monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Mailat sustine ca a avut un complice

Apar noi informatii in cazul mortii italiencei Giovanna Regianni, caz in care a fost arestat cetateanul roman de etnie roma Nicolae Romulus Mailat. Astfel, acesta sustine ca ar fi avut un complice, arata Realitatea TV. Marturisirea i-a fost facuta avocatului sau de catre presupusul asasin al italiencei. Mailat spune ca numele complicelui sau este Gheorghe Neamtu, iar acesta este chiar fiul femeii care l-a denuntat pe Mailat Politiei italiene. Barbatul apare, de altfel, si în imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la Gara Tor di Quinto, unde s-a petrecut incidentul de luna trecuta care a declansat grave probleme pentru romanii din Italia. Avocatul lui Mailat sustine, la rindul sau, ca rezultatele anchetei in acest caz ar putea fi cu totul altele decit cele anticipate initial de presa italiana, in primul rind deoarece Politia italiana a investigat in detaliu incidentul si a dat peste informatii noi. Totodata, aparatorul lui Nicolae Mailat crede ca acuzarea va avea o misiune dificila, deoarece singurul martor al cazului nu are suficienta credibilitate: Emilia, femeia care l-a denuntat pe Mailat, spunind ca l-a vazut in timp ce cara in spate trupul Giovannei Reggiani, a fost tratata, in Romania, pentru o serie de afectiuni psihice. Nicolae Mailat sustine, in continuare, ca el nu a facut altceva decit sa ii fure poseta italiencei.  Un sondaj efectuat recent de INSOMAR a dezvaluit faptul ca peste 90% din populatia Romaniei a auzit despre acest caz, iar 83% dintre persoanele intervievate cred ca, daca un cetatean strain, imigrant în România, ar savirsi o fapta asemanatoare celei comise de Mailat asupra unui cetatean român, autoritatile române ar trebui sa judece individual cazul respectiv, nu sa ia masuri pentru expulzarea unor cetateni straini posibil nevinovati. Peste 70% dintre respondenti cred ca un cetatean român care comite infractiuni repetate pe teritoriul altor state ar trebui sa fie judecat în tara în care a comis infractiunea, iar dreptul sau la libera circulatie în spatiul european sa fie restrictionat, pentru a preveni alte asemenea fapte. 64% dintre cei care au raspuns la chestionarul INSOMAR sint de parere ca atitudinea liderilor politici italieni fata de cazul romanului Nicolae Mailat este mai putin onesta, deoarece acestia se folosesc de el în scop electoral.

Se bat primele jaloane pe traseul fuziunii PD cu PLD

Elena Udrea"In functie de ce vor decide miine (n.r. azi) conducerile celor doua partide, o sa vedem care va fi pe termen scurt proiectul viitorului partid, cele doua organisme convocate, Colegiul Director in cazul PD urmind sa mandateze echipele de negociere".Intrebata ce rol isi va dori in noul partid, Udrea a spus ca "e mult prea devreme sa discut despre asta". De altfel, raspunsuri evazive privind conducerea viitorului partid au dat si presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, si liderul democratilor, Emil Boc. In schimb, vicepresedintii Cezar Preda si Radu Berceanu nu au dorit sa faca nici un fel comentarii.Tariceanu si Geoana arata cu degetulPremierul Tariceanu a afirmat ca a anticipat fuziunea dintre PD si PLD si a precizat ca liberal-democratii se va topi in Partidul Democrat pentru ca nu fac altceva decit sa raspunda ordinelor presedintelui Basescu."Este evident ca aceasta minuscula grupare constituita in jurul lui Stolojan si Flutur o sa se topeasca in PD pentru ca nu au viziune liberala, nu au o politica, ci doar raspund la ordinele unei singure persoane care le da comenzi din dealul Cotroceni", a declarat premierul. Intrebat daca se teme de noua formatiune politica, Tariceanu a apreciat ca nici un adversar politic nu trebuie subestimat.Liderul PSD, Mircea Geoana, i-a multumit lui Basescu pentru ca a girat infiintarea PDL, care favorizeaza in viziunea sa formatiunea social-democrata. Geoana a sustinut ca liderii PD vor pierde puterea in propriul partid, singurul care va cistiga fiind Theodor Stolojan. "Cred ca presedintele Basescu a aplicat principiul eu te-am facut, eu te omor in relatia cu PD, pentru ca e clar ca aceasta miscare e cistigatoare pentru Stolojan care e noul lider de facto al acestui partid", a declarat Geoana. Liderii PD si PLD au anuntat luni fuziunea celor doua partide, noua formatiune urmind sa se numeasca Partidul Democrat Liberal.

JLo a luat proportii

Cu toate ca a vrut sa faca un secret din faptul ca este însarcinata, Jennifer Lopez nu a reusit. Burtica a luat pe zi ce trece proportii si într-un final, cintareata din Puerto Rico a recunoscut: „Eu si Marc vom avea un copil”. Dupa evolutia sarcinii, se zvoneste ca Jen se apropie de cinci luni, iar la un eveniment monden, desfasurat la Los Angeles, aparitia lui Lopez aproape ca a confirmat aceste speculatii. Lopez s-a afisat la „Movies Rock: A Celebration of Music in Film” de mina cu sotul cintaret si îmbracata într-o rochie alba, croita în stil grecesc, relateaza Daily Mail. Bucuria ca vor fi parinti se citea în privirile celor doi, iar Marc Anthony îsi „plimba” din cind în cind mina pe pintecele viitoarei mamici. Jennifer Lopez le-a împartasit fanilor la un concert din Miami ca urmeaza sa aiba un bebelus. „Sint însarcinata. Este un moment special în viata noastra. Am asteptat ultimul concert ca sa va dau vestea”, le-a spus Jennifer admiratorilor ei. Primul, care a deconspirat-o pe solista, a fost designerul vestimentar Roberto Cavalli, care a declarat ca vedeta i-a facut o serie de comenzi speciale, dat fiind ca-si asteapta mostenitorul. 

Marcel Iures despre Morgan Freeman si Antonio Banderas

Marcel Iures, care a avut trei saptamini de filmari în Bulgaria luna trecuta, alaturi de Morgan Freeman si Antonio Banderas, pentru pelicula “The Code”, l-a descris pe Freeman drept “un batrin mucalit”, iar despre Banderas a spus ca lucreaza “într-o trepidatie continua”.Iures a spus luni, la lansarea unui festival muzical gazduit de Teatrul Act, ca Morgan Freeman, alaturi de care joaca în film, “face glume din doua în doua minute, circula enorm pe planeta” si “îsi respecta partenerii mai mult decit orice în lume”. Pe de alta parte, Antonio Banderas “este un fel de <<domnul 25 de milioane de volti>>, care lucreaza într-o fervoare si într-o trepidatie continue”, a spus Iures despre colegul sau de platou. Actorul a adaugat ca, în timpul filmarilor, Banderas este foarte profesionist si emana energie în echipa de filmare. Iures s-a declarat încintat de faptul ca pentru acest film s-a reîntilnit cu regizoarea Mimi Leder, cu care a lucrat si la filmul “The Peacemaker”, lansat în 1997. Actorul a spus ca este posibil sa mai aiba unul sau doua proiecte cu “regizoarea sa de suflet”, în viitor. Rolul sau din filmul “The Code” poate fi considerat unul principal. “Rolurile principale sint fie de întindere, fie de importanta dramaturgica, si agentii mei m-au condus spre aceasta a doua categorie.” Personajul lui Iures în “The Code” este un “semioligarh rus”, magnat al diamentelor. Iures a spus ca este posibil ca filmul sa apara în cinematografe în primavara anului viitor. 

Tariceanu, contrazis de statistica

Premierul Tariceanu considera ca nivelul ridicat al inflatiei inregistrat in octombrie, de aproape 7%, s-a datorat cresterii preturilor la energie si la alimente, si nu ca urmare a cresterilor salariale, desi statisticile arata o crestere de 20% a salariilor si de doar 10-11% a productivitatii muncii. „Nu exista un indicator macroeconomic in acest moment care sa ma ingrijoreze. M-a ingrijorat evolutia inflatiei in aceasta toamna, insa sint premise ca acest indicator o sa revina in limite normale. Cresterea salariilor a fost in permanenta corelata cu cresterea productivitatii. Cresterea inflatiei din toamna s-a datorat cresterii preturilor la energia electrica si la alimente", a afirmat Tariceanu. Inflatia anuala a ajuns in octombrie la 6,84%, in conditiile in care indicele preturilor de consum a crescut fata de luna septembrie cu 0,97%. Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a atras in mod repetat atentia ca ritmul de crestere a salariilor a depasit nivelul de 20%, cu mult peste ritmul de crestere a productivitatii muncii, de doar 10-11%, ceea ce pune presiune pe inflatie. „Economia romaneasca va penaliza cresterile salariale nesustenabile prin mecanisme de corectie precum cursul de schimb al monedei nationale si inflatia", spunea la sfirsitul lunii noiembrie Mugur Isarescu. Potrivit lui Isarescu, daca factorul politic nu va intelege ca trebuie sa mentina echilibrul intre solicitarile sociale si ce poate oferi economia, atunci piata isi va regla mecanismele si ia inapoi respectivele cresteri", a spus Isarescu.

