monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Scandal pe E60

Incidentul s-a produs simbata la prinz pe drumul european 60 in dreptul localitatii Gilau. Virgil B., de 43 de ani, din localitate, se afla la volanul autoturismului personal si se indrepta catre Oradea. Intr-o intersectie, nu a acordat prioritate unui autoturism care circula regulamentar din sens opus, astfel ca masina a fost lovita din lateral. Curios a fost faptul ca la volanul autovehiculului Volkswagen Passat se afla Aurelian Dragos R., de 19 ani, care nu poseda permis de conducere. Martorii la incident povestesc cum tinarul a coborit nervos din masina si si-a sunat tatal ca sa-i vina in ajutor. Nu a mai trecut mult pina cind intreaga scena a devenit un scandal public, de o parte aflindu-se tinarul de 19 ani si tatal acestuia, de cealalta parte aflindu-se soferul vinovat. In urma impactului dintre cele doua masini, doi copii, pasageri ai Passatului, au fost raniti usor. Conducatorul auto care a provocat accidentul a fost sanctionat contraventional, in timp ce Aurelian R. s-a ales cu dosar penal pentru conducere fara permis, in ciuda staruintelor tatalui acestuia.

Vacanta de cosmar

„Ti-o trebuit Antalya...“Foto Romica LAPUSTETuristii au asteptat ore intregi sosirea cursei Blue Air de la OtopeniOra 12.30. Citiva clujeni s-au adunat deja pe Aeroportul International Cluj, pentru a-si astepta rudele, prietenii si familiile ce urmau sa soseasca din vacanta petrecuta in statiunea turca Antalya. Sint anuntati ca avionul are defectiuni tehnice si aterizeaza la Bucuresti.Intre timp, acelasi avion defect fusese programat la ora 13.30 pentru a se intoarce in Antalya de la Cluj cu aproximaxiv 160 de pasageri. Unii dintre ei fusesera anuntati cu o zi inainte ca va fi o intirziere de o jumatate de ora. Ajunsi la Aeroport, s-au pus pe asteptat. Familii cu copii, femei in virsta, tineri, toti erau ieri, la ora 18, exasperati. Stind pe reviste intinse pe jos si rucsaci, injurindu-i pe responsabilii Blue Air. Unii zic ca vor banii inapoi, altii ca le este frica sa se urce in acelasi avion care se defectase cu citeva ore inainte. „Ti-o trebuit Antalya...“, spune o femeie, printre buzele deja uscate de la statul in soare, fiicei sale.Evacuati din sala de asteptare„Ne-au scos afara din sala de asteptare, au spus ca au si ei regulile lor“, vocifereaza o roscata cu rucsac colorat, stind ghemuita pe o bordura de ciment, in fata intrarii. „Nimeni nu stie nimic. Ba ca vine avionul la 5, acum zic ca vine la 8. O sa ajungem in statiune, nu vom mai avea parte nici de cina, nici de alte servicii. Cind ne vom intoarce o sa dam Blue Air-ul in judecata!“, sustine, cu tarie, o alta clujeanca, in numele celorlalti.„Nu a fost evacuat nimeni din sala de asteptare, iar de defectiune si intirziere sint raspunzatori cei de la Compania Blue Air“, ne-a declarat directorul Aeroportului International Cluj, David Ciceo, asigurindu-ne ca pina la ora 20.30 avionul va ateriza la Cluj.Cei 160 de turisti au apelat si la Oficiul Judetean de Protectie a Consumatorilor (OJPC) Cluj, de unde au primit asigurari ca Blue Air va fi sanctionata. „Pe mine nu ma intereseaza sa ii amendeze, ci sa imi despagubeasca ziua asta pierduta in aeroport degeaba“, exclama furios un alt turist, satul de atitea ore de asteptat.Turistii au primit un sandvis si o sticla de apa minerala, insa insotite de comentarii rautacioase de genul: „Facem risipa pe voi...“, dupa cum isi amintea ieri una dintre tinere.7 ore in Aeroportul OtopeniAvionul Boeing 737, apartinind Companiei Blue Air, a cerut ieri la amiaza permisiunea sa aterizeze la Bucuresti, dupa ce echipajul si-a dat seama ca exista o defectiune la unul dintre cauciucuri. In avion se aflau 165 de turisti ce se intorceau din Antalya la Cluj. Au fost nevoiti sa stea 9 ore in Aeroportul Otopeni, dupa socul prin care au trecut. Aceasta pina compania a remediat defectiunea tehnica. Pentru ei, sfirsitul excursiei a fost un cosmar. Pentru ceilalti, care asteptau acelasi avion sa plece spre Turcia, calatoria se anunta deja una de pomina. Ultima oraAproximativ 120 de persoane au aterizat aseara, putin dupa ora 21, pe Aeroportul International Cluj-Napoca, dupa o intirziere de circa 9 ore. Pasagerii sustin ca au trait o experienta terifianta la bordul avionului care s-a defectat. „Va dati seama ca ne-am speriat de moarte cind am aflat ca aterizam la Bucuresti. In jur de 70 de persoane au plecat de la Bucuresti cu masina sau cu trenul, de frica sa nu zboare cu aceeasi aeronava“, isi aminteste si Delia Trifoi. Aeronava cu care au venit pasagerii s-a umplut in scurt timp din nou si a luat calea Antalyei cu alti 160 de pasageri, care au petrecut o zi intreaga in Aeroportul din Cluj-Napoca in asteptarea cursei care sa-i duca in vacanta. 

Tabara de la Somesul Rece, evacuata

Serviciul Sanepid din cadrul Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Cluj a evacuat o tabara de copii de la Somesul Rece. Potrivit directorului general al ASP Cluj, dr. Nicolae Deleanu, in urma unui control s-a constatat ca nu exista nici o autorizare de functionare a taberei. „S-a considerat ca tabara functioneaza ilegal, drept pentru care a fost inchisa, iar copiii au fost trimisi acasa“, a precizat dr. Nicolae Deleanu. La momentul evacuarii, in tabara de la Somesul Rece erau aproximativ 160 de copii.    A. U. 

Pe scurt

Varul lui Semedo, la FC SaceleFlavio, varul lui Antonio Semedo, atacantul lui CFR Cluj, se afla in probe de joc la formatia de Liga 2 FC Sacele. In virsta de 27 de ani, acesta joaca pe postul de fundas central si vine de la echipa a doua a campioanei Portugaliei, FC Porto. „Nu stiu foarte multe despre fotbalul romanesc. Varul meu a fost cel care m-a convins sa vin aici“, a declarat Flavio. FC Sacele este pregatita de Marin Barbu, care va avea ultimul cuvint in cazul portughezului, dupa ce il va urmari la antrenamente echipei sale.    G. J.Bilete pentru CFR Cluj – BenficaCFR Cluj pune in vinzare biletele pentru meciul de fotbal CFR Cluj – Benfica Lisabona, care se va desfasura simbata 21 iulie 2007 pe Stadionul „Dr. Constantin Radulescu“. Partida va avea loc in cadrul manifestarilor prilejuite de aniversarea a 100 de ani de existenta a clubului CFR 1907 Cluj, care vor incepe la ora 19. Pretul tichetelor este de 50 RON pentru tribunele A si B, respectiv 20 RON la peluza. Biletele se pot achizitiona incepind de astazi, ora 15, de la casieriile situate la Stadionul „Dr. Constantin Radulescu“ de pe str. Gruia, la caminul de nefamilisti si la intersectia strazii Masinistilor cu strada Romulus Vuia. Tichetele se pot cumpara astazi (intre orele 15-19), miine, joi si vineri (orele 11-19).    G. J.Palacio, „tunar“?Dupa ce l-au pierdut pe Thierry Henry, plecat la Barcelona, oficialii lui Arsenal Londra se orienteaza spre piata sud-americana pentru a gasi un inlocuitor pentru francez. Rodrigo Palacio, atacantul lui Boca Juniors, este curtat intens de „tunari“, presa britanica anuntind ca Arsenal este dispusa sa ofere nu mai putin de 25 de milioane de euro pentru argentinian. In virsta de 25 de ani, Palacio evolueaza din 2005 la Boca Juniors, pentru care a marcat 39 de goluri in 79 de meciuri oficiale. In cazul in care trecerea sa pe „Emirates Stadium“ se va concretiza, Palacio ar fi al doilea fotbalist intr-un top al celor mai scumpe transferuri realizate de Arsenal, dupa Antonio Reyes, cumparat in 2003 de la Sevilla pentru 35 de milioane de euro.    G. J.Real cauta olandeziDupa ce i-a achizitionat pe Metzelder, Pepe, Dudek si Saviola, Real Madrid a pus ochii pe trei fotbalisti olandezi care sa intregeasca echipa cu care Bernd Schuster, noul tehnician al „albilor“, va aborda noul sezon. Astfel, oficialii de pe „Bernabeu“ duc tratative intense cu Chelsea pentru extrema Robben si cu cei de la Feynoord Rotterdam, in vederea achizitionarii fundasului stinga Drenthe. De asemenea, madrilenii cauta si un coordonator de joc si, dupa ce variantele Fabregas si Kaka au cazut, cele mai mari sanse de a imbraca tricoul lui Real din aceasta vara le are mijlocasul lui Ajax, Wesley Sneijder.     M. C.

Evolutie slaba a campionilor

O maredezamagireCladita pe osatura echipei care a cistigat intr-o maniera entuziasmanta Divizia B a CE la categoria de virsta U18, reprezentativa de U20 a dezamagit profund la Varsovia, unde a cistigat doar doua din cele sapte partide disputate. Echipa pregatita de Dragan Petricevic a invins Finlanda (87-86), formatie care avea sa se claseze pe pozitia a treia, si Belarus (93-74), in meciul de clasament pentru locurile 17-18. Tricolorii au pierdut in fata Belgiei (55-65), Marii Britanii (62-79), Irlandei (45-60), Olandei (65-76) si Elvetiei (74-81). In finala, reprezentativa Muntenegrului a invins, cu 89-68, pe cea a Ucrainei, Finlanda cistigind medalia de bronz (76-73 cu Germania in finala mica).Singurul jucator roman care a avut o evolutie constant buna a fost Titus Nicoara, care a si fost, de altfel, lider in doua categorii de statistici. Cu o medie de 20,9 puncte pe meci, oradeanul s-a dovedit cel mai bun marcator si a cistigat si disputa la recuperari, unde a avut o medie impresionanta, 12,4.In localitatea slovena Nova Gorica si cea italiana Gorizia s-au disputat intrecerile elitei (Divizia A) la aceeasi categorie de virsta. Titlul european le-a revenit sirbilor (87-78 in finala cu spaniolii), iar medalia de bronz italienilor (74-63 in finala mica cu rusii). Au retrogradat in Divizia B echipele Macedoniei si Ungariei, in locul lor promovind Muntenegru si Ucraina.Una calda, alta receDupa o victorie (71-63 cu Irlanda) si o infringere (47-66 cu Suedia), echipa feminina de U20 a Romaniei a avut doua zile libere la Druskininkai (Lituania), unde se desfasoara intrecerile Diviziei B a Campionatului European. In echipa antrenata de clujeanca Simona Musat si-au gasit locul cinci clujence, dintre care trei au evoluat ca titulare in cele doua partide disputate pina in prezent. Aflata la studii in SUA, Gabriela Marginean a avut evolutii excelente, adunind 44 de puncte si 19 recuperari. Componente ale lotului largit al divizionarei A „U“ Trustul CRE Cluj, Andreea Hutanu si Rada Giurgiu au jucat cite 56, respectiv 25 de minute, in timp ce Mihaela Adi si Claudia Pop n-au fost inca utilizate. Astazi Romania intilneste Polonia, iar miine Muntenegru. Inaintea ultimelor doua runde, ordinea in grupa B este: 1. Polonia 5 puncte / 3 partide, 2. Muntenegru 4/2, 3. Suedia 3/2, 4. Romania 3/2, 5. Irlanda 3/3.

Adversare dificile pentru Gloria si Otelul Galati

FC Cernomoret Odesa si FC Tobol Kostanai sint ultimele doua echipe calificate in turul III, ultimul, al Cupei UEFA Intertoto la fotbal. Dupa 4-2 pe teren propriu, ucrainenii s-au impus si in deplasare, in fata celor de la Sahtior Soligorsk (Belarus), scor 2-0. Kazacii de la FC Tobol au dat lovitura in Cehia, unde au reusit sa invinga pe FC Slovan Liberec cu 2-0. Meciul tur se incheiase la egalitate, scor 1-1.Cu cele doua jocuri de duminica s-a completat tabloul partidelor din turul III, miza acestora fiind calificarea in turul doi preliminar al Cupei UEFA. Iata programul complet al „finalelor“: FK Hajduk Kula (Serbia) – UD Leiria (Portugalia), Gloria Bistrita – Atlético Madrid (Spania), PFC Cerno More Varna (Bulgaria) – UC Sampdoria (Italia), Otelul Galati – Trabzonspor (Turcia), FC Tobol Kostanai (Kazahstan) – OFI Creta (Grecia), Dacia Chisinau – Hamburger SV (Germania), FC Cernomoret Odesa (Ucraina) – RC Lens (Franta), SK Rapid Viena – FC Rubin Kazan, FC Vétra Vilnius – Blackburn Rovers, Hammarby – FC Utrecht (Olanda) si KAA Gent – Aalborg BK. Meciurile se vor disputa pe 21/22, respectiv 28/29 iulie.Daca vor trece de Atlético, respectiv Trabzonspor, Gloria Bistrita si Otelul Galati vor ridica la trei numarul echipelor romanesti angrenate in aceasta faza a Cupei UEFA, CFR 1907 Cluj facind si ea parte dintre pretendente.Adversara bistritenilor nu are nevoie de prezentare, fiind una dintre puterile fotbalului european. Atlético a terminat pe locul 7 campionatul 2006-2007 al Primerei Division, la egalitate de puncte (60) cu Real Zaragoza, care a avut, insa, avantajul rezultatelor directe. Antrenorul Gloriei, Ioan Ovidiu Sabau, spune ca echipa sa nu va merge la Madrid doar ca sa faca figuratie. „Mergem la Madrid sa jucam bine si sa ne calificam. Nu mergem acolo doar ca sa vedem orasul. Trebuie sa am jucatori care sa se pregateasca foarte bine, jucatori care sa creada ca pot obtine calificarea“, a mai spus „Motul“.Prima mansa va avea loc la Bistrita, pe 21 sau 22 iulie, iar returul de pe „Vicente Calderon“ pe 28 sau 29 iulie.Adversara echipei Otelul, formatia turca Trabzonspor, s-a calificat in turul trei dupa ce a incarcat cu zece goluri poarta albanezilor de la Vllaznia Shkodra. Este un club fondat abia in 1967, condus de Nuri Albayrak. Echipa este antrenata de Ziya Dogan si isi joaca meciurile de acasa pe Stadionul „Huseyin Avni Aker“, o arena cu aproape 30.000 de locuri. De regula in umbra celor „mari“, Fenerbahce, Galatasaray si Besiktas, team-ul din Trabzon a adunat, totusi, sase titluri de campioana si sapte Cupe ale Turciei.Dupa „dubla“ cu Otelul, Trabzonspor va ajunge la un total de 80 de partide jucate in cupele europene de-a lungul timpului, ea avind in prezent  31 de victorii, 18 egaluri si 29 de infringeri, cu un golaveraj general de 111-115.Din lotul actual se remarca turcii Cagdas Atan, Huseyin Cimsir, Umut Bulut, Ersen Martin, Gokdeniz Karadeniz si Serkan Balci, dar si brazilianul Jefferson Galvao, Ibrahima Yattara, din Guinea, olandezul Kiki Musampa si sirbul Milan Stepanov. In campionatul 2006-2007 al Süper Lig-ului turcesc, Trabzonspor s-a clasat pe locul 4, la 4 puncte de „bronzul“ editiei, Galatasaray.

Pe scurt

Acuzatii pe blogFostul premier Adrian Nastase il acuza pe actualul presedinte al PSD, Mircea Geoana, de complicitate cu persoanele care ii instrumenteaza dosarele. Afirmatia apare pe blogul lui Nastase, nastase.wordpress.com, blog care a fost realizat de un student clujean, Darius Groza, si oferit cadou fostului lider al PSD, ca o provocare. Nastase spune pe acest blog ca Geoana le-ar fi cerut colegilor sai de partid, vineri, sa nu se ralieze proiectelor propuse de fostul premier, deoarece acestuia i se pregatesc dosare si mai „grele“. Nastase afirma ca Geoana nu putea afla aceste informatii decit de la procurorul-sef al DNA, Daniel Morar, sau de la presedintele Traian Basescu. Fostul premier a mai lansat o serie de teorii si scenarii pe blogul sau, referitoare la sedinta Comitetului Executiv al PSD de saptamina trecuta.    C. J.Frauda la Bacalaureat in MaramuresProfesorii corectori de la centrul de evaluare de la Grupul Scolar „C. D. Nenitescu“ din Baia Mare au descoperit o frauda la examenul de Bacalaureat. Ei au identificat 200 de lucrari identice la proba scrisa de Limba si literatura romana. Declaratia a fost facuta de catre liderul Sindicatului Liber din Invatamint Maramures, Liviu Pop. In urma acestei descoperiri, Ministerul Educatiei va trimite o comisie de ancheta in judetul Maramures, care va verifica modul in care s-a desfasurat examenul de Bacalaureat in acest judet. Liderul de sindicat Liviu Pop a solicitat ieri ca toate lucrarile de la proba de Limba si literatura romana sa fie recorectate. Metoda nu ar aduce prejudicii elevilor, sustine el, care vor ramine cu mediile nemodificate, dar cei care vor fi sanctionati sint profesorii, in cazul in care ancheta va dovedi ca au lasat elevii sa copieze.    C. J.

Ekwalla a semnat pentru 3 ani cu Vilcea

Multumiti de achizitieVadana a batut ieri palma cu Alin Trandafir, presedintele echipei din Vilcea, pentru transferul lui EkwallaCamerunezul Thierry Ekwalla s-a despartit oficial de Universitatea Cluj, pentru care nu a apucat sa joace nici un minut. Fotbalistul de culoare a semnat un contract de joc valabil pe trei sezoane cu Rimnicu Vilcea, care va plati Universitatii Cluj si o suma de bani. Antrenorul vilcenilor, Marian Bondrea, s-a declarat multumit de noua achizitie si este de parere ca va ajuta echipa in campionatul viitor: „Este un jucator bun. A avut probleme mari cu pregatirea fizica, insa lucram intens la acest capitol. Nu pot spune nimic rau despre el. Sper sa ne ajute in campionat“, a declarat pentru monitorul tehnicianul echipei din Zavoi, completat de presedintele Alin Trandafir: „L-am vazut, il cunosteam din prezentarea facuta de mai multi antrenori care l-au urmarit in jocuri. Marian Bondrea l-a vazut, l-a agreat si astfel am intrat in negocieri. Speram sa dea si satisfactia pe care o asteptam de la el“, a conchis oficialul.Amical batut in cuieFotbalistii Universitatii Cluj au reinceput ieri pregatirile dupa o pauza de 2 zile. Campionatul bate la usa si, in ciuda rezultatelor bune obtinute in cantonamentul de la Oberpullendorf, formatia pregatita de Adrian Falub mai are nevoie de timp pentru a inchega anumite relatii de joc. Pe linga antrenamentele pe care le vor efectua la Cluj, „studentii“ au perfectat si un amical cu Nationala de tineret a Romaniei, in 20 iulie, cu ocazia prezentarii lotului, in fata propriilor suporteri. Jocul este batut in cuie, conform spuselor directorului sportiv al Universitatii Cluj, Sorin Vadana: „In momentul de fata eu ma intorc de la Bucuresti, unde am discutat si de amicalul cu tineretul. Meciul este perfectat si cu siguranta va avea loc pe Stadionul «Ion Moina». Prezentarea lotului va fi de la ora 16, in timp ce jocul in sine va incepe la 18“, a precizat oficialul clujean. Cu toate acestea, numele grele – Keseru, Chiacu, Adrian Cristea, Pulhac sau Ropotan – ar putea sa lipseasca, din cauza programelor echipelor de club la care evolueaza. Recuperarea decurge bineAccidentati in Austria, Marius Baciu, Milan Jovanovic, Laurentiu Bus si Andrei Muresan au sanse bune de a fi recuperati in timp util pentru a juca in prima etapa, impotriva formatiei Pandurii Tirgu Jiu. „Recuperarea lor decurge foarte bine si speram sa-i avem la capacitate maxima pina la inceperea sezonului“, a declarat Sorin Vadana. Laurentiu Bus va reveni, de asemenea, mai repede decit era preconizat. De altfel, a doua zi dupa accidentarea suferita, acesta a inceput alergarile usoare. In momentul de fata, se pregateste normal, alaturi de restul lotului. Andrei Muresan va mai lipsi 5 zile, din cauza unei fracturi suferite la doua degete ale miinii drepte. 

Democratii – canicula, liberalii – pensii

Fostii aliati PD si PNL au inceput saptamina cu somatii: PD a somat Guvernul si pe premierul Calin Popescu Tariceanu, in vreme ce PNL l-a somat pe presedintele Romaniei, Traian Basescu. Motivele au fost diferite: pentru PD – seceta, pentru PNL – pensiile. Liderii PD i-au cerut premierului Tariceanu sa activeze celula de criza pentru combaterea secetei. Democratii sustin ca aproape trei sferturi din culturile de toamna sint calamitate, iar in perioada urmatoare, din cauza caniculei, problemele de alimentare cu apa se vor agrava, fapt care va duce la situatii si mai dificile. PD a propus ca agricultorii ale caror culturi nu au fost asigurate impotriva secetei sa primeasca din partea Guvernului despagubiri de calamitate. In acest timp, PNL i-a cerut presedintelui Basescu sa promulge legea pensiilor. Reprezentantii liberalilor au declarat ca daca seful statului va retrimite la Parlament legea care prevede majorarea pensiilor PNL este gata sa convoace o sesiune extraordinara pentru aprobarea acestui act normativ. Saptamina trecuta, presedintele Traian Basescu a declarat ca va promulga legea daca Guvernul îi va preciza sursele de finantare, astfel încit majorarea pensiilor sa nu fie „o pacaleala electorala“. Liberalii sustin, insa, ca fundamentarea proiectului este gata. „Fundamentarea cresterii pensiilor este facuta, nu stiu, însa, în ce masura a ajuns la chiriasul de la Cotroceni“, a declarat ieri vicepresedintele PNL Ludovic Orban. Proiectul acestei legi a ajuns pe masa presedintelui pe data de 6 iulie. Potrivit Constitutiei, el are la dispozitie 20 de zile pentru a lua o decizie in privinta legii: daca o va promulga in aceasta forma sau daca o va trimite inapoi in Parlament, pentru noi dezbateri. O alta optiune a presedintelui este trimiterea legii la Curtea Constitutionala, daca are de facut vreo sesizare privind o posibila neconstitutionalitate a unui aspect din lege. Proiectul prevede majorarea valorii punctului de pensie pentru anul 2008, de la 31% din salariul mediu brut pe economie la 37,5%. Liberalii au sprijinul social-democratilor daca legea va fi retrimisa Parlamentului de catre seful statului: liderii PSD au declarat, la sfirsitul saptaminii trecute, ca si ei doresc convocarea unei sesiuni extraordinare pentru legea pensiilor. 

Uite reforma electorala, nu e reforma electorala!

Optiune mai radicala sau tentativa de tergiversare?PSD-ul lui Cristian Diaconescu se tot razgindeste in privinta sistemului de vot uninominal, spre nemultumirea PD si PNLLa sfirsitul saptaminii trecute, PSD anunta faptul ca s-a razgindit si nu mai agreeaza varianta PNL si PD privind sustinerea sistemului uninominal propus prin proiectul Asociatiei ProDemocratia. Liderii social-democrati spuneau ca vor solicita introducerea tipului de vot german pentru Romania, care ar insemna vot uninominal clasic pentru alegerea Senatului si vot uninominal mixt pentru alegerea membrilor Camerei Deputatilor. Noua propunere a PSD ar anula toate lucrarile de pina acum ale comisiei mixte de cod electoral, dar, mai grav, ar face ca acordul politic ce statea la baza schimbarii sistemului de vot sa se naruie. Ar fi nevoie ca principalii actori politici, adica PSD, PNL, PD si PRM, sa se puna din nou la masa negocierilor si sa ajunga la un alt acord. Daca acest lucru nu se va intimpla cit de curind, este foarte posibil ca alegerile din anul urmator sa se desfasoare tot dupa vechiul sistem: votul pe liste de partid.Geoana zice una, Diaconescu alta„Daca in urma discutiilor din comisia de cod electoral si daca, la final de august si inceput de septembrie, cind isi va relua activitatea Parlamentul, nu vom avea sprijin pe propunerea noastra de vot uninominal clasic la Senat si mixt la Camera Deputatilor, PSD va declansa procedura pentru un referendum in care sa intrebam populatia ce opinie are. Dorim ca la Camera Deputatilor sa avem un sistem mixt, apropiat de cel propus de ProDemocratia, dar nu dorim ca, dupa ce am strins un milion de semnaturi pe proiectul de lege al PSD, sa abandonam ideea votului uninominal pur, curat, direct, in care sa nu existe nici o forma de redistribuire. Senatul e o camera care se poate preta la un astfel de vot“, si-a explicat liderul PSD, Mircea Geoana, noua pozitie, asumata de partid. Afirmatia sa a fost contrazisa, ieri, chiar de purtatorul de cuvint al PSD, Cristian Diaconescu. Acesta a spus ca, daca PSD nu va intruni sprijinul pentru proiectul propriu de vot uninominal, „mai radical“, atunci reprezentantii sai din comisia electorala ar putea accepta, totusi, si varianta ProDemocratia. „Nu avem o problema cu acest proiect“, a spus Diaconescu.PD si PNL critica nehotarirea PSDAstfel, pozitia PSD privind votul uninominal s-a nuantat, pe parcursul citorva zile, in asa fel incit nici liderii partidului nu par sa mai stie cu siguranta ce varianta de vot uninominal ar sustine PSD. De la teoria votului uninominal pur la Senat si mixt la Camera, PSD a ajuns chiar la teza sistemului pur uninominal, peste tot, ca apoi sa revina la varianta agreata si de PNL si PD, adica un sistem mixt cu compensare. In acest context, democratii au amenintat ca vor cere o sesiune extraordinara parlamentara pentru adoptarea legii privind reforma electorala, iar liberalii i-au acuzat pe social-democrati ca ingreuneaza adoptarea votului uninominal. „Aceasta gaselnita electorala a PSD nu face altceva decit sa compromita adoptarea votului uninominal“, a transat ieri Emil Boc, presedintele PD. „Nu intelegem de ce si-au schimbat pozitia. Ne exprimam speranta ca cei care si-au dat acordul isi vor mentine promisiunea“, a punctat si Ludovic Orban, vicepresedinte PNL.

Un nou festival la Vama Veche

Festivalul „Music Contaminations“ va avea loc la Vama Veche la sfirsitul acestei saptamini, mai exact in 20 si 21 iulie 2007. Manifestarea ii are ca organizatori pe cei de la Cramps Music, Roton, precum si Asociatia Culturala „Da Mai Departe“. Potrivit site-ului oficial al producatorilor de la Roton, prima seara de festival le va aduce vamaiotilor concerte cu trupe rock. Au fost invitati atit artisti autohtoni, de la Iris sau Proconsul la formatiile clujene Kumm si Grimus, dar si muzicieni din strainatate, cum ar fi Vic Vergeat din Elvetia sau Sinergia din Italia.Seara de simbata, 21 iulie, le este rezervata amatorilor de petreceri cu muzica house. Vor mixa DJ Raoul si DJ Mike din Romania, precum si DJ Leo Mas si DJ Spiller din Italia. In cadrul manifestarilor din festival se inscrie, potrivit aceleiasi surse, lansarea oficiala in Romania a site-ului www.sickgirl.ro. Cu citeva zile inainte de festival, mai precis miine, de la ora 21, clujenii de la Grimus vor cinta in clubul Bunker din Timisoara. De asemenea, joi, 26 iulie, vor fi pe scena la Festivalul Peninsula din Tirgu Mures.

Frauda la Bacalaureat in Maramures

Profesorii corectori de la centrul de evaluare de la Grupul Scolar „C. D. Nenitescu" din Baia Mare au descoperit o frauda la examenul de Bacalaureat. Ei au identificat 200 de lucrari identice la proba scrisa de Limba si literatura romana. Declaratia a fost facuta de catre liderul Sindicatului Liber din Invatamint Maramures, Liviu Pop. In urma acestei descoperiri, Ministerul Educatiei va trimite o comisie de ancheta in judetul Maramures, care va verifica modul in care s-a desfasurat examenul de Bacalaureat in acest judet. Liderul de sindicat Liviu Pop a solicitat ieri ca toate lucrarile de la proba de Limba si literatura romana sa fie recorectate. Metoda nu ar aduce prejudicii elevilor, sustine el, care vor ramine cu mediile nemodificate, dar cei care vor fi sanctionati sint profesorii, in cazul in care ancheta va dovedi ca au lasat elevii sa copieze. 

Carti lipsa

Foto Romica LAPUSTEZeci de carti dispar de la BCU cu fiecare sesiuneCei care doresc sa ia la domiciliu publicatii de la sectia de imprumut a Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca nu mai pot face acest lucru decit de la inceputul lunii octombrie. Intre 15 iulie si 1 septembrie, cititorii abonati la serviciile institutiei vor mai avea acces doar la publicatiile disponibile in sala de lectura. Pentru cei care nu au restituit inca volumele imprumutate s-au eliberat nu mai putin de 300 de somatii, cifra fiind calculata doar pentru sediul central al institutiei, fara a se lua in considerare cele peste 30 de biblioteci de catedra si speciale.„Eliberam somatii de doua ori pe an, dupa sesiunile de iarna si de vara“, precizeaza Adriana Szekely, sefa biroului Permise-Imprumut a institutiei. Acestea le sint remise utilizatorilor la adresa de domiciliu stabil. „Putem declara pierderea cartilor doar dupa a patra somatie“, adauga Szekely. In cazul cind nu se prezinta, cititorilor li se elibereaza o asa-numita imputare, in virtutea careia acestia au obligatia de a achita pretul actualizat al publicatiilor pierdute, la acestea adaugindu-se, dupa caz, o penalizare care inseamna pina la de cinci ori pretul volumelor respective. In cazul in care cartile sint, totusi, restituite, se percepe o amenda de 50 de bani pe volum pentru fiecare zi de intirziere. „De obicei, cartile ne sint restituite. Cele care se pierd sint de cele mai multe ori furate, impreuna cu alte lucruri, din caminele studentesti sau din mijloacele de transport, mai ales din trenuri“, adauga sefa biroului Permise-Imprumut a institutiei.Anticariatele salvatoare Daca pina nu de mult cei care pierdeau, dintr-un motiv sau altul, volumele imprumutate de la BCU aveau posibilitatea de a le restitui cumparind editii mai recente ale acestora, aflate in librarii, acum lucrurile nu mai sint asa de simple. „De la inceputul anului 2007, legislatia prevede ca este obligatoriu sa se restituie publicatiile in editia originala sau sa se achite valoarea calculata corespunzator a acestora. Tot ce putem face este sa ii indrumam spre anticariate“, adauga Adriana Szekely. 

