac, insa Munteanu a trimis peste poarta din marginea careului mare ('15). Jalon pentru Roman sau Surdu in aparare, uruguayanul Pereira si-a aratat valentele ofensive peste 10 minute, sutind razant cu bara din stinga lui Coman. Bineinteles, oaspetii n-au ramas datori: Surdu a patruns pe dreapta, i-a centrat lui Sburlea, dar Nuno Claro a fost mai rapid, furindu-i mingea atacantului chiar in momentul in care se pregatea sa suteze ('28). Imediat, actiunea s-a mutat in celalalt careu, unde Kone, servit perfect de Pereira, a trimis pe mijlocul portii din 10 metri ('31). Repriza s-a incheiat cu alte doua ocazii mari trecute in contul gazdelor, cu Dubarbier, pe de o parte, si Dani Coman, de cealalta, in prim-plan.     Ruiz, omul providentialLa reluare, brasovenii au intrat mai montati, nu insa si mai inspirati, dupa cum au dovedit Roman ('52) si Sburlea ('55), autorii unor ratari incredibile. Vazind ca formatia sa e coplesita, Oliveira a facut una dintre putinele sale mutari inspirate de cind e la CFR, aruncindu-l in teren pe Diego Ruiz ('57). Iar argentinianul si-a respectat statutul de rezerva ideala. A fost altruist in minutul 72, cind i-a pus mingea pe cap lui Peralta pentru primul gol, si decisiv in ultimele momente ale jocului, cind l-a invins pe Coman, tot printr-o executie cu capul, asigurind, astfel, echipei sale o victorie mare, care le da clujenilor o sansa nesperata de a mai prinde locul 2.    Lucescu va aduce nationala la ClujDesi a plecat invins de la Cluj, Razvan Lucescu nu le poarta pica "feroviarilor". Dupa meci, selectionerul Romaniei a precizat ca, la ora actuala, doar doua stadioane se aliniaza pretentiilor echipe nationale, iar unul dintre acestea este "Dr. Constantin Radulescu": "Stadionul lui CFR Cluj este unul modern, de Champions League, si este normal sa luam in calcul posibilitatea disputarii unor meciuri si aici. Nu trebuie sa uitam ca interesul nationalei este de a juca in toata tara, pentru ca este echipa tuturor romanilor. Luind in calcul dotarile si facilatile de care dispun, arenele Stelei si CFR-ului au prioritate pentru mine", a declarat Lucescu.    CFR CLUJ - FC BRASOV    2-0Au marcat: Peralta ('72), Ruiz ('90^2)     CFR Cluj: Nuno Claro - Tony, Galiassi ('57, Ruiz), Alcantara, Pereira - Leao ('76, Flores), Muresan - Mara, Peralta, Dubarbier ('85, Panin) - Y. Kone. Antrenor: Antonio Oliveira.     FC Brasov: Coman - Ezequias, N. Constantin, Abrudan, Rui Duarte ('62, Voicu) - Roman, Paulo Adriano, Ilyes, C. Munteanu ('77, Maldarasanu) - Surdu, Sburlea ('71, Dedu). Antrenor: Razvan Lucescu.     Cartonase galbene: Alcantara ('34), Muresan ('61) / Ezequias ('45), N. Constantin ('82)     Arbitri: D. Stancovic - I. Radojcik, N. Tomicic (toti Serbia)      Stadion: "Dr. Constantin Radulescu", 7.000 de spectatori    Razvan Lucescu * Antrenor FC Brasov"Valoarea deosebita a jucatorilor de la CFR Cluj a facut ca meciul sa se termine 2-0. Doua lucruri au facut diferenta: accidentarea lui Rui Duarte si intrarea lui Diego Ruiz."    Antonio Oliveira * Antrenor CFR Cluj "Se vede o imbunatatire in joc, am aratat ca putem fi o echipa. As vrea sa mai prindem locul 2, dar nu e usor, pentru ca depindem si de alte rezultate."

Pereira asteapta unda verde din partea CFR-ului

CFR Cluj si Benfica vor finaliza in aceasta saptamina tratativele pentru trecerea lui Alvaro Pereira la gruparea portugheza.     Dupa o prima runda de negocieri, purtata intre oficialii celor doua echipe chiar in Portugalia, lucrurile par sa se fi stabilit in cazul jucatorului de 24 de ani. Astfel, din cei 5 milioane de euro pe care ii cerusera initial, clujenii au mai lasat din pret pina la 4 milioane, suma cu care si cei de la Benfica au fost de acord. Alti jucatori n-au mai fost inclusi in tranzactie, deoarece clujenii au cerut in mod expres bani. Totusi, actele nu au fost inca parafate, CFR-istii asteptind inca garantiile bancare de la partea portugheza. In aceasta saptamina, insa, directorul executiv al campioanei Romaniei, Razvan Zamfir, este asteptat la Lisabona pentru a incheia afacerea, alaturi de el urmind a se deplasa si agentul jucatorului pentru a pune la punct ultimele detalii ale contractului pe care uruguayanul ar urma sa-l semneze. Din primele informatii reiese ca clubul lusitan ar fi dispus sa ii ofere un angajament valabil pe 3 ani, cu o remuneratie anuala de aproximativ 600.000 de euro.