Nicoleta vrea sa aiba banii ei

Cariera brunetei a început pe podiumurile de moda, dupa care Nicoleta a ajuns în televiziune sub aripa protectoare a lui Teo, evident pentru cresterea audietei masculine. De acolo si pina la a deveni actrita de telenovele nu a mai fost decit un pas.Nici de iubire nu a fost ocolita Nicoleta. Dupa relatia cu Dinu Maxer a poposit în bratele miliardarului Zsolt Csergo. Si se pare ca aici a si ramas si va ramine în continuare. Si asta, pentru ca potrivit unor surse citate de Click, fosta Miss România urmeaza sa spuna „Da” în cursul verii 2008. Nunta se doreste a fi una discreta si lipsita de mediatizare excesiva. Desi nu a fixat data sau detaliile legate de ceremonie, Nicoleta este extrem de încintata ca va deveni doamna Csergo. Cu toate acestea, desi va deveni miliardara odata cu renuntarea la celibat, Nicoleta este decisa sa onoreze concertele pe care le are la cumpana dintre ani. Drept pentru care, frumoasa va spune „pas” unei minivacante pe o insula exotica. Deh, poate ca o fi luat lectii de la Moni. Miliardar-miliardar, dar nu strica sa ai si banii tai.Toata saptamina isi duc dorul…Desi ar trebui sa fie foarte sigura pe ea, Nicoleta este foarte geloasa pe iubitul ei: „E frumos, înalt si are toate calitatile pe care si le doreste o femeie”, o citeaza pe diva Ziarul. Pai, credem si noi ca e posesiva! Cum sa lase asa o „comoara” sa îi scape printre degete. Mai ales ca „podoabele” ei cu cheltuiala se tin. Fosta Miss România a tinut sa precizeze, asa cum stie ea mai bine, ca îi simte lipsa partenerului atunci cind pleaca în strainatate si nu reusesc sa se vada decit la sfirsit de saptamina: „Ne vedem doar în week-end. Pina atunci iau foc”.

Patronii refuza controalele ANSVS

Inspectorii ANSVS nu vor mai avea acces in pivnitele producatorilor de vinuriPatronatele nu vor mai accepta controalele sanitar-veterinare in unitatile ce realizeaza produse de origine non-animala daca Autoritatea Veterinara nu prezinta o evaluare privind inspectiile efectuate in acest an, a declarat, pentru NewsIn, presedintele Romalimenta, Sorin Minea. „Sintem de acord cu existenta controlului oficial in unitatile care realizeaza produse de origine animala, respectiv carne, lapte, brinzeturi. Pentru unitatile cu profil non-animal nu mai acceptam aceste controale daca Autoritatea Veterinara (n.r., Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor) nu prezinta o evaluare privind inspectiile realizate in acest an. Daca controalele nu au finalitate, mai bine nu se fac", a spus Sorin Minea. „Am solicitat ANSVSA sa ne prezinte clar cite unitati au fost verificate, in cite s-au descoperit nereguli, cite unitati respecta normele de igiena. Daca nu primim aceste informatii, nu mai acceptam sub nici o forma continuarea controalelor in 2008", a declarat presedintele Rompan, Aurel Popescu.In ceea ce priveste sectorul vinului, patronatul anunta ca nu se vor mai accepta controalele efectuate de ANSVSA incepind cu 2008. „Problema nu tine doar de tarifele pe care producatorii sint obligati sa le achite, ci este o chestiune de principiu. Atita timp cit exista o institutie responsabila cu sectorul vinului (n.r., Inspectia de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol - ISCTV), nu cred ca mai sint necesare alte controale", a spus presedintele Patronatului National al Viei si Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe.ANSVSA a impus, din 2006, controale oficiale la unitatile din industria alimentara.

Doar modificari tehnice

Singurele modificari ce pot fi aduse in cazul taxei de prima inmatriculare sint de ordin tehnic, a declarat ieri premierul Calin Popescu Tariceanu. El a mai spus ca aceasta este pozitia pe care ministrul Economiei, Varujan Vosganian, o va sustine in fata autoritatilor de la Bruxelles, in cadrul intrevederilor derulate in aceste zile. Guvernul roman spune ca daca nu ar fi aplicat taxa auto Romania s-ar fi transformat intr-un cimitir de masini vechi si poluante. Insa Comisia Europeana considera ca taxa de prima inmatriculare incalca prevederile tratatului european, motiv pentru care a declansat a doua etapa a procedurii de infringement. Daca Guvernul roman nu va rezolva problema taxei, Romania ar putea fi actionata in judecata la Curtea Europeana de Justitie. C. J.

Politia Animalelor ajunge la Camera Deputatilor

Senatul Romaniei a adoptat tacit legea de infiintare a Politiei Animalelor. Acest organism are ca atributii verificarea si controlul privind protectia animalelor, precum si prevenirea cruzimii fata de acestea. Textul legii stabileste ca torturarea, mutilarea sau uciderea unui animal, precum si organizarea luptelor de animale constituie infractiuni. In functie de gravitatea lor, faptele se pedepsesc cu amenzi contraventionale cuprinse intre 300 si 10.000 de lei sau cu inchisoare. Proiectul va intra in dezbaterea Camerei Deputatilor, care este decizionala. Demersul legat de infiintarea Politiei Animalelor a beneficiat de sprijinul a numeroase organizatii civice si pentru protectia animalelor, de petitii pe Internet, dar si de sustinerea unor parlamentari, in special dupa ce o serie de stiri aparute la televiziuni au aratat cruzimea cu care multi romani isi trateaza animalele. C. J.

Scormonitorul

•Stimabililor, astazi nu va plictisesc prea mult. O sa fiu scurt in exprimare. Pentru ca e o regula a jurnalisticii care spune ca o imagine face cit o mie de cuvinte. Drept consecinta, va prezint in continuare echivalentul a 3.000 de cuvinte. Va las pe voi sa interpretati, dupa bunul plac, imaginile de mai jos... Mai fac o singura precizare: nici una dintre fotografiile de mai jos nu sint trucate – ele exprima realitatea surprinsa de obiectivul camerei foto.  Telefonul Scormonitorului 0728-828750Acest text va fi considerat pamflet

Guvernul cheltuie 2,1 miliarde euro pe ajutoare sociale

Romania acorda ajutoare sociale de peste 7,5 miliarde lei (2,1 miliarde euro), sub diverse forme si reglementate prin 13 acte normative, pentru mai mult de noua milioane de persoane, in conditiile in care numarul total al cotizantilor abia atinge cinci milioane, care sustin in acelasi timp si plata pensiilor. Potrivit datelor oferite de Ministerul Muncii, cei aproape cinci milioane de angajati din Romania vor sustine, in 2008, plata indemnizatiilor si ajutoarelor sociale pentru un numar dublu de persoane, ajutoare care, insumate, se ridica la o valoare peste 7,5 miliarde de lei. Totodata, potrivit proiectului de buget pentru anul viitor, din bugetul asigurarilor sociale de peste 32 de miliarde de lei, 31 de miliarde vor fi folosite pentru plata pensiilor din sistemul public. Miliardul ramas disponibil va fi folosit pentru plata unei parti din ajutoarele sociale. Restul de 6,5 miliarde de lei necesar achitarii acestor prestatii vor fi asigurati din bugetul Ministerului Muncii, buget estimat la aproape 14 miliarde de lei. Datele statistice indica un numar de peste 4,7 milioane angajati in luna septembrie si 4,6 milioane de pensionari platiti din bugetul asigurarilor sociale si aproape un milion de pensionari agricultori care primesc pensia din bugetul de stat. Din datele pe care Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de sanse (MMFES) le-a furnizat agentiei NewsIn, in 2008, ministerul va asigura plata unui numar de 31 de prestatii sociale, care vor fi acordate prin intermediul unei institutii nou-create, Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale (ANPS). Pe linga indemnizatiile de ingrijire a copilului, alocatia de stat pentru copii, ajutoarele de incalzire sau indemnizatiile destinate persoanelor cu dizabilitati, MMFES mai plateste si alte ajutoare pentru familii aflate in dificultate. Astfel, institutia va aloca, in 2008, 6,5 milioane de lei pentru plata unor ajutoare familiilor sarace, din Fondul national de solidaritate sau alte zece milioane de lei pentru ajutoare de urgenta in caz de calamitati naturale, de incendii sau de accidente (in baza legii 416/2001, privind venitul minim garantat). Totodata, ministerul va mai avea la dispozitie, in 2008, si o suma de 267.000 de lei pentru plata ajutorului rambursabil pentru persoanele refugiate (ajutor egal cu salariul minim brut pe tara garantat in plata). 

Mailat sustine ca a avut un complice

Apar noi informatii in cazul mortii italiencei Giovanna Regianni, caz in care a fost arestat cetateanul roman de etnie roma Nicolae Romulus Mailat. Astfel, acesta sustine ca ar fi avut un complice, arata Realitatea TV. Marturisirea i-a fost facuta avocatului sau de catre presupusul asasin al italiencei. Mailat spune ca numele complicelui sau este Gheorghe Neamtu, iar acesta este chiar fiul femeii care l-a denuntat pe Mailat Politiei italiene. Barbatul apare, de altfel, si in imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la Gara Tor di Quinto, unde s-a petrecut incidentul de luna trecuta care a declansat grave probleme pentru romanii din Italia. Avocatul lui Mailat sustine, la rindul sau, ca rezultatele anchetei in acest caz ar putea fi cu totul altele decit cele anticipate initial de presa italiana, in primul rind deoarece Politia italiana a investigat in detaliu incidentul si a dat peste informatii noi. Totodata, aparatorul lui Nicolae Mailat crede ca acuzarea va avea o misiune dificila, deoarece singurul martor al cazului nu are suficienta credibilitate: Emilia, femeia care l-a denuntat pe Mailat, spunind ca l-a vazut in timp ce cara in spate trupul Giovannei Reggiani, a fost tratata, in Romania, pentru o serie de afectiuni psihice. Nicolae Mailat sustine, in continuare, ca el nu a facut altceva decit sa ii fure poseta italiencei.  Un sondaj efectuat recent de INSOMAR a dezvaluit faptul ca peste 90% din populatia Romaniei a auzit despre acest caz, iar 83% dintre persoanele intervievate cred ca, daca un cetatean strain, imigrant in Romania, ar savirsi o fapta asemanatoare celei comise de Mailat asupra unui cetatean roman, autoritatile romane ar trebui sa judece individual cazul respectiv, nu sa ia masuri pentru expulzarea unor cetateni straini posibil nevinovati. Peste 70% dintre respondenti cred ca un cetatean roman care comite infractiuni repetate pe teritoriul altor state ar trebui sa fie judecat in tara in care a comis infractiunea, iar dreptul sau la libera circulatie in spatiul european sa fie restrictionat, pentru a preveni alte asemenea fapte. 64% dintre cei care au raspuns la chestionarul INSOMAR sint de parere ca atitudinea liderilor politici italieni fata de cazul romanului Nicolae Mailat este mai putin onesta, deoarece acestia se folosesc de el in scop electoral.

