monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Printul Harry a fost parasit de iubita

 Chelsy Davy s-a despartit de printul Harry, al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, dupa o relatie care a durat cinci ani, pentru ca acesta dedica prea mult timp carierei militare, tinara semnalizând deja ruptura în mod public, prin schimbarea statusului pe reteaua Facebook. Printul Harry a fost promovat la rangul de locotenent în aprilie anul trecut, dupa ce a petrecut zece saptamini în Afganistan cu trupele militare. Recent, el a început un curs de pregatire în cadrul fortelor aeriene britanice, care va dura 18 luni.Despartirea celor doi a fost confirmata si de surse de la palatul Buckingham, la doar trei saptamini de la întoarcerea lor dintr-o vacanta romantica petrecuta în Mauritius.Surse de la palatul Buckingham au spus ca despartirea ar putea fi una definitiva: “Între ei a fost multa dragoste si chiar s-ar putea ca ea sa fi fost persoana potrivita pentru Harry, dar nu la momentul potrivit. Amindoi sint foarte tineri, cine stie ce se poate întimpla”.Chelsy planuia ca, dupa absolvirea facultatii, sa se alature firmei de avocati Allen & Overy si sa se mute definitiv la Londra, pentru a fi aproape de prietenul ei. Potrivit unor apropiati ai tinerei, dupa despartirea de Harry, Chelsy si-a schimbat planurile si intentioneaza sa se întoarca în Africa de Sud.Chelsy a fost întotdeauna un personaj controversat, fiind fiica miliardarului Charles Davy, originar din Zimbabwe. Ea l-a cunoscut pe Harry în timp ce acesta se afla la Cape Town, în perioada în care îsi luase o pauza de studii. Tinara a fost privita cu suspiciune de familia regala din cauza vestimentatiei, cu accent pe fuste scurte, si a preferintei de a bea vodca combinata cu Red Bull.

Casatorie in secret

 Ovidiu Petre si Oana de la Activ au o relatie atipica. În ciuda celebritatii de care se bucura, fotbalistul si cintareata au pastrat mai mereu transparenta, putine fiind cazurile în care cei doi au aparut în paginile tabloidelor. Tocmai din acest motiv, presa mondena nu a aflat ca, de fapt si de drept, stelistul si artista nu sint doar iubiti, ci chiar sot si sotie. Evenimentul a avut loc în vara anului trecut, înainte ca Oana sa nasca, iar totul a fost organizat în mare secret. Acum, solista trupei Activ a decis sa recunoasca acest lucru. „Eu si Ovidiu sintem sot si sotie dinainte sa nasc eu, cu ceva vreme. Am deja buletinul schimbat cu numele de Petre. Nu mai sint iubita, sint sotie cu acte în regula”, a declarat doamna Petre pentru cotidianul Cancan. În plus, Oana recunoaste ca venirea pe lume a micutei Eva Teodora i-a schimbat viata si ca s-a adaptat foarte rapid la noua „meserie”, de mamica: „Îmi place rolul de mamica. Si Ovidiu este disperat dupa Eva. Nu poate sa traiasca fara ea. Desi se afla în cantonament în Spania, de doua saptamini, vorbim zilnic la telefon. De asemenea, îi arat fetita pe internet”. Cit despre nunta în sine, cintareata anunta ca evenimentul va avea loc undeva la jumatatea acestui an. Dar doar dupa ce îsi va reveni în totalitate din punct de vedere fizic. „O sa facem nunta anul acesta, dar nu odata cu botezul. Vreau si eu sa ma simt bine în pielea mea cind o sa fiu mireasa. Vreau sa arat cit mai bine”, a conchis doamna Petre.

Scandal in paradis?

 Patru ani de zile! Atit a durat telenovelistica relatie dintre Nicolae Mitea si Raluca de la Bambi. Dupa mai multe certuri si despartiri, fotbalistul si cintareata si-au spus definitiv „adio” si au trecut la un alt capitol în viata lor. Fostul „lancier”, de exemplu, a cazut în bratele unei frumoase brunete, pe nume Dora Mirea. Imediat, picanta poveste de dragoste a lui Mitea si-a facut loc în paginile ziarelor. Zvonurile ca Dora ar fi fost în trecut dama de companie l-au afectat pe fotbalist. Nu însa atit de mult încit sa puna punct relatiei.  Ba chiar dimpotriva, a revenit în tara, fiind „repatriat” de Dinamo, si si-a cerut iubita de sotie. Totul parea batut în cuie, nunta urmind sa aiba loc undeva în vara acestui an. Din pacate însa pentru mijlocas, Fortuna avea sa îi joace din nou feste... Potrivit cotidianului Cancan, cei doi amorezi s-au certat urit de tot în momentul în care Dora i-a gasit logodnicului ei mai multe poze nud cu fosta iubita, ascunse bine - dar nu prea bine, din cite se pare - sub pat. Din cite se pare, modelul nu a rupt logodna, dar cu sigurata nu a primit prea bine acest soc. Cu toate acestea, nunta va fi probabil aminata pentru o data cind fotbalistului îi va veni mintea la cap.

Voci din opozitie

 Dupa ce si-au preluat sarcinile specifice unui partid de opozitie, liberalii locali ies la atac, condamnind activitatea actualului Guvern si declaratiile reprezentantilor puterii. Asa cum era de asteptat, cei mai vizati oameni ai noului Executiv sint premierul Emil Boc si fostul liberal, Catalin Predoiu, mentinut in fotoliul de ministru al Justitiei. Presedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, s-a declarat deranjat de faptul ca fostul sau coleg “si-a schimbat discursul in doar doua luni”. Acuzatiile liberalului din Alba s-au indreptat si impotriva actualului premier, Emil Boc, dar si impotriva presedintelui Traian Basescu. In opinia lui Atanasiu, Executivul condus de democrat liberali nu are oameni pregatiti pentru a prelua toate posturile cheie si de aceea apeleaza la mentinerea vechilor adversari politici. Seful liberalilor din Alba a transmis, pe aceasta cale, si un mesaj de criza prin care ii indeamna pe guvernanti sa renunte la lupta politica in favoarea celei impotriva crizei economice. Vechi si noiCea mai deranjanta situatie este, in opinia lui Teodor Atanasiu, schimbarea atitudinii fata de seful DNA, Daniel Morar. “Nu stiu ce se poate spune despre ministrul Justitiei care in urma cu citeva luni condamna managementul neperformant al lui Daniel Morar, iar acum il sustine si declara ca este cel mai potrivit pentru acest post. Se pare ca fotoliul de ministru deformeaza viziunea odata cu schimbarea culorii politice a Guvernului. De fapt, observ ca este o practica obisnuita din partea actualului Executiv. Acum doua luni, Catalin Predoiu era cel mai slab ministru al Justitiei. Emil Boc il facea varza pe Predoiu pentru ca acum sa devina cel mai bun ministru al Justitiei”, a declarat Teodor Atanasiu in fata presei. Liberalul s-a aratat convins ca multi dintre vechii sefi din administratia centrala vor ramine pe posturi. “Alianta aceasta intre PD-L si PSD avea de toate. Avea oameni pregatiti, programe anticriza, directii de interventie si asa mai departe. Acum, dupa ce au ajuns la putere nu mai are nimic. Sint sigur ca dupa modelul Predoiu, Guvernul Boc va apela la multi dintre cei care au ramas din vechiul mandat”, a mai spus Atanasiu.Mai importantDesi s-a declarat deranjat de atitudinea Guvernului, presedintele PNL Alba a dorit sa transmita, prin intermediul presei, un mesaj catre Executiv. “Vreau sa trag un semnal de alarma si sa ii rog pe guvernanti sa renunte la aceasta lupta politica. Este momentul sa vada de criza care afecteaza aceasta tara, de proiectul pentru buget si sa inceapa sa munceasca institutional. Aceste aspecte sint cu mult mai importante decit toate numirile si destituirile ilegale de sefi de institutii. Oricum, nu mai sintem o tara balcanica in care sa poti sa faci ce vrei. Domnii de la putere trebuie sa inteleaga ca am devenit o tara europeana in care functioneaza legile. Oamenii care conduc institutiile si prefecturile sint profesionisti, functionari publici care pot aplica tehnic orice program de guvernare. Mania aceasta a inlocuirilor nu are nici o treaba cu preluarea puterii sau implementarea unui set de masuri. Este o dorinta politica si incalca legislatia”, a mai spus Teodor Atanasiu.

Tratament de la distanta la spitalul din Abrud

 Spitalul orasenesc din Abrud va beneficia in perioada urmatoare de un program medical inedit ce va fi implementat de Ministerul Sanatatii, dar care va beneficia de finantare de la Banca Mondiala. Potrivit managerului spitalului din orasul din inima Apusenilor, dr. Liviu Ardeleanu, este vorba despre proiectul “Telemedicina”, proiect ce va consta în conectarea pacientului din camera de urgenta a spitalului la un aparat special care va transmite date legate de starea acestuia la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Tirgu Mures, unde cadre medicale de înalta specialitate vor diagnostica si vor stabili tratamentul care urmeaza sa îl respecte  bolnavul. “Administratia Spitalului Abrud este, la ora actuala, în tratative cu Serviciul de Telecomunicatii Speciale care va asigura doua conexiuni de fibra optica prin care se vor transmite toate aceste date. Se preconizeaza ca acest proiect va fi implementat in cel mai scurt timp la spitalul din Abrud. Proiectul este coordonat în exclusivitate de la nivelul Ministerului Sanatatii, de catre subsecretarul de stat, dr. Raed Arafat”, a declarat managerul spitalului din Abrud.

Recensamintul copiilor de sase si sapte ani

 Pina la data de 15 februarie, se va realiza recensamintul copiilor de sase, sapte ani care ar putea fi inscrisi in clasa I, in anul scolar 2009-2010. Conform legislatiei in vigoare, in clasa I pot fi inscrisi elevii care vor implini virsta de sase ani pina la data inceperii anului scolar viitor. La cererea scrisa a parintelui, tutorelui sau sustinatorului legal, pot fi inscrisi in clasa I si elevii care implinesc virsta de sase ani abia la sfirsitul anului 2009, dar care au o dezvoltare psihosomatica corespunzatoare, fapt consemnat si de medicul de familie care trebuie sa elibereze o adeverinta cu mentiunea “Apt pentru scoala”.   Inspectoratul Scolar Judetean Alba a timis scolilor cu clase I-VIII din judet un document prin care specifica care sint etapele premergatoare inscrierii elevilor in clasa I si prin care recomanda asigurarea transparentei in acest proces de inscriere. Fiecare unitate de invatamint va afisa numarul de locuri disponibile in conformitate cu Planul de scolarizare, precum si situatia inscrierilor dupa fiecare saptamina.

Cultul personalitatii in expozitie

 Astazi, in ziua in care “stejarul de la Scornicesti” ar fi implinit 91 de ani, la Muzeul National al Unirii din Alba Iulia, va fi inaugurata expozitia “Nicolae Ceausescu - Cultul personalitatii”. Vernisajul este programat astazi, la ora 10.30, iar expozitia va putea fi vizitata pina la data de 1 martie. “Manifestarea isi propune o evocare a uneia dintre cele mai mari nenorociri ale regimului comunist, cultul personalitatii lui Nicolae Ceausescu. Fotografiile, documentele, obiectele, fondul sonor si imaginile prezente in expozitie vor cauta sa reconstituie o perioada din istoria Romaniei, mai exact anii ‘70- ‘80, caracterizata in principal de o venerare excesiva a lui Nicolae Ceausescu, fenomen cunoscut sub sintagma de <<cultul personalitatii>>. Din pacate acest fenomen, grotesc prin ritualurile lui de manifestare, in care a fost integrata silit intreaga populatie, a fost posibil si prin sprijinul fortat sau interesat al artistilor si intelectualilor romani. Pentru ca acele vremuri, in care portretele <<stralucitului tovaras>> erau peste tot, iar cartile care cuprindeau discursurile lui umpleau librariile si rafturile bibliotecilor, sa nu se mai repete, e bine ca ele sa nu fie uitate cu desavirsire”, a aratat purtatorul de cuvint al muzeului albaiulian, Liviu Zgirciu. Expozitia cuprinde si multe fotografii surprinzindu-l pe Nicolae Ceausescu in ipostaze inedite, dar si imagini din timpul vizitelor “de lucru” efectuate de “cel mai iubit fiu al poporului” in Alba Iulia, in anii 1966, 1968, 1975 si 1984.“De asemenea, prin intermediul unor documente care au apartinut Securitatii, temuta institutie de represiune a regimului comunist, se va incerca sa se reconstituie realitatea sinistra din judetul Alba in anul 1989, cind lipsurile populatiei intreceau orice imaginatie”, a mai mentionat Liviu Zgirciu.Expozitia este organizata in colaborare cu Consiliul Judetean Alba, Primaria municipiului Alba Iulia, Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Alba, in parteneriat cu Apulum SA, Romfilatelia si Muzeul National Filatelic Bucuresti.

Carte ?exploziva? despre Angelina si Brad

 Fosta garda de corp a actritei, Mickey Brett, care sustine ca stie totul despre Angelina Jolie, promite ca aceasta va fi una dintre cele mai “explozive” carti scrise vreodata. Volumul ar urma sa cuprinda multe detalii, inclusiv despre momentul in care Angelina si Brad Pitt si-au inceput relatia. De asemenea, un alt raspuns pe care Mickey vrea sa-l ofere in cartea sa este acela la intrebarea daca cei doi au inceput sa se intilneasca inca de pe vremea cind Brad era casatorit cu actrita Jennifer Anniston. “Va include cele mai sordide amanunte din viata celor doi”, a declarat o sursa apropiata fostului bodyguard.Mickey - despre care se crede ca nu a semnat niciodata un contract de confidentialitate cit timp a fost in slujba cuplului - s-a ocupat de securitatea celor doi si in Namibia, unde Angelina a nascut-o pe prima sa fiica biologica, Shiloh.Angelina Jolie si Brad Pitt sint considerati a fi unul dintre cele mai solide cupluri de la Hollywood, in ciuda faptului ca nu sint casatoriti. Cei doi au in prezent sase copii, dintre care trei sint adoptati - Maddox, in virsta de sase ani, nascut in Cambodgia, Pax, in virsta de patru ani, nascut in Vietnam, si Zahara, in virsta de trei ani, nascuta in Etiopia. In afara de gemenii Knox Leon si Vivienne Marcheline, nascuti pe 12 iulie, anul trecut, la Nisa, in Franta, Angelina Jolie si Brad Pitt mai au o fiica biologica, Shiloh, nascuta in Namibia, in 2006.

Trupa din Arini, in grafic

Componentii divizionarei terte CSM Sebes se afla, de sapte zile, în cantonament la Geoagiu Bai si abordeaza în forta programul de pregatire centralizata. Antrenorul principal, Fane Fogorosi, a spus ca jucatorii sint motivati pentru a efectua o pregatire buna, în vederea returului.„Pregatirea este dura, jucatorii sint pregatiti, trag foarte bine, nu se menajeaza nimeni. Este îmbucurator ca acestia raspund bine la ceea ce li se cere si sint multumit de implicarea totala a lor la antrenamente”, a spus Fogorosi.Acesta a adaugat ca, dupa doar citeva zile de antrenamente, a observat ca elevii lui sint dornici de munca. „Se citeste pe fetele baietilor ca sint motivati si, în acelasi  timp, constienti ca, cu o pregatire buna, ne va fi mai usor în timpul campionatului. Sper sa încheiem acest stagiu montan cu bine si sa fim feriti de accidentari. Atmosfera la echipa este foarte buna”, a precizat antrenorul trupei din Arini. Se cauta fundas centralTrupa din Arini cauta în continuare sa achizitioneze un fundas central experimentat, mai ales ca, în prima etapa a returului, Cîndea este suspendat. “Sintem în discutii cu Vali Ciofu (ex-Al Nasr, Emiratele Arabe), Nicolae Kiraly (Mechel Cîmpia Turzii), respectiv cu ex-mediesanul Ciurar-Aldea si sper sa semnam cu cel putin unul dintre cei trei”, a declarat Fogorosi. Programul meciurilor amicale:30 ianuarie 2009, FC Unirea Alba Iulia - CSM Sebes4 februarie 2009, CSM Sebes - Dacia Orastie7 februarie 2009, Dacia Orastie - CSM Sebes11 februarie 2009, CSM Sebes - AS Cisnadie16 februarie 2009, AS Cisnadie - CSM Sebes17 februarie 2009, Ariesul Turda - CSM Sebes20 februarie 2009, CSM Sebes - Soda Ocna MuresMuresul Deva  - CSM Sebes 0-0În primul meci de verificare al iernii, CSM Sebes a remizat joi dupa-amiaza, scor 0-0, cu divizionara secunda Muresul Deva. În meciul care a avut loc la Simeria, tehnicianul Fane Fogorosi a început jocul cu urmatoarea formula: Lancranjan (30, Stanila; 60, Ov. Barna) - Potopea, Cândea, Cocoara, Neagu - Bâlc, Hârciaga, P. Ciuca, Lenghel - Ndiaye, Haiduc (la reluare intrind Cl. Oara, Suvaina, Cos. Simtion, Sg. Oara, S. Marcu, Vlaic, Han, Suteu, Benga si S. Muresan). Mijlocasul Hîrciaga a suferit o entorsa, în vreme ce atacantul Mihai Manea s-a alaturat efectivului, la Geoagiu, dupa ce a suferit o raceala. 

?Cred ca vom iesi invingatori?

Experimentatul portar Gabriel Rotaru (foto) este convins ca Unirea va evolua din sezonul urmator în Liga I. Goalkeeperul de 38 de ani bifeaza al 38-lea stagiu de pregatire din cariera. “Sint multumit de acest cantonament. Cu toate ca este din ce în ce mai greu, pentru ca vîrsta îsi spune cuvîntul, nu ma las. Fac fotbal de performanta de la 16 ani, cred ca acesta ar fi al 38-lea cantonament pe care-l bifez”, a spus singurul fotbalist din efectivul lui Sunda care a evoluat în Liga Campionilor. Fost jucator la ASA Tg. Mures, Steaua Bucuresti, FC Oradea si Industria Sirmei Cimpia Turzii, portarul Rotaru se afla pe primul loc în topul celor mai virstnici combatanti din esalonul second.“Nu am prins nici un cantonament usor, practic în aceasta saptamîna am alergat distanta de la Alba Iulia aproape pîna la mine la Ludus. O sa fie un retur de foc, o lupta din care eu cred ca vom iesi învingatori. Sint sigur ca asa va fi, fiindca pentru acest lucru alergam în fiecare zi 10 km, contracronometru”,a afirmat Rotaru.Despre concurenta cu Curileac, acesta a spus ca “nu mi-e frica decît de Dumnezeu. Eu am tinut pe banca portari mult mai titrati decit Curileac. Fiecare încearca sa se antreneze cit mai bine, iar raspunsul îl vom vedea în retur. Îmi place sa vorbesc doar pe teren”. Rotaru se pregateste sa devina antrenor, fiind cursant în anul doi al Scolii de antrenori din cadrul FRF, iar în tur a bifat 13 prezente în garnitura liderului, meciuri în care a încasat 9 goluri.

Pregatirea pentru retur continua

In ultimul meci de pregatire, disputat simbata dimineata, pe terenul de la Oarda de Jos, tehnicianul Aurel Sunda a folosit doua echipe inedite. Astfel, la „Rosii”, au evoluat: Rotaru – M. Rus, Poverlovici, Marincean, C. Vadana - Foro, Selagea, Dilbea, C. Cristea – Sg. Costea, T. Moldovan, iar pentru „Verzi”: Curileac – Bojan, Fl. Ilie, Bumbac, B. Bucurica  – Gonchar, Verdes, Camara, Pepenar – Popovic, G. Grozav (mai intrind in ambele formatii Lasc, Schuller, I. Grozav, F. Himcinschi). Meciul s-a incheiat cu scorul de 3-1, in favoarea echipei care a jucat in rosu, prin reusitele lui T. Moldovan, Sg. Costea si Foro, respectiv Bumbac. La final, s-a renuntat la mijlocasul leton Artiom Gonchar (ex-FK Tranzit), care s-a aflat timp de o saptamina in probe la Unirea, pentru ca nu era atit de valoros precum parea la prima vedere.Teste fizice Fotbalistii albaiulieni au fost supusi, duminica dimineata, in ultima zi a primei saptamini de cantonament centralizat, in zona la Drimbar, la testul “Garcon” – pentru evaluarea capacitatii de efort. Jucatorii pregatiti de Sunda au fost impartiti in patru grupe si au parcurs traseul stabilit intr-o anumita perioada de timp, dupa-amiaza acestia primind citeva ore liber. Unirea joaca miercuri primul amical al iernii la Ocna Mures, cu Soda, de la ora 14.00, iar vineri, in ultima zi a primului stagiu de pregatire, uniristii vor intilni, la Alba Iulia, pe CSM Sebes.Se vrea concurentaPina la reluarea campionatului, oficialii clubului spera sa creeze concurenta la nivelul lotului, prin dublarea tuturor posturilor. “Mai avem nevoie de un atacant, un fundas central si un mijlocas dreapta. Dorim sa avem acoperita dublura pe posturi”, a explicat Marian Sarmes, presedintele CA al Unirii. Pe lista de achizitii a Unirii se afla in continuare: Florentin Cruceru (Farul II Constanta), G. Negura (Progresul Bucuresti), Fl. Dan si M. Gheorghe (UTA Arad), Ousmane Viera si D. Toma (CFR Cluj).AUREL SUNDA, antrenor FC Unirea:“Fotbalistii se afla in parametrii normali ai pregatirii si cu totii raspund pozitiv la antrenamente. Bucurica, Selagea si Gicu Grozav sint mereu primii la alergari.”

Timisoara pe cai mari

 Internationalul de tineret al echipei Gaz Metan Medias, Alexandru Curtean, va semna un contract pe cinci ani cu FC Timisoara, insa va evolua pentru formatia din Medias pina la vara, a declarat, presedintele banatenilor, Gheorghe Chivorchian. “Am ajuns la un acord cu Gaz Metan Medias, am stabilit toate detaliile. Eu sint in Antalya acum, dar ma voi intoarce zilele viitoare si vom finaliza totul. Curtean va semna un contract pe cinci ani cu FC Timisoara, dar va ramine la Medias pina la vara conform unei intelegeri”, a spus Chivorchian. Gruparea banateana va plati 1,2 milioane de euro pentru mijlocasul in virsta de 22 de ani, care a marcat in acest sezon sapte goluri pentru Gaz Metan, dintre care trei chiar impotriva viitoarei sale echipe, in victoria cu 5-1, din etapa a III-a. “Transferul meu e ca si rezolvat, stiu ca si cele doua cluburi s-au inteles, mai ramine ca si eu sa ajung la un acord. Verbal ne-am inteles, dar nu am semnat inca nimic. Cei de la Timisoara imi vor trimite azi si in scris oferta lor si, daca nu vor interveni modificari, voi semna cu ei. Ar fi un vis sa joc cu Timisoara in grupele Ligii Campionilor, dar nu o sa am o satisfactie asa de mare, pentru ca doream sa pun si eu umarul la obtinerea acestei performante”, a spus Curtean.Totodata, dupa cum spune Chivorchian, saptamina viitoare, vor semna pentru FC Timisoara, nigerianul Kevin Amuneke de la formatia suedeza IFK Norrkøping, si Ovidiu Herea (Rapid). “Ne-am inteles cu cei de la Norrkøping pentru transferul nigerianului Kevin Amuneke, am semnat actele de transfer. Atacantul va sosi saptamina viitoare in Romania pentru a semna un contract pe cinci ani cu FC Timisoara. De asemenea, va sosi la noi si Herea de la Rapid. Exista un acord cu cei din Giulesti si zilele viitoare, cind voi reveni in tara, voi definitiva transferul. Am discutat si cu el, si cu impresarul, este totul in regula”, a spus Chivorchian.

Liber la solutii de criza

 Incercind sa socializeze setul de masuri anticriza, Executivul a lasat sa se inteleaga ca totul va fi foarte bine analizat, astfel incit sa nu ii afecteze pe cei cu probleme. Astfel, ar putea scapa de disponibilizare, bugetarii care au copii, femeile gravide, vaduvele, persoanele divortate, cei aflati in concedii medicale sau cei care sint aproape de pensionare. Cum singurele conditii care pot fi indeplinite prin propria vointa se refera la copii si divort, angajatii din sectorul public au inceput sa isi faca planuri de criza. Pusi in gardaDupa negocierile cu sindicatele, Executivul a inceput identificarea celor care vor figura pe listele de disponibilizari. Chiar daca pina acum institutiile de la nivel local nu au fost vizate de declaratiile premierului, localnicii se simt vizati si isi iau masuri de precautie. “Sa stiti ca sintem foarte speriati. Mai ales ca au inceput sa ceara unii si altii ca masura sa fie extinsa si la nivel local. Noi nu avem salarii astronomice ca ale celor din Bucuresti, dar vor fi destui sacrificati”, banuieste o angajata din sistem. “Va dati seama ca, daca se stie cine sint, ajung in capul listei”, glumeste femeia pe un ton serios. Executivul a stabilit deja ca primii bugetari care vor pleca acasa sint cei care nu au copii. De asemenea, nu vor putea fi concediati bugetarii aflati in concedii de odihna sau medicale, femeile gravide sau sefii de sindicate. Salariatii cu copii, vaduvele sau persoanele divortate, cu copii, ar putea fi, deocamdata, in siguranta. Totusi, situatia generala pare sa fie destul de critica. Asta pentru ca, desi au de partea lor o lege potrivit careia, daca sint concediati, Agentia Nationala a Functionarilor Publici ar trebui sa le ofere posturi similare, angajarile din sectorul bugetar au fost deja blocate.Solutii de crizaConstienti ca vor deveni tinte ale razboiului social, angajatii din sectorul public, care muncesc in institutiile de la nivel local, au inceput sa caute solutii.“Va dati seama ca nu se discuta intre colegi asa ceva, pentru ca ar putea aparea probleme. Stiu totusi ca sint destule fete dispuse sa ramina gravide pentru a-si pastra serviciul. Pina acum aminau momentul ca sa nu ramina fara venituri, dar acum se pare ca e mai bine sa faci un copil”, mai spune femeia. Singurii care stau cit de cit linistiti sint liderii de sindicat, cei care au fost exclusi si ei de pe lista Guvernului si care ar putea fi ultimii care sa isi piarda slujbele. “Sincer, am purtat o discutie cu sotul. Noi avem doi copii asa ca nu se pune problema de a mai face unul. In schimb, putem divorta pina trece criza aceasta. Este o solutie disperata, dar e mai bine decit sa murim de foame”povesteste una dintre angajatele care se simte vizata.

Sarbatoare pe malurile lacurilor

 Campionatele Europene de patinaj artistic s-au incheiat la Helsinki cu o surpriza care a produs multa bucurie in “Tara celor 1000 de lacuri”. Laura Lepisto a devenit prima campioana europeana individuala din istoria Finlandei, natiune care a mai obtinut un aur continental acum 14 ani, prin cuplul de dansatori Susanna Rahkamo – Petri Kokko. Marea favorita a probei feminine era Carolina Kostner (Italia), care viza, ca si nemtii Savchenko - Szolkowy sau francezul Brian Joubert, a treia coroana consecutiva. Insa Carolina, nepoata celebrei schioare Isolda Kostner a avut ratari la programul scurt, fiind depasita in clasamentul probei de cele doua finlandeze, Lepisto si Susanna Poykio, ambele medaliate cu bronz la editiile anterioare. O a treia sportiva finica, Kiira Korpi, cea mai experimentata, spera sa depaseasca, printr-un program liber de exceptie, inexactitatile din programul scurt, dar inca de la inceputul evolutiei s-a lovit de mantinela si a trebuit sa-si intrerupa programul, clasindu-se, in final, pe locul V. Cea mai buna evolutie la libere a apartinut Carolinei, cu care italianca a reusit s-o depaseasca pe Poykio, dar n-a putut ajunge la locul I. Campioana a devenit Laura Leepisto, cu un program sarac in elemente de dificultate, dar corect executat. In concursul preliminar a participat si romanca Roxana Luca, situata pe locul 27, a treia pozitie necalificativa din clasament.In proba de dans, Rusia si-a mentinut suprematia chiar si in lipsa campionilor mondiali, Marina Domnina – Maksim Sabalin, retrasi dupa dansurile impuse datorita unei accidentari a rusului la genunchi. Prilej pentru Janna Hohlova si Serghei Novitki de a obtine, in premiera o medalie europeana, mai ales ca lipsea si un alt cuplu de glorie, francezii Isabelle Delobel – Olivier Schoenfelder, fata fiind in convalescenta dupa o operatie la umar. Argintul a fost cistigat de italienii Federica Faiella si Massimo Scalli, iar bronzul s-a dus spre Marea Britanie, tara care cu multi ani in urma lua cam toate medaliile la orice competitie de dans. Insa de la retragerea gloriosilor Jayne Torvill - Christopher Dean, dansul britanic n-a mai obtinut nici o medalie, pina la editia din acest an, cind bronzul a fost cistigat de fratii Sinead si John Kerr.