Pe scurt

Evadare in masa dintr-o inchisoare mexicanaBarbati inarmati imbracati in uniforme de politisti au intrat intr-o inchisoare din Mexic simbata si au eliberat peste 50 de detinuti, multi dintre ei traficanti de droguri, au anuntat autoritatile locale. Grupul a sosit la ora 5 dimineata la inchisoarea de la Cieneguillas, cu 15 vechicule cu insemnele politiei si un elicopter, potrivit presei mexicane. Pentru a intra in inchisoare, barbatii inarmati au afirmat ca sint trimisi pentru transferarea autorizata a unui detinut. Dupa ce i-au imobilizat pe gardieni, au plecat cu 53 de detinuti din cei 1.500 citi se aflau in inchisoare. Întreaga operatiune a durat doar citeva minute.     Potrivit autoritatilor, exista indicii ca gardienii si supraveghetorii lor, care sint retinuti pentru interogatorii, ar fi putut fi complici. Doi romani suspectati de omor in ItaliaDoi romani, dintre care un minor, au fost arestati de Politia din Napoli pentru jefuirea si uciderea unui batrin in locuinta sa. Cei doi romani, pe numele carora au fost emise mandate de arestare de Procuratura din Napoli, sint acuzati de crima, jaf si sechestrare de persoane. Salvatore D'Angelo, in virsta de 78 de ani, a fost gasit marti de un vecin in locuinta sa din cartierul Posillipo, din Napoli, intins pe jos in apropierea patului, cu picioarele legate, cu un cordon in jurul gitului si acoperit de singe, dar inca viu. Potrivit autoritatilor, el prezenta o fractura a osului zigomat (osul obrazului). Batrinul a decedat ulterior, din cauza ranilor. Crima s-a produs la mai putin de un kilometru de vila unde alti trei romani i-ar fi ucis in 15 aprilie pe "regele cerealelor" din Italia, Franco Ambrosio, proprietarul companiei Italgra, si pe sotia sa.

Liga 2, Seria 2 * Etapa a XXX-a

CSM Rimnicu Vilcea - CFR Timisoara    4-2     Unirea Alba Iulia - Dacia Mioveni    1-0     ACU Arad - FCM Tirgu-Mures    1-1     International Pitesti - FCM Tirgoviste    4-0     Liberty Oradea - Minerul Lupeni    0-0     CS Mechel Cimpia Turzii - Jiul Petrosani    0-2     FC Drobeta Turnu Severin - FC Bihor    1-0     "U" Cluj - Ariesul Turda    0-0     UTA Arad - Muresul Deva    1-0      Clasament1. Unirea Alba Iulia    30    17    8    5    50-25    59     2. International Pitesti    30    17    6    7    54-36    57     3. CSM Rimnicu Vilcea    30    15    8    7    48-28    53     4. FCM Tirgu-Mures    30    15    7    8    46-23    52     5. FC Drobeta    30    14    8    8    41-31    50     6. UTA Arad    30    11    12    7    30-30    45     7. Dacia Mioveni    30    13    5    12    40-37    44     8. FC Bihor    30    12    6    12    41-43    42     9. Minerul Lupeni    30    12    6    12    35-38    42   10. Jiul Petrosani    30    10    11    9    38-32    41   11. Liberty Oradea    30    11    8    11    31-25    41   12. Ariesul Turda    30    9    13    8    25-23    40   13. Muresul Deva    30    11    5    14    36-46    38   14. "U" Cluj    30    9    11    10    31-29    36   15. ACU Arad    30    9    7    14    40-47    34   16. CFR Timisoara    30    8    9    13    38-52    33   17. FCM Tirgoviste    30    4    11    15    20-47    23   18. CS Mechel    30    2    1    27    19-71    7

Liga 3, Seria 6 * Etapa XXXI

Unirea Ungheni - CSM Sebes    4-2     Gaz Metan Tirgu-Mures - FC Zalau    3-0     FC Marmatia Sighetul Marmatiei - Avintul Reghin    0-0     Unirea Dej - Liberty II Oradea    1-1     CS Inter Fagaras - FC Baia Mare    1-0     CFR II Cluj - FC SESO Iara    1-0     Gloria II Bistrita - FC Silvania    0-2     FC Bihor II - Sanatatea Cluj    2-1     FC Cisnadie - Bihorul Beius    3-1    Clasament1. FC Baia Mare    31    23    7    1    60-11    76     2. FC Silvania    3    17    7    7    67-37    58     3. CFR II Cluj    31    16    7    8    57-34    55     4. CSM Sebes    31    15    7    9    43-30    52     5. Bihorul Beius    31    13    9    9    46-35    48     6. Unirea Ungheni    31    13    9    9    41-49    48     7. FC Cisnadie    31    12    8    11    49-40    44     8. FC Zalau    31    12    8    11    48-47    44     9. Avintul Reghin    31    10    12    9    46-40    42   10. FC SESO Iara    31    10    9    12    42-41    39   11. Gloria II Bistrita    31    9    11    11    53-45    38   12. Sanatatea Cluj    31    11    5    15    43-54    38   13. Gaz Metan    31    11    4    16    43-55    37   14. Inter Fagaras    31    10    6    15    48-72    36   15. Unirea Dej    31    9    8    14    34-48    35   16. FC Bihor II    31    8    8    15    33-50    32   17. Liberty II Oradea    31    6    8    17    26-50    26   18. FC Marmatia    31    4    7    20    28-69    19