Tariceanu, contrazis de statistica

Premierul Tariceanu considera ca nivelul ridicat al inflatiei inregistrat in octombrie, de aproape 7%, s-a datorat cresterii preturilor la energie si la alimente, si nu ca urmare a cresterilor salariale, desi statisticile arata o crestere de 20% a salariilor si de doar 10-11% a productivitatii muncii. „Nu exista un indicator macroeconomic in acest moment care sa ma ingrijoreze. M-a ingrijorat evolutia inflatiei in aceasta toamna, insa sint premise ca acest indicator o sa revina in limite normale. Cresterea salariilor a fost in permanenta corelata cu cresterea productivitatii. Cresterea inflatiei din toamna s-a datorat cresterii preturilor la energia electrica si la alimente“, a afirmat Tariceanu. Inflatia anuala a ajuns in octombrie la 6,84%, in conditiile in care indicele preturilor de consum a crescut fata de luna septembrie cu 0,97%. Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a atras in mod repetat atentia ca ritmul de crestere a salariilor a depasit nivelul de 20%, cu mult peste ritmul de crestere a productivitatii muncii, de doar 10-11%, ceea ce pune presiune pe inflatie. „Economia româneasca va penaliza cresterile salariale nesustenabile prin mecanisme de corectie precum cursul de schimb al monedei nationale si inflatia“, spunea la sfirsitul lunii noiembrie Mugur Isarescu. Potrivit lui Isarescu, daca factorul politic nu va intelege ca trebuie sa mentina echilibrul intre solicitarile sociale si ce poate oferi economia, atunci piata isi va regla mecanismele si ia inapoi respectivele cresteri“, a spus Isarescu. 

Patronii refuza controalele ANSVS

Patronatele nu vor mai accepta controalele sanitar-veterinare in unitatile ce realizeaza produse de origine non-animala daca Autoritatea Veterinara nu prezinta o evaluare privind inspectiile efectuate in acest an, a declarat, pentru NewsIn, presedintele Romalimenta, Sorin Minea. „Sintem de acord cu existenta controlului oficial in unitatile care realizeaza produse de origine animala, respectiv carne, lapte, brinzeturi. Pentru unitatile cu profil non-animal nu mai acceptam aceste controale daca Autoritatea Veterinara (n.r., Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor) nu prezinta o evaluare privind inspectiile realizate in acest an. Daca controalele nu au finalitate, mai bine nu se fac“, a spus Sorin Minea. „Am solicitat ANSVSA sa ne prezinte clar cite unitati au fost verificate, in cite s-au descoperit nereguli, cite unitati respecta normele de igiena. Daca nu primim aceste informatii, nu mai acceptam sub nici o forma continuarea controalelor in 2008“, a declarat presedintele Rompan, Aurel Popescu.In ceea ce priveste sectorul vinului, patronatul anunta ca nu se vor mai accepta controalele efectuate de ANSVSA incepind cu 2008. „Problema nu tine doar de tarifele pe care producatorii sint obligati sa le achite, ci este o chestiune de principiu. Atita timp cit exista o institutie responsabila cu sectorul vinului (n.r., Inspectia de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol – ISCTV), nu cred ca mai sint necesare alte controale“, a spus presedintele Patronatului National al Viei si Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe.ANSVSA a impus, din 2006, controale oficiale la unitatile din industria alimentara.

Proiectul Rosia Montana, in stand-by

O parte a personalului angajat la RMGC va fi disponibilizatConcedieri la Rosia MontanaPresedintele companiei Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), Alan Hill, a anuntat ieri, la Alba-Iulia, reducerea activitatilor companiei, ca urmare a unor evenimente „politice" care au marcat, in ultima perioada, discutiile din jurul proiectului minier. RMGC este detinuta in proportie de 80% de catre compania canadiana Gabriel Resources si, in proportie de 19%, de catre Guvernul Romaniei. Alan Hill s-a aflat ieri si la Rosia Montana, unde a anuntat personalul angajat de acolo ca firma va incepe procesul de disponibilizare in etape. „Vom discuta cu sindicatele despre numarul de persoane concediate si ce posturi vor fi desfiintate, iar fiecare om va primi o perioada de 20 de zile preaviz. Ne asteptam ca primele concedieri sa inceapa, de fapt, in luna februarie a anului viitor", a declarat Alan Hill. Nu se stie inca numarul exact de oameni care vor fi concediati, dar activitatile companiei din Romania se reduc cu doua treimi.Actiune in justitieRMGC a initiat si o actiune in justitie la adresa Ministerului Mediului, ca urmare a deciziei acestuia de a suspenda procesul de evaluare a raportului privind impactul asupra mediului in cazul proiectului minier de la Rosia Montana. Procesul de achizitie a terenurilor in zona va fi, de asemenea, stopat. Potrivit datelor furnizate de companie, pina acum au fost achizitionate proprietati in proportie de 73% in Rosia Montana si imprejurimi, „in sistem de cumparator/vinzator voluntar", a specificat Hill. Tot conform datelor acestuia, compania a cheltuit, pina in prezent, peste 300 de milioane de dolari cu acest proiect si toate programele conexe. Singurele care nu vor fi intrerupte sint proiectele comunitare, sociale, care se ocupa de copii sau de virstnicii din zona Rosia Montana.Nu „pas inapoi", ci „stand-by"Decizia de a inceta cea mai mare parte a activitatii RMGC vine ca urmare a suspendarii procesului de autorizare din luna septembrie a acestui an, sustine Alan Hill. El a negat faptul ca aceasta ar avea ceva de-a face cu puternica scadere a actiunilor companiei Gabriel Resources, recent, la bursa din Toronto. Totodata, oficialii companiei au evitat sa se pronunte asupra vreunei implicatii politice in acest proiect, desi au facut referiri la actualul ministru al Mediului, Attila Korodi, care a anuntat decizia suspendarii evaluarii raportului legat de Rosia Montana. Proiectul minier de aici se afla in dezbatere de aproape 10 ani. In ciuda deciziei anuntate ieri, Alan Hill nu considera reducerea activitatii „un pas inapoi, ci o stagnare, un stand-by", a precizat acesta pentru monitorul.

O suta de ani de la nasterea episcopului martir Ioan Suciu

Duminica seara, la Blaj, a avut loc o intilnire omagiala prilejuita de apropiatul centenar al nasterii Episcopului martir Ioan Suciu, prezidata de Preafericirea Sa Lucian Muresan. La Catedrala Arhiepiscopala Majore Sfinta Treime din Blaj, a fost oficiata, incepind cu orele 16, o scurta slujba de pomenire, continuata de un program de colinde, sustinut de corul teologilor Facultatii de teologie. Preotul vicar mitropolitan si protopop al Blajului Ioan Farcas, care a fost moderatorul si initiatorul acestei intilniri, a prezentat pe invitatii ce aveau sa evoce anumite aspecte ale vietii si activitatii pastorale si literare a episcopului blajean Ioan Suciu. Preafericitul Lucian a tinut sa sublinieze in cuvintul sau necesitatea urmarii exemplului de daruire intru credinta statornica, de iubire si jertfa, dat de vladicul Ioan Suciu: “Martirul nu admite nici un compromis cind este vorba de suflet, de constiinta. Ioan Suciu era intocmai. El ii pregatea si pe credinciosi ca sa stea tari: <<Sa nu va tulburati, sa nu va smintiti, daca ma veti vedea legat in lanturi, tirit pe strazi... Biserica noastra Greco-Catolica asteapta de sute de ani sa vina aceste timpuri... timpuri de prigoana, din care sa iasa biruitoare! Iata, au venit! Ramineti tari! Biserica lui Cristos a fost totdeauna incercata. Este semnul Bisericii adevarate. Dar ea va invinge!>>. Avem nevoie, asadar, de Ioan Suciu! De Ioan Suciu ridicat la cinstea altarelor. Daca multi dintre cei ce erau tinerii de altadata, atit de dragi inimii lui, astazi pot sa depuna marturii, nu-i mai putin adevarat ca tinerii nostri de astazi au nevoie de episcopul Ioan Suciu, de scrierile lui care invita la eroism si la urmarea lui Cristos”.

Vine Mos Nicolae!