Chiori in lumea orbilor

 Dupa eliminarea din grupele de elita, nationala masculina de handbal isi continua periplul la Mondialele din Croatia, jucind in turneele pentru locurile XIII-XXIV, care se disputa pe doua grupe, dupa acelasi sistem ca si cel al grupelor principale. Diferenta este ca, daca in elita primele doua se califica in semifinale, in turneul numit Cupa Presedintelui, se intilnesc, la capatul fazelor, echipele de pe acelasi loc in grupele respective, pentru meciuri de clasament. Simbata, tricolorii au intilnit in primul meci din grupa I echipa Cubei pe care au invins-o cu 39-28 (21-15), un meci pe care – cu exceptia startului, cind au fost condusi cu 0-4 – tricolorii l-au avut la discretie. Golurile tricolorilor au fost marcate de Ghionea (12), Piriianu (6), Petrea (5), Timofte (4), Georgescu (3), Jurca (3), Cozma (3), Buricea (2) si Nicolae (1). Un meci total neconcludent pentru potentialul actual al tricolorilor, datorita valorii scazute a adversarului, cum a fost si cel disputat aseara, in fata Kuwaitului, echipa invinsa de Cuba in grupa preliminara. Diseara, de la ora 20:00, Romania intilneste echipa Spaniei, marea eliminata din grupele principale. Desi pare extrem de greu, tricolorii pot inregistra o noua surpriza, fiindca nu prea mai au ce pierde, in timp ce spaniolii acuza din greu socul pierderii calificarii. In prima zi a grupelor principale, s-au inregistrat doua surprize: Slovacia a invins Coreea de Sud (groparul Spaniei), iar Polonia a dispus de Danemarca, astfel incit singurele echipe ramase fara infringere din turneu sint Franta si Croatia, aflate ambele in grupa I. Astazi este o noua zi de pauza in grupele semifinale. In Cupa Presedintelui se mai disputa in grupa Romaniei meciurile Australia-Kuwait (16:00) si Argentina - Cuba (18:00), iar in grupa a II-a partidele Algeria - Arabia Saudita (17:00), Tunisia - Brazilia (19:00), Rusia - Egipt (21:00).Rezultate inregistrate simbataGrupa principala I: Slovacia – Coreea de Sud 23-20; Franta – Suedia 28-21; Croatia – Ungaria 27-22. Clasament: 1. Franta – 6 p; 2. Croatia – 6 p; 3. Slovacia – 3 p; 4. Suedia – 2 p; 5. Ungaria – 1 p; 6. Coreea de Sud – 0 p. Grupa principala II: Norvegia – Macedonia 29-27; Germania – Serbia 35-35; Polonia – Danemarca 32-28. Clasament: 1. Germania – 5 p; 2. Danemarca – 4 p; 3. Serbia – 3 p; 4. Norvegia – 2 p; 5. Polonia – 2 p; 6. Macedonia – 2 p. Cupa Presedintelui I: Argentina – Kuwait 26-25; Spania – Australia 42-10; Romania – Cuba 39-28.  Clasament: 1. Spania – 6 p; 2. Romania – 6 p; 3. Argentina – 4 p; 4. Cuba – 2 p; 5. Kuwait – 0 p; 6. Australia – 0 p. Cupa Presedintelui II: Tunisia – Arabia Saudita 28-21; Algeria – Egipt 28-22; Rusia – Brazilia 25-22. Clasament: 1. Rusia – 6 p; 2. Tunisia – 4 p; 3. Egipt – 4 p; 4. Brazilia – 2 p; 5. Algeria – 2 p; 6. Arabia Saudita - 0 p.

Horoscop zilnic

Berbec Pe plan profesional, eforturile sustinute din perioada precedenta incep sa dea roade. Din cauza atmosferei tensionate, relatiile cu cei din jur pot avea de suferit.Va sfatuim sa aminati intilnirile cu prietenii si sa evitati deplasarile cu autoturismul, pentru ca riscati sa fiti implicat in accidente. Taur Un membru mai in virsta al familiei nu isi respecta o promisiune in legatura cu o suma de bani. Nu va grabiti sa ii faceti reprosuri! S-ar putea sa aiba motive obiective. Astazi ar fi bine sa dati dovada de mai multa flexibilitate in relatiile cu prietenii si familia. Gemeni Deveniti impulsiv din cauza unor neintelegeri cu seful direct. Fiti prudent in afirmatii!Va sfatuim sa va stapiniti nervozitatea in discutiile cu partenerul de viata, altfel riscati sa tensionati atmosfera din familie. Rac S-ar putea sa fiti implicat intr-un scandal la locul de munca din cauza birfelor unei femei mai in virsta. Nu raspundeti la provocari! In scurt timp, situatia se va lamuri si totul va reveni la normal.Dupa-amiaza primiti o suma de bani neasteptata. Leu Astazi ar fi bine sa evitati deplasarile cu autoturismul. Exista pericolul sa fiti implicat intr-un accident de circulatie din vina dumneavoastra.Daca totusi sinteti nevoit sa conduceti, fiti cit mai atent, nu va grabiti si verificati starea tehnica a masinii. Fecioara Deveniti impulsiv din cauza unor neintelegeri cu seful direct. Fiti prudent in afirmatii!Va sfatuim sa va stapiniti nervozitatea in discutiile cu partenerul de viata, altfel riscati sa tensionati atmosfera din familie. Balanta Partenerul de viata va face reprosuri neintemeiate. Va sfatuim sa va pastrati calmul si sa evitati o confruntare.Ar fi bine sa acordati mai multa atentie familiei si, in special, partenerului de viata. Temperati-va nervozitatea in discutiile cu o persoana mai in virsta din familie! Scorpion In cursul diminetii primiti vestea pe care o asteptati de mult timp, in legatura cu plecarea intr-o calatorie in interes personal.Partenerul de viata va reproseaza ca nu v-ati ales bine momentul pentru aceasta deplasare. Sagetator Sinteti cam irascibil, din cauza stresului si a oboselii acumulate.Evitati discutiile in contradictoriu! Sinteti predispus la unele probleme de sanatate si chiar la accidente.Va sfatuim sa evitati calatoriile lungi si intilnirile de afaceri. Capricorn In cursul diminetii, colaborarea cu un partener de afaceri va da dureri de cap. Totul porneste de la bani: se pare ca nu va intelegeti in legatura cu o investitie.Va sfatuim sa evitati disputele si sa cautati o solutie comuna. Daca reusiti sa evitati o cearta, perspectivele afacerii sint foarte bune. Varsator Din cauza unor evenimente neprevazute, nu va puteti respecta programul stabilit.Va sfatuim sa nu va puneti mari sperante intr-o afacere demarata recent. S-ar putea sa fiti dezamagit.Aminati deciziile importante si nu va lasati condus de impulsuri de moment! Pesti Incepeti o activitate care va poate aduce avantaje materiale, cu conditia sa va temperati spiritul critic.Este recomandabil sa fiti conciliant in discutiile cu colegii de serviciu si cu partenerul de viata. Orice disputa poate degenera intr-un scandal. Nascuti pe 26 ianuarie - Ziua faptelor uluitoare Indivizii extrem de controversati nascuti pe 26 ianuarie sint cel mai adesea indrazneti si agresivi. Hotarirea lor de a-si atinge obiectivele de-a lungul timpului pare sa nu aiba limite, increderea in ei insisi fiind nemarginita. Rareori, poate chiar niciodata, le va pasa cine sau ce le sta in cale. Specialisti in asalturi neasteptate, ei actioneaza de obicei folosindu-si toate resursele si in orice moment pe care il considera oportun. Totusi, in calitate de strategi, ei vor actiona rareori orbeste. Dimpotriva, nativii isi vor planifica cu mare grija campaniile. In multe domenii de activitate, consideratiile morale nu exista pentru nativii zilei de 26 ianuarie. Astfel, ei isi vor crea probleme. Cind opereaza liberi, fara a lua in considerare mai multe puncte de vedere, ei se pot abate de la calea cea dreapta si pot stirni antagonism din partea anumitor persoane sau din partea societatii. Cind vor fi capabili sa para mult mai simpatici, calzi, si amabili, ei vor intimpina mai putina opozitie. Deoarece incercarile frapante caracterizeaza tot ceea ce intreprind, nativii zilei de 26 ianuarie trebuie sa se fereasca sa ii raneasca pe ceilalati din punct de vedere fizic sau psihic. Datorita tendintei de a actiona rapid si in mod hotaritor, ei ii pot lua prin surprindere pe ceilalti. In consecinta, in prezenta lor, persoanele iubite nu se vor simti in siguranta. Daca nu isi vor face cunoscute intentiile si asteptarile, prietenii si partenerii pot considera dificil sa se apropie de ei. Situatiile explozive par sa ii atraga pe nativii zilei de 26 ianuarie. Ei stiu din instinct locul in care se intimpla lucrurile si rareori rateaza o oportunitate de a intra in actiune. Fiind orientati atit de mult spre latura interioara, este necesar ca, la un anumit moment dat in viata, sa ajunga sa se cunoasca mai bine, posibil sa-si dezvolte latura psihologica si sa decida in ce masura entuziasmul absolut reprezinta o prioritate. Ei trebuie sa fie mereu in alerta pentru ca dezvoltarea lor personala sa nu stagneze. Acest lucru se poate intimpla daca intr-un anumit punct din viata lor ei nu incep sa se intereseze de latura lor interioara, de motivatiile si nevoile lor profunde. Parintii nascuti pe 26 ianuarie pot fi surse de inspiratie pentru copiii lor si in general le place sa se implice in activitatile acestora si sa se distreze impreuna cu ei. Totusi, ei pot deveni uneori mult prea autoritari, chiar dictatoriali. Adesea revoltati impotriva propriilor parinti, nativii zilei de 26 ianuarie ii vor incuraja inconstient pe copiii lor sa le urmeze obiceiurile. O viata de familie stabila si un partener iubitor, intelegator, dar ferm, face minuni in calmarea energiilor puternice. Sa invete sa impartaseasca, sa faca compromisuri atunci cind este necesar si sa participe la activitati de grup sint elemente importante pentru dezvoltarea nativilor. SFATURI: Cultiva-ti latura umana. Invata sa te relaxezi si sa te simti bine. Recunoasterea punctelor slabe iti mai usureaza din povara. Ramii calm si pastreaza legatura cu sentimentele si perceptiile celorlalti. PUNCTE FORTE: Activ Dramatic Increzator PUNCTE SLABE: Distructiv Dictatorial  Ambitios    

Compartiment de Neurologie la spitalul din Cimpeni

Spitalul orasenesc Cimpeni va beneficia, incepind cu data de 1 februarie, de un  compartiment medical de neurologie. Potrivit conducerii unitatii spitalicesti din capitala Tarii Motilor, acesta va avea zece paturi si va fi deservit de un medic care va veni din municipiul resedinta de judet. Astfel, recent, a avut loc si un concurs în urma caruia au fost angajate trei infirmiere si patru asistente medicale. Cu toate acestea, pentru ca Spitalul orasenesc Cimpeni sa devina o unitate medicala dotata la standarde europene, mai este nevoie de multi bani. Potrivit primarului Calin Andres, conform unui studiu de fezabilitate deja realizat, pentru punerea la punct a spitalului ar fi nevoie de nu mai putin de 37.000.000 lei, bani care nu ar putea fi alocati sub nici o forma de la bugetul local. Edilul sef al localitatii din Apuseni a precizat de asemenea ca Primaria din Cimpeni a acordat, în cursul anului trecut, unitatii suma de 150.000 lei, bani care au ajuns doar pentru dotari de stricta necesitate. Atit conducerea spitalului, cit si cea a administratiei locale au mentionat ca modernizarea spitalului din Cimpeni constituie o prioritate pentru locuitorii din zona, avind in vedere faptul ca, numai in anul 2008, au fost internate aici aproape 9.000 de persoane, in timp ce numarul consultatiilor acordate de personalul medical a depasit 18.000.

Gheata dinamitata

Potrivit purtatorului de cuvint al ISU Alba, Florin Zecheru, la Cimpeni s-a actionat cu 2 buldoexcavatoare, 1 excavator, cangi si tirnacoape pentru deblocarea acumularilor de gheata de pe riul Aries.Simbata, “pe raza comunei Bistra, in zona Lunca Larga-Valea Dobrii, au intervenit 3 ofiteri, 7 subofiteri, 1 personal civil din cadrul inspectoratului nostru, 5 reprezentanti ai Sistemului de Gospodarire a Apelor Alba, 2 echipaje de politie, 15 persoane din cadrul Comitetului Local si al Serviciului pentru Situatii de Urgenta Bistra, folosind 1 buldoexcavator si 1 excavator. Pentru deblocarea gheturilor a fost necesara interventia echipei pirotehnice din cadrul ISU Alba care a efectuat distrugerea zapoarelor pe un sector de 150 m. In urma acestor activitati au fost deblocate sectoarele de acumulari de gheata formate”, a aratat Florin Zecheru.Acesta a mentionat ca, pina ieri dupa-amiaza, nu au fost depasite cotele de atentie si nu au fost inundate gospodariile oamenilor. “Reprezentanti ai SGA Alba si ai comitetelor locale pentru situatii de urgenta din zonele orasului Baia de Aries, comunei Bistra si comunei Rosia Montana monitorizeaza cursul riurilor Aries si Abrudel in sectoarele unde mai sint formate aglomerari de gheata”, a mai precizat purtatorul de cuvint al ISU Alba.

Click

Tirgul de nunti organizat la acest sfirsit de saptamina la Muzeul de Arta din Cluj a adunat peste 60 de firme specializate in organizarea de nunti, botezuri si alte evenimente speciale. In cele 3 zile, standurile au fost vizitate de peste 6.000 de oameni. Alaturi de standurile cu rochii de mireasa, pantofi sau costume de miri au putut fi vizitate cele ale unor florarii sau firme specializate din Cluj.

Sarbatoare in ploaie

 Manifestarile dedicate evenimentului istoric de la 24 ianuarie 1859 au debutat, vineri, la sediul primariei din Alba Iulia, cu o expozitie ce a cuprins lucrari realizate de copii din municipiu si au continuat cu o alta expozitie tematica gazduita de Muzeul National al Unirii, iar spectacolul folcloric de la Casa de Cultura a Studentilor a atras citeva sute de iubitori ai traditiei. Ziua de simbata a fost insa una destul de trista pentru organizatorii manifestarilor dedicate zilei de 24 ianuarie. Cu putin timp inainte de debutul activitatilor, o ploaie marunta si rece a inceput sa cada peste municipiul resedinta de judet, descurajind publicul. La ora la care manifestarile au inceput cu momentul literar de evocare a Unirii de la 1859, in Piata Tricolorului se aflau doar citeva sute de persoane. Multi dintre cei care compuneau asistenta erau de fapt parte a programului organizat. Nici macar punctul culminant al manifestarilor, focul de artificii si retragerea cu torte a elevilor Colegiului Liceal Militar „Mihai Viteazul”, nu a reusit sa sperie ploaia. O reusita in ploaieAsa cum anuntau inca de la 1 Decembrie, autoritatile au incercat sa ofere oamenilor o serbare aproape la fel de fastuoasa ca si cea dedicata Zilei Nationale. “Este un moment la fel de important pentru istoria noastra, fara de care nu am fi putut sarbatori nici 1 Decembrie si nici alte momente din trecut”, au explicat cei care s-au ocupat de bunul mers al manifestarii. Chiar si in astfel de conditii, elevii corului „Augustin Bena” al Liceului de Muzica si Arte Plastice din resedinta de judet si membrii fanfarei militare de la Centrul pentru Cultura “Augustin Bena” si-au demonstrat calitatile etalind citeva momente artistice apreciate. Reprezentantii autoritatilor au renuntat si ei la umbrele si s-au prins apoi intr-o Hora a Unirii care a mai dezghetat atmosfera. Focul de artificii a fost, de asemenea, unul foarte reusit, momentul fiind urmarit cu destula satisfactie de la geamurile blocurilor turn aflate in cealalta parte a Parcului Unirii. Retragerea cu torte a elevilor Colegiului Militar a putut fi vazuta si de catre localnicii aflati pe Bulevardul Transilvaniei. Pareri de rauIntre zecile de spectatori care au infruntat ploaia pentru a urmari manifestarile, s-au aflat citeva familii si destul de multi copii. “Este pacat de vremea de afara. La 1 Decembrie a fost foarte frig, iar acum ploua. Ar fi fost foarte frumos daca era putina zapada sau macar sa nu ploua asa urit”, si-ar fi dorit Anamaria Gheorghe. Au fost insa destui tineri care s-au declarat nepasatori fata de conditiile meteo. “Am venit sa vedem artificiile si pe cei cu torte. Nu conteaza ca ploua. Ne-am simtit bine si acum mergem acasa, ne schimbam si gata”, au declarat in cor citeva tinere foarte exuberante. Din nefericire, multi dintre spectatorii care s-au bucurat de spectacol au aflat abia atunci ce semnificatie are ziua de 24 ianuarie.“Pai, au zis aici. E ceva despre Unire. Dar nu sint foarte sigur, ca eu stiu ca Unirea este in 1 Decembrie. Oricum a fost frumos”a fost de parere Cristian Deleu.

Spectacol de succes

 Sala de spectacole a Casei de Cultura a Studentilor din Alba Iulia s-a dovedit neincapatoare pentru multimea de oameni care a vrut sa asiste, vineri, la spectacolul oferit gratuit de artistii Centrului de Cultura “Augustin Bena” Alba, cu ocazia implinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor Romane. Artistii centrului au creat, inca de la inceput, o atmosfera de sarbatoare deosebita, reusind sa tina sala in picioare aproape pe tot parcursul spectacolului. Debutul spectacolului a apartinut Ansamblului de Fanfara dirijat de Coriolan Honcas care a prezentat un moment de 15 minute de muzica de promenada, pentru ca apoi sa urce pe scena orchestra Ansamblului Folcloric si tinerii solisti Dorina Narita, Floricica Moga, Catalin Hasa, Nicolae Tuhut si Roxana Reche, toti fiind detinatori a numeroase premii la festivalurile nationale de folclor. Alaturi de ei au evoluat dansatorii, cu dansurile Crihalma si Ariesul. A urcat apoi pe scena renumita interpreta de muzica populara Leontina Farcas, insotita de cursantii clasei de canto muzica populara din cadrul centrului, reuniti sub numele de “Muguri de Tezaur”. Spectacolul s-a incheiat cu un colaj cu melodii de muzica populara din toate zonele tarii, spectatorii cintind alaturi de solisti minute in sir, care au aratat astfel ca au trecut usor peste micile probleme de sonorizare aparute pe parcursul spectacolului.“Si pentru ca pe scena a avut loc si aniversarea unei frumoase virste, ne alaturam si noi celor ce au felicitat-o vineri si ii dorim doamnei Leontina Farcas un calduros <<La Multi Ani!>>, sa aiba fericirea de a mai calauzi pasii multor generatii de cintareti si, de ce nu, cit de curind sa ne poata oferi un album de folclor autentic romanesc”, a mai adaugat Daniela Floroian.  “În afara de cei 150 de ani de la Unirea Principatelor Romane, Centrul de Cultura <<Augustin Bena>> Alba sarbatoreste un an de la debutul pe scena. Exact acum un an am fost prezenti in aceasta sala cu primul nostru spectacol. Ca si atunci, artistii nostri au reusit si acum sa aduca in sufletul si in inimile spectatorilor multa bucurie, iar acestia i-au rasplatit, prin aplauzele oferite, cu mult entuziasm si cu multa voie buna”a declarat Daniela Floroian, directorul adjunct al institutiei. 

Cugirenii nu au uitat de Unirea Principatelor

 Implinirea a 150 de ani de la Unirea Principatelor Romane a fost aniversata, la finele saptaminii trecute, si la Cugir. Evenimentul a fost aniversat vineri, 23 ianuarie, la Colegiul Tehnic „I. D. Lazarescu”, printr-o serie de manifestari stiintifice si actiuni comemorative, la care au luat parte atit elevii de liceu, cit si cei de gimnaziu. Actiunile au debutat cu o expozitie numita “Unirea sub lupa istoricilor”, gazduita de biblioteca colegiului, dupa care elevii au participat la diferse competitii artistice si chiar sportive cum ar fi concursul de poezie, pictura, grafica si colaj “Evocarea sentimentala”si concursul de sah intitulat “Cupa Mos Ioan Roata“. Mariana Perean, directorul colegiului cugirean a declarat ca una dintre actiunile deosebit de importante organizate, la care au participat nu doar elevi si profesori ai institutiei organizatoare, ci si din cadrul celorlalte scoli din oras, a fost documentarul “România Mica - documentar istoric 1859 - A pricepe este mai important decit a sti”. “Prin acest documentar, ne-am  propus sa reflectam coloana vertebrala a evenimentului, încit imaginea lui sa ramina cea veridica,” a precizat  Mariana Perean. În incinta Colegiul Tehnic „I. D. Lazarescu” au mai avut loc evocari, dezbateri, prezentari documentare si sesiuni de referate si comunicari. La finalul manifestarilor, în colaborare cu Primaria orasului Cugir, prin Casa de Cultura, a fost organizat un spectacol omagial pe scena mare, urmat de premierea tuturor elevilor care s-au remarcat  pe parcursul actiunilor dedicate Unirii Principatelor.

Multumiri pentru donatori

 Societatea Handicapatilor Neuropsihic “Speranta” Alba a anuntat ca unii membri ai asociatiei au primit pachetele de sarbatori in luna ianuarie, deoarece acestia locuiesc in alte orase ale judetului. De asemenea, aproape 200 de membri ai acestei societati au beneficiat de cadouri inainte de sarbatorile de anul trecut. Conform datelor acestei organizatii, unele dintre daruri au fost expediate beneficiarilor prin posta chiar la mijlocul lunii decembrie a anului trecut. Donatiile, care au constat atit in sume de bani cit si in produse, au provenit, in marea lor majoritate, de la firme carora membrii Societatii Handicapatilor Neuropsihic “Speranta” Alba au tinut sa le multumeasca, deoarece ii sustin in activitatea pe care o desfasoara.

Platon: "As dori sa continui aceasta cariera"

Foto Diana Sandormonitorul: Cine a fost Calin Platon, inainte sa lucreze la Prefectura?     Calin Platon: Am venit aici dupa o cariera profesionala de inginer si de director general al SC Refrabaz din Dej. Am fost consilier local in Dej si am avut doua mandate succesive de consilier judetean. In momentul numirii ca subprefect eram la al treilea mandat de consilier judetean. Ati ocupat initial functia de subprefect.     Da, in 2005, dupa alegerile generale, am fost numit subprefect al Clujului, alaturi de Mihail Hardau, numit prefect. Dupa numirea domnului Hardau ca Ministru al Educatiei, conform algoritmului politic stabilit la inceputul lui 2005 de catre Alianta "D.A.", a fost numit prefect Alin Tise. In octombrie 2007, domnul Tise a fost, conform legii mobilitatii, numit inspector guvernamental, iar eu am fost numit prefect. Romania isi luase unele angajamente fata de UE privind depolitizarea functiei de prefect si a modificat legea in acest sens. Atunci, am renuntat la calitatea de membru de partid.Legea prevede un interval de timp sau o durata pentru mandatul de prefect?     Da, o persoana poate ocupa functia de prefect vreme de 5 ani intr-un judet, dupa care, pe principiul mobilitatii, el trebuie detasat sau mutat ca prefect sau subprefect intr-un alt judet sau poate ocupa alte functii compatibile cu statutul de inalt functionar.Aveti de gind sa va continuati cariera de inalt functionar public?     In speranta ca legea va fi respectata si in situatia in care pe principiul mobilitatii voi fi solicitat sa indeplinesc o alta functie, nu resping acceptarea unei astfel de functii. Sigur, trebuie sa vad ce functie, in ce domeniu, abia apoi voi decide. Nu imi doresc sa parasesc aceasta profesie. M-am atasat, daca doriti, de ea si am facut chiar unele renuntari pentru a urma cariera de inalt functionar public.La ce anume ati renuntat pentru a putea ocupa functia de prefect?     La cariera profesionala, pe de o parte, eram director general al unei societati comerciale mari, cu peste 600 de muncitori, o cariera profesionala de inginer, care a fost cu suficiente satisfactii. Am obtinut si un brevet de inventie, eram, asadar, bine ancorat intr-o cariera profesionala la momentul in care am facut acest pas. Evident, am renuntat si la cariera politica. Am fost membru PNL din martie 1990, membru fondator al filialei din Dej, si am detinut functia de presedinte al PNL Dej si vicepresedinte al organizatiei judetene.Ati avut probleme, contestatii, pe motive politice?     Cit am fost prefect nu cred ca exista vreun primar sau vreun consilier sau sef de institutie care sa poata sa acuze Institutia Prefectului sau pe prefectul Platon ca nu ar fi dat dovada de impartialitate. Am luat in serios calitatea de inalt functionar public si am incercat sa fiu obiectiv si impartial. Cred ca am reusit.Ce anume, in opinia dumneavoastra, ar trebui schimbat la Institutia Prefectului sau la statutul prefectului?     In legislatia actuala se precizeaza ca prefectul este conducatorul serviciilor publice deconcentrarte ale ministerelor, ceea ce este doar partial adevarat. Pirghiile pe care le are prefectul in sensul conducerii efective ale acestor institutii este mai mult formala: avizul pe care prefectul il da pentru executia bugetara si competenta de a propune sanctionarea directorului. Cam atit. Din pacate, prerogativele date prefectului in relatia cu institutiile deconcentrate este destul de relativa. Tine mai mult de capacitatea manageriala a fiecaruia. Ar mai fi schimbarea legislatiei prin care secretarii localitatilor erau numiti prin concurs, erau numiti de prefect, controlati de prefect. Secretarul unei primarii este elementul de continuitate, de stabilitate, si mai ales elementul care trebuie sa asigure functionarea in conditii de legalitate a unei primarii. Or, din moment ce secretarii nu sint numiti de Institutia Prefectului, care are la nivel de judet aceleasi competente pe care secretarii le au la nivel de primarie, lucrurile au fost scapate de sub control. Primarul isi angajeaza secretarul si acest secretar este subordonat direct primarului. In aceasta situatie, secretarul poate sa inchida ochii si sa nu stapineasca anumite tendinte ale unor primari de a adopta decizii sau Hotariri care nu sint intotdeauna legale. Cred ca ar trebui regindit raportul intre secretar si prefect.Va asteptati la o promovare?     Spuneti "promovare" cu rautate. (Zimbeste). Stiu, din presa, ca in cadrul negocierilor care au loc intre partidele aflate azi la guvernare exista aceasta dorinta expresa de a se trece la schimbarea tuturor prefectilor si subprefectilor din functie. Deocamdata, eu ma simt protejat de actuala legislatie. Mi-am facut treaba si am, eu si banuiesc ca si ceilalti colegi, pretentia sa fim tratati cu respect. Nu contest, insa: Guvernul are deplina capacitate si legalitatea, pe principiul mobilitatii, sa numeasca un alt prefect la Cluj, in locul lui Platon.

Condamnare cu suspendare pentru Virgil Narita

 Fostul primar al comunei Rosia Montana, Virgil Narita, a fost condamnat la 6 luni de inchisoare cu suspendare pentru purtare abuziva. Consilierul juridic al Primariei Rosia Montana, Sorina Furdui, a depus o plingere la politie, in luna mai a anului trecut, in care a sustinut ca a fost agresata fizic si verbal de primarul atunci in functie. In plingere, femeia a reclamat faptul ca Virgil Narita a izbit-o cu capul de tocul usii secretariatului, a injurat-o si a amenintat-o cu acte de violenta. Parchetul de pe linga Judecatoria Cimpeni a preluat cazul si a dispus trimiterea in judecata a lui Virgil Narita pentru comiterea infractiunii de purtare abuziva. Judecatoria Cimpeni a decis condamnarea lui Virgil Narita la 6 luni de inchisoare pentru comiterea infractiunii de purtare abuziva si interzicerea unor drepturi civile. Instanta a stabilit o perioada de doi ani si jumatate de incercare, suspendarea pedepsei fiind conditionata, ceea ce inseamna ca daca fostul primar va recidiva, va fi obligat sa execute si aceste 6 luni de inchisoare. De asemenea, instanta a decis ca Virgil Natrita va trebui sa ii plateasca femeii daune in valoare totala de 3.000 de lei, respectiv 1.000 de lei daune materiale si 2.000 de lei daune morale. In plus, instanta a decis ca fostul primar va plati partii vatamate suma de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Totodata, acesta este obligat sa achite suma de 700 de lei pentru cheltuieli judiciare.Virgil Narita a facut recurs si a preferat sa nu comenteze, deocamdata, hotarirea judecatoreasca.