Acuzatii pe blog

Fostul premier Adrian Nastase il acuza pe actualul presedinte al PSD, Mircea Geoana, de complicitate cu persoanele care ii instrumenteaza dosarele. Afirmatia apare pe blogul lui Nastase, nastase.wordpress.com, blog care a fost realizat de un student clujean, Darius Groza, si oferit cadou fostului lider al PSD, ca o provocare. Nastase spune pe acest blog ca Geoana le-ar fi cerut colegilor sai de partid, vineri, sa nu se ralieze proiectelor propuse de fostul premier, deoarece acestuia i se pregatesc dosare si mai „grele". Nastase afirma ca Geoana nu putea afla aceste informatii decit de la procurorul-sef al DNA, Daniel Morar, sau de la presedintele Traian Basescu. Fostul premier a mai lansat o serie de teorii si scenarii pe blogul sau, referitoare la sedinta Comitetului Executiv al PSD de saptamina trecuta. 

Democratii – canicula, liberalii – pensii

Fostii aliati PD si PNL au inceput saptamina cu somatii: PD a somat Guvernul si pe premierul Calin Popescu Tariceanu, in vreme ce PNL l-a somat pe presedintele Romaniei, Traian Basescu. Motivele au fost diferite: pentru PD – seceta, pentru PNL – pensiile. Liderii PD i-au cerut premierului Tariceanu sa activeze celula de criza pentru combaterea secetei. Democratii sustin ca aproape trei sferturi din culturile de toamna sint calamitate, iar in perioada urmatoare, din cauza caniculei, problemele de alimentare cu apa se vor agrava, fapt care va duce la situatii si mai dificile. PD a propus ca agricultorii ale caror culturi nu au fost asigurate impotriva secetei sa primeasca din partea Guvernului despagubiri de calamitate. In acest timp, PNL i-a cerut presedintelui Basescu sa promulge legea pensiilor. Reprezentantii liberalilor au declarat ca daca seful statului va retrimite la Parlament legea care prevede majorarea pensiilor PNL este gata sa convoace o sesiune extraordinara pentru aprobarea acestui act normativ. Saptamina trecuta, presedintele Traian Basescu a declarat ca va promulga legea daca Guvernul îi va preciza sursele de finantare, astfel încit majorarea pensiilor sa nu fie „o pacaleala electorala“. Liberalii sustin, insa, ca fundamentarea proiectului este gata. „Fundamentarea cresterii pensiilor este facuta, nu stiu, însa, în ce masura a ajuns la chiriasul de la Cotroceni“, a declarat ieri vicepresedintele PNL Ludovic Orban. Proiectul acestei legi a ajuns pe masa presedintelui pe data de 6 iulie. Potrivit Constitutiei, el are la dispozitie 20 de zile pentru a lua o decizie in privinta legii: daca o va promulga in aceasta forma sau daca o va trimite inapoi in Parlament, pentru noi dezbateri. O alta optiune a presedintelui este trimiterea legii la Curtea Constitutionala, daca are de facut vreo sesizare privind o posibila neconstitutionalitate a unui aspect din lege. Proiectul prevede majorarea valorii punctului de pensie pentru anul 2008, de la 31% din salariul mediu brut pe economie la 37,5%. Liberalii au sprijinul social-democratilor daca legea va fi retrimisa Parlamentului de catre seful statului: liderii PSD au declarat, la sfirsitul saptaminii trecute, ca si ei doresc convocarea unei sesiuni extraordinare pentru legea pensiilor. 

Democratii - canicula, liberalii - pensii

Fostii aliati PD si PNL au inceput saptamina cu somatii: PD a somat Guvernul si pe premierul Calin Popescu Tariceanu, in vreme ce PNL l-a somat pe presedintele Romaniei, Traian Basescu. Motivele au fost diferite: pentru PD - seceta, pentru PNL - pensiile. Liderii PD i-au cerut premierului Tariceanu sa activeze celula de criza pentru combaterea secetei. Democratii sustin ca aproape trei sferturi din culturile de toamna sint calamitate, iar in perioada urmatoare, din cauza caniculei, problemele de alimentare cu apa se vor agrava, fapt care va duce la situatii si mai dificile. PD a propus ca agricultorii ale caror culturi nu au fost asigurate impotriva secetei sa primeasca din partea Guvernului despagubiri de calamitate. In acest timp, PNL i-a cerut presedintelui Basescu sa promulge legea pensiilor. Reprezentantii liberalilor au declarat ca daca seful statului va retrimite la Parlament legea care prevede majorarea pensiilor PNL este gata sa convoace o sesiune extraordinara pentru aprobarea acestui act normativ. Saptamina trecuta, presedintele Traian Basescu a declarat ca va promulga legea daca Guvernul ii va preciza sursele de finantare, astfel incit majorarea pensiilor sa nu fie „o pacaleala electorala". Liberalii sustin, insa, ca fundamentarea proiectului este gata. „Fundamentarea cresterii pensiilor este facuta, nu stiu, insa, in ce masura a ajuns la chiriasul de la Cotroceni", a declarat ieri vicepresedintele PNL Ludovic Orban. Proiectul acestei legi a ajuns pe masa presedintelui pe data de 6 iulie. Potrivit Constitutiei, el are la dispozitie 20 de zile pentru a lua o decizie in privinta legii: daca o va promulga in aceasta forma sau daca o va trimite inapoi in Parlament, pentru noi dezbateri. O alta optiune a presedintelui este trimiterea legii la Curtea Constitutionala, daca are de facut vreo sesizare privind o posibila neconstitutionalitate a unui aspect din lege. Proiectul prevede majorarea valorii punctului de pensie pentru anul 2008, de la 31% din salariul mediu brut pe economie la 37,5%. Liberalii au sprijinul social-democratilor daca legea va fi retrimisa Parlamentului de catre seful statului: liderii PSD au declarat, la sfirsitul saptaminii trecute, ca si ei doresc convocarea unei sesiuni extraordinare pentru legea pensiilor.

Dezinteres fata de rezervatiile clujene de interes comunitar

Turistii, ingeri si demoniFoto Romica LAPUSTECustodele Cheilor Turzii puncteaza problemele cu care se confrunta rezervatia naturalaVizauer Tibor-Csaba, custodele Cheilor Turzii, avertizeaza ca cresterea numarului de turisti si dezvoltarea infrastructurii in zona, fara efectuarea inventarierii speciilor si amenajarea perimetrelor care le contin, va avea efecte negative asupra cunoscutei rezervatii. Problemele create de vizitatori sint reprezentate de distrugerea prin poluare cu deseuri menajere si prin distrugerea unor habitate prin ruperea plantelor protejate si deranjarea cuiburilor diferitelor animale din rezervatie. „Intrucit nu exista o segmentare a zonelor care contin elemente de fauna si flora protejate, turistii isi cam fac de cap. In pesteri s-au gasit inclusiv pui de lilieci morti, cu urme de lovituri pe ei, in conditiile in care in Romania toate speciile de lilieci sint protejate“, a declarat pentru monitorul custodele Rezervatiei Cheile Turzii. Potrivit lui Vizauer, e nevoie de o delimitare a habitatelor protejate de traseele turistice si de amplasarea unor panouri indicatoare, eventual chiar angajarea unor ghizi.Care sint obligatiile administratoruluiIn prezent, exista un plan de management al rezervatiei, dar acesta nu e pus in aplicare de catre autoritati. Cheile Turzii au intrat in administrarea Consiliului Judetean (CJ) in urma unui ordin emis de catre Ministerul Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului (MAPAM) cu 4 ani in urma. Prin semnarea contractului, CJ se obliga sa asigure un buget necesar bunei administrari a ariei protejate, sa pastreze destinatia oricarei constructii sau amenajari existente si sa constituie o structura de specialitate in vederea coordonarii activitatii de administrare.350 de hectare pe umerii unui singur om!Acelasi ordin contureaza inclusiv atributiile custodelui rezervatiilor, Vizauer Tibor-Csaba, care a realizat un plan de management al zonei si regulamentul ariilor naturale protejate. O alta obligatie a sa este instruirea persoanelor implicate in activitatea de custodie, care se extinde asupra Cheilor Turzii, dar si a Cheilor Tureni. Suprafata pe care se intind cele doua rezervatii naturale este de aproape 350 de hectare, iar in activitatea de custodie a acestui teren sint implicati doar trei oameni, mai precis custodele Vizauer si cei doi vinzatori de bilete de acces in defilee. In alta ordine de idei, pe linga atributiile mentionate deja, un singur om trebuie sa se ocupe si de actiunile de informare a localnicilor referitor la necesitatea protectiei naturii si la ceea ce inseamna de fapt „arii protejate“.Poteca-problemaCheile Turzii se intind pe teritoriul a trei comune, Petresti, Mihai Viteazul si Sandulesti, ale caror administratii ar trebui sa se implice si ele in amenajarea corespunzatoare a zonei, dar o fac mai mult sau mai putin benefic. „Primarul din Mihai Viteazul ne ajuta in ceea ce priveste transportul deseurilor din rezervatie. Le aduce cu carute de-ale localnicilor pina sus pe platou, de unde sint preluate de masini, pentru ca acestea, o data coborite, nu ar mai fi in stare sa urce panta. Probleme avem cu primarul din Petresti, care avea de gind sa «amenajeze» o poteca turistica, asfaltind un drum pina aproape de defileu, fara sa tina cont de faptul ca penetreaza zona de tampon“, adauga custodele rezervatiilor.Vizauer are atributii inclusiv de inventariere a bunurilor patrimoniului natural, de monitorizare a acestuia si de prezentare a unui raport anual despre modul de gestionare a problemelor aparute si despre situatia realizarii obligatiilor asumate prin conventia de custodie. Ultima inventariere a speciilor din Cheile Turzii a fost facuta in 1938, in ultimii ani singurele actiuni de acest gen apartinind unor ONG-uri venite la invitatia custodelui.„Ciapa Ciorii“, vedeta CheilorCea mai completa inventariere a florei Cheilor Turzii a fost efectuata in anii ’30 si insumeaza un numar de 1.030 de specii, multe dintre ele extrem de importante din punct de vedere stiintific. Cheile Turzii au fost declarate sit de importanta comunitara datorita prezentei pe perimetrul acestora a unui numar de zece habitate, opt specii de nevertebrate, sapte de plante, cinci de mamifere si doua specii de amfibieni si reptile considerate de importanta europeana.Cheile Turzii reprezinta extrema vestica de raspindire a plantei denumite de localnici „Ciapa ciorii“ (Allium obliquum), faimoasa intrucit cea mai apropiata locatie in care mai poate fi regasita este zona Muntilor Urali, la sud de Volga. De altfel, „Ciapa ciorii“ este o specie caracteristica Muntilor Asiei Centrale.

Uite reforma electorala, nu e reforma electorala!

Optiune mai radicala  sau tentativa  de tergiversare?La sfirsitul saptaminii trecute, PSD anunta faptul ca s-a razgindit si nu mai agreeaza varianta PNL si PD privind sustinerea sistemului uninominal propus prin proiectul Asociatiei ProDemocratia. Liderii social-democrati spuneau ca vor solicita introducerea tipului de vot german pentru Romania, care ar insemna vot uninominal clasic pentru alegerea Senatului si vot uninominal mixt pentru alegerea membrilor Camerei Deputatilor. Noua propunere a PSD ar anula toate lucrarile de pina acum ale comisiei mixte de cod electoral, dar, mai grav, ar face ca acordul politic ce statea la baza schimbarii sistemului de vot sa se naruie. Ar fi nevoie ca principalii actori politici, adica PSD, PNL, PD si PRM, sa se puna din nou la masa negocierilor si sa ajunga la un alt acord. Daca acest lucru nu se va intimpla cit de curind, este foarte posibil ca alegerile din anul urmator sa se desfasoare tot dupa vechiul sistem: votul pe liste de partid.Geoana zice una, Diaconescu alta„Daca in urma discutiilor din comisia de cod electoral si daca, la final de august si inceput de septembrie, cind isi va relua activitatea Parlamentul, nu vom avea sprijin pe propunerea noastra de vot uninominal clasic la Senat si mixt la Camera Deputatilor, PSD va declansa procedura pentru un referendum in care sa intrebam populatia ce opinie are. Dorim ca la Camera Deputatilor sa avem un sistem mixt, apropiat de cel propus de ProDemocratia, dar nu dorim ca, dupa ce am strins un milion de semnaturi pe proiectul de lege al PSD, sa abandonam ideea votului uninominal pur, curat, direct, in care sa nu existe nici o forma de redistribuire. Senatul e o camera care se poate preta la un astfel de vot“, si-a explicat liderul PSD, Mircea Geoana, noua pozitie, asumata de partid. Afirmatia sa a fost contrazisa, ieri, chiar de purtatorul de cuvint al PSD, Cristian Diaconescu. Acesta a spus ca, daca PSD nu va intruni sprijinul pentru proiectul propriu de vot uninominal, „mai radical“, atunci reprezentantii sai din comisia electorala ar putea accepta, totusi, si varianta ProDemocratia. „Nu avem o problema cu acest proiect“, a spus Diaconescu.PD si PNL critica nehotarirea PSDAstfel, pozitia PSD privind votul uninominal s-a nuantat, pe parcursul citorva zile, in asa fel incit nici liderii partidului nu par sa mai stie cu siguranta ce varianta de vot uninominal ar sustine PSD. De la teoria votului uninominal pur la Senat si mixt la Camera, PSD a ajuns chiar la teza sistemului pur uninominal, peste tot, ca apoi sa revina la varianta agreata si de PNL si PD, adica un sistem mixt cu compensare. In acest context, democratii au amenintat ca vor cere o sesiune extraordinara parlamentara pentru adoptarea legii privind reforma electorala, iar liberalii i-au acuzat pe social-democrati ca ingreuneaza adoptarea votului uninominal. „Aceasta gaselnita electorala a PSD nu face altceva decit sa compromita adoptarea votului uninominal“, a transat ieri Emil Boc, presedintele PD. „Nu intelegem de ce si-au schimbat pozitia. Ne exprimam speranta ca cei care si-au dat acordul isi vor mentine promisiunea“, a punctat si Ludovic Orban, vicepresedinte PNL.

Pe scurt

Interimar la Penitenciarul GherlaPenitenciarul de Maxima Siguranta Gherla a ramas fara director permanent. Petru Roman, cel care a fost la conducerea penitenciarului mai multi ani, s-a pensionat din 30 iunie, astfel ca Ministerul Justitiei a numit un interimar in locul acestuia, incepind cu data de 1 iulie. Este vorba despre inspectorul-sef Vasile Pop, care inainte a ocupat functia de director adjunct pentru siguranta detinerii. Potrivit legii, perioada de interimat nu poate depasi 6 luni, timp in care se impune organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de director al penitenciarului.    I. O.Baut la volanLevente Andras S., de 24 de ani, din localitatea Chinteni, este urmarit penal pentru infractiunea de conducere in stare de ebrietate pe drumurile publice dupa ce a fost depistat de politisti mort de beat la volan. In 7 iulie, politistii l-au gasit pe Levente la volanul unei Dacii 1310. In urma testarii probelor biologice, organele legii au stabilit ca barbatul avea o alcoolemie peste limita de 0,80 g/l alcool in singe. Tinarul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice in stare avansata de ebrietate.    A. D.Urmarit general prinsPolitistii Biroului de Investigatii Criminale din Cimpia Turzii au reusit sa-l prinda la finele saptaminii trecute pe Geza D., de 29 de ani, din localitate, dat in urmarire generala pentru comiterea infractiunii de furt calificat. Pe numele sau, Judecatoria Turda a emis un mandat de executare a pedepsei cu inchisoare pe timp de 3 ani. Barbatul disparuse, insa, de la domiciliu, astfel ca politistii au intimpinat dificultati in prinderea sa. Condamnatul a fost depus in Penitenciarul de Maxima Siguranta Gherla, unde isi va ispasi pedeapsa.    M. C.Disparuti de la centrul de plasamentDoi minori au disparut de la centrele de plasament la sfirsitul saptaminii. Adrian Alin Zomant, de 16 ani, din Turda, era imbracat intr-un tricou maro, pantaloni trei-sferturi crem si era incaltat cu adidasi cind a plecat de la un centru de tip familial unde se afla duminica, la ora 13. El are 1,60 metri, 55 de kilograme, este saten si tuns scurt.Tot duminica, un baiat de numai 14 ani a disparut de asemenea de la un centru de plasament din Turda. Tinarul este nascut in Fagaras si se numeste Sergiu Andrei Ciomaga, are 1,50 metri, ochi caprui si este blond scurt. Cine poate da relatii despre cei doi este rugat sa apeleze numarul gratuit 112.    I. O. Director nou la CDTIncepind de ieri, Centrul de Diagnostic si Tratament (CDT) din Cluj-Napoca are un nou director, numit interimar in functie de directorul general al Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Cluj.Astfel, dr. Radu Vidican va ocupa functia de director lasata libera de dr. Ioana Spinu, care a demisionat din motive personale. CDT a traversat in ultimii ani o perioada grea din punct de vedere financiar. Potrivit directorului general al ASP Cluj, dr. Nicolae Deleanu, CDT a reusit sa plateasca o parte din datoriile acumulate, insa mai are de achitat inca 11 miliarde de lei vechi.    A. U.Sediu inaugurat festiv la UBBDin programul manifestarilor din aceasta perioada, Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca a programat miine o ceremonie prilejuita de  inaugurarea festiva a edificiului Facultatii de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor din cadrul institutiei. Manifestarile vor avea loc in cladirea de pe strada Teodor Mihali, nr. 58-60. Aceasta facultate dateaza inca din 1920, cind a început sa functioneze cu denumirea de Academia Comerciala, apoi Academia de Înalte Studii Comerciale si Industriale.    F. T.Drumurile spre un NobelIn prezenta citorva zeci de persoane, mai cu seama din mediile universitare clujene, s-a lansat ieri la Libraria Universitatii „Babes-Bolyai“ (UBB) volumul „Calatorie prin timp. Drumurile vietii spre un Premiu Nobel“, al profesorului Ahmed Zewail, de la Caltech – SUA. In cuvintarile oficiale rostite cu acest prilej, au fost amintite similitudini intre situatiile relatate in volum cu situatii din tara noastra, identificate de Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane, la o redare profesionista a „modului cum se face stiinta“, dupa cum a afirmat Andrei Marga, presedintele Consiliului Academic al UBB.    F. T.

Uite reforma electorala, nu e reforma electorala!

PSD-ul lui Cristian Diaconescu se tot razgindeste in privinta sistemului de vot uninominal, spre nemultumirea PD si PNLOptiune mai radicala sau tentativa de tergiversare?La sfirsitul saptaminii trecute, PSD anunta faptul ca s-a razgindit si nu mai agreeaza varianta PNL si PD privind sustinerea sistemului uninominal propus prin proiectul Asociatiei ProDemocratia. Liderii social-democrati spuneau ca vor solicita introducerea tipului de vot german pentru Romania, care ar insemna vot uninominal clasic pentru alegerea Senatului si vot uninominal mixt pentru alegerea membrilor Camerei Deputatilor. Noua propunere a PSD ar anula toate lucrarile de pina acum ale comisiei mixte de cod electoral, dar, mai grav, ar face ca acordul politic ce statea la baza schimbarii sistemului de vot sa se naruie. Ar fi nevoie ca principalii actori politici, adica PSD, PNL, PD si PRM, sa se puna din nou la masa negocierilor si sa ajunga la un alt acord. Daca acest lucru nu se va intimpla cit de curind, este foarte posibil ca alegerile din anul urmator sa se desfasoare tot dupa vechiul sistem: votul pe liste de partid.Geoana zice una, Diaconescu alta„Daca in urma discutiilor din comisia de cod electoral si daca, la final de august si inceput de septembrie, cind isi va relua activitatea Parlamentul, nu vom avea sprijin pe propunerea noastra de vot uninominal clasic la Senat si mixt la Camera Deputatilor, PSD va declansa procedura pentru un referendum in care sa intrebam populatia ce opinie are. Dorim ca la Camera Deputatilor sa avem un sistem mixt, apropiat de cel propus de ProDemocratia, dar nu dorim ca, dupa ce am strins un milion de semnaturi pe proiectul de lege al PSD, sa abandonam ideea votului uninominal pur, curat, direct, in care sa nu existe nici o forma de redistribuire. Senatul e o camera care se poate preta la un astfel de vot", si-a explicat liderul PSD, Mircea Geoana, noua pozitie, asumata de partid. Afirmatia sa a fost contrazisa, ieri, chiar de purtatorul de cuvint al PSD, Cristian Diaconescu. Acesta a spus ca, daca PSD nu va intruni sprijinul pentru proiectul propriu de vot uninominal, „mai radical", atunci reprezentantii sai din comisia electorala ar putea accepta, totusi, si varianta ProDemocratia. „Nu avem o problema cu acest proiect", a spus Diaconescu.PD si PNL critica nehotarirea PSDAstfel, pozitia PSD privind votul uninominal s-a nuantat, pe parcursul citorva zile, in asa fel incit nici liderii partidului nu par sa mai stie cu siguranta ce varianta de vot uninominal ar sustine PSD. De la teoria votului uninominal pur la Senat si mixt la Camera, PSD a ajuns chiar la teza sistemului pur uninominal, peste tot, ca apoi sa revina la varianta agreata si de PNL si PD, adica un sistem mixt cu compensare. In acest context, democratii au amenintat ca vor cere o sesiune extraordinara parlamentara pentru adoptarea legii privind reforma electorala, iar liberalii i-au acuzat pe social-democrati ca ingreuneaza adoptarea votului uninominal. „Aceasta gaselnita electorala a PSD nu face altceva decit sa compromita adoptarea votului uninominal", a transat ieri Emil Boc, presedintele PD. „Nu intelegem de ce si-au schimbat pozitia. Ne exprimam speranta ca cei care si-au dat acordul isi vor mentine promisiunea", a punctat si Ludovic Orban, vicepresedinte PNL.

Clujenii au inceput sa se programeze la medic

O parte dintre clujenii nascuti in luna iulie au primit deja prin posta scrisoarea si taloanele cu care trebuie sa se prezinte la medicii de familie si la laboratoare pentru analize gratuite. Dr. Sanda Popsa, medic de familie si vicepresedinta a sindicatului Camera Medicilor Cluj, a declarat ieri pentru monitorul ca asiguratii clujeni au inceput sa se programeze pentru consult. „Eu am programat incepind de astazi (n.r., ieri) trei persoane, dar si colegii mei au inceput sa faca programari. Deocamdata eu nu am avut solicitari din partea persoanelor care nu platesc asigurarile“, a precizat dr. Sanda Popsa.Ea spune ca medicii vor avea foarte mult de lucru, avind in vedere ca, in paralel cu aceste consultatii, vor trebui sa se ocupe si de pacientii care se prezinta la cabinet in afara programului. „Vom trata cu foarte multa responsabilitate aceasta evaluare, chiar daca banii pe care ii vom primi sint putini in comparatie cu volumul de munca. Asta pentru ca, in cazul fiecarui pacient va trebui sa facem o fisa de evaluare pe hirtie si in format electronic. In plus, nu am primit calculatoarele promise de minister“, a precizat dr. Sanda Popsa.Programul de evaluare a starii de sanatate a populatiei prevede efectuarea in regim gratuit a unui consult medical si a unui set de analize pentru toti cetatenii Romaniei, cu citeva exceptii, indiferent daca acestia platesc sau nu asigurarile de sanatate. Persoanele care nu sint inscrise pe lista unui medic de familie se pot adresa oricarui doctor cu aceasta specializare, in luna in care s-au nascut si daca primesc prin posta taloanele necesare.

Dascalii, repartizati pe posturile vacante

Concursul de ocupare a posturilor sau catedrelor vacante din institutiile de invatamint din judetul Cluj se apropie de sfirsit. Ieri, la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Cluj a avut loc sedinta publica de repartizare a cadrelor didactice care au sustinut concursul de titularizare.Potrivit sefului ISJ Cluj, Hadrian Arion, in judet au fost 12 centre de concurs, iar cinci unitati de invatamint au organizat concurs propriu. „Fiind judet-pilot, la Cluj concursul de titularizare a avut loc inainte de cel organizat la nivel national. Acesta este motivul pentru care subiectele au fost elaborate la centrele de examen sau in scolile care au organizat concurs propriu“, a precizat Hadrian Arion.La concursul de titularizare de la Cluj s-au inscris 1.154 de candidati, cadre didactice care au absolvit acum facultatea sau care nu au reusit sa obtina continuitatea pe posturile pe care le-au ocupat in acest an scolar. Dintre cei inscrisi, la concursul propriu-zis s-au prezentat 881 de candidati.

Al doilea transplant de rinichi la 62 de ani!

Cu tot risculFoto Romica LAPUSTEMihai Calaigiu, a doua oara pe masa de operatie a ICUTR Cluj-NapocaEchipa de medici condusa de prof. dr. Mihai Lucan, seful Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca, a realizat ieri transplantul cu numarul 800. Intimplator sau nu, pacientul care a primit ieri un rinichi se numara printre primii 50 de romani care au beneficiat de un transplant renal la Cluj. „Mihai Calaigiu are 62 de ani. In urma cu mai bine de 14 ani, a venit din Bucuresti, unde a fost diagnosticat cu insuficienta renala cronica decompensata, pentru un transplant renal. Atunci, doar la Cluj se faceau transplanturi de rinichi“, isi aminteste prof. dr. Mihai Lucan, cel care l-a operat si prima data.Rinichiul barbatului a functionat mai bine de 12 ani. In 2004, insa, Mihai Calaigiu a alunecat pe gheata, a cazut, iar rinichiul lui s-a rupt. Medicii au decis sa-i indeparteze rinichiul, iar barbatul a fost nevoit sa reia sedintele de dializa.Avind in vedere ca, din cauza riscurilor, medicii de la Bucuresti au refuzat sa il opereze, barbatul a decis sa vina din nou la Cluj. „A avut curajul sa vina de la Bucuresti la Cluj si in urma cu 14 ani, si acum. Acest curaj este coloana vertebrala a sistemului clujean de transplant renal. Fara acesti pacienti, nu am fi putut face nimic. Ei sint obiectul muncii noastre. Desi exista mari riscuri, am acceptat sa il operam, pentru ca ne simtim implicati emotional si speram ca interventia sa fie o reusita“, a declarat ieri prof. dr. Mihai Lucan.Transplantul cu numarul 67 din 2007Retransplantul, sau transplantul renal iterativ, este o interventie chirurgicala complexa, care necesita o evaluare si o pregatire preoperatorie atenta. Aceasta pentru ca, in timp, pacientii dezvolta anticorpi impotriva rinichiului pe care l-au pierdut, iar vasele arteriale unde urmeaza sa fie conectat rinichiul cel nou au suferit in timpul dializei modificari ateromatoase importante. „Cind un bolnav este retransplantat, rinichiul are «in cap» mesajul genetic al «dusmanului». Raspunsul imun este mult mai puternic, iar rinichiul este respins mult mai repede“, a explicat prof. Lucan.Mihai Calaigiu nu este numai unul dintre primii pacienti care au fost supusi unui transplant de rinichi la Cluj, unul dintre cei mai longevivi transplantati din tara, ci si conducatorul, timp de 10 ani, al Asociatiei Bolnavilor Transplantati din Romania. La ICUTR Cluj, 5% din activitatea de transplant o reprezinta retransplantul. Activitatea de transplant renal a inceput la Cluj in anul 1992. Transplantul renal de ieri a fost cel de al 67-lea realizat in acest an.La ora actuala, la ICUTR, pe listele de asteptare in vederea unui transplant de rinichi se afla aproape 700 de pacienti care sint nevoiti sa faca dializa din cauza insuficientei renale cronice. Pentru cei care nu gasesc un donator inrudit compatibil, sansele de a beneficia de un transplant de rinichi sint foarte mici.Prof. dr. Mihai Lucan spune ca in acest an, la Cluj, s-au realizat sase transplanturi cu grefe de la donatori aflati in moarte cerebrala, iar la nivel national 13. Aceasta in conditiile in care in acest an in Ungaria au fost 180 de donatori aflati in moarte cerebrala, la o populatie de 10 milioane de locuitori.

Proiecte finantate pentru tinerii din Alba

La concursul de proiecte ce a fost organizat de catre Directia judeteana de tineret Alba au fost desemnate cistigatoare patru proiecte, incadrate in cadrul obiectivului “Cresterea participarii tinerilor la viata societatii si participarea lor la educatie, alaturi de dezvoltarea si diversifcarea ofertei educationale nonformale pentru tineri”. Cea mai mare finantare a fost obtinuta prin proiectul depus de Asociatia “Sfinx” Girda, in parteneriat cu Scoala generala “Emil Racovita” din localitate, avind titlul “Imagini cit o mie de cuvinte”. Prin acest proiect s-a obtinut o finantare de 1518,46 lei pentru realizarea unei expozitii inedite la Girda, in luna august, cu imagini luate de catre elevi si membrii asociatiei referitoare la cadrul natural deosebit al Muntilor Apuseni si la metodele de protejare a acestui patrimoniu. Cel de-al doilea proiect care a primit finantare de la DJT Alba se numeste “Cruciada Roz” si a adus 1130 lei Asociatiei “Grupul pentru Initiative, Studii si Analize Sociale” Sebes, in parteneriat cu Colegiul National “Lucian Blaga” si Grupul Scolar Industrial din Sebes. Prin acest proiect se va realiza o campanie de informare cu circa 5000 de beneficiari si un seminar referitor la metodele de reducere a numarului de decese in rindul femeilor din localitatile cu grad mare de industrializare. Actiunea se va derula in luna octombrie, in Sebes. Al treilea proiect finantat a obtinut suma de 1035 lei, din bugetul total de 1535 lei, pentru un curs si un seminar cu tema “Tineri pentru tineri”, in cadrul carora vor fi dezbatute modalitatile de implicare a tinerilor in viata sociala, dar si modalitatile prin care se va reduce impactul consumului de substante de mare risc la populatia cu virste fragede. Acest proiect a fost depus de Asociatia AS 2001 Alba Iulia, in parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Alba. Cursul va fi organizat la Centrul de agrement de la Roica, intre 16 si 30 august. Cel de-al patrulea proiect finantat a fost cel depus tot de Asociatia AS 2001 Alba Iulia, in parteneriat cu Asociatia “Sa traim… ca inainte” din Aiud. Proiectul, denumit “Pentru dumneavoastra, domnisoara”, prevede o campanie de informare a tinerelor pentru evitarea stresului in viata cotidiana, cu accent pe problemele sexuale la tinerele din ziua de azi. Din totalul de 1750 lei, finantarea de la DJT se ridica la valoarea de 850 lei, iar campania se va derula in municipiile Alba Iulia si Aiud in lunile septembrie, octombrie si noiembrie.

