monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Piso, acuzat de mania persecutiei

La acuzatiile virulente pe care Ioan Piso, directorul Muzeului de Istorie a Transilvaniei, le-a adus astazi intr-o conferinta de presa referitoare la faptul ca s-ar incearca inlaturarea sa pentru ca este opozant al proiectului de la Rosia Montana, replica Ministerului Culturii si Cultelor (MCC) este ca oficialul clujean "sufera de mania persecutiei". Afirmatia ii apartine secretarului de stat Virgil Nitulescu, de la MCC, care invoca faptul ca la conducerea ministerului "s-au perindat in perioada la care se refera dinsul trei ministri, de culori politice foarte diferite". "Nu inteleg de ce crede ca niste controale si masuri la care este supus orice ministru din tara i s-ar trage de undeva", declara Nitulescu. In legatura cu premiile MCC despre care Piso a declarat ca ar fi fost acordate din sponsorizari de la Rosia Montana Gold Corporation, secretarul de stat spune ca nu are cunostinta, "caci in acei ani nici eu, nici ministrul Iorgulescu nu lucram in minister". "Ca la orice alt asemenea proiect, au fost finantate de catre companie cercetarile arheologice din zona, iar domnul Piso ar trebui sa stie mai bine cum s-au folosit banii canadienilor, caci MNIT a beneficiat de asta cand era dinsul director", a conchis Virgil Nitulescu. 

Muzeul de Istorie insista pentru Melody

Planurile lui Ioan Piso in conditiile in care va ramine la conducerea Muzeului National de Istorie a Transilvaniei au in vedere achizitionarea cladirii Melody si transformarea ei in sediu al institutiei. "Muzeul are nevoie de un sediu cu vizibilitate pentru ca nici taximetristii nu stiu unde se afla actuala cladire a Muzeului de Istorie", a spus Piso, care afirma ca se bucura de sprijinul tuturor partidelor politice pentru impunerea proiectului sau. Actualii proprietari ai cladirii ar fi si ei dispusi sa negocieze cu statul roman in acest sens.Mai mult, Ioan Piso isi propune readucerea la Cluj a unui tezaur pe care statul roman l-a trimis in urma cu mai multi ani la Muzeul National de Istorie de la Bucuresti. Tezaurul consta in 600 de piese, dintre care foarte multe din aur, provenind de la Apahida.

Piso ataca Ministerul Culturii

Dupa ce ieri a fost tinta "glumelor proaste" ale ministrului Culturii, care l-a revocat si l-a repus in functie la interval de citeva ore, Ioan Piso, directorul Muzeului National de Istorie a Transilvaniei, a iesit azi la atac, in cadrul unei conferinte de presa. Piso sustine ca adversitatea Ministerului Culturii i se trage din 2000, an in care a avut primele luari de pozitie impotriva proiectului Rosia Montana Gold Corporation (RMGC). De atunci, explica Piso, a fost destituit din mai multe functii importante pe care le detinea in organisme academice. Printre alte acuze aduse relatiei de colaborare dintre Ministerul Culturii si Cultelor (MCC) si firma canadiana interesata de exploatarile aurifere din Apuseni se numara si aceea ca in 2002 si 2003 premiile MCC care au fost acordate pentru 2001 si 2002 provin din sponsorizarile RMGC. "Asta se cheama pentru mine mita institutionalizata", a afirmat Ioan Piso.     In legatura cu scandalul de ieri, Ioan Piso a infirmat existenta vreunui contract de management semnat intre el si MCC si a declarat ca "pentru minister ar fi fost mult mai onorabil sa imi dea in cap decit sa emita un asemenea ordin". Piso a amenintat ca va depune o plingere penala impotriva ministrului Adrian Iorgulescu, pe care il acuza de abuz in serviciu. Directorul Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca a mai afirmat azi ca pe viitor relatiile sale cu MCC (controale de la centru, evaluari sau realizarea si semnarea unui contract de management) se vor desfasura exclusiv in prezenta avocatului sau.