Scandal la CDR Centru

 Mai exact, este vorba despre faptul ca municipiile Brasov si Tirgu Mures nu sint reprezentate in acest organism consultativ al CDR Centru, cu toate ca sint resedinte de judet si concentreaza o mare parte din populatia judetelor respective. Primarul din Alba Iulia a parasit sala in semn de solidaritate cu colegii sai, inclusiv de partid, si a fost urmat si de primarii din Riciu (judetul Mures) si Zlatna (judetul Alba). Ceilalti membrii ai CRESC au decis apoi prin vot ca proiectul privind modificarea Regulamentului de organizare si functionare sa fie discutat in sedinta viitoare, luindu-se in discutie si propunerile referitoare la reprezentarea judetelor. Spirite incinsePrimul care a vorbit despre aceasta problema a fost primarul municipiului Brasov, George Scripcaru, care a cerut sa fie luata in discutie o solicitare, despre care a spus ca a facut-o atit verbal cit si in scris, referitoare la reprezentarea in CRESC. Spiritele s-au incins in momentul in care presedintele CDR Centru, Lokodi Edita Emoke, a sugerat ca aceste aspecte sa fie discutate cu alta ocazie, considerind ca sedinta de vineri era una festiva, fiind invitati si reprezentantii Landului Brandenburg. George Scripcaru a insistat ca aceasta modificare sa fie discutata chiar in acel moment. “Din CRESC trebuie sa faca parte reprezentantii structurilor administratiei publice locale reprezentative intr-un judet. Intr-un judet, reprezentantiv cred ca este presedintele consiliului judetean, primarul municipiului resedinta de judet, care in multe dintre judetele din aceasta regiune reprezinta mai mult de jumatate din cetatenii dintr-un judet, si care practic hraneste si tine un judet intreg din punct de vedere economic, financiar si structural sau infrastructural, demografic, celelalte institutii social-economice si nu putem sa admitem ca lucrurile astea trebuie tratate cu indiferenta si sa zicem ca, deocamdata, sa lasam lucrurile asa si dupa aia sa mai treaca vreo trei luni de zile si sa vedem ce si cum”, a declarat edilul Brasovului. “Cred ca trebuie sa avem intelepciunea sa trecem in acest regulament citeva criterii de reprezentare in CRESC. Nu trebuie sa ne referim la persoane, trebuie sa ne referim la institutii administrative”, a mai adaugat acesta. “Discutia aceasta a inceput in noiembrie si am inceput-o eu, pentru ca nu consider normal ca orasele, municipiile resedinta de judet sa nu fie prezente in CRESC(...) E jenant. Spun asta chiar in prezenta oaspetilor, pentru ca nu este o chestiune de a spala lucrurile in familie. Cu Landul Brandenbrurg sintem asociati, le multumesc pentru ce au facut si le multumesc in avans pentru ce o sa faca, dar poate, primul lucru, ar trebui sa mergem si sa invatam de la ei cum sa ne purtam in situatiile acestea, poate si eu poate toti, pentru ca acesta este primul lucru pe care trebuia sa-l facem, reprezentativitatea”, a declarat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava. “De asta nu merge Romania. Ceea ce vedeti acum sint lucruri care caracterizeaza decizii intempestive, decizii care se iau pe picior, decizii care se iau la comenzi politice. Pentru ca si Tirgu Muresul, desi este capitala de judet, desi sintem un oras cu mai mult de o treime din populatie, ca sa nu mai vorbesc de Brasov care are populatie cit doua judete din regiunea noastra de dezvoltare, la fel si Tirgu Muresul a fost exclus cu toate ca s-a prezentat in sedinta respectiva la Sfintu Gheorghe. Este anormal comunitatile mari sa nu fie reprezentate (...) S-a acceptat ca Muresul sa fie reprezentat de Sovata. Sovata poate sa organizeze actiuni festive, participam cu placere, dar locul Muresului lasati-l Tirgu Muresului”, a adaugat primarul municipiului Tirgu Mures, Dorin Florea. Acesta a mai precizat ca, daca George Scripcaru a trimis in scris propunerile, “eu vi le-am spus direct si personal doamna presedinta”. Cind lucrurile pareau sa se linisteasca, aprecierea unuia dintre participantii la sedinta ca supararea primarilor ar fi de natura politica a fost “scinteia” care i-a facut pe cei trei sa se ridice si sa paraseasca sala. “Asta ati inteles toti ca sint discutii politice”, a declarat Mircea Hava, care a reamintit ca, in discursul sau a mentionat ca sint discutii principiale.Suparare mare “De cinci ori am declarat ca nu este o chestiune politica. Si acum se ridica un nenea, nici macar nu stiu cum il cheama, sa-mi spuna ca Partidul Democrat-Liberal s-a suparat. Si am vrut sa-i demonstrez ca nu ne intereseaza nici politic si plecam acasa. (...) Nu este normal ca primarul de la Tirgu Mures sa nu faca parte din CRESC, nu este normal ca primarul din Brasov sa nu faca parte din CRESC si sa faca parte primarul din nu stiu ce orasel. Luati-o ca un protest”, a declarat Mircea Hava imediat dupa ce a iesit din sala.“Din pacate am asitat la o modalitate de lucru care nu onoreaza deloc o functie de presedinte care se detine prin rotatie. Doamna presedinta nu a facut altceva decit sa fie un instrument in mina unor politicieni si s-a comportat cu aceasta Regiune de Dezvoltare dupa modalitati total straine din punctul de vedere al reprezentativitatii. Pur si simplu s-au ales Harghita, Muresul, Covasna, ei intre ei s-au ales cine sa faca parte lasind afara municipii. Nu este vorba despre persoana mea, ci este vorba despre reprezentarea municipiului Tirgu Mures. Nu este, municipiul Brasov nu este, deci toate au fost facute la o comanda probabil politica”, a completat Dorin Florea, acuzind-o pe Lokodi Edita Emoke ca are doua fete, ca intr-un fel se comporta in tara si in altul “la export” si ca nu a inteles ca lobby-ul primarilor poate ajuta foarte mult ca regiunea sa se dezvolte intr-un mod favorabil.Nemtii nu au fost deranjatiIntilnirea a avut loc in prezenta unei delegatii reprezentative a Landului Brandenburg, la discutii fiind invitati Gerd Harms - Secretar de Stat in cadrul Cancelariei Landului Brandenburg si Gerhard Ringmann - directorul Compartimentului “Europa/International” din cadrul Cancelariei Landului, precum si Birgit Schliewenz, in calitate de reprezentant pentru chestiuni de parteneriat intre cele doua regiuni europene. “Rolul marilor orase este important la nivelul judetelor si al intregii Regiuni Centru. Si noi avem astfel de conflicte in Germania. Este normal (...) Daca eu as recomanda ceva este sa se amine si sa fie organizata o intilnire intre presedintii de consilii judetene si primarii marilor orase (...) Cred ca este normal intr-un proces democratic, sint diferite interese intre diferite grupuri, primarii trebuie sa luptre pentru orase, judetele trebuie sa coordoneze totul si regiunea trebuie, de asemenea, sa se bazeze pe abilitatea oamenilor de a coopera. Ceea ce trebuie sa faca acest Consiliu Regional este sa vorbeasca deschis despre diferite puncte de vedere, diferitele interese si sa gaseasca un compromis. (...) Eu vad astfel de conflicte si in Germania. E viata de zi ci zi. Pentru mine este interesant, nu e ceva ce ar trebui evitat, chiar daca sintem noi aici. Este o intilnire normala... Mi-ar fi placut sa discut cu primarii despre aceasta problema, dar poate reusim sa ne intilnim”, a declarat Gerd Harms. Pe de alta parte, directorul ADR Centru, Simion Cretu, s-a declarat convins ca problema ridicata de primarii de municipii resedinta de judet va fi transata la urmatoarea intilnire a CRESC, care va avea loc cel tirziu la inceputul lunii martie. 

E oficial: UDMR nu va avea candidat la Primaria Cluj

UDMR Cluj nu isi va desemna un candidat pentru functia de primar al municipiului Cluj-Napoca.      Potrivit presedintelui filialei clujene a Uniunii, Laszlo Attila, practic aceste alegeri nu ar avea o miza concreta pentru UDMR. "Nu vom avea un candidat. Nu avem de ce sa ne lansam in cursa, pentru ca nu avem nimic de cistigat si nici de pierdut din aceste alegeri", a declarat Laszlo pentru monitorul.     UDMR are un electorat stabil, format in principal din proportia de aproape 20%, cit reprezinta cetatenii de etnie maghiara in Cluj-Napoca.      Decizia UDMR de a nu-si trimite un candidat la alegerile din 15 februrarie ar veni, astfel, ca o confirmare a informatiilor publicate zilele trecute, potrivit carora UDMR ar fi fost dispusa sa renunte la candidat daca ii va fi garantat un fotoliu de viceprimar si unul de vicepresedinte al Consiliului Judetean. Tot in presa aparusera informatii potrivit carora presedintele UDMR, Marko Bela, s-ar fi intilnit in acest sfirsit de saptamina, la Cluj-Napoca, cu premierul Emil Boc (PDL), pentru a "negocia" aceste functii. Informatiile nu au fost insa confirmate, dar nici infirmate de liderii UDMR.

Euro-alegerile au site pe Internet

Europenii pot afla, accesind adresa www.europarl.europa.eu//elections2009/ , ultimele stiri si informatii despre alegerile europene organizate în tara lor. Site-ul cuprinde rubrici precum "10 motive pentru a merge la vot în iunie 2009" sau unele care prezinta cum îsi desfasoara activitatea deputatii europeni. La aceeasi adresa, cei interesati pot participa la diverse sondaje si dezbateri pe tema europarlamentarelor.      Curiosii mai pot afla informatii despre data alegerilor in fiecare tara membra UE, despre europarlamentarii care ii reprezinta in legislativul european, dar si despre toate grupurile parlamentare din PE.     "Prin votul exprimat în alegerile pentru PE, alegeti reprezentantii care va vor influenta viitorul si viata de zi cu zi a aproape 500 de milioane de concetateni europeni. Daca nu va pasa, îi va pasa altcuiva, care va decide cine sa va reprezinte în singura adunare paneuropeana aleasa prin vot direct. Deputatii alesi în PE vor trasa viitorul Europei pentru urmatorii 5 ani", se explica pe site-ul amintit.     Romanii vor trimite in vara 33 de deputati in PE. Scrutinul va avea loc in prima jumatate a lunii iunie, dar data exacta nu a fost inca stabilita. Marea majoritate a tarilor care au stabilit o data a alegerilor au ales intervalul 5-7 iunie.

Pe scurt

In vizita la Voronet"Studentii" au avut o binemeritata zi libera dupa antrenamentele obositoare de saptamina trecuta. Cu acest prilej, jucatorii si staff-ul tehnic au preferat sa viziteze manastirea Voronet. "M-am gindit sa le dau liber, pentru ca au muncit foarte mult in ultimele zile. Este normal sa aiba si un moment de odihna. Am fost cu totii la Voronet, a fost frumos, baietii au fost multumiti. De miine (astazi, n.r.) ne apucam iar de treaba", a precizat antrenorul Gica Mihali.    C. S.Conditii greleDesi conditiile de la hotel sint din cele mai bune, terenurile de antrenament din Cimpulung Moldovensc se prezinta in conditii proaste, motiv de ingrijorare pentru staff-ul tehnic clujean. Mihali ar fi dorit sa aiba o serie de meciuri amicale, dar starea terenurilor nu ii permite momentan acest lucru. "Ma ingrijoreaza foarte mult conditiile meteo. Zapada s-a topit aproape de tot si nu prea avem unde juca acum, cu toate ca mi-as dori sa putem. Incercam sa ne face treaba cit se poate de bine", a spus tehnicianul.    C. S.Supararea lui BusMijlocasul Universitatii Cluj este putin dezamagit ca astazi echipa isi va relua antrenamentele, dupa ziua libera primita ieri. "Incepem antrenamentele, cred ca vom face trei. Gata cu binele, daca se poate spune asa. As vrea sa mai avem liber dar ne conformam, asta-i viata, nu avem ce sa facem. Muncim si o facem pentru binele nostru. In primele 5 zile alergam cite 7, 8, chiar 9 kilometri. Acum am ajuns la 6, dupa care vor urma alergari scurte dar mai intense".    C. S.Am invins KuwaitulNationala masculina de handbal a României a cistigat ieri în fata Kuwaitului, scor 34-27 (16-12), intr-un joc din grupa I principala a Cupei Presedintelui de la Campionatul Mondial din Croatia, Valentin Ghionea fiind declarat cel mai bun jucator de pe teren. În primul meci din cadrul Cupei Presedintelui, selectionata pregatita de Aihan Omer a reusit sa învinga Cuba cu scorul de 39-28.     România a încheiat Grupa A pe locul 4 cu 4 puncte dupa ce a obtinut urmatoarele rezultate: Franta - România 31-21; România - Ungaria 27-30; România - Argentina 30-26; Australia - România 20-40 si Slovacia - România 28-23. Dupa înfringerea cu Slovacia, meci decisiv pentru calificarea mai departe, echipa României joaca la CM cu celelalte formatii clasate pe locurile 4-6 în fiecare din cele patru grupe. Partidele conteaza pentru locurile 13-24 si se disputa între 24 si 27 ianuarie.     Ultimul joc din Grupa I principala a Cupei Presedintelui este programat sa se dispute astazi de la ora 20, cu reprezentativa Spaniei.    NewsInArestari la CM din CroatiaDoua persoane au fost arestate duminica, acestea fiind suspectate ca au dat foc steagului Serbiei, în centrul orasului Zagreb, unde sint puse drapelele tuturor natiunilor participante la Campionatul Mondial din Croatia, informeaza AFP. Incidentul a avut loc simbata seara, iar presa din Croatia si forul national de handbal au condamnat cele întimplate. Dupa razboiul dintre Serbia si Croatia (1991-1995), relatiile politice dintre cele doua tari s-au îmbunatatit, dar tensiunile dintre comunitati îsi mai fac aparitia. Nu este singurul eveniment de acest gen care are loc în timpul acestei competitii. La Zadar, un alt oras gazda, un suporter macedonean a fost batut cu bestialitate.    NewsIn

Basescu, optimist

 „Avem nevoie sã fim solidari într-un moment de trecere peste o perioadã dificilã, nu numai a României. Toatã Europa este în crizã economicã (...) Am convingerea cã putem trece prin aceastã perioadã mult mai uºor decât o vor face multe alte þãri din Europa. Avem nevoie de un singur lucru - de solidaritate. Solidaritatea dintre popor ºi oamenii politici. Avem nevoie de înþelepciunea de a-i ajuta pe cei care sunt în nevoie sã treacã mai uºor peste perioada de crizã. ªi avem nevoie de sacrificii ale celor care reprezintã elita politicã“, a afirmat Bãsescu. „Continuarea modernizãrii statului român nu este o vorbã, e o necesitate. Fiecare zi care trece adunã exigenþe noi. Toþi putem fi parte la acest proces prin modernizarea Constituþiei, a instituþiilor statului ºi a modului nostru de a gândi (...) Eu vã chem pe dumneavoastrã, pe cei 22 de milioane de români din interiorul þãrii ºi pe ceilalþi circa 10 milioane de români din afara þãrii, sã fim parte la procesul de modernizare a României“, a mai transmis ºeful statului.Preºedintele a subliniat cã nimeni nu e mai presus de lege. „Trebuie sã înþelegem acum, aºa cum au înþeles ºi politicienii de acum 50 de ani, cã nimeni nu poate fi mai presus de lege. ªi aº aminti din cuvântul lui Kogãlniceanu cãtre Cuza: «Fã sã înceteze arbitrariul, fã ca legea sã fie tare!». Este ceea ce trebuie sã facem astãzi. Legea sã fie deasupra tuturor. De la preºedinte pânã la cel mai neînsemnat om din aceastã þarã, dacã putem spune cã un om poate fi neînsemnat. Mã refer la neînsemnat ca funcþie“, a subliniat Traian Bãsescu. ªeful statului a þinut sã-i asigure pe cei prezenþi la ceremonia de la Iaºi de „tot devotamentul“ sãu „pentru un proces drept ºi de modernizare rapidã a statului român“. „Avem nevoie de modernizarea statului pentru a-l pune total în favoarea românilor“, a conchis preºedintele. De altfel, în întregul sãu discurs, Traian Bãsescu a pus accentul pe necesitatea modernizãrii României, amintind în acest context ºi de reforma constituþionalã ºi cea instituþionalã.

Liderii politici sprijina Justitia

Potrivit textului scrisorii,  ministrul le adreseazã liderilor politici rugãmintea de a subscrie la un „angajament politic comun pe justiþie“, care cuprinde urmãtoarele obiective: adoptarea proiectelor de Coduri, alocarea unui buget pe justiþie care sã rezolve atât pasivele salariale, cât ºi necesitãþile de bunuri ºi servicii pentru continuarea reformei, o nouã lege a salarizãrii în sistemul judiciar pentru a stopa avalanºa proceselor intentate pentru plata unor drepturi salariale, cu menþiunea cã un astfel de angajament „ar constitui un semnal energic ºi fãrã echivoc în sprijinul reformelor atât pentru sistemul judiciar ºi publicul din România, cât ºi pentru Comisia Europeanã“.ReacþiiLiderii partidelor parlamentare au preferat ca, imediat dupã primirea scrisorii, sã facã referiri în special la Coduri. Astfel, liderul deputaþilor PD-L, Mircea Toader, a declarat  cã democrat-liberalii susþin cu prioritate adoptarea proiectelor de Coduri ºi continuarea reformei în justiþie. Potrivit acestuia, este vital ca anacronismele din sistemul penal actual, care conduc la tergiversarea cauzelor, sã fie eliminate prin adoptarea noilor proiecte de lege. Ministrul pentru relaþia cu Parlamentul, Victor Ponta, a declarat cã, din „discuþiile neoficiale“ pe care le-a purtat, democrat-liberalii vor accepta, în final, trecerea celor patru Coduri prin Parlament, iar nu sã fie adoptate prin angajarea rãspunderii Guvernului, aºa cum a cerut preºedintele Traian Bãsescu. Preºedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, cã a primit scrisoarea ministrului Justiþiei, prin care i se solicita „un consens pe problemele privind justiþia“. „Vom analiza propunerile ºi vom rãspunde“, a precizat liderul Uniunii.  La rândul sãu, vicepreºedintele PNL, Teodor Meleºcanu, a precizat, pentru NewsIn, cã nu a vãzut scrisoarea trimisã de Cãtãlin Predoiu, dar s-a arãtat convins cã subiectele invocate de ministrul Justiþiei vor avea „un ecou favorabil“ din partea PNL, dincolo de aspectele politice. AngajamenteMinistrul Cãtãlin Predoiu a declarat, zilele trecute, cã le cere, printr-o scrisoare, ºefilor de partide parlamentare sã reflecte la „o posibilã agendã comunã, un angajament pentru rezolvarea problemelor din sistemul judiciar“, fãcând referire inclusiv la raportul CE pentru România. Demersul lui Predoiu este fãcut în condiþiile în care, în luna februarie, va fi prezentat raportul intermediar pe justiþie al experþilor europeni, care îl anticipeazã pe cel din varã, în cadrul cãruia s-ar putea face referiri la o posibilã recomandare privind continuarea sau oprirea monitorizãrii României. În ultimul raport, Comisia Europeanã a cerut stoparea implicãrii politicului în justiþie, precum ºi adoptarea unor prevederi clare ºi coerente prin Coduri.Raportul Comisiei Europene l extras„România prezintã o imagine mixtã. A instituit elementele fundamentale ale unui sistem care funcþioneazã. Fundaþia este însã fragilã, iar deciziile privind corupþia sunt extrem de politizate. Fiecare pas în direcþia bunã duce la o dezbatere politicã internã care produce diviziuni, consolidând insecuritatea juridicã“

Australian Open, un turneu prea tare pentru romani

Cei doi au fost invinsi ieri de polonezii Mariusz Fyrstenberg si Marcin Matkowski, in doar 54 de minute, cu  6-2, 6-2. Andrei Pavel si Horia Tecau erau ultimii tenismeni din Romania la turneul de la Melbourne, dupa ce atit la baieti, cit si la fete românii au fost eliminati inca din primele trei tururi ale competitiei. Daca insuccesul respectiv nu a fost o surpriza pentru nimeni, in schimb eliminarea Jelenei Jankovic a reprezentat una dintre "bombele" de la Australian Open. Sirboaica, principala favorita la cistigarea trofeului, a pierdut in fata frantuzoaicei Marion Bartoli (cap de serie numarul 16) in doua seturi, 1-6, 4-6. Marion Bartoli are 24 de ani, iar cea mai buna performanta a ei la Australian Open a fost calificarea in turul II, faza a competitiei în care a ajuns de patru ori (2004, 2005, 2006 si 2007). De cealalta parte, Jelena Jankovic (23 de ani) a ajuns în semifinalele de la Australian Open în anul 2008, aceasta fiind cea mai buna performanta a ei la acest turneu. Pina aseara, pe tabloul feminin se stabilisera doua dintre intilnirile din sferturile de finala: J. Dokic - D. Safina si V. Zvonareva - M. Bartoli. Si la baieti, se stiau tot doua confruntari din sferturi: J. Del Potro - R. Federer si A. Roddick - N. Djokovic.

Dacia, in somaj tehnic

 Administraþia a anunþat cã Dacia îºi suspendã producþia în perioada 26 ianuarie – 8 februarie 2009 ca urmare a scãderii dramatice ºi continue a pieþelor auto, în special a celei din România. Producþia urmeazã sã fie reluatã începând cu data de 9 februarie, iar muncitorii care vor rãmâne acasã, în ºomaj tehnic, vor fi plãtiþi cu 85% din salariul individual brut, aºa cum prevede Contractul colectiv de muncã Dacia pe 2008. În decembrie 2008, înmatriculãrile de vehicule vechi importate au atins nivelul de 54.712 de unitãþi, în creºtere cu 471% faþã de luna decembrie 2007, iar la nivelul anului 2008 au fost înmatriculate 300.891 de maºini de ocazie de import. Practic, începând cu noiembrie 2008, pentru fiecare vehicul nou comercializat în România, au fost înmatriculate trei vehicule de ocazie.  De asemenea, oficialii uzinei de la Mioveni au precizat cã 300 de contracte pe perioadã determinatã care se terminã la sfârºitul lunii ianuarie nu vor mai fi reînnoite. Fãrã locuri de muncãUzina Dacia ºi-a întrerupt producþia de mai multe ori în ultimele luni, ca urmare a scãderii pieþelor auto. Angajaþii uzinei s-au aflat în ºomaj tehnic în perioadele 30 - 31 octombrie, 13 - 14 noiembrie, 20 noiembrie - 7 decembrie, 11 decembrie 2008 - 11 ianuarie 2009 ºi vor intra din nou în ºomaj tehnic în perioada 26 ianuarie - 8 februarie. Sistarea producþiei de la Dacia a afectat ºi principalii furnizori ai uzinei. Astfel, aproape 230 de salariaþi de la producãtorul de sârme, cabluri ºi cablaje auto Leoni din Mioveni, furnizor Dacia, vor rãmâne fãrã locuri de muncã deoarece compania a decis sã închidã aceastã fabricã, din cauza scãderii dramatice a comenzilor, urmând sã fie menþinutã unitatea productivã din Piteºti.Scãdere dramaticã în industria autoCompania Leoni a anunþat în urmã cu douã sãptãmîni cã îºi va ajusta producþia de la cele douã unitãþi productive din judeþul Argeº, pentru a se adapta la scãderea dramaticã a cererii înregistrate în industria auto. Potrivit unui comunicat de presã remis de Leoni, compania trebuie sã-ºi reducã în consecinþã capacitatea de producþie din raþiuni de logisticã ºi randament ºi ia în considerare închiderea fabricii din Mioveni pentru a putea pãstra locurile de muncã existente în Piteºti. De asemenea, ºi fabrica din Piteºti urmeazã sã-ºi ajusteze nivelul de producþie la cererea diminuatã, prin mãsuri de reducere temporarã a forþei de muncã.Concediere colectivãProcesul de închidere a fabricii din Leoni din Mioveni ar urma sã fie finalizat cel târziu în iunie 2009. Pânã atunci, producþia, care deja s-a redus drastic în decembrie ºi care s-a oprit la sfârºitul anului, nu ar mai fi reluatã. Odatã cu închiderea fabricii, cei aproximativ 230 de angajaþi ar urma sã fie disponibilizaþi conform planului de concediere colectivã. Contractele de muncã pe perioadã determinatã ar urma sã nu mai fie prelungite. Potrivit liderilor Sindicatului Automobile Dacia (SAD), furnizorii Dacia sunt nevoiþi sã-ºi ajusteze programul de muncã în funcþie de cel al uzinei. Uzina Dacia l comunicat„Piaþa de vehicule noi din România este asfixiatã de comerþul cu vehicule de mâna a doua provenite din import“

Masuri pentru bugetul de pensii

 Mãsura a fost propusã de confederaþia sindicalã pentru a susþine bugetul public de pensii în acest an. „Noi am cerut o îngheþare pentru 2009 a nivelului contribuþiei virate cãtre fondurile de pensii private obligatorii, deoarece sistemul public de pensii se confruntã cu probleme foarte mari“, a explicat vicepreºedintele CNS Cartel Alfa, Petru Dandea. El a arãtat cã, în 2009, din banii sistemului public s-ar lua aproximativ 150 milioane euro, în cazul în care nivelul contribuþiei creºte cu 0,5%, pânã la 2,5% din venitul brut al salariaþilor. „Aceasta este una din mãsurile propuse de partenerii sindicali care a fost deja discutatã ºi, în principiu, acceptatã de cãtre executiv. Marþi, vom avea o nouã întâlnire cu miniºtrii economiei, muncii ºi finanþelor, în prezenþa primului ministru“, a precizat Dandea. El a adãugat cã sindicaliºtii au fãcut aceastã propunere pentru a nu pune „în pericol plata pensiilor actualilor pensionari“, prin creºterea cu 0,5% a contribuþiei la fondurile de pensii private pe parcursul unui an. Vicepreºedintele CNS Cartel Alfa a mai spus cã premierul Boc le-a promis sindicatelor cã guvernul este de acord sã blocheze pentru anul acesta creºterea cuantumului acestei contribuþii, dacã se constatã cã existã probleme în sistemul public de pensii.Mãsuri suprapuse„Situaþia încasãrilor la bugetul public de pensii nu este tocmai rozã“, a spus Dandea. El a amintit de „concedierile temporare“ ale angajaþilor ºi de „închiderile temporare ale companiilor“, care reduc masa salarialã ºi, implicit, contribuþiile plãtite la bugetul public de pensii. Aceastã reducere a contribuþiilor se suprapune peste mãsura - pe care tot guvernul Boc a promis cã o aplicã - de menþinere a valorii punctului de pensie în „sistemul public la 45% din salariul mediu brut“, a adãugat vicepreºedintele CNS Cartel Alfa. Potrivit legii, începând cu 1 ianuarie a fiecãrui an, dupã implementarea sistemului de pensii private obligatorii, cota de contribuþie la sistemul pensiilor obligatorii creºte anual cu 0,5%, pânã ajunge la 6% din venitul brut al salariaþilor, într-un interval de opt ani. Dupã legea actualã, contribuþia viratã cãtre fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II) va creºte de la 2% la 2,5% din venitul brut al participanþilor la sistem începând cu martie 2009, care reprezintã runda de colectare aferentã lunii ianuarie 2009.

Se stabileste bugetul

 Guvernul va prezenta astãzi sindicatelor o primã formã a proiectului de buget pe 2009, care va fi discutatã marþi ºi cu patronatele, urmând ca forma finalã a bugetului sã fie aprobatã joi, 29 ianuarie. Vineri a avut loc la sediul Ministerului Finanþelor Publice o întâlnire a premierului Emil Boc ºi a ministrului Finanþelor, Gheorghe Pogea, cu patronatele ºi sindicatele. „Nu am discutat despre majorãrile salariale, dar luni vom vedea primele file din buget“, a declarat la finalul reuniunii preºedintele confederaþiei Cartel Alfa, Bogdan Hossu, care a adãugat cã marþi va avea loc o întâlnire unde vor fi prioritizate mãsurile anti-crizã, care vor fi încadrate în buget. Premierul Emil Boc a declarat, vineri, dupã întâlnirea de la Ministerul Finanþelor cu patronatele ºi sindicatele pe tema bugetului ºi a mãsurilor anticrizã, cã joia viitoare, când urmeazã sã se adopte proiectul de buget pe 2009, se va ºti clar dacã ºi cu cât se vor mãri salariile sau pensiile. Planul anticrizã„Optica generalã a programului anticrizã este centratã pe dezvoltarea economicã, adicã principala componentã a bugetului ºi a planului anticrizã vizeazã dezvoltarea economicã, sprijinirea mediului de afaceri, iar aici avem în vedere alocarea a 20 la sutã din buget pentru investiþii, printr-o susþinere masivã a investiþiilor publice în infrastructurã ºi mã refer la transporturi, centuri ocolitoare, drumuri naþionale, autostrãzi, la infrastructura din mediu, educaþie, sãnãtate, agriculturã, ca o componentã de a susþine partea economicã a bugetului, astfel încât sã avem resursele necesare pentru a ne achita obligaþiile sociale pe care le avem“, a spus Emil Boc. Premierul a precizat cã a doua componentã a bugetului se referã la eliminarea potenþialelor blocaje din economie prin neachitarea facturilor restante.