Interes mare pentru investitii

La putin timp dupa ce Primaria municipiului Alba Iulia a lansat ideea unei zone de dezvoltare industriala, au aparut deja doi agenti interesati. Administratia a demarat discutiile, iar in scurt timp urmeaza ca acestea sa fie concretizate. Fara sa dezvaluie despre cine este vorba, primaria a anuntat ca sint investitii ce depasesc 1.500.000 de euro, bani care urmeaza sa fie folositi in industria nepoluanta. Administratia a mai hotarit ca in cazul in care investitiile depasesc 5 milioane de euro, terenul ocupat sa poata fi vindut la pretul pietei, direct investitorului in cauza. Oferta primariei  ramine deschisa pentru agentii interesati, urmind ca in scurt timp zona aleasa, respectiv o suprafata din apropierea soselei de centura, sa fie racordata la utilitati si pusa la dispozitia dezvoltarii industriale. 

Indienii de la Mahindra& Mahindra ar putea cumpara o parte din activele Tractorul

Producatorul indian de autovehicule Mahindra&Mahindra Ltd e interesat sa cumpere o parte dintre activele Tractorul Brasov, a declarat, pentru cotidianul The Economic Times din India, presedintele diviziei de agricultura de la Mahindra.“Activele, inclusiv uzina, turnatoria si terenul, au fost scoase la licitatie si cumparate de o companie locala. Aceasta vinde acum parti din Tractorul, noi am fost abordati si intrebati daca sintem interesati si vom analiza situatia”, a declarat presedintele diviziei agricole a Mahindra&Mahindra Ltd, Anjou Choudhri. Compania indiana a mai facut o oferta pentru Tractorul cind uzina a fost scoasa la privatizare din cauza unor datorii de 180 milioane euro, dar totul s-a blocat cind Uniunea Europeana a obiectat, sustinind ca stergerea unor datorii, ca parte a tranzactiei, incalca legile concurentei, mai noteaza cotidianul indian. Interesul Mahindra pentru uzina din Brasov se explica prin faptul ca i-ar permite sa intre pe piata Uniunii Europene. Producatorul asiatic a incheiat recent parteneriate cu firma turca Uzel si cu Iran Tractor Manufacturing Company, din Iran. Pe 5 iulie, compania bucuresteana Flavus Investitii a fost desemnata cistigatoare a licitatiei pentru platforma industriala Tractorul Brasov, la pretul de pornire de 77 milioane euro, fara TVA. Licitatia pentru vinzarea activului functional a fost parte a procedurii de lichidare voluntara. Uzina Tractorul si-a incetat activitatea, in urma cu trei luni, dupa ce Adunarea Generala a Actionarilor a decis lichidarea voluntara si disponibilizarea personalului de 2.000 de angajati. Actionarii Tractorul Brasov sint AVAS (80,18%), SIF Transilvania (17,15%) si alti actionari (2,67%). Producatorul indian Mahindra e pe locul patru pe plan mondial la numarul de tractoare fabricate anual. Compania este partenerul Renault pentru productia Logan in India.

Cupa Prietenia in Muntii Apuseni

 Cea de-a XXII-a editie a Cupei Prietenia, un concurs de drumetie montana, va avea loc la sfirsitul acestei luni, in Muntii Apuseni. În acest an, concursul se va derula intre 27 si 29 iulie, in masivul Muntele Mare, in vecinatatea ariei naturale Scarita-Belioara, in organizarea clubului montagniard “Condor Club Arad”. Organizatorii au anuntat ca traseul de concurs va avea o lungime de circa zece kilometri, la o diferenta de nivel de 650 metri, iar la concurs pot participa echipaje formate din 3-5 persoane. Probele propriu-zise cuprind o componenta de orientare sportiva, care se desfasoara in apropierea taberei de corturi, iar participarea este individuala, dar si o componenta de cultura teoretica, incluzind intrebari din flora, fauna, meteorologie, prim-ajutor, speologie si alpinism. Alte doua probe sint cea de cultura, in cadrul careia sint obligatorii pregatirea a doua cintece a unei poezii si a unei scenete, cu conditia ca intregul program sa nu depaseasca 20 minute, iar apoi va urma proba de alpinism. Organizatorii au stabilit bibliografia necesara participantilor, i-au asigurat pe acestia de furnizarea hartilor si a echipamentelor necesare, dar au si subliniat ca in cadrul acestei arii naturale protejate “se impune un comportament ecologic adecvat”. Important de stiut este faptul ca pentru clasamentul general se iau in considerare doar punctele cumulate la probele de regularitate si de orientare sportiva. Tabara de baza la Posaga De asemenea, s-a stabilit locatia taberei de baza in aria comunei Posaga, la Posaga de Sus, pe Valea Belioara. Participantii trebuie sa se asigure ca au echipamentul individual de baza obligatoriu (bocanci, pelerina, sac de dormit, sursa de lumina), precum si pe cel colectiv (cort, trusa de prim-ajutor, fluier, sac pentru reziduuri menajere, primus, busole, bidoane de apa). Cu toate ca au recunoscut ca accesul in zona este mai dificil, organizatorii au declarat ca au ales aceasta locatie pentru “peisajul unic al acestei arii naturale protejate”.

APIA face licitatie

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a lansat, ieri, licitatie pentru selectarea unei organizatii care sa distribuie ajutoare alimentare din stocuri de interventie comunitara, zahar si faina, catre persoanele defavorizate, potrivit datelor furnizate de APIA. Potrivit APIA, pentru a se inscrie la aceasta licitatie, o organizatie neguvernamentala trebuie sa fie “reprezentativa in teritoriu”. “In urma evaluarii ofertelor depuse, se va decide daca va fi selectata o singura organizatie, sau mai multe, pe regiuni”, se precizeaza in comunicatul remis de APIA, luni, pentru NewsIn. APIA va acorda, in acest an, ajutoare alimentare persoanelor nevoiase, respectiv zahar si faina, echivalentul a 17 milioane de euro. 

Cupa Federatiei, in faza semifinala

„Dublu“ decisivLa Castellaneta Marina, respectiv Topnotch (statul Vermont) s-au disputat semifinalele Cupei Federatiei la tenis, varianta feminina a celebrei Cupe Davis. In ambele partide au decis meciurile de dublu, astfel ca italiencele, detinatoarele titlului, si rusoaicele vor juca finala din zilele de 15 si 16 septembrie.Iata si rezultatele: SUA – Rusia 2-3 (Venus Williams – Nadia Petrova 7-6, 0-6, 6-4, Vania King – Anna Chakvetadze 1-6, 3-6, Meilen Tu – Nadia Petrova 1-6, 2-6, Venus Williams – Anna Chakvetadze 6-1, 6-4, Venus Williams, Lisa Raymond – Nadia Petrova, Elena Vesnina 5-7, 6-7); Italia – Franta 3-2 (Tathiana Garbin – Tatiana Golovin 3-6, 6-2, 2-6, Francesca Schiavone – Amélie Mauresmo 7-5, 6-3, Mara Santangelo – Amélie Mauresmo 7-6, 0-6, 4-6, Francesca Schiavone – Tatiana Golovin 6-4, 2-6, 7-5, Mara Santangelo, Roberta Vinci – Severine Bremond, Nathalie Dechy 4-6, 6-1, 6-2).Mathieu, Ferrer si SantoroFavorit numarul 5, francezul Paul Henri Mathieu a cistigat turneul ATP de tenis de la Gstaad (premii de 421.250 de euro). In finala, Mahtieu l-a invins, la mare lupta, cu scorul de 6-7 (1), 6-4, 7-5, pe italianul Andreas Seppi. Este al patrulea turneu cistigat de jucatorul de 25 de ani in cariera si al doilea din 2007, dupa Casablanca.La Openul Suediei de la Bastad (premii de 350.000 de euro) finala a fost una iberica. Favorit numarul 2, David Ferrer, l-a invins, cu scorul de 6-1, 6-2, pe Nicolas Almagro si si-a trecut in palmares al patrulea titlu ATP. Este pentru al treilea an la rind cind un spaniol si-a adjudecat turneul suedez, dupa victoriile lui Rafael Nadal (2005) si Tommy Robredo (2006).In finala turneului ATP de pe iarba de la Newport, veteranul francez Fabrice Santoro (34 de ani) l-a invins, cu scorul de 6-4, 6-4, pe compatriotul sau Nicolas Mahut. A fost al cincilea turneu cistigat de Santoro in cariera.

Producatorii agricoli prefera piata interna pentru comercializarea griului

Reprezentatii patronatelor din sectorul cerealelor spun ca producatorii prefera sa vinda griul pe piata interna, principalul motiv fiind pretul favorabil, dar nu exclud varianta, ca in scurt timp, sa inceapa exportul in tari precum Bulgaria, care se confrunta cu un deficit mare de griu. Reprezentantii patronatelor au declarat, luni, pentru NewsIn, ca pentru producatorul roman este mai rentabil, in prezent, sa-si vinda griul pe piata interna, datorita pretului favorabil, dar si a cererii mari. “Pentru moment, nu se pune problema de a exporta griu, daca cererea e mare, nimeni nu exporta. In prezent, griul la noi se vinde cu 170-180 de euro pe tona, varianta favorabila pentru producatorul roman”, a declarat, luni, pentru NewsIn, presedintele LAPAR, Adrian Radulescu.Totusi, reprezentantii patronatelor nu exclud varianta, ca in scurt timp, Romania sa inceapa sa exporte griu, chiar daca productia din acest an, spun specialistii, este mai mica cu peste un milion fata de necesarul de consum.“In acest an vom realiza cel mult trei milioane de tone de griu, fata de un necesar de consum de patru milioane de tone. Totusi, producatorii romani au inceput sa primeasca deja cereri din Bulgaria, pentru ca aceasta tara se confrunta cu un deficit mai mare de griu, fata de Romania”, a declarat, luni, pentru NewsIn, presedintele Rompan, Aurel Popescu.Acesta a precizat ca Romania va fi nevoita sa importe cel putin un milion de tone de griu, insa importurile vor fi necesare din 2008, pentru ca in acest an necesarul de consum poate sa fie acoperit chiar si de o productie diminuata de seceta.“S-ar putea sa existe o criza a griului pentru statele Uniunii Europene si sa avem probleme cu importurile. Insa, in aceasta situatie, exista o rezerva europeana de griu si fiecare stat membru primeste o anumita cantitate. Mai sint si alte solutii, cum ar fi importul din America, dar aceasta varianta nu este prea rentabila, deoarece din cauza transportului, te costa dublu”, a declarat, luni, pentru NewsIn, presedintele Federatiei Nationale a Producatorilor Agricoli din Romania (FNPAR), Viorel Matei.Potrivit acestuia, pretul griului la nivel europen a ajuns la o medie de 190 de euro pe tona, iar Ungaria este printre putinele tari din UE care exporta griu.In Romania, seceta a afectat peste 60% din culturile de griu, astfel incit specialistii estimeaza o productie de cel mult trei milioane de tone, fata de cele 5,5 milioane de tone de griu realizate in 2006. Potrivit datelor furnizate de MADR, pentru NewsIn, pina la data de 4 iulie, a fost realizata o productie de 1,2 milioane de tone de griu, fiind recoltata doar 50% din suprafata de 1,8 milioane de hectare cultivata cu griu.

Lichidatorii judiciari nu sint sosete

 Creditorii inteleg situatia in mod diferit Dupa ce, prin Incheierea nr.99/ 17 aprilie 2007 pronuntata de judecatorul sindic, lichidatorul judiciar Dorin Jibetean a fost suspendat, acesta a declarat recurs la Curtea de Apel Alba Iulia. Actiunea in instanta a fost intocmita de acesta, impreuna cu SNT Gaze Naturale - Transgaz Medias si SSIF Muntenia SA Bucuresti, fiecare dintre acestea din urma fiind creditori ai falitei Resial, aflata in lichidare. Directia Generala a Finantelor Publice detine statutul de creditor majoritar, cu 61 la suta din totalul datoriilor pe care societatea aflata in lichidare le avea la momentul declansarii procedurii. Astfel, conform legii, aceasta are dreptul sa ceara Comitetului Creditorilor inlocuirea lichidatorului judiciar. Nimeni nu contesta, la momentul respectiv, acest drept al DGFP, dar subliniam existenta unor semnale ca ar exista unele interese in jurul lichidarii societatii si ca respectivul lichidator nu ar fi pe placul acestora. Ambitiile sau interesele nu tin loc de argumente Procesul aflat pe rol la Curtea de Apel, prin care Dorin Ioan Jibetean contesta suspendarea lui ca lichidator judiciar, a fost solutionat de judecatorii Curtii de Apel. Prin Sentinta pronuntata in data de 04.07. 2007, referitor la acest punct, se mentioneaza: “Admitem recursurile declarate de Jibetean Ioan Dorin, SNT Gaze Naturale - Transgaz SA Medias si SSIF Muntenia SA Bucuresti impotriva Incheierii nr. 125/15 mai 2007”. Sentinta este irevocabila. Asadar, dupa o perioada de circa doua luni de zile, lichidatorul isi reia atributiile in privinta valorificarii bunurilor pentru recuperarea, fie si in parte, a datoriilor ce le are fata de diversi creditori. Suspendarea anulata In incheierea instantei Curtii de Apel se mai arata ca aceasta “Constata nula Incheierea nr. 99/17 aprilie 2007 pronuntata de judecatorul sindic si in consecinta: Trimite cauza la judecatorul sindic pentru a dispune lichidatorului judiciar sa...” si sint mentionate o sumendenie de lucrari ce tin de evidenta, situatia creantelor, cu justificarea acestora, distribuirea fondurilor incasate prin vinzarea unor bunuri, etc. Ce putem sa intelegem de aici este ca lichidatorul judiciar nu trebuie sa fie schimbat precum ciorapii, dupa cum dicteaza eventualele interese ale unora sau ale altora - ne referim la alt tip de interese decit cele obiective, izvorite din prevederile legii - ci acesta trebuie pus, in schimbul comisioanelor ce le incaseaza, sa faca treaba. Din enumerarea lucrarilor pe care Curtea le mentiona ca trebuie facute “sub controlul si raspunderea judecatorului sindic si in acord strict cu prevederile Legii nr. 64/1995 si ale legii nr. 82/1991, actele de executare silita incepind cu...” rezulta ca unele aspecte, pe care inca nu putem sa le enuntam explicit, nu ar fi tocmai in acord cu procedurile in vigoare. Aceasta este cu totul altceva decit stabilirea ca unic obiectiv schimbarea lui, si mai ales inlocuirea sa cu altcineva anume, dupa ce a parcurs mai mult de jumatate (cel putin ca valoare si bunuri aflate in patrimoniu) din vinzarea fostului patrimoniu.

O bataie dulce

 Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat duminica, in Austria, ca nu e o tragedie faptul ca echipa sa a pierdut primul meci de la reluarea pregatirilor, scor 1-2 cu Sparta Praga. “Nu e o tragedie, am pierdut un meci amical. Am avut si lucruri bune, am avut meciul in mina, dar in repriza a doua am intrat in jocul lor, cu pase lungi, fara a mai construi si le-am dat posibilitatea sa vina peste noi. Nu trebuie sa facem o tragedie din aceasta infringere, chiar a venit bine, pentru ca daca am fi cistigat si jocul acesta, eram considerati de nu stiu cite karate, stele, planete sau mai stiu eu ce”, a spus Rednic. Dinamo a pierdut duminica, in Austria, primul meci de la reluarea pregatirilor, scor 1-2 in fata campioanei Cehiei, Sparta Praga. Pina la partida cu cehii, Dinamo inregistrase 4 victorii, 5-1 cu Otelul, 3-0 cu Burghausen, 3-1 cu Eintracht Frankfurt si 3-1 cu Motherwell, si un egal, 3-3 cu Unirea Urziceni. Tehnicianul lui Dinamo s-a declarat suparat de faptul ca elevii sai au primit din nou un gol din faza fixa: “Ei se joaca, dar le-am spus ca de azi cine nu isi respecta sarcinile de joc, plateste. Asa cum primesc prime cind cistiga sau joaca bine, asa trebuie sa si plateasca atunci cind gresesc. O echipa profesionista nu poate primi gol din faza fixa. Daca aveam in fata o formatie cu superjucatori care sa te domnine, intelegeam. Dar nu a fost cazul”. Sparta Praga a egalat in minutul 50, prin Limbersky, care a punctat in urma unei lovituri libere din apropierea liniei de fund. Mircea Rednic a anuntat ca acesta este ultimul meci in care a rulat tot lotul: “E ultimul meci in care i-am folosit pe toti. Incepind din meciurile din turneu si cele cu amatorii o sa joc cu primul 11 pe care il voi folosi in meciul din Supercupa. Dar asta nu inseamna ca cei care vor intra, vor ramine titulari. Dar eu mi-am dat seama pe parcursul acestui cantonament ca pot sa ma bazez pe toti”. In ultima saptamina a cantonamentului din Austria, Dinamo va mai disputa patru amicale, fata de doua cite erau programate initial. Astfel, ros-albii vor juca astazi cu formatia locala din Flachau, miine cu cehii de la Budejovice, in cadrul turneului de la Zell am See, joi cu o formatie din Bischofshofen, iar vineri, in finala mare sau finala mica a turneului de la Zell am See, in compania uneia dintre formatiile Besiktas sau Duisburg.

Roma are nevoie de Chivu

 “Chivu este un baiat serios, iar acest lucru il vor vedea si fanii. Este un fotbalist foarte tehnic si important pentru echipa noastra. Sint fericit ca il am la dispozitie si ca a ramas, si voi conta in continuare pe el, pentru ca va juca la fel de bine ca si cum a facut-o in ultimii ani”, a spus antrenorul Romei. Intrebat daca este posibil ca romanul Chivu sa nu mai joace pentru ca nu si-a prelungit contractul, Spalletti a spus ca nu se poate pune problema in acest fel, pentru ca are nevoie de un fotbalist de valoarea lui Chivu. S-ar putea sa fie mutat in teren Tehnicianul italian a explicat ca este posibil ca jucatorul roman sa fie folosit pe o alta pozitie in compartimentul defensiv, dupa ce clubul a efectuat unele transferuri. “Poate sa ramina pe aceeasi pozitie, fiindca el prefera sa joace pe centru, insa poate evolua pe mai multe posturi”, a mai spus antrenorul, care a comentat si unele declaratii pe care le-a facut pentru un post italian de televiziune, cum ca fundasul roman nu mai poate ramine la Roma daca nu-si prelungeste contractul. “Am declarat mai multe lucruri, ca mi-ar face placere sa-l pastram pe Chivu, dar dupa ce am fost intrebat despre negocierile cu Inter, am spus ca un jucator ca el are mereu oferte, dar ca pentru a fi cumparat trebuie sa fie liber de contract”, a afirmat antrenorul gruparii italiene. Nu sint probleme cu fanii Antrenorul Romei a comentat si relatia pe care o va avea Chivu cu fanii echipei. “Nu exista nici o problema. Singurul lucru care nu-mi place este ca suporterii nu pot asista la antrenamente, dar vom lucra in acest sens. Ei trebuie sa inteleaga ca el a fost corect fata de club. Eu am vorbit cu Cristian si am unele sperante, si nu ascult de alte voci”, a mai explicat tehnicianul. “Nu pot sa spun absolut totul. Este un lucru care trebuie sa ramina intre mine si el”, a spus Spalletti, cind a fost intrebat daca poate da mai multe explicatii referitoare la refuzul lui Chivu de a se transfera la Real Madrid, dupa ce cluburile erau intelese in privinta sumei de transfer, care se ridica la 18 milioane de euro. “Impresarii fac parte din sistem si ei vor sa obtina cea mai buna oferta, dar cred ca AS Roma a tratat foarte bine cazul Chivu”, a raspuns Spalletti, dupa ce a fost intrebat daca raminerea lui Chivu la Roma s-a datorat faptului ca echipa nu a cedat presiunilor impresarilor. Tehncianul vicecampioanei Italiei a mai afirmat ca nu isi putea imagina ca fundasul roman sa evolueze impotriva Romei chiar in meciul din Supercupa Italiei, impotriva lui Inter.

Electrica importa energie din Republica Moldova

“In acest moment, cind cotele Dunarii sint extrem de scazute si nu avem destul carbune, trebuie sa folosim gazele naturale ca sa producem energie, ceea ce duce la costuri mari. Energia din Moldova este mai ieftina, astfel ca este o afacere sa importi energie din acest stat”, a spus vicepresedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), Nicolae Opris. Potrivit acestuia, orice companie poate importa energie electrica din aceasta tara, chiar daca Republica Moldova nu face parte din UCTE (Uniunea pentru Coordonarea Transportului de Electricitate). Nicolae OpriS“Poate nici chiar la primavara nu se va redresa situatia”Opris a mai aratat ca termenul pentru care a fost semnat contractul cu firma exportatoare din Rusia, respectiv 12 luni, este realist, in conditiile in care efectele secetei din aceasta vara se vor resimti pe termen lung. Import in sistem “insula”La rindul sau, directorul general al Transelectrica, Stelian Gal, a declarat, luni, pentru NewsIn, ca Electrica importa energie electrica din Republica Moldova incepind din noaptea de simbata spre duminica, in sistem “insula”, care inseamna separarea unei zone care va primi energie doar din import. Acesta a aratat ca si Electrica Moldova si-a exprimat interesul de a importa energie din Republica Moldova.Compania Inter RAO UES, operatorul de importuri si exporturi de electricitate din Rusia, a inceput sa furnizeze energie electrica Romaniei pentru prima data in ultimii douazeci de ani, a declarat, duminica, pentru Ria Novosti o sursa din cadrul companiei rusesti. Energia electrica va fi furnizata Romaniei pentru prima data din 1986 de la producatorul de energie electrica din Moldova, potrivit sursei citate de Ria Novosti. “Am semnat recent un contract cu Romania pentru furnizarea a 70-90 megawati de electricitate de la fabrica de energie electrica din Moldova, iar contractul stipuleaza posibilitatea de a mari aceasta cantitate”, a spus sursa avizata. Compania Inter RAO UES, subsidiara a monopolului rusesc pentru energie electrica Unified Energy System (UES), a semnat contractul pentru o perioada de 12 luni, a spus sursa, dar a refuzat sa specifice pretul afacerii si ratele de tranzit de energie electrica.Strategie de dezvoltareLa mijlocul lunii iunie, directorul general al Electrica, Corneliu Stan, declara, pentru NewsIn, ca distribuitorul de stat de energie electrica va pune in practica o strategie de dezvoltare pentru atragerea de noi clienti, dupa liberalizarea pietei de energie, la 1 iulie. Potrivit lui Stan, varianta importului de energie face parte din aceasta strategie. In portofoliul Electrica se mai afla, in prezent, Electrica Muntenia Nord, Electrica Transilvania Sud si Electrica Transilvania Nord.

Unversitate temporara in Sibiu

Sibiul va gazdui si in acest an Universitatea de Vara. Aflata, la ce-a de-a saptea editie, a devenit deja un eveniment important pentru Sibiu ca o expresie a initiativelor locale de a pastra mostenirea locala impresionanta. Studentii participanti, atit din tara cit si din strainatate au sosit ieri, iar atelierele se vor desfasura pina pe 25 iulie. Sesiunile de lucru vor avea loc zilnic intre orele 9.30 si 17.30, in Piata Mica Nr. 22. In cadrul programului au fost incluse o serie de prezentari despre dezvoltarea urbana si istoria urbana a Sibiului ce vor fi sustinute la inceputul Universitatii de Vara. Organizatorii acestui eveniment sint Asociatia pentru Tranzitie Urbana, Universitatea de Arhitectura si Urbanism  Ion Mincu dar si Primaria Sibiu. Cei interesati despre lucrarile studentilor sint asteptati astazi la Observatorul Urban pentur a participa la conferinte publice.

Invincibila „Armada“

Pregatiti pentru titluFoto Romica LAPUSTESemedo si compania s-au intors neinvinsi din AustriaMai putin de 2 saptamini despart echipele din Liga 1 de noul sezon competitional. Perioada de pregatiri a intrat pe ultima suta de metri, cu formatiile din prima liga fotbalistica a tarii punind la punct ultimele detalii inaintea debutului celui mai „tare“ sezon din istorie. CFR Cluj a pus si ea punct cantonamentelor din aceasta vara, fotbalistii lui Ioan Andone incepind de astazi antrenamentele pe arena proprie. Totusi, pentru „feroviari“, sezonul va incepe pe data de 1 august, intirzierea fiind provocata de faptul ca Otelul Galati, adversara CFR-istilor din prima etapa, va sustine pe 28 sau 29 iulie prima mansa a finalei Cupei Intertoto, data ce coincide cu cea a etapei inaugurale a Ligii 1.Fara infringereAventura CFR-istilor din Austria, acolo unde au sustinut ambele cantonamente din intersezon, a reprezentat un bun prilej pentru antrenorul Ioan Andone de a-si forma o parere asupra potentialului echipei. Sapte amicale au sustinut „feroviarii“ in statiunile austriece, fara a pierde vreun meci. Au debutat cu o victorie repurtata asupra Austriei Viena (2-0), urmind o remiza cu Red Bull Salzburg (1-1). In continuare, CFR-istii s-au impus, pe rind, in fata echipelor Zalgiris Vilnius (2-0), Lokomotiv Moscova (4-3), Zaglebie Lubin (2-0) si Lech Poznan (3-2), pentru ca ultimul meci de verificare, cel cu cehii de la Viktoria Plzen, sa se incheie indecis (1-1). Golgheter al echipei a iesit brazilianul Didy, cu 7 reusite, sud-americanul atingind o forma deosebita sub comanda lui Ioan Andone, care l-a distribuit in spatele virfurilor echipei. De asemenea, „Falcosul“ a schimbat si sistemul de joc, impunind la echipa formula 4-2-3-1, care a inlocuit-o pe cea veche 4-3-3, folosita in perioada Dorinel Munteanu si Cristiano Bergodi. BILANT5victorii au obtinut CFR-istii in cele sapte amicale din Austria. „Feroviarii“ au un golaveraj pozitiv, 15 goluri marcatesi numai 7 primite.

Control la taberele scolare

In ultimii cinci ani, nu au existat imbolnavirii in rindul elevilor cazati in taberele din judetDecizia apartine ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, ca urmare a incidentului petrecut in tabara de la Navodari.Micutii cazati in cele doua tabere de la Paltinis si de la Ocna vor fi deranjati, saptamina aceasta, de controalele inspectorilor sanitari. Acestia vor veni insotiti de medici veterinari si angajati de la Protectia Consumatorului. Aceasta actiune de control in toate taberele scolare trebuie finalizata pina la sfirsitul lunii iulie, iar masura vine in urma incidentului petrecut la tabara „Delfinul" din Navodari, acolo unde inspectorii sanitari au suspendat activitatea taberei si au aplicat amenzi in valoare de 7.500 RON pentru conditii igienico-sanitare necorespunzatoare. Potrivit conducerii Autoritatii de Sanatate Publica Sibiu, in ultimii cinci ani nu au existat cazuri de imbolnaviri in taberele de scolari sibiene, insa considera ca acest control e binevenit.Posibile surprizeInsititutiile abilitate sa controleze taberele scolare sibiene spun ca ei oricum faceau astfel de controale, negind ca unele controale sint demarate in urma unor incidente cum a fost cel de la Navodari. „Am fost acum vreo luna si am controlat celor doua tabere, inainte ca elevii sa ia vacanta. Nu au fost descoperite probleme, insa acum vom merge sa le controlam din nou. Vom forma echipe mixte alcatuite din reprezentantii Autoritatii de Sanatate Publica, ai Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului si ai Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor din Sibiu. Noua ni s-a dat o lista de 5 tabere, si speram sa nu avem surprize la cele private de la Biertan si Nou Sasesc, asta in cazul in care acolo sint cazati copii", spune medicul Ioan Pentea, putator de cuvint in cadrul DSVSA Sibiu. Probleme la OcnaMinistrul Sanatatii Publice a atras atentia asupra riscului de imbolnaviri si a pericolului la care sint expusi elevii si studentii care frecventeaza o tabara scolara neverificata. Claudiu Spinu, directorul Directiei de Tineret Sibiu, spune ca in taberele sibiene nu sint probleme. „In Sibiu exista doua tabere functionale, la Paltinis care este ocupata, si la Ocna Sibiului. In urma unui control, s-a stabilit ca la Ocna sint ceva probleme cu reparatiile cladirii si are termen pina luni (n.r. - ieri) sa refaca o parte din tencuiala fatadei. In prezent sint 50 de elevi cazati la Paltinis, iar la Ocna cererea nu este foarte mare", afirma Claudiu Spinu.Fara imbolnaviriPotrivit conducerii Autoritatii de Sanatate Publica Sibiu, in ultimii ani, in taberele scolare nu au existat imbolnaviri in rindul elevilor cazati. Insa acestia spun ca vor verifica la singe blocurile alimentare si conditiile igienico-sanitare. „In ultimii cinci ani, nu au existat imbolnavirii in rindul elevilor cazati in astfel de tabere. Inspectorii sanitari vor merge de luni (astazi. n. red.) sa verifice conditiile in care sint cazati elevii sau studentii. Rezultatele vor fi transmise catre Minister pina la sfirsitul lunii", spune Simona Berariu, purtator de cuvint in cadrul ASP Sibiu.Super ofertaPeste 80 de elevi sint asteptati in perioada urmatoare sa se cazeze la Paltinis. Cu doar 42 de lei pe zi, acestia vor avea o vacanta de neuitat. Cazare, trei mese pe zi, conditii excelente si multa, multa distractie. La Ocna, o zi de cazare, in care este inclusa si masa costa 40 de lei, iar la Saliste o zi de vacanta costa 35 de lei.

Teatru pentru romi

Romii din Sibiu vor invata despre importanta documentelor de identitate prin intermediul unei piese de teatru. Lectia este oferita de guvern si platita cu bani europeni, printr-un proiect PHARE. Prin actiunea socio-culturala „Caravana Teatru Forum", romii din imprejurimile Sibiului se vor aduna, astazi, la biserica Armeneasca din Dumbraveni, pentru a fii martorii unui spectacol de teatru inedit. „In cadrul piesei, romii vor fi motivati sa se implice in procesul de obtinere a actelor de identitate si vor fi informati asupra beneficiilor de care pot dispune daca se pun in legalitate. Beneficiile tin de domemiul asistentei sociale, medicale, a accesului la educatie, accesul pe piata muncii, dar si posibilitatea de a calatori in Uniunea Europeana", a explicat Oana Livadariu, account manager in cadrul Human Dynamics, firma care se ocupa de promovarea evenimentului. O echipa de actori din Bucuresti le va povesti romilor despre importanta constientizarii problemelor cu care se confrunta si despre modalitatile de rezolvare, cu tot cu sprijinul autoritatilor locale. Spectacolul de astazi este programat la ora 18.00. Dumbraveniul este cea de-a treia locatie aleasa pentru desfasurarea teatrului, dupa Braila si Craiova. 