Agenda zilei

Expozitie4-10 ianuarie • orele 10-17 • Muzeul de ArtaLa Muzeul de Arta, intre orele 10-17, puteti vedea expozitia retrospectiva a pictorului Marcel Munteanu, dechisa publicului pina in 10 ianuarie. Filmvineri • Cinema RepublicaLa Cinema Republica (Piata Mihai Viteazu, nr. 11) puteti viziona filmul "Comoara Nationala: Cartea Secretelor" ("National Treasure 2: Book of Secrets") - SUA 2007. Regia: Jon Turteltaub. Cu: Nicolas Cage, Diane Kruger, Justin Bartha. Spectacolele cu pret redus au loc in fiecare zi de la orele 13 si 23.Filmvineri • Cinema Arta-EurimagesLa Cinema Arta-Eurimages (Strada Universitatii, nr. 3), puteti vedea filmul "Necunoscuta" ("La Sconosciuta" - Italia 2006). Regia: Giuseppe Tornatore. Cu: Michele Placido, Kseniya Rappoport. Vizionarile cu tarif redus au loc in fiecare zi de la ora 16.Teatruvineri • ora 20 • Teatrul MaghiarLa Teatrul Maghiar va fi pus in scena spectacolul "Viata Boemei", de Aki Kaurismäki. Simbata, de la aceeasi ora, puteti urmari spectacolul studio "Cintarea Cintarilor", de Karl Gustav Jung.Spectacolsimbata • ora 17 • Polus CenterIn incinta Polus Center va avea loc un spectacol sustinut de mebrii Salsa Club din Cluj. Muzica buna, coregrafii spectaculoase si premii deosebite vor pigmenta un show latino care nu trebuie ratat.

scrieti-ne la redactia@monitorulcj.ro

Tinind cont de evenimentele care au tinut capul de afis la sfirsitul anului trecut, printre acestea numarindu-se accentuarea instabilitatii la nivel politic, grevele anuntate de catre sindicate, cresterea inflatiei si exodul fortei de munca catre tarile din vestul Europei, care credeti ca sint perspectivele Romaniei pentru 2008?

Marea golaniada

Asadar, daca tragem linie si adunam, iata ce avem: un ministru de Externe a carui gura vorbeste fara el si, cind o face, da drumul la stoluri intregi de porumbei, unii dintre ei, impardonabil, de natura rasista, fascista. Mai avem un ministru al Justitiei care a demisionat inclusiv pe motive de posta. Un ministru al Agriculturii dedulcit la caltabosi si, evident, demisionat. Ca sa nu mai vorbesc de un ministru al Telecomunicatiilor plecat si el pe motive de cercetare penala sau de unul al Economiei, daca ne uitam si la Cabinetul Tariceanu 1. Era normal ca, in acest context, anul sa se incheie apoteotic, cu un ministru al Transporturilor producator de accidente auto, la ultimul dintre ele – cu sau fara victima, parca nici nu mai are rost a discuta acum acest aspect – plecind bine-mersi de la locul faptei. Orbanismul ca atare, insa, se cere sanctionat. Nu vreau sa discut toate aceste aspecte legate de existenta sau inexistenta unei victime. Nu vreau sa discut daca ministrul trasese sau nu la masea. Cred ca fiecare dintre cei interesati de subiect a urmarit mediatizarea abundenta – din ambele tabere (pro si contra Orban) – si poate trage singur concluziile. Oricum, fundamentalistii celor doua tabere nu vor putea fi abatuti in ruptul capului de la opiniile lor bine cimentate. Orban ar trebui sa demisioneze sau ar trebui sa fie demis pentru altceva: pentru ca a mintit. Plecarea de la locul accidentului, negarea initiala a faptei, sustragerea de la testul alcooloscop in timpul stabilit de lege, toate acestea la un loc construiesc o realitate incontestabila: cea a unui ministru mincinos, a unui ministru care incearca sa ascunda sub pres micile murdarii. Desigur, pentru o tabla indoita si chiar pentru o mina rupta este absurd sa pretinzi demisia unui ministru. În schimb, pentru minciuna si pentru incercarea, si aia stingace, demonstrind o flagranta lipsa de imaginatie si intelighentie – DA, categoric, merita destituirea. Asta pentru ca este imposibil sa mai ai incredere intr-un demnitar prins cu fofirlica. Pentru ca este imposbil sa mai ai incredere intr-un demnitar care manifesta crase carente de caracter. Asa ca Orbanul are o singura varianta: aceea de a se adauga listei marii golaniade a actualului cabinet. Adica a celor demisi-demisionati pentru matrapazlicuri, minciuni, magarii. Urita caracterizare a existentei unui guvern, nu?