Permise de munca pentru straini

 România va acorda, în acest an, aproximativ 10.000 de permise de muncã pentru cetãþeni strãini, iar aceastã cifrã ar putea sã creascã dacã nevoile pieþei o vor cere, a declarat, duminicã, la Arad, secretarul de stat în Ministerul Muncii Marius Lazãr. Marius Lazãr a declarat, într-o conferinþã de presã, cã au avut loc discuþii între reprezentanþii Ministerului Muncii, partenerii sociali ºi patronate, cãzându-se de acord asupra acestei cifre. „În contextul crizei economice, partenerii sociali au insistat ca aceasta sã fie cifra maximã sau chiar mai micã de 10.000, pentru a se proteja salariaþii români, în timp ce patronatele au cerut o suplimentare de pânã la 15.000 de permise de muncã pentru 2009. Am cãzut de acord cã se vor acorda 10.000, cu posibilitatea suplimentãrii în cazul în care piaþa o va cere“, a spus Lazãr.Guvernul, pregãtitSecretarul de stat a afirmat cã, în ceea ce priveºte ºomajul, estimãrile sunt cã nu va depãºi cinci la sutã în acest an. „Estimãm cã în 2009 vom avea cu cel mult 100.000 de ºomeri în plus faþã de 2008, adicã aproximativ 500.000 de ºomeri“, a spus Lazãr. El a adãugat cã Guvernul este pregãtit sã acorde 130.000 de indemnizaþii de ºomaj lunar în 2009, faþã de media de 118.000 acordate lunar anul trecut. Pe de altã parte, Lazãr a declarat cã Ministerul Muncii îºi doreºte sã îmbunãtãþeascã dialogul social ºi cã se are în vedere numirea unui secretar de stat special pentru relaþia cu sindicatele. „În perioada Guvernului Tãriceanu, dialogul social nu a funcþionat aproape deloc la centru sau la nivelul prefecturilor, lucru pe care vrem sã-l schimbãm radical“, a adãugat Marius Lazãr.

Daca Ceausescu ar mai fi trait...

... astazi ar fi implinit venerabila virsta de 91 de ani. Noi am fi avut dis-de-dimieata sedinta de partid in care i-ar fi fost amintite meritele de a fi "geniul din Carpati", apoi am fi participat, cu mic cu mare, la defilari in cinstea aceluiasi "preamarit conducator". Dupa ore intregi de repetitii, de stat in frig si de recitari de ode in cinstea "celui mai iubit fiu al poporului", am fi mers, bucurosi ca am scapat, spre casa. Dar nici aici nu era prea mare diferenta. La televizor am fi avut relatari de la marsurile si spectacolele ce ar fi avut loc peste tot in tara, tot in cinstea lui, alaturi de retrospective despre meritele "iubitului conducator". 26 Ianuarie era pentru noi toti o zi in care el parea stapinul Universului.

Anul Boului

Chinezii au intimpinat Anul Boului cu focuri de artificiiPe masura ce s-a apropiat miezul noptii, zgomotele din cele doua orase vor aminti mai degraba de o zona de razboi, chinezii fiind foarte pasionati de artificii. Ei cred ca artificiile sperie spiritele rele si il atrag pe zeul bunastarii pe treptele caselor oamenilor in ziua Anului Nou, care anul acesta cade luni, potrivit calendarului lunar chinezesc.     La Templul Pamintului din Beijing, oamenii se inghesuiau la un tirg cu de toate, de la spectacole de break-dance, la reproduceri ale sacrificiilor imperiale.      "Mi-am adus parintii aici ca sa se bucure de putina cultura traditionala. Ca orice altcineva, sper ca viata va fi un pic mai buna anul acesta decit anul trecut", a povestit avocata Angela Zhu, in virsta de 29 de ani, care colinda tirgul cu parintii.     Un an al pacii si al calmului Multi chinezi maninca de Anul Nou galusti, care simbolizeaza bunastarea pentru ca se apropie ca forma de banutii traditionali din aur si argint. Exista numeroase superstitii. Daca plingi de Anul Nou, inseamna ca vei plinge tot anul, in timp ce spalatul pe cap in aceeasi zi este asimilat cu alungarea norocului.      Astrologii chinezi si maestrii Feng Shui prezic ca lumea se poate astepta la un an al pacii si calmului, dar pina la o imbunatatire a situatiei economiei mondiale drumul va fi lung. Dupa un an al Cocosului marcat de o criza fara precedent din anii '30, anul Boului se prezinta ca unul mult mai putin agitat. Calendarul chinezesc se bazeaza pe cicluri de cite 60 de ani, iar noul an ar putea, spun astrologii, sa dea semnalul pentru o noua ordine mondiala, asa cum s-a intimplat in 1949, cind Mao Tse-dung a instalat regimul comunist chinez.     Anul Boului va fi favorabil meseriilor care au legatura cu lemnul (hirtia, media, divertismentul, energia, moda, transportul aerian) si ar putea aduce succese in lupta impotriva incalzirii climatice.     Mak Ling-ling, o celebra astroloaga si maestra Feng Shui, prevede si mai multe dificultati economice, mai ales in Occident. Totusi, daca cei mai puternici vor suferi, indivizii care ies mai putin in evidenta ar putea, spunea ea, sa traga o carte cistigatoare prin ideile lor originale si prin initiativa.    NewsIn

Boc s-a prins in Hora la Cluj

Foto Florin TamasPremierul Emil Boc s-a prins in hora alaturi de primarul Sorin Apostu si de numerosi clujeni prezenti la aniversarea Unirii PrincipatelorPrimul ministru a ajuns la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza cu putin timp inaintea orei 10, unde, alaturi de autoritatile locale, a asistat mai intii la o slujba religioasa. Dupa finalizarea acesteia, Boc a luat cuvintul si le-a vorbit celor prezenti la eveniment despre insemnatatea istorica a zilei de 24 ianuarie.      "Se implinesc 150 de ani de la realizarea Unirii si trebuie amintit ca dorinta de unitate i-a tinut intotdeauna aproape pe romani. Sint mindru de felul in care ne-am aparat mereu identitatea nationala si vreau sa sublinieaz ca anul 1859 este certificatul de nastere al Romaniei moderne. Va reamintesc ca in momentele grele trebuie sa fim mereu uniti", a fost mesajul sau. Dincolo de ideea de unitate, premierul le-a reamintit clujenilor despre provocarile Romaniei moderne. "Romania trebuie sa aiba acces la infrastructura care sa ne permita sa fim uniti si sa ardem distantele dintre colturile tarii prin ceea ce inseamna o infrastructura moderna", a mai adaugat premierul, facind referire la un citat din Ion Ghica, cel care spunea ca postalionul facea o zi de la Bucuresti la Focsani.      Dupa depunerea jerbelor de flori la statuia domnitorului Cuza, Boc s-a prins intr-o hora a Unirii alaturi de autoritati locale, politicieni, dar si oameni simpli.      Printre cei prezenti la eveniment s-au numarat primarul interimar Sorin Apostu, viceprimarii Radu Moisin si Laszlo Attila, prefectul Calin Platon, presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, precum si numerosi politicieni.      Premierul a fost prezent si la focul de artificii care a incheiat manifestarile dedicate Zilei Unirii.

Lansare de carte si vernisaj in Insomnia

Cafeneaua Insomnia (str. Universitatii nr. 2) va gazdui miine seara, de la ora 18, un dublu eveniment cultural. Se va lansa volumul "Certificate", scris de George Florin Tanaselea, si totodata va avea loc vernisajul unei expozitii de pictura semnate de Cristian Tanaselea. Prezentarile vor fi sustinute de Stefan Borbely, de la Facultatea de Litere a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, Vasile G. Dincu, din partea Editurii Eikon, precum si de poetul Ion Muresan. Intrarea este libera.    F. T.

Atat de aproape

Echipa de volei feminin CSM Sibiu a ratat  cea mai mare surpriza a acestui campionat si anume sa învinga Tomis Constanta, formatie clasata pe pozitia a doua, în urma campioanelor de la Metal Galati. Cu Traian Prisca pentru ultima data pe banca tehnica, jucatoarele de pe Cibin au încercat sa faca un meci mare si sa smulga prima vitorie din 2009. Fara niciun fel de trac, desi întâlnea o formatie mult mai valoroasa, echipa de pe Cibin a început curajos. Având o preluare buna, urmata de atacuri atât de pe fileu, cât si din linia a doua si-au creat un avantaj destul de bun pe care si l-au mentinut, în pofida numeroaselor încercari ale jucatoarelor de la malul marii sa echilibreze disputa. Ca urmare, CSM-ul si-a adjudecat primul set cu 25-21 si toata lumea din sala spera la o minune.  Final de cosmarConvinse ca se poate sa învinga în acest meci, sibiencele au continuat sa evolueze la fel de sigur si-n aparare, cât si în atac. Desi, de aceasta data, jucatoarele din Constanta au pus mai multa presiune, pâna la urma, câstig de cauza au avut tot sibiencele care si-au adjudecat si cel de-al doilea set, dar la 23. Constantencele au câstigat setul trei la 21 si urmau clipe de cosmar. În setul patru, a fost un echilibru aproape perfect. Dei au avut o minge de meci, gazdele n-au stiut sa profite de ea si au pierdut setul la 24. Cu moralul la pamânt, sibiencele n-au mai avut o replica pe masura si au pierdut la 12, ramânând astfel cu o singura victorie în cont.

Cadu si Pereira aduc victoria CFR-ului

Campioana Romaniei a trecut cu 2-1 de chinezii de la Shanghai Shenhua, urmind ca miine sa intilneasca pe Partizan Belgrad.     Al doilea meci de pregatire al CFR-istilor in cantonamentul din Antalya a avut loc simbata, in fata formatiei chinezesti Shanghai Shenhua. La fel ca in confruntarea precedenta, cu Dnepr Dnepropetrovsk, clujenii s-au impus la limita, scor 2-1, insa meciul a fost, in mare parte, la discretia lor. Prima reusita l-a avut drept autor pe capitanul Cadu, care a reluat din apropierea portii centrarea din corner a lui Culio ('7). Pina la fluierul de pauza, scorul putea fi 5-1 daca Dubarbier, Culio sau Kone ar fi fructificat marile ocazii de poarta pe care le-au avut "feroviarii". Dupa pauza, Jindra si Uhrin au efectuat mai multe schimbari in echipa, dar aceasta nu a schimbat prea mult raportul de forte din teren. Inevitabil, a cazut si golul al doilea, Pereira inscriind din interiorul careului mare ('55) la capatul unei faze concepute de Dubarbier si Prette. Chinezii au redus din diferenta in minutul 62, din penalti. Desi a avut doar doua meciuri la dispozitie pina acum, cuplul Uhrin-Jindra a adus citeva modificari in sistemul de joc al ardelenilor. Astfel, CFR-ul a abordat ambele intilniri cu o formula cu 2 atacanti, un 4-4-2 clasic sau un ultra-ofensiv 4-1-3-2. Preferati in ofensiva par a fi Dubarbier si Kone, in timp ce postul de fundas stinga i-a fost atribuit lui Agustin Viana. Aceasta ultima gaselnita a cehilor de pe banca tehnica l-a trimis pe Alvaro Pereira in linia mediana, acolo unde uruguayanul a impresionat pina acum. Miine, ardelenii vor întilni pe Partizan Belgrad, iar pe data de 29 ianuarie vor da piept cu Slovan Bratislava. In 30 ianuarie este programata revenirea in tara. Reamintim ca in primul test din Antalya CFR-istii au învins formatia ucraineana Dnepr Dnepropetrovsk, scor 1-0, gratie reusitei lui Ciprian Deac.    Echipa CFR-ului in meciul cu Shanghai ShenhuaRep I: Nuno Claro - Panin, Cadu, Galliasi, Viana - Dani - Culio, Frangipane, Pereira - Dubarbier, Y. Kone     Rep II: Hirschfield - Panin (Viera), Dario Flores, Galliasi (Alcantara), Viana - Prette, Muresan, Peralta, Pereira (Deac) - Dubarbier (Ruiz), Veljovici

Dobos va fi operat din nou la Cluj

"Vom merge luni la Cluj pentru operatie si mai mult de atit nu pot spune, pentru ca nu sint medic. Va fi operat de aceiasi medici care s-au ocupat si data trecuta. Sintem cu totii alaturi de el si speram sa treaca cu bine peste tot", a declarat duminica, pentru agentia NewsIn, Daniel Prodan, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Anton Dobos. Prof. dr. Stefan Florian, cel care se ocupa de situatia lui Dobos, a precizat ca interventia la care va fi supus pacientul nu este una foarte dificila: "Nu e un eveniment, îi vom face o cranioplastie, care este mai mult o operatie estetica, în sensul ca osul care i-a fost scos la prima operatie îi va fi repozitionat. N-au aparut complicatii dupa prima operatie, el se simte destul de bine, tinind cont ca au trecut doar citeva luni de la cele întimplate. E cvasinormal. Operatia nu este una dificila, curind va putea sa revina la viata de zi cu zi. Într-una din zilele viitoare îl vom opera", a spus Stefan Florian, seful Sectiei de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenta Judetean din Cluj.    Anton Dobos a fost implicat într-un grav accident de circulatie în dimineata zilei de 31 august, în timp ce se afla la volanul masinii sale. Acesta a ajuns la camera de garda a Spitalului Clinic de Urgenta Judetean din Cluj în jurul orei 03.45 si a fost intubat.     Ulterior, si-a pierdut cunostinta, a intrat in coma si a fost transferat la Sectia de Neurochirurgie, unde a fost operat pentru a i se extirpa un hematom cerebral.     Fostul component al echipei nationale a iesit din coma la aproximativ 2 saptamini dupa accident, iar pe data de 22 septembrie a fost externat si a început un program de recuperare.    NewsIn

Senzatii tari pe zapada

Aflat pentru prima data in fata unui snowmobile pari mai degraba curios la ce poate dezvolta acest utilaj interesant, numit snowmobile. Cu doua schiuri mici in fata si cu senila in spate, primul gand este sa vezi cat de tare poti merge cu acest aparat. Bineinteles ca asta nu inainte de a deprinde primele taine in ale condusului. Primele instructiuni, daca vrei sa mergi spre stanga, trebuie sa te lasi cu toata greutatea pe partea aceea. La dreapta este exact invers. Daca despre puterea motorului iti faci repede o impresie, mai complicat este partea cu virajele mai largi, unde trebuie sa muncesti serios pentru a lua un viraj si a urma trasa ideala. Cu frana si mai complicat, dar, in cele din urma totul incepe sa functioneze. Ture peste tureEvenimentul care a avut loc sambata, la Paltinis, i-a avut drept gazde pe Zigi si Martin Freinadametz, nimeni altii decat principalii organizatori ai competitiei care va avea loc la finele saptamanii, la Sibiu, dar si al celebrului concurs Red Bull Romaniacs, destinat riderilor si care are loc in fiecare vara. Daca in prima faza, doar Zigi a fost alaturi de ziaristii dornci de a incerca senzatiile pe care le ofera un snowmobil, dupa o scurta perioada de timp a aparut si Martin cu alte doua snowmobile,  mult mai puternice. Cu trei snowmobile, noi, curiosii am inceput sa experimentam din ce in ce mai mult senzatiile motorului pe zapada. Intr-o atmosfera de distractie, fiecare a incercat sa ruleze cat mai multe ture. Asta pana cand cei neechipati au cam inceput sa inghete si sa se gandeasca mai mult la ceaiul cald din termos decat la inca o tura. Distractie totalaPentru ca totul sa fie mai palpitant, in timpul curselor de incalzire s-a incercat si varianta cate doi pe un snowmobil. Distractia a fost pe masura, ca de altfel si zborul acrobatic de pe snowmobil in care Florea si Popescu au fost in prim plan. Pentru ca totul trebuia sa se incheie cu un concurs s-a trecut si la momentul culminant al dupa amiezii. cupa Presei la snowmobile. Primul timp, 44 de secunde si toti se gandeau deja cum sa scada mult sub acesta. Intre timp, Martin face si el o tura si stabileste timpul de 31 de secunde si fiecare incepe sa-si faca calculele. Brylinski stabileste timpul de 398 de secunde si bineinteles ca reprezentantul Monitorului incearca sa-l depaseasca. Pleaca tare, are cel mai bun timp intermediar, dar rateaza in prima faza un check-point. Se intoarce, il bifeaza, accelereaza sa recupereze timpul pierdut si incheie cu un final apoteotic, cu motorul prin padure, dar cu satisfactia unui timp de 42 de secunde. Din pacate, concursul nu mai dureaza mult, pentru ca Adi Bibu de la Antena 1 se incapataneaza sa vada cine este mai puternic dintre un snowmobile si un brad si sfarseste destul de rau, cu utilajul paradit in partea din fata, iar el cu o contuzie puternica, daca nu cumva cu o entorsa de toata frumusetea. Cum regula era clara ca toti sa concuram pe acelasi snowmobil, n-am avut ce face decat sa ne pare rau ca totul s-a terminat in acest mod. Programul evenimentului:Vineri 30 ianuarie: incepand cu ora 12:00, amatorii de senzatii tari, pot veni la podul de la Telescaunul din statiunea Paltinis pentru a urmarii mansa de calificare, sau pe drumul de la Cabana Soimii spre Santa.Ora 20:00 in Piata Mare din Sibiu se va organiza primul show de free style cu snowmobile din Romania.Sambata 31 ianuarie: intre orele 10:00 – 14:00 Lacul Vidra  - intre 14:00 si 18:00 in Voineasa se poate asista la finalul primei zile.Duminica 01 februarie: in Paltinis intre orele 12:00 – 15:00 poate fi urmarit finisul celei de a treia editii a Red Bull 1000 Trails. Record de participantiLa editia din acest an a Red Bull 1000 Trails, care va debuta la finele acestei saptamani si-au anuntat participarea in jur de 140 de piloti, dar care vor fi nevoiti sa concureze in echipe de doi pentru ca in cazul in care unul dintre ei ramane in zapada sa poata fi ajutat de coechipierul sau. La editia de anul trecut, la start s-au prezentat 110 concurenti, dar 40 au abandonat inca din prima zi, fiind surprinsi de dificultatea traseului ales.

Curtean, la Timisoara

Gaz Metan Medias a facut o afacere excelenta si a reusit sa-l vanda pe Alex Curtean, jucatorul cel mai bine cotat din echipa pregatita de Cristi Pustai. Chiar daca, pe fir au fost atat Herta Berlin, locul III in Bundesliga, cat si Steaua Bucuresti, pana la urma, jucatorul a semnat cu Poli Timisoara, formatie care a fost de acord sa plateasca cel mai mult fata de suma de 1.500.000 de euro, solicitata de conducerea formatiei de pe Tarnava Mare. Pana la urma, gruparea banateana a fost dispusa sa achite 1.200.000 de euro, bani care vor fi esalonati in cateva transe, urmand ca prima sa fie de 350.000, platibila in decursul acestor zile. Mai mult de atat, formatia de pe Bega a fost de acord si cu conditia ca jucatorul sa ramana la Medias pana la vara, urmand a ajuta Gazul sa se salveze de la retrogradare. Curtean e fericitImediat dupa aflarea faptului ca va semna cu Timisoara, Curtean s-a declarat extrem de fericit, intrucat va ajunge la o formatie care se va lupta pentru un loc pe podiumul clasamentului. „Este un pas foarte mare pentru cariera mea. Voi pleca la o formatie care vrea sa se lupte pentru un loc cat mai sus in clasament si care, an de an, a avut pretentii. eu nu pot decat sa ma bucur ca aceasta plecare a mea va ajuta si clubul, pentru ca si ei sunt multumiti de oferta facuta de Timisoara. Faptul ca ma lasa sa joc la Medias pana la vara este un alt aspect important pentru mine. Nu as fi vrut sa plec si sa las echipa, acum la greu. Intre timp voi mai aduna si eu ceva experienta in liga I si in momentul in care voi ajunge la Timisoara sper sa fac impresie buna“, sustine jucatorul.

Securitatea energetica, in discutie

 Ministrii afacerilor externe din Uniunea Europeana se reunesc astazi la Bruxelles pentru a discuta, între altele, despre problematica securitatii energetice, relatiile UE cu Rusia si Ucraina, dar si despre Guantanamo, în conditiile închiderii acestui controversat centru de detentie american. România va fi reprezentanta la reuniunea diplomatiei europene de ministrul afacerilor externe Cristian Diaconescu, întors recent dintr-o vizita bilaterala la Kiev, unde a abordat si subiectul securitatii energetice cu interlocutorii sai ucraineni. Seful diplomatiei române a fost joi si la Chisinau, unde pentru prima data autoritatile moldovene, afectate de recenta criza ruso-ucraineana a gazului, si-au aratat interesul pentru Nabucco, proiectul de gazoduct sustinut de Uniunea Europeana si destinat sa diversifice sursele de aprovizionare cu gaz ale blocului european, ocolind Rusia. Sesiunea Afaceri Generale a reuniunii de la Bruxelles va debuta cu prezentarea prioritatilor presedintiei cehe a UE pentru primele sase luni ale anului 2009 si va continua cu o discutie a ministrilor afacerilor externe referitoare la problematica securitatii energetice, în contextul crizei gazelor care a marcat primele saptamâni ale acestui an, informeaza un comunicat al MAE.

Ministrul Sanatatii ia masuri

 Persoanele în starea cea mai grava au întotdeauna prioritate la consultatie în Unitatile de Primiri Urgente (UPU), potrivit Protocolului national de triaj al pacientilor din structurile pentru primirea urgentelor, aprobat, ieri, de ministrul Sanatatii, Ion Bazac. Actul stabileste un model de triaj al cazurilor de urgenta care se prezinta în UPU, astfel încât prioritatea consultarii sa revina întotdeauna persoanelor aflate în starea cea mai grava, se arata într-un comunicat al Ministerului Sanatatii (MS). „Acest ordin este rezultatul activitatii de peste sase luni a Comisiei de specialitate în medicina de urgenta si dezastre a Ministerului Sanatatii“, a declarat subsecretarul de stat Raed Arafat, citat în comunicat. Prin acest protocol, pacientii sunt clasificati dupa un algoritm folosit în mai multe tari ale lumii cu sisteme similare de urgenta. Algoritmul stabileste modul de încadrare a fiecarui caz într-o categorie anume în momentul prezentarii în urgenta si se foloseste mai ales atunci când Unitatea de Primiri Urgente este aglomerata. De asemenea, protocolul stabileste timpul maxim de la sosire pâna la consultarea de catre primul medic.

Basescu, optimist

„Avem nevoie sa fim solidari intr-un moment de trecere peste o perioada dificila, nu numai a Romaniei. Toata Europa este in criza economica (...) Am convingerea ca putem trece prin aceasta perioada mult mai usor decat o vor face multe alte tari din Europa. Avem nevoie de un singur lucru - de solidaritate. Solidaritatea dintre popor si oamenii politici. Avem nevoie de intelepciunea de a-i ajuta pe cei care sunt in nevoie sa treaca mai usor peste perioada de criza. Si avem nevoie de sacrificii ale celor care reprezinta elita politica“, a afirmat Basescu. „Continuarea modernizarii statului roman nu este o vorba, e o necesitate. Fiecare zi care trece aduna exigente noi. Toti putem fi parte la acest proces prin modernizarea Constitutiei, a institutiilor statului si a modului nostru de a gandi (...) Eu va chem pe dumneavoastra, pe cei 22 de milioane de romani din interiorul tarii si pe ceilalti circa 10 milioane de romani din afara tarii, sa fim parte la procesul de modernizare a Romaniei“, a mai transmis seful statului.Legea, mai presus de toatePresedintele a subliniat ca nimeni nu e mai presus de lege. „Trebuie sa intelegem acum, asa cum au inteles si politicienii de acum 50 de ani, ca nimeni nu poate fi mai presus de lege. Si as aminti din cuvantul lui Kogalniceanu catre Cuza: «Fa sa inceteze arbitrariul, fa ca legea sa fie tare!». Este ceea ce trebuie sa facem astazi. Legea sa fie deasupra tuturor. De la presedinte pana la cel mai neinsemnat om din aceasta tara, daca putem spune ca un om poate fi neinsemnat. Ma refer la neinsemnat ca functie“, a subliniat Traian Basescu. Seful statului a tinut sa-i asigure pe cei prezenti la ceremonia de la Iasi de „tot devotamentul“ sau „pentru un proces drept si de modernizare rapida a statului roman“. „Avem nevoie de modernizarea statului pentru a-l pune total in favoarea romanilor“, a conchis presedintele. De altfel, in intregul sau discurs, Traian Basescu a pus accentul pe necesitatea modernizarii Romaniei, amintind in acest context si de reforma constitutionala si cea institutionala.

Munti revine la "U" ca antrenor-manager

Dorinel Munteanu isi doreste sa revina la Universitatea ClujTehnicianul a discutat deja cu persoane autorizate din Cluj detaliile noului sau angajament cu formatia "universitara", iar mutarea ar urma sa se produca imediat dupa ce Consiliul Local isi va numi trei membri in Consiliul de Administratie al Universitatii Cluj. De asemenea, Dorinel va renunta la o parte semnificativa din salariul pe care il avea in fostul sau mandat. La fel ca inainte, antrenorul nu se va ocupa doar de pregatirea echipei, ci va avea un cuvint greu de spus in toate deciziile majore de la club. "Ar fi cea mai buna solutie pentru Cluj, el ar vrea sa revina, s-a discutat mult acest aspect. Toti pasii au fost facuti, acum urmeaza sa se produca mutarea. El a avut oferte clare de la Bacau si Iasi, pe care le-a refuzat, asteptind discutiile pentru revenirea la «U» Cluj", a precizat pentru monitorul o persoana din anturajul tehnicianului. Actualul principal al Universitatii, Gica Mihali, va ramine la echipa, urmind sa ocupe postul de antrenor secund, daca va accepta propunerea conducerii.      Impresarul lui Dorinel, Aurel Marinescu, a confirmat la rindul sau ca a auzit de dorinta administratiei locale, insa pina in momentul de fata nu exista nici o propunere oficiala: "Am discutat cu Dorinel Munteanu mai multe chestiuni si el vorbeste mereu de Universitatea Cluj. Are o datorie morala fata de suporteri, mi-a spus asta. Am auzit si eu ca ar fi dorit inapoi, din diferite parti, pe diferite canale, insa nu este nimic oficial deocamdata. Sint convins ca daca miine i s-ar pune in fata patru oferte clare, printre care si una de la «U», el ar alege imediat Universitatea. Si-ar dori din toate punctele de vedere sa se revanseze", a declarat pentru monitorul agentul tehnicianului.  Sorin Apostu"Personal, cred ca ar trebui sa se tina cont si de dorinta suporterilor Universitatii Cluj, care au fost foarte afectati cind Dorinel a parasit echipa."