Sfaturi antibataie

Politistii sibieni recomanda sibienilor sa nu dea curs provocarilor facute de persoane cunoscute cu un comportament violent sau aflate sub influenta bauturilor alcoolice. Oamenii legii considera ca, doar in acest fel, vor putea evita victimizarea cetatenilor. Mai mult, acestia roaga cetatenii sa nu raspunda la injuriile, jignirile si amenintarile primite de la persoane cu un comportament agresiv, iar dupa ce au consumat alcool sa nu incerce sa  rezolve problemele prin amenintari sau acte de violenta si sa apeleze la cei responsabili din institutiile competente pentru aceste lucruri. „Angajatilor unitatilor de alimentatie publica si ai localurilor unde se comercializeaza bauturi alcoolice, le este interzis a servi cu bauturi alcoolice persoanele aflate in stare de ebrietate, conform prevederilor Legii nr. 61/1991", se arata in recomandarea politistilor.  

Tabara de muzica

Copiii sibieni care considerca au talent muzical se pot bucura de o tabara creata special pentru ei. Astfel, in perioada 15 si 21 iulie, Asociatia „Music Camp International" va organiza o tabara care se adreseaza strict copiilor cu virste cuprinse intre 10 si 14 ani din comunitatea sibiana. Potrivit organizatorilor, micutii care vor sa participe la acest eveniment nu vor avea decit de invatat deoarece, spun ei,  „Music Camp reprezinta o modalitate practica de intelegere a muzicii, bazata pe metode interactive de predare". Gazda taberei muzicale va fi liceul „Constantin Noica", unde tinerii talentati isi vor da intilnire. Aici copiii vor invata sa cinte la doua dintre instrumentele puse la dispozitie de organizatori si anume vioara, chitara, orff, clopotei si fluier si vor participa la cor. Pentru incheierea evenimentului este prevazut un concert acompaniat de Filarmonica Sibiu, la Catedrala Romano-Catolica din Piata Mare. Copiii vor avea ocazia sa faca dovada celor invatate in tabara, ei realizind o demonstratie de muzica instrumentala. Intrarea va fi libera.

Fanul lui Johannis

Julio Iglesias, artistul care a vindut in intreaga sa cariera peste 250 de milioane de albume, a declarat inaintea concertului de aseara, de la Sibiu, ca  ar vrea sa revina la noi in oras, daca primarul Klaus Johannis cistiga cel de al treilea mandat. „Sibiul  este un oras minunat, cu oameni extraordrinari si sper sa fiti reales iar si iar ca sa mai vin aici. Va rog sa faceti asa. Voi veni de cite ori ma invitati ca primar sau ca presedinte.  Exact, de cite ori sinteti ales ma intorc in Sibiu", i-a marturisit artistul, duminica seara, primarului Klaus Johannis.Sedinta foto cu Julio IglesiasCarmen si Klaus Johannis au fost primii fani ai lui Julio Iglesias care au avut ocazia duminica seara, la primarie, sa faca poze cu celebrul cintaret. Julio Iglesias a primit cu aceasta ocazie o medalie de aur cu Sibiul, dedicata Capitalei Culturale Europene. Despre primarul nostru, Iglesias a apreciat ca este „foarte dragut", remarca care l-a facut pe edilul sef al Sibiului sa roseasca.Discutii despre turismPrimarul Johannis a anuntat ca Julio Iglesias este posibil sa revina la Sibiu. La prima intilnire cu cintaretul, primarul a discutat despre ... turism.  „Am avut o intilnire foarte placuta cu domnul Iglesias. Am discutat despre Sibiu, oras care i-a placut foarte mult pina acum, despre Romania, despre posibilitatile noastre de dezvoltare, el fiind un om care s-a intilnit cu foarte foarte multi politicieni si artisti. Crede ca avem sanse foarte bune sa avem o dezvoltare foarte frumoasa in special in turism. L-am invitat sa mai vina si s-ar putea sa revina inca o data la Sibiu", a spus, dupa intilnire, Klaus Johannis.10.000 de fani la concertLa concertul de aseara din Piata Mare, peste 10.000 de fani au fost prezenti pentru a se bucura de Julio Iglesias. Prezenta artistului la Sibiu se inscrie in turneul „Julio Iglesias Romantic Classics Tour 2007"', desfasurat in mai multe orase din Romania, urmind spectacole la Timisoara, Bacau, Bucuresti si Constanta. Iglesias a mai vizitat tara noastra, prima data in 1968, la Festivalul „Cerbul de Aur" de la Brasov, apoi in 1999, cind a sustinut un concert la Bucuresti.

Canicula loveste din nou

Potrivit ANM, in intervalul  17-22 iulie, vremea va deveni excesiv de calda in toata tara. Astfel, astazi si miine in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si in sudul si estul Moldovei, temperatura aerului va urca pina la 36-38 de grade. Mai mult, in zilele de 19, 20, 21 si 22 iulie, vremea va fi caniculara in aproape toata tara, cu valori care vor depasi frecvent 35-36 de grade.  In acest interval, indicele de confort termic temperatura-umezeala va atinge si depasi pragul critic de 80. Canicula si in SibiuPentru a lua masuri impotriva caniculei, premierul Tariceanu a avut, ieri, o videoconferinta cu toti prefectii din tara. Una din solutiile gasite, ieri, a fost interzicerea autovehiculelor mai mari de sapte tone sa circule in judetele care au primit avertizare cu cod galben. Acestea nu vor avea voie sa circule intre orele 10 si 20, pina la ridicarea avertismentului. „Ne asteapta o saptamina caniculara", a spus, ieri, Ion Popescu, directorul Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud. Din cauza temperaturilor care au depasit, ieri, 33 de grade Celsius, dar si a bauturii alcoolice consumate in exces, cinci sibieni au cazut in plina strada. Acestia au fost transportati de urgenta la spital si, potrivit medicilor de garda sint in afara oricarui politic.

Profesori de nota 10

Viitorii dascali din Sibiu si-au demonstrat cunostintele la examenul de titularizare. Pentru a iesi de pe mina lor elevi bine pregatiti, acestia au avut de trecut in cele trei zile cit a durat titularizarea atit de probe scrise, cit si practice. Se pare ca aceasta triere a fost de bun augur, deoarece mare le-a fost mirarea profesorilor examinatori cind au descoperit ca unii candidati nu cunosteau opere esentiale din literatura romina. „Am fost uimita cind o candidata a sustinut ca subiectul de la Limba si literatura romana pe care l-a primit nu era prevazut in programa. Este vorba de o cerinta din Camil Petrescu, autor canonic. Nu inteleg cum poate veni la un examen de titularizare o candidata atit de nepregatita care se pare ca stie mai putin decit un elev de liceu, ea fiind absolventa de facultate", s-a plins Elena Gabos, inspector scolar general adjunct. Cu toate acestea, ceilalati candidati au compensat, ei obtinind note mai bune decit anul trecut. Au existat 3 note de 10, cele mai multe fiind cuprinse intre 9 si 10.Asteapta repartizareaAcum nu mai ramine decit problema repartizarii propriu-zise a persoanelor care au fost declarate admise la examenul de titularizare pe domeniile pentru care au candidat. Centrele unde se va face aceasta repartizare sint sase dintre scolile sibiene, respectiv Scoala cu clasele I-VIII „Regina Maria", Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara „Terezianum", Colegiul Agricol „D. Barcianu", Scoala cu clasele I-VIII din Agnita, Scoala cu clasele I-VIII Nr.8 din Medias si Liceul Teoretic „Axente Sever" din Medias. In cazul primelor doua centre, repartizarea se va face miercuri, la urmatorele doua, joi, iar pentru ultimele doua se va decide vineri. Si pentru posturile de suplinitor repartizarea se va face tot in cadrul acelorasi centre.

Lucrari la Energetic

 Scolile sibiene profita ca elevii nu mai sint la scoala si au intrat in febra reparatiilor. La Grupul Scolar Energetic din Sibiu actiunile de reabilitare se afla in faza incipienta, dar sint multe la numar. Cum era de asteptat, cum s-a schimbat conducerea, se incearca si schimbarea scolii, cel putin partial. Astfel, intr-o prima etapa s-au zugravit deja salile de clasa de la etajul doi al cladirii si au fost reparate unele instalatii sanitare, cu greu, insa, din cauza examenelor care abia s-au terminat.Bani de la statImportanta pentru aceste reparatii este, bineinteles si contributia materiala a statului.  In acest sens, Grupul Scolar Energetic beneficiaza de un program de reabilitare aprobat de Guvernul Romaniei. „Este vorba de o suma totala de 2,4 milioane de lei care vor intra in reparatiile de care avem nevoie", spune Sorin Dan Volosciuc, directorul Grupului Scolar Energetic. Din acesti bani se va face o biblioteca si o sala multifunctionala. „Vreau ca elevii sa aiba o biblioteca moderna si o sala de lectura suplimentara unde pot veni elevii navetisti care ajung mai repede la scoala. Este mult mai bine sa vina aici decit sa stea prin baruri sau prin alte locuri, pina la inceperea cursurilor", considera Volosciuc. De asemenea, va fi reabilitat si vechiul teren de sport, construit acum 40 de ani si la care nu s-a mai vazut nicio imbunatatire de atunci. Totul se plateste Tot acest val de imbunatatiri, va atrage dupa sine si o raspundere mai mare din partea elevilor. Cei din conducere vor instaura un regulament interior, prin care fiecare elev se va angaja sa plateasca tot ce va strica. Tot in aceasta vara va fi refacuta si instalatia de apa. „De exemplu, luna trecuta am avut o factura imensa la apa, deoarece, centrala fiind foarte veche, inregistreaza multe pierderi care sint suportate de noi, fara a consuma apa care apare pe factura", se plinge Volosciuc. Acesta mai are in plan improvizarea unui parculet, intre cele doua terenuri de sport, unde elevii se pot relaxa, dar si extinderea spatiilor verzi din curtea scolii. Pentru anul viitor, directorul are programata asfaltarea curtii.

Posturi „caldute" la pompieri

Sibienii se mai pot inscrie pina in data de 20 iulie, la sediul unitatii, din strada Vasile Cirlova, nr. 16-22Cariera de pompier sau angajat in cadrul unui serviciu pentru situatii de urgenta pare din ce in ce mai tentanta pentru sibieni. Cele aproape 200 de posturi scoase la concurs de catre Inspectoratul „Dumitru Croitoru", pentru detasamentele din Sibiu, Medias si Agnita, sint la mare cautare. Potrivit colonelului Ioan Faur, purtatorul de cuvint al unitatii, doritorii sint atrasi atit de salariul, situat intre 1.000 si 1.500 de lei, la care se adauga si alte sporuri,  dar si alte avantaje. „Nu credeam ca o sa fie asa mare cererea. Probabil ca sint tentati de salariul bun care se ofera. Cred ca un salariu de peste 1.000 de lei este interesant, mai ales pentru cineva care nu are studii superioare. Alta data aveam probleme in a gasi candidati, dar acum este foarte mare cererea", spune Ioan Faur. Doi pe locIn mai putin de o saptamina de la startul inscrierilor, pe adresa Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta s-au inregistrat nu mai putin de 370 de cereri. Cum inscrierile continua pina in data de 20 iulie, conducerea se asteapta la un adevarat record de candidati. „Nu conteaza ca sint femei, sau barbati, cu totii vin sa se inscrie. Pentru noi e foarte bine, pentru ca aria de selectie este mai mare si putem lua «spuma». Oricum, este un fapt nemaiintilnit la noi sa fie o asemenea cerere pentru posturile de pompier", spune Ioan Faur. Program atractivCandidatii sint atrasi pina si de programul de lucru. „Eu am lucrat atit in tara, cit si in strainatate. Am avut chiar si o firma, dar acum m-am cam saturat. Am aflat care sint conditiile si cred ca este cea mai buna varianta pentru mine. Lucrez o zi si o noapte, dupa care doua am liber. Este foarte convenabil. In acelasi timp pot sa mai fac si altceva. Una peste alta cred ca e foarte bine. Pot spune ca, daca ajung sa primesc acest post, nu trebuie sa mai caut alt serviciu pentru ca-mi asigura atit un venit suficient, cit si timp liber", spune Doru Vasiu, unul dintre candidati. Baschetbalistii vor si eiPrintre cei care vor sa ajunga pompieri se numara si fostii baschetbalisti Alex Kovacs si Gyuri Grunwald. „Este foarte tentant sa devii pompier. Salariul este bun si faptul ca muncesti intr-o institutie de stat iti confera o siguranta. Eu oricum ma cam apropiam de finalul carierei si trebuia sa fac ceva. Daca e sa intru, voi fi cel mai fericit om. Ma pot gindi dupa aceea sa-mi intemeiez, din nou, o familie, si sa cladim planuri de viitor", spune Alex Kovacs. Conditii obligatoriiCandidatii care vor sa se inscrie la concurs trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: sa aiba cetatenia romana si domiciliul in Romania; sa cunoasca limba romana, scris si vorbit; sa aiba cel putin studii liceale cu diploma de bacalaureat; sa indeplineasca cerintele postului scos la concurs; sa aiba un comportament corespunzator cerintelor de conduita admise si practicate in societate; sa fie declarati apt medical, fizic si psihologic; sa nu aiba antecedente penale sau sa nu fie in curs de urmarire penala ori de judecata pentru savirsirea de infractiuni; sa aiba inaltimea de minimum 1,65 m; cei rechemati in activitate sa nu fi fost trecuti in rezerva ca urmare a hotaririi consiliilor de judecata; cei care au grade militare in rezerva, sa nu dobindeasca, la incadrare, grade militare din corpul ierarhic inferior celui in care se afla in rezerva. In functie de postul pe care aplica, doritorii trebuie sa aiba virsta mai mica de la 30, 35, sau 40 de ani. Inscrierile se pot face pina la data de 20 iulie, la sediul Unitatii, din strada Vasile Cirlova, nr. 16-22.

Tigari obtinute cu cutitul

O mama a ajuns la spital, dupa ce un cutit aruncat in podea de fiul sau i-a riscosat in picior. Conform datelor oferite de politisti, duminica dimineata, Postul de Politie Sadu a fost sesizat de catre S. Gheorghita, domiciliata in localitatea Sadu, despre faptul ca S. Dumitru a aruncat cu un cutit in podeaua bucatariei, cutit ce a ricosat si i s-a infipt in gamba piciorului drept. Victima a fost transportata la Spitalul Clinic Judetean Sibiu. „La fata locului s-a deplasat echipa operativa, care a constatat faptul ca, pe fondul unui conflict spontan, generat de refuzul victimei de a da curs cererii fiului sau, S. Dumitru, de a-i aduce tigari si bautura, acesta a aruncat cutitul cu care facea aschii pentru foc in podeaua bucatariei, cutit care, din ricoseu, s-a infipt in piciorul mamei sale", se arata in raportul intocmit de politisti. Victima a fost internata la Spitalul Clinic Judetean Sibiu. Cercetarile sint continuate de catre lucratorii Postului de Politie Sadu, in vederea stabilirii cu exactitate a imprejurarilor in care s-a produs incidentul, urmind ca, in functie de numarul de zile de ingrijiri medicale acordate victimei, sa se faca incadrarea juridica a faptei.

Bataie la nunta

Citiva tineri din Apoldu de Jos au baut peste masura la o nunta si s-au luat la bataie. Potrivit politistilor, duminica noaptea, lucratorii Postului de Politie Apoldu de Jos au fost sesizati de catre T. Nelu, paznic de noapte in localitatea Apoldu de Jos, despre faptul ca in incinta unui local din Apoldu de Jos, pe fondul consumului de alcool, a avut loc o altercatie intre citiva tineri din localitatea Apoldu de Jos si alti barbati, care participau la o nunta in localitate. „Lucratorii Postului de Politie Apoldu de Jos deplasati la fata locului au aplanat conflictul existent intre M. Bebe, domiciliat in localitatea Miercurea Sibiului, si C. Petru, din Apoldu de Jos", se precizeaza intr-un raport al politiei. Din fericire, nu au fost victime care sa necesite ingrijiri medicale. Cercetarile sint continuate de catre lucratorii Postului de Politie Apoldu de Jos.

Depasire ratata

Un stranier care nu a respectat regulile de circulatie din Romania a bagat in spital o femeie. Potrivit politistilor, C. Ion, in virsta de 53 ani, cetatean roman cu domiciliul in Italia, in timp ce conducea autoturismul marca Honda, din directia Sibiu - Brasov, s-a angajat in depasirea unei coloane de autovehicule oprite la semaforul electric montat la podul peste riul Cibin, iar la revenirea pe banda sa de circulatie a acrosat autoturismul marca Dacia Super Nova, oprit la culoarea rosie. „In urma impactului, autoturismul marca Dacia a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a acrosat partea laterala stinga a autocamionului marca MAN, cu remorca, autocamion condus regulamentar in directia Brasov - Sibiu", se arata in raportul intocmit de politisti. In urma accidentului a rezultat ranirea grava a pasagerei din autoturismul Dacia, care a fost internata la Spitalul Clinic Judetean Sibiu. Cercetarile continua.

Wizz Air creste capacitatea de transport pentru zborurile din Romania

Mai multe zboruriWizz Air isi continua procesul de extindere atit in Romania, cit si la nivel european. Dupa numai o luna de la deschiderea noii baze operationale din Bucuresti, compania anunta cresterea frecventei zborurilor pe ruta Bucuresti – Londra Luton, incepind din octombrie. Cresterea numarului de zboruri are loc in acelasi timp cu cea realizata pe alte rute, cum ar fi Bucuresti – Roma, unde pasagerii beneficiaza deja de zboruri zilnice, incepind cu data de 8 iunie. Ca urmare a acestei cresteri, capacitatea de transport se va mari cu 75% pentru ruta Bucuresti – Roma Ciampino si cu 133% pentru Bucuresti – Londra Luton, fata de capacitatea anuntata pentru iarna lui 2007. Decizia luata de companie vine la scurt timp dupa anuntul de lansare a unor noi zboruri cu plecare din Bucuresti si Tirgu Mures si a deschiderii bazei operationale din Bucuresti. Atit noile curse din Bucuresti spre Liverpool, Parma si Valencia, cit si cursele din Tirgu Mures spre Londra vor fi operate din octombrie 2007. Concomitent cu intensificarea zborurilor cu plecare din Romania, Wizz Air va lansa un nou zbor pe ruta Budapesta – Milano Bergamo si va intensifica frecventele unor alte curse din Budapesta si Varsovia.Flota extinsaWizz Air a intrat recent in posesia celei de-a 13-a aeronave Airbus A320, ca parte din planul de extindere a flotei la 53 de aeronave A320 pina in 2012. In cadrul programului sau de crestere, compania a anuntat si deschiderea celei de-a 7-a baze operationale in Poznan (Polonia) in ianuarie 2008, precum si lansarea unor noi rute.Wizz Air opereaza o flota tinara de aeronave Airbus A320, din 6 baze, catre 47 de destinatii din Europa, pe mai mult de 90 de rute. Compania opereaza zboruri din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Croatia, Slovenia si România. În 2006, Wizz Air a transportat peste 3 milioane de pasageri. 

Revolta jucatorilor

Situatia la FC Sibiu este departe de cerintele marii performanteFC Sibiu are planuri mari pentru acest sezon. Vrea sa promoveze in liga a II-a. Deocamdata, cu acelasi lot care, in sezonul trecut, a retrogradat in esalonul patru al fotbalului romanesc. Mai mult, daca s-ar putea, cu bani cit mai putini. Ieri, in prima zi de cantonament, fotbalistii s-au plins ca n-au mai primit un leu de aproape trei luni. „Nu se poate sa vrei sa faci performanta fara bani. N-am mai primit salariile de aproape trei luni. Iarasi se vrea sa facem voluntariat. N-avem noi salarii mari, dar daca nici acei putini bani nu ii luam la timp, pentru ce sa mai venim la fotbal. In conditiile acestea nu se poate face performanta", spun mai multi jucatori, sub protectia anonimatului. Atac durIntrebat pe tema salariilor restante, noul presedinte al echipei, Werner Keul s-a lansat intr-un atac dur la adresa jucatorilor. Acesta spune ca jucatorii sint niste nesimtiti care nu vor decit bani, fara a vrea sa faca, cu adevarat, performanta. „Sint niste smecheri prosti. Ei vor doar bani si nimic altceva. Se gindesc doar la moment si nu in perspectiva. Este de-a dreptul jignitor cum pun ei problema. Ei au retrogradat in liga a patra si acum tot ei vor bani. Ar trebui sa nu le mai dau nimic. Sint niste golani. Le-am virat de astazi (n. r. - ieri) banii, dar acum imi pare rau ca am facut-o. Intii sa joace si apoi sa ceara bani", spune Keul. Doi au renuntatGabor si Perean, doi dintre fotbalistii care au evoluat sezonul trecut pentru Soda Ocna Mures si care au participat la doua antrenamente ale sibienilor au anuntat ca nu vor sa joace pentru FC Sibiu in sezonul viitor. „M-au anuntat ca nu vor sa mai vina la noi. Ei au avut dezlegarile in alb inainte de a semna noi actele cu Soda. Nu avem ce le face. Oricum, unul dintre ei nu-mi placea foarte mult. Incercam sa ne descurcam cu ce avem si sa cautam altii pentru a ne completa lotul. Oricum, timpul este foarte scurt si trebuie sa ne miscam repede", spune Florin Cotora, dirctorul sportiv al formatiei. Visa nu mai vreaIntr-o situatie identica se afla si  fostul fundas sibian Bogdan Visa, care se afla, in aceste zile, la Rm. Vilcea, formatie la care incearca sa se transfere chiar daca mai are contract cu FC Sibiu pentru inca un sezon. „Bogdan nu mai vrea sa revina la Sibiu. S-a saturat sa faca fotbal pe chibrite si sa nu primeasca decit bani putini. Nici performanta nu se poate face aici. El are un potential mare, pe care este pacat sa si-l iroseasca aici. Daca echipa era intr-un esalon mai sus nu se punea problema sa plece, dar asa nu are ce face", spune un apropiat al jucatorului. Il asteapta pe MaierIeri ar fi trebuit sa fie prima zi de antrenament a lui Ovidiu Maier. Jucatorul era asteptat la Sibiu ieri, in cursul dupa-amiezii. Pina la inchiderea editiei el n-a ajuns la Sibiu si nici n-a putut fi contactat telefonic pentru a confirma acordul sau cu FC Sibiu. „Noi ne-am inteles asupra datelor contractuale, dar asteptam sa si soseasca pentru a incepe pregatirea. Ni-l dorim la echipa pentru ca stim ca este un jucator de valoare. Totusi, si el va trebui sa se pregateasca la fel ca si ceilalti jucatori pentru a putea intra in primul 11", spune Marian Margarit. Cinci zile de cantonamentFC Sibiu a intrat de ieri in cantonament. La cele doua antrenamente conduse de Marian Margarit n-au participat decit jucatorii sibieni. Fotbalistii de la Ocna Mures sint asteptati sa se alature restul jucatorilor abia in aceasta dimineata. Ii astept sa vina si sa intram in program normal. Nu sint decit cinci zile de antrenamente dure si trebuie sa ne concentram total. Oricum, timpul este foarte scurt pentru a face o pregatire buna", spune Margarit. Lacrimile lui VermanLa finalul antrenamentului de ieri, Marian Margarit a avut parte de un moment inedit. A fost asteptat la final de juniorul Verman, care a inceput sa plinga. Era suparat ca nu mai poate juca in urmatoarea perioada, pentru ca a facut besici foarte urite la meciul de simbata, cind l-a ros ghetele primite. „Numai de doua zile am venit si acum trebuie sa stau atita timp pe tusa", a spus, cu lacrimi in ochi, jucatorul.

Cu 1000 Euro in 36 de tari

Familie aproape realaCu ajutorul unui automobil Škoda Roomster 1.4 TDI (59 kW/ 80 CP) Plattner doreste sa viziteze 35 de tari ale Europei în cadrul unei excursii cu familia. Obiectivul: carburantul consumat sa nu necesite fonduri mai mari decit cele din saculet.Portbagajul masinii va fi umplut cu bagajul pe care o familie compusa din patru membri îl ia cu ea într-o excursie. Bagajul va fi real, familia va fi mai mult sau mai putin "reala" – "sotia" pe locul din dreapta si cei doi "copii" pe bancheta vor fi manechine a caror masa este egala cu cea medie a unei femei, respectiv a copiilor cu virsta cuprinsa între opt si zece ani. "Gratie manechinelor, excursia poate fi vazuta - din punct de vedere tehnic - ca una de familie", a spus Plattner, "exceptind faptul ca nimeni nu-mi va spune cum sa pilotez sau sa obiecteze ca rulez 1.000 kilometri fara pauza", spune Plattner. Traseul a inclus si RomaniaÎn ciuda portbagajului încarcat la maximum, Plattner crede ca media consumului de-a lungul traseului ce masoara 15.000 kilometri - trece prin 36 de tari - va fi de 5 litri/ 100 km si ca saculetul de bani nu se va goli pâna când va preda automobilul la uzina Škoda.Traseul ce va fi strabatut de Gerhard Plattner si familia lui fictiva va fi urmatorul: Mladá Boleslav, Hamburg, Amsterdam, Bruxelles, Londra, Paris, Luxembourg, Geneva, Andorra La Vella, Barcelona, Monte Carlo, Vatican, San Marino, ferry-boat pe ruta Ancona - Igoumenitsa, Salonic, Skopje, Edirne, Bucuresti, Brasov, Timisoara, Belgrad, Budapesta, Zagreb, Ljubljana, Viena, Bratislava, Uzgorod, Varsovia, Vilnius, Riga, Tallinn, St. Petersburg, Helsinki, ferry-boat pe ruta Helsinki - Stockholm, Oslo, Copenhaga, Rostock, Berlin si Mladá BoleslavÎn România Plattner a sosit pe 8 iulie, cind s-a oprit la Bucuresti. Pe 9 iulie pilotul austriac a fost asteptat de catre pasionatii marcii Skoda la dealerul Delcar din Brasov. Ultima noapte in România, Plattner a petrecut-o în Timisoara, dupa care s-a îndreptat spre Belgrad.Despre PlattnerCartea Recordurilor îl descrie pe Gerhard Plattner drept cel mai experimentat conducator auto din lume, campion la categoria sofat economic.În ultimii ani Plattner a stabilit doua recorduri nationale de consum cu Skoda în România. Ultimul, în 2005, a fost de numai 2,6 litri/100 km realizat la traversarea României pe ruta Constanta-Oradea.Alte recorduri ale lui Gerhard PlattnerCel mai rapid tur mondial;Cel mai economic tur mondial;Cea mai rapida traversare a Europei de la nord la sud;Cea mai economica traversare a Europei de la est la vest.Cel mai mic consum de combustibil parcurs între cel mai nordic si cel mai sudic oras din lume.Primul înconjur al Pamintului prin toate continenteleCel mai rapid înconjur al Pamintului, în 28 de zile si 16 ore.Cel mai economic înconjur al Pamântului prin toate continentele, cu un consum de 3,78 L / 100Km la o viteza medie de 86 Km/ H.Gerhard Plattner detine si 24 de recorduri de sofat la cea mai mare viteza. 

Inapoi la Roma

Antrenorul formatiei AS Roma, Luciano Spalletti, a declarat, ieri, in cadrul primei conferinte de presa inaintea sezonului 2007-2008, ca se bazeaza, in continuare, pe serviciile romanului Cristian Chivu, chiar daca fundasul nu si-a prelungit contractul cu gruparea italiana. „Chivu este un baiat serios, iar acest lucru il vor vedea si fanii. Este un fotbalist foarte tehnic si important pentru echipa noastra. Sint fericit ca il am la dispozitie si ca a ramas, si voi conta in continuare pe el, pentru ca va juca la fel de bine ca si cum a facut-o in ultimii ani", a declarat, ieri, antrenorul lui AS Roma, Luciano Spalletti. Intrebat daca este posibil ca romanul Chivu sa nu mai joace pentru ca nu si-a prelungit contractul, Spalletti a spus ca nu se poate pune problema in acest fel, pentru ca are nevoie de un fotbalist de valoarea lui Chivu.Alt postTehnicianul italian a explicat ca este posibil ca jucatorul roman sa fie folosit pe o alta pozitie in compartimentul defensiv, dupa ce clubul a efectuat unele transferuri. „Poate sa ramina pe aceeasi pozitie, dar el prefera sa joace pe centru, insa poate evolua pe mai multe posturi", a mai spus antrenorul, care a comentat si unele declaratii pe care le-a facut pentru un post italian de televiziune, cum ca fundasul roman nu mai poate ramine la Roma daca nu-si prelungeste contractul. „Am declarat mai multe lucruri, ca mi-ar face placere sa-l pastram pe Chivu, dar dupa ce am fost intrebat despre negocierile cu Inter, am spus ca un jucator ca el are mereu oferte, dar ca pentru a fi cumparat trebuie sa fie liber de contract", a afirmat antrenorul gruparii italiene. 

Apa florilor din casa in concediu

Nu stati o vesnicie!V-ati facut bagajele si ati vorbit deja cu vreun prieten sa duceti cîinele la el. Dar ce faceti cu gradinita de pe balcon? Puteti sa lasati cheia la un vecin sau la un prieten care sa intre si sa ude periodic plantele. Daca aceasta solutie nu vi se pare atragatoare, puteti improviza o instalatie ingenioasa care sa asigure umiditatea permanenta a solului. Atentie însa, radacinile plantei se pot sufoca, daca vacanta dumneavoastra se prelungeste.Cum lasam florileFie ca sînt în ghivece sau în diferite suporturi, plantele au nevoie de multa apa. Vara, din cauza caldurii, trebuie sa le acordati cea mai mare atentie. Pentru a va proteja plantele, trebuie sa tineti cont de cîteva lucruri. Ghivecele nu trebuie lasate direct în bataia razelor solare, deoarece frunzele se pot arde, iar pamîntul se va usca. Ele trebuie amplasate în locuri umbroase, cu temperatura constanta. Aveti grija sa lasati geamurile întredeschise si sa închideti usile de la camere pentru a nu se crea curenti de aer, destul de periculosi pentru cîteva specii de plante. Evitati sa lasati florile bolnave lînga cele sanatoase pentru ca în timp, boala se poate transmite si la cele sanatoase. Plantele cu tulpini lemnoase, precum yucca sau dracena, nu au nevoie de multa apa. La fel si cactusii. Aceste plante le puteti uda înainte de plecare si repetati apoi aceasta operatiune la întoarcere.Idei ingenioase pentru apa florilorPentru a asigura plantei o sursa de apa continua puteti folosi un recipient cît se poate de ingenios si la îndemîna oricui. Luati un bidon de plastic, taiati-i partea superioara si umpleti-l cu apa. În functie de nevoia de apa a plantei, rupeti cîteva fîsii dintr-o camasa mai veche, sau chiar o cîrpa absorbanta. Un capat al fîsiilor îl puneti în bidonul cu apa, lînga ghiveci, astfel încît sa stea înmuiat tot timpul, iar celalalt capat îl îngropati în pamînt, cît mai aproape de radacinile plantei. Daca vi se pare prea complicat, va dam o alta idee mai usoara. Luati acelasi bidon de plastic, dar nu-l mai taiati. Umpleti bidonul cu cît mai multa apa, nu-i puneti dopul. Apoi, înfingeti bidonul cu gura în pamînt. Pamîntul îsi va lua singur cîta apa are nevoie, pentru a se mentine umed constant. Metoda nu este recomandata pentru perioade lungi de timp pentru ca radacinile se pot asfixia.

