Bomba lansata duminica de vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, privind retragerea PNL de la Guvernare, a fost dezamorsata rapid, ieri, in cadrul Biroului Politic al PNL. Probabil, afirma unii analisti, PNL pleaca de la premiza ca PSD nu este interesat de alegeri anticipate in acest moment si ca, inevitabil, isi va mentine sustinerea pentru Guvern. Liberalii se tem ca-si pierd oameniiMajoritatea membrilor Biroului Politic Central al PNL au argumentat ca liberalii nu pot pleca de la guvernare în acest moment, temindu-se ca oamenii vor migra catre PLD. “Am avut un vot pe acest subiect, un vot clar si coplesitor de 31 persoane împotriva si numai 2 pentru, iar punctul de vedere sustinut e simplu si clar”, a declarat presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu. Cei doi care au votat în favoarea iesirii de la guvernare au fost presedintele PNL Bucuresti Ludovic Orban si liderul organizatiei sector 1, Vlad Moisescu. Este a doua oara cind vicepresedintele liberal pledeaza pentru trecerea PNL în opozitie, prima oara el militind pentru o astfel de solutie în momentul în care s-a pus problema instalarii unui guvern minoritar PNL. Si atunci, Orban argumenta ca partidul nu-si poate îndeplini programul de guvernare cu sprijinul PSD.Geoana cauta în Parlament “o majoritate transparenta”Un Guvern “atit de fragil” cum este cel actual este greu de sustinut, a aratat ieri Mircea Geoana, care a adaugat ca, prin dialog, trebuie gasita o solutie pentru crearea unei majoritati care sa-si asume transparent stabilitatea politica. Geoana a afirmat ca PSD doreste “minima stabilitate politica”, motiv pentru care trebuie gasita formula unei majoritati transparente care sa-si asume sprijinul unui Guvern pentru restul ciclului politic. Întrebat despre eventualitatea depunerii unei motiuni de cenzura, Geoana a afirmat ca nu poate spune, întrucit trebuie mai întii demarate discutiile “exploratorii” cu partidele pentru crearea unei formule de stabilitate. Presedintele PSD a mentionat ca nu exclude discutii cu PD, deoarece un dialog implica toate fortele politice, însa nu a dorit sa faca vreo nominalizare. Surse din PSD vorbesc de negocieri între Vasile Dincu-Ioan Rus si liderii PD Vasile Blaga si Emil Boc. Cum PD are problema ca nu poate initia o motiune de cenzura împotriva propriului program de guvernare, spun pesedistii, o aripa a PSD ar dori caderea lui Tariceanu, cu conditia ca Basescu sa numeasca un premier PSD si guvernarea sa se faca sub programul social-democrat. Aceasta varianta pare, însa, greu de acceptat de catre democrati si de catre Traian Basescu. Un scenariu alternativ ar fi aplicarea modelului PLD - crearea unei brese în interiorul PSD, la fel cum au facut platformistii în interiorul PNL, cu care PD sa poata colabora. Vasile Dincu si Ioan Rus analizeaza situatia creata, întrucit doresc schimbarea strategiei, în principal prin alierea cu democratii. Cei doi i-au avertizat, de altfel, pe colegii de partid sa nu se alieze cu Tariceanu, sa nu sustina excluderea PD de la guvernare si sa nu mearga înainte cu suspendarea pentru ca singurul cistigator va fi Traian Basescu.
• Dom’le, ce scor! Nu la batuta data de Basescu ma refer, ci la procentul de participare la vot! Cel mai mare a fost la Penitenciarul de maxima siguranta Aiud. O suta de oameni din 104 cu drept de vot! Dar asta, probabil era de asteptat. Ce e amuzant e faptul ca, nefiind din localitate, adica din Aiud, toti cei “cazati” acolo au fost nevoiti sa dea cite o declaratie pe propria raspundere, cum ca nu au mai votat si in alta parte!!! Fratilor, voi va dati seama? Toti detinutii care au votat in incinta penitenciarului, sa dea declaratie ca nu au votat si prin vecini... De parca ar fi putut sa mai voteze si in alta parte... Vorbim, totusi, de Penitenciarul de maxima siguranta Aiud... Dar daca au mai votat odata, la Gherla?• Nenea Ulise Toader, liderul Partidului Conservator Alba, e nemultumit. Si acum bombane si bodogane din cauza conditiilor in care si-a desfasurat activitatea in ziua referendumului. In pivnita Prefecturii Alba. Intr-o inghesuiala totala, in caldura si intuneric... Ce mai, in asemenea conditii incit nenea Ulise a inceput sa se plinga in gura mare ca sint tratati precum sobolanii rozalii. Si chestia cu “sobolanii rozalii” a repetat-o de citeva ori, pina s-au prins toti cei de fata la adresa cui e aluzia... Nicidecum la aliatii in vederea suspendarii lui Basescu... Telefonul Scormonitorului 0728-828750Acest text va fi considerat pamflet
Victoria Wood a obtinut premiul pentru Cea mai buna actrita si premiul pentru Cea mai buna actrita intr-un rol dramatic intr-un serial. “Nu am pregatit nici o gluma pentru ca nu ma asteptam sa cistig niciunul dintre aceste premii”, a declarat actrita, in momentul in care i-au fost inminate trofeele.Ricky Gervais a cistigat premiul pentru Cel mai bun actor de comedie pentru rolul din sitcom-ul “Extras”, despre viata actorului Andy Millman. El l-a invins pe vechiul lui colaborator, Stephen Merchant, care a fost, de asemenea, nominalizat la aceasta categorie.Premiul pentru Cea mai buna prestatie de divertisment a fost obtinut de Jonathan Ross pentru “Friday night chatshow”. Serialul politist ‘’Life on Mars’’ a primit trofeul pentru Cea mai buna productie dramatica in timp ce ‘’Casualty’’ a obtinut premiul pentru Cea mai buna continuare a unei serii de seriale.Trofeul pentru Cea mai buna serie dramatica a fost obtinut de “The Street”, iar premiul pentru Cel mai bun serial dramatic a fost obtinut de “See No Evil: The Moors Murders”.La categoria Seriale bazate pe fapte reale a cistigat “Ross Kemp on Gangs”, iar la categoria Seriale specializate, a obtinut trofeul serialul “Nuremburg: Goering’s Last Stand”. Pentru Documentare a cistigat “Evicted”, iar la categoria Filme de lung-metraj a cistigat pelicula “The Choir”.La categoria Sport F1 trofeul a fost obtinut de “The Hungarian Grand Prix”, iar la categoria stiri a cistigat “Granada Reports: Morecambe Bay”. La Programe interactive trofeul a fost obtinut de Terry Pratchett, iar la categoria International a cistigat “Entourage”. Trofeul pentru Programe de divertisment a revenit productiei “The X Factor”, cel pentru Situatie comica, productiei “The Royle Family: Queen of Sheba” si trofeul pentru Programe de comedie a fost obtinut de show-ul “That Mitchell & Webb Look”. (NewsIn) Premiile BAFTA TVBritish Academy Television Awards sint premiile de televiziune oferite de British Academy of Film and Television Arts. BAFTA TV sint cele mai prestigioase distinctii oferite de industria britanica de televiziune si reprezinta omologul premiilor Emmy din Statele Unite. Premiile BAFTA TV sint oferite incepind cu anul 1954.
Temperaturile deosebit de ridicate pentru aceasta perioada, care pot constitui un factor de risc pentru unele categorii de persoane, a determinat conducerea Autoritatii de Sanatate Publica a Judetului Alba sa vina cu o serie de recomandari privind protejarea starii de sanatate a acestora. Reprezentantii acestei institutii au facut un apel catre persoanele asupra carora caldura are o influenta negativa sa respecte recomandarile medicilor. Astfel, este necesar ca persoanele virstnice, copiii si bolnavii cu afectiuni cronice, în special cardiace si respiratorii, sa evite deplasarile în spatiu liber si frecventarea locurilor aglomerate. În cazul expunerii la soare, trebuie obligatoriu sa fie folosite mijloace de protectie (palarii, umbrele, ochelari de soare, imbracaminte subtire, din tesaturi naturale, in culori deschise). Pentru aceasta perioada, medicii recomanda cresterea consumului de lichide (2-4 litri pe zi) si evitarea unei alimentatii bogate în grasimi. De asemenea, trebuie redus consumul de cafea si de bauturi alcoolice. Autoritatea judeteana de sanatate publica va trebui sa ia masuri in sensul colaborarii cu autoritatile publice locale pentru a organiza puncte stradale de distribuire a apei si pentru asigurarea asistentei medicale in caz de nevoie.
Sa fii sofer si sa mori strivit sub cauciucul masinii proprii parca suna ca un adevarat ghinion. Un asemenea eveniment tragic s-a petrecut duminica la Sebes. Constantin Gheorghe Chiperi, in virsta de 39 de ani, casatorit si tata al unui copil minor, era conducator auto la SC King MB SRL din Sebes. Conform datelor comunicate de ITM Alba, acesta s-a prezentat la locul de munca duminica, 20 mai a.c., dimineata, impreuna cu alti doi colegi pentru unele lucrari de intretinere la masinile de transport marfa pe care lucrau, pentru ca a doua zi sa poata pleca in cursa. In jurul orei 11, dupa ce au schimbat rotile din fata a unui cap tractor tip MAN, accidentatul s-a deplasat la roata din dreapta pentru a o lasa jos de pe cric. Nu se stie inca exact ce s-a intimplat, dar autovehicolul s-a pus singur in miscare si a trtecut peste trupul victimei, provocindu-i decesul pe loc. Pentru stabilirea exacta a imprejurarilor, personalul de specialitate al ITM Alba, impreuna cu procurori ai Parchetului de pe linga Judecatoria Sebes, continua cercetarile.
Politistii din Sebes au fost sesizati simbata dupa amiaza la ora 16 25, de catre Vasile Z, de 27 ani, din comuna Daia Româna, despre faptul ca, în noaptea precedenta, aflindu-se la o stina din locul numit “Dealul Pripoc”, doi barbati l-au lovit si i-au sustras un telefon mobil si suma de 360 lei. Politistii au procedat imediat la efectuarea de verificari, reusind sa-i identifice pe cei doi agresori. Acestia sint Ioan M, de 18 ani, din Sebes si Sorin L, de 22 ani, din judetul Dolj. Din cercetarile efectuate de oamenii legii s-a stabilit faptul ca agresorii, împreuna cu victima, au consumat bauturi alcoolice la stina respectiva si între acestia a izbucnit un conflict spontan în urma caruia cei doi l-au lovit pe Vasile Z cu pumnii si picioarele, iar Ioan M. i-a sustras telefonul mobil si suma amintita mai sus. Politia Municipiului Sebes continua cercetarile sub aspectul savirsirii infractiunii de tilharie, cu autorul în stare de arest preventiv.