Ziua Sfintului Nicolae anunta inceputul sarbatorilor de iarna, luna colindelor si a darurilor facute din sufletMos Nicolae vine si anul acesta, atit pentru copiii cuminti, cit si pentru cei mai nazdravani. In noaptea de 5 spre 6 decembrie se spune ca mosul vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri sau alte daruri. Tot el ii pedepseste, insa, si pe cei mai „razvratiti". In dimineata de Sf. Nicolae, mosul umple cu daruri doar ghetutele lustruite, lasate in asteptare peste noapte. Obicei ancestralCa Mos Nicolae nu-i uita pe copiii ascultatori, nu este o simpla vorba, ci un obicei care tine de cind lumea. Se spune ca acesta a ajutat si trei fete sarmane din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. De atunci si pina in zilele nostre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc mici atentii. Traditia spune ca ziua de Sfintul Nicolae este si cea de debut in anotimpul rece. Sfintul Nicolae ar fi  mosul care aduce zapada, scuturindu-si barba. De ziua lui se fac tot felul de vraji, farmece si pronosticuri meteorologice, se pun crengute de pomi fructiferi in apa, la caldura camerei, pentru a fi inflorite la Anul Nou, ocazie cu care se poate aprecia si rodul livezilor. Tot pe 6 decembrie sint sarbatoriti toti cei al caror nume de botez este Nicolae, Niculina, Nicoleta, Nicolin sau alte derivate. Mosi diferitiTraditia romaneasca face o „dihotomie" clara a Mosului. Unul este Mos Nicolae, si altul, cu totul diferit, este Mos Craciun. Abia in secolul trecut a inceput sa prinda contur singura similitudine dintre acesti mosi: ambii au obiceiul de a face cadouri micutilor. In traditia populara, ziua de 6 decembrie este zi de cinstire a Sfintului Nicolae inca din vremea de demult. Romanii, dupa cum spune Tertulian, aveau practica schimbului de cadouri in timpul Saturnaliilor. Ipostaza de Mos Nicolae, cu obiceiul de a face daruri copiilor este o inovatie a urbei, comerciala, prefigurind darnicia mai substantiala a lui Mos Craciun.Cadorisiti cu o nuielusa Imaginea personajului care ii pedepseste pe copiii rai, lovindu-i cu nuiaua, a facut ocolul Europei. Mosul ar fi fost „pe mina" cu parintii, pe care ii ajuta in disciplinarea odraslelor problema, prin aparitia sa. Ideea nuielusei care pedepseste a ajuns pina pe meleagurile noastre. La noi, de Mos Nicolae, copiii cuminti primesc, pe linga dulciuri si jucarii, o legatura cu nuieluse frumos colorate, iar cei mai putin cuminti primesc o nuielusa adevarata, care poate prefigura aplicarea unei eventuale corectii. De aici a iesit si numele de Sfintu Nicolae, care se da vargutei sau biciului cu care parintii isi ameninta copiii prea obraznici.Imagine „inflorita".In cultul solar autohton, Mos Nicolae avea sarcina mitologica sa vegheze poarta dinspre apus a cerului, sa stie Soarele sa se intoarca din tinuturile de miazanoapte, sa rasara tot de la rasarit si nu de la apus. Acesta e acum batrin, dar in tineretile lui unii zic ca ar fi fost podar, iar altii ca ar fi fost corabier si pescar. El ar fi oprit si apele Potopului pe vremea lui Noe. Putini stiu de identitatea si biografia reala a Sfintului Nicolae, desi se ghideza dupa traditia sa. Sin Nicoara, cum era indeobste numit in lumea traditionala, este mai degraba un personaj mitologic, in jurul caruia s-au tesut, ce-i drept, legende diverse si uneori nastrusnice, cu vagi ecouri din cultul bisericesc. Facatorul de minuniNascut in tinutul Lichiei, din Asia, Sfintul Nicolae, al carui nume se traduce din limba greaca „biruitor de popor", s-a dovedit de timpuriu alesul Domnului, uimind de mic copil prin minunile pe care le facea. Dupa ce a ramas orfan, Nicolae si-a impartit averea saracilor si a intemeiat Manastirea Sionului de linga Mira, dupa care a calatorit ca prelat la Ierusalim. In ultima parte a vietii s-a retras la manastirea ctitorita de el, unde a fost inmormintat la 6 decembrie 352. A fost persecutat de imparatul Diocletian, moastele sale ajungind in Italia, dupa anul 1087. Dupa opt ani de la moarte, imparatul Justinian a ridicat la Constantinopol o biserica avind hramul numelui sau. Aflind ca din mormintul sau izvoraste mir, crestinii din intreaga lume au facut pelerinaj, vindecindu-se de boli incurabile. Din veacul al XIX-lea, mina dreapta a Sfintului Nicolae se pastreaza la Biserica Sfintul Gheorghe Nou din Bucuresti. 

Bradul de Craciun se lasa asteptat

Spre deosebire de ceilalti ani, numarul de brazi pe care Directia Silvica ii va scoate pe piata este considerabil mai redus, din cauza retrocedarilor masive din ultima vreme. Chiar si asa, localnicii vor putea cumpara aproximativ 6000 de molizi si 750 de brazi la preturi mai scazute decit pe piata. Oferta generoasa financiarIn ceea ce priveste oferta Directiei Silvice, aceasta se evidentiaza mai mult in partea sa financiara. Numarul pomilor scosi la vinzare la preturi reduse este insa destul de redus. “Referitor la cei 6.500 de pomi de Craciun pe care o sa ii valorificam in mod direct, va pot spune ca dintre acestia, 1.250 vor fi din specia brad, iar diferenta va fi din specia molid. Mai trebuie sa adaug ca din totalul brazilor, 500 de bucati le vom distribui personalului nostru, asa cum facem in fiecare an, iar diferenta de 750 ii vom distribui pentru valorificare catre populatie. Preturile sint intre 10 si 26 de lei pe bucata, fara TVA, mai mici la molid si mai mari la brad”, a declarat Vasile Goia, directorul Directiei Silvice Alba Iulia. De precizat ca pretul cu care se va vinde un molid se va incadra intre 11,9 lei si 16,66 lei iar cel al unui brad intre 19,04 lei si 30,94 lei. Se vind si la privatNumarul de pomi de Craciun, comercializati in judetul Alba, va fi insa mult mai mare, numai estimarile privind fondul forestier administrat de catre Directia Silvica fiind de 38.000. “In acest an Directia Silvica Alba Iulia isi propune sa valorifice 38.000 de bucati pomi de Craciun. Dintre acestia, 6.500 de pomi vor proveni din fondul Regiei Nationale a Padurilor, din padurile statului. Diferenta va proveni din suprafete private, suprafete pe care le avem in administrare. Acestia vor fi valorificati de catre Ocoale Silvice private, primarii sau alte organisme abilitate, iar preturile lor vor fi stabilite de fiecare in parte, noi neavind nici un control asupra lor”, a declarat Vasile Goia, directorul Directiei Silvice Alba Iulia. Pe linga acestia, se estimeaza ca piata din judet va avea la vinzare aproximativ 170.000 de pomi de Craciun traditionali si alti 100.000 de mii artificiali. Rabdare de ardeleanAlbaiulienii nu se inghesuie nici ei sa isi cumpere bradul de Craciun. Unii au pomi artificiali care ii scutesc de efort si agitatie, altii asteapta sa vada cum se va misca piata, dar toata lumea spera sa aiba in casa mirosul de brad. “Am cumparat anul trecut. Am unul din ala de plastic si imi ajunge. O sa iau poate o crenguta mica pentru miros. Nu stiu exact cit m-a costat cel pe care il am, dar sint multumita. Nu mai am atit de mult gunoi, e frumos si usor de intretinut. Ma scuteste si de cheltuiala asta din fiecare an si de umblatura”, spune C. Maria. “A luat baiatul. A dat pe el vreo 500 de mii. Sper sa tina pina la Craciun sa nu se strice. Nu puteam sa nu am brad”, declara si H. Adrian.F. Cristina“Nu am cumparat inca. E prea devreme. O sa merg pe saptamina urmatoare. Dau maxim 500 de mii. Mai mult de atit nu imi permit, dar poate gasesc unul mic si frumos”.“Nu am luat. O sa cumpar unul mare si frumos. O sa dau pe el oricit. Nu ma intereseaza cit costa pentru ca numai o data in an este Craciunul”, spune T. Marian. Magazinele specializate vor incepe sa vinda pomi de Craciun abia in cursul saptaminii viitoare. Preturile nu vor fi mult schimbate fata de anii trecuti asa ca vor ajunge la brazii in ghiveci pina la 400 de lei. Pentru cei artificiali preturile difera de la magazin la magazin, si de la model la model, intre 20 de lei si 350 de lei. 

Adversarii politici nu-i vad bine pe noii aliati

PD si PLD au format Partidul Democrat Liberal. Noul partid va fi afiliat la PPE si va pastra in interiorul lui atit curentul popular, cit si pe cel liberal. Dupa ce in ziarul de ieri am prezentat declaratii luate “la cald” de la liderii judeteni ai partidelor care au anuntat fuziunea, am incercat sa aflam cum privesc si interpreteaza reprezentanti din Alba ai partidelor adversare anuntata alianta dintre PD si PLD.Ioan Rus, presedintele PSD Alba declara ca era previzibila o asemenea fuziune. “PLD, acest avorton al PNL, a fost creat la intelegerea dintre Basescu si Stolojan pentru a-si implini visul de a forma un partid puternic de centru-dreapta. Basescu a impus aceasta fuziune, spun asta deoarece doar saptamina trecuta l-am auzit pe Stolojan declarind ca are strategia de dezvoltare a PLD si iata ca, la doar citeva zile, spune ca este momentul fuziunii. Nu cred ca noul partid format va avea la viitoarele alegeri un scor mai mare decit au avut cele doua la un loc la alegerile pentru Parlamentul European. In rest, este dreptul lor sa faca fuziuni si aliante, dar cred ca vor pierde din electoratul actual pentruca sint multi din fiecare partid care nu doreau o astfel de fuziune, in special de la PLD.Alin Popa, presedintele PNTCD Alba spune ca, din punctul personal de vedere, se bucura pentru aceasta fuziune pentru ca, in urma acesteia “vor pati ca si PSD, adica se vor fringe sub propria greutate, cind vor crede ca sint foarte mari. Se va dovedi ca acest partid nu isi va mai gasi aliati deoarece tot timpul acestia au fost simbure de scandal. Se vede ca a fost o actiune la comanda cuiva. Domnului Basescu ii trebuie un partid puternic cu care sa cistige alegerile viitoare. PLD va avea mari probleme in teritoriu deoarece sint oameni care au muncit mult la partid si acum isi vad munca risipita. Dl.Stolojan la inceput il lauda pe Iliescu, s-a vrut apoi urmasul Bratienilor, iar acum se crede popular european. E o degringolada totala”.Dan Coriolan Simedru, vicepresedinte al PNL Alba – prima reactie a fost o usoara ironie - “Sa le fie de bine!” spunea acesta. “De la inceput se stia ca acolo se va ajunge. Ma surprinde <<miscarea pe genunchi>> facuta, eu zic, in pripa. Oricum ei nu sint intr-o situatie prea buna, desi au obtinut cele mai multe voturi la recentele alegeri. Ei sint ca si cum cistigi meciul, dar pierzi calificarea”. Referitor la efectul asupra electoratului, Simedru avertizeaza ca “in politica niciodata 1^1 nu face 2. Exista si varianta in care se insumeaza pentru a limita pierderile, varianta care este cea mai aproape de recenta fuziune”, spunea acesta. 