Liderii politici sprijina Justitia

Potrivit textului scrisorii,  ministrul le adreseaza liderilor politici rugamintea de a subscrie la un „angajament politic comun pe justitie“, care cuprinde urmatoarele obiective: adoptarea proiectelor de Coduri, alocarea unui buget pe justitie care sa rezolve atat pasivele salariale, cat si necesitatile de bunuri si servicii pentru continuarea reformei, o noua lege a salarizarii in sistemul judiciar pentru a stopa avalansa proceselor intentate pentru plata unor drepturi salariale, cu mentiunea ca un astfel de angajament „ar constitui un semnal energic si fara echivoc in sprijinul reformelor atat pentru sistemul judicar si publicul din Romania, cat si pentru Comisia Europeana“.ReactiiLiderii partidelor parlamentare au preferat ca, imediat dupa primirea scrisorii, sa faca referiri in special la Coduri. Astfel, liderul deputatilor PD-L, Mircea Toader, a declarat  ca democrat-liberalii sustin cu prioritate adoptarea proiectelor de Coduri si continuarea reformei in justitie. Potrivit acestuia, este vital ca anacronismele din sistemul penal actual, care conduc la tergiversarea cauzelor, sa fie eliminate prin adoptarea noilor proiecte de lege. Ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Victor Ponta, a declarat ca, din „discutiile neoficiale“ pe care le-a purtat, democrat-liberalii vor accepta, in final, trecerea celor patru Coduri prin Parlament, iar nu sa fie adoptate prin angajarea raspunderii Guvernului, asa cum a cerut presedintele Traian Basescu. Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, ca a primit scrisoarea ministrului Justitiei, prin care i se solicita „un consens pe problemele privind justitia“. „Vom analiza propunerile si vom raspunde“, a precizat liderul Uniunii.  La randul sau, vicepresedintele PNL, Teodor Melescanu, a precizat, pentru NewsIn, ca nu a vazut scrisoarea trimisa de Catalin Predoiu, dar s-a aratat convins ca subiectele invocate de ministrul Justitiei vor avea „un ecou favorabil“ din partea PNL, dincolo de aspectele politice. AngajamenteMinistrul Catalin Predoiu a declarat, zilele trecute, ca le cere, printr-o scrisoare, sefilor de partide parlamentare sa reflecte la „o posibila agenda comuna, un angajament pentru rezolvarea problemelor din sistemul judiciar“, facand referire inclusiv la raportul CE pentru Romania. Demersul lui Predoiu este facut in conditiile in care, in luna februarie, va fi prezentat raportul intermediar pe justitie al expertilor europeni, care il anticipeaza pe cel din vara, in cadrul caruia s-ar putea face referiri la o posibila recomandare privind continuarea sau oprirea monitorizarii Romaniei. In ultimul raport, Comisia Europeana a cerut stoparea implicarii politicului in justitie, precum si adoptarea unor prevederi clare si coerente prin Coduri. Raportul Comisiei Europene l extras„Romania prezinta o imagine mixta. A instituit elementele fundamentale ale unui sistem care functioneaza. Fundatia este insa fragila, iar deciziile privind coruptia sunt extrem de politizate. Fiecare pas in directia buna duce la o dezbatere politica interna care produce diviziuni, consolidand insecuritatea juridica“

Copilul zilei

Numele meu este Cruciatu Carla Maria si am 10 luni. Eu sunt o fetita vesela si imi place foarte mult sa fac baita si sa ma plimb cu masina. Ce nu imi place este atunci cand mami ma imbraca in haine groase, dar nu-i nimic pentru ca o sa vina ea si vara. Am uitat sa va spun : am deja trei dintisori si cred ca imi mai ies inca trei. Va pup!

Vocile Sibiului

 Maria Bobes, 67 ani, pensionaraEste trist ceea ce se întâmpla la ora actuala în România. Nu ne mai mira nimeni si nimic. Probabil ca parintii vor sa îsi protejeze copiii prin aceasta masura. Pericolul la periferie este mai mare decât ar putea fi în centrul orasului.Elena Nicoara, 46 ani, croitoreasaDin pacate situatia nu este noua. De multi ani am observat ca majoritatea parintilor prefera sa îsi dea copiii la alta scoala decât cea din cartierul în care locuiesc. Exista înca mentalitatea ca la scolile centrale se fac mai bine cursurile decât la scolile de cartier.Claudiu Lascu, 26 ani, lacatusEste optiunea fiecarui parinte. Orice am spune noi nu putem obliga pe nimeni sa îsi dea copilul la o anumita scoala. Este normal ca în scolile marginase sunt putini elevi din moment ce, acelea din centru sunt pline ochi.Paraschiva Lascu, 68 ani, pensionaraAm si eu o nepotica si am preferat sa o dam la alta scoala decât la cea din cartierul nostru întrucât acolo sunt prea multi rromi.

Ce nu stiti despre apa...

 Este stiut de catre toata lumea ca apa este, practic, sursa vietii.  Cu totii am învatat la  scoala ca planeta noastra este formata în proportie de 70% apa. Daca procentul respectiv s-ar modifica, viata de pe Pamînt ori ar disparea, ori ar suferi anumite mutatii care ar schimba pentru totdeauna planeta. La fel am învatat despre organismul uman adult ca este si el format tot din 70% apa. Din corelarea celor doua informatii întelegem ca oamenii, pentru a se pastra sanatosi, trebuie sa pastreze în corpul uman, ca într-un rezervor, cel putin 70% apa. Din pacate, pentru a ne pastra sanatosi nu este suficient sa pastram acest procent. Calitatea apei este si ea foarte importanta. În ultimii ani miscarea ecologista a scos în evidenta faptul ca poluarea apelor duce la schimbarea mediului de viata de pe planeta. Acelasi lucru se întîmpla si în organismul uman. Calitatea apei pe care oamenii o asimileaza, din diferitele bauturi si alimente pe care le consuma, le afecteaza direct nivelul de sanatate. De calitatea alimentelor si a apei pe care o consumam sîntem direct raspunzatori. Nimeni nu ne obliga sa consumam alimente sau lichide ce contin nenumarati compusi chimici, mai mult sau mai putin toxici. Singuri putem sa facem selectia acestor produse, nu trebuie decît sa ne informam si sa aflam astfel ce este benefic si ce nu este benefic organismului nostru. Cantitatea de apa din corp este atent monitorizata de creierul nostru, unde exista un centru care regleaza metabolismul apei. Cînd cantitatea de apa scade sub 70%, acest centru declanseaza setea si astfel noi stim ca trebuie sa bem mai multa apa. Adesea oamenii ignora acest semnal sau se amagesc consumînd multe sucuri acidulate, cafea, ceaiuri sau alte bauturi, dar organismul lor are nevoie doar de apa, simpla, curata, proaspata. Prin ignorarea acestor semnale oamenii forteaza organismul sa lucreze cu un deficit de apa si astfel el trece la reciclarea apei din corp. Reciclarea apei duce la constipatie si la scaderea eliminarii reziduurilor din interiorul corpului, toate acestea ducînd la îmbolnavire. Simplificînd mult putem spune ca, atunci cînd sînt bolnavi, oamenii sînt de fapt însetati. Despre proprietatile curative ale apei oamenii au stiut înca din vremuri îndepartate. Numeroase desene rupestre demonstreaza ca omul preistoric stia sa vindece rani grave si malformatii cu ajutorul apei. în toate religiile antice apa era simbolul purificarii. În Egipt, China, India, Grecia antica, se prescria folosirea terapeutica a apei. Chiar si în Vechiul si Noul Testament abunda textele cu puterea curativa a apei, Iisus împlinind diverse minuni cu ajutorul ei. Terapie cu apaÎn epoca moderna s-au facut multe studii si experimente pentru a se cunoaste mai multe despre efectele curative ale terapiilor cu apa. Cele mai spectaculoase rezultate le-a obtinut japonezul Masaru Emoto. În urma experimentelor sale el a ajuns la concluzia ca apa este un element viu, capabil sa interactioneze cu ambientul natural si cu fiintele vii. El detinea dovezi stiintifice cp apa percepe sentimentele noastre, emotiile, cuvintele, rugpciunile, "asculta" muzica si reactioneaza în mod divers la acesti stimuli, ca si cînd ar putea sa-i aprecieze valoric.Pe scurt, în experimentele respective, Masaru Emoto a pus apa distilata într-o eprubeta, dupa care, în apropierea ei, diferite persoane au rostit cuvinte senine si blînde. Dupa ce a înghetat apa din eprubeta, a fotografiat cristalele de apa care luasera forme superbe, armonioase, geometrice. Aceeasi apa a fost, dupa aceea, supusa unui "tratament" cu cuvinte dure si negative. Cristalele obtinute dupa înghetare erau complet diferite, devenisera asimetrice, contorsionate, scurte, parca erau speriate si devastate. Acelasi experiment a fost facut folosind muzica. Sa ne imaginam cum reactioneazp cele 70 de procente de apa, din organismul unui om care este supus tot timpul unor stimuli negativi. Nu trebuie sa ne mai mire ca organismul omului respectiv se îmbolnaveste. Acum este mai usor sa întelegem de ce toate religiile mari ale lumii pun accent pe cultivarea emotiilor si gîndurilor pozitive si au creat acele forme de meditatie prin rugaciune. Ne este mai usor sa întelegem sfatul medicului care ne recomanda sa bem în fiecare zi cel putin 2-2,5 litri de apa. În concluzie, daca dorim sa avem o viata frumoasa, trebuie sa avem grija sa bem multa apa proaspata în fiecare zi si, de asemenea, sa fim atenti la modul în care gîndim si actionam pentru a nu influenta negativ apa din interiorul nostru.

Budinca de carne cu paste si cartofi

 Ingrediente: 400 g paste fainoase(preferabil tagliateli), 400 g carne tocata(pui,porc, vita etc),  2-3 catei de usturoi, 2-3 cepe, sare, piper, 3-4 cartofi, 1 cârnacior afumat, 3 rosii sau 1 cutie rosii în bulion, 200 g cascaval, patrunjel si marar taiate fin.Mod de preparare: Se curata cartofii de coaja si se taie cubulete,apoi se pun într-o oala la fiert în apa cu sare. Dupa ce s-au fiert de jumatate se adauga pastele peste cartofi si se mai lasa încaa 6-7 minute. Între timp se face un sos astfel: Se curata ceapa si usturoiul si se taie marunt. Se pune la calit în doua linguri  de ulei la foc foarte mic pâna ce se topeste (se adauga din când în când câte o lingura de apa peste ea) apoi se pun rosiile decojite si taiate cubulete si se mai lasa un pic la fiert 4-5 minute. Se scurg pastele cu cartofii de apa si se pune într-o tava, peste ei se pune sosul, piperul, verdeata s i cârnaciorul taiat felii. Se rade deasupra putin cascaval si se baga tava la cuptor cam 20 de minute.

"Urasc minciuna si ipocrizia"

Reporter: Ce regreti cel mai mult din tot ce ei facut pâna acum?Florin Grozea: Sincer, nu regret nimic. Încerc sa îmi traiesc viata cât pot de simplu si de frumos si din fericire pentru mine pâna acum am reusit sa o fac bine. Vreau ca în continuare sa pot trai asa cum vreau si sa am capacitatea de a lasa deoparte tot ceea ce ma supara.Rep.: Obisnuiesti sa spui „Te iubesc“?F.G.: ...(n.r. râde)...Stii cum e, trebuie sa dovedesti ca iubesti o persoana nu sa o sufoci cu mii de cuvinte dar sa îi demonstrezi exact contrariul. Nu pot spune ca obisnuiesc sa spun te iubesc. Dar o fac ori de câte ori simt nevoia sa o fac. Îmi place sa spun si sa mi se spuna deopotriva.Rep.: Ce urasti cel mai mult la oamenii din jurul tau?F.G.: Minciuna. Si ipocrizia. Le situez pe acelasi loc pentru ca nu exista una fara cealalta. Nu suport oamenii cu doua fete si prietenii falsi.

In audienta, pentru cititori

 Domnul Filip Frunza, locuitor al Centrului Istoric ne întreaba care sunt regulile de restaurare a imobilelor din zona respectiva. Dânsul ne semnaleaza faptul ca doreste sa îsi renoveze locuinta dar ca vrea sa stie care este regulamentul local de urbanism. Raspunsul i-l ofera municipalitatea: „Regulamentul Local de urbanism prevede ca tencuiele fatadelor sa fie realizate din mortar de var pasta, deoarece aceasta compozitie s-a dovedit a fi folositoare în asanarea cladirilor istorice - adica contribuie la scoaterea umezelii sau a sarurilor acumulate în ziduri. În cazul zidariei interioare va fi folosit mortarul usor pentru zidarie. Nu se recomanda placarea  peretilor, a tavanelor sau a boltilor cu placi de gips carton „rigips“ întrucât apa nu poate sa se evapore prin placile respective, peretii ramânând în permanenta umezi. Recomandarile de zugraveli exterioare pentru cladirile istorice sunt:- zugravelile pe baza de var, pentru ca au un grad foarte ridicat de absorbtie a apei;- zugravelile pe baza de silicat sunt si ele foarte permeabile difuziei vaporilor de apa;- zugravelile pe baza de rasina siliconica pentru ca protezeaza tencuiala de ploaie  si de conditiile atmosferice. Lucrari reprezentând finisaje - zugraveli si tencuieli - se realizeaza prin proiect avizat de Comisia Zonala a Monumentelor Istorice si pe baza autorizatiei de construire eliberata de  Primaria Sibiu“.

Scaderi semnificative in turism

 Preturile sejururilor pentru acesta perioada au scazut cu pâna la 60% fata de pachetele turistice vândute în luna decembie, au declarat  reprezentanti ai operatorilor de turism din România. „În ce priveste turismul extern, în acesta perioada sunt în continuare multe solicitari pentru destinatiile de schi. Daca în luna decembrie un pachet turistic pentru Austria costa 700 - 800 de euro, în momentul de fata, acelasi sejur se poate cumpara cu 300 - 350 de euro“, a precizat managerul agentiei de turism Prompt Service Travel, Adriana Goicea, mebru în comisia outgoing a Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT).  Potrivit acesteia, în acesta perioada, cea mai solicitata destinatie outgoing este Dubai, unde sejururile costa mai putin cu peste 1.000 de euro fata de luna trecuta, ajungând la un nivel de 1.900 - 2.100 de euro. 

Permise de munca pentru straini

 România va acorda, în acest an, aproximativ 10.000 de permise de munca pentru cetateni straini, iar aceasta cifra ar putea sa creasca daca nevoile pietei o vor cere, a declarat, duminica, la Arad, secretarul de stat în Ministerul Muncii Marius Lazar. Marius Lazar a declarat, într-o conferinta de presa, ca au avut loc discutii între reprezentantii Ministerului Muncii, partenerii sociali si patronate, cazându-se de acord asupra acestei cifre. „În contextul crizei economice, partenerii sociali au insistat ca aceasta sa fie cifra maxima sau chiar mai mica de 10.000, pentru a se proteja salariatii români, în timp ce patronatele au cerut o suplimentare de pâna la 15.000 de permise de munca pentru 2009. Am cazut de acord ca se vor acorda 10.000, cu posibilitatea suplimentarii în cazul în care piata o va cere“, a spus Lazar.Guvernul, pregatitSecretarul de stat a afirmat ca, în ceea ce priveste somajul, estimarile sunt ca nu va depasi cinci la suta în acest an. „Estimam ca în 2009 vom avea cu cel mult 100.000 de someri în plus fata de 2008, adica aproximativ 500.000 de someri“, a spus Lazar. El a adaugat ca Guvernul este pregatit sa acorde 130.000 de indemnizatii de somaj lunar în 2009, fata de media de 118.000 acordate lunar anul trecut. Pe de alta parte, Lazar a declarat ca Ministerul Muncii îsi doreste sa îmbunatateasca dialogul social si ca se are în vedere numirea unui secretar de stat special pentru relatia cu sindicatele. „În perioada Guvernului Tariceanu, dialogul social nu a functionat aproape deloc la centru sau la nivelul prefecturilor, lucru pe care vrem sa-l schimbam radical“, a adaugat Marius Lazar.

Masuri pentru bugetul de pensii

Masura a fost propusa de confederatia sindicala pentru a sustine bugetul public de pensii in acest an.  „Noi am cerut o inghetare pentru 2009 a nivelului contributiei virate catre fondurile de pensii private obligatorii, deoarece sistemul public de pensii se confrunta cu probleme foarte mari“, a explicat vicepresedintele CNS Cartel Alfa, Petru Dandea.  El a aratat ca, in 2009, din banii sistemului public s-ar lua aproximativ 150 milioane euro, in cazul in care nivelul contrubutiei creste cu 0,5%, pana la 2,5% din venitul brut al salariatilor. „Aceasta este una din masurile propuse de partenerii sindicali care a fost deja discutata si, in principiu, acceptata de catre executiv. Marti, vom avea o noua intalnire cu ministrii economiei, muncii si finantelor, in prezenta primului ministru“, a precizat Dandea. El a adaugat ca sindicalistii au facut aceasta propunere pentru a nu pune „in pericol plata pensiilor actualilor pensionari“, prin cresterea cu 0,5% a contributiei la fondurile de pensii private pe parcursul unui an.  Vicepresedintele CNS Cartel Alfa a mai spus ca premierul Boc le-a promis sindicatelor ca guvernul este de acord sa blocheze pentru anul acesta cresterea cuantumului acestei contributii, daca se constata ca exista probleme in sistemul public de pensii.Masuri suprapuse„Situatia incasarilor la bugetul public de pensii nu este tocmai roza“, a spus Dandea. El a amintit de „concedierile temporare“ ale angajatilor si de „inchiderile temporare ale companiilor“, care reduc masa salariala si, implicit, contributiile platite la bugetul public de pensii. Aceasta reducere a contributiilor se suprapune peste masura - pe care tot guvernul Boc a promis ca o aplica - de mentinere a valorii punctului de pensie in „sistemul public la 45% din salariul mediu brut“, a adaugat vicepresedintele CNS Cartel Alfa. Potrivit legii, incepand cu 1 ianuarie a fiecarui an, dupa implementarea sistemului de pensii private obligatorii, cota de contributie la sistemul pensiilor obligatorii creste anual cu 0,5%, pana ajunge la 6% din venitul brut al salariatilor, intr-un interval de opt ani. Dupa legea actuala, contributia virata catre fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II) va creste de la 2% la 2,5% din venitul brut al participantilor la sistem incepand cu martie 2009, care reprezinta runda de colectare aferenta lunii ianuarie 2009.

Angajari la McDonald's

 Lantul de restaurante fast food McDonald's, unul dintre putinele grupuri ce înregistreaza o crestere a vânzarilor în timp de criza, vrea sa creeze 12.000 de noi locuri de munca în Europa anul acesta, a declarat presedintele McDonald's Europe, Denis Hennequin. Planul de extindere este cel mai important la nivel de grup din ultimii cinci ani, a declarat Hennequin pentru Financial Times. „Cu siguranta ca nu vom înregistra o scadere a activitatii“, a spus Hennequin, subliniind ca vânzarile grupului nu dau semne de încetinire. Analistii estimeaza ca grupul, care îsi va publica luni rezultatele financiare pentru trimestrul al patrulea, va afisa o crestere a profitului cu 10%. Preturile scazute practicate de restaurantele McDonald's par sa atraga clientela afectata de criza, clientela ce începuse deja sa creasca dupa îmbunatatirea designului restaurantelor si diversificarea meniului.

Dacia, in somaj tehnic

Administratia a anuntat ca Dacia isi suspenda productia in perioada 26 ianuarie – 8 februarie 2009 ca urmare a scaderii dramatice si continue a pietelor auto, in special a celei din Romania. Productia urmeaza sa fie reluata incepand cu data de 9 februarie, iar muncitorii care vor ramine acasa, in somaj tehnic, vor fi platiti cu 85% din salariul individual brut, asa cum prevede Contractul colectiv de munca Dacia pe 2008. In decembrie 2008, inmatricularile de vehicule vechi importate au atins nivelul de 54.712 de unitati, in crestere cu 471% fata de luna decembrie 2007, iar la nivelul anului 2008 au fost inmatriculate 300.891 de masini de ocazie de import. Practic, incepand cu noiembrie 2008, pentru fiecare vehicul nou comercializat in Romania, au fost inmatriculate trei vehicule de ocazie.  De asemenea, oficialii uzinei de la Mioveni au precizat ca 300 de contracte pe perioada determinata care se termina la sfarsitul lunii ianuarie nu vor mai fi reinnoite. Fara locuri de muncaUzina Dacia si-a intrerupt productia de mai multe ori in ultimele luni, ca urmare a scaderii pietelor auto. Angajatii uzinei s-au aflat in somaj tehnic in perioadele 30 - 31 octombrie, 13 - 14 noiembrie, 20 noiembrie - 7 decembrie, 11 decembrie 2008 - 11 ianuarie 2009 si vor intra din nou in somaj tehnic in perioada 26 ianuarie - 8 februarie. Sistarea productiei de la Dacia a afectat si principalii furnizori ai uzinei. Astfel, aproape 230 de salariati de la producatorul de sarme, cabluri si cablaje auto Leoni din Mioveni, furnizor Dacia, vor ramane fara locuri de munca deoarece compania a decis sa inchida aceasta fabrica, din cauza scaderii dramatice a comenzilor, urmand sa fie mentinuta unitatea productiva din Pitesti.Scadere dramatica in industria autoCompania Leoni a anuntat in urma cu doua saptamini ca isi va ajusta productia de la cele doua unitati productive din judetul Arges, pentru a se adapta la scaderea dramatica a cererii inregistrate in industria auto. Potrivit unui comunicat de presa remis de Leoni, compania trebuie sa-si reduca in consecinta capacitatea de productie din ratiuni de logistica si randament si ia in considerare inchiderea fabricii din Mioveni pentru a putea pastra locurile de munca existente in Pitesti. De asemenea, si fabrica din Pitesti urmeaza sa-si ajusteze nivelul de productie la cererea diminuata, prin masuri de reducere temporara a fortei de munca. Concediere colectivaProcesul de inchidere a fabricii din Leoni din Mioveni ar urma sa fie finalizat cel tarziu in iunie 2009. Pana atunci, productia, care deja s-a redus drastic in decembrie si care s-a oprit la sfarsitul anului, nu ar mai fi reluata. Odata cu inchiderea fabricii, cei aproximativ 230 de angajati ar urma sa fie disponibilizati conform planului de concediere colectiva. Contractele de munca pe perioada determinata ar urma sa nu mai fie prelungite. Potrivit liderilor Sindicatului Automobile Dacia (SAD), furnizorii Dacia sunt nevoiti sa-si ajusteze programul de munca in functie de cel al uzinei. Uzina Dacia l comunicat„Piata de vehicule noi din Romania este asfixiata de comertul cu vehicule de mana a doua provenite din import“

Se stabileste bugetul

 Guvernul va prezenta astazi sindicatelor o prima forma a proiectului de buget pe 2009, care va fi discutata marti si cu patronatele, urmând ca forma finala a bugetului sa fie aprobata joi, 29 ianuarie. Vineri a avut loc la sediul Ministerului Finantelor Publice o întâlnire a premierului Emil Boc si a ministrului Finantelor, Gheorghe Pogea, cu patronatele si sindicatele. „Nu am discutat despre majorarile salariale, dar luni vom vedea primele file din buget“, a declarat la finalul reuniunii presedintele confederatiei Cartel Alfa, Bogdan Hossu, care a adaugat ca marti va avea loc o întâlnire unde vor fi 'prioritizate masurile anti-criza, care vor fi încadrate în buget. Premierul Emil Boc a declarat, vineri, dupa întâlnirea de la Ministerul Finantelor cu patronatele si sindicatele pe tema bugetului si a masurilor anticriza, ca joia viitoare, când urmeaza sa se adopte proiectul de buget pe 2009, se va sti clar daca si cu cât se vor mari salariile sau pensiile. Planul anticriza„Optica generala a programului anticriza este centrata pe dezvoltarea economica, adica principala componenta a bugetului si a planului anticriza vizeaza dezvoltarea economica, sprijinirea mediului de afaceri, iar aici avem în vedere alocarea a 20 la suta din buget pentru investitii, printr-o sustinere masiva a investitiilor publice în infrastructura si ma refer la transporturi, centuri ocolitoare, drumuri nationale, autostrazi, la infrastructura din mediu, educatie, sanatate, agricultura, ca o componenta de a sustine partea economica a bugetului, astfel încât sa avem resursele necesare pentru a ne achita obligatiile sociale pe care le avem“, a spus Emil Boc. Premierul a precizat ca a doua componenta a bugetului se refera la eliminarea potentialelor blocaje din economie prin neachitarea facturilor restante.

Automecanica da afara toti angajatii

SC Automecanica Medias SRL intentioneaza sa aplice masura concedierii colective pentru a doua oara în acest an. Motivul care determina aplicarea acestei masuri este diminuarea drastica a comenzilor raportata la nivelul crizei globale din aceasta perioada. Societatea a mai disponibilizat colectiv în acest an 27 de angajati. În decembrie 2008, angajatii de la Automecanica au declansat conflictul de munca, solicitând patronului sa le mareasca lefurile cu 45%. Conducerea societatii era dispusa, la finele lui 2008, sa creasca salariile doar cu 20%, la care se adaugau prime de Pasti si de Craciun. Societatea s-a înfiintat în anul 1941 sub denumirea de Atelierele de Stat pentru Aeronautica Medias, iar în 1957 a trecut la denumirea de Atelierele Centrale de Reparatii Auto si Tractoare. Si-a schimbat domeniul de activitate în 1962 trecând la executia de suprastructuri auto si a primit denumirea de Automecanica. În timp ce SC Automecanica este în pericol sa dispara, alte doua firme din judetul Sibiu au anuntat vineri ca renunta la disponibilizari: Compus Construct Sibiu si  PHP Stahlbau - Ocna Sibiului. Aceste doua companii doreau sa dea afara 160 de angajati.

Din nou despre drepturile omului si drepturile societatii

Cazul Saftoiu ca si legea privind controlul si stocarea convorbirilor telefonice sau prin alte mijloace, au aprins din nou spiritele. Numai bune pentru televiziuni si alte mijloace de comunicare carora fenomenul le asigura ratingul. Caci subiectul se preteaza înadevar la o larga paleta de interpretari iar preopinentii pe problema nu lipsesc, dimpotriva.    Asadar, are drept statul sa intervina în interceptarea informatiei între cetatenii sai ( si nu numai ai sai, pe teritoriul nostru ) si cine, în ce limite are dreptul sa ia cunostinta de informatie ? Sa luam de exemplu în discutie fenomenul terorismului sau o alta infractiune grava cum ar fi tradarea de patrie. Cred ca nimenea nu va nega dreptul - si obligatia în acelasi timp - a Serviciului Român de Informatii sa puna la adapost, informational, societatea si indivizii ei de pericolele unor astfel de fenomene. Am auzit voci spunând da, sa-i urmareasca dar pe cei periculosi nu pe mine. Ce are a se amesteca în discutia cu iubita mea?. Asa ar fi daca SRI ar sti, în mod miraculos, fara cercetari, fara ascultari, cine sunt nu numai prezumptivii periculosi, dar si realii periculosi, care adesea se erijeaza sub haina celui mai inofensiv si decent comportament. Într-o era ca a noastra, de recrudescenta a terorismului, a altor fenomene grave care pun în pericol siguranta nationala, interceptarea informatiei este inevitabila. De la ce nivel ? De la nivelul la care pot fi puse în cauza valorile ocrotite. Discutiile între teroristi, între marii infractori, între spioni nu se poarta brutal, la vedere, ci cu subîntelesuri îmbracate în haina celei mai inofensive aparente. "Nu se stie de unde sare iepurele" spune o înteleapta vorba din popor. Iata de ce, daca pretindem ocrotire, trebuie sa permitem accesarea informationala pâna la limita necesara eficientizarii ei, chiar daca ne afecteaza într-o anumita masura intimitatea. Putem protesta. Putem invoca, astfel cum multi o fac, catehismul postbelic al respectarii cu sfintenie a drepturilor omului, altminteri cu dreptate instituit fata cu ororile nazismului si comunismului. Inclusiv dreptul la intimitate. Dar cu pretul cedarii sentimentuluii de ocrotire si siguranta. Cu pretul fricii.    Mare scandal ca se asculta convorbirile politicienilor si altor demnitari. Nimic mai normal, nimic mai firesc. Oare nu din zona lor se recruteaza cel mai adesea spionii si tradatorii ? Când un stat strain îsi recruteaza spionii si informatorii nu-i plaseseaza în cercurile înalte ale puterii ? Avem atâtea exemple din timpul razboiului rece. Si nu numai. Problema e alta si, de data aceasta, de o importanta si semnificatie cardinala : CE SE FACE cu informatia?. Normal si firesc este ca informatia inofensiva, neutra, privitoare la viata fireasca, de zi cu zi, inclusiv în sfera profesionala, familiala etc. sa ramâna ca si cum nu ar fi, sa fie stearsa sau pur si simplu sa nu se înregistreze. Cât priveste informatia calificata, utila si necesara descifrarii si descoperirii fenomenelor nocive, ea trebuieste comunicata numai organelor sau organismelor abilitate secvential si competentional a lua cunostinta de ea si a actiona în consecinta. În acest fel se pot tine sub control sau se poate interveni în prevenirea sau combaterea fenomenelor care pun în cauza stabilitatea sociala si drepturile cetatenilor. Sa ne referim spre exemplu la afirmatia lui Saftoiu privind convorbirile între Iliescu si Geoana. Despre ele n-ar trebui sa ia cunostinta nimeni, daca sunt inofensive, pur politice. Ca si de altfel despre o convorbire similara între, spre exemplu presedintele Basescu si primul ministru Boc. Este responsabilitatea legala a organului de interceptare sa transmita informatia numai daca este calificata si numai organismului abilitat sa o primeasca. Daca spre exemplu SRI sau alta structura informationala l-a informat pe presedintele Basescu despre convorbirile politice dintre Geoana si Iliescu, ei bine, aceasta ar aduce la un fel de watergate românesc.    Cu aceasta intram în zona pacatoasa a mentalitatilor noastre. Ne balacarim, ne împroscam cu noroiul politic mai rau ca la usa cortului. Iata, dl. Doru Viorel Ursu ne confirma ca în anii 1990-91 structurile informative erau anume folosite de putere în scopul combaterii adversarilor politici. Întocmai ca în plin nazism sau comunism. Se aude d-lor Iliescu si Roman ? Sa ne fi debarasat de tot de natânga ispita ? Nu stiu. Nu cred, dupa cum s-au derulat lucrurile de atunci încoace. Sa-l banuim deci pe Basescu ca procedeaza la fel chiar daca nu cu brutalitatea lui Iliescu ? Asta ne sugereaza dl. Saftoiu. O fi având dreptate cu toate retractarile lui ? Fata cu degradarea morala cultivata cu atâta sârg în România postdecembrista, cu nesocotirea si încalcarea flagranta a legilor si echitatii elementare, cu dispretul cu care sunt tratate valorile menite sa înalte societatea si oamenii ei, fata cu blestemata lupta pentru putere, te poti astepta la orice.