Cadavrul unui barbat a fost gasit duminica seara, in jurul orei 18,30, linga un bloc de locuinte de pe strada Bradisor din municipiul Alba Iulia.Politistii albaiulieni s-au deplasat la fata locului, iar din cercetari au stabilit ca persoana decedata este Petru B., in virsta de 70 de ani, din municipiul resedinta de judet, persoana cunoscuta cu afectiuni cardiace. Din primele verificari efectuate, s-a constatat ca trupul barbatului nu prezenta urme de violenta. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judetean Alba în vederea efectuarii necropsiei si stabilirii cauzei decesului, politia continuind cercetarile pentru stabilirea împrejurarilor în care a survenit decesul persoanei respective. “Am fost solicitati prin dispeceratul de urgenta 112, despre existenta unei persoane cazute in strada. La sosirea noastra - in maxim doua minute am ajuns - am constatat decesul persoanei respective. A ramas la locul respectiv, pentru ca trebuiau continuate investigatiile necesare de catre organele de politie. Ar fi doua posibilitati care par la prima vedere sa fi fost cauza. Este vorba despre un accident vascular sau despre un infarct. Caldura ar putea fi unul dintre factorii care sa fi contribuit, combinata cu obezitatea si virsta inaintata, ambele prezente in cazul persoanei de fata si eventual consum de alcool sau alte alimente mai consistente”, a declarat Mihai Ovidiu Picos, medic la Serviciul Judetean de Ambulanta Alba.
La sfirsitul lunii aprilie 2007, existau in evidentele A.J.O.F.M. Alba 12.037 someri, din care: 6.455 someri indemnizati, 323 absolventi indemnizati si 5.259 someri neindemnizati. Din numarul total al somerilor inregistrati, 5.553 sunt femei . Rata somajului, la nivelul judetului Alba, era de 6, 54 la suta. Grupuri tintaIn vederea cresterii gradului de ocupare a fortei de munca, AJOFM Alba a acordat si in luna aprilie o atentie deosebita grupurilor care se confrunta cu dificultati de integrare pe piata fortei de munca: persoane din mediul rural, someri de lunga durata, tineri, persoane de etnie roma, persoane cu disabilitati, tineri postinstitutionalizati. In acest sens echipe formate din functionari ai AJOFM Alba se deplaseaza in comunitatile in care persoanele cu dificultati de integrare pe piata muncii locuiesc urmarind realizarea de actiuni concrete care sa conduca la: identificarea locurilor de munca vacante, ocuparea acestora cu someri, inscrierea in baza de date a persoanelor fara loc de munca si informarea acestora cu privire la serviciile oferite de agentie si acordarea masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca. Astfel, in cursul lunii aprilie 2007, au fost efectuate vizite in 5 localitati rurale, identificindu-se 34 locuri de munca vacante, iar 32 someri au fost incadrati in munca. Dupa cum remarca directorul executiv al institutiei, Corneliu Engi, unul dintre principalele aspecte urmarite de catre AJOFM Alba este indeplinirea planurilor si masurilor menite sa conduca la imbunatatirea situatiei persoanelor de etnie roma. In cursul lunii aprilie 2007 au fost vizitate 5 localitati cu pondere ridicata a populatiei de etnie roma. Au fost inscrise in baza de date ca persoane aflate in cautarea unui loc de munca 246 persoane de etnie roma, iar dintre acestea, 154 s-au angajat.Masurile active au eficientaPrin masura activa medierea muncii au fost identificate un numar de 1.185 locuri de munca vacante, iar 275 someri au fost incadrati in munca. Din cei 275 someri incadrati, 177 sint pe perioada nedeterminata si 98 pe perioada determinata. Pe parcursul lunii aprilie 2007, 250 someri inregistrati au fost cuprinsi la servicii de consiliere profesionala, din care 12 au fost incadrati in munca. Deoarece s-au incadrat in munca inaintea expirarii perioadei pentru care erau indreptatiti sa primeasca indemnizatia de somaj, un numar de 80 someri beneficiaza de completarea veniturilor salariale in cuantum de 30 din indemnizatia de somaj primita in luna anterioara incadrarii. Prin aplicarea masurilor de stimulare a mobilitatii fortei de munca 3 someri s-a incadrat in munca intr-o alta localitate situata la o distanta de cel putin 50 km de domiciliul stabil si vor beneficia de o prima de incadrare egala cu nivelul a doua salarii minime brute pe tara, iar 3 someri s-au incadrat in munca intr-o alta localitate si, ca urmare a acestui fapt, si-au schimbat domiciliul beneficiind astfel de prima de instalare egala cu nivelul a sapte salarii minime brute pe tara. Pentru subventionarea locurilor de munca pentru somerii in virsta de peste 45 de ani sau someri care sunt parinti unici sustinatori ai familiilor monoparentale in cursul lunii aprilie 2007 s-au incheiat 41 conventii prin care s-au incadrat in munca 52 someri din categoriile respective. Prin subventionarea locurilor de munca pentru absolventii institutiilor de invatamint, in cursul lunii aprilie 2007 s-au incheiat 20 conventii prin care s-au incadrat in munca 21 absolventi.
Am citit cu mare uimire în presa locala declaratiile democratilor prin care acuzau tinerii liberali ca s-au implicat prea putin si nu si-au facut treaba în campania electorala din anul 2004. Probabil cei aproape trei ani care au trecut au sters memoria tinerilor democrati, care, se pare ca au uitat faptul ca tinerii liberali au muncit cel putin cit ei, daca nu mai mult. Într-adevar, nu am fost foarte des la sediul de campanie, pentru ca activitatea noastra s-a desfasurat în teren, nu în sedinte si discutii fara rost. Vreau sa le reamintesc faptul ca municipiul Alba Iulia a fost împartit în doua sectoare, de o parte ocupindu-se tinerii liberali, iar de cealalta tinerii democrati. Zona care a revenit PNL a fost foarte bine reprezentata atit la întilnirile cu cetatenii cit si la actiunile stradale, inclusiv împartirea de materiale electorale sau lipirea de afise. Mai vreau sa le reamintesc tinerilor democrati doua momente. Primul îl reprezinta momentul retragerii lui Stolojan când a fost nevoie de stingerea semnaturilor necesare înscrierii lui Traian Basescu în cursa prezidentiala. Îmi amintesc foarte bine ca ne-am întilnit în parcul din fata Catedralei Reîntregirii Neamului cu marea echipa PD, formata dintr-o singura persoana, în timp ce echipa liberala era formata din sase tineri. Al doilea moment îl reprezinta campania electorala parlamentara când conducerea Aliantei a stabilit ca reprezentantii celor doua partide sa fie însotiti în teritoriu de catre tineri. Aceste deplasari în teritoriu se prelungeau pâna seara tirziu, dar tinerii democrati, în jurul orelor 12-13, plecau la masa si nu se mai întorceau.Consider ca acuzatiile aduse tinerilor liberali nu au absolut nici un fundament si se înscriu în linia abordata de PD, prin care acuza PNL, doar de dragul de a acuza. Acest fapt demonstreaza ca nu ne-am înselat cind am cerut democratilor si presedintelui Basescu sa înceteze aceste acuze si sa fie parteneri loiali, dar din pacate interesele personale, de partid sau electorale, sunt mai importante pentru ei decât cele nationale. De asemenea, îl felicitam pe senatorul PD Alexandru Peres pentru marile realizari în folosul judetului si pentru ca a reusit sa promoveze multi tineri democrati din Alba în functii de director la nivel judetean, secretar de stat, directori în ministere sau consilieri ai ministrilor. Marius FilimonPresedinte TNL Alba Iulia
Intreaga comuna Metes a fost invitata la sarbatoare, in cursul zilei de duminica, 20 mai. Dupa spusele consilierului judetean Traian Ursales, care s-a ocupat in mod direct de organizarea intregii manifestari, nici unul din cei peste 300 de participanti nu a plecat trist sau nemultumit acasa, de la terenul de sport din Tauti, unde s-a desfasurat intreaga sarbatoare. Totul a inceput cu “momentul de glorie” al tinerilor din comuna, care si-au primit diplomele pentru participarea la campionatul de fotbal organizat intre satele componente ale comunei, incepind cu data de 13 aprilie. Pe locul I s-a clasat echipa Tauti 1, pe locul al treilea echipa Tauti 2, iar pe locul al treilea echipa din Ampoita. Au urmat in ordine echipele din Metes, Presaca Ampoiului si Lunca Ampoitei. Toate echipele au primit diplome si mingi de fotbal, iar primele trei clasate au primit si cupe. Premiile au fost inminate de presedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, si de consilierul Traian Ursales. Au fost recompensati si golgheterii campionatului: Adrian Monea (Tauti2), Adrian Hanes (Tauti 1) si... Avram Iancu (Ampoita). Cei mai buni fotbalisti au sustinut un meci demonstrativ, dupa care -pe o scena din apropiere - a inceput spectacolul de muzica populara. Au urcat pe scena formatiile “Dor si suflet presecan” si Grupul de la Tauti, dar si solisti indragiti de pe Valea Ampoiului: Ovidiu Bibolar, Aurelian Placinta, Floricica Moga, Viorel Stef, Nicoleta Man, Ionut Alexa, Lucretia Lazea, Aurelian Ampoitan, Ana Giura, Lacramioara Faur, Ioana Clonta si Gligor Miclea. Dupa incherea spectacolului de folclor, foarte gustat mai ales de cei mai virstnici care -dupa spusele lui Traian Ursales- au afirmat ca nu au mai vazut asa un spectacol de 20 de ani, tinerii au fost invitati la discoteca in aer liber.
