monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Colonia Borhanci, uitata in noroi

Noroi de 20 de centimetriClick pentru imagine maritaUn escavator si un camion tureaza motoarele la maxim pe drumul desfundat. In spatele lor, citeva masini mici, ce par simple machete de jucarie in comparatie cu bolizii, asteapta cuminti sa urce. Stratul de pietris este gros, iar utilajele incearca sa-l inlature, pentru ca masinile patineaza. Soferul din escavator zimbeste dupa ce mai da o tura: "No parlare italiano", spune acesta. Ii vine in ajutor celalalt sofer, roman. Povesteste ca incearca sa repare drumul, insa pietrisul prea mare trebuie acum inlaturat. Cit vezi cu ochii, citiva kilometri, drumul aduce mai degraba a fundatura, nicidecum a drum de oras. Noroiul este de zeci de centimetri, iar apa curge siroaie pe mijlocul drumului. Coloana de masini se ingroasa, iar nervii soferilor aproape dau pe-afara. Drumul spre casa e, pentru ei, un calvar la fiecare cadere de ploaie ori primavara, o data cu topirea zapezilor. Platesc impozite de zona rezidentiala, dar traiesc ca intr-o cocina pe porci. Nu e un peisaj din vreun capat de sat. Se intimpla chiar in Cluj-Napoca!Lucrarile de dezvoltare afecteaza localniciiClick pentru imagine maritaColonia Borhanci a fost uitata de autoritati, ingropata in proiecte de dezvoltare marete. Responsabilitatile sint pasate, strategic, de la unii la altii. Aici ar trebui sa fie o zona prospera a Clujului. Proiecte ca centura ocolitoare Vilcele-Apahida sau viitorul cartier construit de Casarom, unde vor fi ridicate 1.200 de case, ar trebui sa aduca zonei un plus de dezvoltare. Tocmai aceste proiecte ii infunda, insa, la propriu, pe localnici.     Deoarece zona inca nu este clar conturata, drumul de acces nu este inclus in programul de modernizare al Primariei Cluj-Napoca pe anul 2008. Apoi, masinile de mare tonaj, apartinind firmei italiene Pizzarotti, care lucreaza la centura ocolitoare, distrug si mai tare drumul. Localnicii sint nevoiti de multe ori sa isi lase masinile jos, la poalele dealului, sau sa apeleze la tractari pentru a ajunge acasa. "In momentul in care ploua se distruge drumul, nu prea sint facute nici santurile, iar vara praful este foarte mare. Asfaltat nu a mai fost de mult. Mai vin cu lama si mai dau, dar tot noroiul il iau si il pun pe margine. Este destul de urita treaba. Daca nu ai o masina puternica, ramii impotmolit", povesteste Marius Pop, un localnic. Mai jos, un sofer agitat spune, suparat, ca drumul nu a mai fost asa stricat de 50 de ani. "Este sub orice critica. E asa de cind au inceput italienii sa lucreze cu masinile de mare tonaj. Masinile l-au tot ras cu lama si a ramas fara fundatie. De multe ori, masinile urca numai daca sint remorcate. Ei au zis ca nu ii intereseaza, pentru ca au ordin de la Primarie si pot sa circule", spune Florin Suciu, care face naveta in fiecare zi parcurgind drumul Borhanci-Cluj de patru ori pe zi.Casarom nu isi asuma responsabilitateaClick pentru imagine maritaDrumul este acoperit de noroi pina in satul Gheorgheni. Aici, localnicii au ramas acum citeva zile fara autobuz, care s-a impotmolit in mizga. Oamenii au fost astfel nevoiti sa plece la serviciu pe jos, prin padure. Cu toate acestea, strada nu este cuprinsa in programele de modernizare pe 2008. "Zona inca nu este clar constituita, urmeaza sa se construiasca acolo un cartier de locuinte, nu este finalizata investitia pentru retelele subterane de gaz, curent si apa-canal si, in consecinta, nu se poate interveni cu modernizarea", ne-a declarat Raimonda Boian, purtatoare de cuvint a Primariei Cluj-Napoca. Casarom construieste aici un ansamblu rezidential ce va include 1.200 de case. Potrivit directorului economic al Casarom, Constantin Panaite, drumul de acces din Borhanci nu este responsabilitatea lor. "Noi sintem obligati sa viabilizam doar zona de constructie a cartierului", a precizat acesta.Pizzarotti este obligata sa repare drumulClick pentru imagine maritaPotrivit reprezentantilor Primariei Cluj-Napoca, firmei Pizzarotti, ce lucreaza la constructia centurii ocolitoare Vilcele-Apahida, i s-a pus in vedere sa repare drumul. "Strada Colonia Borhanci este cuprinsa in programele noastre de intretinere periodica. Pe de alta parte, aceasta strada face legatura la viitoarea centura Vilcele-Apahida, unde firma care lucreaza la acea centura foloseste strada ca zona de acces pentru traficul lor. In consecinta, Primaria a luat legatura cu aceasta companie si i-a atras atentia ca in contractul lor exista o clauza in care ii obliga ca, daca aduc prejudicii strazilor din oras pe care circula, sa le remedieze. Aceasta companie va trebui sa intervina cit de curind sa aduca strada la un stadiu circulabil", a adaugat Raimonda Boian.    Petrica Moga * localnic din Borhanci "Cind o venit Boc aci la noi, in virfu' dealului, o zis ca, 'daca ajung io primar, drumu' Borhanciului a fi asfaltat'. Asta-i drumu' european, astea-s voturile. Nici la votare nu ma mai duc in viata me." Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita

Japonia, cu ochii pe Cluj

 Mai multi reprezentanti ai firmelor Toshiba si Hitachi vor vizita municipiul Cluj-Napoca, conform ambasadorului Japoniei la Bucuresti, Kenji Tsushima. Oficialul sustine ca va propune celor 17 membri ai delegatiei japoneze, care vor sosi saptamana viitoare in Romania, sa studieze indeaproape mediul de afaceri clujean, deoarece "Cluj-Napoca ramine o destinatie buna pentru investitori, mai ales ca Nokia si Mercedes au ales sa investeasca aici".Tsushima s-a aflat astazi la Cluj, intr-o vizita la Catedra de Limbi Orientale din cadrul Universitatii "Babes-Bolyai". Ambasadorul japonez a primit astazi o invitatie din partea lui Mircea Mitroescu, presedintele clubului Budo Shin Napoca, de a participa la un stadiu de pregatire cu sectia de Kendo a asociatiei. Evenimentul va avea loc maine, intre orele 9-11, la Colegiul Mihai Eminescu din Cluj-Napoca.