Olimpic, in Taiwan

Artur Baboi a cistigat o excursie la Paris, la concursul de matematica distractiva ?Cangurul"La prima vedere este un tinar vesel si gata sa-ti sara in ajutor. Nu incepe sa vorbeasca despre fizica, chimie sau matematica, materiile sale preferate. Ne dezvaluie despre marea sa pasiune: iubeste sa schieze. Abia asteapta sa se intoarca din Taiwan si sa mearga cu prietenii la schi. „Imi voi petrece sarbatorile de iarna acasa cu familia si cu prietenii. Abia astept sa ninga pentru a merge la schiat", spune Artur. Daca ar cistiga cei 1.500 de lei oferiti de Monitorul de Sibiu si Continental Automotive Systems i-ar investi intr-un echipament nou de ski. InvincibilFaptul ca este nascut in zodia Leului l-a influentat foarte mult. Este abia in clasa a IX-a, dar se simte un invingator. A strins foarte multe premii pina acum. Cu toate acestea nu se considera un geniu. Sustine ca a muncit foarte mult si ca, tot ce a facut, a fost din placere. „Intotdeauna mi-au placut stiintele exacte. Initial am mers pe matematica, apoi m-am orientat spre fizica. Am participat la multe concursuri si n-am avut niciodata emotii. M-am calificat anul acesta la 3 olimpiade nationale (matematica, fizica, chimie) si am fost nevoit sa aleg, deoarece toate erau in aceeasi perioada. Am ales fizica, fiindca pot aplica si cunostintele de fizica si cele de mate. La Olimpiada Nationala de Fizica am luat anul asta locul 1, iar anul trecut am luat locul 2. La concursul national de fizica „Evrika" am luat anul acesta locul 2, iar anul trecut locul 1 si cel mai mare punctaj din concurs", se lauda tinarul.In tari straineFaptul ca este un elev silitor si cu rezultate excelente, in cadrul concursului de matematica distractiva „Cangurul", tinarul a cistigat o excursie in Franta. Spune ca i-a placut foarte mult Parisul si a facut poze aproape cu toate monumentele din orasul iubirii. Acum este in Taiwan, iar concursul din aceasta luna este primul la care participa in afara tarii, fiind vorba de Olimpiada Internationala de Stiinte pentru Juniori din Taiwan, care se desfasoara perioada 1-14 decembrie. „Sint convins ca vor fi foarte multi tineri bine pregatiti, concurenta va fi foarte mare. Sper bineinteles sa cistig", marturiseste „bobocul". Vrea sa studieze geneticaIn ceea ce priveste planurile de viitor, un lucru este sigur. Isi doreste foarte mult sa lucreze in cercetare, deoarece ii place foarte mult fizica. La Scoala Nationala de Gaz, Artur este elev in clasa a IX-a, la specialitatea matematica-informatica. „Dupa ce termin liceul as dori sa studiez fizica in continuare, poate chiar in strainatate. As dori sa lucrez in cercetare in strainatate sau in Romania. Elitele au sanse si la noi, asa ca mult succes tuturor!", le transmite Artur, celorlaltor concurenti. Iubeste broastele testoaseArtur marturiseste ca are foarte multi prieteni. Totusi, ii lipseste mult un frate, el fiind singur la parinti. Acest gol este completat insa de colegii de la scoala, prieteni, dar si de animalele sale de companie. Adolescentul spune ca ii plac foarte mult animalele, mai ales ciinii. Acasa are 2 broscute testoase, pe care le ingrijeste cu mare grija. Pina se va intoarce din Taiwan, vor avea grija de animalute parintii lui.Ghidat de EinsteinArtur a descoperit ca-i place fizica inca din clasa a VI-a, cind a inceput sa studieze aceasta materie. Ioan David este acum profesorul care ii preda fizica de liceu lui Artur Baboi. Acesta recunoaste ca tinarul are un nivel foarte ridicat, si ca manualul de fizica de clasa IX-a este pentru el floare la ureche. El face deja probleme din culegeri si citeste tratate in domeniu. Tinarul are si un fizicean favorit, dupa care se ghideaza. Este vorba despre Albert Einstein, care a inceput sa vorbeasca abia la virsta de 3 ani, dar inca de mic copil a aratat interes pentru natura, precum si abilitate in a intelege concepte matematice dificile. La virsta de 12 ani a invatat geometria euclidiana. Einstein ura plictiseala si lipsa de imaginatie din scoala de la München.Iubit de colegiDesi este un mic „geniu" la Scoala Nationala de Gaz, nu este vazut ca un tocilar de colegi, ci este chiar indragit de acestia. „Cu colegii de clasa ma inteleg foarte bine . Eu nu sint pentru ei doar un simplu prieten, sint o persoana de incredere de la care pot primi ajutor la nevoie", spune Artur.  Acesta mai spune ca in timpul liber merge la inot, iese cu prietenii, se uita la televizor sau se joaca pe calculator. Recunoaste ca jocurile pe calculator nu reprezinta foarte mult pentru el, deoarece, spune el, calculatorul este mai mult un instrument de lucru.  Director mindruSint multi straini care nu stiu unde exista Romania pe harta. Si mai putini au auzit de Medias. Insa Artur va face cunoscut numele tarii noastre tocmai in Taiwan. Directorul scolii la care invata, profesorul Stefan Valea, spune ca este o mare bucurie atunci cind elevii scolii pe care o conduce participa la astfel de olimpiade sau concursuri. „Avem niste elevi foarte buni. Pe Artur il pregatesc profesorii de la scoala noastra inca de acum doi ani, cind el era la scoala generala. Daca la alte concursuri l-am sustinut financiar, acum cheltuielile pentru pregatirea de la Bucuresti, dar si cheltuielile pentru Taiwan au fost suportate de minister. Ii doresc mult succes si stiu ca o sa faca treaba buna acolo", spune Stefan Valea, directorul Scolii Nationale de Gaz din Medias.Ultimul fizicianSapamina viitoare va vom prezenta povestea ultimului elev olimpic la categoria chimie-fizica. Este vorba despre Andrei Savaniu, elev in clasa a XII-a la Colegiul National „Gheorghe Lazar" din Sibiu. Acesta a obtinut mentiuni la Olimpiada Nationala de Fizica, dar si alte premii la diferite concursuri in domeniu.

Etapa matematica

Peste 8.000 de elevi sibieni, atit de clasa a VII-a, cit si de clasa a VIII-a, vor sustine, astazi, teza cu subiect unic la matematica. Examinarea are loc in 113 scoli, urmind ca verificarea lucrarilor sa se faca in 12 centre de evaluare. Sapte centre sint in Sibiu, patru in Medias si unul in Agnita. Ca si la proba precedenta, elevii vor incepe sa scrie la ora 12.00 si vor avea timp de lucru doua ore. „In mod normal ar trebui sa dea teza cu subiect unic aproximativ opt mii de elevi, insa nu se stie, efectiv, citi vor participa. Pot fi absenti ca si la proba de limba materna si pot exista si cazuri de elevi care sint scutiti. Este cazul elevilor cu CES (cerinte speciale), care nu sint obligati sa dea teza. Acestia sint examinati doar daca parintii lor doresc acest lucru", a explicat Nicolae Suciu, inspector de matematica. (A. C.)

Ariton, la Luxemburg

Prefectul Ion Ariton va participa, alaturi de primarul Klaus Johannis, la evenimentele de inchidere a Capitalei Culturale Europene a Marelui Ducat de Luxemburg. Invitatia a venit din partea secretarului de stat pentru Cultura din Luxemburg, Octavie Modert. „Sint onorat de invitatia primita, la fel cum am fost si de cea de anul trecut, cu ocazia deschiderii programului. Voi participa la ceremoniile de inchidere cu gindul ca Programul Capitalei Culturale Europene a fost pentru Luxembourg si Sibiu o sansa de-a se apropia si de a se cunoaste prin ce au mai valoros aceste doua stravechi comunitati europene", a apreciat prefectul, intr-o declaratie de presa. La festivitati va fi prezent si primul-ministru al Marelui Ducat de Luxemburg, Jean-Claude Juncker. (L. C.)

Strategie PIN

PIN Sibiu a inceput elaborarea unei strategii electorale pentru alegerile locale din 2008. Conducerea filialei a apreciat ca scorul obtinut pe plan local la scrutinul din 25 noiembrie arata sustinere din partea sibienilor si ca procentele trebuie fructificate. „Am obtinut 4,8 % pe municipiul Sibiu, sintem a cincea forta politica la nivel local. Acum am inceput sa lucram la un «plan de bataie» pentru locale. Deocamdata, pot spune ca vom avea propria echipa de campanie pentru Consiliul Judetean si Consiliul Local, si nu ne gindim la aliante", a precizat liderul Robert Paskuj. A carui filiala inca nu a primit un sediu. „La Medias este un curent mai favorabil, dar la Sibiu inca nu. Vom face o noua cerere la Primarie. Sa vedem cit de favorabil va fi noul viceprimar", a adaugat Paskuj. (M. C.)

Sanse de migratie

Fuziunea dintre PD si PLD, in urma careia se infiinteaza noul Partid Democrat Liberal, a stirnit reactii in toata tara. In unele judete, chiar nemultumiri, atit din partea democratilor, cit si a liberal-democratilor. Nu insa si in Sibiu. PLD Sibiu sustine ca unificarea propusa de la centru este de bun augur si ca membrii PLD nu vor pleca spre PNL. „Sint aproape sigur ca membrii PLD Sibiu nu vor pleca spre PNL. Nici macar cei aproximativ 30 la suta care au venit din PNL, la infiintarea PLD-ului. Noi sintem o echipa unita, am obtinut rezultate bune la europarlamentare", spune Ovidiu Spatari, presedintele PLD Sibiu. Spatari recunoaste ca unii lideri ai PD si PLD din tara au fost dezamagiti de decizia luata, rapid, de la Bucuresti, dar subliniaza ca prin infiintarea PDL se creeaza cea mai mare forta politica din Romania. PNL, cu usile deschiseDragos Dicu, presedintele organizatiei municipale a PNL, a declarat, ieri, ca este convins de revenirea unor membri in PNL. „Noi sintem deschisi la discutii. Sint convins ca vor exista ceva cereri ale unor membri din PLD, de intoarcere in PNL, dar nu cred ca va fi o invazie, pentru ca PLD nu e are atitia oameni incit sa vorbim de invazie. Cred ca acum electoratul s-a convins ca PNL reprezinta liberalismul, si nu un partid democrat care are un L in denumire", spune Dicu. PDL va fi inscris la tribunal pe 14 ianuarie. Potrivit vicepresedintelui PLD, Valeriu Stoica, pina in 2009, dupa alegerile prezidentiale, noul partid va fi condus de structurile comasate ale celor doua formatiuni.