Marele cistigator al competitiei a fost Dinu Pescariu, mai cunoscut pina in prezent pentru performantele sale in tenis. El devine astfel cel de-al treilea jucator de golf care isi inscrie numele pe cupa din argint masiv care este inminata cistigatorului acestei competitii. Cupa este transmisibila, dar poate ajunge definitiv in posesia unui anumit jucator, cu o singura conditie: sa cistige de trei ori turneul Alba Golf Challenge. Pina acum, fiecare din cele trei editii a avut alt cistigator, asa ca CJ Alba nu trebuie sa isi faca griji cel putin inca doi ani ca va trebui sa investeasca in realizarea unei noi cupe. La competitia din acest an, au participat 52 de concurenti, din care sase juniori si patru lady. Au fost prezenti peste 300 de invitati, intre care la capitolul concurenti s-au inscris si Viorel Catarama si Lucian Viziru. Peste 50 de oameni de afaceri, consilieri judeteni si personalitati din judetul Alba au participat la reuniunea Comitetului de dezvoltare economica, organizata de la ora 14, in paralel cu concursul de golf. turneul Alba Golf Challenge - CIStigAtorii celei de a treia ediTiiTrofeul Alba Golf Challenge: Dinu PescariuCategoria Pro: Gabriel IusanCategoria I: premiul I - Radu Codrin; premiul II - Laurentiu Coman; premiul III - Simion CretuCategoria II: premiul I - Florin Corcoz; premiul II - Bruno Negoita; premiul III Roberto FunariCategoria “Lady”: Mihaela PalCategoria Juniori: Iulian StrajanPremii speciale: Gabriel Iusan (“Nearest to pin”); Viorel Catarama (“Longest Drive”)
Au fost consumate sute de litri de tus. Rosu. Ramase probabil pe stocul cuiva. Costurile s-au ridicat la sute de milioane. Promotie.S-au confectionat zeci de mii de stampile. Cum lemnul e scump, au costat miliarde. Bineinteles, se vor arunca si nu vor putea fi folosite la un viitor scrutin.S-au tiparit aproape 20 de milioane de buletine de vot. Din hirtie, spun cunoscatorii, de slaba calitate. Dar pretul a fost mare si nu a contat daca trece tusul pe cealalta parte. Cui ii pasa? Alte multe miliarde cheltuite.S-au platit alte miliarde bune pe plata membrilor din sectiile de votare. Luati peste 17.000 de sectii si inmultiti cu 7. La cifra rezultata adaugati minim 50 de lei pe zi, pe fiecare membru. Dar au fost platiti cite 3 zile membrii simpli si tot 3 zile presedintii. Ies cifre ametitoare, cu multe zerouri.S-au mai cheltuit bani pentru masa celor din sectiile de votare, pe taxiurile cu care s-au adus procesele verbale si sacii cu buletine de vot, confectionarea urnelor si a cabinelor de vot, tiparirea listelor electorale, facturile kilometrice la telefoanele de la birourile electorale si de la sectii, plus curent, apa etc., si aveti, in total, dimensiunea risipei rezultate in urma deciziei a 322 de parlamentari care au votat suspendarea lui Traian Basescu.Nota de plata a referendumului din 19 mai depaseste 600 de miliarde de lei vechi si este platita din bani publici. Era o suma pe care Guvernul putea foarte bine sa o aloce spre alte prioritati.Acum, dupa aflarea rezultatelor, previzibile, de altfel, sint curios cine va achita aceasta nota de plata.Ce-ar fi sa se impute celor 322 de parlamentari si liderilor de partide care au sustinut suspendarea presedintelui, sa simta pe propriul buzunar ce inseamna consecintele unei actiuni politice pe care poporul a sanctionat-o?Pe plan politic, coalitia anti-Basescu a suferit o infringere usturatoare, care denota cit de lipsiti de simtul realitatii sint oamenii politici. Au crezut ca, daca ei il urasc de moarte pe presedinte, si poporul simte la fel.Alo, 322, nota de plata, va rog!
„NU“ a depasit 70% in 67 de localitati din ClujConform rezultatelor partiale, facute publice de Biroul Electoral Central (BEC) in cursul zilei de ieri, 74,43% dintre cei care au votat s-au exprimat impotriva demiterii. In cursul zilei de ieri, cei de la BEC mai aveau de centralizat doar rezultatele din Bucuresti, Constanta si din strainatate. In judetul Cluj, statisticile ii sint cu ceva mai favorabile presedintelui Romaniei decit media pe tara, la o privire mai atenta rezultatele fiind de-a dreptul spectaculoase. Astfel, 79,85% dintre voturi au fost impotriva demiterii lui Traian Basescu, in vreme ce in 67 din cele 81 de localitati din judet statisticile indica, in rindul votantilor, o manifestare anti-demitere de peste 70%. Singura localitate din judetul Cluj in care cetatenii s-au exprimat in majoritate pentru demiterea lui Basescu a fost Sacuieu, unde 56,39% au spus „DA“ si doar 43,61% „NU“.„NU“-ul cel mai accentuat a fost exprimat de votantii din Feleacu (89,44%), urmati de cei din Marisel (88,19%).Mediul rural, mai eterogen decit cel urbanPe teritoriul judetului, acel dezechilibru deja notoriu intre opiniile cetatenilor din mediul rural si cei de la orase s-a diluat, in aceste doua medii simpatia fata de presedinte manifestindu-se cu ocazia referendumului in mod omogen. Procentual vorbind, nici in ceea ce priveste prezenta la urne nu s-au semnalat diferente semnificative intre sate si orase, cu toate ca localitatile cu cel mai mare interes al cetatenilor fata de referendum apartin mediului rural. Desigur, datorita numarului de locuitori, cea mai mare prezenta la vot s-a inregistrat la Cluj-Napoca, unde 138.911 (51,29%) din totalul de 270.857 de cetateni cu drept de vot s-au prezentat la urne. Resedinta de judet a fost, insa, covirsitor devansata dupa criteriul procentual, intrucit cea mai mare prezenta de vot din judet s-a inregistrat la Belis (82,11%), 76% din cei 1.007 electori aplicind in mod valid stampila pe „NU“. Tot in mediul rural s-a manifestat, insa, si cea mai mica prezenta la urne, in Sic, unde doar 394 de votanti (17,60%) s-au obosit sa se prezinte la cabinele de vot. In zona urbana, cea mai mica participare la vot s-a inregistrat in Huedin, aici exprimindu-si optiunea doar un procent de 39,39% dintre alegatori. RECORD 82%reprezinta cea mai mare prezenta la vot din judetul Cluj, inregistrata la Belis. Peste 80 % Cluj-Napoca, Turda, Agriesu, Apahida, Baciu, Bontida, Calarasi, Feleacu, Fizesu Gherlii, Floresti, Gilau, Izvoru Crisului, Jucu, Marisel, Mihai Viteazu, Moldovenesti, Negreni, Petrestii de Jos, RiscaPeste 70 %Cimpia Turzii, Dej, Gherla, Huedin, Aiton, Alunis, Aschileu, Baisoara, Belis, Borsa, Buza, Caianu, Calatele, Capusu Mare, Caiseu, Catcau, Catina, Ceanu Mare, Chiuiesti, Ciucea, Ciurila, Cojocna, Cuzdrioara, Dabica, Girbau, Geaca, Iara, Iclod, Jicisu de Jos, Luna, Maguri-Racatau, Margau, Mica, Mintiu Gherlii, Mociu, Panticeu, Poieni, Sandulesti, Sinpaul, Suatu, Taga, ViisoaraPeste 60 %Bobilna, Camarasu, Chinteni, Cornesti, Frata, Manastireni, Palatca, Recea Cristur, Sincraiu, Vad, VultureniPeste 50 %Sic, UngurasSub 50 %Sacuieu
Prezent la Blaj pentru a vizita mai multe scoli de pe raza municipiului, ministrul Educatiei si Cercetarii, Cristian Adomnitei, si-a cam dat cu “stingu’ in dreptu’”. Dupa incheierea vizitei in orasul de pe Tirnave, oficialul gubernamental a demonstrat ca habar nu a avut pe la ce scoli a fost si nici caror unitati de invatamint li s-a alocat fonduri pentru renovare in baza unor programe guvernamentale. Conform unei proprii declaratii aparute pe site-ul ministerului pe care-l pastoreste, ministrul Adomnitei a avut in program vizitarea Scolilor Generale nr. 1 si nr. 2. In aceeasi declaratie se arata: “ Scoala cu clasele I-VIII nr.1 a solicitat 1,7 miliarde ROL pentru finalizarea lucrarilor de renovare si reabilitare, iar Scoala cu clasele I-VIII nr. 2 a avansat suma de 2 miliarde ROL pentru reamenajari si constructia unui teren de sport”. Potrivit reprezentantilor administratiei locale care l-au insotit pe ministru, in fapt, acesta a vizitat doar Scoala Generala nr 1 “Toma Cocisiu”, conducerea unitatii de invatamint respective urmind sa depuna in aceasta perioada un proiect de reabilitare a scolii in valoare de 3,5 miliarde ROL. O alta gafa monumentala facuta de acelasi ministru era legata de vizita acestuia la Grupul Scolar “Stefan Manciulea”, despre ale carei dotari s-a aratat profund impresionat. Adomnitei a laudat cu acel prilej buna administrare a unitatii de invatamint vizitate, “care a construit inclusiv un campus scolar pe un teren donat de Biserica Greco Catolica”, dupa cum chiar el s-a exprimat. Cind colo, ...eroare. Reprezentantii administratiei locale au aratat ca ministrul Cristian Adomnitei a vizitat de fapt, ...Colegiul National “I.M. Clain”, unde constructia campusului scolar se afla abia in faza incipienta. No comment!
În dupa amiaza zilei de duminica, 20 mai 2007, politistii din municipiul Aiud i-au prins în flagrant pe Marius P., de 33 ani, Iordache C., de 21 ani si Constantin D., de 36 ani, toti din Aiud, imediat dupa ce au sustras 542 kg. fier dintr-o societate comerciala din localitate. Prejudiciul, în valoare de 1000 lei, a fost recuperat si restituit societatii pagubite. Politia Municipiului Aiud continua cercetarile sub aspectul comiterii de catre cei trei a infractiunii de furt calificat.
Chiar daca numai cu mici exceptii exista sefi ai institutiilor bugetare, care au ca obiect de activitate agricultura sau tangente cu agricultura, neinregimentati la PNL, lucrurile nu merg foarte bine in sistem la nivelul judetului. Fiecare se crede cel mai tare Prin aparitia noilor institutii, cum sint agentiile de plati, consultanta agricola, etc, multe din atributiile Directiei Agricole si implicit ale directorului acesteia au fost preluate de altii, prin aceasta scazindu-i acestuia autoritatea. La nivelul judetului Alba exista numeroase situatii in care colaborarea dintre conducerile institutiilor din domeniu este departe de ce ar trebui sa fie, in multe situatii comunicarea dintre sefii acestora facindu-se doar prin intermediari, iar atunci cind trebuie intocmite informari unitare, acestea nu sint produsul unei colaborari, ci se fac prin colectarea fractiunilor de la fiecare in parte. Directorul DADR s-a plins, nu o data, ca ii sint refuzate de sefii unor institutii solicitari de obtinere a unor informatii. Dintre ei, unii il acuza pe prefectul Cosmin Covaciu ca este partinitor si pe unii prea ii ocroteste. Se pare ca situatia este generala, la nivel national. Cel putin acest lucru este sugerat de faptul ca, recent, noul ministru al agriculturii, Decebal Traian Remes, a dispus constituirea unei noi structuri la nivelul judetelor, prin care transforma, din nou, directorii directiilor agricole in sefi peste sefii institutiilor din domeniu. Este vorba despre Comitetul de Coordonare a Administratiei Agricole (CCAA), al carui presedinte a fost desemnat, prin ordin al ministrului directorul DADR. Potrivit Regulamentului de organizare si functionare aprobat de ministru, CCAA coordoneaza activitatea institutiilor teritoriale din subordinea MAPDR si stabileste un calendar al activitatilor pe baza obiectivelor institutiilor membre. Sefii fiecarei institutii au obligatia sa raporteze trimestrial situatia îndeplinirii actiunilor propuse. Din CCAA fac parte institutiile: DADR, Oficiul Judetean de Consultanta Agricola, Agentia de Plati, Dezvoltare Rurala si Pescuit, Agentia de Plati si Interventie în Agricultura, Unitatea de Ameliorare si Reproductie în Zootehnie, Unitatea Fito-sanitara, Departamentul de Acordare a Cotelor de Lapte, Oficiul de Studii Pedologice, Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semintelor, Laboratorul de Analize pentru Calitatea Vinului, toate fiind institutii judetene si Compania Nationala de Pescuit, institutie regionala, cu sediul la Cluj Napoca. Prima reuniune a noii structuri a avut loc pe data de 4 mai, cind functia de vicepresedinte a fost atribuita lui Liviu Preja, directorul OJCA, iar secretar este Gabriela Cimpoies, jurist în cadrul DADR Alba. Astfel, cel putin teoretic, se pune capat unei activitati sectariste, dar este greu de crezut ca vor fi ostoite si orgoliile de sefi supremi ale unora.