Viitoarea politica maritima a Uniunii

Parlamentul a adoptat, joi, o propunere de rezolutie privind viitoarea politica maritima a Uniunii, parte a strategiei Europene pentru protectia si conservarea mediului marin. Subiectele cheie ale rezolutiei au vizat dimensiunea de mediu, importanta economica, turismul, politica pescuitului si aspecte sociale.În raportul realizat de Willi Piecyk (PSE, DE) si adoptat joi cu 530 voturi pentru, 25 contra si 6 abtineri, deputatii au cerut reducerea drastica a emisiilor de dioxid de carbon si de sulf, si a celor de oxid de nitrogen provenite de la nave, în special prin promovarea utilizarii energiilor regenerabile. Ei au cerut nave Europene mai bine echipate si introducerea unei marci Europene de calitate pentru ambarcatiuni.Deputatii au cerut masuri care sa asigure ca rezervoarele de combustibil în noile nave trebuie stocate în locuri sigure, dublu-asigurate. Ei au considerat necesara stabilirea unei Paze Europene de coasta pentru cooperare si coordonare sporita în diferite probleme survenite în sectorul maritim. O atentie speciala, au spus ei, ar trebui acordata turismului durabil în zona de coasta si ar trebui învestit un Comisar European pentru Politica Maritima.În timpul dezbaterii raportului, deputatii au salutat  luarea în considerare a dorintelor lor în propunerile Comisarului European pentru Pescuit si Afaceri Maritime, Joe Borg. La 10 octombrie, Comisia va prezenta un pachet legislativ ambitios în ce priveste politica maritima. El va include prevederi privind o abordare Europeana integrata pentru afacerile maritime. În linie cu raportul Parlamentului, Comisia va urmari sa promoveze si sa dezvolte metode de utilizare durabila a oceanelor si marilor si sa asigure un nivel ridicat de trai în zonele de coasta. 

Brazilia e campioana

Nationala Braziliei a cistigat cea de-a 42-a editie a Copei America, dupa ce a trecut duminica noapte, la Maracaibo (Venezuela), de reprezentativa Argentinei, scor 3-0. Brazilia a deschis scorul prin Baptista (4), care a sutat sub transversala din centrul careului, iar in minutul 40 scorul a devenit 0-2, dupa autogolul lui Ayala. In minutul 69, in urma unui contraatac, Vagner Love l-a gasit in adincime pe Daniel Alves, care a sutat din 12 metri lateral dreapta la coltul lung, stabilind scorul final, 0-3. Finala dintre Argentina si Brazilia a fost o reeditare a editiei anterioare (2004), atunci cind brazilienii s-au impus dupa loviturile de departajare. Dunga, fericitVictoria la scor repurtata de nationala Braziliei i-a adus zimbetul pe fata antrenorului Carlos dunga. „Sint foarte fericit de acest rezultat. Am muncit mult si cred ca am meritat pe deplin acest rezultat si implicit aceasta Cupa. Cu aceasta ocazie am raspuns si unor oameni de fotbal care au spus ca nu au incredere in nationala noastra. Am aratat ca sintem, din nou, cei mai buni", spune Dunga, antrenorul formatiei Cariocas. Argentina: Abbondanzieri - Zanetti, Milito, Ayala, Heinze - Mascherano, Cambiasso (Aimar 59), Veron (Luis Gonzalez 67), Riquelme - Tevez, Messi. Selectioner A. Basile. Brazilia: Doni - Maicon, Juan, Alex, Gilberto - Mineiro, Josue, Elano (D. Alves 34), Julio Baptista - Robinho (Diego 90), Vagner Love (Fernando 89). Selectioner: C. Dunga.

Aderarea Macedoniei la UE

Salutind reformele recente realizate de Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei (FYROM) în vederea aderarii la Uniune, Parlamentul European a cerut începerea negocierilor de aderare cit de curind posibil. Raportul realizat de Erik Meijer (GUE/NGL, NL) a fost adoptat, joi, cu o larga majoritate (558-47-8). Deputatii au decis ca problema controversata a denumirii oficiale a tarii nu va constitui parte a conditiilor pentru aderarea la Uniune.Raportul saluta progresele realizate de FYROM din 2004, cind a aplicat pentru aderarea la Uniune, însa accentueaza ca "reformele trebuie mentinute, iar legislatia adoptata trebuie aplicata corect".Deputatii si-au exprimat în special îngrijorarea fata de reformele în domeniul politienesc, judiciar si al administratiei publice, la fel ca si de stadiul actiunilor de lupta împotriva coruptiei. Parlamentul a laudat, însa, guvernul FYROM pentru co-operarea în cadrul Politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC) si al Securitatii Europene si Politicii de Aparare, si a salutat acordurile cu Uniunea Europeana, cu facilitati pentru vize.Deputatii au luat nota cu satisfactie de Acordul-Cadru de la Ohrid, care introduce dubla majoritate, sau principiul "Badinter", pentru protectia minoritatilor etnice în procesul decizional parlamentar. Ei au salutat succesul consultarilor dintre guvern si opozitie privind utilizarea limbii albaneze în institutiile publice, însa au criticat boicotul opozitiei la adresa Parlamentului, subliniind ca asemenea practici "sunt incompatibile cu functionarea institutiilor parlamentare".Cea mai controversata problema privind FYROM ramine denumirea oficiala a tarii. Parlamentul a salutat faptul ca FYROM si-a schimbat drapelul si a amendat unele articole din Constitutie, pentru a confirma ca nu are pretinderi teritoriale fata de tarile vecine. Deputatii au cerut guvernelor de la Skoplie si Atena sa încheie cit de curind posibil negocierile pe tema denumirii oficiale a tarii, precizind ca "aceasta nu este conditie pentru aderarea la Uniune". 

Stoian e in forma

Monica Stoian a fost foarte aproape de medalia de aur la finala Campionatelor Balcanice de atletism, competitie ce a avut loc, zilele trecute, in Bulgaria. Cea mai buna aruncare a ei a masurat 55,93 m. A pierdut aurul in favoarea unei reprezentante a gazdelor. „N-as putea sa bag mina in foc, dar oameni care au fost pe stadion mi-au spus ca aruncarile sportivei bulgare, ce a terminat pe primul loc, au fost mai scurte decit ale Monicai. Eu, din spatele sportivilor, nu mi-am putut da seama. Au putut face o asemenea manevra pentru ca au masurat cu ruleta si nu electronic asa cum se face acum in atletismul mondial", spune Petre Manu. Record internationalLa finalul acestei saptamini, sportiva legitimata la Clubul Sportiv Municipal Sibiu a participat la o reuniune atletica ce a avut loc la Metz, in Franta. De aceasta data, rezultatul au fost si mai bun. A avut o aruncare ce a masurat 58,59 metri si cu care si-a stabilit un nou record personal, pe plan international. „Nu stiu foarte multe pentru ca nu am fost la concurs. Ceea ce pot spune este ca toate aruncarile au fost in jurul acestei valori, ceea ce este foarte bine. Este un rezultat excelent, mai ales in conditiile in care a fost obtinut la un concurs international, cu o concurenta destul de apriga", spune Manu. Hila vrea revansaCealalta sportiva pregatita de Petre Manu, aruncatoarea de greutate Elena Hila, este in revenire de forma dupa o serie mai slaba. Ea isi doreste un rezultat bun la finala Campionatelor Nationale, competitie ce va avea loc la finalul saptaminii viitoare. Competitia reprezinta si un criteriu de selectie pentru finala Campionatelor Mondiale Universitare. „Monica este in carti si sper sa cistige competitia pentru a se califica. Este un concurs important, la care as vrea sa fie prezenta", spune antrenorul.

Apel la prudenta in privinta cresterii ratei dobinzilor

Doua rapoarteDeputatii europeni îsi reafirma sprijinul fata de independenta BCE si îi cer sa urmareasca atent evolutiile din sectorul imobiliar.Aceste pozitii au fost adoptate în doua rapoarte la proprie initiativa, menite sa constituie raspunsul Parlamentului la Raportul Anual al BCE pentru 2006 si la Raportul anual al Comisiei privind zona euro, pentru 2007.În raportul privind BCE, realizat de Gay Mitchell (PPE-DE, IE) si adoptat cu 506 voturi pentru, 64 împotriva si 41 abtineri, deputatii noteaza ca recuperarea economica în zona euro a devenit "un proces indus de factori endogeni". Deputatii subliniaza însa ca orice ridicare a ratei dobinzii ar trebui decisa cu precautie, astfel încit sa nu puna în pericol cresterea economica.Raportul exprima îngrijorari cu privire la aprecierea euro în raport cu alte cursuri valutare majore si cere Eurogrupului, Consiliului si BCE sa-si exercite pe deplin competentele. Parlamentul cere totodata BCE sa urmareasca cu atentie evolutia pietei imobiliare, întrucit ar putea avea consecinte asupra economiei.Guvernarea BCE Parlamentul îsi reafirma sprijinul pentru independenta BCE si obiectivul sau de mentinere a stabilitatii preturilor si de a lupta împotriva inflatiei.Parlamentul recunoaste utilitatea serviciilor BCE cum ar fi Target si Target 2, care permit Statelor Membre ale Uniunii monetare sa procedeze la schimb rapid de plati, în deplina siguranta. Deputatii depling, însa, faptul ca nu exista o guvernare adecvata care sa permita BCE sa devina un operator activ pe piata.Raportul subliniaza ca "responsabilitatea si transparenta democratica ar fi îmbunatatita" în situatia în care Consiliul ar evalua mai multi candidati la posturile vacante pentru Biroul Executiv al BCE, iar cei selectionati ar fi supusi unor voturi de învestitura în Parlament.Deputatii cer din nou Bancii sa publice procesele verbale ale reuniunilor Consiliului Guvernatorilor si sa examineze motivele cresterii numarului de bancnote de 500 euro puse în circulatie, pentru a identifica eventuale riscuri. Raport privind zona euroÎntr-un raport realizat de Dariusz Rosati (PSE, PL), ca raspuns la raportul anual al Comisiei pentru zona euro, pentru 2007, deputatii au cerut Statelor Membre sa profite de actuala relansare economica pentru a reduce deficiturile si a acumula excedente. Ei considera ca astfel s-ar putea îmbunatati calitatea finantelor publice, prin investitii în educatie, formare profesionala, cercetare si inovare.Raportul subliniaza ca legislatorii si operatorii nationali ar trebui sa evalueze aprofundat evolutiilor pe piata imobiliara, cresterea preturilor bunurilor constituind motiv de prudenta în materie fiscala.Moderarea salariala începe la virf Referitor la evolutia salariala, Parlamentul pledeaza pentru o redistribuire mai corecta a rezultatelor cresterii economice. Deputatii cer actionarilor si directorilor de întreprinderi sa aplice o politica responsabila în materie de remunerare a titularilor de pozitii înalte, deoarece exista "o tendinta de disproportie în raport cu nivelurile salariale obisnuite, ceea ce da semnale negative vizind o politica salariala responsabila".Deputatii regreta ca "evaluarea respectarii criteriilor de inflatie, stabilite de Tratat, vizeaza toate Statele Membre, nu numai pe cele din zona euro". Ei cer continuarea analizelor si a dezbaterilor politice referitoare la aplicarea criteriilor de convergenta tarilor candidate la aderarea la zona euro.Parlamentul considera ca Eurogrupul ar trebui sa se orienteze spre un cadru institutional mai oficial si sa se doteze cu o infrastructura adecvata, în interesul unei coordonari economice mai puternice. 

Opel Antara, atractie de patru roti

Sibienii au fost invitati  week-end-ul trecut la sarbatoarea noului Opel Antara. Timp de doua zile, cei prezenti la acest eveniment s-au putut bucura de un drive test cu masinile din gama Opel. Deoarece Opel Antara a fost atractia manifestarii, autoturismul s-a dovedit si cel mai solicitat pentru drive test. Desi cererea de mare, cei care au stat pe margine nu s-au plictisit. Organizatorii i-au poftit sa serveasca cîrnaciori sa bea suc, bere sau cafea. Cei mici nu au fost nici ei uitati, la rîndul lor au "testat" jucariile aduse special pentru ei. Si pentu ca totul sa fie o reusita, organizatorii si-au atras clientii cu o tombola unde unde acestia au putut cîstiga sepci, tricouri sau alte obiecte cu sigla Opel.Programul rablaSibienii care vor sa-si cumpere o masina noua au de unde alege. Autohouse Huber, dealer autorizat Opel pentru Sibiu, Alba si Hunedoara dispune de un showroom cu o suprafata de 400 mp, unde sînt expuse noile modele de Opel: Antara, Astra New, Astra Classic, Corsa, Zafira, Combo, Vectra. Totusi, sibienii trebuie sa se grabeasca deoarece, pîna pe 27 august, beneficiaza de programul de stimulare a înnoirii Parcului Auto National, primind un ajutor banesc pe vechea Dacia.  Si cei care detin o masina marca Opel, mai veche de 12 ani, sînt invitati sa-si schimbe masina, astfel, masina veche va fi evaluata de o echipa de la Opel si in functie rezultatele evaluarii ei vor putea sa plateasca un avans pentru o masina Opel nou nouta.Momentul AntaraNoul SUV, Opel Antara vine sa completeze gama cu un automobil de teren, care combina designul dinamic si elegant cu sistemul inteligent de tractiune integrala, înalte niveluri de functionalitate, spatiul interior generos, o pozitie a soferului mai înalta si module inteligente de transport, precum Flex - Fix. Linii ondulate, curbe fluide si proportii perfecte, noul Opel Antara detine stilul cel mai plin de inspiratie din oras, o caroserie dinamica, foarte ingrijita, cu o structura puternica, solida care asigura amestecul perfect al stilurilor complementare. Opel Antara are 12 ani garantie anticoroziva si o tractiune AWD, comandata electronic. În conditii normale de antrenare, puterea este trimisa rotilor din fata, in conditii dificile sau de patinare sistemului AWD.Dealerul sibianSocietatea îsi deschide portile în luna aprilie a anului 2002, data la care Autohouse Huber devine cel de-al 13 lea dealer Opel din Romania. Reprezentanta Opel dispune si de un atelier de service pentru Opel sau Chevrolet. Showroom-ul de pe Calea Surii Mici nr. 20 îi asteapta zilnic pe sibieni cu oferte tentante  

Dubla lansare Audi in Cluj-Napoca

 Frumusete si adrenalina, design si sportivitate, senzatii deosebite. Toate au fost traite de fanii Audi intr-un eveniment exclusiv Audi, joi, 12 iulie, pe terasa Clubului Kharma cu invitati alesi: George Vintila si trupa Sensor. Masinile pot fi admirate si testate in continuare la sediul Audi Autoworld, pe Calea Turzii Nr. 249.Seara incendiaraSeara a debutat cu prezentarea video a modelului A5, un film fiind proiectat pe mai multe ecrane amplasate pe terasa Kharma unde s-a desfasurat evenimentul. George Vintila si-a inceput prezentarea cu descrierea...cheii noului A5, dar nu intimplator, fiindca este o cheie cu memorie, care reuseste sa comunice cu sistemul electric al masinii în momentul în care este introdusa în habitaclu. "Poate stoca si informatii importante, cum ar fi kilometrajul curent al masinii sau mesajele de avertizare furnizate de sistemul de informare a conducatorului, ajutindu-l pe sofer sa se prezinte cu masina la service mai repede", a explicat Vintila entuziast, continuind cu o prezentare interactiva a modelelor in cifre. Vintila a trecut succint in revista a succesele in motorsport cu masina de competitie R8, cistigatoare de cinci ori consecutiv a cursei de 24 de ore de la Le Mans - performanta unica in istoria acestei curse. De altfel, R8 a cistigat nu mai putin de 62 de curse internationale din cele 79 la care a luat startul. La eveniment a mai luat cuvintul Janos Mezei, directorul general al Autoworld, care le-a vorbit invitatilor despre Audi si valorile acestei marci. Impresiile de dupa drive test au fost impartasite de Bogdan Marisca. Coupe tourerDesignul noului model A5 este impresionant, asa ca autorul acestuia, italianul Walter da Silva seful departamentului de design Audi, a povestit prin intermediul unui film cum a fost inspirat de Italia natala si de mostenirea Audi in a crea liniile fluide si atragatoare ale noului Audi A5. Interpetarea interesanta a lui Audi pentru un concept clasic, Audi A5, este concretizata printr-un "grand tourer" modern combinat cu un coupé touring traditional. Designul progresiv a fost perfectionat pentru a-i asigura noului coupé un aspect elegant si dinamic. Cu o lungime de 4,63 metri, Audi A5 face parte, în mod evident, dintr-o clasa superioara a modelelor coupé. Patru scaune confortabile si un volum de încarcare de 455 de litri fac din aceasta masina un "tourer" spatios si perfect pentru calatorii pe distante mari. Performantele dinamice sint oferite de motoare FSI si TDI, ale caror puteri variaza între 125 si 195 kW (170 si 265 CP). Toate motoarele au în comun eficienta ridicata si caracteristicile ecologice: propulsoarele diesel sint conforme cu standardele de poluare Euro 5, care vor intra în vigoare în viitor si, datorita unei game de inovatii tehnice, consumul de combustibil si emisiile de CO2 sint impresionant de coborite.În ceea ce priveste trenul de rulare, optiunile disponibile includ tractiunea frontala si versiunile quattro, precum si transmisia manuala cu sase trepte sau cea automata, multitronic varibila. Trenul de rulare dezvoltat pentru A5 este complet nou si combina manevrabilitatea agila cu o siguranta optima."Audi A5 este cea mai frumoasa masina pe care am desenat-o pina acum", spune cu convingere Walter de’Silva, seful de design Audi. Motorizari puterniceMotorul pe benzina de top pentru Audi A5 este noul FSI de 3,2 litri, care ofera sistemul inovator Audi valvelift. Efectul acestuia este reprezentat de cresterea apreciabila in eficienta. Audi A5 3.2 FSI ofera o putere de 195 kW (265 CP) si un cuplu superb, de 330 Nm, pe o plaja de turatii cuprinsa între 3.000 si 5.000 rpm, care asigura o acceleratie uluitoare în orice moment. Modelul 3.2 FSI quattro cu transmisie manuala, cu sase trepte, sprinteaza de la 0 la 100 km/h în 6,1 secunde. Viteza de top a acestui model este limitata la 250 km/h. Aceste performante palpitante contrasteaza cu un consum moderat de combustibil, de numai 8,7 l/100 km. Motorul TDI sportiv de pe Audi A5 este un 3.0 TDI revizuit. Acesta livreaza acum o putere de 176 kW (240 CP) si un cuplu maxim imens de 500 Nm. Si asta nu e tot: cu o acceleratie de la 0 la 100 km/h realizata în 5,9 secunde si cu o viteza maxima de 250 km/h, Audi A5 3.0 TDI quattro iese în evidenta ca un coupé de prim rang. Pe linga acestea, ofera si un consum mediu de combustibil de numai 7,2 litri la 100 km!Al doilea motor TDI din gama Audi A5 este si mai economic. Propulsorul V6 de 2,7 litri dezvolta 140 kW (190 CP) si este un complement ideal pentru transmisia multitronic, perfect pentru conducatorul de coupé care prefera confortul. Cu toate acestea, performantele sale sint mai mult decit impresionante: ofera o viteza maxima de 232 km/h si o acceleratie de la 0 la 100 km/h de numai 7,9 l/100 km, care contrasteaza cu un consum mediu de doar 6,7 litri la 100 km.Audi A5 dintr-o privireVersiuni disponibile la lansare:·    3.0 TDI quattro, 6 trepteCaroserie:·    design dinamic si elegant ·    dimensiuni: Lungime 4,63 m, Latime 1,85 m, Înaltime 1,37 m ·    ampatament lung, de 2,75 m ·    spatiu generos pentru un coupé GT ·    portbagaj de 455 l, bancheta spate pliabilaMotor:·    motoare FSI si TDI cu injectie directa ·    3.0 TDI si 2.7 TDI se supun deja standardelor de emisii Euro 5, care vor fi introduse în viitor ·    consum redus de combustibil si performante sportiveCutie de viteze si tractiune:·    Cutie de viteze manuala cu 6 trepte si cursa mica ·    Transmisie automata multitronic cu 8 trepte în modul manual ·    Tractiune fata sau tractiune integrala permanenta quattroTren de rulare:·    Suspensie fata cu cinci elemente, suspensie spate trapezoidala, caracteristici de directie sigure, agilitate ridicata ·    Ampatament mare, distribuire buna a greutatii ·    Roti de la 17 la 19 toli, frâne de mare performantaEchipare:·    Interior luxos, gama variata de personalizare ·    Specificatii standard extinse care includ faruri xenon plus cu faruri de zi de tip LED ·    Sistem de sunet optional Bang & Olufsen sound system, telefon cu sistem BluetoothAudi R8- masina sport de precizieAudi intra in cel mai pretentios segment al pietei auto cu automobilul sport cu motor central R8. Constructorul de la Ingolstadt vizeaza ocuparea imediata a unei pozitii de top in aceasta clasa: proiectat in spiritul avansatei expertize tehnice pe care Audi a acumulat-o atit in motorsport, cit si in fabricarea de masini premium cu reale caracteristici sportive, noul R8 isi propune sa combine tehnologia inovativa si designul fascinant. Motorul V8 FSI care dezvolta 420 CP, tractiunea integrala permanenta si structura Aluminium Space Frame a caroseriei sint componente care contribuie la atacarea unei pozitii de lider in segmentul masinilor sport. Pretul de baza al noului Audi R8 este de 104.400 euro, iar livrarile vor incepe in al doilea trimestru al anului 2007.Audi R8 dintr-o privire Caroserie:- Design dinamic si elegant- Caroserie ultrausoara din aluminiu, construita pe principiul Audi Space Frame- Forta aerodinamica deportanta pentru o stabilitate directionala optima- Dimensiuni: L ^ 4,43 m, l ^ 1,90 m, h ^ 1,25 m, ampatament ^ 2,65 m- Oferta generoasa de spatiu interior, pentru o masina sport cu motor central- Compartiment de bagaje anterior cu volum de 100 l, plus spatiu de 90 l in spatele scaunelorPerformante dinamice:- Acceleratie de la 0-100 km/h: 4.6 s- Viteza maxima: 301 km/hMotor:- V8 de inalta turatie ce dezvolta o putere de 420 CP si un cuplu de 430 Nm intre 4.500 si 6.000 rpm- Injectie directa de benzina sistem FSI- Ungere cu carter uscat pentru coborirea centrului de greutate si lubrifiere perfecta in orice conditiiTransmisie si tren de rulare:- Cutie de viteze manuala cu sase rapoarte de serie- Cutie de viteze secventiala cu sase rapoarte R tronic (optional)- Sistem de tractiune integrala permanenta quattro, distributie ideala a maselor pe punti 44/ 56% (fata/ spate)Suspensii:- Brate duble transversale pentru puntea fata si spate, asigurind o tinuta de drum absolut neutra- Sistem de suspensii adaptive Audi magnetic ride (optional)- Jante turnate din aliaj usor de 18 sau 19 toli, sistem de frinare performant- Discuri de frina din ceramica (optional)Echipare:- Finisare sofisticata a interiorului, numeroase optiuni de customizare- Specificatii standard bogate, incluzind faruri xenon plus cu faza de zi utilizind diode LED- Sistem audio de inalta fidelitate Bang & Olufsen (optional)- Primul automobil de serie cu sistem de iluminare integral LED (optional, de la finele anului 2007) 

Scormonitorul

•Dom’le, ce de presa in judetul nostru. Muuuuuulta presa. Prea multa presa. Nu mai ai loc de atita presa. Iarasi, exemplificam, sa nu spuneti ca batem cimpii cu gratie... Duminica seara, in santurile Cetatii... Eveniment de scos lumea din casa. Zilele Berii Timisoreana. Muzica, mici, evident, bere, dar si lume multa. Ies si eu cu familia, sa vedem manifestarea. Miros de mititei de te innebunea. Pofticios din fire, caut loc de popas sa maninc si eu citiva. Locurile, mai toate ocupate. Vad un “separeu”, mai bine zis un cort, cu mai bine de 50 de locuri. La usa cortului, linga un nene maret in uniforma de firma privata de paza, un afis citet : “Accesul permis numai pe baza legitimatiilor de presa”. Era cortul rezervat presei. M-am gindit ca, din moment ce am si eu vreo 12-13 ani de cind lucrez in presa, gasesc un loc. Ma uit la cort, toate locurile ocupate. Nici macar unul liber. Ma uit la fetele oamenilor care ocupa locurile. Trei persoane cunoscute. Deputatul Stefan Bardan, viceprimarul Bogatan si un politai, pensionar. Sa nu mint... am mai recunoscut si citeva neveste... In rest, nici macar un reprezentant al presei. Din toate cele peste 50 de locuri ocupate... Hai, ca numele celor doi, al deputatului si al viceprimarului, le mai vad in presa, dar ceilalti? La ce ziar semneaza? Sau la ce televiziune sint crainici si nu i-am vazut eu? Pun pariu ca astia ocupa si locurile de parcare de la Kaufland, cele rezervate handicapatilor... Ce mi-a placut la manifestarea din acest sfirsit de saptamina a fost curatenia. Mult mai multa curatenie decit la Zilele Orasului. Frumos... Deci, se poate...Ce nu mi-a placut a fost muzica... Mult mai proasta decit la Zilele Orasului... Dar cine sint eu sa critic muzicantii?... Nicu Popa?•Nenea prefectu’ a gasit vinovatii pentru surparea podului de la Miraslau. Cei de la Drumuri si firma care efectua lucrari de reparatii la piciorul podului. Si nenea prefectu’ a dispus amendarea vinovatiilor. Pe motiv ca nu au semnalizat ca se lucreaza! Intrebare intrebatoare: Cum ar fi aratat un panou, vizibil de pe carosabil, pe care sa scrie “Atentie, se lucreaza la baza podului”? Pe cine ar fi impresionat ? Dar, asta e... daca alta vina nu le-a putut fi imputata... Telefonul Scormonitorului 0728-828750Acest text va fi considerat pamflet

Fanii, iubitorii de muzica si snobii

Membrii trupei The Rolling Stones, Mick Jagger (63 de ani), Keith Richards (63 de ani), Charlie Watts (66 de ani) si Ron Wood (60 de ani) au sosit duminica la Bucuresti si vor sustine primul lor concert din Romania marti seara, aproximativ de la ora 21.30. Cei patru au fost cazati la hotelul Athenee Palace Hilton, unde aproximativ 50 de camere sint rezervate pentru echipa Rolling Stones. Basistul Ron Wood a iesit duminica seara la un restaurant cu specific romanesc din Capitala unde a gustat preparate vinatoresti, mamaliga si placinte, de care s-a declarat incintat, potrivit celor de la Realitatea TV. Wood a spus si ca isi doreste sa asculte muzica tiganeasca, dar si sa viziteze mai multe obiective turistice din Capitala.Concert “monumental”Potrivit lui Ioan Big, autorul volumului “Povestea Rolling Stones”, publicat in 2006 la RAO, care a asistat la show-ul The Rolling Stones din Muntenegru, pe 9 iulie, concertul de la Bucuresti va avea trei categorii de public: “Cei care iubesc muzica Rolling Stones, cei care iubesc muzica, si, ca atare, vor fi impresionati, si snobii”. Din punct de vedere tehnic, concertul va fi impresionant prin “monumentalitate”, “ca de obicei”. “Depaseste mult orice se intimpla de obicei in concertele de stadion. Sint putine trupe, la ora asta, sau muzicieni care pot concura din punct de vedere al imaginii cu ei, poate Madonna si U2, dar mai mult de atit nu cred.” Big a explicat ca scena este la fel in toate concertele din turneu. Exista o scena principala, uriasa, cu un perete central de leduri, dar si “o scena mobila (in forma de limba - n.r.) cu care trupa ajunge in mijlocul publicului”, pe care muzicienii cinta trei-patru piese.O noutate o reprezinta faptul ca trupa isi va prezenta toti muzicienii in concert. “Un element esential este faptul ca (turneul european - n.r.) este una dintre putinele dati cind ii vezi pe cei patru Rolling Stones cum dau credit absolut tuturor muzicienilor care ii sprijina in background. De la clapar la basist, de la backing vocals pina la saxofon, fiecaruia i se da, in cadrul spectacolului, posibilitatea sa iasa citeva minute si sa performeze ca personaj central in fata publicului”.Mai mult, in show-ul din Muntenegru, “la fiecare trei piese, Mick Jagger a pronuntat cel putin cite o propozitie, o fraza, in limba locala. Ceea ce indica interesul foarte clar al muzicienilor de a se apropia de public”, potrivit lui Big. “Au incercat sa faca un lucru la care publicul sa inteleaga ca este o seara speciala pentru ei. De asta sperantele mele sint, fara a avea vreo garantie, ca si la Bucuresti, intr-o forma sau alta, vom trai acelasi sentiment”.“A Bigger Bang European Tour 2007”, ce a inceput in Belgia si se va incheia la Londra, pe 21 august, este o prelungire a turneului “A Bigger Bang” de anul trecut, ce a avut incasari record in 2006, dar a fost intrerupt dupa ce Keith Richards a cazut dintr-un cocotier.

Intilnire cu pensionarii aiudeni

Citeva zeci de pensionari au participat simbata, la ora 16,00, in sala Ion I. C. Bratianu a Primariei municipiului Aiud, la o intilnire cu prefectul judetului Alba si cu reprezentanti ai Casei Judetene de Pensii. In calitatea sa de reprezentant al Guvernului in teritoriu, prefectul a prezentat pensionarilor masurile privind programul guvernamental de crestere a pensiilor. Din partea administratiei publice locale au fost prezenti primarul Horatiu Josan precum si consilieri locali. 