Pasi spre laptele "european"

Fermierii care au mai mult de trei vaci in exploatatie sunt amenintati de autoritati cu rigorile legii inca de anul trecut. Pana acum, vorbele au ramas doar spuse nu si tiparite pe hartie. Si de aceasta data, fermierii spera ca vor putea vinde laptele in continuare in conditii de insecuritate, insa autoritatile se arata cat se poate de rigide: de la 31 ianuarie 2009 nimeni nu va mai vinde lapte care nu este obtinut dupa exact aceleasi proceduri folosite in exploatatiile europene. Mai exact, va fi obligatoriu ca laptele sa provina doar din centre de colectare care sunt autorizate sanitar-veterinar. Numarul total de germeni/ml la 30°C va fi de 100.000, media geometrica constatata pe o perioada de doua luni, cu cel putin doua analize pe luna, iar numarul de celule somatice va fi de 400.000, media geometrica constatata pe o perioada de trei luni, cu cel putin o analiza pe luna. Doar cu echipament de protectieFermierii sibieni vor trebui sa comunice medicului veterinar cazurile de imbolnavire in randul animalelor producatoare de lapte si sa se asigure ca produsul provenit de la animale bolnave nu este livrat la centrul de colectare decat cu acceptul scris al medicului veterinar. In plus, nici biosecuritatea animalului nu va putea fi neglijata, pentru evitarea contaminarii laptelui crud. Mulsul se va efectua in conditii igienice, prin spalarea si dezinfectarea ugerului, a aparatelor de muls si a ustensilelor folosite in acest scop, iar fermele vor fi prevazute cu echipamente de racire imediata a laptelui dupa muls la maxim 8 grade Celsius. Laptele astfel obtinut va fi transportat imediat dupa muls la centrul de colectare, evitandu-se contaminarea acestuia pe durata transportului. Personalul responsabil cu mulsul animalelor va fi obligat sa poarte echipament de protectie, iar probele de lapte vor fi aduse periodic la laboratorul de analiza al Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Sibiu (DSVSA).    Cifre ingrijoratoareConform datelor puse la dispozitie de specialistii laboratorului DSVSA Sibiu, laptele pe care il consuma, acum, sibienii nu este tocmai cel mai „curat“. „Statistica anului 2008 arata ca se proceseaza circa 30 % din productia totala de lapte obtinut, iar procentul de lapte care nu indeplineste parametrii legali de calitate este de 15 % din probele analizate“, a mentionat dr. Ioan Pentea, purtatorul de cuvant al DSVSA Sibiu. Tot acesta a mai subliniat si ca masurile nu sunt valabile si pentru productia primara destinata autoconsumului in gospodaria privata sau pentru prepararea, manipularea si depozitarea produselor alimentare pentru consumul in gospodaria privata.dr. Ioan Pentea, purtator de cuvant DSVSA Sibiu„La aceasta data in judetul Sibiu se cresc 3.168 capete vaci cu lapte in 32 ferme comerciale si 24.163 capete in 14.366 exploatatii individuale cu 1 - 3 vaci, de la care se colecteaza pentru procesare in aceasta perioada 2.200 hl. lapte lunar“

Johannis n-ar da teatrul

 Primarul Klaus Johannis nu este de acord cu retrocedarea cladirii care adaposteste Teatrul National Radu Stanca. Principalul argument al primarului este acela ca actuala cladire este mult mai mare decât cea initiala, care face obiectul retrocedarii. „Noua constructie depaseste cu mult constructia initiala, deci nu poate fi retrocedata în natura. În prezent, cladirea este cu 130-150 la suta mai mare decât constructia initiala. Daca se respecta legile din România, teatrul nu poate fi retrocedat“, a declarat primarul, într-o conferinta de presa, de la sfârsitul saptamânii trecute. Procesul de retrocedare este în curs de desfasurare. Cel care revendica cladirea este omul de afaceri Ilie Carabulea, care a cumparat drepturile de retrocedare a cladirii teatrului. Klaus Johannis a precizat ca nu a purtat discutii cu Carabulea despre planurile pe care le-ar avea omul de afaceri cu cladirea teatrului si ca asteapta sa vada care va fi decizia instantei.   OptimistÎn octombrie 2007, înainte ca Ilie Carabulea sa în procesul de retrocedare, Constantin Chiriac, directorul Teatrului National „Radu Stanca“ declara ca ar fi imposibil ca teatrul sa ramâna fara sediu. „Nu-mi fac niciun fel de problema ca va trebui sa plecam din acest spatiu. În cazul procesului, se revendica 700 de metri patrati, în timp ce suprafata totala pe care este amplasat teatrul este de 2.800 de metri patrati. Nu se poate sa pierdem acest proces“, spunea Constantin Chiriac.

Elevi descoperiti cu raie

Desi traim în secolul XXI, elevii sibieni sunt descoperiti înca cu unele boli considerate „eradicate“. Este cazul a trei familii din judetul Sibiu a caror copii au fost diagnosticati cu scabie. ( n.red. Scabia sau râia este transmisa în mod obisnuit prin contact apropiat, bolnavul prezinta o piele pruriginoasa si iritata, simptomele intensificându-se pâna ce parazitii sunt omorâti). „În urma triajului epidemiologic efectuat dupa vacanta de iarna în colectivitatile de copii au fost depistate trei cazuri de scabie“, se arata într-un comunicat de presa remis de Directia de Sanatate Publica Sibiu.  Acestea nu sunt însa singurele familii care s-au confruntat cu boli ale secolului trecut. În urma triajului  care se efectueaza în vederea depistarii bolnavilor sau purtatorilor de germeni aparent sanatosi din rândul populatiei prescolare si scolare au mai fost depistate, la nivelul judetului Sibiu înca 211 cazuri de pediculoza. Cu toate acestea, reprezentantii Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Sibiu spun ca situatia nu este alarmanta.  „Nu este o situatie îngrijoratoare. Mai ales ca parintii au fost anuntati si s-au luat masurile corespunzatoare pentru îndepartarea parazitiilor în urma recontrolului au mai ramas doar 13 cazuri de pediculoza“, a precizat Dorina Pacurar, director adjunct al ASP Sibiu. Pericol eliminatDe asemenea, aceasta a mai adaugat faptul ca au disparut si cazurile de scabie, fapt constatat în urma recontrolului. Pe lânga scabie si pediculoza, în urma triajului epidemiologic efectuat au mai fost depistate 29  cazuri de varicela, 15 cazuri de micoze, opt cazuri de alte boli parazitare, sase cazuri de alte boli infectioase, patru cazuri de hepatita virala A, un caz boala diareica acuta. Astfel, din cei 41613 de subiecti si au fost depistate un numar de 1037 cazuri. Potrivit reprezentantilor ASP, triajul epidemiologic se efectueaza de catre cadrele medico - sanitare care asigura asistenta medicala în crese, gradinite, centre de plasament, scoli generale si licee.

La plimbare cu grenada

 Un batrân din Sibiu s-a plimbat prin tot orasul, vreme de trei zile, cu o grenada în carucior. Gheorghe Bogdan, care îsi câstiga existenta din banii primiti pentru fierul vechi pe care îl colecteaza, a spus ca a gasit grenada în zona Aleea Fratii Buzesti. „Am gasit o cutie mica si era o grenada acolo. Prima data când am vazut-o mi-am facut gânduri ca se poate întâmpla ceva, si am vazut ca nu are nimic, am luat-o si am pus-o în carucior“, povesteste batrânul. Acesta a mai adaugat faptul ca intentiona sa dea cutia politistilor doar ca nu s-a întâlnit mai repede cu acestia. Chemati de urgenta la fata locului, pirotehnistii au constatat fatul ca  grenada era nefunctionala si nu prezenta niciun fel de pericol. „Am fost anuntati ca pe Mihai Viteazu s-a gasit o grenada, am ridicat-o, nu prezinta niciun fel de pericol, este nefunctionala“, precizeaza plutonierul Ilie Cuna, din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Cpt. Dumitru Croitoru“ al judetului Sibiu.

Incendiu la baza hipica

 Un incendiu a izbucnit sâmbata la una din cladirile aflate în incinta bazei hipice din Sibiu. Desi în cladire dorm si trei dintre îngijitorii bazei, în momentul incendiului niciunul dintre ei nu se afla acolo. Pompierii au intervenit de urgenta pentru stingerea flacarilor însa nu au precizat motivul declansarii incendiului. „Am intervenit cu patru autospeciale la baza hipica, se pare ca este vorba de un incendiu izbucnit la o anexa a îngrijitorilor, care s-a extins si a cuprins aproape tot localul. Deocamdata nu putem da date despre cauza si împrejurarile în care a luat foc localul“, precizeaza maiorul Valentin Salomiu, din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Cpt. Dumitru Croitoru“ al judetului Sibiu. Incendiul a distrus aproximativ 150 de metri patrati din imobil, mobilier si furaje, partea de cladire în care a izbucnit incendiul fiind distrusa în proportie de 90 la suta. Niciun cal nu a fost ranit.

Revansa rosie

Oamenii PSD-ului se pregatesc sa se intoarca pe functii. Presedintele PSD Sibiu, deputatul Ioan Cindrea, a criticat, vineri, intr-o conferinta de presa, anumite disfunctionalitati din activitatea catorva directii deconcentrate, care i-ar fi fost sesizate in ultima perioada, de sibienii veniti in audiente. Identificari cadastrale gresite, extrase CF tergiversate si subventii agricole intarziate sunt doar cateva dintre problemele pe care le-a punctat Cindrea. Liderul social-democrat a indicat ca „dorinta noastra este reorganizarea acestor institutii“. „Sunt convins ca acest inceput de mandat al Guvernului va analiza activitatea tuturor institutiilor si, unde se vor constata deficiente, se vor lua masuri. Probabil ca, in perioada urmatoare, profesionistii vor reveni pe functii. Oamenii care s-au afirmat. E greu sa spui ca Catrina nu este un profesionist la scoala, Terea la paduri, Axente la Protectia Consumatorului si alti colegi ai nostri care efectiv au fost epurati pe criterii politice“, a punctat Cindrea.Alianta merge ceasSocial-democratii sustin ca schimbarile vor fi de bun augur in ceea ce priveste sprijinul care urmeaza a fi acordat, de acum incolo, administratiilor locale, in conditiile in care, la ora actuala, nota de plata pentru lucrarile de infrastuctura contractate si neachitate depaseste 200 de miliarde de lei vechi, iar pentru scoli se inregistreaza datorii de peste 100 de miliarde de lei vechi.Liderul social-democrat a tinut sa precizeze ca, la institutiile vizate, se vor organiza „examene si concursuri“, insa a dat de inteles ca la o parte dintre ele „vor reveni profesionistii“. Mai precis, la jumatate, pentru ca restul revin PD-L. Faptul ca neintelegerile din legislatura trecuta au fost date uitarii este confirmat de faptul ca alianta functioneaza. Desi nu au avut, inca, iesiri comune in public, social-democratii si democrat-liberalii se intalnesc saptamanal pentru a discuta „probleme de natura organizatorica“, potrivit lui Cindrea. Sedintele au loc alternativ, la sediile celor doua filiale judetene. „Cred ca suntem suficient de maturi si de responsabili pentru a rezolva aceste probleme“, a comentat presedintele PSD Sibiu.Acord peste capul lui DicuIn ceea ce priveste inlocuirea liberalului Gheorghe Dicu, vicepresedinte al Consiliului Judetean, cu un democrat-liberal - cel mai probabil, medieseanul Danut Voinea -, social-democratii vor sustine orice propunere a partenerilor de guvernare, intrucat postul le revine acestora.Asa dupa cum Amalia Cindrea si Cornel Langa, ambii din PSD, urmeaza sa fie confirmati de Guvern in functiile de subprefecti. Cel de-al doilea post de vicepresedinte al Consiliului Judetean apartine deja PSD-ului, prin Ioan Banciu, in timp ce fotoliul de prefect va fi ocupat de actualul consilier local PD-L Constantin Trihenea.Ioan Cindrea l presedinte PSD Sibiu„Nu acum este o epurare politica. 2005 a fost o perioada de epurare masiva a profesionistilor din aceste functii, pe care le-au ocupat pe criterii profesioniste. Acelasi lucru care s-a intamplat si in 1997 cu «cei 15.000 de specialisti»“

Tara, tara, vrem ostasi!

Tinerii care sunt în cautarea unei cariere de viitor, care sa le ofere demnitate si satisfactii profesionale si financiare, au acum de unde alege. Biroul de Informare-Recrutare (BIR) din cadrul Centrului Militar Judetean (CMJ) Sibiu a demarat activitatea de recrutare a tinerilor care vizeaza o cariera militara. Toti cei interesati sa urmeze un colegiu militar liceal, o academie militara sau o scoala de maistri militari sunt asteptati zilnic, între orele 8 si 20 la BIR, pe Calea Dumbravii nr. 32, pentru a obtine absolut toate informatiile de care au nevoie si, eventual, pentru a se înscrie. Criterii stricteDoritorii care vizeaza un colegiu militar liceal, trebuie sa fie absolventi sau în curs de absolvire, al unui învatamântului inferior, ciclul gimnazial si sa nu aiba mai mult de 16 ani. Cei care candideaza pentru institutii militare de învatamânt superior care pregatesc ofiteri si maistri militari trebuie sa fie absolventi cel putin al învatamântului liceal, cu diploma de bacalaureat, iar, în cazul în care sunt elevi în ultiml an, sa faca dovada promovarii examenului de bacalaureat pâna la data concursului de admitere. Tinerii care candideaza pentru aviatie sau naviganti, trebuie sa aiba cel mult 24, repectiv 22 de ani, împliniti în anul organizarii concursului.Pasi de urmat Pentru a urma o cariera militara, tinerii trebuie sa parcurga câtiva pasi simpli. În primul rând, trebuie sa se prezinte la sediul BIR, pentru a ridica documentele tipizate si a-si întocmi dosarul de candidat. Apoi ei vor trebui sa urmeze o etapa se selectie, desfasurata în cadrul Centrului Zonal de Selectie si Orientare Alba Iulia, unde vor fi testati din punct de vedere fizic si psihic. Abia apoi candidatii vor participa la examenul de admitere în institutiile militare de învatamânt, în functie de unitatea militara pentru care opteaza. La examenul de admitere pot participa doar cei care au fost declarati admisi la etapa de selectie.

Constructii in moarte clinica

Unul din principalii dezvoltatori imobiliari din Sura Mica, provenind din Spania, se afla in impas. Dupa ce a cumparat terenul, l-a viabilizat, acum dezvoltatorul nu reuseste sa isi continue proiectul. Deocamdata, doar doua blocuri s-au ridicat in Ansamblul Bellavista si acestea nu sunt deloc ocupate, conform previziunilor. Surse apropiate dezvoltatorului sustin pentru ziarul Monitorul de Sibiu ca acum se incearca vinderea la un pret cat mai aproape de achizitie, a terenului viabilizat. Nu doar dezvoltatorii mari au probleme, ci si constructorii. Noua metoda de marketing are mai multe avantaje. Agentii imobiliari au inceput deja sa aiba mai mult de lucru, iar constructorii incep sa isi recupereze banii investiti in urma cu cateva luni. Rate direct la constructorPe segmentul apartamentelor noi au inceput sa creasca datorita metodelor noi gasite de dezvoltatorii imobiliari, si anume ratele direct la ei. In consecinta, in ultima luna se constata o crestere de aproximativ 30% fata de ultimele 2-3 luni. Ideea salvatoare le-a venit dezvoltatorilor imobiliari la sfarsitul anului trecut, cand piata era aproape blocata din cauza creditelor ipotecare care se acorda foarte greu. Astfel, agentiile imobiliare implicate in dezvoltarea de proiecte de constructii vin in intampinarea clientilor cu solutia de a face rate direct la constructor, tocmai pentru ca multi dintre ei nu se incadrau in noile conditii impuse de banci, ei urmeaza sa achite un avans, contracteaza, iar restul platilor se va face in rate lunare. Sibienii care au incheiat un astfel de contract sunt multumiti. Rata nu depaseste echivalentul chiriei pe o luna. Prin acest sistem de creditare clientii platesc o rata de 25% din valoarea apartamentului, urmand ca lunar sa achite o rata de 250 de euo timp de 25 de ani.  Chiriile - o problemaTot mai multe anunturi de inchiriere si oferte avantajoase apar afisate la balcoanelor blocurilor si pe fatadele noilor cladiri ridicate cu scopul de sediu de birouri. „Este adevarat ca exista un blocaj real nu doar la tranzactii, dar si la inchirieri. Nu mai merge ca anul trecut. Singura solutie este scaderea chiriilor, pentru ca, atat beneficiarii persoane fizice, dar si juridice anunta ca nu mai pot da cat cer clientii“, a declarat pentru Monitorul de Sibiu, Dragos Mihai, agent imobiliar. Deocamdata, anunturile de inchiriere stau blocate si de trei luni de zile, iar proprietarii sunt nevoiti sa lase la pret de la o luna la alta. Si tendinta este in continuare de a scadea chiriile si preturile, conform catorva agentii imobiliare.

Hotline "Cindrea"

Ales în colegiul uninominal 4, de pe Valea Hârtibaciului, Ioan Cindrea a hotarât ca, din aceasta saptamâna, linia telefonica pe care a înfiintat-o în noiembrie, pentru a prelua problemele cetatenilor, sa poata fi apelata gratuit din orice zona a judetului. Un robot înregistreaza, 24 de ore din 24, apelurile telefonice, iar acestea sunt ascultate si inventariate, în fiecare dimineata, de staff-ul parlamentarului. De altfel, în orasele din colegiul 4, Cindrea a obtinut sprijinul primariilor pentru a-si deschide câte un cabinet parlamentar.Audiente în colegiuÎn perioada 12 - 17 ianuarie, Cindrea a efectuat deplasari în principalele localitati din colegiul de care raspunde, împreuna cu Ioan Banciu, vicepresedintele Consiliului Judetean, si Cornel Langa, viitorul subprefect social-democrat. Cei trei au acordat audiente si au avut întâlniri cu organizatiile PSD din localitatile colegiului, precum si cu reprezentantii administratiei locale. Câteva probleme importante, sesizate de cetateni, vor face obiectul unor interpelari pe care deputatul PSD intentioneaza sa le depuna, la ministerele de resort, în prima saptamâna a lunii februarie. „În ceea ce priveste subventiile, oamenii s-au plâns ca sunt întârzieri mari de anul trecut, ceea ce le produce mari greutati în reluarea ciclului agricol“, a amintit Cindrea. De asemenea, el va mai face interpelari pentru reabilitarea unor scoli, gradinite, biserici si camine culturale, precum si pentru asigurarea de mijloace de transport pentru elevi. Ioan Cindrea a mai dat asigurari ca va încerca sa obtina finantarile restante pentru lucrari pulice deja aprobate si partial executate, dar care acum stagneaza, din lipsa fondurilor.Parcuri industrialeUn plan de perspectiva pe care social-democratii sibieni l-au anuntat este înfiintarea de parcuri industriale în Agnita, Copsa Mica si Dumbraveni, care sa asigure sute de locuri de munca. Pentru consultanta, ei îi vor pune pe edili în legatura cu specialistii. „La urmatoarea întâlnire, vom invita reprezentanti ai Camerei de Comert si Industrie a judetului Sibiu, pentru a duce proiectul la bun sfârsit“, a precizat Cindrea.

Start la olimpiade si concursuri

 Cei mai buni dintre elevii sibieni au sansa sa îsi arate competentele în cadrul concursurilor scolare si a olimpiadelor create special pentru ei. Astfel, elevii claselor II- IV se mai pot înscrie, pâna pe 25 februarie, la concursul „Micul matematician“. Examenul va avea loc în prima joi de dupa vacanta de primavara, durata sa fiind de 50 de minute. De asemenea, elevii claselor a III-a si a IV-a  vor putea participa la Faza Judeteana a Olimpiadei de Educatie Civica, ce va avea loc pe 7 martie. „La Olimpiada de Educatie Civica (ciclul primar), la toate etapele, elevii participa în cadrul echipajelor formate din doi elevi din clasele a III-a sau a IV-a, din cadrul aceleiasi unitati scolare. Echipajele pot fi omogene, respectiv câte doi elevi din clasa a III-a sau doi elevi din clasa a IV-a sau neomogene, respectiv un elev din clasa a III-a si un elev din clasa a IV-a“, se arata pe site-ul Inspectoratului Scolar judetean Sibiu. Tema concursului va fi „Demnitatea persoanei în societatea democratica“, elevii trebuind sa elaborareze o lucrare scrisa si un afis (desen, pictura, colaj) care sa vizeaze problematica drepturilor copilului.

Ziua Unirii, serbata la CFR

Trecerea celor 150 de ani de la Unirea Principatelor Romane a fost sarbatorita cu mare fast la Grupul Scolar Industrial de Transporturi Cai Ferate Sibiu. Zeci de cadre didactice si universitare si-au dat intalnire pentru a sarbatori cea de a III-a editie a Sesiunii de comunicari Stiintifice cu tema  „150 de ani de la Unirea Principatelor Romane“ . Potrivit directoarei liceului, editia din acest an a sesiunii s-a bucurat de un numar mare de oaspeti. „Am avut vreo 40-45 de invitati si nu stiu care este motivul dar, se pare ca pe an ce trece, aceasta manifestare starneste un interes tot mai mare“, a precizat Florina Dumitrescu, directorul  Grupul Scolar Industrial de Transporturi Cai Ferate Sibiu. Va deveni traditieInvitatul special al Sesiunii de Comunicari a fost istoricul  Mihai Racovitean care le-a  vorbit celor prezenti in sala de Semnificatia unirii  Principatelor Romane. „Este deja o traditie sa il avem pe istoricul Racovitean alaturi de noi la acest eveniment“, a marturisit directoare.. De asemenea, cadrele didactice din judet au mai prezentat lucrari cu tema „Contele Walewski si Unirea oprincipatelor romane“, „Belgia si Unirea Principatelor Romane“, „Diplomati in slujba unirii Principatelor Romane“ si „Resorturile marturisirii in literatura confensiva“.

Tichete in spitale

Acordul semnat de sanitari cu fostul ministru al sanatatii, în data de 15 noiembrie 2008, prevedea cresterea salariilor cu pâna la 25% în 2009, majorarea sporurilor de preventie, de la 11% la 15%, cât si acordarea a trei prime anuale de stabilitate, în loc de doua. Toate aceste prevederi, urmeaza sa fie acordate acum de noul ministru. Potrivit aceluiasi act normativ, ce urma sa fie definitivat pâna la 15 decembrie 2008, salariile din sistemul sanitar ar trebui sa creasca diferentiat, din ianuarie 2009, astfel încât de cele mai importante majorari sa beneficieze angajatii cu salarii mici. „Cel mai probabil vor fi respectate toate aceste prevederi, deoarece Ion Bazac agreaza protocolul semnat cu fostul ministru al sanatatii. Momentan asteptam sa vedem ce se va hotarî la urmatoarele întâlniri“, a precizat Dan Pirnoiu, liderul Sanitas filiala Sibiu. Ameninta cu grevaPresedintele Sanitas, Marius Petcu a confirmat însa ca, în cadrul întâlnirii cu ministrul sanatatii, i-a fost înmânat actul normativ prin care Guvernul permite acordarea tichetelor de masa în toate spitalele din România, pe tot parcursul anului 2009. Totodata, acesta a mai precizat ca, daca pâna la 31 ianuarie 2009 ordonanta de urgenta privind salariile din sistemul sanitar nu va fi aprobata, sindicalistii din sanatate vor redeschide conflictul de munca si vor apela, daca este necesar si la greva. Momentan, atât bugetul Ministerului cât si cel al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nu poate acoperi toate solicitarile sindicalistilor, prevazute în acordul semnat la sfârsitul anului trecut.

Celebritati care citesc

 Actrita Gwyneth Paltrow a înfiintat „Hollywood book club“, un club de carte online pentru prietenii sai apropiati, printre care se numara Madonna si top-modelul Christy Turlington, informeaza telegraph.co.uk. Paltrow le-a cerut câtorva prieteni apropiati sa alcatuiasca o lista a cartilor preferate, pentru a le posta pe site-ul ei de lifestyle Goop.com, cu scopul de a încuraja internautii sa citeasca mai mult, ca o modalitate ieftina si placuta de a-si petrece timpul liber în aceste luni de iarna. Pe lista pasionatilor de lectura se regaseste Madonna, descrisa de Paltrow drept „o figura proeminenta în lume, o prietena loiala si o mama extraordinara“, dar si top-modelul Christy Turlington si cea mai buna prietena a actritei, Abby Kane.Nume sonorePaltrow a scris: „Aceste femei citesc cu voracitate si pasiune. Ele nu obisnuiesc sa se uite la televizor înainte sa adoarma (Eu am totusi nevoie, uneori, sa privesc 10 minute din emisiunea "The X Factor" sau un documentar despre medicina judiciara sau orice, pentru numele lui Dumnezeu!)“.Cartile preferate de Madonna sunt „Sotia calatorului în timp/ The Time Traveller's Wife“, de Audrey Niffenegger, „Ratacirile fetei nesabuite“, de renumitul scriitor peruan Mario Vargas Llosa, si „Shantaram“, de Gregory David Roberts. Paltrow, care are o fiica, Apple, si un fiu, Moses, împreuna cu sotul ei, Chris Martin, solistul trupei Coldplay, a marturisit ca romanele sale preferate sunt „Jane Eyre“, de Charlotte Brontë, „Crima si pedeapsa“, de Fiodor Dostoievski, si „Sus, deasupra lumii“, de Paul Bowles.

2 in 1: Comemorare si celebrare

Ledger a fost nominalizat, joi, la Los Angeles, pentru rolul Joker din cea mai recenta parte a seriei „Batman“, „Cavalerul Negru“, care a inregistrat cele mai mari incasari in 2008 si reprezinta al doilea cel mai bine vandut film din toate timpurile, dupa „Titanic“. Actorul australian, decedat pe 22 ianuarie 2008, din cauza unei supradoze accidentale de medicamente, a intrat in cursa pentru Oscar la categoria „cel mai bun actor in rol secundar“. Coincidenta tristaPentru membrii familiei Ledger, din orasul australian Perth, aceasta nominalizare reprezinta o coincidenta trista, dar, totodata, si un motiv de sarbatoare, la un an dupa moartea fiului lor si dupa mai multe controverse in legatura cu testamentul acestuia. „Desi ne-ar fi placut sa il avem aici, alaturi de noi, suntem foarte mandri de el si ne bucuram in numele lui“, a declarat Ashleigh, sora vitrega a lui Ledger, intr-o conferinta pe care familia Ledger a organizat-o la Cattesloe Beach, unul dintre locurile preferate de regretatul actor. „Pentru noi... parca a fost ieri si inca avem inimile sfasiate de durere“, a declarat Kate, sora mai mare a lui Heath Ledger.Nu era de prim rangLedger a decedat cu cinci luni inainte de lansarea filmului „Cavalerul Negru“, care a obtinut, in 2008, incasari de 977 de milioane de dolari pe plan mondial. Criticii au laudat interpretarea lui Ledger, iar zvonurile despre o eventula nominalizare la Oscar a actorului au aparut foarte repede. Ledger nu facea parte din categoria celebritatilor de prim rang de la Hollywood, desi fusese nominalizat la Oscar, in 2005, pentru rolul cowboy-ului gay din filmul „Brokeback Mountain: O iubire secreta“. In acel an, insa, premiul Oscar a revenit actorului Philip Seymour Hoffman, pentru rolul din „Capote“. In ultimele saptamani, rolul Joker interpretat de Ledger a fost recompensat cu Globul de Aur si premiul Critics Choice si a fost nominalizat la premiile Sindicatului actorilor americani (Screen Actors Guild) si la cele oferite de British Academy of Film and Television Arts (BAFTA).Fiica-i va lua trofeulParintii lui Ledger au declarat ca, daca actorul va primi un premiu Oscar, acesta va fi daruit fiicei actorului, Matilda, in varsta de trei ani. Fetita este crescuta de Michelle Williams, fosta partenera de viata a actorului, alaturi de care acesta a jucat in filmul „Brokeback Mountain: O iubire secreta“. Ledger, care avea 28 de ani cand a decedat, a devenit cunoscut in 2001, cand a interpretat rolul principal in „Povestea unui cavaler“ si a fost foarte apreciat de critici pentru rolurile sale - chiar daca au fost secundare - din „Puterea dragostei“ (2001) si „I'm Not There“, despre viata lui Bob Dylan. Peter Finch este singurul actor care a castigat premiul Oscar postum, in 1976, pentru rolul sau din filmul „Reteaua“, la doua luni dupa ce suferise un atac de cord ce i-a fost fatal. 