Astazi, incepind cu ora 09, in sala Mihai Viteazul a Palatului Administrativ va avea loc o masa rotunda cu tema “Ingrijirea Virstnicilor”. Manifestarea este organizata de Consiliul Judetean Alba, care doreste ca aceasta discutie sa vina in sprijinul elaborarii unei strategii judetene de ingrijire a virstnicilor, fiind organizata in colaborare cu experti germani din Landul Brandenburg, Germania, experti cu care se colaboreaza inca din anul 2002 in cadrul Proiectului de Twinning existent la nivelul Regiunii Centru si al landului german mentionat. In cadrul intilnirii va fi prezentat partenerilor germani modul in care se deruleaza activitatea Directiei de Asistenta Sociala, a serviciilor publice de asistenta sociala din mai multe localitati urbane ale judetului, precum si modul in care se deruleaza mai multe programe in domeniul ingrijirii virstnicilor. O sectiune aparte va fi rezervata exemplelor de bune practici din parteneriatele realizate cu ONG-urile din domeniul socialului. Partenerii germani vor prezenta modul in care sistemul de ingrijire a virstnicilor este finantat in Germania, posibilitatile de ingrijire in sistem ambulatoriu si exemple de refacere a domiciliului dupa necesitatile concrete de ingrijire ale beneficiarilor.
“Zilele Orasului” Alba Iulia, manifestari aflate la cea de a patra editie, se vor desfasura, ca de obicei, in primul weekend din luna iunie, astfel ca albaiulienii vor sarbatorii, din nou, Ziua Copiilor in santurile cetatii medievale. Noutatea din acest an este una importanta pentru buzunarul albaiulienilor de rind, datorita faptului ca intreg evenimentul va costa cu o jumatate de milliard de lei vechi mai putin decit in anul 2006. Reusita administratiei locale nu se datoreaza unei reduceri cantitative si nici calitative a manifestarilor ci doar unei gindiri de ansamblu mult schimbate. Daca ar fi sa intram in detalii putem spune ca in 2007, programul “Zilelor Orasului” va fi unul chiar mai bogat si mai complex decit in ceilalti ani iar o explicatie generala ar putea fi proverbul romanesc: “Omul cit traieste invata”. Programul nu este batut in cuie Desi aveau programata in cursul zilei de astazi o intilnire in timpul careia sa puna la punct ultimele detalii ale programului manifestarilor ce se vor intinde pe parcursul a trei zile – 1, 2 si 3 iunie – responsabilii din cadrul primariei Alba Iulia, nu au reusit sa definitiveze intreaga agenda. Tintarul complet al acestei editii a “Zilelor Orasului” va fi totusi pus la punct pina miine, cind forma finala a propunerii va ajunge pe masa consilierilor locali pentru a o analiza, amenda si aproba. “Intirzierea” se datoreaza in mare masura faptului ca, la fel ca si in cazul bugetului, gindirea celor care pregatesc evenimentul este una mult mai practica. Oricum, responsabilii de la nivel local promit o manifestare de zile mari, pe care albaiulienii sa o tina minte pina in 2008. Ce ne pregatesc edilii Albaiulienii vor putea in 2007 sa se bucure cu ocazia “Zilelor Orasului” de un program ce va cuprinde multe spectacole de muzica, populara, dar si usoara, sau alte stiluri mai apropiate de gustul tinerilor, piese de teatru oferite de catre actorii Teatrului National “Constantin Tanase”, multe activitati dedicate copiilor, focuri de artificii de lunga durata, spectacole de lumina si lasere, mincaruri traditionale din abundenta si alte suprize puse la cale de catre organizatori. Pina acum au fost acontate formatiile Voltaj, Compact, Heaven si Hara, cei mai cunoscuti interpreti de muzica populara, iar adminstratia intentioneaza sa coopteze in program si alte trupe de teatru din tara. Ca un amanunt interesant, primarul Mircea Hava ar fi tentat sa renunte in acest an la costumul de bucatar cu care i-a intimpinat pe albaiulieni la editiile precedente, insa deocamdata nimic nu este sigur in acest sens. Vor fi premiati albaiulienii merituosi Pentru ca au considerat ca “Zilele Orasului” trebuie sa fie o manifestare dedicata tuturor albaiulienilor, edilii municipiului nostru au cuprins in programul din acest an si o festivitate de premiere a celor mai merituosi tineri din orasul unirii. Vor fi distinsi cu diplome sau alte premii sportivii, artistii si alti reprezentanti ai municipiului care in ultima perioada au reprezentat cu succes orasul in diferite competitii nationale si internationale. De asemenea, in premiera pentru “Zilele Orasului”, la Alba Iulia va fi organizat un cros al municipiului, lucru care se doreste o avanpremiera a unei traditii in acest sens. Una peste alta, organizatorii promit ca editia a patra a manifestarilor dedicate “Zilelor Orasului” va fi mai buna decit cea din 2006, dar mult mai slaba decit cea din 2008, sperind ca vor reusi sa imbunatateasca de la an la an organizarea acestui eveniment. Ce isi doresc albaiulienii Desi au o sectiune speciala rezervata pe forumul de pe site-ul primariei din Alba Iulia, oamenii nu au dat curs invitatiei de a veni cu propuneri in ceea ce priveste editia din acest an a “Zilelor Orasului”. In schimb atunci cind sint intrebati pe strada, albaiulienii nu se sfiesc sa isi spuna parerea. “Sincer eu nu prea stiam despre acest eveniment. Am auzit anul trecut daca nu ma insel, dar nu stiu cind se intimpla, unde si cine se ocupa. Deocamdata sint prea ocupata cu munca, dar sper ca in doi-trei ani sa ma linistesc si eu si sa am timp sa ma bucur de orasul asta asa cum mi-as dori”, declara Mariana G. “Da. Am fost de la prima editie in fiecare an. O sa merg si acum, bineinteles. Mi-as dori sa fie concerte placute si multe la numar. As mai vrea sa nu mai fie inghesuiala din anii ceilalti. Dar stiti ce mi-as dori cel mai tare? As vrea ca cetatea sa fie la fel in fiecare zi. Am vazut ca s-au apucat sa o aranjeze dar va mai dura”, spune cu o urma de regret si Adrian S. “Multa mincare si bautura. Program frumos cu tot felul de muzica. Multa lume cu care sa ne bucuram impreuna”, spera si Cristina R. Invitatie Multumit de ceea ce s-a reusit in acest an, dar suparat pentru ceea ce nu s-a putut face, primarul municipiului Alba Iulia a dorit sa lanseze o invitatie catre albaiulieni. “Vreau sa va multumesc din suflet pentru ca ati fost alaturi de noi si am reusit impreuna sa aducem municipiul in care traim cu toti aici unde este acum. Am trecut impreuna peste bune si peste rele si de aceea vreau sa va adresez invitatia de a veni sa ne si bucuram impreuna, de “Zilele Orasului”. Va promit ca in fiecare an imi voi face timp sa petrec alaturi de voi si va promit ca in fiecare an va vom da motive de a fi mindri de orasul in care traiti. Ne vedem in cetatea noastra la inceputul lunii iunie”.
Momentul ce pare imposibil de trecut a sosit odata cu distribuire cotelor de lapte la nivelul judetului. Unii fermieri au luat de buna ceea ce li s-a spus de catre autoritati ale statului ca investitiile facute in ferme populate cu juninci de calitate sint avantajoase. Cota de lapte - lovitura de teatru In prezent la nivelul judetului exista asemenea ferme care au fost create pe baza unor credite. Graficul de restituire a acestora a fost intocmit pe baza unor planuri de afaceri, in care au fost luate in calcul veniturile din productia de lapte. Distribuirea cotei de lapte a venit pentru unii dintre ei precum un traznet - au primit cota doar pentru o parte din cantitatea de lapte ce il obtin si au declarat-o. In consecinta, nu pot preda laptele, nu vor incasa banii si automat nu vor avea cu ce sa-si plateasca ratele la credite. Directorul DADR Alba a declarat ca incearca sa sensibilizeze ministerul pentru a gasi o solutie. Acesta este deacord ca s-a gresit atunci cind a fost aprobata cu larghete cota de lapte pentru vinzarea libera, iar celor care produc lapte in sistem organizat le-a fost diminuata cota ceruta. Referindu-se la aceste aspecte, ministrul de resort a precizat ca intentioneaza sa solicite Comisiei Europene suplimentarea cotelor de lapte acordate Romaniei, însa pina în prezent nu au existat discutii cu reprezentantii CE pe aceasta tema. “Luni si marti voi merge în Germania unde ma voi întilni cu ministrii Agriculturii si cu comisarul pentru Agricultura, voi trimite apoi o documentatie scrisa si voi încerca sa obtin o suplimentare. Pina acum nu s-a discutat cu nimeni de la Comisie”, a afirmat ministrul Remes. Cota cu conditii Pe de alta parte, departamentul de Administrare a Cotelor de Lapte va finaliza, în aceasta saptamina, verificarea declaratiilor depuse de fermierii care au solicitat cota de lapte pentru noi investitii sau extinderea exploatatiilor. Pina la 1 aprilie au fost înregistrate la DACL pentru obtinerea cotelor de lapte pe noi investitii sau extinderea capacitatilor 1.223 de exploatatii, cantitatea de lapte solicitata depasind 180.979 tone. Cota va fi primita de fermieri numai daca investitiile declarate în dosarele depuse vor fi identice cu cele din teritoriu, deciziile de cota urmind sa fie atribuite dupa finalizarea controlului. Conform datelor DACL, cota pentru vinzarea directa a fost solicitata de un numar de 861.067 de producatori pentru o cantitate de peste doua milioane de tone de lapte. De asemenea, un numar de 243.791 de producatori au solicitat cota pentru livrari catre procesare, cantitatea de lapte depasind un milion de tone. Ministrul agriculturii, Decebal Traian Remes, s-a aratat nemultumit de modul de atribuire a cotelor de lapte anuntind o verificare. Producatorii care comercializeaza lapte si produse lactate direct catre consumatori si care beneficiaza de o cota de lapte individuala acordata de DACL vor avea obligatia sa tina evidenta vacilor de lapte si a productiei proprii în Caietul Fermierului. Romania a obtinut, în negocierile cu Uniunea Europeana, o cota totala de lapte de trei milioane tone pe an. Depasirea acestei cantitati atrage penalizari de 278,3 euro pentru fiecare tona de lapte realizata peste cota, iar în cazul în care cantitatea de lapte produsa este mica, Romaniei i se va diminua cota pentru urmatorii ani.
Referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu a secatuit puterile oamenilor politici din judetul Alba. Este singura explicatie posibila a faptului ca, desi ziua de luni a fost una normala de lucru, putini dintre cei in cauza au dat randament la intreaga capacitate. Singurul loc in care s-a mai muncit a fost administratia, pentru ca spre exemplu in primarie se puneau la cale Zilele Orasului. In rest liniste si pace, oameni obositi, plictisiti sau fara nici un chef de munca. Daca in ceea ce ii priveste pe democrati este de inteles, dupa referendum ei fiind cuprinsi de o euforie care a generat petreceri serioase, in ceea ce ii priveste pe ceilalti oameni din Alba, situatia este putin mai incilcita. O alta explicatie ar fi faptul ca in weekendul trecut au avut loc o serie de manifestari cu caracter popular sau monden care ar putea sa ii fi obosit pe multi dintre “oamenii muncii”. Una peste alta, pe linga cheltuiala de citeva miliarde bune, ce va fi suportata din buzunarul romanului de rind, referendumul a mai adus si o zi de concediu pentru o parte dintre oamenii din Alba. Sa speram ca e doar una!
Roaming mai ieftinDupa ce normele europene au stabilit noile nivelului ale taxarii roaming la sume mai mici, Orange România a decis lansarea a doua optiuni prin care abonatii si utilizatorii de cartele prepay sa poata folosi serviciul de roaming cu tarife mai mici cu pina la 44%, respectiv cu 67% mai mici, au anuntat oficialii companiei. Pentru optiunea Advantage, utilizatorii de prepay vor plati 0,69 de euro/minut in 20 de retele din Europa, iar optiunea poate fi activata prin apelarea la serviciul Clienti. Optiunea Roaming Europe ofera tarife cu pina la 44% mai mici fata de tarifele standard in tarilor europene. L. A.Sub marca proprieVodafone a lansat primele telefoane sub brand propriu. Noile aparate sint produse de compania chineza ZTE Coroporation, ca urmare a unui parteneriat global incheiat intre cele doua companii. Preturile noilor telefoane vor varia intre 20 si 35 de euro si sint destinate tarilor emergente sau in curs de dezvoltare, spun oficialii companiei. România, Egiptul si Africa de Sud vor fi primele tari unde aceste aparate vor fi comercializate, iar noile telefoane mobile vor aparea in magazine in urmatoarele saptamini. Vodafone 125 si 225 vor avea caracteristici tehnice asemanatoare, cu deosebirea ca primul va avea ecran alb-negru, iar al doilea va avea display color. Analistii spun ca aceasta strategie de piata este menita sa exercite o presiune asupra altor producatori de terminale mobile. L. A.
Primul ministru al Landului Brandenburg din Germania, Mathias Platzek, va efectua incepind de astazi, o vizita oficiala in Regiunea Centru. Potrivit reprezentantilor ADR Centru, vizita are ca scop intarirea parteneriatului dintre Landul Brandenburg si Regiunea Centru si dezvoltarea contactelor economice existente. Delegatia germana va cuprinde si o serie de oameni de afaceri din Landul Brandenburg, care vor avea intilniri punctuale cu potentiali parteneri din Regiunea Centru. Aceasta este cea de a doua vizita a oficialului german in Regiune, prima fiind in anul 2003, la Brasov, cind a participat si la o reuniune a Consiliului pentru Dezvoltare Regionala Centru. De aceasta data, vizita in Regiunea Centru a primului Ministru Mathias Platzek va cuprinde municipiile Sibiu si Alba Iulia, unde va avea intilniri cu presedintii celor sase consilii judetene care compun Regiunea Centru, cu conducerea Consiliului pentru Dezvoltare Regionala al Regiunii Centru, precum si cu Directorul general al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru, Simion Cretu. “Vizita domnului Platzek este un moment important pentru Regiune si un semnal clar al dorintei partenerilor germani de a adinci colaborarea existenta. Acest parteneriat este deosebit de important pentru noi, acum in calitate de regiune membra a Uniunii Europene, chiar si numai prin faptul ca faciliteaza transferul de bune practici in dezvoltarea regionala si deschide calea investitorilor germani pentru a investi la noi in Regiune” a declarat Simion Cretu, directorul general al ADR Centru. Ce este Landul Brandenburg? Potrivit informatiilor puse la dispozitie de ADR Centru, landul Brandenburg este unul dintre cele 16 Landuri din Republica Federala Germania si face parte din cele cinci noi Landuri Federale care, prin reunificarea din 1990, au devenit membre ale UE. Landul Brandenburg este, din cauza structurii sale mai putin dezvoltate comparativ cu alte regiuni ale UE, o asa numita zona de obiectiv 1, ceea ce inseamna ca poate primi cele mai mari rate de finantare din Fondurile Structurale Europene. Cu o suprafata totala de 29.476 kmp si 2,5 milioane de locuitori, Landul Brandenburg este unul dintre cele mai mari landuri din Germania ca suprafata. impreuna cu orasul-land si, in acelasi timp, capitala federala, Berlin, Brandenburg formeaza un important spatiu metropolitan si de aglomeratie urbana la nivel european. Landul are 5 regiuni de planificare, 14 judete si patru orase libere. Colaborarea intre Regiunea Centru si Landul Brandenburg a debutat la 15 februarie 2002 odata cu aprobarea Conventiei de Twinning incheiata intre cei doi parteneri. In prezent este in derulare o a treia conventie de twinning intre cele doua regiuni, in afara acestor conventii fiind derulate parteneriate pe diferite teme.
In timp ce unii dintre conjudeteni se relaxau dupa o noapte alba prilejuita de referendum, altii petreceau in spirit traditional. Sugagul a gazduit cea de-a XXXIII-a editie a sarbatorii “Zi-i bade cu fluiera”, o manifestare ce incearca sa duca mai departe traditia transhumantei. Toti ciobanii au plecat, cu aceasta ocazie, in munte iar populatia comunei a aflat despre treburile comunitatii. Oamenii au putut urmari apoi la lucru mai multe formatii si interpreti populari strinsi pe scena cu ocazia manifestarii “Cultura pentru cultura”. Tot cu aceasta ocazie, la Sugag, au avut loc o serie de comunicari stiintifice sustinute sub genericul “Coordonate eterne ale folclorului românesc pe Valea Frumoasei”. Au fost lansate lucrari etnografice, o antologie de folclor si o culegere de poezii, deosebit de importante, si au fost sutinute pledoarii pentru o viitoare monografie a localitatii Sugag.
Sprijinul va reprezenta 4,5% pina la 16% din nivelul imprumutului pe care agricultorii il vor contracta, iar ideea subventiei este un proiect al Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR). Proiectul realizat de minister spune ca valoarea creditelor contractate nu pot depasi nivelul cheltuielilor medii destinate infiintarii si intretinerii culturilor, adica, in momentul de fata, aproximativ 1.600 de lei pentru infiintarea, intretinerea si recoltarea unui hectar de griu sau 3.100 de lei in cazul culturii sfeclei de zahar. Subventia cea mai mare, care ajunge pina la 16% din valoarea creditului, vizeaza culturile de griu, secara si plante furajere, dar si achizitionarea sau producerea de material de populare piscicola si familii de albine. In aceeasi categorie intra si cei care vor creste tineret bovin si cabalin destinat ingrasarii, iar in cazul lor va fi vizata asigurarea medicamentelor, furajelor si construirea adaposturilor de care fermierii au nevoie pentru a-si desfasura activitatea. Cel mai mic sprijin il vor primi cei care vor achizitiona credite destinate cumpararii si intretinerii pasarilor. Pentru determinarea corecta a volumului creditului cerut bancilor, cererile de credit vor trece mai intii pe la Directia Agricola care le va viza. Astfel, dupa contractarea creditului, fermierul trebuie sa-l inregistreze la Directia Agricola in termen de 10 zile, iar subventia va fi acordata pe baza unei cereri-tip. Volumul platilor privind subventionarea creditarii in agricultura s-a ridicat la 34,5 milioane de lei in 2006.
Pe tot parcursul acestei saptamini vor fi organizate la Alba Iulia o serie de manifestari atletice, destinate elevilor de liceu, ce se vor desfasura sub egida “Saptamina Olimpica”. Evenimentele sportive organizate de Filiala Alba a Academiei Olimpice au debutat duminica cu incepere de la ora 10,00 pe stadionul “Cetate” cu Campionatul judetean al liceelor, unde elevii, fete si baieti, s-au intrecut la probe de 100 m, 200 m, 400 m, 800 m, 1500 m, stafeta 4x100 m, saritura în lungime, saritura în înaltime si aruncarea greutatii. Deschiderea oficiala a “Saptaminii Oplimpice” a avut loc ieri la ora 12,00 la Scoala generala “Mihai Eminescu” din Alba Iulia, in prezenta presedintelui Academiei Olimpice Filiala Alba, subprefectul Clement Negrut si a campioanei olimpice la scrima, Laura Badea, presedinta Academiei Olimpice Romane. Tot ieri incepind cu ora 13:00 s-a desfasurat pentatlonul olimpic, respectiv probele de alergare viteza 30 m, saritura în lungime de pe loc, aruncarea mingii medicinale cu doua miini de deasupra capului cu elan de un pas, proba de cultura generala olimpica si o proba artistica. Astazi, Scoala generala “Mihai Eminescu” din Alba Iulia, va gazdui de la ora 12:00, simpozionul national “Exercitiul fizic oglindit în operele scriitorilor antici”. Miercuri, 23 mai, de la ora 14:00, se va desfasura in aceeasi locatie triatlonul olimpic . Joi, 24 mai, va avea loc jurizarea concursului natzonal de creatie artistica “Un condei numit fair-play”, iar vineri, 25 mai, vor avea loc concursuri la nivelul cercurilor olimpice cu tema “Participarea româneasca la Jocurile Olimpice”. Saptamina Olimpica se va încheia duminic, 27 mai, cu crosul olimpic ce se va desfasura în Parcul central al municipiului Alba Iulia, cu începere de la ora 10:00.
In prezent, 24 de comune, printre care si Feleacu, Risca, Baisoara, Belis, Calatele sau Gilau, sint declarate ca zone montane defavorizate. Pentru cele mai multe dintre ele, ajutorul pe care statul il va da in viitor este mana cereasca. Insa pe lista figureaza si comune care, pina nu demult erau, chiar si in prezent sint, cunoscute ca zone turistice sau, oricum, zone in care „cabanierii“ de oras si de ocazie isi au resedintele de vacanta. Potrivit informatiilor furnizate de catre Directia Agricola Cluj, zona montana defavorizata este cea in care practicarea oricarui tip de activitate agricola sau zootehnica ar presupune o crestere considerabila a costurilor. Mai mult, altitudinea de peste 600 de metri si conditiile climatice dificile, care reduc mult sezonul de vegetatie sau existenta unor pante medii de peste 15% pe linga alte conditii specifice, determina incadrarea acestor localitati in categoria de zona montana defavorizata. Specialistii spun ca lipsa unei infrastructuri corespunzatoare si a investitiilor serioase in domeniu, precum si lipsa unei perspective de a transforma mare parte dintre aceste comune in destinatii turistice sustinute financiar inclusiv de la buget au facut ca marea majoritate a populatiei sa traiasca la limita saraciei, din putina agricultura sau zootehnie care se pot practica aici. Ei spun ca, datorita faptului ca marea majoritate a locuitorilor din aceste zone nu obtin venituri din exploatarea teraselor de alimentatie publica cum ar fi cele de la Negreni, nici din exploatarea lemnului, activitati care sint generatoare de profit, nivelul saraciei din aceste localitati ajunge sa fie unul extrem.