Descindere conservatoare la Abrud

Presedintele filialei judetene a PC Alba, consilierul judetean Ulise Toader, impreuna cu secretarul general al filialei, Costel Stefanoiu, s-au intilnit la Abrud cu membrii Biroului Executiv al filialei locale. In cadrul intilnirii s-au stabilit obiectivele electorale, pentru zona, la alegerile ce vor urma. Astfel, in zona Abrud, PC va trebui sa obtina cel putin 9 la suta din voturi pentru alegerile europarlamentare, in timp ce pentru alegerile locale isi propun sa obtina 15 la suta. Liderul judetean al PC ne-a comunicat ca, in acel cadru de analiza, s-a stabilit strategia pentru alegerile europarlamentare si locale, dar au fost analizate si candidaturile pentru primariile din zona Abrud. „Pentru orasul Abrud aruncam in lupta un colonel in rezerva, pe dl. Borza Constantin, un om care in cariera sa a coordonat multe activitati si multi oameni, un om caruia intelepciunea virstei si cunostintele acumulate il ajuta sa gaseasca cele mai bune solutii pentru dezvoltarea localitatii care acum se confrunta cu o rata mare a somajului”, a declarat Ulise Toader. Din discutiile cu cetatenii s-au desprins mai multe probleme importante care ii preocupa pe locuitorii din zona. Consilierul Judetean al Partidului Conservator, Ulise Toader, a promis cetatenilor care au participat la discutii ca se va intoarce saptamina aceasta in zona cu coordonatorul conservator al euroregiunii 7 centru pentru alegerile europarlamentare, deputat Ioana Popescu, pentru a aprofunda discutiile si pentru a stabili solutiile care se preteaza pentru ameliorarea situatiei din zona.

Tirgul de fete si-a schimbat “fata”

Acest an aduce o serie de noutati. Cea mai “vizibila” dintre ele este existenta unui logo al manifestarii, dupa ce Consiliul Judetean Alba a reusit sa inregistreze la OSIM si aceasta marca: “Tirgul de Fete” de pe Muntele Gaina. Este cea de-a treia marca inregistrata “cu acte in regula” a Consiliului Judetean Alba, dupa Festivalul Cetatilor Dacice si Arieseni Ski Cup. Mai multe zile de distractiePentru cei care doresc sa petreaca mai multe zile in zona, este bine de stiut ca motii sint chemati la distractie inca de joi, la Cimpeni, unde se desfasoara Zilele orasului. In cadrul acestora are loc si editia din acest an a Festivalului-concurs de muzica populara “Sus, sus, sus, la moti in munte”, la care se inscriu tinerii interpreti care doresc sa-si faca un nume in interpretarea melodiilor specifice Muntilor Apuseni. Evenimentele din Cimpeni sint organizate de Consiliul Judetean Alba, prin Centrul judetean de conservare si promovare a culturii traditionale (CJCPCT) Alba, impreuna cu Primaria si Consiliul local din Cimpeni.Odata cu venirea zilei Sfintului Ilie, incep si manifestarile traditionale de pe Muntele Gaina. Manifestarile vor debuta simbata, la ora 12, in centrul comunei Avram Iancu, cu o manifestare deosebita, care ar fi trebuit sa isi faca loc de mai mult timp in programul “Tirgului de Fete”. Este vorba despre un alai traditional de nunta, mai precis despre o parada a “Viforilor”, cum sint numiti cei care sint indreptatiti sa peteasca viitoarele mirese, dar si o parada a fetelor de maritat. Dupa ce se incheie parada, toti participantii vor fi invitati la expozitiile de arta populara si gastronomie ale reprezentantilor celor cinci comune care au ajuns in faza finala a concursului “Cultura pentru cultura”: Horea, Metes, Stremt, Sibot si Sona. Imediat dupa aceea, pe marea scena amenajata dupa tipicul motesc va incepe spectacolul folcloric care va stabili care din aceste comune va cistiga editia din anul 2007 a acestui concurs. Programul spectacolului va continua, la ora 18.45, cu recitalul formatiilor din localitatea Vinerea-Cugir, cea care a cistigat in anul 2006 concursul “Cultura pentru cultura”. Apoi va avea loc premierea cistigatorilor acestei editii, dupa care Nicolae Furdui Iancu si Ana Munteanu, acompaniati de grupul instrumental “Crai Nou”, vor sustine un recital care, cu siguranta, ii va unge la suflet pe moti.Spectacol cu specificSeara, de la ora 21.30, va incepe recitalul extraordinar al lui Grigore Lese, care le va cinta celor prezenti citeva “Cintece din ritualul de nunta”, in timp ce un grup de dansatoare va evoca datinile strabunilor. Momentele inedite ale acestui spectacol vor fi recitalurile Grupului folcloric din Vinerea, Parada fetelor de maritat din Vidra, Sohodol si Avram Iancu, precum si premierea a trei fete, desemnate de “Sfatul Batrinilor” ca fiind cele mai frumoase. Acestea vor primi si o zestre, oferita de Consiliul Judetean Alba. Daca toate aceste evenimente care readuc in atentie traditia Tirgului de Fete de pe Muntele Gaina vor putea fi organizate, manifestarea si-ar cistiga, intr-adevar, aerul aparte pe care ar trebui sa-l aiba. Acel “daca” depinde de vreme, pentru ca si in urma cu doi ani s-a incercat punerea in scena a unui obicei de nunta, de catre interpeti de renume de muzica populara, insa ploaia torentiala a compromis aproape totul. Pentru tinerii mai putin interesati de traditii, dar care doresc sa se distreze, Prefectura Alba va organiza pe platoul montan, incepind cu ora 16, mai multe intreceri distractive, printre care si un meci de fotbal intre echipele old-boys din Sebes si cea a dinamovistilor, dar si concursuri la care singura regula va fi inscrierea de perechi, un “el” si o “ea”. De la ora 20, tot pe munte, sint programate concerte pentru tineri cu formatiile Instinct, Anya, Sweet Kiss, Blondy si Desperado, pentru ca la ora 22 cerul sa fie luminat de un foc de artificii. Apoi, este programata o discoteca in aer liber. Reculegere si voie bunaDuminica este dedicata reculegerii. La ora 10, va avea loc dezvelirea si sfintirea bustului lui Avram Iancu, urmata de un “Te Deum”, in cinstea eroilor neamului. Dupa aceasta, vor fi vizitate expozitiile de arta populara grupate in cadrul Tirgului Mesterilor populari, la care vor fi inscrisi acei meseriasi care sint afiliati la centrele judetene de creatie, in special din zona Ardealului. Si ceilalti mesteri populari isi vor putea prezenta produsele in cadrul marelui tirg ce va desparti spatiul scenei de Crucea Iancului.De la ora 11, va incepe un spectacol in care vor evolua Ansamblul folcloric “Hangitele”, din Republica Moldova si artisti indragiti din judetul Alba: Ioan Bocsa, Veta Biris, Ionut Fulea, Maria Dan Pauceanu, Leontina Farcas, Grupul Instrumental “Codru de Romania” si formatiile de dansuri populare mixte din comunele Bucium si Mogos. La prinz vor fi premiati cei mai buni mesteri populari, iar de la ora 12.30 si pina dupa ora 17 cei prezenti vor putea urmari spectacolul folcloric prezentat de invitatii veniti din judetele Arad, Bihor, Cluj si Hunedoara. Manifestarile din aceasta zi sint organizate de CJ Alba, Institutia Prefectului Alba si de Primaria comunei Avram Iancu.

Saptamina plina pentru pompierii militari din Alba Iulia

 Lucratorii Detasamentului de pompieri Alba Iulia au fost solicitati sa intervina, in cursul saptaminii trecute, la o serie de evenimente nedorite - de la cautarea unei persoane inecate la stingeri de incendii. Astfel, in data de 13.07.2007, ora 17.18, un echipaj din cadrul Detasamentului Alba Iulia a intervenit cu o barca pneumatica pentru cautarea unui barbat  înecat în riul Sebes. Persoana respectiva a fost gasita in albia riului dupa aproximativ 40 de minute. A doua zi, respectiv, simbata 14 iulie, Detasamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit cu o autospeciala pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe o suprafata de aproximativ 100 m.p. de reziduri de lemn (rumegus). Rezidurile se aflau aruncate pe un teren viran, în afara localitatii Sintimbru. Pompierii militari au reusit lichidarea focului dupa aproximativ 45 de minute de la interventie. In aceasi seara, la ora 20.12, pompierii au intervenit, de asemenea,  pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o combina agricola care se afla la recoltat, pe un teren pe raza localitatii Tartaria. Incendiul a fost localizat de catre cetateni cu stingatoare pina la sosirea pompierilor militari. Incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit la instalatia electrica. Ieri dimineata, la ora 02.11, pompierii militari din municipiul resedinta de judet au fost din nou solicitati, de aceasta data pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinta lui C. L., din Alba Iulia, din strada B-dul Revolutiei 1989. Focul a izbucnit de la un scurtcircuit la un televizor.

Jandarmii din Alba au sarbatorit la pescuit

Dis-de-dimineata, concurentii au pornit spre balta pregatiti de lupta cu pestii. Inarmarti cu multa rabdare si cu undite suficiente, pescarii si-au ocupat fiecare zona rezervata si, dupa ceva timp, au inceput sa apara si rezultatele. Pestii nu au prea avut chef sa ajunga pe masa jandarmilor astfel ca unii dintre participanti s-au gindit ca ar fi bine sa incinga un joc de carti pentru ca trecerea timpului sa fie mai usoara. La mica distanta de locul unde septica era in voga, o alta echipa, mai norocoasa, scotea pestii din balta. Indiferent de rezultat, la finalul concursului toti pescarii s-au declarat multumiti de ziua petrecuta pe malul baltii alaturi de colegi si de familii.Lucruri importante“Stiti ce-i important? E soare, e vreme frumoasa si ne simtim bine si ne relaxam ca sa putem munci mai departe. Asta e important. Ca prindem sau nu peste, asta e mai putin important. Natura, soarele, anturajul, prietenii, colegii, familia cu care sintem, asta-i cel mai important. Pestele nu prea trage. Mai mult impinge. E important ca ne aflam aici”, a povestit, cu umor, locotenentul colonel, Sorin Popa, de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Alba. “N-am prea prins. Numa’ ala marunt trage. Asa pentru miscare merge. Nu musca. Am adunat vreo doua kilograme da’ cam slab”, a povestit insa suparat Ionel, un alt participant la partida de pescuit.  La ceas de sarbatoare“Sarbatorim un an de la infiintarea regiunii noastre cu numarul doi a sectiei Asociatiei Internationale a Politistilor. Consideram ca cea mai buna aniversare este un concurs de pescuit sportiv. Vom participa apoi la un picnic cu membrii familiilor pentru ca dorim sa ne cunoastem mai bine intre noi. Pe viitor, vom incerca sa mai organizam astfel de evenimente pentru ca, in cazul nostru, timpul petrecut cu familia este destul de scurt. Am organizat astazi un concurs de pescuit pentru ca majoritatea sintem infocati pescari care ne petrecem timpul liber pe baltile judetului”, a declarat, la final, secretarul Regiunii 2 Alba a Asociatiei Internationale a Politistilor, Stefan Turus. 

Cu masina in sant

Neadaptarea vitezei la conditiile de drum a fost cauza unui accident de circulatie, produs duminica, la  ora 16.30, pe drumul forestier Oasa - Valea Mare, la aproximativ 300 m de Manastirea Oasa. Vasile T., de 38 ani, din municipiul Sebes, aflat la volanul unui autoturism marca Dacia 1310, a derapat într-o curba usoara la dreapta, a parasit drumul si a intrat cu masina într-un sant, lovindu-se de arborii aflati pe margine. În urma accidentului, Felicia S., de 33 ani, din Alba Iulia, pasagera în autoturism, a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis comotional si o plaga frontala dreapta, fiind internata la Spitalul Municipal Sebes. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Accidentat din cauza propriei neatentii

Un barbat de 59 de ani din Alba Iulia a fost accidentat de un moped din cauza propriei neatentii. Este vorba de Iosif B. care s-a angajat in traversarea strazii fara a se asigura, moment in care a fost surprins si accidentat de un moped marca Piaggio, condus de Samuel B., de 19 ani, din aceeasi localitate. Accidentul s-a produs la data de 15 iulie 2007, ora 14.30, pe str. Livezii din municipiul Alba Iulia. În urma accidentului, pietonul a suferit fractura piramida nazala, fiind transportat la Spitalul Judetean Alba pentru acordarea de îngrijiri medicale. Serviciul Politiei Rutiere continua cercetarile. 

I-a furat bobina de la motoscuter

Politistii din municipiul Sebes au identificat, în scurt timp de la sesizarea faptei, autorul unei infractiuni de furt comis în noaptea de 14 spre 15 iulie 2007, din curtea unui imobil de pe str. Mircea cel Mare din municipiul Sebes. Este vorba de Dumitru H., de 17 ani, din localitate, care a patruns în curtea imobilului prin fortarea sistemului de închidere al usii de acces si a sustras bobina de inductie de la un motoscuter, apartinind lui Daniel S., de 17 ani. Prejudiciul, în valoare de 500 lei a fost recuperat si restituit partii vatamate, iar cercetarile continua sub aspectul comiterii, de catre Dumitru H., a infractiunii de furt calificat si pentru documentarea întregii activitati infractionale

Hotarirea privind organizarea referendumului este ilegala

 Subprefectul judetului Alba, Arpad Ladanyi, considera drept ilegala hotarirea, recent aprobata de legislativul local din Sebes, privind construirea si punerea in functiune a unei noi instalatii de producere a formaldehidei de catre Kronochem Sebes SRL. “Atingere” la Constitutie... “Apreciez ca Hotarirea nr.169/ 2006 este nelegala pentru urmatoarele motive: Activitatea economica de producere a formaldehidei este o activitate legala, ea avind codul CAEN la nr. 2416 - producere a rasinilor ureoformaldehidice. Constitutia Romaniei, prin art. 46 din Capitolul 2 - Drepturile si libertatile fundamentale, consacra principiul libertatii economice stabilind ca <<accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora, in conditiile legii, sint garantate>>. Orice ingradire a desfasurarii unei activitati economice legale constituie incalcare grava a dreptului fundamental, a libertatii economice, autoritatile publice locale, inclusiv Consiliul Local al municipiului Sebes, fiind obligate la respectarea Constitutiei”, a aratat Ladanyi in acest context. ...Si la Legea Concurentei Subprefectul de Alba a mai mentionat ca una din conditiile de baza pentru existenta unei economii de piata functionale, alaturi de libertatea de miscare a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului, o reprezinta un mediu concurential nedistorsionat. “Astfel, comerciantii trebuie sa interactioneze pe cit posibil in mod liber, fara influente negative din partea statului sau a autoritatilor locale. Interzicerea desfasurarii unei activitati economice de catre o societate comerciala conduce la eliminarea egalitatii de sanse dintre societatile comerciale active pe piata, ceea ce creeaza o pozitie dezavantajoasa, discriminatorie fata de ceilalti concurenti, incalcind, astfel, dispozitiile art. 9 din Legea nr. 21/1996 - Legea concurentei - republicata, care stabileste ca <<sint interzise orice actiuni ale organelor administratiei publice centrale sau locale, avind ca obiect sau putind avea ca efect restringerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei, in special: sa ia decizii care limiteaza libertatea comertului sau autonomia agentilor economici, ce se exercita cu respectarea reglementarilor legale; sa stabileasca conditii discriminatorii pentru activitatea agentilor economici>>. Fata de cele expuse, consider ca Hotarirea nr.169/2007 a Consiliului Local al municipiului Sebes este nelegala si, in consecinta, trebuie revocata”.

Minora accidentata

 Nerespectarea regulilor de circulatie privind traversarea strazii a dus la producerea unui accident de circulatie, simbata seara, la ora 21.55, pe drumul judetean 107 F, pe raza localitatii Lunca Muresului. Cristian M., de 39 ani, din localitatea Razboieni-Cetate, ce conducea un autoturism marca VW, a surprins-o si a accidentat-o pe minora V.I.A., de 13 ani, din comuna Unirea, care, in timp ce se deplasa pe o bicicleta, s-a angajat în traversarea strazii fara sa se asigure. Minora a fost transportata la Spitalul Ocna Mures, unde s-a stabilit ca nu a suferit leziuni corporale.

Al doilea transplant de rinichi la 62 de ani!

La Institutl Clinic de Urologie si Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca a fost realizat astazi cel de al 800-lea transplant de rinichi. Transplantul renal cu numarul 800, este, de fapt, un retransplant. Pacientul care a primit astazi un rinichi a mai fost supus la o astfel de interventie chirurgicala in urma cu 14 ani, tot la Cluj. Mihai Calaigiu are 62 de ani si in urma cu mai bine de 14 ani, a venit din Bucuresti, unde a fost diagnosticat cu insuficienta renala cronica decompensata, pentru un transplant renal. Atunci, doar la Cluj se faceau transplanturi de rinichi. Rinchiul barbatului a functionat mai bine de 12 ani. In urma unui accident, rinichiul transplantat s-a rupt, iar medicii au decis sa il indeparteze.Pina astazi, Mihai Calaigiu a fost dependent de dializa, insa echipa de medici clujeni, condusa de prof. dr. Mihai Lucan, seful ICUTR, au decis, cu tot riscul, sa il supuna unui nou transplant de rinichi. Mihai Calaigiu a fost timp de 10 ani presedintele Asociatiei Bolnavilor Transplantati din Romania. Cititi amanunte in editia tiparita de miine.

Un TIR incarcat cu materiale textile a luat foc la Rahau!

 Norocul a facut ca fumul si flacarile sa fie observate de un vecin, care a anuntat imediat pompierii, la numarul de urgente 112. Echipele de interventie, sosite la fata locului intr-un timp record, s-au luptat cu flacarile reusind sa salveze marfa aflata in TIR. Soferul, sosit la fata locului, nu isi putea explica ce anume ar fi putut sta la baza incendiului. Incendiul a fost lichidat dupa aproximativ o ora si jumatate de la sosirea pompierilor. În incendiu au ars cabina autotrenului, documentele de transport si personale ale soferilor si ale autotrenului, componente ale motorului, pagube evaluate la aproximativ 200.000 lei. În urma incendiului s-a degradat si o parte din instalatia frigorifica si semiremorca. Potrivit reprezentantilor acestei institutii, cauza izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric la una din componentele electrice ale cabinei autotrenului. Noroc cu vecinii “Am simtit un miros de ars si dupa aia am vazut flacara aia din cabina cum ardea. O luat foc pe partea stinga. Am anuntat vecinii. M-am dus la geamurile lor si am strigat ca sa dea telefon dupa pompieri. Dupa aia am asteptat sa vie. M-am speriat o tira”, a povestit Achim Carpinisan, cel care are meritul de a fi redus, prin gestul sau, pagubele incendiului. “Ne-am deplasat cu doua autospeciale si am primit sprijin si din partea formatiei civile din municipiul Sebes. Am reusit sa il lichidam si acum urmeaza sa cercetam si sa stabilim care a fost cauza producerii. Nu a fost pericol de explozie dar a fost pericol la sa (n.r. partea din spate a TIR-ului), pentru ca este incarcata cu materiale textile”, a declarat, la citeva minute dupa stingerea incendiului, comandantul garzii de interventie din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al Judetului Alba, Iulian Moldovan. Sperietura serioasa Desi au reactionat prompt, vecinii ghinionistului sofer au tras o sperietura pe cinste. Treziti in toiul noptii cu batai la geam si ajunsi in fata unui camion aflat in flacari, oamenii au trait clipe de panica si groaza. “M-am spariat, ca doara nu tata ziua sa aprinde camionul la mine la geam. Am sunat la pompieri sa vie sa-l stinga da’ parca si acuma bate inima in mine de sa-mi sparga pieptu. Ne-o fost frica ca am zis ca daca pusca ne arde pe toti. Daca ajungea la case era bai mare”, a povestit, dupa plecarea pompierilor, Mariana P., o femeie in virsta pe care intimplarea a socat-o de-a dreptul.

Agenda Zilei

 Inauguraremarti • ora 13 • Cladirea EchinoxUniversitatea „Babes-Bolyai“ inaugureaza astazi noul sediu al Institutului de Studii Doctorale. Ceremonia are loc cu incepere de la ora 13, in Sala „I. C. Bratianu“ a cladirii Echinox (strada Universitatii, numerele 7-9).Sedintamarti • ora 15 • Sala de sticla a Primariei In Sala de sticla de la sediul din strada Motilor, nr. 3, este convocat Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca in sedinta extraordinara cu o serie de proiecte pe ordinea de zi. Unul dintre acestea este cel privind aprobarea Regulamentului de organizare, autorizare si desfasurare a activitatii de publicitate in municipiul Cluj-Napoca. Lansaremarti • ora 19 • Clubul ArtImageLa sediul ArtImage (cladirea cu birourile Iulius Mall), va avea loc lansarea News letter-ului numarul 5/6, lansarea Taberei fotografice de la Poiana Zinelor, povesti fotografice, proiectii. Participantii Scolii de fotografie recent terminate vor primi suportul de curs restant. Ceai, bomboane, buna dispozitie si pe urma o binemeritata vacanta. Petreceremarti • ora 21.30 • Gothic ClubCa in fiecare marti, de la 21.30, in Gothic Club este „Rock Night“. Pot fi auzite ritmuri de Black Metal, Viking Metal, Gothic Boom, Thrash, Metalcore, Death Metal, Grindcore, Heavy Metal, Hard Rock, Glam Rock. Film marti • Cinema VictoriaLa Cinema Victoria (Bulevardul Eroilor, nr. 51) ruleaza filmul „I se spunea Zodiac“ („Zodiac“ SUA 2007). Regia: David Fincher. Cu: Jake Gyllenhaal, Robert Downey jr. Spectacolele cu tarif redus au loc marti, toata ziua.Caravanamarti-miercuri • Piata Mihai ViteazulIn Piata Mihai Viteazul are loc „Caravana Volvo“   

Talentul n-are virsta

Andrei Mihai Surdu are cu ce se lauda acasa, dupa premiul obtinut la SibiuLa numai 9 ani, Andrei Mihai Surdu este cel mai mic pianist premiat, duminica seara, la Festivalul Concurs International de Interpretare Pianistica si Compozitie „Carl Filtsch" de la Sibiu. Andrei nu este singurul copil din Romania premiat, alti patru reusind sa obtina diferite distinctii. Al doilea premiuPremiul de la Sibiu este al doilea cistigat in acest an, dupa ce Andrei Mihai Surdu a fost distins, la Bucuresti, cu premiul I la Concursul Pro Piano. Micul pianist a reusit aceste performante in doar doi ani de pian. Acasa, Andrei exerseaza zilnic, intre doua si patru ore, la o pianina electrica, sub indrumarea tatalui sau, iar lectiile de pian ii sint predate de o profesoara din Craiova. Primul profesor de pian al lui Andrei a fost chiar tatal sau, pasionat si el de acest instrument.Dorinte artistice Andrei se declara „foarte talentat" si singura sa dorinta este sa „devina maestru la pian si sa aiba o familie de pianisti". Deocamdata, Andrei asculta si cinta doar muzica clasica si jazz. Nu ii place muzica populara. Singura cintareata din Romania pe care o cunoaste este Cleopatra Stratan, despre care spune doar ca reuseste sa cinte binisor. „Nu sint pasionat sa joc fotbal. La scoala, pentru mine este usor, sint in clasa a III-a. Colegii nu prea inteleg foarte bine ce fac eu. Imi place cel mai mult muzica clasica, Beethoven, Mozart. Am o prietena, Cristiana. Ea cinta la alt instrument. Discutam despre pian, cum cint eu. Si imi mai place jazzul si muzica ritmata", a spus Andrei.Pe urmele lui Carl FiltschFestivalul Concurs International „Carl Filtsch" de la Sibiu este unul dintre cele mai promitatoare rampe de lansare pentru mici talente. Prin acest concurs, organizatorii si-au propus sa evoce personalitatea lui Carl Filtsch (Sebes,, 1830 - Venetia 1845), cit si recompensarea si promovarea tinerelor talente in interpretare si compozitie, fiind singurul concurs - pe plan mondial - care acorda premii pentru interpretare si premii pentru compozitie. Pe parcursul celor 11 editii precedente au participat 350 concurenti din peste 20 de tari din Europa si Asia.

Sapte saptamini pe bicicleta

Alfred Schuster n-a ratat prilejul de a revedea locurile copilarieiTemerarul biciclist a copilarit cu tatal primarului Klaus Johannis, caruia i-a adus scrisori de la sasii plecati in Germania.Un etnic german in virsta de 70 de ani a decis sa se intoarca acasa, tocmai din Luxemburg, intr-un mod spectaculos, pe bicicleta. Alfred Schuster s-a nascut la Sibiu, unde a copilarit pina la 10 ani. S-a stabilit apoi la Bucuresti, iar ulterior in Germania. Pentru a cunoaste Capitalele Culturale ale Europei, Schuster a plecat cu un prieten, cu masina acestuia, din Germania la Luxemburg. Acolo, a urcat in saua bicicletei sale, una speciala, fabricata manual, si a pornit in marea aventura. Cei aproape 2.500 de kilometri care despart Luxemburgul de Sibiu au fost strabatuti in sapte saptamini. Duminica, Schuster doreste sa se intoarca la familia sa din Germania, dar nu inainte de a revedea locurile copilariei. Vointa nemteasca, pe drumuri romanestiSchuster a plecat in calatoria spre Sibiu cu o teama: soferii si drumurile din Romania. Dupa ce a ajuns aproape de granita, si-a dat seama ca multe din zvonuri erau false. „Traiesc in Germania de 30 de ani, iar nevasta se ingrijoreaza pentru ca anul trecut am fost, dupa 20 de ani, prima data din nou in Romania. Eu am considerat circulatia rutiera din Romania destul de periculoasa, de aceea am ales doar trasee secundare. Disciplina pe sosele este mai mare, nu e atit de grav cum se spune", marturiseste Alfred Schuster.Vamesii, socati de batranul pe bicicletaBatrinul biciclist a reusit sa socheze pe toata lumea, mai ales vamesii din granitele pe care le-a tranzitat. Alfred Schuster a strabatut Luxemburgul - Germania - Austria - Ungaria si jumatate din Romania, pentru a reveni acasa, pe doua roti. „Lumea nu crede ca am 70 de ani si am fost nevoit de patru ori, pe parcursul calatoriei, sa scot pasaportul si sa dovedesc virsta mea. Vamesii din Cenad m-au tinut 20 de minute la granita, curiosi sa le povestesc cum am calatorit", dezvaluie temerarul biciclist.Ciclismul - leac pentru unele boliIn cele sapte saptamani de mers cu bicicleta, Schuster s-a oprit noaptea sa doarma, fie in cort, fie la pensiuni. Zilnic a baut 7 litri de lichide, mai ales apa si sucuri naturale, a mincat echilibrat si sanatos, singurul „capriciu" fiind la amiaza, o bucata de ciocolata, pe post de energizant. Geolog de meserie, Schuster a facut 50 de ani de alpinism, dar niciodata nu a practicat vreun sport anume. S-a apucat de ciclism dupa ce a suferit patru operatii la genunchi, fiindu-i grav afectat meniscul. Schuster are o sa speciala la bicicleta, adaptata, pentru ca sa nu ii agraveze o problema de sanatate: o deplasare de bazin de 15 millimetri. „Am invatat sa maninc sanatos. La pinz, cind sint acasa cu sotia, consum doar o salata. Nu fumez, nu beau alcool, decit citeodata vin rosu", aceasta este reteta de sanatate, a virstnicului biciclist. Dupa ce si-a facut controlul medical si electrocardiograma, doctorul i-a zis lui Schuster: „poti sa mergi cu bicicleta in jurul lumii cu tensiunea pe care o ai". Drumul migratiei luxemburghezeAlfred Schuster a dorit sa faca neaparat aceasta calatorie, in acest an, pentru ca Sibiul este Capitala Culturala Europeana, dar si pentru a reface cu bicicleta unul din traseele migratiei sasesti si luxemburgheze. Mai mult, Schuster este un mesager pe doua roti al sasilor sibieni stabiliti in Germania, care au trimis cu ajutorul sau doua scrisori primarului Klaus Johannis, pasionat si el de ciclism. „Eu am adus doua scrisori de salut pentru primarul Klaus Johannis, una din partea Societatii Sasilor din Germania si cealalta din partea Societatii Sibienilor din Germania. Il admir si pe acest Klaus Johannis pentru tot ce face", a spus Schuster, care a copilarit la Sibiu cu tatal primarului sibian, pe care l-a admirat pentru sobrietatea sa. Pe mai multe continenteSchuster a promis sa revina la Sibiu tot pe bicicleta, mai ales ca are o experienta bogata in aceste drumetii inedite. Pina la 70 de ani a strabatut mii de kilometri pe jos sau pe doua roti, in desert, dar si America Latina sau Europa de Vest. Alfred Schuster s-a dovedit pina acum mai rezistent decit bicicletele sale. In urma cu patru ani si-a pierdut una din biciclete intr-un tur al Frantei.

Sibiul este cucerit de balet

Spre marea bucurie a iubitorilor de frumos, in insoritele zile de iulie 2007 s-a desfasurat la Sala de Cultura a Sindicatelor din Sibiu un adevarat regal de balet, incadrat intr-un microfestival cu totul inedit ca manifestare artistica. Cu totul remarcabila, trupa de balet Staat Theatre Amgartnerplatz din München a incintat publicul care a umplut sala la capacitate in ambele seri, cu o reprezentatie inegalabila prin dinamismul, originalitatea gesturilor si a punerii in scena. Ce amestec subtil intre vigoare, precizie a executiei tehnice si gratie! Miscarile balerinilor pareau fara efort, parca izvorite dintr-o a doua natura, ca o prelungire a fiintei lor. Naturaletea si gratia executiei surprindeau in fiecare clipa prin perfectiunea lor si prin caracterul inovator al conceptiei artistice. Nimic din tiparele traditionale ale spectacolului clasic de balet nu se regaseau aici, iar vestimentatia era simplificata anume, ca sa focalizeze intregul interes spre gratia purtatoare de mesaj. Cele doua parti ale spectacolului au fost reunite sub denumirea de Gala Baletului din München, prima parte cuprinzand  reprezentatia coregrafica «Variatiuni de Goldberg», iar a doua «Rapsodie in Blue » de Gershwin.In «Variatiuni de Goldberg », muzica «live», interpretata de un pianist de renume international, a subliniat cu mai multa forta expresiva relatia dintre public, balerini si instrumentist. Miscarile balerinilor imi aminteau prin aspectul ludic si prin elementul constant de surpriza  de grupul american «The Blue Man» din Las Vegas.Sponzorizat de Primaria orasului Sibiu si de Casa de Cultura a Municipiului, acest spectacol a fost organizat cu un o remarcabila competenta de Diana Coca si Alex Wolff,      tineri cunoscatori in materie de management cultural. Cu atentia  lor deosebita la detaliu, cei doi entuziasti organizatori au creat in foyer-ul Casei de Cultura a Sindicatelor un ambient pregatitor spectacolului. A fost un preambul liric prin muzica de camera interpretata de grupul de tineri angajati ai Filarmonicii sibiene, care a servit ca o infuzie  de lirism atit inaintea cit si dupa terminarea spectacolului.  Trupa de balet a fost ovationata prelung, la scena deschisa, publicul emanind un sentiment de exuberanta si de gratitudine. Acesta a fost numai unul dintre spectacolele nicrofestivalului de la Sibiu, dar cel mai in masura sa dovedeasca adevarul ca baletul nu stagneaza ca arta, ci isi descopera la inceput de secol XXI noi forme de expresie.    