Fotomodel rapus de boala

Modelul brazilian Mariana Bridi da Costa, ale carei mâini si picioare i-au fost amputate în încercarea de a fi salvata de o boala grava, a murit sâmbata dimineata, au anuntat doi prieteni ai sai, citati de CNN. „Biata Mari nu a mai putut rezista. A murit azi-dimineata“, a declarat Henrique Fontes, director executiv al Miss Univers Brazilia, într-un email trimis CNN. Renato Lindgren, un prieten al modelului care i-a dedicat un blog, a confirmat moartea ei. „Suntem recunoscatori pentru sprijinul si afectiunea primite de la toata lumea“, scrie el. Da Costa, în vârsta de 20 de ani, suferea de o boala grava care i-a distrus corpul si a obligat medicii sa recurga la amputari pentru a-i extrage o parte din stomac, precum si ambii rinichi. Ea respira artificial, au declarat vineri oficiali din cadrul spitalului Dorio Silva, din statul brazilian Espirito Santo.Vroia  renumeTânara suferea de o boala ce se manifesta prin moartea rapida a tesuturilor, cauzata de septicemie. Da Costa a mers la spital dupa ce s-a simtit rau, la sfârsitul lui decembrie. Surse medicale au declarat ca ea a fost transferata la spitalul Dorio Silva la 3 ianuarie, în soc septic - stare grava cauzata de o infectie. Tânara a fost diagnosticata initial cu infectie a tractului urinar. Medicii au decis sa îi amputeze mai întâi mâinile si ulterior picioarele. În urma cu doar o luna, Da Costa era o tânara sanatoasa care voia sa ajunga model de renume mondial. În 2007 si 2008, ea s-a clasat pe cea de-a patra pozitie în concursul pentru a deveni reprezentanta Braziliei la Miss Univers.

Gata de alegeri!

Foto Florin TamasPrimarul Sorin Apostu a fost primul inscris in cursa pentru PrimarieVineri dimineata a fost aglomeratie mare la Biroul Electoral Municipal. In interval de aproximativ o ora, candidatii principalelor partide si-au depus candidatura la postul de primar.      Primul sosit, cu putin timp inainte de ora 10, a fost actualul primar interimar, democrat-liberalul Sorin Apostu. El a venit insotit de mai multi membri ai PDL, printre care seful filialei judetene, deputatul Daniel Buda, si europarlamentarul Rares Niculescu. Apostu nu a dorit sa faca prea multe declaratii si s-a rezumat la a spune ca este increzator in sansele sale, nu in sondaje. "Am mare incredere in decizia si in votul clujenilor din data de 15 februarie si mai putin in sondaje", a spus Apostu.      Un sfert de ora mai tirziu a venit si candidatul PNL, senatorul Marius Nicoara. "Sint convins ca in 15 februarie clujenii se vor prezenta la vot si vor vota pentru un Cluj mai nou, mai modern, mai prosper, pentru un Cluj metropolitan si pentru proiecte care sa arate ca orasul nostru merita sa fie primul oras din Romania", a declarat Nicoara imediat dupa inscrierea oficiala in cursa. Ca si Apostu, liberalul s-a ferit sa vorbeasca despre sondaje si s-a rezumat sa adauge ca "avem niste studii facute, avem si sondaje, pe care le vom prezenta atunci cind ele vor fi definitive. Deocamdata se afla in faza finala de prelucrare".      Sosit in jurul orei 11, candidatul PSD, Teodor Pop Puscas, si-a exprimat convingerea ca va iesi invingator din competitia electorala. "Am convingerea ca voi fi sprijinit cu toata fiinta de intreaga organizatie a partidului si de toti clujenii si voi reusi sa obtin aceasta functie. Voi finaliza toate proiectele incepute de fosta administratie si care au impact si utilitate pentru cetatenii clujeni si voi face multe alte proiecte pentru clujeni, pentru ca am experienta", a spus social-democratul, care a mai adaugat ca nu crede in sondaje.

"Domnul Andreies ne va ajuta mult"

In opinia presedintelui Tribunalului Cluj, judecatorul Sorina Siserman, alegerea lui Virgil Andreies, fostul presedinte al Curtii de Apel Cluj, in functia de presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) este un lucru binevenit, aceasta urmind formatul numirii lui Boc la Palatul Victoria.      "Cred ca domnul Andreies ne va ajuta foarte mult din noua lui functie, pentru ca el provine din sistem si stie care sint lipsurile sale", spune Siserman. Totodata, ea spera ca noul sef al CSM-ului nu va uita instantele clujene, dupa modelul premierului Emil Boc, care a plecat de la fruntea Primariei Cluj-Napoca si a promis ca va ajuta judetul Cluj din noua postura.      Siserman a mai declarat ca ea crede ca membrii CSM ar trebui recompensati pe masura, chiar daca activitatea lor efectiva din instante se reduce brusc din cauza functiei in institutia amintita. "Cred ca nu se pune problema de cumul de venituri in acest caz, avind in vedere munca pe care acesti oameni o depun", a mentionat Siserman.     In ceea ce priveste cazul judecatorului Cristi Danilet, cel "pirit" in 2008 la CSM de colegii de la Tribunalul Cluj si de la Curtea de Apel Cluj pentru declaratii care ar fi adus atingere prestigiului justitiei, Sorina Siserman a afirmat ca orice magistrat care face declaratii cu privire la sistemul juridic trebuie sa fie in stare sa probeze ceea ce spune, mai ales in cazurile in care se fac referiri la persoane sau institutii.

Nocturna la Rachitele

Cea de-a sasea editie a Cupei Rachitele la Escalada va avea loc intre 31 ianuarie - si 1 februarie la cascada Valul Miresei din comuna clujeana Rachitele.      Pentru al doilea an consecutiv, in cadrul Cupei va avea loc Campionatul National de Escalada Mixta, Dificultate si Viteza. Competitia cuprinde doua probe - viteza si tehnica, pe doua categorii - femei si barbati. Proba de viteza consta in catarat pe gheata contra cronometru, iar cea de tehnica in parcurgerea unui traseu pe stinca, participantii fiind echipati cu coltari si pioleti.      "Premiera pentru amatorii de senzatii consta in faptul ca, la Rachitele, traseul (Cascada Valul Miresei) pe care se va desfasura proba de viteza va dispune de instalatie de nocturna, ceea ce va face ca spectacolul sa fie unic", anunta cei de la Asociatia Outdoor Apuseni, organizatori ai evenimentului, in colaborare cu Serviciul Public Local Salvamont Margau-Vladeasa.      S-au inscris pina in prezent 40 de participanti din toata tara. "Cistigatorii Cupei Rachitele la Escalada vor cumula puncte ce vor fi contorizate in cadrul Federatiei Romane de Alpinism si Escalada, acestea masurindu-le nivelul de pregatire, fapt ce ii poate duce la selectarea lor pentru Campinatului Mondial de Escalada", precizeaza organizatorii. Partenerii evenimentului sint Consiliul Judetean Cluj, Consiliul Local Margau, Federatia Romana de Alpinism si Escalada si Parcul National Muntii Apuseni.

Click

Caravana "Copiii spun lucruri trasnite" a adus la Iulius Mall zeci de copii dornici sa ajunga vedete la emisiunea lui Virgil Iantu de la Prima TV. "Sint din judetul Romania", "Am pantofii lui Minnie Mouse", "Marea este neagra pentru ca traiesc raci acolo", sint doar citeva din "perlele" micutilor clujeni.

Sens unic Intre Lacuri

Pe aleea de acces dinspre strada Dunarii - intre numerele 57 si 59 - spre strada Jiului a fost instituit sensul unic dinspre strada Dunarii spre strada Jiului. De asemenea, a fost instiuit sens unic si pe aleea de acces dinspre strada Jiului - intre numerele 2 si 8 - spre strada Dunarii. Restul sensurilor de circulatie de pe cele doua strazi ramin neschimbate.    M. O.

Petitie online pentru salvarea Canalului Morii

"Canalul Morii, care strabate de sute de ani centrul istoric al orasului Cluj Napoca, este în prezent într-o avansata stare de degradare ecologica. Noi, locuitorii Clujului, sintem pusi în situatia de a evita acest canal, din cauza mirosului si aspectului respingator", prezinta acestia situatia in apelul de pe petitieonline.ro.      "Dorim sa ne solidarizam si sa cerem Primariei reamenajarea canalului si valorificarea lui ca zona pietonala, cu apa curata, vegetatie, aer respirabil. Dorim ca acest canal sa devina o zona de dezvoltare si de atractie, în interesul clujenilor", precizeaza initiatorii actiunii.      Numarul celor care au semnat petitia online pina ieri a trecut de 200, nu doar clujeni, ci si persoane din Zalau, Satu Mare, Tirgu Mures sau chiar stabiliti in afara tarii. "Intr-o tara civilizata, un canal cu apa curata prin centrul orasului reprezinta o adevarata comoara", remarca una dintre semnatare.      "Poate rate salbatice n-o sa vedem pe canal si nici pestisori, dar curat si amenajat, da!", crede un alt sustinator.      Primarul interimar Sorin Apostu promite sa rezolve problema in cursul acestui an. "Reabilitarea Canalului Morii este un proiect cuprins in planul de investitii pe acest an. Vom actiona pentru inceput in zona centrala, prin marirea debitului apei. De asemenea, impreuna cu cei de la Politia Comunitara si cu Garda de Mediu vom verifica daca mai exista canalizatii menajere in zona si vom dispune curatirea canalului de gunoaie", a spus Apostu.

Pacientii, tratati pe culori

"Acest Ordin este rezultatul activitatii de peste 6 luni a  Comisiei de specialitate in medicina de urgenta si dezastre a Ministerului Sanatatii", a declarat dr. Raed Arafat, subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii.     Noul sistem de consultatie acceptat de MSP prevede clasificarea pacientilor care ajung la UPU si eficientizarea acordarii asistentei medicale cind UPU sint aglomerate. Astfel, fiecare bolnav va fi evaluat de un cadru medical, iar prioritatea consultarii amanuntite va reveni, potrivit planului MSP, pacientilor cu starea cea mai grava. Pentru a delimita clar cazurile, pacientii vor fi clasificati pe culori.      Cazurile s-au impartit astfel: codul rosu impune consultarea imediata a pacientului, fiind vorba de o situatie de gravitate maxima. Pacientii care primesc cod galben vor fi consultati in maximum 10 minute. Bolnavii care primesc cod verde vor fi consultati in maximum 30 de minute. Cei cu cod albastru pot fi consultati in maxim o ora, iar cei care primesc cod alb in 2 ore.     "Avem nevoie de reguli si norme clare in spitale, numai astfel putem exclude pe viitor pericolul repetarii unor cazuri precum cel de la Slatina. In acest sens, reiterez una dintre prioritatile mandatului meu, si anume introducerea ghidurilor si a protocoalelor terapeutice", a declarat dr. Ion Bazac, ministrul Sanatatii.

Majorarile promise trebuie respectate

In replica, presedintele federatiei Sanitas Cluj, Stefan Roman, a declarat ca actul semnat cu MSP in toamna anului trecut ar trebui respectat.     "Actul semnat de Sanitas cu fostul ministru al Sanatatii, Eugen Nicolaescu, ar trebui respectat. Normalitatea ar fi ca acordul sa fie preluat si de domnul Bazac", a declarat ieri Stefan Roman pentru monitorul, la mai putin de o luna dupa ce sindicalistii Sanitas au sustinut ca acordul semnat va fi adoptat in integralitatea lui de oficialii MSP.      Potrivit acordului acceptat in toamna lui 2008, sanitarii ar trebui sa obtina in acest an majorari salariale graduale, plata indemnizatiei de stabilitate data de trei ori pe an, cresterea procentuala a sporului de preventie si acordarea primei de vacanta. In medie, cresterile salariale pentru sanitari ar trebui sa depaseasca 10%.    A.-D. S.

Noi reguli pentru circulatia din oras

Clujenii care au participat la intilnirile cu primarul din ultimele saptamini i-au solicitat acestuia sa rezolve diverse probleme legate atit de traficul din cartiere, cit si de cel din centrul municipiului. Primarul Sorin Apostu a adoptat deja primele masuri in acest sens. Astfel, au fost infiintate 35 de noi treceri de pietoni, au fost instituite 11 sensuri unice, au fost create mai multe sensuri giratorii si a fost reorganizata circulatia in mai multe intersectii.     S-a decis marcarea noilor treceri de pietoni atit in zonele cele mai aglomerate din zona centrala, cit si in interesectiile periculoase nesemaforizate din cartiere. Printre aceste zone se numara: strada Porumbeilor/strada Anton Pann, strada Fabricii/strada Anina, strada Berariei/strada Plopilor, strada Mihail Kogalniceanu/strada Universitatii, strada Zorilor/strada Gheorghe Dima, strada Taberei/strada Arinilor.     Sensuri giratorii experimentaleFluidizarea traficului din municipiu mai presupune instituirea a 11 sensuri unice de circulatie, in special pe diverse strazi si alei din cartiere. Unele dintre aceste sensuri unice vor avea caracter experimental, pe o perioada de 2 luni, timp in care se va monitoriza atent circulatia din zona. Este vorba despre strazile Emil Racovita, Crisan si Ceahlau. Tot cu caracter experimental au fost amenajate trei sensuri giratorii la intersectiile strazilor Andrei Muresanu - Zrinyi Miklos, I. Budai Deleanu - Macinului, I. Budai Deleanu - Malinului.      Reducerea numarului de accidente si siguranta participantilor la trafic se numara printre scopurile avute in vedere de autoritati atunci cind au adoptat aceasta masura. Pentru a evita aglomeratia, circulatia din alte doua intersectii din oras a fost reorganizata. Este vorba despre intersectia Gradinarilor-Inului, unde va fi acordata prioritate de trecere pe directia inainte si viraj la dreapta la venire dinspre strazile Banilor si Inului, iar sensul unic de pe strada Brigadierilor a fost reorganizat dinspre strada Morii inspre strada Traian Vuia. Specialistii in circulatie au mai decis amplasarea a doua praguri de sol cu rol de limitatoare de viteza la intersectiile strazilor Mecanicilor - Conductorilor si Zorilor - Gheorghe Dima.     Noi locuri de parcareNu a fost uitata nici problema locurilor de parcare, fiind luate in evidenta mai multe pe strazile Rovine, Navodari, Berariei, Gradinarilor, Venus, Ceahlau si Arinilor. In plus, a fost extinsa zona de aplicare a regulamentului privind ridicarea si blocarea rotilor masinilor parcate neregulamentar in zona parkingului de pe strada Dorobantilor, parcarea fiind permisa doar paralel cu bordura. Apostu a promis ca va continua identificarea de noi spatii destinate construirii unor parkinguri in cartierele clujene, sase astfel de proiecte fiind deja in derulare.

"Scurtatura" online catre fondurile UE

Argumentele în sprijinul acestei solicitari sint legate de "penuria informatiilor corecte si de calitate cu privire la utilizarea resurselor structurale si la cele mai bune practici în aceasta privinta regiunile din statele membre care au aderat la Uniunea Europeana în anul 2004 si 2007 si potentialii beneficiari din aceste state", se arata intr-un comunicat de presa remis de deputatul Rares Niculescu.      Deputatul clujean in Parlamentul European a atras atentia ca punerea in aplicare a politicilor de coeziune este impiedicata de modificarea frecventa a criteriilor de eligibilitate si a documentelor solicitate sau termenele scurte impuse pentru depunerea cererilor de finantare.     Niculescu sugereaza Comisiei Europene instituirea unei distinctii anuale pentru statele care depun cele mai semnificative eforturi pentru eliminarea birocratiei în utilizarea resurselor structurale si pentru simplificarea accesului potentialilor beneficiari la informatiile cu privire la aceste resurse.

Siguranta elevilor, dezbatuta de autoritati

Dupa ce saptamina trecuta s-a stabilit dotarea scolilor clujene cu butoane de panica, primarul interimar Sorin Apostu a avut o noua intilnire cu reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), ai Politiei municipiului, ai Jandarmerie si ai Politiei Comunitare. De aceasta data, reprezentantii autoritatilor au discutat despre patrularea in jurul scolilor in functie de perimetrul de activitate al fiecarei institutii. Astfel, cele sapte sectii ale Politiei municipale vor avea in grija siguranta elevilor din 38 de scoli, Jandarmeria se va ocupa de alte 14, iar politistii comunitari vor veghea siguranta elevilor din 7 scoli. In plus, primarul Sorin Apostu i-a cerut inspectorului scolar adjunct din cadrul ISJ, Marinela Marc, sa gaseasca o solutie pentru supravegherea scolilor astfel incit elevii clujenii sa nu mai fie nevoiti sa faca ore de serviciu pe scoala. Potrivit lui Marc, pina in prezent, 45 de scoli sint dotate cu sisteme de supraveghere video, alte 31 au incheiat contracte cu firme specializate, iar restul au angajat portar. De asemenea, reprezentantii ISJ vor discuta cu ocazia urmatorului consiliu de administratie despre necesarul de butoane de panica care vor fi amplasate in scoli.    M. O.

Radu Sirbu vrea sa desfiinteze Curtea Constitutionala

Sirbu a afirmat ca atributiile CCR ar putea fi preluate de o sectie speciala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), ai carei judecatori nu sint numiti politic.      "Curtea Constitionala este o instanta numita politic, in mod egal de catre presedinte, Camera Deputatilor si Senat. Curtea Constitutionala este o institutie foarte necesara regimurilor semiprezidentiale, regimuri in care diarhia executivului produce inevitabil conflicte. Deoarece PNTCD se impotriveste intaririi prerogativelor presedintelui si pledeaza pentru parlamentarism, PNTCD propune suprimarea Curtii Constitutionale si preluarea atributiilor ei de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie", a spus Sirbu, care a adaugat ca judecatorii de la Inalta Curte sint magistrati "in adevaratul sens al cuvintului", numirea lor facindu-se prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii, fara interventia celorlalte puteri ale Statului.     Totodata, el a mai spus ca, daca CCR va fi pastrata ca institutie, ea ar trebui "reorientata pentru a se ocupa cu predilectie de apararea drepturilor cetatenilor in fata abuzurilor Statului".    NewsIn

Agresorul jandarmului vrea in libertate!

Paul Stanciu este acuzat ca pe 7 mai 2008, inaintea partidei de fotbal dintre echipele Universitatea Cluj si CFR 1907 Cluj, contind pentru etapa a XVII-a a returului de Campionat, la finalul careia echipa din Gruia a obtinut primul titlu din istorie, l-ar fi lovit cu o bucata de pavaj in cap pe Gabriel Osan, cameramanul Inspectoratului Judetean de Jandarmerie (IJJ) Cluj, care se deplasa catre arena "Ion Moina". Impreuna cu el au mai fost arestati si Toja Tivadar si Tudorel Florin Campan, sub aceeasi acuzatie, procurorii stabilind atunci faptul ca ei ar fi fost cei care l-ar fi lovit pe jandarm cu piciorul in zona capului, dupa ce acesta fusese culcat la pamint de lovitura lui Stanciu.      Cei trei au petrecut in arest aproximativ 7 luni, dupa care instanta a decis ca impotriva lui Toja si a lui Campan cercetarile sa fie continuate in stare de libertate. Stanciu a avut insa alta soarta. El in prezent contabilizeaza mai bine de 8 luni si jumatate petrecute dupa gratii.

Justitie la kilogram

Cifrele sint simtitor mai mari decit in 2007, diferenta fiind de peste 7.000 de dosare. Cu toate acestea, magistratii Tribunalului Cluj au reusit sa se pronunte in doar 93,25% din cazuri, cifra fiind considerata una destul de mare la nivel national.      Nu acelasi lucru se poate spune insa despre judecatoriile teritoriale, acolo unde indicii de operativitate nu depasesc 87%. Cel mai bine stau judecatorii de la Dej, care au reusit sa se pronunte in 86,24% din cazuri, in vreme ce la Judecatoria Cluj-Napoca magistratii au dat solutii in doar 77,45% de dosare.      Dintre magistratii Tribunalului Cluj, cei de pe segmentul "Minori si familie" au fost practici cei mai harnici, reusind sa se pronunte in 98,12% situatii. La polul opus s-au situat judecatorii de pe segmentul "Litigiilor de munca si ale asigurarilor sociale".      Cu toate acestea, unui judecator clujean i-au revenit in medie anul trecut aproximativ 700 de dosare, la poluri aflindu-se Tribunalul Cluj, cu 688 de cauze pentru fiecare magistrat si 809 dosare pentru fiecare judecator la Judecatoria Cluj-Napoca.    Problemele magistratilorPrintre principalele probleme de care sistemul juridic clujean sufera in acest moment, potrivit presedintelui Tribunalui Cluj, Sorina Siserman, se regasesc criza de personal si spatii inadecvate si insuficiente pentru realizarea actului justitiei.      "Schemele de personal din cadrul Ministerului Justitiei nu au mai fost modificate din anul 2004, in cazul in care fiecare judecator are de solutionat un numar tot mai mare de cazuri", a explicat Siserman, care a mai aratat ca la Cluj, cea mai "neagra" situatie se regaseste la Judecatoria Huedin, acolo unde doar trei judecatori mai activeaza. Ea a precizat ca, in ceea ce priveste spatiile insuficiente, a propus mansardarea unei aripi a Palatului de Justitie din Cluj pentru amenajarea de noi birouri, iar in cazul Judecatoriei Turda s-a reusit relocarea efectiva a sediului.

Pe scurt

"Moina" ajunge pe drumurile comunaleDupa ce vechiul Stadion "Ion Moina" a fost demolat in totalitate, lucrarile de eliberare a terenului pe care va fi construita cea mai moderna arena din Cluj-Napoca au intrat in faza a doua. In aceasta etapa intregul material rezultat in urma demolarii va fi concasat in asa fel incit sa poata fi folosit ulterior pentru reabilitarea mai multor drumuri comunale din judet. Lucrarile de concasare vor fi efectuate de firma Arisev Truck, aceeasi care s-a ocupat si de demolarea arenei. De asemenea, o parte dintre scaunele provenite de pe "Moina" au fost transportate la Baza Sportiva Clujana, unde Universitatea Cluj va juca meciurile de acasa din returul campionatului.    M. O.Groapa de gunoi ramine pe raza ClujuluiDesi terenul identificat de autoritati pentru construirea noului depozit ecologic de deseuri al judetului se afla in proprietatea comunei Feleacu, acesta este pozitionat administrativ in municipiul Cluj-Napoca. Precizarea a venit de la reprezentantii Consiliului Judetean, care au mai explicat ca respectivul teren este situat in vecinatatea actualei rampe de gunoi de la Pata Rit, la o distanta de aproximativ 7 kilometri de cea mai apropiata localitate, satul Gheorgheni din comuna Feleacu.    M. O.Bani pentru bebelusi si tineriPrimaria reia platile drepturilor banesti acordate nou-nascutilor si tinerilor casatoriti. Un numar de 182 de bebelusi vor primi cite 150 de lei, iar 238 de cupluri vor beneficia de echivalentul in lei a 200 de euro. Platile se vor efectua in zilele de 27 si 28 ianuarie, intre orele 9-14, la sediul Primariei din strada Stefan Octavian Iosif numerele 1-3. Solicitantii vor putea sa ridice banii in baza actelor de identitate sau a unei mputerniciri scrise de mina. In zilele mentionate se vor efectua plati si pentru restantieri.    M. O.Amenzi pentru reduceri neanuntateMai multe magazine care comercializeaza la reducere produse specifice sezonului toamna-iarna au fost verificate de inspectorii Primariei, care au vrut sa vada daca au fost depuse notificari cu privire la soldarile practicate. In total, au fost verificati 22 de agenti economici din toate cartierele municipiului si au fost incheiate 14 procese-verbale de constatare a contraventiilor, valoarea totala a amenzilor aplicate fiind de 6.800 de lei. Comerciantii au obligatia sa notifice municipalitatea cu privire la perioada in care efectueaza vinzarile de soldare, cu cel putin 15 zile inainte de organizarea acestora.    M. O.

Credite dupa scor!

Veti sti daca puteti lua un credit doar dupa ce vi se va calcula "scorul" FICORomanii vor primi in urma acestui test un calificativ cu valori cuprinse intre 300 si 850, iar cu cit "nota" primita va fi mai mare, cu atit clientul va avea in ochii bancii o capacitate mai mare de rambursare a creditului luat, deci automat o sansa mai mare de a-l accesa.      Implementarea acestui sistem, denumit FICO Score, a inceput inca din 2004, potrivit lui Serban Epure, directorul Biroului de Credit, iar folosirea acestuia ar putea incepe efectiv din februarie. Totusi, desi mai este doar o saptamina pina atunci, pina in prezent nu se stie exact cite si mai ales care sint bancile care vor folosi acest sistem de notare.    Avantajele banciiFICO Score aplica tehnologia de scoring in domeniul riscului de credit pentru clasificarea consumatorilor in functie de comportamentul financiar al acestora. "FICO Score de la Biroul de Credit ii va ajuta pe participanti sa obtina din baza noastra de date informatii cu o valoare predictiva ridicata - a declarat Serban Epure. Prin combinarea scorului cu informatiile din cererea de credit si cu scoring-ul intern pe care unii dintre ei il folosesc, clientii nostri vor putea evalua riscul de creditare asociat persoanelor fizice cu un grad de precizie semnificativ crescut. Le va permite, totodata, sa-si adapteze ofertele de credit la profilul de risc al consumatorului si sa isi creasca astfel gradul de penetrare a pietei in mod controlat, informat si flexibil", a mai explicat Epure.    Mai aproape de creditele europeneFICO Score reprezinta un standard international pentru managementul riscului de credit asociat persoanelor fizice, iar pina acum a fost implementat in mai multe tari europene, si nu numai. Astfel, lansarea acestui sistem in tara ar putea facilita accesul romanilor la produsele de creditare ale bancilor din afara. Cu toate ca, teoretic, romanii aveau si pina acum acces la creditele bancilor europene, ca cetateni ai Uniunii Europene, cazurile in care ei chiar au apelat la acestea au fost extrem de rare, deoarece bancile in cauza nu puteau obtine infomatii despre istoricul de plata al clientilor romani, lucru ce ar putea fi rezolvat partial prin implementarea sistemului FICO Score.

"Taraf Nation" trece pe la Varna

Turneul "Taraf Nation" al trupei clujene Truda va avea chiar si un "popas" in afara tarii, in orasul bulgaresc Varna. Concertul de aici va avea loc joi, 29 ianuarie, in clubul "Zona 51", de la ora 19. In ajunul acestei zile, rockerii de la Cluj vor cinta in Capitala, la Suburbia, de la ora 21, iar in 30 ianuarie, de la aceeasi ora, au concert in localul "Epoca Metalelor" din Constanta. Nici programul din weekend nu a fost unul lejer pentru cei de la Truda: simbata au cintat la Metalsupport Fest3 la Botosani (alaturi de Krepuskul, Shadowsong, Era Decay si Abstract), iar duminica au sustinut un recital clubul "The Hand" de la Iasi. Intre timp, baietii au inceput filmarile videoclipului la piesa "Patriot", de pe al doilea album al formatiei, intitulat "Agro-Cultura". Intr-un top realizat de site-ul Metalhead, albumul "Taraf Nation" s-a situat pe locul 4 si a ocupat locul 6 la categoria Best RO Release Party 2008.    F. T.