Micile magazine pierd „teren“Comerciantii au facut un calcul si cred ca, in medie, s-a inchis un mic magazin pe luna in 2006. Cu toate acestea, la nivel national, rata de crestere a numarului de magazine moderne a crescut cu 34% in 2006, potrivit studiului ShopperTrends. Acest studiu a fost elaborat pe baza datelor publicate de micii si marii retaileri. La sfirsitul anului trecut puteau fi numarate in tara 403 supermarketuri, hypermarketuri si magazine de discount cu o suprafata de peste 300 de metri patrati, fata de numai 300 cite functionau in anul 2005. Nu au intrat in calcul unitatile de cash&carry, desi lider la vinzari in România a ramas tot Metro Cash&Carry, urmat de lanturile de hypermarket. Cele mai multe magazine deschise in 2006 au fost farmaciile si magazinele alimentare mici, insa cele mai dezavantajate, care au pierdut teren, au fost chioscurile si magazinele din incintele benzinariilor, mai arata studiul. Piata clujeana a cunoscut un recul destul de substantial la nivelul magazinelor. Cele cu „de toate pentru toti“, cu suprafete de expunere si vinzare mai mare de 100 de metri patrati, au avut cel mai mult de suferit, din cauza cresterii preturilor la chirii si la utilitati. Comerciantii spun ca in 2006 pretul la chiriile pentru spatiile comerciale au crescut de cel putin doua ori, in mod substantial, mai ales pentru spatiile situate in centrul orasului. Un magazin cu o suprafata de aproximativ 100 de metri patrati poate fi inchiriat pentru minim 1.500 de euro pe luna, iar rulajul trebuie sa creasca substantial pentru a sustine toate cheltuielile legate de existenta lunara a unei afaceri de acest gen.Unii pleaca, altii vinTendinta pentru comertul anului 2007, spun analistii, se va mentine pe dezvoltarea accelerata a comertului modern, gen hyper si supermarketuri, magazine cash&carry si gen discount. Din acest punct de vedere, magazinele clasice vor avea de pierdut in continuare. Vor pierde pe de o parte din cauza chiriilor, dar si a preturilor pe care le pot oferi. „Din cauza volumelor mai mici de vinzari nu pot negocia discount-uri mari la producatori si importatori. Dar de suferit cred ca vor avea si firmele de distributie, care se vor bate pe segmentul comertului modern, de vreme ce comertul clasic va continua sa aiba recul. Vor supravietui magazinele de pe centru, cu marfa de lux, dar nu alimentara, sau supermarketurile cu orar non-stop“, spune Claudiu Podar, manager al unei companii de distributie clujene. Din acest punct de vedere, un exemplu pe care specialistii si comerciantii il ofera constant vizavi de tendintele pietei se refera la achizitiile anului 2006, cind reteaua Angst a achizitionat reteaua de opt magazine a Discovery prin cumpararea unui pachet de actiuni ale acesteia din urma. Tranzactia s-a finalizat in cursul lunii septembrie.
Gestul presedintelui Traian Basescu – smulgerea telefonului din mina jurnalistei care-l filma in timp ce-si facea cumparaturile – are ceva din unghiuta infipta de catre Ion Iliescu, prin anii ’90, in gitul lui „mai, animalule“ (viitorul primar PSD al Constantei, pe atunci jurnalistul „civic“ Mazare): miroase a lipsa de stapinire si a derogare de la principii in fata posibilelor diversiuni ale adversarului. Doar ca in fata presedintelui nu erau nici „Felix“ Voiculescu, nici Vadim Tudor, Ludovic Orban, Mircea „Prostanacul“ Geoana sau Sorin informatorul „Deleanu“ Rosca Stanescu – indivizi ce l-au jignit pe fata, in aparitii media –, ci un simplu cetatean roman de meserie jurnalist care, cu instinct, a incercat sa profite de oportunitatea jurnalistica creata. Indiferent de cit de insistenta („obraznica“) a fost jurnalista, de cit de mult (si in ce mod) a insistat sa obtina o reactie de la Traian Basescu, acesta nu avea voie sa reactioneze violent. Daca presedintele Romaniei smulge un telefon din mina unui cetatean si pleaca cu el, orice borfas isi va permite sa faca acelasi lucru.Daca presedintele Romaniei isi permite sa ia masuri coercitive in locul autoritatilor competente, orice borfas isi va permite sa se situeze deasupra legilor – or, exact situarea deasupra legilor a fost „amendata“ prin vot in 19 mai. Amanuntele incidentului sint minore, nu are rost disecarea acestuia in pro si contra, Traian Basescu trebuie sa-si asume greseala de a se fi lasat tirit in acesta, sa-si ceara scuze si sa dea garantii ca gestul sau nu va face prozeliti printre aceia care sint obisnuiti sa discute cu jurnalistii doar cu ranga sau procesul penal.Demersul meu nu este unul de haita, ci unul de bun simt, de aceea nici nu incerc sa fac comparatii cu situatii similare din cariera mea. Mai mult, acest text nu este o dezicere de la convingerea pe care o am ca Traian Basescu este un inceput in a scapa Romania de gasca de politicieni si capitalisti de cumetrie care o paraziteaza din 1990 incoace (unii cu radacini adinci in epoca de teroare comunista). De aceea nu pot permite ca niste demagogi disperati de rezultatul referendumului si care consuma cu polonicul cel mare analize de genul „cele cinci partide nu au reusit sa-si mobilizeze electoratul“ (din contra, exact nucleul dur al electoratului s-a prezentat la vot si si-a taxat propriile partide – si-aici e „buba“ cea mare) sa deturneze, steril (din nou) dezbaterea publica de la adevaratele probleme ale tarii (si asa am pierdut destui ani si nu toata lumea am trait in huzurul banilor supti de la tita bugetului de stat).Acest incident trebuie transat urgent. De aceea, ma alatur, public, demersului Agentiei de Monitorizare a Presei si condamn gestul presedintelui de a confisca telefonul mobil al unei jurnaliste care a incercat sa-l filmeze. Cum argumentam, consider extrem de grav acest gest, el fiind de natura sa incurajeze comportamente agresive fata de jurnalisti la nivelul intregii societati.
In urma meciului de simbata dintre „U“ Cluj si Dacia Mioveni, oamenii legii au avut mult de furca cu suporterii echipei de fotbal. Un subofiter de la Jandarmerie a fost ranit la cap imediat dupa incheierea partidei. Credeti ca dupa promovarea favoritilor violentele provocate de suporteri se vor inmulti?Scrieti-ne la redactia@monitorulcj.ro
Ioan Pascalau, 48 de ani, supraveghetor„In primul rind, apreciez faptul ca oamenii au mers sa voteze, indiferent de optiunea avuta. Si ca iarasi Clujul si Ardealul in general au fost fruntase in procente. In rest, ce sa mai zic? Mi se pare un rezultat normal si care era de asteptat. Ramine de vazut cum o sa se comporte politicienii astia de doi lei de acum inainte.“M. D., 29 de ani, programator„Eu ma bucur ca a ramas Basescu presedinte. E un conducator cum de multa vreme asteptam. Buba, insa, nu-i de la el, asa cum s-au coalizat toti politicienii sa dovedeasca, ci chiar de la aceia care au strigat mai tare impotriva lui. Si cu astia in posturile lor, nu va fi liniste niciodata. Nu stiu ce va fi mai departe.“Nicoleta Benke, 27 de ani, vinzatoare„E bine ca Basescu a ramas in functia de presedinte, dar nu stiu ce va putea face de aici incolo. Ca cei care si-au dat mina sa-l dea jos vor ramine asa si de aici inainte. Iar povestile astea, in care unul lupta singur impotriva tuturor, vezi numai in filme.“Aurel Bartos, 51 de ani, fermier„Eu nu ma prea pricep la politica asta, dar de ce nu dizolva Basescu Parlamentul ala? Ca eu stiu ca are dreptul si legea ii permite sa faca treaba asta. Nu stiu ce sa zic. Votul acesta ar trebui sa-l ajute. Pentru ca acuma stie ca e sprijinit de populatie. Sper ca lucrurile sa se indrepte.“Istvan Nagy, 32 de ani, inginer topograf„Dupa parerea mea, lucrurile se vor linisti. Si se va intimpla treaba asta si pentru ca presedintele ramas in functie nu va mai fi asa de vehement in declaratii si nu va mai lansa acuze in dreapta si stinga, asa cum a facut pina acum. Eu asa cred. Ca si-a dat seama ca nu are armele cu care sa-i infrunte pe toti «afaceristii» astia care ne conduc dupa interese.“
Scuze prezidentialePresedintele Traian Basescu i-a cerut ieri scuze jurnalistei Andreea Pana, de la Antena 1, careia ii confiscase telefonul in ziua referendumului pentru ca il filma intr-un supermarket. Seful statului a declarat, printr-un comunicat de presa, ca regreta ca o expresie nepotrivita, folosita intr-o convorbire privata, a devenit publica si a provocat un „nemeritat prejudiciu moral ziaristei“. Basescu o roaga pe jurnalista sa accepte „scuzele sincere pentru situatia creata“. Presedintele i se adresase ziaristei cu expresia „tiganca imputita“. El a mai precizat in comunicatul de ieri ca a folosit acele cuvinte „sub imperiul unei stari de maxima presiune publica si mediatica“ si ca formula respectiva „nu reprezinta atitudinea presedintelui fata de comunitatea roma“. C. J.Opozitia bulgara cistigaBulgaria a trecut prin experienta primelor alegeri europarlamentare de la intrarea in Uniunea Europeana. Potrivit rezultatelor partiale oficiale, partidul de opozitie bulgar GERB, infiintat de primarul Sofiei, Boiko Borissov, a cistigat aceste alegeri. Partidul era cotat abia pe locul doi dupa sondajele efectuate la iesirea alegatorilor de la urne. Totusi, partidul lui Borissov a obtinut 21,69% din voturile valabil exprimate. Iar socialistii premierului Serghei Stanisev s-au clasat doar pe locul al doilea, cu 21,41% din voturi. Al treilea clasat este partidul minoritatii turce, cu 20,26% din voturi. Scrutinul s-a desfasurat fara incidente, dar prezenta la vot a fost extrem de scazuta, în jur de 29%. C. J.