Programul Capitalei Culturale Marti, 17 iulie

ora 00.00, Avrig, Nocrich si Sibiu - Calatorind intre Culturi - traseul cultural Brukenthalora 00.00, Parcul Tineretului - expunere in aer liber - Puntea, sculpturaora 00.00, Piata Mare - expunere in aer liber - Gradina Dumaine. Lucon territoire contemporain - Lucon teritoriu contemporan.ora 00.01, Parcul Bulevard - expozitie de sculptura GRADINA - sculptor Liviu Mocan.ora 08.00, Cafeneaua Artistilor ART CAFE - Noptiora 08.00, Diverse locatii - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermannora 08:00, Holul mare al Primariei Sibiu - Expozitie de acuarele: Pitorescul unui oras european - Sibiu/Hermannstadtora 09.00, Biserica Evanghelica - Ferula - Expozitie de Plastica in bronzora 09.00, Cetatea Cisnadie, Biserica (2), - Expozitie Bible Art: Salvador Dali si Gustav Doré, cetatea ta pentru un an ora 09.00, Drumul de straja al Cetatii Cisnadie - Chipurile Transilvaniei, Biserica Fortificata din Cisnadie, cetatea ta pentru un anora 09:00, Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale „Astra" - Etno Tehno Parc - Muzeul Copiilorora 09:00, - Facultatea de Drept a ULBS - Cursul „Identitatea culturala a minoritatilor defavorizate". Universitatea de Vara: Europa intre libertatea culturii si cultura libertatilorora 09.00, Galeria de Arta a Primariei Sibiu - Expozitia Artistilor Clujeni- Ceramica, Sticla. UAP Sibiu - Expozitii ale artistilor plastici sibieni   ora 09:00, Muzeul de Etnografie si Arta Populara Saseasca „Emil Sigerus" - Expozitia Temporara 15plus10plus2 Identitate Europeanaora 10.00, Casa Artelor - Galeria de arta populara - Expozitia „Icoana din sufletul copilului"ora 10.00, Casa Calfelor - Calfe calatoare - Animatie culturala. Expozitie ora 10.00, Galeria Art-Vo, Oana Pop - „A personal territory" / „Picnic in paradis" ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Petresti-Cucuteni. Zbor in trecut. Descoperiri arheologice in imagini aeriene.  ora 10.00, Muzeul Brukenthal, Palatul Brukenthal, etaj 1, saloanele de muzica, zona expozitionala - Samuel Von Brukenthal, Modell Aufklarungora 10.00, Muzeul de Istorie, sala 12 - Sibiu, oras al muziciiora 10.00, Muzeul National Brukenthal, Palatul Brukenthal, etaj 2 - Pinoteca baronului Samuel von Brukenthalora 10.00, Turnul de nord al Bisericii din incinta Cetatii Cisnadie - Arhitectura fortificata saseasca din Transilvaniaora 10:00, Locatie nespecificata - Crossroads of Cultures - Explorareaora 11:00, Facultatea de Drept a ULBS - Concluziile Universitatii de Vara si distribuirea certificatelor de participareora 11:00, Locatii ale Spatiilor Sonore - Spatii sonore ambientale Sibiu 2007 ora 12:00, Centrala Termica nr. 3 - Reviewing the medium//no.1 - Interactivityora 14.00, Hotel Continental - Sibiu, Capitala Gastronomiei frantuzesti : Primul trofeu culinar franco-romin, concurs de ucenici bucatari romaniora 14:00, Studioul de film ASTRA - 365 de ferestre spre lume - Brigada, un film de Liivo Niglas, Estonia

Telecentru de telefonie si internet la Valea Lupsii

  Miine, 18 iulie 2007, satul Valea Lupsii de pe Valea Ariesului va fi in centrul atentiei din punct de vedere al comunicatiilor prin telefonie si internet. Incepind cu orele amiezii ale acestei zile, presedintele Autoritatii Nationale pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei, Dan Georgescu, impreuna cu reprezentantii Orange Romania si invitati din partea mass-media, vor inaugura telecentrul din localitate. Acestia vor prezenta si testa, alaturi de utilizatorii telecentrului, serviciile de telefonie si internet oferite de Orange Romania. Localnicii au posibilitatea de a se familiariza cu serviciile de comunicatii, compania care a instalat telecentrul, Orange Romania, oferind acces gratuit pe tot parcursul zilei de miercuri, 18 iulie, la serviciile de telefonie si acces la internet, furnizate in telecentru. Valea Lupsii se numara printre cele 331 de localitati in care se instaleaza cite un telecentru in urma licitatiilor organizate de ANRCTI, ca parte a programului national de instalare de telecentre in comunitatile cu acces limitat la serviciile de telefonie si internet.

La examenele de absolvire sint necesare schimbari majore

 Va abordez la un dialog, doamna Elena Ignat, pe aceasta tema, în primul rînd în calitatea ce ati avut-o pentru ambele examene, aceea de presedinte al comisiilor de organizare a examenelor, anul acesta. Asadar, pentru început va rog sa prezentati cîteva date tehnice privind testele nationale. La acest examen s-au înscris în total 3679 elevi. Fara sa mai intram în detalii pe care le-am dat publicitatii la momentul oportun, precizez ca anul acesta am avut, în judet, o promovabilitate de 80,42 la suta, cu 86,70 la suta pentru mediul urban si 72,67 pentru scolile din mediul rural. Ca rezultate obtinute, cei mai multi elevi s- au situat cu mediile între 7-7,99 si 8-8,99, ceea ce, cred eu, nu este deloc rau. Anul acesta la acest tip de examen s-a înregistrat o premiera - tragerea la sorti computerizata. Ne aflam la momentul cînd, persoana care a avut legatura cu tot ce s-a întîmplat în fiecare centru de testare, poate face o evaluare a functionarii acestui nou sistem de examinare, începînd cu aceasta noutate. Va rog sa ne spuneti concluziile dumneavoastra. Pot sa afirm ca acest sistem computerizat de extragere a subiectelor asigura rapiditate si transparenta, nu se nasc suspiciuni în privinta corectitudinii sau în cea a securitatii subiectelor. Observatiile mele, pe care le sustin si le voi face si la nivel de minister, ar fi de alta natura. Apreciez ca selectia membrilor comisiei, selectia asistentilor a reprezentat o problema nu este bine pusa la punct. În primul rînd nu se asigura omogenitatea comisiilor din punct de vedere al nivelului de pregatire al acestora, exprimat prin gradul didactic detinut sau al calitatii acestora. Selectia membrilor comisiei, selectia asistentilor a reprezentat o problema. Se cere mai multa responsabilitate din partea conducerii unitatilor de învatamînt si a consiliului de administratie în avizarea listelor cadrelor didactice. Au fost implicate un numar de 716 cadre didactice: 132 membri în comisii, 212 profesori evaluatori, 372 asistenti. Constatarile mele sînt ca actualul sistem de formare a comisiilor înca nu asigura o omogenitate a acestora. În multe cazuri, consiliile de administratie ale scolilor, acolo unde fiecare cadru didactic este cel mai bine cunoscut, nu s-au implicat responsabil în a face selectia cadrelor didactice pentru comisii. Dumneavoastra ati exprimat deja unele puncte de vedere cu privire la acest tip de examen, cel mai ferm fiind acela ca el nu ar mai trebui mentinut. Va invit sa detaliati observatiile de ansamblu. As dori, în primul rînd, sa arat ca, la testele nationale, anul acesta procentul de promovabilitate este mai mare decît anul trecut cu aproximativ 7 la suta, iar cel mai mare procent de promovabilitate este la geografie - de 95 la suta. Dincolo de cifre însa, eu sustin ca este justificata înlocuirea testelor nationale cu o forma de admitere în liceu sau cu un alt tip de  teste - cultura generala, astfel încît fiecare disciplina sa fie valorizata si sa-si recapete importanta. Acestea ar trebui sa se întîmple la sfîrsitul învatamîntului obligatoriu de 9 clase . O alta propunere ar fi aceea ca lucrarile contestate sa poata fi vazute de elev si parinte, care sa primeasca explicatiile privind corectarea si baremul. Pentru aceasta faza este nevoie de mai multa transparenta, iar dreptul la o corecta judecata, în urma contestatiei, trebuie sa cîstige încredere. Sa discutam putin si despre bacalaureat. Ce ne spun cifrele finale ale acestui examen, cu destul de mare importanta în viitoarea cariera a tînarului absolvent de liceu? Am avut înscrisi 3487 elevi din care au promovat 80,25%. Procentul de promovabilitate este mai mic decît anul trecut cu 6 la suta. Poate cel mai important este ca cei mai multi elevi au obtinut medii între 8-8,99 si 9-9,99. La fel ca si la celalalt tip de examen, apreciez ca tragerea la sorti computerizata asigura rapiditate, transparenta, nu lasa loc de interpretari si  suspiciuni. Aici au fost si unele incidente mai semnificative. La ce se refera ele? Da, au existat un numar de 13 cazuri de frauda sau tentativa de frauda, un numar de 13 elevi fiind surprinsi cu telefoane mobile sau materiale suport pentru copiat. Acestea au fost înregistrate la centrele de examinare de la: Colegiul Militar M. Viteazul - 1, Grup Scolar HCC Abrud - 2, Colegiul National L. Blaga Sebes - 3, Colegiul Economic D.P Martian Alba Iulia, Colegiul National B. Gabor Aiud si Colegiul Tehnic Aiud - cîte 1 si Grup Scolar Dr. Lazar Chirila Baia de Aries 4. În privinta contestatiilor, aici au existat 607 nemultumiti, din care 257 la limba si literatura româna. În urma contestatiilor au fost modificate în total 168 note, iar procentul de promovabilitate dupa contestatii a fost de 81,75 la suta. Aveti si aici cîteva puncte de vedere, sa le spunem asa, mai personale. La ce se refera ele? Cred, în primul rînd, ca subiectele si variantele de rezolvare nu trebuie sa mai fie publice. Se vede ca rezultatele de anul acesta nu au fost mai bune, iar tentatia de frauda a fost mai mare. Elevii trebuie sa învete! În cazul în care subiectele sînt în continuare publice, sa se asigure o supraveghere stricta, corecta, inclusiv prin camere de luat vederi instalate pe coridoare si în grupurile sanitare. Apoi, voi propune ca proba de sport sa fie eliminata, deoarece nu reprezinta o disciplina de maturitate intelectuala. Obiectivitatea notarii, la sport, în conditiile de examen, datorita presiunii elevilor si a parintilor, lasa loc de interpretare. Sesizarile la proba de sport privind existenta unor nereguli în ce priveste baremul, respectiv notarea, nu pot duce la reluarea probei, asa cum ar fi dorit unii parinti. Conform metodologiei existente, probele orale si practice nu se contesta. Apreciez ca probele orale nu sint elocvente. Acestea ar trebui, de asemenea, sa fie eliminate sau, în cazul în care se mentin, sa se evalueze prin admis/respins. Astfel se elimina presiunea notelor. Pornind de la constatarile de anul acesta, eu voi sustine luarea unor masuri organizatorice privind desfiintarea subcomisiilor care au functionat la Baia de Aries, Abrud si Ocna Mures. Voi propune, de asemenea, sa fie interzis elevilor accesul la grupurile sanitare în timpul probelor pentru a diminua riscul de folosire a copiutelor. O alta propunere este ca varianta de rezerva a subiectelor sa nu mai poata fi folosita decît în cazuri cu totul exceptionale. Parerea mea este ca exista tentatia de a sustine, din diverse motive, examenul pe subiect de rezerva în ideea ca poate supraveghetorii sînt mai indulgenti sau lucrarea este recognoscibila. Comisia judeteana nu trebuie sa preia rolul politiei sau al jandarmilor în timpul examenelor, ea trebuie sa asigure conditiile de desfasurare a acestora. Este nevoie, însa, de o seriozitate si o exigenta mult mai mare din partea profesorilor supraveghetori care, uneori, trec cu vederea abaterile de la normalitate din tipul examenelor, aceasta atitudine fiind nepermisa pentru un cadru didactic. Pentru a stimula studiul pe perioada liceului, universitatile ar trebui obligate prin lege sa-si conceapa propriul sistem de acces si selectie a candidatilor în care media la bacalaureat sa se regaseasca într-un procent de pîna la 25 la suta. Exista o prea mare presiune asupra obtinerii notelor la acest examen, dupa cum nu trebuie neglijat nici riscul ca bacalaureatul sa devina neinteresant, în conditiile în care el nu ar conta deloc în admiterea la facultate. Mentionati acele cazuri depistate de copiat, cele mai multe depistate, nu de cadrele aflate la supraveghere, ci de cei veniti în control. Vor fi luate si unele masuri sanctionatorii împotriva celor care nu au abordat cu suficienta seriozitate misiunea ce au primit-o pe baza propriei optiuni? Cadrele didactice care au avut calitatea de a supraveghea modul de desfasurare a examenelor si care au închis ochii la tentativa de frauda a elevilor au fost înlocuite din examen si vor primi sanctiuni corespunzatoare, în functie de vinovatie si în conformitate cu metodologia de examen. Estimez ca aproximativ 20 de cadre didactice vor fi sanctionate. Pentru ca am vorbit mai mult despre ceea ce nu a functionat perfect, doresc sa folosesc acest prilej ca sa le multumesc celor care au înteles importanta acestor examene si si-au îndeplinit cu onestitate datoria, care au fost în majoritate, si sa îmi exprim regretul pentru neprofesionalismul de care au data dovada unele cadre didactice.

Carne fara colorant E 128

Reprezentantii Asociatiei Romane a Carnii (ARC) au precizat ieri ca nici un producator roman nu utilizeaza colorantul E 128. Anuntul vine ca reactie la avertizarea Autoritatii Europene pentru Siguranta Alimentelor (EFSA) potrivit careia utilizarea acestui colorant poate cauza cancer.EFSA a anuntat, saptamina trecuta, ca utilizarea colorantului alimentar Rosu 2G-E 128, care este folosit în unele mezeluri si in carnea de burgeri, poate cauza cancer. „Din fericire sau din pura intimplare, acest colorant nu se foloseste in Romania, el fiind utilizat numai in putine produse speciale, de genul cirnati pentru micul dejun sau anumiti burgeri si doar in citeva tari“, se precizeaza intr-un comunicat remis de Asociatia Romana a Carnii ieri, citat de NewsIn.Presedintele Romalimenta, Sorin Minea, a declarat, recent, ca produsele la realizarea carora ar putea fi utilizat colorantul E 128, cirnati cu cereale pentru mic dejun si chiftele cu cereale, „nici nu se fabrica în Romania, nici nu se importa“.EFSA a informat, saptamina trecuta, ca testele facute pe animale au demonstrat ca anilina, o hidrocarbura aromatica în care se transforma colorantul Rosu 2G în organism, poate cauza cancer atit la animale, cit si la om. Acest lucru este posibil din cauza actiunii pe care o are asupra materialului genetic. EFSA a anuntat, de asemenea, ca a informat Comisia Europeana despre rezultatele cercetarii, insa ramine la latitudinea acesteia si a statelor membre sa ia masuri în ceea ce priveste toti colorantii alimentari, inclusiv colorantul alimentar Rosu 2G-E 128.

Pachetul de beneficii oferitcreste fidelitatea angajatilor

Romanii nu sint ingrijorati ca-si pierd slujbaAngajatii cauta nu doar oferta salariala, ci si avantajele asociate jobului alesUn studiu privind satisfactia romanilor la locul de munca, „Best Employers Romania 2006“, a fost realizat de Hewitt Associates, in colaborare cu firma de resurse umane Pluri Consultants Romania. Potrivit studiului, jumatate dintre angajatii romani apreciaza companiile pentru care lucreaza ca fiind pozitionate superior fata de cele pentru care ar putea lucra. Totodata, doi din trei angajati se arata satisfacuti, in general, de locul de munca si declara ca rareori sint ingrijorati ca isi vor pierde slujba. Totodata, o treime din angajati considera ca este corect platit in functie de rezultatele sale si fata de alte posibile locuri de munca. In acest context, s-a observat ca firmele care, pentru pastrarea talentelor, cresc pachetul de beneficii au inregistrat valori mai mari de implicare din partea angajatilor decit cele care majoreaza doar salariile.Studiul mai releva faptul ca exista trei factori principali de crestere a gradului de implicare a angajatilor, si anume acestia sa se simta apreciati si pusi in valoare, sa existe un management proactiv si pozitiv si compania sa stie sa ofere la momentul potrivit cui merita oportunitati de dezvoltare si de cariera. Totodata, factorii cheie in obtinerea implicarii angajatilor romani vizeaza mai multe aspecte, printre care se numara influenta oamenilor din organizatie (manageri sau colegi), influenta muncii in sine (autonomia in activitate sau sentimentul implinirii atunci cind obiectivele sint atinse), practicile companiei, remuneratia totala (salariu, beneficii si recunoasterea meritelor) sau calitatea vietii (echilibrul intre viata privata si cea profesionala, conditiile de lucru, amplasarea companiei).Mai multumiti de beneficiiDupa gradul de implicare a angajatilor, Romania se afla cu doua procente inaintea tarilor din Europa Centrala si de Est, respectiv 54% dintre angajati contribuie la atingerea obiectivelor companiilor la care lucreaza, printr-un grad de implicare ridicat. Totodata, managerii pe pozitii de top si de „middle management“ se implica in proportie de 87% in activitatea companiei. Potrivit studiului „Best Employers“, gradul de implicare a angajatilor ar creste cu 30% prin completarea planurilor de beneficii financiare si nonfinaciare (altele decit salariul) sau cu 29% daca angajatorul le-ar pune la dispozitie oportunitati de dezvoltare a carierei. De cealalta parte, cea mai grava alterare a nivelului de implicare a angajatilor este provocata de alterarea reputatiei companiei, a stilului de management si a transparentei in comunicare. Angajatii total implicati si dedicati companiei pentru care lucreaza au o pondere de un procent din total. Acestia ramin angajati in cadrul companiei respective deoarece implicarea lor este una de natura emotionala. La polul opus se afla, in proportie de cinci procente, angajatii care sint neimplicati si nesatisfacuti si ar parasi firma imediat ce apare o oportunitate. Analiza efectuata de Hewitt Associates mai releva faptul ca firmele mari din Romania au inceput sa aloce din ce in ce mai multi bani si atentie departamentelor de resurse umane. Astfel, bugetele alocate resurselor umane au crescut, in 2006, cu peste cinci procente in doua treimi dintre companii. Totusi, departamentele de resurse umane au inca dimensiuni mici in comparatie cu numarul de angajati. Totodata, se constata ca, pe fondul crizei de forta de munca, resimtite din ce in ce mai acut in ultimii 2 ani, companiile au inceput sa recruteze talente inca din facultati. Astfel, 38% dintre respondenti au relatii de sponsorizare sau de parteneriat cu universitatile pentru a-si recruta viitorii angajati. Studiu efectuat pe 90.000 de angajatiStudiul a fost realizat in 2006/ 2007 in zece tari din Europa Centrala si de Est. Este vorba de Austria, Bulgaria, Republica Ceha, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Turcia, Polonia, Romania si Rusia. 90.000 de angajati si 1.800 de manageri si-au spus punctul de vedere. Totodata, specialisti in resurse umane din peste 500 de companii au furnizat informatii despre practicile si politicile lor. Hewitt Associates este una dintre cele mai importante organizatii la nivel mondial dedicate exclusiv capitalului uman, cu peste 22.000 de angajati in 35 de tari. 

Wizz Air creste capacitatea de transport pentru zborurile din Romania

Mai multe zboruriWizz Air isi continua procesul de extindere atit in Romania, cit si la nivel european. Dupa numai o luna de la deschiderea noii baze operationale din Bucuresti, compania anunta cresterea frecventei zborurilor pe ruta Bucuresti – Londra Luton, incepind din octombrie. Cresterea numarului de zboruri are loc in acelasi timp cu cea realizata pe alte rute, cum ar fi Bucuresti – Roma, unde pasagerii beneficiaza deja de zboruri zilnice, incepind cu data de 8 iunie. Ca urmare a acestei cresteri, capacitatea de transport se va mari cu 75% pentru ruta Bucuresti – Roma Ciampino si cu 133% pentru Bucuresti – Londra Luton, fata de capacitatea anuntata pentru iarna lui 2007. Decizia luata de companie vine la scurt timp dupa anuntul de lansare a unor noi zboruri cu plecare din Bucuresti si Tirgu Mures si a deschiderii bazei operationale din Bucuresti. Atit noile curse din Bucuresti spre Liverpool, Parma si Valencia, cit si cursele din Tirgu Mures spre Londra vor fi operate din octombrie 2007. Concomitent cu intensificarea zborurilor cu plecare din Romania, Wizz Air va lansa un nou zbor pe ruta Budapesta – Milano Bergamo si va intensifica frecventele unor alte curse din Budapesta si Varsovia.Flota extinsaWizz Air a intrat recent in posesia celei de-a 13-a aeronave Airbus A320, ca parte din planul de extindere a flotei la 53 de aeronave A320 pina in 2012. In cadrul programului sau de crestere, compania a anuntat si deschiderea celei de-a 7-a baze operationale in Poznan (Polonia) in ianuarie 2008, precum si lansarea unor noi rute.Wizz Air opereaza o flota tinara de aeronave Airbus A320, din 6 baze, catre 47 de destinatii din Europa, pe mai mult de 90 de rute. Compania opereaza zboruri din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Croatia, Slovenia si România. In 2006, Wizz Air a transportat peste 3 milioane de pasageri.

Cu 1.000 Euro in 36 de tari

Familie aproape realaCu ajutorul unui automobil Škoda Roomster 1.4 TDI (59 kW/ 80 CP) Plattner doreste sa viziteze 35 de tari ale Europei in cadrul unei excursii cu familia. Obiectivul: carburantul consumat sa nu necesite fonduri mai mari decit cele din saculet.Portbagajul masinii va fi umplut cu bagajul pe care o familie compusa din patru membri il ia cu ea intr-o excursie. Bagajul va fi real, familia va fi mai mult sau mai putin „reala“ – „sotia“ pe locul din dreapta si cei doi „copii“ pe bancheta vor fi manechine a caror masa este egala cu cea medie a unei femei, respectiv a copiilor cu virsta cuprinsa intre opt si zece ani. „Gratie manechinelor, excursia poate fi vazuta – din punct de vedere tehnic – ca una de familie“, a spus Plattner, „exceptind faptul ca nimeni nu-mi va spune cum sa pilotez sau sa obiecteze ca rulez 1.000 kilometri fara pauza“, spune Plattner. Traseul a inclus si RomaniaIn ciuda portbagajului incarcat la maximum, Plattner crede ca media consumului de-a lungul traseului ce masoara 15.000 kilometri – trece prin 36 de tari – va fi de 5 litri/ 100 km si ca saculetul de bani nu se va goli pina cind va preda automobilul la uzina Škoda.Traseul stabilit de Gerhard Plattner si familia lui fictiva este urmatorul: Mladá Boleslav, Hamburg, Amsterdam, Bruxelles, Londra, Paris, Luxembourg, Geneva, Andorra La Vella, Barcelona, Monte Carlo, Vatican, San Marino, ferry-boat pe ruta Ancona-Igoumenitsa, Salonic, Skopje, Edirne, Bucuresti, Brasov, Timisoara, Belgrad, Budapesta, Zagreb, Ljubljana, Viena, Bratislava, Uzgorod, Varsovia, Vilnius, Riga, Tallinn, St. Petersburg, Helsinki, ferry-boat pe ruta Helsinki-Stockholm, Oslo, Copenhaga, Rostock, Berlin si Mladá BoleslavIn Romania Plattner a sosit pe 8 iulie, cind s-a oprit la Bucuresti. Pe 9 iulie pilotul austriac a fost asteptat de catre pasionatii marcii Skoda la dealerul Delcar din Brasov. Ultima noapte in Romania, Plattner a petrecut-o in Timisoara, dupa care s-a indreptat spre Belgrad.Despre PlattnerCartea Recordurilor il descrie pe Gerhard Plattner drept cel mai experimentat conducator auto din lume, campion la categoria sofat economic. In ultimii ani Plattner a stabilit doua recorduri nationale de consum cu Skoda in Romania. Ultimul, in 2005, a fost de numai 2,6 litri/100 km realizat la traversarea Romaniei pe ruta Constanta-Oradea. Alte recorduri ale lui Gerhard Plattner• Cel mai rapid tur mondial;• Cel mai economic tur mondial;• Cea mai rapida traversare a Europei de la nord la sud;• Cea mai economica traversare a Europei de la est la vest;• Cel mai mic consum de combustibil parcurs intre cel mai nordic si cel mai sudic oras din lume;• Primul inconjur al Pamintului prin toate continentele;• Cel mai rapid inconjur al Pamintului, in 28 de zile si 16 ore;• Cel mai economic inconjur al Pamantului prin toate continentele, cu un consum de 3,78 L / 100Km la o viteza medie de 86 Km/ H;• Gerhard Plattner detine si 24 de recorduri de sofat la cea mai mare viteza.

Apa florilor din casa in concediu

Nu stati o vesnicie!V-ati facut bagajele si ati vorbit deja cu vreun prieten sa duceti ciinele la el. Dar ce faceti cu gradinita de pe balcon? Puteti sa lasati cheia la un vecin sau la un prieten care sa intre si sa ude periodic plantele. Daca aceasta solutie nu vi se pare atragatoare, puteti improviza o instalatie ingenioasa care sa asigure umiditatea permanenta a solului. Atentie insa, radacinile plantei se pot sufoca, daca vacanta dumneavoastra se prelungeste.Cum lasam florileFie ca sint in ghivece sau in diferite suporturi, plantele au nevoie de multa apa. Vara, din cauza caldurii, trebuie sa le acordati cea mai mare atentie. Pentru a va proteja plantele, trebuie sa tineti cont de citeva lucruri. Ghivecele nu trebuie lasate direct in bataia razelor solare, deoarece frunzele se pot arde, iar pamintul se va usca. Ele trebuie amplasate in locuri umbroase, cu temperatura constanta. Aveti grija sa lasati geamurile intredeschise si sa inchideti usile de la camere pentru a nu se crea curenti de aer, destul de periculosi pentru citeva specii de plante. Evitati sa lasati florile bolnave linga cele sanatoase pentru ca in timp, boala se poate transmite si la cele sanatoase. Plantele cu tulpini lemnoase, precum yucca sau dracena, nu au nevoie de multa apa. La fel si cactusii. Aceste plante le puteti uda inainte de plecare.Idei ingenioase pentru apa florilorPentru a asigura plantei o sursa de apa continua puteti folosi un recipient cit se poate de ingenios si la indemina oricui. Luati un bidon de plastic, taiati-i partea superioara si umpleti-l cu apa. In functie de nevoia de apa a plantei, rupeti citeva fisii dintr-o camasa mai veche, sau chiar o cirpa absorbanta. Un capat al fisiilor il puneti in bidonul cu apa, linga ghiveci, astfel incit sa stea inmuiat tot timpul, iar celalalt capat il ingropati in pamint, cit mai aproape de radacinile plantei. Daca vi se pare prea complicat, va dam o alta idee mai usoara. Luati acelasi bidon de plastic, dar nu-l mai taiati. Umpleti bidonul cu cit mai multa apa, nu-i puneti dopul. Apoi, infingeti bidonul cu gura in pamint. Pamintul isi va lua singur cita apa are nevoie, pentru a se mentine umed constant. Metoda nu este recomandata pentru perioade lungi de timp pentru ca radacinile se pot asfixia.

Aderarea Macedoniei la UE

Salutind reformele recente realizate de Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei (FYROM) in vederea aderarii la Uniune, Parlamentul European a cerut inceperea negocierilor de aderare cit de curind posibil. Raportul realizat de Erik Meijer (GUE/NGL, NL) a fost adoptat, joi, cu o larga majoritate (558-47-8). Deputatii au decis ca problema controversata a denumirii oficiale a tarii nu va constitui parte a conditiilor pentru aderarea la Uniune. Raportul saluta progresele realizate de FYROM din 2004, cind a aplicat pentru aderarea la Uniune, insa accentueaza ca „reformele trebuie mentinute, iar legislatia adoptata trebuie aplicata corect“.Deputatii si-au exprimat in special ingrijorarea fata de reformele in domeniul politienesc, judiciar si al administratiei publice, la fel ca si de stadiul actiunilor de lupta impotriva coruptiei. Parlamentul a laudat, insa, guvernul FYROM pentru co-operarea in cadrul Politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC) si al Securitatii Europene si Politicii de Aparare, si a salutat acordurile cu Uniunea Europeana, cu facilitati pentru vize.Deputatii au luat nota cu satisfactie de Acordul-Cadru de la Ohrid, care introduce dubla majoritate, sau principiul „Badinter“, pentru protectia minoritatilor etnice in procesul decizional parlamentar. Ei au salutat succesul consultarilor dintre guvern si opozitie privind utilizarea limbii albaneze in institutiile publice, insa au criticat boicotul opozitiei la adresa Parlamentului, subliniind ca asemenea practici „sunt incompatibile cu functionarea institutiilor parlamentare“.Cea mai controversata problema privind FYROM ramine denumirea oficiala a tarii. Parlamentul a salutat faptul ca FYROM si-a schimbat drapelul si a amendat unele articole din Constitutie, pentru a confirma ca nu are pretinderi teritoriale fata de tarile vecine. Deputatii au cerut guvernelor de la Skoplie si Atena sa incheie cit de curind posibil negocierile pe tema denumirii oficiale a tarii, precizind ca „aceasta nu este conditie pentru aderarea la Uniune“.

Viitoarea politica maritima a Uniunii Europene

Parlamentul a adoptat, joi, o propunere de rezolutie privind viitoarea politica maritima a Uniunii, parte a strategiei Europene pentru protectia si conservarea mediului marin. Subiectele cheie ale rezolutiei au vizat dimensiunea de mediu, importanta economica, turismul, politica pescuitului si aspecte sociale.In raportul realizat de Willi Piecyk (PSE, DE) si adoptat joi cu 530 voturi pentru, 25 contra si 6 abtineri, deputatii au cerut reducerea drastica a emisiilor de dioxid de carbon si de sulf, si a celor de oxid de nitrogen provenite de la nave, in special prin promovarea utilizarii energiilor regenerabile. Ei au cerut nave Europene mai bine echipate si introducerea unei marci Europene de calitate pentru ambarcatiuni.Deputatii au cerut masuri care sa asigure ca rezervoarele de combustibil in noile nave trebuie stocate in locuri sigure, dublu-asigurate. Ei au considerat necesara stabilirea unei Paze Europene de coasta pentru cooperare si coordonare sporita in diferite probleme survenite in sectorul maritim. O atentie speciala, au spus ei, ar trebui acordata turismului durabil in zona de coasta si ar trebui investit un Comisar European pentru Politica Maritima.In timpul dezbaterii raportului, deputatii au salutat  luarea in considerare a dorintelor lor in propunerile Comisarului European pentru Pescuit si Afaceri Maritime, Joe Borg. La 10 octombrie, Comisia va prezenta un pachet legislativ ambitios in ce priveste politica maritima. El va include prevederi privind o abordare Europeana integrata pentru afacerile maritime. In linie cu raportul Parlamentului, Comisia va urmari sa promoveze si sa dezvolte metode de utilizare durabila a oceanelor si marilor si sa asigure un nivel ridicat de trai in zonele de coasta.