Johannis, in blogosfera

Blog-ul in care este „implicat" edilul-sef apare la o simpla cautare a blog-urilor din Sibiu, gazduite de BlogSpot. Ideea infiintarii sale i-a apartinut sotiei primarului, profesoara Carmen Johannis, ca parte a colaborarii cu o universitate americana. „Avem un proiect cu o Universitate din Florida, de vreo cinci ani, cu care colaboram prin internet. Am facut niste proiecte foarte interesante impreuna. Copiii nostri au scris despre locurile lor preferate din oras, cei din Florida au scris despre locurile lor preferate. Au facut un fel de schimb de experienta intre cele doua colegii. Am facut si doua sonete impreuna, pe internet", spune Carmen Johannis. Elevii care se ocupa de blog sint din clasele a X-a I - a caror diriginta este sotia lui Johannis - si a IX-a E.Johannis, blogger din gresealaOcupat, deocamdata, cu politica si administratia, primarul Klaus Johannis sustine ca nu are nicio legatura cu proiectul tinerilor. „Nu este blog-ul meu, este al Colegiului. E o greseala faptul ca a fost trecut si numele meu in acel blog. Eu nu am nici o legatura", a marturisit Johannis. Cu toate acestea, in crearea blog-ului s-a implicat si Adrian Bucura, seful Departamentului Informatic din cadrul Primariei. Cit despre motivele pentru care www.glazar.blogspot.com poate fi vizualizat doar pe baza de invitatie, acestea sint explicate de administratori. „Deocamdata, blogul este in constructie si am preferat sa nu fie vizibil tuturor. Speram sa stringem cit mai multe informatii si sa fie gata in doua saptamini", a spus Mircea Lazar, elev in clasa a X-a I. Blogul va fi vizibil numai pentru cei care au invitatii, insa ei pot doar sa vizualizeze continutul, nu si sa posteze comentarii. Carmen Johannis l profesoara„Anul acesta am inceput colaborarea si sper sa continuam cu proiecte reusite pe acest blog. E un proiect intercontinental, n-am mai auzit sa se intimple asa ceva in alte scoli din Sibiu. Am facut aceasta legatura cu ajutorul sotiei fostului ambasador al Statelor Unite, cu care ne-am imprietenit foarte bine. Am si scos o carte impreuna cu colegiul din America, cu retete romanesti si americane si cu amintiri produse de acele retete"

Incendiu pe Stefan cel Mare

Sibienii de pe strada Stefan cel Mare au intrat in panica, dupa ce un incendiu a izbucnit in curtea unui imobil. Focul a izbucnit la o gramada de lemne depozitate in curtea unei case, in jurul orei 6 dimineata. Proprietarii asezasera lemnele, fara sa isi dea seama, pe un cablu de electricitate. Cablul a fost strapuns de o aschie si a provocat un scurtcircuit electric de la care a pornit focul. Pompierii au ajuns in numai citeva minute si au anihilat flacarile, inainte ca acestea sa se extinda in restul gospodariei. In incendiu au fost distruse aproximativ un metru cub de deseuri lemnoase, valoarea pagubelor fiind neglijabila, au apreciat pompierii sibieni. (M. L.)

RMGC intra in conservare

Presedintele companiei, Alan Hill, a anuntat ieri, la Alba Iulia, ca activitatile vor fi reduse semnificativ, urmind sa fie pastrate, practic, doar acele activitati necesare pentru mentinerea licentei de exploatare. Sute de oameni pe drumuriReducerea activitatii va insemna si disponibilizarea unui numar insemnat de angajati. Cu toate ca nu s-a stabilit exact citi oameni isi vor pierde locurile de munca, se estimeaza ca va fi vorba de aproximativ doua treimi din cei 325 de angajati pe care ii are acum RMGC. “Lucrul care ma dezamageste cel mai mult este ca am ajuns in punctul in care nu mai putem angaja oameni pentru ca nu avem sa le dam nimic de lucru. In consecinta, trebuie sa disponibilizam o mare parte a personalului nostru, deoarece majoritatea activitatilor noastre au fost sistate odata cu suspendarea procesului de autorizare. Ne vom concentra eforturile si resursele asupra continuarii procesului de autorizare EIM si obtinerii autorizatiilor necesare pentru acest proiect (...) Este o decizie dureroasa pe care conducerea trebuie sa o ia, avind in vedere faptul ca ne pretuim foarte mult angajatii - dar in acest moment este singura noastra optiune”, a declarat Alan Hill.  Alan Hill“Nu are rost sa continuam implementarea tehnologiilor, procurarea echipamentelor cu durata lunga de functionare, cercetare arheologica si pastrarea efectivului complet de angajati in conditiile in care majoritatea activitatilor de autorizare au fost sistate”.Compania a initiat, ieri, procedura legala cu privire la reducerea personalului, prin trimiterea de notificari catre sindicatul local si autoritatile relevante privind intentia de a reduce o parte semnificativa a personalului acesteia. Conducerea companiei a spus ca oamenilor le vor fi acordate preavize si ca se va incerca mentinerea lor cit mai mult in activitate, estimind ca cei mai multi vor pleca incepind cu luna februarie. Proces cu Ministerul MediuluiToata aceasta situatie cu care se confrunta RMGC la ora actuala este rezultatul direct al suspedarii procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, decisa de Ministerul Mediului. “In conditiile in care analiza raportului la Studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului (EIM) pentru mina propus a fi construita in Rosia Montana era aproape finalizata, Ministerul Roman al Mediului si Dezvoltarii Durabile a suspendat evaluarea EIM si a refuzat acordarea catre RMGC a autorizatiilor de siguranta a barajelor, care fusesera deja aprobate anterior in cursul acestui an de catre o Comisie de Experti. Supendarea procesului EIM a blocat efectiv cea mai mare parte a celorlalte autorizatii si aprobari ale minei”, au explicat oficialii companiei.De altfel, conducerea companiei a anuntat ieri, oficial, ca va da in judecata Ministerul Mediului, pentru a obtine reluarea procesului de autorizare. Oficialii companiei au precizat ca obtinerea de despagubiri nu reprezinta deocamdata o prioritate pentru companie, interesul major fiind acum reluarea activitatii. Vicepresedintele pe probleme juridice, Nicolae Suciu, a precizat ca societatea a depus deja o plingere la Curtea de Apel Bucuresti impotriva deciziei Ministerului Mediului de a suspenda procedura de aprobare EIM si va depune in saptaminile urmatoare o plingere administrativa impotriva refuzului de a acorda autorizatiile de siguranta a barajelor. “Aceste actiuni nu au nicio baza legala. Vom contesta in instanta orice actiuni ale oficialilor care nu respecta legea”, a precizat Suciu. Multe activitati suspendateAlan Hill a mai anuntat ca procesul de achizitionare de proprietati in Rosia Montana si in celelalte zone de dezvoltare a proiectului va fi intrerupt incepind cu luna februarie. “Din pacate, nu avem alta solutie decit sa suspendam programul de achizitionare a terenului, demarat inca din 2002. Pina in prezent, 73% din proprietatile din amprenta proiectului au fost achizitionate intru-un regim de cumparator voluntar, vinzator voluntar. Programul va fi suspendat in februarie 2008, desi data exacta din luna februarie va fi decisa prin consultare cu actionarii implicati”, a precizat Alan Hill. Unul din cele mai mari programe care va fi suspendat este programul de cercetari arheologice preventive al companiei. Asistat de nu mai putin de 360 de localnici din Rosia Montana pe durata realizarii efective a cercetarilor arheologice preventive, personalul a fost de asemenea angajat in procesul de conservare a celor 41 de structuri istorice din oras, in urma unui efort care a fost recunoscut de catre Consiliul Europei ca fiind un “proiect exemplar”. Restaurarea efectiva a inceput de fapt, iar prima structura istorica restaurata va fi inaugurata pina la inceputul anului 2008.Adrian Gligor“Am cheltuit deja peste 10 milioane USD pentru documentarea si conservarea siturilor miniere vechi din Rosia Montana care se degradeaza datorita factorilor naturali,”spune Directorul Departamentului de Patrimoniu al companiei. Activitatile societatii de microfinantare, infiintata in ianuarie 2007 in vederea asigurarii pregatirii in domeniul afacerilor si acordarii de imprumuturi pentru crearea de intreprinderi mici sau extinderea intreprinderilor mici deja existente, vor fi de asemenea suspendate.Pe de alta parte insa, compania va continua constructia noului cartier din Alba Iulia si a noii localitati Piatra Alba, unde se vor muta localnicii care au acceptat sa isi paraseasca proprietatile din zona de dezvoltare a proiectului. De asemenea, nu vor fi intrerupte proiectele sociale in care compania este implicata. Oficialii RMGC au mai mentionat ca, pina in prezent, compania a cheltuit peste 300 milioane de dolari, aducind o contributie semnificativa la economia Romaniei, in identificarea, proiectarea si efectuarea cercetarii arheologice, autorizare, tehnologii, achizitionarea proprietatilor si comandarea de echipamente cu durata lunga de functionare. “Sintem o companie puternica si sigura din punct de vedere financiar si sintem pregatiti sa rezistam pina la reinceperea procesului de autorizare. Sintem dispusi sa luam masurile care se impun, oricit de dificil de luat ar fi acestea, pentru a asigura viabilitatea pe termen lung a companiei in vederea primirii autorizatiilor si construirii unei mine model in Rosia Montana. Resursele noastre umane si financiare vor fi alocate acelor zone pentru a ne ajuta sa obtinem autorizatiile”, a declarat directorul financiar al Gabriel, Richard Young. 