Referendumul de saptamina trecuta a scos la urne, in tara, ceva mai putin de 50% dintre romani. In schimb, in strainatate, chemarea la vot a mobilizat aproape intreaga comunitate romaneasca. Astfel, la Montreal, in Canada, au mers la vot cei mai multi romani dintre cei aflati pe teritoriul Americii de Nord. Numarul participantilor la vot l-a depasit, in Montreal, si pe cel de la New York ori Chicago, orase cu puternice comunitati romanesti. Provincia canadiana Quebec a dovedit o puternica implicare in acest eveniment, arata cifrele: in 12 ore de votare, aici s-au prezentat la vot 1.691 de romani, in vreme ce la New York au fost 1.274, iar la Chicago 1.011. Daca cifrele nu par semnificative fata de cele din tara, ele sint, totusi, reprezentative, raportat la numarul de romani care traiesc in comunitatile din afara Romaniei. Iar din cele 1.691 de voturi valabil exprimate la Montreal de romani, 97% au fost impotriva demiterii lui Traian Basescu. Romanii din New York au votat in proportie de 94,5% impotriva demiterii presedintelui Traian Basescu. Doar 5,10% dintre votanti au spus „da“ demiterii si cinci voturi au fost anulate. Potrivit datelor statistice, rezultatul obtinut de Traian Basescu la referendumul de simbata in circumscriptia din New York il depaseste pe cel inregistrat la alegerile prezidentiale din 2004, cind candidatul Aliantei „D.A.“ a fost preferat de aproximativ 80% dintre alegatorii din metropola americana. Totodata, romanii din New York au bifat cea mai masiva prezenta la vot intre comunitatile romanesti din Statele Unite ale Americii. Conform datelor de la inchiderea urnelor, la sectiile de votare aflate pe teritoriul american au votat, in total, 7.986 de alegatori. Dupa New York, prezente mai importante s-au inregistrat la Chicago, Detroit si Washington. Spre deosebire de Italia si Spania, unde sute de romani au luat cu asalt punctele de vot dupa inchiderea urnelor, deoarece nu apucasera sa voteze si voiau sa isi exercite acest drept, peste ocean nu au avut loc astfel de incidente.
PNL nu pleaca din GuvernGeoana arata cit de multe voturi a obtinut coalitia condusa de PSD la referendumLiderul UDMR Marko Bela sustine ca se va retrage din Guvern o data ce linistea politica va fi restabilita, deoarece este nevoie sa acorde mai multa atentie „problemelor UDMR. Vom merge inainte cu PNL, dar mai intii trebuie sa rezolvam problemele de stabilitate politica si majoritate guvernamentala“, a spus el. PNL a respins propunerea vicepresedintelui Ludovic Orban de trecere in Opozitie, a anuntat ieri premierul Calin Popescu Tariceanu, dupa sedinta Biroului Politic Central al PNL. Totusi, miine va avea loc o sedinta a Delegatiei Permanente a partidului, pentru discutarea rezultatelor referendumului si a propunerii lui Orban. „Intr-un astfel de moment nu se pune problema sa dezertam“, a mai afirmat Tariceanu. La rindul lor, democratii anunta ca nu vor reveni la guvernare decit prin alegeri, fie ele anticipate sau la termen. „Agenda democratilor este, acum, aceeasi cu a presedintelui Traian Basescu: vot uninominal, schimbarea Constitutiei, reducerea numarului de parlamentari, legea lustratiei, acordarea a 6% din PIB pentru Invatamint, reforma sistemului sanitar si atragerea de fonduri comunitare“, a explicat ieri liderul PD, Emil Boc.Demisii din functii de conducere la PSD„PD este, acum, un partid de Opozitie. Prin acest referendum s-a observat, de altfel, ca PNL, PSD, PC si UDMR nu mai au sustinere nici macar in propriul electorat“, a mai subliniat Emil Boc. Acesta a adaugat pe lista de prioritati a PD si reformarea clasei politice. La PSD, in schimb, reactiile au fost mult mai virulente, de ieri dimineata, aici inregistrindu-se si primele demisii. Social-democratul Ion Stan a renuntat la functia de vicepresedinte al PSD si de lider al filialei de Dimbovita, din cauza infringerii suferite la referendum. „Avind in vedere esecul organizatiei PSD Dimbovita la referendum, consider ca este moral sa imi asum acest esec“, a declarat el. Stan isi va continua activitatea ca simplu membru de partid. Si deputatul clujean Vasile Puscas a demisionat din functia de vicelider al deputatilor PSD. Tensiunea in acest partid se simte cel mai puternic: Victor Ponta, Sorin Oprescu si Liviu Dragnea au cerut „identificarea si pedepsirea celor vinovati pentru esec“. „Exista o doza de raspundere pe care ne-o vom asuma cu totii in proportiile cuvenite“, a sustinut presedintele PSD, Mircea Geoana.Basescu, alias „Popeye“, in presa francezaIn vreme ce partidele politice romanesti trag linie si contorizeaza urmarile referendumului, cotidianul francez „Liberation“ a publicat, ieri, un articol dedicat momentului „19 mai“, cu titlul „Popeye s-a intors“. Ziarul francez anunta succesul „clar“ al lui Traian Basescu, al carui portret este realizat pornind de la formatia sa de marinar. „Cel supranumit «Marinarul» sau «Popeye» este un om politic atipic, chiar si pentru o tara care a vazut multe“, scrie „Liberation“. Ziarul constata „accentele populiste“ ale presedintelui roman, cu focus pe participarea sa la miscarea de strada din Piata Universitatii, unde a promis ca va reveni din 3 in 3 luni, pentru a-si expune proiectele. „A-l prezenta pe Basescu drept un campion al luptei pentru democratie este exagerat, dar sa-l compari cu Mussolini sau Ceausescu este ridicol si incalificabil“, a declarat pentru „Liberation“ Jean-Michel De Waele, profesor universitar belgian.
Sa vina instalatorul inapoi!Nu toate reclamatiile primite la OJPC sint luate in seama de catre inspectoriCu toate ca au de-a face cu alti semeni de-ai lor pe care de obicei ii reclama, clujenii au tendinta de a implica si divinitatea in rezolvarea conflictelor de interes. Pe adresa OJPC Cluj ajung zi de zi scrisori nastrusnice care pun rabdarea inspectorilor la grea incercare. „Plingere impotriva instalatorului“ – isi intituleaza o clujeanca reclamatia. Potrivit scrisorii, femeia, in culmea disperarii, „someaza public instalatorul sa ii repare tevile de urgenta, altfel risca sa se deshidrateze definitiv“. In aceeasi sesizare, clujeanca nu a uitat sa ataseze si o inimioara de simpatie, care tradeaza, de fapt, adevaratul continut al documentului. „Cu cit judeci mai mult, cu atit iubesti mai putin“, se arata in aceeasi scrisoare, iar concluzia femeii este una intr-adevar remarcabila: „Eu nu mai judec DELOC!“. Nici finalul nu putea fi mai prejos, clujeanca marturisindu-si dragostea pentru instalatorul reclamat. „Ich liebe dich!!!“, isi incheie amorezata scrisoarea trimisa catre OJPC Cluj.Revolta „Cetatenilor“Nu la fel stau lucrurile in situatia altor persoane care scriu pe adresa institutiei amintite. „Cetatenii“ din Cimpia Turzii, caci asa sta trecut pe plic in dreptul expeditorilor, au inaintat directorului OJPC Cluj o scrisoare in care il sfatuiesc sa fie mai chibzuit pentru a nu se abate asupra lui blestemele. „Va rugam nu distrugeti oameni prin orgoliul dumneavoastra, ca va vor ajunge blestemele lor si pedeapsa lui Dumnezeu“, semneaza redactorii scrisorii. Totodata, acestia ii sugereaza sa „lucreze mai omeneste, ca sa nu ii distruga pe fratii romani“. Ortografia si punctuatia in text au fost uitate definitiv. Astfel de scrisori au un loc bine pregatit in biroul directorului executiv al OJPC Cluj, Mircea Avram, care sustine ca nu prea are raspunsuri la multe dintre aceste sesizari deosebite.
Minor lovit pe zebraUn copil in virsta de 9 ani a fost ieri lovit pe o trece de pietoni in localitatea clujeana Vilcele. Ajuns la o trecere de pietoni semnalizata cu indicator si marcaj rutier, soferul unei Dacia Logan, Claudiu S., de 35 de ani, din Ludus, nu a acordat prioritate minorului Vlad B., lovindu-l usor. Pietonul a fost transportat de urgenta la spital, raminind sub supraveghere medicala. Soferul a primit pe loc o sanctiune de 4 puncte, iar pe numele acestuia a fost intocmit dosar penal pentru comiterea infractiunii de vatamare corporala din culpa. I. O.Arestat pentru scandalDoi tineri din Gherla au agresat patru persoane si au provocat scandal in doua localuri din Cluj-Napoca. Alexandru M. in virsta de 22 de ani, arestat preventiv, si Catalin P., in virsta de 18 ani, cercetat in stare de libertate, ambii aflindu-se sub influenta alcoolului, au fost acuzati de ultraj contra bunelor moravuri, loviri, alte violente si vatamare corporala. Cei doi tineri au mai provocat si alte incidente asemanatoare. Ei au agresat alte patru persoane si au provocat o incaierare intr-un bar. R. N.
Ultimele teze ale elevilor de clasa a VII-a au fost corectate, iar rezultatele finale au fost transmise la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului. Potrivit purtatoarei de cuvint a Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Cluj, Mihaela Maris, promovabilitatea la ultima teza cu subiect unic national, cea la Limba si literatura romana, a fost de 70,20%. Rezultatele elevilor clujeni de clasa a VII-a la tezele cu subiect unic pe tara se incadreaza, spune Mihaela Maris, in tendintele generale la nivel national. Cele mai dezastruoase rezultate ale elevilor clujeni au fost cele de la teza la Matematica, primul examen, promovabilitatea la aceasta materie fiind de 54,35%. Cu alte cuvinte, 2.636 de elevi clujeni nu au obtinut nota 5. La cea de a doua teza, cea la Limba si literatura materna, s-a inregistrat cea mai mare promovabilitate. „La Limba germana au sustinut teza cu subiect unic doar elevi din mediul urban. La teza s-au inscris 46 de elevi si doar unul nu s-a prezentat. Promovabilitatea aici a fost de 100%“, a precizat Mihaela Maris. La teza cu subiect unic la Maghiara s-au inscris 465 de elevi din mediul urban si 189 din mediul rural. Promovabilitatea a fost de 80,68%. La Limba si literatura romana, ultima teza cu subiect unic la nivel national s-au inscris 5.922 de elevi de clasa a VII-a din judet, dintre care s-au prezentat 5.798. Promovabilitatea la aceasta materie a fost de 70,20%, ceea ce inseamna ca 1.728 de elevi nu au obtinut nota 5. Pentru elevii clujeni care nu au luat note de trecere sau care nu s-au prezentat la teze, din motive obiective, se va mai organiza o sesiune in luna iunie.