Apel la prudenta in privinta cresterii ratei dobinzilor

Doua rapoarteDeputatii europeni isi reafirma sprijinul fata de independenta BCE si ii cer sa urmareasca atent evolutiile din sectorul imobiliar.Aceste pozitii au fost adoptate in doua rapoarte la proprie initiativa, menite sa constituie raspunsul Parlamentului la Raportul Anual al BCE pentru 2006 si la Raportul anual al Comisiei privind zona euro, pentru 2007.In raportul privind BCE, realizat de Gay Mitchell (PPE-DE, IE) si adoptat cu 506 voturi pentru, 64 impotriva si 41 abtineri, deputatii noteaza ca recuperarea economica in zona euro a devenit „un proces indus de factori endogeni“. Deputatii subliniaza insa ca orice ridicare a ratei dobinzii ar trebui decisa cu precautie, astfel incit sa nu puna in pericol cresterea economica.Raportul exprima ingrijorari cu privire la aprecierea euro in raport cu alte cursuri valutare majore si cere Eurogrupului, Consiliului si BCE sa-si exercite pe deplin competentele. Parlamentul cere totodata BCE sa urmareasca cu atentie evolutia pietei imobiliare, intrucit ar putea avea consecinte asupra economiei.Guvernarea BCE Parlamentul isi reafirma sprijinul pentru independenta BCE si obiectivul sau de mentinere a stabilitatii preturilor si de a lupta impotriva inflatiei.Parlamentul recunoaste utilitatea serviciilor BCE cum ar fi Target si Target 2, care permit Statelor Membre ale Uniunii monetare sa procedeze la schimb rapid de plati, in deplina siguranta. Deputatii depling, insa, faptul ca nu exista o guvernare adecvata care sa permita BCE sa devina un operator activ pe piata. Raportul subliniaza ca „responsabilitatea si transparenta democratica ar fi imbunatatita“ in situatia in care Consiliul ar evalua mai multi candidati la posturile vacante pentru Biroul Executiv al BCE, iar cei selectionati ar fi supusi unor voturi de investitura in Parlament.Deputatii cer din nou Bancii sa publice procesele verbale ale reuniunilor Consiliului Guvernatorilor si sa examineze motivele cresterii numarului de bancnote de 500 euro puse in circulatie, pentru a identifica eventuale riscuri. Raport privind zona euroIntr-un raport realizat de Dariusz Rosati (PSE, PL), ca raspuns la raportul anual al Comisiei pentru zona euro, pentru 2007, deputatii au cerut Statelor Membre sa profite de actuala relansare economica pentru a reduce deficiturile si a acumula excedente. Ei considera ca astfel s-ar putea imbunatati calitatea finantelor publice, prin investitii in educatie, formare profesionala, cercetare si inovare.Raportul subliniaza ca legislatorii si operatorii nationali ar trebui sa evalueze aprofundat evolutiilor pe piata imobiliara, cresterea preturilor bunurilor constituind motiv de prudenta in materie fiscala.Moderarea salariala incepe la virfReferitor la evolutia salariala, Parlamentul pledeaza pentru o redistribuire mai corecta a rezultatelor cresterii economice. Deputatii cer actionarilor si directorilor de intreprinderi sa aplice o politica responsabila in materie de remunerare a titularilor de pozitii inalte, deoarece exista „o tendinta de disproportie in raport cu nivelurile salariale obisnuite, ceea ce da semnale negative vizind o politica salariala responsabila“.Deputatii regreta ca „evaluarea respectarii criteriilor de inflatie, stabilite de Tratat, vizeaza toate Statele Membre, nu numai pe cele din zona euro“. Ei cer continuarea analizelor si a dezbaterilor politice referitoare la aplicarea criteriilor de convergenta tarilor candidate la aderarea la zona euro.Parlamentul considera ca Eurogrupul ar trebui sa se orienteze spre un cadru institutional mai oficial si sa se doteze cu o infrastructura adecvata, in interesul unei coordonari economice mai puternice.

Ekwalla, 3 ani la Vilcea

Camerunezul Thierry Ekwalla s-a despartit oficial de Universitatea Cluj, pentru care nu a apucat sa joace nici un minut. Absenta indelungata de la pregatiri a cintarit decisiv in renuntarea la serviciile sale. Fotbalistul de culoare a semnat un contract de joc valabil pe 3 sezoane cu Rimnicu Vilcea, care va plati Universitatii Cluj si o suma de bani. Antrenorul vilcenilor, Marian Bondrea s-a declarat multumit de noua achizitie si este de parere ca va ajuta echipa, in campionatul viitor: „Este un jucator bun. A avut probleme mari cu pregatirea fizica, insa lucram intens la acest capitol. Nu pot spune nimic rau despre el. Sper sa ne ajute in campionat“, a declarat pentru monitorul, tehnicianul echipei din Zavoi, completat de presedintele Alin Trandafir: „L-am vazut, il cunosteam din prezentarea facuta de mai multi antrenori care l-au urmarit in jocuri. Marian Bondrea l-a vazut, l-a agreat si astfel am intrat in negocieri cu cei de la Cluj. Speram sa dea si satisfactia pe care o asteptam de la el“, a conchis oficialul vilcean.  

Opel Antara, atractie de patru roti

Noul OpelSibienii au fost invitati  week-end-ul trecut la sarbatoarea noului Opel Antara. Timp de doua zile, cei prezenti la acest eveniment s-au putut bucura de un drive test cu masinile din gama Opel. Deoarece Opel Antara a fost atractia manifestarii, autoturismul s-a dovedit si cel mai solicitat pentru drive test. Desi cererea a fost mare, cei care au stat pe margine nu s-au plictisit. Organizatorii i-au poftit sa serveasca cirnaciori sa bea suc, bere sau cafea. Cei mici nu au fost nici ei uitati, la rindul lor au „testat“ jucariile aduse special pentru ei. Si pentu ca totul sa fie o reusita, organizatorii si-au atras clientii cu o tombola unde unde acestia au putut cistiga sepci, tricouri sau alte obiecte cu sigla Opel.Programul rablaSibienii care vor sa-si cumpere o masina noua au de unde alege. Autohouse Huber, dealer autorizat Opel pentru Sibiu, Alba si Hunedoara dispune de un showroom cu o suprafata de 400 mp, unde sint expuse noile modele de Opel: Antara, Astra New, Astra Classic, Corsa, Zafira, Combo, Vectra. Totusi, sibienii trebuie sa se grabeasca deoarece, pina pe 27 august, beneficiaza de programul de stimulare a innoirii Parcului Auto National, primind un ajutor banesc pe vechea Dacia. Si cei care detin o masina marca Opel, mai veche de 12 ani, sint invitati sa-si schimbe masina, astfel, masina veche va fi evaluata de o echipa de la Opel si in functie rezultatele evaluarii ei vor putea sa plateasca un avans pentru o masina Opel nou nouta.Momentul AntaraNoul SUV, Opel Antara vine sa completeze gama cu un automobil de teren, care combina designul dinamic si elegant cu sistemul inteligent de tractiune integrala, inalte niveluri de functionalitate, spatiul interior generos, o pozitie a soferului mai inalta si module inteligente de transport, precum Flex – Fix. Linii ondulate, curbe fluide si proportii perfecte, noul Opel Antara detine stilul cel mai plin de inspiratie din oras, o caroserie dinamica, foarte ingrijita, cu o structura puternica, solida care asigura amestecul perfect al stilurilor complementare. Opel Antara are 12 ani garantie anticoroziva si o tractiune AWD, comandata electronic. In conditii normale de antrenare, puterea este trimisa rotilor din fata, in conditii dificile sau de patinare sistemului AWD.Dealerul sibianSocietatea si-a deschide portile in luna aprilie a anului 2002, data la care Autohouse Huber devine cel de-al 13 lea dealer Opel din Romania. Reprezentanta Opel dispune si de un atelier de service pentru Opel sau Chevrolet. Showroom-ul de pe Calea Surii Mici nr. 20 ii asteapta zilnic pe sibieni cu oferte tentante. 

Dubla lansare Audi in Cluj-Napoca

Seara incendiaraSeara a debutat cu prezentarea video a modelului A5, un film fiind proiectat pe mai multe ecrane amplasate pe terasa Kharma unde s-a desfasurat evenimentul. George Vintila si-a inceput prezentarea cu descrierea... cheii noului A5, dar nu intimplator, fiindca este o cheie cu memorie, care reuseste sa comunice cu sistemul electric al masinii in momentul in care este introdusa in habitaclu. „Poate stoca si informatii importante, cum ar fi kilometrajul curent al masinii sau mesajele de avertizare furnizate de sistemul de informare a conducatorului, ajutindu-l pe sofer sa se prezinte cu masina la service mai repede“, a explicat Vintila entuziast, continuind cu o prezentare interactiva a modelelor in cifre. Vintila a trecut succint in revista succesele in motorsport ale masina de competitie R8, cistigatoare de cinci ori consecutiv a cursei de 24 de ore de la Le Mans – performanta unica in istoria acestei curse. De altfel, R8 a cistigat nu mai putin de 62 de curse internationale din cele 79 la care a luat startul. La eveniment a mai luat cuvintul Janos Mezei, directorul general al Autoworld, care le-a vorbit invitatilor despre Audi si valorile acestei marci. Impresiile de dupa drive test au fost impartasite de Bogdan Marisca. Coupe tourerDesignul noului model A5 este impresionant, asa ca autorul acestuia, italianul Walter da Silva seful departamentului de design Audi, a povestit prin intermediul unui film cum a fost inspirat de Italia natala si de mostenirea Audi in a crea liniile fluide si atragatoare ale noului Audi A5. Interpetarea interesanta a lui Audi pentru un concept clasic, Audi A5, este concretizata printr-un „grand tourer“ modern combinat cu un coupé touring traditional. Designul progresiv a fost perfectionat pentru a-i asigura noului coupé un aspect elegant si dinamic. Cu o lungime de 4,63 metri, Audi A5 face parte, in mod evident, dintr-o clasa superioara a modelelor coupé. Patru scaune confortabile si un volum de incarcare de 455 de litri fac din aceasta masina un „tourer“ spatios si perfect pentru calatorii pe distante mari. Performantele dinamice sint oferite de motoare FSI si TDI, ale caror puteri variaza intre 125 si 195 kW (170 si 265 CP). Toate motoarele au in comun eficienta ridicata si caracteristicile ecologice: propulsoarele diesel sint conforme cu standardele de poluare Euro 5, care vor intra in vigoare in viitor si, datorita unei game de inovatii tehnice, consumul de combustibil si emisiile de CO2 sint impresionant de coborite.In ceea ce priveste trenul de rulare, optiunile disponibile includ tractiunea frontala si versiunile quattro, precum si transmisia manuala cu sase trepte sau cea automata, multitronic variabila. Trenul de rulare dezvoltat pentru A5 este complet nou si combina manevrabilitatea agila cu o siguranta optima.„Audi A5 este cea mai frumoasa masina pe care am desenat-o pina acum“, spune cu convingere Walter de’Silva, seful de design Audi. Motorizari puterniceMotorul pe benzina de top pentru Audi A5 este noul FSI de 3,2 litri, care ofera sistemul inovator Audi valvelift. Efectul acestuia este reprezentat de cresterea apreciabila in eficienta. Audi A5 3.2 FSI ofera o putere de 195 kW (265 CP) si un cuplu superb, de 330 Nm, pe o plaja de turatii cuprinsa intre 3.000 si 5.000 rpm, care asigura o acceleratie uluitoare in orice moment. Modelul 3.2 FSI quattro cu transmisie manuala, cu sase trepte, sprinteaza de la 0 la 100 km/h in 6,1 secunde. Viteza de top a acestui model este limitata la 250 km/h. Aceste performante palpitante contrasteaza cu un consum moderat de combustibil, de numai 8,7 l/100 km. Motorul TDI sportiv de pe Audi A5 este un 3.0 TDI revizuit. Acesta livreaza acum o putere de 176 kW (240 CP) si un cuplu maxim imens de 500 Nm. Si asta nu e tot: cu o acceleratie de la 0 la 100 km/h realizata in 5,9 secunde si cu o viteza maxima de 250 km/h, Audi A5 3.0 TDI quattro iese in evidenta ca un coupé de prim rang. Pe linga acestea, ofera si un consum mediu de combustibil de numai 7,2 litri la 100 km!Al doilea motor TDI din gama Audi A5 este si mai economic. Propulsorul V6 de 2,7 litri dezvolta 140 kW (190 CP) si este un complement ideal pentru transmisia multitronic, perfect pentru conducatorul de coupé care prefera confortul. Cu toate acestea, performantele sale sint mai mult decit impresionante: ofera o viteza maxima de 232 km/h si o acceleratie de la 0 la 100 km/ h de numai 7,9 l/100 km, care contrasteaza cu un consum mediu de doar 6,7 litri la 100 km.Audi R8 – masina sport de precizieAudi intra in cel mai pretentios segment al pietei auto cu automobilul sport cu motor central R8. Constructorul de la Ingolstadt vizeaza ocuparea imediata a unei pozitii de top in aceasta clasa: proiectat in spiritul avansatei expertize tehnice pe care Audi a acumulat-o atit in motorsport, cit si in fabricarea de masini premium cu reale caracteristici sportive, noul R8 isi propune sa combine tehnologia inovativa si designul fascinant. Motorul V8 FSI care dezvolta 420 CP, tractiunea integrala permanenta si structura Aluminium Space Frame a caroseriei sint componente care contribuie la atacarea unei pozitii de lider in segmentul masinilor sport. Pretul de baza al noului Audi R8 este de 104.400 euro, iar livrarile vor incepe in al doilea trimestru al anului 2007. Audi R8 dintr-o privire Caroserie:• Design dinamic si elegant• Caroserie ultrausoara din aluminiu, construita pe principiul Audi Space Frame• Forta aerodinamica deportanta pentru o stabilitate directionala optima• Dimensiuni: L ^ 4,43 m, l ^ 1,90 m, h ^ 1,25 m, ampatament ^ 2,65 m• Oferta generoasa de spatiu interior, pentru o masina sport cu motor central• Compartiment de bagaje anterior cu volum de 100 l, plus spatiu de 90 l in spatele scaunelorPerformante dinamice:• Acceleratie de la 0-100 km/h: 4.6 s• Viteza maxima: 301 km/hMotor:• V8 de inalta turatie ce dezvolta o putere de 420 CP si un cuplu de 430 Nm intre 4.500 si 6.000 rpm• Injectie directa de benzina sistem FSI• Ungere cu carter uscat pentru coborirea centrului de greutate si lubrifiere perfecta in orice conditiiTransmisie si tren de rulare:• Cutie de viteze manuala cu sase rapoarte de serie• Cutie de viteze secventiala cu sase rapoarte R tronic (optional)• Sistem de tractiune integrala permanenta quattro, distributie ideala a maselor pe punti 44/56% (fata/spate)Suspensii:• Brate duble transversale pentru puntea fata si spate, asigurind o tinuta de drum absolut neutra• Sistem de suspensii adaptive Audi magnetic ride (optional)• Jante turnate din aliaj usor de 18 sau 19 toli, sistem de frinare performant• Discuri de frina din ceramica (optional)Echipare:• Finisare sofisticata a interiorului, numeroase optiuni de customizare• Specificatii standard bogate, incluzind faruri xenon plus cu faza de zi utilizind diode LED• Sistem audio de inalta fidelitate Bang & Olufsen (optional)• Primul automobil de serie cu sistem de iluminare integral LED (optional, de la finele anului 2007) Audi A5 dintr-o privireVersiuni disponibile la lansare:• 3.0 TDI quattro, 6 trepteCaroserie:• design dinamic si elegant • dimensiuni: Lungime 4,63 m, Latime 1,85 m, Inaltime 1,37 m • ampatament lung, de 2,75 m • spatiu generos pentru un coupé GT • portbagaj de 455 l, bancheta spate pliabilaMotor:• motoare FSI si TDI cu injectie directa • 3.0 TDI si 2.7 TDI se supun deja standardelor de emisii Euro 5, care vor fi introduse in viitor • consum redus de combustibil si performante sportiveCutie de viteze si tractiune:• Cutie de viteze manuala cu 6 trepte si cursa mica • Transmisie automata multitronic cu 8 trepte in modul manual • Tractiune fata sau tractiune integrala permanenta quattroTren de rulare:• Suspensie fata cu cinci elemente, suspensie spate trapezoidala, caracteristici de directie sigure, agilitate ridicata • Ampatament mare, distribuire buna a greutatii • Roti de la 17 la 19 toli, frane de mare performantaEchipare:• Interior luxos, gama variata de personalizare • Specificatii standard extinse care includ faruri xenon plus cu faruri de zi de tip LED • Sistem de sunet optional Bang & Olufsen sound system, telefon cu sistem Bluetooth

Fondurile monetare au avantajul lichiditatii

Nu se impoziteazaFondul deschis de investitii colecteaza bani de la investitori si face plasamente in diferite tipuri de instrumente financiare: actiuni, obligatiuni, depozite, certificate de trezorerie, dupa reguli stabilite de legislatia in vigoare.In Romania exista 3 tipuri de fonduri: monetare (investesc in instrumente fixe, obligatiuni), diversificate (investesc aproximativ 50% in actiuni, 50% in titluri de stat, depozite, obligatiuni) si fonduri de actiuni, investite preponderent in actiuni cotate la bursa (cu lichiditate mai mare).Investitorii, indiferent de marimea sumelor investite, se bucura de drepturi si obligatii egale.Fondul deschis de investitii este constituit sub forma unei societati civile. Avantajul acestei forme juridice este ca activitatea fondului nu este impozitata. Fondul nu are personalitate juridica, nu poate intra in relatii comerciale cu terti.Insa din lipsa alternativelor de investire de pe piata locala si datorita unei lichiditati sporite pe care o ofera, fondul a devenit un instrument de trezorerie pentru persoanele juridice.Know-how din afara„Lumea a ramas reticenta cind e vorba de fondurile monetare, in urma scandalurilor surevnite la un moment dat cu anumite fonduri, fiind percepute ca un instrument mai riscant chiar si decit bursa, ceea ce nu este adevarat. Legislatia s-a schimbat mult in acest sector si, in plus, au intrat foarte multe societati de administratie cu cunostinte de afara, cu proceduri noi“, afirma Serban Nascu, Portofolio Manager la firma clujeana TARGET Asset Management care administreaza  fondul monetar Fortuna Gold si fondul diversificat Fortuna Clasic. Fortuna Clasic functioneaza pe piata de capital din Romania din anul 1995, urmarind obtinerea unor rentabilitati superioare inflatiei si dobinzii medii bancare. Fondul se adreseaza investitorilor dispusi sa-si asume un risc mediu. Fortuna Gold investeste preponderent in instrumente monetare si cu venit fix, functionind pe piata de capital din Romania din anul 2000. Acesta din urma se adreseaza investitorilor cu toleranta redusa la risc si urmareste obtinerea unei rentabilitati superioare inflatiei, in conditii de lichiditate ridicata.Potential crescutPerformantele unui fond se urmaresc pe termen mediu (pina la un an) sau lung (pina  la 3 ani).„Volumele investite in fondurile din Romania sint in crestere. Sigur ca scandalurile survenite pe piata si intirzierile cu care s-a reglementat legislatia au facut ca volumul sa fie mult mai mic decit in tari precum  Ungaria, Slovenia, Cehia unde volumul e mai mare de pina la 10 ori. Dar tocmai din acest motiv potentialul de crestere in Romania este foarte mare“, estimeaza Serban Nascu. „Investitorii straini au o problema legata de dimensiuni! Fondurile mai mici nu au un activ total  pentru a acoperi necesarul lor si atunci investesc in fondurile mari, dar care nu intotdeauna au randamentul la fel de bun“, afirma Serban Nascu.  „Fondurile fac diverse tipuri de plasamente care au mai multe grade de risc. Depozitele bancare, obligatiunile, titlurile de stat sint mai stabile pe cind actiunile sau instrumentele derivate au un grad mai mare de risc. Insa cu cit riscul este mai mare si randamentul unui fond este mai mare. Target Asset Management intentioneaza sa lanseze un fond de actiuni in viitorul foarte apropiat, fiindca aceste fonduri ofera un mare randament iar perspectivele sint bune, pentru ca bursa traverseaza toamna o perioada de cresteri”, incheie Serban Nascu. Situatia fondurilor monetare pe primul semestru al anuluiConform unui comunicat emis de Uniunea Nationala a Organismelor de Plasament Clectiv, privind performantele inregistrate de industria fondurilor deschise pe parcursul primului semestru al acestui an, se observa ca, in pofida corectiilor repetate care s-au produs pe piata bursiera in acest interval de timp, la finele semestrului se inregistreaza o crestere medie a activelor nete cu 23,3% fata de finele anului 2006, suma acestora atingind nivelul de 781 mil.lei, sau 250 mil. Euro,  valoare care este mai mare cu 33,7% fata nivelul activelor nete exprimat in euro, inregistrat la finele anului trecut. Precizam ca in aceasta perioada, leul s-a apreciat cu 7,3% fata de moneda europeana.  Cele mai cautate sint fondurile de actiuniAnalizat pe categorii de fonduri, fluxul intrarilor de capital inregistrat in luna iunie, se prezinta negativ doar pentru categoria fondurilor monetare (-2,8 mil.lei), nivelul maxim fiind atins de fondurile diversificate cu 9,4 mil.lei urmate de cele de actiuni cu peste 8,6 mil.lei.Numarul total de investitori inregistrat la finele lunii iunie a cunoscut o usoara crestere fata de luna anterioara (0,6%).Pe ansamblul industriei in primul semestru al anului numarul de investitori a crescut cu 1,4%, insa pe categoriile de fonduri cresterea a fost mult diferita astfel: fondurile monetare -4,6%, fondurile de obligatiuni -0,08%, fondurile diversificate 1% si cele de actiuni cu 5,1% valoare care confirma inca o data ca aceasta categorie de fonduri s-a bucurat in perioada analizata de cea mai mare atractivitate din partea investitorilor.Distribuirea activelorPonderea persoanelor juridice in numarul total de investitori, s-a mentinut si in luna iunie in jurul a 1,6%, iar procentul detinut de acestia din activele nete cumulate ale fondurilor a fost la finele semestrului de 56,6%, cu aproape 1,3% mai putin decit in luna anterioara, insa aproape identic cu cel inregistrat la finele anului 2006. Pe categorii de fonduri, aceasta distribuire a activelor nete arata astfel: FDI monetare, peste 83% din activele nete sint in contul persoanelor juridice, la FDI de obligatiuni acest procent este de 66,4 %, la FDI diversificate de 56,2% si la FDI de actiuni de 45%.

RUD Florian Rieger SRL – o za puternica a concernului RUD

Afacere de familieRUD este o intreprindere de familie cu o crestere dinamica si moderna cu sediul principal in Aalen, in sudul Germaniei. Intreg grupul se bazeaza pe o continua si profitabila crestere si pe pozitia sa de lider cu produsele si serviciile sale pe segmentele de piata pe care le acopera. Cu o experienta de peste 130 de ani, RUD dezvolta, pornind de la lantul din otel rotund, solutii de viitor ale problemelor legate de sisteme de lanturi si piese in cele mai variate forme si pentru o gama cit mai larga de domenii. Unele dintre secretele succesului RUD il reprezinta parteneriatul de lunga durata cu clientii sai, multumirea si increderea acestora. Se garanteaza pentru o tehnica inovatoare cit si pentru calitate ridicata si siguranta continua. Intreprinderea internationala de familie RUD este caracterizata pe plan mondial printr-o cultura de intreprindere activa, deschisa si plina de incredere in toate locatiile sale, printr-o continua perfectionare si specializare cit si printr-o echipa motivata, puternica, flexibila si competenta. Aceste aspecte sint valabile si pentru echipa fabricii RUD Florian Rieger SRL din Sibiu RUD fiind un angajator atractiv, care ofera si pastreaza locuri de munca sigure pentru viitor. Gradul inalt de motivatie si putere al tuturor angajatilor de la RUD se datoreaza faptului ca intreprinderea isi specializeaza bine angajatii pe plan mondial si motiveaza promovarea profesionala si le ofera o salarizare corecta in functie de randament. La aceasta se adauga o politica de informare care asigura informarea angajatilor cu privire la telurile si strategia intreprinderii.Tehnica avansataRUD aplica si la Sibiu noile standarde tehnologice in industria lantului din otel rotund. Conducerea inovatiilor tehnologice este de la bun inceput un element decisiv al strategiei de succes a grupului si a viziunilor acestuia. Produsele RUD, care sint fabricate la Sibiu si care sint comercializate cu succes pe piata romaneasca au ceva in comun: tehnica avansata. Aceasta se bazeaza pe multa cercetare, pe know-how, pe creativitate si pe faptul care nu-ti permite niciodata sa te multumesti cu solutia data.Fabrica autohtona RUD Florian Rieger SRL apartine ca si celelalte puncte de productie ale grupului RUD pe plan mondial celor mai moderne standarde in productia lantului pe glob. Aici domina un inalt grad de automatizare. In parcul de utilaje RUD lucreaza specialisti cu un inalt grad de calificare. Aplicarea unor tehnologii noi care protejeaza mediul inconjurator si utilizarea unei cercetari si dezvoltari inovatoare asigura maxima siguranta si cea mai buna calitate. Reteaua digitala pe plan mondial face posibila si in locatia din Sibiu o colaboarare, coordonare si comunicare eficienta. AntiderapantRUD este pe plan international dar si pe piata romanesca specialist si lider in oferta unor produse de inalta calitate si inovatie tehnica pentru ridicarea si deplasarea sigura a greutatilor. Tehnica inovatoare de fixare si de stivuire a RUD este o marca (Benchmark) pe plan mondial. RUD Florian Rieger SRL din Sibiu a fost infiintata inainte de toate ca „punct pentru productia de lanturi antiderapante“ a concernului RUD pe intregul glob. Lanturile antiderapante, centrifuge si forestiere garanteaza o maxima siguranta si asigura o tractiune maxima atit pe strazi inzapezite, cit si pe terenuri accidentate – in Sibiu, in Romania si mult mai departe in toata Europa si in toata lumea. Programul de productie echilibrat din punctul de vedere al sortimentului ofera solutia optima pentru orice domeniu de activitate si pentru orice vehicol. Trei principii constituie premiza pentru succesul RUD: inovatia, calitatea si service-ul.Intrebari strategiceIn consecinta, la RUD, care urmareste planuri mari pentru dezvoltarea productiei si pentru inceperea comercializarii pentru toata Europa de sud-est plecind de la locatia din Sibiu, managementul de relatii cu clientii este o strategie de afaceri esentiala, activ traita si complexa, care are ca scop cladirea sistematica si cultivarea relatiei continue si profitabile cu clientii. Este renumita de altfel consilierea competenta si sprijinul RUD acordat clientilor sai romani si de pretutindeni. Astfel, echipa RUD din Sibiu isi propune teluri curajoase, care pastreaza si in viitor in prim plan increderea si multumirea partenerilor sai. Cu intrebari strategice de tipul „Care sint conceptele tehnologice de miine?“, „Ce putem crea nou?“, managementul si intreaga echipa a RUD Florian Rieger SRL impreuna cu reteaua grupului RUD de pe intreg globul se supune continuu multitudinii de probe, pentru a gasi ideile cele mai bune si a pune in practica solutii unice pentru clienti.

Tabara evacuata

Serviciul Sanepid din cadrul Autoritatatii de Sanatate Publica (ASP) Cluj a evacuat o tabara de copii de la Somesu Rece. Potrivit directorului general al ASP Cluj, dr. Nicoloae Deleanu, in urma unui control s-a constatat ca nu exista nici o autorizare de functionare a taberei. "S-a considerat ca tabara functioneaza ilegal, drept pentru care a fost inschisa, iar copiii au fost trimisi acasa", a precizar dr. Nicolae Deleanu. La momentul evacuarii, in tabara de la Somesu Rece erau aproximativ 160 de copii. 

Clujenii se programeaza la medic

Clujenii nascuti in luna iulie au inceput sa primeasca prin posta documentatia necesara pentru Programul national de evaluare a starii de sanatate a populatiei. Medicii clujeni au confirmat ieri ca pesroanele asigurate, inscrise pe listele lor au inceput sa se programeze pentru control. Clujenii trebuie sa primeasca prin posta o scrisoare si doua taloane. Cu acestea trebuie sa se programeze la un consult la medicul de familie, in luna in care s-au nascut.Scrisori si taloane vor primi si persoanele care nu platesc asigurari de sanatate si nu sint inscrisi pe listele medicilor de familie. Pe baza taloanelor, acestia se pot programa la orice medic din judet. Pina la sfirsitul acestei luni vor trebui sa primeasca documantatia si clujenii nascuti in luna august. 

Aterizare fortata

Un avion cu 165 de pasageri la bord a aterizat fortat pe Aeroportul Otopeni din Bucuresti, desi acesta trebuia sa ajunga la Cluj. Este vorba despre un Boeing 737, apartinind companiei Blue Air, care venea din statiunea turceasca Antalya. Pasagerii au stat la bordul avionului  peste 3 ore. Avionul a avut o defectiune la una dintre roti, potrivit reprezentantilor companiei. Pasagerii vor fi trimisi la destinatie, in Cluj-Napoca, probabil cu un alt avion al companiei. Directorul Aeroportului International Cluj ne-a declarat ca inca nu a primit informatii legate de cum vor ajunge turistii in Cluj. Vom reveni cu amanunte. 

Brazilia a castigat Copa America

Nationala de fotbal a Braziliei a castigat editia din acest an a Copei America, desfasurata in Venezuela. Fotbalistii Cariocas au dispus in ultimul act al competitiei de marea rivala Argentina cu scorul de 3-0, gratie reusitelor lui Julio Baptista, Ayala (autogol) si Daniel Alves. Desi contestati pe parcursul turneului pentru jocul lipsit de spectaculozitate,elevii lui Carlos dungas-au revansat in finala, cand au oferit un fotbal de calitate si eficient, in acelasi timp. Brazilia si-a trecut, astfel, in palmares cel de-al 8-lea trofeu al Copei America, in timp ce Robinho a fost desemnat cel mai bun jucator al turneului, fiind, totodata, si golgheterul competitiei (cu 6 reusite).  

La bataie cu cehii

Partida de ieri dintre CFR Cluj si formatia ceha Viktoria Plzen (1-1) s-a incheiat cu o bataie generala intre membrii celor doua echipe. De altfel, fluierul de final al meciului a venit cu 3 minute mai devreme, tocmai din cauza incidentelor din teren: "A fost un meci teribil! A fost o lupta in adevaratul sens al cuvintului purtata intre cele doua echipe. Cehii au jucat extrem de dur, mai ales in repriza a doua cind au intrat ca niste criminali la minge! Noroc ca am terminat acest razboi teferi cu totii", a declarat Romeo Surdu pentru site-ul oficial al clubului.