Ninsorile au lovit din nou Romania

Mariana L., 35 de ani, educatoareDupa o iarna secetoasa, romanii au din nou probleme din pricina vremii nefavorabile„Dezinteresul si lipsa de profesionalism sint problemele de care ne lovim mereu. Am vazut la televizor, zilele trecute, un acccident urit petrecut pe undeva prin tara din cauza poleiului. Apucase sa vina presa cind au aparut si masinile care imprastiau materiale din alea antiderapante. Pai, nu e posibil asa ceva.“Vasile Mardare, 63 de ani, pensionar„Dupa parerea mea, treaba asta trebuie judecata in doua feluri. Exista situatii in care chiar nu se poate face mare lucru, mai ales atunci cind vintul viscoleste zapada. In astfel de cazuri nu poti sa acuzi in dreapta si in stinga. Numai ca la noi, fie ca e viscol, fie ca nu e, aceeasi treaba. In fiecare an se intimpla la fel.“Gheorghe Benea, 45 de ani, mecanic„Invariabil, lucruri din astea se intimpla iarna. Cei care au strabatut tara asta in lung si in lat stiu foarte bine ca sint unele zone in care, orice s-ar face, exista pericolul blocajelor si inzapezirilor: cum ar fi Baraganul, de exemplu. Nu prea ai ce sa faci in cazuri din astea. Dar de aici si pina a-i vedea pe cei platiti sa curete drumurile dormind in post, e cale lunga.“A. F., 56 de ani, agent paza„D'apoi, iarna e problema cu inzapezirile, primavara cu inundatiile si vara cu seceta. Baiuri din astea se gasesc mereu si de fiecare data se gasesc si explicatii. Dar nimeni nu ia in considerare ce se intimpla si nu invata din greseli. Si asta e cu atit mai rau cu cit lumea a evoluat foarte mult si acuma se poate sti dinainte cum o sa fie si ce ne asteapta.“Rodica Mesesan, 32 de ani, vinzatoare„Dupa parerea mea, e exagerat sa acuzi de fiecare data autoritatile sau pe cei de la drumuri de cite ori se intimpla, Doamne fereste, sa ramina unii blocati pe nu stiu unde. Vina celor cu drumurile e pina la un loc. Eu cred ca avertizarile astea sint si pentru cei care circula pe drumurile alea. De ce pleaca in calatorie, desi au fost avertizati ca vin vijelii din astea?“

Spectacol de gala la Opera Romana

Primul spectacol din anul 2008 al Operei Nationale Romane este „Traviata“, de Giuseppe Verdi, programat pentru miercuri, 9 ianuarie, de la ora 18.30. Va lua parte baritonul George Petean (foto), solist al operei din Hamburg, precum si tenorul Tiberius Simu, de la Opera din Leipzig. Vor mai evolua ca invitate soprana Lucia Bulucz de la Academia de Muzica „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca, aflata la debut, si mezzosoprana Molnar Maria, de la Opera Maghiara din Cluj-Napoca. Spectacolul este interpretat in limba italiana si il are ca dirijor pe Horvath Jozsef, regia este semnata de Emil Strungaru, scenografia de Witlinger Margit, iar coregrafia de Adrian Muresan. Dintre artistii din distributie mai fac parte Corina Pasteanu, Bardon Antal (invitat), Simonfi Sandor, Petru Burca, Mircea Moisa, Ioan David, Horatiu Husti, precum si balerinii Mariana Molnar Cotinghiu, Ioana Dadirlat, Rodica Festeu, Octavian Popa si Mircea Baritchi. Urmatoarea reprezentatie din programul institutiei este „Carmina Burana“, de Carl Orff, cu scenariul de balet semnat de Adrian Muresan, programat vineri, 11 ianuarie, de la 18.30.     In continuare, pentru miercuri, 16 ianuarie, de la aceeasi ora a fost anuntat „Bal Mascat“, de Giuseppe Verdi, in regia Rodicai Popescu Moisa.