RecursCaptura BCCO ClujDrogurile intra in Romania prin curierat rapidAstazi se judeca la Curtea de Apel Cluj recursul impotriva mentinerii masurii de arest preventiv inaintat de inculpatii Paul Manaila, Veres Levente si Ovidiu Vlad, trimisi in judecata saptamina trecuta pentru detinere si consum de stupefiante de catre procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT) Cluj. Potrivit rechizitoriului, cei trei au consumat si au vindut droguri mai multor persoane, pe raza a patru judete. Paul Manaila, in virsta de 25 de ani, a fost prins in flagrant de catre un politist sub acoperire in data de 21 aprilie, in timp ce incerca sa vinda 50 de grame de canabis cu 40 de lei gramul la intersectia strazilor Universitatii si I. C. Bratianu, din centrul Clujului. Procurorii sustin ca, deocamdata, nu s-a gasit toata cantitatea de hasis care se banuieste ca ar fi fost destinata pentru traficare.„Firma de curierat nu este implicata“Anchetatorii au stabilit ca drogurile proveneau din Spania si au ajuns in Sighisoara intr-un colet trimis prin intermediul firmei de curierat rapid Nelutu Moise. Potrivit aceluiasi rechizitoriu, unul dintre inculpati, Veres Levente, a cumparat 2,5 kilograme de hasis de la spaniolul Victor Manuel Benitos, din provincia Cadiz. Veres le-a declarat anchetatorilor ca l-a cunoscut pe barbat in Spania, in timp ce muncea acolo, si a cumparat drogurile la propunerea cetateanului spaniol. Tinarul din Sighisoara i-a platit spaniolului pentru 500 de grame de hasis 800 de euro, in timp ce, in tara, acesta le vindea cu 6 euro gramul. Potrivit sefului Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate (BCCO) Cluj, comisarul-sef Dragos Gheorghiu, firma de curierat nu este implicata in cauza. „Lucrurile au fost disimulate si se credea ca este vorba de pachete alimentare, iar aceste firme nu au obligatia sa verifice coletele“, a declarat acesta pentru monitorul.Doua dosare disjunseProcurorii DIICOT au disjuns alte doua dosare in aceasta cauza. Unul este pe numele cetateanului spaniol Victor Manuel Benitos, cercetat pentru trafic de droguri si introducerea in tara de droguri de mare risc. Pe linga acesta, alte 11 persoane sint cercetate in stare de libertate pentru trafic de droguri de mare risc si detinere in vederea consumului. Cei trei inculpati in dosar, Manaila, Veres si Vlad, le-au dat informatii procurorilor despre celelalte persoane din reteaua de traficanti, astfel ca pedeapsa prevazuta de lege, respectiv 20 de ani de inchisoare, li s-ar putea reduce la jumatate. Primul termen de judecata a fost stabilit pentru 14 iunie.
DONARE DE SINGEmarti-vineri • Campusul Studentesc HasdeuAsociatia REACT si LaborMed Pharma, in parteneriat cu Ministerul Sanatatii, Institutul National de Hematologie si Uniunea Nationala a Studentilor din Romania anunta lansarea celei de-a sasea editii a campaniei de donare de singe „Daruieste din inima“, campanie destinata îmbunatatirii rezervelor de singe din centrele de transfuzii. Editia din 2007 a campaniei se va desfasura în perioada 21 mai – 1 iunie, centrele mobile circulind în centrele universitare si in principalele redactii ale ziarelor si ale marilor companii.FESTIVALmarti • ora 10 • Campusul Studentesc HasdeuIn cadrul festivalului studentesc „UrbanFest“, ziua va fi deschisa de un training Bologna, la Sediul OSUBB, intre orele 9 si 19. Intre orele 10 si 20, in Hasdeu este organizat un concurs de grafitti (ziua 1), iar la Casa de Cultura a Studentilor, in Sala „Europa“, se va desfasura o conferinta pe teme de Regie/Actorie. Ziua va fi incheiata cu proiectii de film, in fata caminului IV din Hasdeu.LUNA STUDENTULUI CLUJEANmarti • ora 17 • Casa de Cultura a Studentilor„Luna studentului clujean“ propune azi un Workshop intitulat „Personal Branding“, care va avea loc la Casa de Cultura a Studentilor, incepind cu ora 17. Pe linga acesta, continua campania de donare de singe si campionatul de bowling. Seara nu vor lipsi proiectiile de filme la Cinema Victoria.PRELEGEREmarti • ora 16 • sediul SLlPCIn cadrul activitatilor de promovare a Centrului de Solutionare a Disputelor prin Mediere Cluj, deschis în urma cu 1 luna de catre Asociatia Pro Medierea, se vor derula o serie de prezentari în unitatile din Învatamintul Preuniversitar, sustinute de doamnele Lucia Cojocaru si Vioara Temian, la întilnirile cu liderii sindicali. Aceste actiuni vor demara azi, de la ora 16, la sediul Sindicatului Liber al Invatamintului Preuniversitar Cluj (SLIPC), din Piata Stefan cel Mare, nr. 4, Cluj-Napoca.CONCERTmarti • ora 18.30 • Opera MaghiaraLa Opera Maghiara din Cluj va avea loc spectacolul-examen „Nunta lui Figaro“, de Wolfgang Amadeus Mozart, in regia lui Ligia Ghilea.
Surpriza politica. Viceprimarul Eugen Mitea a pierdut sansa de a deveni directorul general al Transgaz. Astazi, Varujan Vosganian, ministrul Economiei, l-a desemnat în fruntea societatii pe Ioan Rusu, fostul director de dezvoltare al companiei. Mitea, care este presedinte interimar al PNL Sibiu, anunta înca de la sfîrsitul lunii aprilie ca asteapta numirea la Transgaz.Aflati amanunte în editia de mîine a Monitorului de Sibiu.
Zeci de clujeni au inrosit astazi telefoanele Serviciului de Ambulanta, solicitarile fiind mult mai numeroase in comparatie cu zilele precedente. Potrivit medicilor, foarte multe persoane au avut probleme de sanatate din cauza caldurii si a modificarii presinunii atmosferice. Medicii de la Ambulanta spun ca astazi au fost mai multe cazuri de persoane au suferit accidente vasculare cerebrale. Clujenii care sufera de boli ale inimii sint sfatuiti sa isi ia medicamentele prescrise de medicii specialisti, sa se hidrateze corespunzator si sa nu iasa din casa in timpul zile, cind temperatura este foarte ridicata.
Un copil in virsta de 9 ani a fost azi lovit pe o trece de pietoni in localitatea clujeana Vilcele. Ajuns la o trecere de pietoni semnalizata cu indicator si marcaj rutier, soferul unei Dacia Logan, Claudiu S., de 35 de ani, din Ludus, nu a acordat prioritate minorului Vlad B., lovindu-l usor. Pietonul a fost transportat de urgenta la spital, raminind sub supraveghere medicala. Soferul a primit pe loc o sanctiune de 4 puncte, iar pe numele acestuia a fost intocmit dosar penal pentru comiterea infractiunii de vatamare corporala din culpa.
Deputatul Vasile Puscas si-a înaintat, în reuniunea Grupului Partidului Social Democrat de astazi, demisia din pozisia de vicelider al acestui grup parlamentar."Consider ca atit directia, cit si strategia si aplicarea acesteia în politica grupului parlamentar PSD din Camera Deputatilor, nu au avut rezultatele scontate si, ca atare, sint de parere ca întreaga conducere a Grupului parlamentar ar trebui sa-si înainteze demisia, iar Grupul sa îsi aleaga lideri care sa aiba capacitatea morala si politica de a revigora si dezvolta initiativele politice social-democrate si de a reforma partidul asa cum îsi doresc membrii si militantii PSD", a declarat clujeanul.
Soferul masinii implicate în accidentul rutier de la Slimnic, dus în stare grava la spital, a murit, ieri noapte. Bilantul evenimentului petrecut în noaptea de sîmbata spre duminica a ajuns, astfel, la trei morti si o persoana ranita grav.Cititi amanunte în editia de mîine a Monitorului de Sibiu
Amenzi usturatoarePentru incidentele de la finalul partidei cu Dacia Mioveni, cind un subofiter al Jandarmeriei Cluj-Napoca a fost lovit in cap de o bucata de lemn aruncata din mijlocul galeriei, clubul de fotbal Universitatea Cluj a fost amendat de Inspectoratul de Jandarmi Judetean Cluj cu suma de 3.000 de RON. In aceeasi zi au mai fost amendate 11 persoane, iar valoarea sanctiunilor contraventionale se ridica la suma de 2.200 RON. Dupa studierea unor inregistrari video, au mai fost identificate persoane care au avut un comportament violent, iar in momentul de fata se lucreaza la gasirea vinovatilor. C. S.Succese ploiesteneCampioana a ultimelor trei editii ale Diviziei A la baschet masculin, CSU Asesoft conduce cu 3-1 in finala cu BCMUS Arges. Dupa 1-1 la Ploiesti, campionii au cistigat doua partide la Pitesti (82-74 si 88-76), meciurile fiind arbitrate de bulgarii Marin Mehandjiev, Dimitar Gologanov si Vladimir Tsekov.Meciul cinci – care ar putea fi si ultimul, sistemul de desfasurare al finalei fiind de „cel mai bun din sapte partide“ – este programat miercuri, 23 mai, in Sala „Olimpia“ din Ploiesti. T.-J. L.
Daca fetele de la Cluj au terminat meciul la podea, fetele de la Rimnicu Vilcea au sarbatorit alaturi de presedinteTemerile antrenorului Gheorghe Covaciu si-au gasit acoperire in cele intimplate in Sala „Cair“ din Nis, unde sirboaicele au remontat un handicap de 9 goluri. Clujencele au inceput mai bine, au avut 7-5 (’12) pe tabela, dar 5 minute mai tirziu gazdele conduceau deja cu 10-7. Chiar daca Cristina Dogaru-Cucuian a aparat bine, iar Mihaela Ani-Senocico a punctat cu o siguranta debordanta, defensiva clujeana a fost deseori prinsa pe picior gresit. Iar cum pe celalalt semicerc s-a fluierat dupa cu totul alte unitati de masura, gazdelor li s-au oferit sanse sa-si mareasca avantajul. Intr-un final tensionat, presarat cu multe eliminari, gazdele au dus scorul la 29-20. Aruncarea de la 7 metri fructificata de Busuioceanu in ultimul minut de joc a readus speranta. Din pacate, insa, clujencele n-au reusit sa mentina scorul, Filipovic punctind decisiv cind mai erau doar 5 secunde de joc. „U“ Jolidon a incheiat la egalitate „dubla“ cu ZRK Naisa (53-53), dar echipa antrenata de Svetislav Jovanovic a cucerit trofeul pentru ca a marcat mai mult in deplasare: 23 de goluri fata de 21.La Nis, pentru echipa clujeana au marcat: Ani-Senocico (7, 3x7m), Busuioceanu (5, 3x7m), Gherman (3), Paraschiv (2), Tudorache (2), Birsan si Vlad. Gazdele au contat pe trioul Popovic (9, 2x7m) – Filipovic (6, 1x7m) – Micic (6). Inegal si partinitor arbitrajul israelienilor Cohen si Peretz. Cupa Cupelor e a OltchimuluiChiar daca n-a reusit sa invinga si in meciul al doilea al finalei cu norvegiencele de la Byasen HB Elite Trondheim, handbalistele de la Oltchim au intrat in posesia trofeului, realizind scorul general de 59-53. Ieri, in Sala „Traian“ din Rimnicu Vilcea, au fost probleme cu iluminatul, apoi cu condensul de pe podea, mansa a doua finalei disputindu-se sub privirile presedintelui Traian Basescu. Partida de ieri s-a incheiat cu scorul de 29-29 (16-9), golurile vilcencelor fiind marcate de: Meirosu (7), Maier (6), Gilca (5), Ardean (4), Luca (4) si Bese (3).