Pe scurt

Tranzactiile cu SIF 3 s-au reluatÎnalta Curte de Casatie si Justitie a respins ca nefondat recursul inaintat de SIF Transilvania (SIF 3) împotriva sentintei Curtii de Apel Brasov, care a anulat hotaririle adunarii generale din aprilie 2007 referitoare la aprobarea situatiilor financiare ale societatii de investitii. Sentinta este definitiva, iar tranzactiile cu actiuni SIF 3 pe BVB au fost reluate. La adunarea generala a SIF Transilvania din aprilie 2007, actionarii au decis dublarea capitalului social al societatii, la 109,2 milioane de lei. Acest lucru a fost insa întirziat pe fondul proceselor intentate de firma Cocor Turism Bucuresti, actionar la SIF 3, de Daniel Stoica, administrator al Cocor, si de Teodor Moise, actionar minoritar la societatea de investitii, care au contestat modul de majorare a capitalului social.    A. D.Masura retrasaMasura ce viza ca firmele sa fie scutite de la plata contributiilor catre stat pentru salariatii cu venituri mai mici de 1.000 de lei nu va fi aplicata, întrucit aceasta decizie ar duce la cresterea evaziunii fiscale, a declarat vineri, pentru NewsIn, presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. "Sindicatele sint împotriva acestei masuri, pe care o considera nejustificata si în plus ar fi dus la cresterea evaziunii fiscale, deoarece firmele mici nu pot fi monitorizate decit o data la 3 ani, prin sondaj, si astfel ar fi putut angaja fictiv anumite persoane pentru a-si mari profiturile", a explicat Hossu. Miercuri, Guvernul anuntase ca ar putea aproba subventionarea integrala de la bugetul de stat pe 2009 a contributiilor sociale ale angajatorului pentru angajarea unei singure persoane cu salariul de maximum 1.000 de lei.    A. D.

Obiectele lui Cuza au ajuns la Cluj

Deschiderea expozitiei de la Muzeul National de Istorie (MNIT) a fost precedata de o conferinta pe tema "Romanii si Europa", sustinuta de dr. Ovidiu Muntean, muzeograf in cadrul MNIT.      Expozitia a fost inaugurata cu ocazia implinirii a 150 de ani de la infaptuirea Unirii Principatelor sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Colectia adusa la Cluj cuprinde un steag princiar din 1862, obiecte din portelan ce au apartinut domnitorului si mai multe medalii de peste un secol. "Cel mai de pret exponat este un steag princiar din 1862 care a fost reconstituit dupa modelul care a fost pastrat la Muzeul National Militar. Se vede pe steag, el cuprinde stemele reunite ale Tarii Romanesti si Moldovei si o inscriptie: «Unirea Principatelor, fericirea romanilor» si «Traiasca Alexandru I». Steagul provine de la Bucuresti, a fost reconstituit si acum se afla in patrimoniul nostru", a explicat Ovidiu Muntean, muzeograf in cadrul MNIT. Acesta a mai explicat ca dupa abdicarea lui Cuza aproape toate steagurile au fost distruse, iar cele care au supravietuit "au fost pastrate in locuri mai dosite".     Portelanuri si medaliiIn cadrul expozitiei de la MNIT se mai afla citeva obiecte din portelan ale domnitorului si o moneda batuta in Transilvania in onoarea sa. "Expozitia noastra cuprinde citeva piese care au apartinut lui Alexandru Ioan Cuza, obiecte din portelan, farfurii cu monograma lui si citeva piese ramase de acum un secol. In 1909 a fost semicentenarul Unirii Principatelor si de la acest eveniment s-au pastrat o cupa si o medalie care a fost emisa cu aceasta ocazie. La un an de la moartea sa, in 1874, cei din Transilvania au batut o medalie pentru pomenirea lui Alexandru Ioan Cuza, care este expusa tot aici", a mai spus Muntean, pentru NewsIn.

Meci nerecomandat cardiacilor

Venind dupa o serie de cinci partide fara victorie, clujencele de la "U" Jolidon au intilnit o vecina de clasament, CSM Ploiesti. Gazdele au condus cu 2-0, dar prahovencele au intors rezultatul, conducind cu 8-5 (min. 17) si apoi 10-6 (min. 20). In aceasta perioada, doar pivotul clujean Florina Birsan a mai reusit sa o invinga pe Cristina Bobeica, goal-keeper-ul ploiestean prinzind o zi mare. Trei penaltiuri fructificate de Roxana Joldes au apropiat formatia clujeana la 10-11, dar egalarea refuza sa vina. Mai mult, golurile Mirabelei Toma au dus scorul la 19-15 (min. 44) pentru oaspete. Clujencele s-au trezit in minutul 47 (scor 17-20), Mihaela Ani-Senicico si Magdalena Paraschiv intorcind spectaculos rezultatul, 22-20 (min. 52). Finalul a fost dramatic, sansa surizindu-le, pe rind, ambelor combatante. Cu 44 de secunde inaintea fluierului final, la scorul de 25-24 pentru ele, gazdele au ramas in inferioritate, in urma eliminarii pivotului Daniela Brinzan. A fost, apoi, rindul Imolei Berei sa se remarce la sutul lui Toma, dupa care antrenorul clujean Gheorghe Covaciu a solicitat time-out cind mai erau doar 8 secunde de joc. Intr-un final incandescent, clujencele si-au pastrat avansul minim pe tabela, cistigind in extremis un meci deosebit de disputat. Golurile invingatoarelor au fost marcate de: Ani-Senocico (7), Birsan (5), Joldes (4x7m), Paraschiv (3), Muresan (2), Gherman (2) si Brinzan (2). De la ploiestence s-au remarcat Toma (12), Dospin (5) si Marcu-Durac (3), precum si portarita Bobeica, care a adunat 20 de interventii reusite. Arbitrajul cuplului aradean Octavian Fanata - Aurel Moldoveanu a fost cu greseli, care nu au influentat insa rezultatul final. Iata si celelalte rezultate ale rundei: HC Otelul Galati - Oltchim Rimnicu Vilcea 22-27, HCM Hidroconcas Buzau - Rulmentul Urban Brasov 29-41, HC Zalau - CSM Cetate Devatrans 26-27, KZN Slatina - Tomis Constanta 20-33, Rapid CFR Bucuresti - HC Dunarea Braila 31-33, HCM Roman - HCM Stiinta Baia Mare 29-24. Campioana turului este Oltchim, care a cistigat toate cele 13 partide disputate, totalizind 26 de puncte. Aceasta este urmata de Rulmentul Brasov (23p) si HC Dunarea Braila (18p), clujencele fiind pe pozitia a 12-a, cu 9 puncte.

Final de infarct in Sala "Antilopa"

Gibson a fost unul dintre cei mai buni oameni ai clujenilor in meciul disputat la BucurestiClujenii de la "U" Mobitelco au jucat in Capitala, unde au invins, cu scorul de 72-70 (24-16, 12-13, 20-15, 16-26), pe Dinamo Bucuresti.      Gazdele au condus cu 7-3 (min. 2), dar clujenii au intors rezultatul in doar 3 minute (7-13), instalindu-se la cirma jocului. Dinamo a egalat la 24 (min. 15), dupa care parea ca va ceda fara drept de apel. Clujenii s-au distantat la 56-44 (min. 30), dar au cazut in final. Ca urmare, alb-rosii au egalat la 66 (min. 39) si meciul a devenit deschis oricarui rezultat. Cu 3 secunde inaintea fluierului final, Demetrius Williams a avut sansa egalarii la 71, dar a ratat prima aruncare libera. In ultima secunda de joc, Zoran Krstanovic a marcat o libera, consfintind victoria muncita a echipei sale. A fost un meci presarat cu multe greseli de tehnica, clujenii avind 27 de mingi pierdute (Dinamo doar 14). S-au ratat 21 de aruncari libere (clujenii 11), raportul recuperarilor fiind de 42-30 pentru clujeni, iar cel al interceptiilor de 18-7 pentru dinamovisti.      De la invingatori, Krstanovic a reusit un spectaculos double-double (23p - 1x3, 11 recuperari), celelalte puncte fiind marcate de: Gibson (23p – 4x3, 8 rec), Cuic (13p – 2x3), Roberts (4), Osby (3), Szíjartó (2), Milacic 2 si Lapuste (2p, 6 rec). Pentru gazde au inscris: Williams (16), Paul (15 - 3x3), Fometescu (12 – 2x3), Reaves (10 – 1x3), Pavlovski (8), Popa (7 – 1x3) si Markovic (2). A arbitrat o brigada formata din Fabiana Nitu (Sibiu), Bedir Sefer (Corabia) si Adrian Habor (Tirgu Mures), comisar FRB fiind Romi Stanciulescu (Tirgoviste).      "Ma bucur pentru victorie, desi a fost un meci slab tehnic, dar cu o aparare foarte buna a echipei noastre. Mai avem mult de lucru, mai ales ca cei doi noi jucatori nu sint bine integrati, dar apreciez victoria de moral in fata unei echipe puternice, mai ales pe teren propriu", a declarat dupa meci presedintele executiv al gruparii clujene, Mircea Cristescu.      Iata si celelalte rezultate ale rundei: Rapid Bucuresti - BC Tirgoviste 64-87, Gaz Metan Medias - CSU M Cuadripol Brasov 87-103, BCMUS Arges Pitesti - BC Mures Tirgu Mures 64-59, BCM ELBA Timisoara - CS Otopeni 98-94 (dupa prelungiri), CSM Oradea - SCM Universitatea Craiova 82-86. CSU Atlassib Sibiu a stat in aceasta etapa. In urma victoriei de simbata, clujenii au urcat pe pozitia a cincea a clasamentului, cu 27 de puncte.

Premii rusinoase

Premiile "Worst EU Lobbying Awards" au fost inaugurate in 2005 si cu fiecare editie se gasesc din ce in ce mai multi sustinatori si candidati "de calitate" pentru a le primi. Premiile din carton sub forma unor saci plini de euro nu i-au atras pe cistigatori sa participe. Cele ramase neridicate vor fi folosite la urmatoarea editie (protejarea mediului e pe primul loc).      E adevarat ca lobbyistii au un renume prost. Ei au devenit eroii invizibili din spatele procesului decizional UE. Chiar daca sint in locuri ascunse, restaurante de 5 stele sau la petreceri exclusiviste, ei sint acei indivizi fara chipuri care lucreaza neobositi ca sa se asigure ca raminem dezinformati despre conflictele mondiale, ca platim mai mult sa raminem sanatosi, ca avem mai mult dioxid de carbon de respirat. Aceasta e motivatia adusa de cele patru ONG-uri organizatoare (Corporate Europe Observatory, Friends of the Earth Europe, LobbyControl si Spinwatch), ce le ofera cetatenilor, de 4 ani incoace, o sansa de a-i recunoaste pe acesti indivizi si companiile care ii platesc, votind online Premiile pentru cel mai corupt lobbyist si pentru cel mai dezastruos conflict de interese.      Nu exista reguli in UE capabile sa tina sub control activitatile de lobbying, declara unul din organizatorii evenimentului. Cei patru s-au aliat in organizarea acestor premii pentru a obtine recunoasterea oficiala a celor care merita sa fie aratati cu degetul pentru cea mai inselatoare campanie de lobbying din Bruxelles. Premiile anuale atrag, in sfirsit, atentia asupra activitatilor derulate cu cortinele trase de catre diversele grupari pentru a influenta procesul decizional. Premiul pentru cel mai dezastruos conflict de interese a fost introdus in 2008 pentru a atentiona institutiile europene sa isi stabileasca un cod etic mai puternic.      Un oficial din cadrul Executivului European a descris premiile din acest an drept interesante, dar, amintea acesta, nu trebuie sa uitam ca si organizatorii se inscriu printre lobbyisti.      Toate grupurile de influenta, parlamentarii si oficialii din cadrul Uniunii Europene s-au aflat "sub lupa" pentru gasirea celor "merituosi". Lista candidatilor a fost facuta publica pe 20 octombrie 2008 si intreaga Europa, dar nu numai, a fost invitata sa voteze online pe www.worstlobby.eu cea mai inselatoare/corupta activitate de lobbying si cele mai partinitoare autoritati decizionale. Votarea s-a inchis in 30 noiembrie, iar cistigatorii au fost anuntati intr-o ceremonie speciala ce a avut loc pe 9 decembrie 2008 la Bruxelles.      Premiul pentru cea mai corupta campanie de lobbying UE se acorda acelora care au apelat la informatii inselatoare, minciuni, diverse favoruri pentru a influenta procesul decizional din cadrul Uniunii. Cei cinci finalisti din 2008 au fost selectati dintre 54 de nominalizati. Premiile sint le rezervate celor care pretind a fi interesati de activitati de mediu, care platesc oameni de stiinta pentru a le sustine scopurile, care furnizeaza fonduri ascunse "think tank"-urilor sau acces privilegiat in institutiile UE.      In categoria "Premiul pentru cel mai corupt lobbyist" finalistii au fost: Firmele de PR si lobbying GPlus si Aspect Consulting, pentru rolul lor in raspindirea propagandei de razboi privind recentul conflict dintre Rusia si Georgia. Cele doua companii au ajutat la mentinerea mass-media intr-o stare de dezinformare si au diseminat informatii false asupra numarului de victime si a operatiunilor rusesti in Osetia de Sud.      Agro-Lobbyistii reprezentind producatori agricoli ca MPOC, Unica si Abengoa, pentru negarea faptului ca producerea de combustibili agricoli are efecte negative asupra mediului si a rezervelor de hrana mondiale.     Alianta Europeana pentru accesul la medicamente sigure (The European Alliance for Access to Safe Medicines - EAASM), pentru ascunderea implicarii marilor corporatii farmaceutice in campania lor. Organizatia, finantata de greii de pe piata farmaceutica ca Bayer-Schering, Boehringer Ingelheim, Eli Lilly, Johnson & Johnson, Pfizer si Wyeth, nu si-a facut cunoscuti binefacatorii la publicarea unui studiu ce incearca sa opreasca folosirea medicamentelor cu preturi reduse de pe site-urile altor furnizori farmaceutici.      Asociatia Internationala de Transport Aerian (The International Air Transport Association - IATA), pentru campania inselatoare sustinuta cu scopul de a evita obligatia de a reduce emisiile de CO2. Potrivit juriului ce a acordat premiul, organizatia ce face lobbying in numele unor companii ca Lufthansa, British Airways si Air France i-a convins cu succes pe reprezentantii UE sa stabileasca noile limite de emisii folosind cifre false promovate public. In timp ce industria aviatica prin aceasta asociatie a convins Parlamentul European ca e vorba doar de 2% din totalul contributiei industriale la emisiile globale, alte organizatii prezentau valori de 12%.European Business and Parliament Scheme (EBPS), pentru abuzarea de locatia lor din cadrul Parlamentului European cu scopul de a efectua trafic de influenta cu informatii neoficiale.In categoria "Cel mai dezastruos conflict de interese":* Dr. Caroline Jackson, membra a Parlamentului European - nominalizata pentru joc dublu, aceasta actionind atit ca aparator al mediului inconjurator, cit si in calitate de consultant pe probleme de mediu pentru o companie privata, activa in domeniul deseurilor.      * Piia-Noora Kauppi MEP - nominalizata pentru abuzarea pozitiei de parlamentar european in scopul de a promova interesele viitorului ei angajator - un important grup bancar.      * Klaus-Heiner Lehne MEP - nominalizat pentru folosirea rolului sau de parlamentar european si avocat pe probleme de concurenta europeana pentru a incuraja traficul de influenta cu avocati din mediul privat.      * Fostii comisari Petite, Klotz si Kjølbye - nominalizati pentru activitati de lobbying pentru clienti din domeniul industriei, imediat ce au renuntat la posturile de avocati din cadrul Directiei Generale: Concurenta a Comisiei Europene.     * Directorul responsabil cu protectia comertului din cadrul Directiei Generale pentru Comert, Fritz-Harald Wenig - nominalizat pentru dezvaluirea de informatii confidentiale in schimbul unei sume de 100.000 de euro reprezentantilor unei companii chineze, care erau de fapt jurnalisti sub acoperire.      Peste 8.500 de persoane au votat online pentru cistigatori. Unul din candidatii pentru cel mai dezastruos conflict de interese, directorul responsabil cu protectia comertului din cadrul Directiei Generale pentru Comert, Fritz-Harald Wenig, a incercat fara succes sa reduca la tacere premiile "Worst EU Lobbying", actionindu-i in judecata pe organizatori pentru inlaturarea numelui sau dintre nominalizati. Curtea de Prima Instanta din Bruxelles a considerat libertatea de expresie mai importanta in acest caz. Wenig se afla momentan sub investigatia Biroului Anti-Frauda al Comisiei Europene.     Cu peste 50% dintre voturi, lobyistii combustibilului agricol din spatele unor companii ca Malaysian Palm Oil Council, UNICA si Abengoa Bioenergy s-au situat pe primul loc. Au fost nominalizati pentru folosirea de informatii inselatoare si a conceptului de verde, de protectie a mediului inconjurator in privinta combustibililor agricoli pentru a influenta dezbateri cruciale din cadrul Parlamentului si Consiliului UE, sustinind ca acest tip de combustibil (recolte intregi de soia, trestie de zahar, chiar si floarea soarelui etc. folosite drept combustibil pentru masini sau camioane) reprezinta o idee mai mult decit valida.     Premiul pentru cel mai dezastruos conflict de interese revine europarlamentarului Piia-Noora Kauppi, cu 26% din voturi. Aceasta a promovat interesele viitorului sau angajator, un grup de banci si firme de asigurari finlandeze, cu un an inainte de terminarea mandatului de parlamentar. Kauppi a indemnat adoptarea de reguli cit mai avantajoase pentru sectorul bancar, propunind amendamente de atenuare a prevederilor pentru legea privind spalarea banilor, amendamente sugerate de actualul sau angajator. Din ianuarie 2009 a fost angajata oficial de catre Federatia Serviciilor Financiare Finlandeze.      Unul dintre organizatorii ceremoniei de premiere, Olivier Hoedeman, de la Corporate Europe Observatory, a declarat ca "alegerea d-nei Piaa-Noora Kauppi reflecta ingrijorarea publicului fata de apropierea prea mare a europarlamentarilor de interesele corporatiste. E nevoie de o serie de reguli mai puternice, care sa ii impiedice pe europarlamentari sa treaca de partea lobbyistilor industriali".      Premiile sint un mesaj pentru Comisia Europeana si nereusita lor de a adauga mai multa transparenta activitatilor de lobbying prin lansarea unui registru voluntar online in iunie 2008. Siim Kallas sustinea ca lansarea acestui registru le va oferi tuturor lobbyistilor sansa de a-si demonstra loialitatea pentru cauza transparentei si pentru legitimitatea profesiei. Siim Kallas s-a inselat. Numarul celor care s-au inregistrat nu depaseste 900 din cele peste 20.000 de organizatii implicate in activitati de lobbying.     Un registru de inregistrare obligatoriu pentru toti cei care desfasoara activitati de lobbying e necesar. O masura posibila ar fi fuziunea listei obligatorii existente in cadrul Parlamentului European cu registrul voluntar. Se zvoneste ca o astfel de masura va fi valabila de la jumatatea lui 2009. Unele dintre propuneri includ gasirea unui cadru comun de integrare a tuturor activitatilor lobbistilor, incepind de la natura acestora pina la introducerea unui set de sanctiuni valide. Scopul propunerii este de a oferi publicului o imagine clara si veridica asupra rolului lobbyistilor in influentarea corpurilor decizionale.      Premiile vor continua sa existe pina cind se va aduce lumina necesara in campaniile sau organizatiile de lobby.      Pe cind o premiere romaneasca?     CV Miruna BalosinMiruna Balosin este redactor in cadrul Biroului de Presa al Universitatii "Babes-Bolyai". Absolvirea unui masterat la Paris in cadrul Universitatii Marne-la-Vallee i-a permis efectuarea unui stagiu de practica la Institutul "Thomas More" din Bruxelles. In prezent urmeaza un doctorat sub conducerea profesorului universitar doctor Nicolae Paun, pe tema: "Importanta lobbying-ului si a think tank-urilor in evolutia comunitatilor europene". Sustine seminarii pe tema Constructie europeana si Istoria relatiilor internationale la sectiile in limba engleza ale Facultatii de Studii Europene.

In casa lui Mos Ion Roata "e cam frig"

"Ioane, am trecut pe la tine, dar nu erai acasa, sa faci un pic de foc, sa fie mai cald. Sint mindra ca sint romanca si datorita tie!", scria Andreea din Constanta, pe data de 2 ianuarie, in cartea de oaspeti a Muzeului "Mos Ion Roata" din localitatea vrinceana Cimpuri.     De la inceputul anului, dintre turistii veniti la Soveja care au coborit spre Panciu, nici unul nu s-a mai oprit si la casa memoriala a singurului taran devenit deputat in Divanul Ad-hoc al Moldovei de la 1857.     O data pe an, pe 24 ianuarie, numele lui Mos Ion Roata este invocat la manifestarile dedicate aniversarii Unirii Principatelor, apoi peste el se asterne o tacere de 364 de zile.     Aceeasi "tacere" se asterne, cu lunile, si peste locurile in care cel mai celebru taran din Vrancea a trait.     Casa memoriala a lui Mos Ion Roata este situata aproape de Primaria Cimpuri, pe drumul national Tisita-Soveja. E in calea turistilor care merg spre Soveja si care mai pot admira, pe traseu, Manastirea Trei Brazi de la Panciu, Mausoleul Marasti si Mausoleul Soveja.     Cind am ajuns la Cimpuri, in fata casei memoriale, soarele stralucea cu putere. In Focsani si pe drum fusese o ceata deasa, dar muntele era scaldat de un soare caldut.     Pe sita care acopera casa lui Mos Ion, zapada ramasa de la ninsorile din decembrie se topea usor, iar pe drum, o batrina cu niste cozi de matura in mina se oprise curioasa.     Nu mai vazuse "straini" de ceva vreme si s-a bagat repede in vorba. Stia de Mos Ion Roata, dar era un subiect care nu prea o interesa. M-a intrebat daca nu am sa-i dau un ban si ei, ca tare e grea viata asta".     In rest, pe drum nici tipenie de om. Doar citeva masini parcate in fata primariei, amplasata la vreo 50 de metri distanta de casa "mosului".Apoi, dintr-o curte de linga muzeu, o batrina striga de peste gard: "Vreti sa vedeti casa lui Mos Ion Roata?". Era tanti Sevastita Burnichioiu, femeia care, de ani de zile, ingrijeste de casa memoriala, angajata cu jumatate de norma la Muzeul Vrancea.     Batrina iese, printr-o portita, direct in curtea muzeului si da deoparte usa de gratii de la intrarea in odaile lui Ion Roata.     Casa are un sistem de alarma, dar, cind se deschid usile, acesta nu devine activ. O intreb pe batrina daca functioneaza, iar ea imi raspunde sagalnic: "Uneori mai porneste".     La intrare, in chiler, este o carte de oaspeti, un ciubar si un cotor de bilete.     Batrina nu stie exact cind a avut ultimul vizitator, dar ne spune ca, de la Revolutie, nu prea se mai inghesuie lumea sa vina in vizita la casa memoriala.     Este, insa, extrem de legata de casuta in care a trait legendarul taran.     Ea explica faptul ca locuinta a apartinut fostului ei socru, Alexandru Burnichioiu, un satean ai carui parinti ar fi cumparat casa de la mostenitorii lui Mos Ion Roata."Mosu a avut doua case: una la Gura Vaii si una aici, in Cimpuri. Era construita mai la vale, peste un piriu, dar, atunci cind au cumparat-o batrinii lui socru-miu, au «tras-o» aici (casa este construita din birne de lemn si poate fi mutata fara a se deteriora. Mutatul caselor este o practica in zona de munte a judetului Vrancea - n.r.). Pe vremea comunistilor, socrul meu a fost obligat sa o doneze la stat, sa se faca muzeu", spune femeia. O intreb daca detine actele de donatie si iar raspunde cu dublu inteles: "Cine vrea sa vada actele, cred ca le gaseste la arhiva".     Dupa raspunsul acesta, intra din chiler intr-una din cele doua camere ale muzeului. Aici, pe o lavita, odihnesc citeva haine traditionale si o desaga. Nimeni nu stie daca au apartinut lui Mos Ion Roata, dar batrina ne asigura ca sint porturi pe care satenii din Cimpuri le imbracau in zile de sarbatoare.     In cea de-a doua camera, acelasi interior auster, cu lut pe jos si pereti varuiti in alb.     La 10 minute dupa deschiderea muzeului intra si viceprimarul comunei, Vasile Bitca, si directorul Caminului Cultural, Constantin Marasteanu.Cei doi imi propun sa-mi arate si alte locuri care atesta ca Mos Ion Roata a trait la Cimpuri.     Ne ingramadim cu totii in masina si plecam spre Gura Vaii, un sat situat inspre comuna Soveja, pe valea unui piriu. Pe drum, mai multi sateni vorbeau la o tigara, la o rascruce, iar in albia piriului inghetat copiii se dadeau pe gheata. Dupa mai bine de jumatate de ora de mers, se arata cupola unei biserici in fata, insa directorul de la Caminul Cultural imi spune sa o iau la stinga, pe o ulita strimta, cu zapada inghetata. Sigur nu stiam ce sa fac daca din fata mi-ar fi venit o masina, dar directorul ma asigura ca "nu are cine sa vina".     Trecem pe linga un gard din plasa de sirma; la umbra unei capite de fin, vad un ciine dormind si care nu se sinchiseste sa ne latre. La capatul drumului, pe o costisa apare o alta biserica. In spatele ei, un mic cimitir, in care singura cruce de marmura este cea a lui Mos Ion Roata. In jur, alte zeci de cruci pe care se putea citi numele de Roata. "Este o cruce ridicata de satenii din Cimpuri in 1909. Nu este crucea originala. Nu stim unde este crucea originala", spune Constantin Marasteanu. In timpul discutiei, in cimitirul din Gura Vaii apare o localnica si se baga si ea in vorba: "Mos Ion Roata e al nostru. Aici, la noi, in Gura Vaii, s-a nascut. Comunistii i-au luat casa si au dus-o la Cimpuri, dar mosul aici s-a nascut", spune femeia, uitindu-se cis la directorul Caminului Cultural, in functie din 1976.     Usor deranjat, acesta o roaga pe femeie sa nu se bage in discutie. "Nu ai dumneata de unde sa stii, ca nu esti de la noi din comuna. Esti venetica", afirma directorul, dupa care ne explica: "Femeia e din Vizantea Livezi. S-a maritat aici".     Directorul Caminului Cultural ne spune ca, an de an, pe 24 ianuarie, la mormintul lui Mos Ion Roata se organizeaza un parastas in amintirea lui. La Gura Vaii s-a nascut Ion Roata, intr-o casa de pe ulita principala, putin mai sus de cimitir. Aici locuiesc acum ultimii descendenti ai familiei Roata - respectiv Ion C. Roata, sotia sa, Maria Roata, si cumnata Avramita Roata.Nea Ion C. Roata (83 ani) nu mai aude prea bine, dar e incintat ca cineva ii trece pragul casei. Stie, de la bunicii sai, ca locuinta in care a trait legendarul sau inaintas a fost darimata. Ne arata spre cusca ciinelui: "Aici era casa. E pacat ca acum nu se mai intimpla prea multe lucruri legate de mos Ion Roata, dar noi ce sa facem, ca sintem prea batrini. Tot satul stie ca mosul se batea pentru tarani si se ducea cu jalba in protap la mai marii vremii, ca sa ne apere pe noi, taranii", marturiseste mosul.      Batrinul are doua fete si vreo patru nepoti, dar nici unul nu mai poarta numele inaintasului sau.     Directorul Caminului Cultural ne precizeaza ca batrinul Ion C. Roata mai are un frate, care traieste la vreo 2 kilometri, in satul Rotilesti, dar ca acesta a fost infiat si poarta numele de Vasile Baldovin.     Plecam de la ultimul Roata in viata, nu inainte de a raspunde invitatiei batrinului de a face o poza de grup cu sotia si cumnata sa.     Batrinul ne conduce pina in poarta si ne face cu mina.     In masina, directorul Constantin Marasteanu ne spune ca, fata de perioada comunista, numarul vizitatorilor de la casa memoriala a scazut cu peste 70%.     "In regimul trecut, multi elevi erau facuti pioneri la casa lui Mos Ion Roata. Exista si un alt interes fata de istorie. Se organizau excursii la casa aceasta, la Mausoleul de la Soveja si la Mausoleul de la Marasti. Acum parca nu mai este deloc interes", ne spune barbatul, care din 1976 este directorul Caminului Cultural si mai are 2 ani pina la pensie.     Ion Roata s-a nascut in 1806, in satul Gura Vaii din comuna Cimpuri, si a decedat tot aici, pe 20 februarie 1882.     Casa memoriala a fost infiintata la data de 24 ianuarie 1959, la 100 de ani de la momentul Unirii.     De pe site-ul Directiei de Cultura, Culte si Patrimoniu Vrancea aflam ca aceasta casa este monument istoric si este reprezentativa ca locuinta taraneasca de sfirsit de secol XIX.     Transformarea casei fostului deputat in Divanul Ad-hoc Ioan Roata in Casa Memoriala a fost "un gind curat, de recunostinta si veneratie pentru unul din romanii adevarati pentru care ideea de dreptate si cinste, dragoste de neam a fost mai presus de orice".