Bugetul, in dezbatere

Centrul de Transfuzie Sanguina va primi, si la anul, o suma derizorieProiectul propus de specialistii Primariei prevede un buget initial de 389.970.000 de lei, cu 44 de milioane mai mult decit planul pe anul in curs. Dupa cum era de asteptat, anul viitor, cea mai mare „pierdere" bugetara a Sibiului se va simti in fondurile destinate culturii. Daca in anul Capitalei Culturale, Consiliul Local a alocat peste 53 de milioane de lei pentru cultura, in 2008 sint prevazute doar 18,9 milioane de lei. Din acestia, opt milioane vor fi alocati Teatrului National „Radu Stanca", iar restul, Casei de Cultura a municipiului. Cheltuieli noiSpre deosebire de planul bugetar din acest an, unde fondurile pentru rambursarile de credit erau inexistente, in 2008, acestea sint deja in valoare de 2,8 milioane de lei. Anul acesta, municipalitatea sibiana a imprumutat, in mare parte prin institutiile pe care le are in subordine, sume considerabile de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare. Unul dintre aceste imprumuturi, in valoare de cinci milioane de euro, a servit achizitionarii celor 35 de autobuze noi pentru Tursib. Serviciile publice din subordinea Primariei vor primi, in total, 86,5 milioane de lei, cu 24 de milioane in plus fata de planul bugetar pe 2007. Mai multi bani vor pleca, anul viitor, si spre invatamint, sector caruia i s-au repartizat 103,9 milioane, dar si spre sanatate. Astfel, 428.000 de lei va primi Spitalului de Pediatrie, iar restul sint destinati Centrului de Transfuzie Sanguina. De asemenea, in comparatie cu anul acesta, cind dobinzile aveau alocate un buget de 4,3 milioane de lei, planul bugetar pe 2008 mareste valoarea fondurilor pentru dobinzi aferente datoriei publice interne si externe la 10,2 milioane.Sperante mai mariLa capitolul venituri, propunerile pentru 2008 nu difera cu mult fata de veniturile planuite pentru 2007. Singura marea diferenta o reprezinta impozitul pe venit din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniu. Daca planul bugetar pe anul in curs nu prevede nici un astfel de venit, cel pe 2008 estimeaza un venit de 4,3 milioane de lei. Municipalitatea si-a facut si planul de amenzi pentru anul viitor si vrea sa incaseze din sanctionarea sibienilor 6,5 milioane de lei, adica mai mult cu o jumatate de milion decit in 2007. Proiectul de buget va fi aprobat intr-o sedinta viitoare a Consiliului Local. Primaria ii invita pe toti sibienii care vor sa faca propuneri, in scris, la Registratura Primariei, sau pe adresa de e-mail primarie@sibiu.ro.

Surpriza de gheata

Tirgul de Craciun din Piata Mica a fost inaugurat inca din weekend, dar cea mai mare surpriza a sa asteapta inca sa fie descoperita de sibieni si turisti. Un brad de gheata, de doi metri inaltime. Prima lucrare de acest gen din Romania, a declarat ieri pentru ROMPRES Florin Plesca, patronul fabricii Ice-Cube, care a realizat bradul inedit.Iluminat cu leduriO echipa de trei sculptori a lucrat timp de doua saptamini pentru a da forma bradului. In locul globurilor, acesta va fi impodobit cu leduri luminoase, care vor fi cuplate la o sursa de electricitate. Insa minunea nu se va topi prea curind. „Este greu sa faci un brad din gheata, mai ales ca are leduri incastrate. Vor fi lumini in gheata, cuplate la o sursa de electricitate foarte slaba, care nu reprezinta niciun pericol si nu topeste gheata. Este vorba de o lumina rece", a spus Plesca, citat de ROMPRES. Bradul din gheata va rezista in functie de starea vremii. Daca temperaturile vor urca peste 6 grade Celsius, atunci vizitatorii Tirgului de Craciun se vor putea bucura de neobisnuitul brad doar pentru doua zile. Sculptorii spera totusi sa fie frig in Sibiu de sarbatori, pentru ca bradul sa nu se topeasca.Turnul Sfatului, la 0 gradeIce Cube va mai oferi sibienilor, in curind, inca doua sculpturi din gheata. Potrivit patronului Florin Plesca, dupa bradul de Craciun urmeaza o sigla a Capitalei Culturale Europene - celebrul S - realizat numai din gheata, apoi, specialistii fabricii vor modela tot din gheata forma uneia dintre cladirile reprezentative ale orasului, posibil Turnul Sfatului. Fabrica Ice Cube produce gheata pe piata romaneasca de 14 ani, realizind la comanda si sculpturi inghetate. Pina acum, sculptorii de la Ice Cube au realizat ingeri, inimi, animale si diverse sigle comerciale de gheata. Pretul unei sculpturi de gheata porneste de la 1.000 de lei, in functie de modelul ales de beneficiar.Florin Plesca l manager Ice-Cube„Surpriza Tirgului de Craciun din acest an din Capitala Culturala Europeana va fi prima lucrare din gheata, care va reprezenta un brad inalt de 2 metri. In mod inedit, acest brad va fi luminat cu leduri incastrate in gheata. Pina acum nu s-a mai realizat asa ceva"

Sute de job-uri in Germania

Germanii vor sa angajeze bucatari din Romania. Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Sibiu (AJOFM) scoate la bataie mai bine de 100 de locuri in gastronomia de sistem. Nemtii nu impun un program foarte restrictiv, cerind, in schimb, experienta, dar si o cunoastere temeinica a limbii germane. „Oferta actuala a locurilor de munca pentru Germania se adreseaza persoanelor care au o calificare in gastronomia de sistem si pot lucra prin rotatie la bucatarie si la casierie. Solicitantii trebuie sa poata lucra in conditii de stress si sa aiba bune cunostinte de limba germana. Timpul de lucru este de 30 de ore in 5 zile pe saptamana", a precizat Aniela Corlateanu, purtator de cuvint al AJOFM Sibiu. Alte locuri de munca. Oferta de locuri de munca in Germania este completata si de posturi in domeniul industriei constructoare de masini. Aici exista 120 de oferte pentru postul de inginer si tehnician in constructii de masini, 25 de locuri pentru lacatus si tehnician mecanic pentru tehnica de frezor si tehnica de lacatusarie, 100 pentru lacatus mecanic, 137 pentru asistent medical sau ingrijitor de batrini. Sibienii mai pot munci in Germania si ca desenatori tehnici, specialisti pentru gradinarit si peisagistica, specialisti in agricultura, hair-stylisti sau lacuitori automobile. Toti cei interesati trebuie sa aiba, insa, cunostinte temeinice de limba germana.

Paul Murphy in Irish&Music Pub

Primul eveniment al acestei saptamini in Irish&Music Pub a fost Balul Bobocilor de la Facultatea de Geografie a Universitatii „Babes-Bolyai“, desfasurat aseara. In continuare, vor urca pe scena rockerii maghiari din trupa Subscribe (hardcore cu influente jazz, reggae, metal si funk), miine seara, de la ora 21. In deschiderea acestui concert va cinta trupa clujeana Luna Amara.Evenimentul saptaminii este considerata, insa, petrecerea cu muzica electronica programata pentru seara de vineri, 7 decembrie, de la ora 22. Invitatul principal este Paul Murphy, unul dintre cei mai cunoscuti DJ-i din Londra, a carui „vechime“ in domeniul acestui gen muzical dateaza inca de la sfirsitul anilor ’70. Printre colaborarile sale se numara cea cu Alphonse Mouzon, fost baterist al trupei Weather Report, ori cu „somitati“ in domeniu precum Tito Puente ori Celia Cruz. Piesa „Jazz Room – The Spiritual South Mix“ s-a clasat multa vreme in fruntea topului lui Gilles Peterson, la BBC Radio One Worldwide, iar albumul „The Trip“, lansat la sfirsitul anului trecut, a fost, de asemenea, printre primele cinci clasate in acelasi top si a obtinut si prestigiosul premiu „John Peel“ la BBC Worldwide Show.      In deschidere vor mixa DJ Marwan (Cluj) si Electric Brother (Bucuresti).

Phoenix la Cluj

Aniversare la nivel inalt, la BucurestiMembrii trupei Phoenix sint pregatiti sa le ofere clujenilor un show de exceptie, asa cum i-a obisnuitAniversarea a 45 de ani de la infiintarea Phoenix, marcata mediatic mai ales pentru recenta despartire de Mircea Baniciu, a avut loc in 19 noiembrie la Teatrul National din Bucuresti. Au fost prezenti pe scena ca invitati fostul solist Moni Bordeianu, dar si nume ca Johnny Raducanu, Stelu Enache, Marius Mihalache, Eugen Gondi, cvartetul Passion, taragotistul clujean Dumitru Farcas, naistul Gheorghe Zamfir, dar si politicianul Gheorghe Zamfir. In holul institutiei a fost pusa in vinzare o expozitie de pictura cu vinzare, avindu-l ca autor chiar pe Nicu Covaci. Aniversarea a fost marcata si la nivel prezidential, cu decoratii oferite componentilor Phoenix chiar de catre Traian Basescu. Vineri, 7 decembrie, trupa Phoenix va sustine un concert la Sala Palatului din Capitala, cu preturi accesibile pentru publicul larg.La Cluj, doar doi invitatiConcertul din aceasta seara ii va aduce pe scena CCS pe Nicu Covaci, Mani Neumann, Ovidiu Lipan Tandarica, Ionut Contras, Cristi Gram si Josef Kappl. Au mai fost anuntati ca invitati Bogdan Bradu si Tavi Colen (ex-Talisman). Va incepe de la ora 19. Au fost puse in vinzare 900 de bilete, la pretul de 50 de lei. Cel mai recent concert Phoenix la Cluj, de lansare a albumului „Baba Novak“, a avut loc in sala arhiplina  a aceleiasi locatii, in cadrul turneului „Baba Novak Tour 2006“, cind fanii trupei au avut parte, pe linga hit-uri ca „Andrii Popa“ sau „Ciocirlia“, de piese noi ca „Mila 2 de linga 3“ si de un DVD gratuit.Clujul cintarilor de altadata„Am fost la scoala la Cluj, eram la coregrafie, studiam baletul...“, a marturisit Nicu Covaci pentru monitorul inaintea unuia din concertele din anii trecuti. A fost nevoit sa paraseasca orasul cind era prin clasa a IV-a, cind a fost exmatriculat pentru ca si-a agresat un coleg. „Baiatul era in clasa a VI-a, l-am batut rau, era sa il arunc de pe geam. Imi furase un lantisor...“, explica artistul. „Clujul mi s-a parut mai tirziu un oras foarte echilibrat, veneam pe aici destul de des la concerte. Este o atmosfera asa placuta, mai intelectuala si spalatica decit la Bucuresti, de pilda“, considera Covaci, marturisind ca nu a observat niciodata orasul indeaproape, caci „noi ne uitam ca printr-un ochean la lume atunci, aveam o viziune tubulara...“.