An nou pentru distractie la Cluj

Clubbing-ul isi continua ascensiuneaScarlett Etienne va infierbinta atmosfera din Midi in luna martieDaca anul trecut muzica electronica a reusit sa se evidentieze mai mult ca niciodata in Cluj-Napoca prin deschiderea unui nou club si gazduirea unor nume mari ale genului house, noul an se anunta mai plin decit cel precedent. Clubul Midi va gazdui o petrecere de exceptie in luna februarie, cind Audiofly vor fi din nou prezenti in fata publicului clujean. Un alt nume mare al clubbing-ului international, Scarlett Etienne, va mixa in Midi in luna martie. Pentru luna ianuarie, clubul propune un party alaturi de a:rpia:r (Rhadoo, Pedro, Raresh), Dave Van N, Roby, Kid Chriss si Liquid.      Muzica electronica va continua sa fie promovata si in clubul Oscar, unde sint invitati in aceasta luna DJ-ii Adrian Eftimie, Livio si Pagal. In acest club vor mixa vineri si simbata Paul K si Raul Roquez, respectiv Carlos si Dadrian.Distractie si rock in pub-uriPub-urile clujene nu si-au facut inca planuri pentru intregul an, insa in luna ianuarie au promis citeva concerte la fel de aprinse ca cele din cluburile mai sofisticate. Astfel, in Irish & Music Pub vor fi prezenti cei de la Vita de Vie. Janis Pub aduce in atentia petrecaretilor doua petreceri, de aceasta data alaturi de Sarmalele Reci, trupa care va fi prezenta in cel mai nou pub clujean in 17 ianuarie, si Semnal M, in data de 31 ianuarie. Party cu AudioflyDJ-ii londonezi au adus petrecerea anului in 2007 in clubul Midi, unde iubitorii muzicii electronice s-au strins intr-un numar foarte mare. Cei doi au promis inca de anul trecut ca se vor intoarce, declarind ca in Cluj le-a placut mult mai mult decit la Bucuresti, unde mixasera cu citeva seri inainte de a sosi in Midi. „Nu ne asteptam la asa club, totul e cum ne place noua sa fie. Vom mai veni, asta e sigur“, au fost ultimele cuvinte ale celor doi inainte de plecare. Petrecaretii au venit la party intr-un numar record, clubul fiind arhiplin inca de la miezul noptii.

Janne Ahonen, in fata unei mari provocari

Traditionala competitie a saritorilor cu schiurile, Turneul celor 4 trambuline (editia 2007-2008), se afla la jumatatea intrecerii si problema invingatorului este departe de a fi rezolvata. Cea de-a 56-a editie a pornit la drum cu intrebarea daca va reusi Janne Ahonen sa doboare recordul de victorii al lui Jens Weissflog? Invingator in 1984, 1985, 1991 si 1995, germanul a fost ajuns din urma de campionul finlandez, care s-a impus in 1999, 2003, 2005 si 2006.Cum Weissflog nu mai concureaza, Ahonen a ramas sa se bata cu foarte puternica echipa austriaca avindu-i ca virf de lance pe Thomas Morgenstern, Gregor Schlierenzauer, Wolfgang Loitzl si Andreas Kofler, toti protagonisti ai intrecerilor din cadrul Cupei Mondiale.     Pe 30 decembrie 2007, seria celor patru concursuri a debutat in statiunea germana Oberstdorf, unde Ahonen (279 de puncte, sarituri de 130,5 si 137 de metri) a fost depasit atit de Morgenstern (295,9 puncte, 136,5 m si 141,5 de metri), cit si de Schlierenzauer (280,7 puncte, 136 si 130,5 metri).     In prima zi a noului an, la Garmisch Partenkirchen, Ahonen a fost foarte aproape de a-si lua revansa. Cu sarituri de 139 si 135 de metri, el a totalizat 272,7 puncte, cu peste 14 mai multe decit a adunat germanul Michael Neumayer. Abia pe locul 5 dupa prima saritura (132 m), Schlierenzauer a zburat la 141 de metri la a doua incercare si cu 274,4 puncte a devenit cistigatorul celui de-al doilea concurs.     Caravana Icarilor Zapezii s-a mutat in Austria, unde se vor desfasura ultimele doua etape ale traditionalei competitii. Astazi la Innsbruck si duminica la Bischofshofen se anunta o lupta acerba pentru intiietate. La jumatatea intrecerii, Schlierenzauer are 555,1, Morgenstern 551,9, iar Ahonen 551,7 puncte. Cei trei domina si intrecerile Cupei Mondiale, unde dupa desfasurarea a 9 din cele 19 concursuri ordinea pe podium este Morgenstern (800p), Schlierenzauer (609p), Ahonen (415p).