Donatii prin Crucea Rosie

„Fii si tu Mos Craciun“, actiunea demarata de filiala clujeana a Societatii Nationale de Cruce Rosie, se va derula in mai multe hipermarketuri si supermarketuri din Cluj si din judet, pina in data de 9 decembrie. „Campania pentru ajutorarea copiilor nevoiasi si a persoanelor in virsta se va desfasura la Cora, Metro si Kaufland, in Cluj-Napoca, la Artima in Dej si in Roland la Turda. Campania consta in primirea donatiilor pe care clientii magazinelor le vor face. Donatiile pot fi in alimente sau in bani“, a declarat directorul filialei Cluj a Crucii Rosii, Simona Bratu.     Beneficiarii campaniei „Fii si tu Mos Craciun“ vor fi elevii care provin din familii cu o situatie materiala precara si care invata la scolile din judetul Cluj. De asemenea, persoanele in virsta care au nevoie de sprijin vor fi ajutate in cadrul acestei actiuni. Reprezentantii Crucii Rosii spun ca vor putea ajuta multe persoane, insa doar cu concursul celor care doresc sa faca un gest umanitar si sa sprijine aceasta initiativa.

Incepe ?Craciunul Ecumenic? la Cluj

Cea de-a XI-a editie a Festivalului Coral „Craciun Ecumenic“ are loc la biserici, catedrale si sali de expozitie ale unor institutii clujene, incepind de astazi si pina in 23 decembrie. In cadrul manifestarii, se interpreteaza colinde si cintari religioase de Craciun traditionale in comunitatile  romanesti, maghiare si germane apartinind celor sase culte crestine traditionale: ortodox, romano-catolic, greco-catolic, reformat, unitarian si luteran-evanghelic. Se doreste, astfel, realizarea unui ecumenism multietnic si pluriconfesional.La editia din 2006 a singurului festival coral ecumenic din lume au luat parte 11 formatii corale cu 680 de coristi si cinci solisti. Editia din acest an incepe astazi, de la ora 18, cu o seara ecumenica de rugaciune si meditatie la Biserica Piarista. Miine, de la ora 10, la Casa Municipala de Cultura va fi vernisata o expozitie de icoane pe sticla, iar la Catedrala Mitropolitana clujenii sint asteptati, de la ora 18.30, la o seara de colinde si muzica sacra.

Vine Mosul!

Cine mai crede in nuiele?Comerciantii de nuiele spun ca lumea nu mai da 2 lei pe traditieO data cu apropierea Sfintului Nicolae, comerciantii au inceput vinzarea diverselor modele de nuiele si betele pentru impodobirea brazilor. Desi mai sint citeva ore pina la prima seara speciala a iernii, comerciantii abia erau de gasit ieri. Spun ca nu sint lasati sa vinda in anumite locuri, desi municipalitatea a desemnat locatiile in care comerciantii pot vinde produsele specifice sarbatorilor de iarna.      „Ne-au fugarit toata ziua cei de la Primarie, deoarece nu avem voie sa vindem in zonele mai aglomerate. Mai mult am umblat si am carat nuielele decit am apucat sa vindem“, spune o batrina. Cind vine vorba despre traditie, batrina zice ca „nu mai e ce era in alti ani. Lumea nu mai da 2 lei pe ce inseamna nuielele. In citiva ani, copiii nu o sa mai creada deloc in asa ceva“.Motiv de bucurieVinzatoarele se aduna si incep sa spuna despre cum confectioneaza ele nuiele colorate si materialele de impodobit brazi, dar si cum le povestesc copiilor despre Mos Nicolae. „Eu sint bunica, fata mea ride cind ma aude, deoarece e mare si nu mai crede, insa nepotica mea sta si asculta tot si e foarte fericita cind vine iarna. Stie ca vine Mosul“, spune Elena, in timp ce soarbe dintr-o cana cu cafea fierbinte. Sora ei, care o ajuta cu vinzarea, povesteste cum, „cu ocazia sarbatorii de Mos Nicolae, copiii devin parca mai cuminti. Cea mai mare placere pe care o ai e atunci cind se intilnesc a doua zi si vorbesc despre ce le-a adus Mosul“.Unde se vind in Cluj nuiele si beteleMunicipalitatea a desemnat zilele trecute locatiile in care comerciantii pot vinde produsele specifice sarbatorilor de iarna in perioada 1-6 si 21-31 decembrie. In „Luna cadourilor“, clujenii isi vor putea cumpara ornamente pentru Bradul de Craciun si alte astfel de produse in zona centrala a municipiului, pe strazile Bolyai, David Ferencz, Craiova, Andrei Saguna si Universitatii, dar si in celelalte cartiere ale Clujului, in locatii amenajate pe domeniul public, cu exceptia unor amplasamente precum spatiile verzi si parcarile. Conform normelor prevazute de administratia locala, vinzarea va trebui facuta pe stative si mese pliante, intre orele 8 si 20. Taxarea comerciantilor se va realiza in teren de catre inspectorii Primariei, pe baza de chitanta, taxa fiind de 1,20 de lei pentru ocuparea unui metru patrat timp de o zi.Cine e Mos Nicolae?Sfintul Nicolae s-a nascut in Orientul Mijlociu, la 350 de mile nord de Bethleem. Nu mai putin de 21 de „miracole“ ii sint atribuite, Sfintul Nicolae fiind un simbol al credintei si al dragostei de oameni. Provenit dintr-o familie cu o stare materiala foarte buna, a devenit cunoscut prin ajutorul acordat celor nevoiasi. In Romania, Sfintul Nicolae, cunoscut ca Mos Nicolae, vine in fiecare an, in noaptea de 5 spre 6 decembrie cu daruri, pe care le pune in ghetele si cizmulitele special pregatite la usa sau in geam.

Masuri impotriva aviarei in judetul Cluj

Planul de masuri pentru prevenirea aparitiei gripei aviare in judetul Cluj a fost reactualizat de catre Institutia Prefectului. Acesta prevede, pe linga asigurarea unor stocuri suplimentare de echipamente, interdictia ca pasarile domestice sa paraseasca gospodariile proprietarilor. Totodata, va fi interzis accesul acestor pasari in lacuri, balti sau ape curgatoare, unde acestea pot contacta virusul H5N1, dar si depozitarea dejectiilor animalelor in afara locurilor amenajate in acest sens.      Conform prevederilor, este necesara ecarisarea la timp a tuturor cadavrelor de animale aparute, urmind ca medicul veterinar din localitate sa stabileasca exact cauza mortii si sa decida efectuarea unor eventuale analize de laborator pentru identificarea virusului.     Autoritatile le solicita crescatorilor de pasari sa achizitioneze doar acele animale a caror stare de sanatate este cunoscuta si certificata de catre un medic veterinar, pe care sa il anunte in cazul in care suspecteaza nereguli referitor la sanatatea pasarilor domestice sau salbatice.  Numarul de telefon la care clujenii vor putea sesiza astfel de situatii este cel al Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Cluj, 447.997.

Rectificare de buget la CJ

Bugetul Consiliului Judetean va fi rectificat astazi cu 2,8 milioane de lei acordati in urma unor defalcari din TVA si cu inca 3,4 milioane de lei acordati de Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse pentru finantarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap in anul 2007. Din banii astfel obtinuti, consilierii vor aloca 100.000 de lei Spitalului Clinic de Urgenta „Prof. Dr. Octavian Fodor“, pentru modernizarea si extinderea unui corp de cladire a sectiei de Psihiatrie, dar si pentru reabilitarea centralei termice din sectia de Ginecologie. Tot astazi, 5.000 de lei iau drumul Bibliotecii Judetene „Octavian Goga“ pentru acoperirea cheltuielilor facute cu ocazia organizarii „Serii drepturilor omului“, in 10 decembrie. Totodata, se va suplimenta cu 48.000 de lei suma acordata mai multor unitati de cult din judet. La capitolul Asistenta Sociala, vor fi acordati 3,4 milioane de lei pentru acoperirea platii drepturilor persoanelor cu handicap.     Compania de Apa „Somes“ va primi 700.000 de lei pentru stabilizarea unui versant si repararea unei conducte din zona Gilau, pe Somesul Cald, iar Aeroportul International Cluj-Napoca va primi aproape 2 milioane de lei pentru decontarea lucrarilor de investitii.

Soferi nechibzuiti

Sanctiuni pe banda rulanta31 de persoane au murit in accidentele petrecute in acest an pe soselele judetului ClujNumarul amenzilor date de politistii clujeni este mare, comparativ cu al celor aplicate in alte judete. In primele 9 luni ale anului, potrivit statisticilor Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Cluj, au fost aplicate 77.633 de sanctiuni contraventionale. Acestea au fost date pentru depasiri neregulamentare, viteza excesiva, neacordare de prioritate, nepurtarea centurii de siguranta, vorbitul la telefonul mobil, starea necorespunzatoare a autovehicului, dar si tamponarile de pe raza judetului. In 2007, politistii de la Circulatie au acordat mai putine amenzi decit anul trecut, cind au avut de completat nu mai putin de 83.017 procese verbale. Pina la finele anului, politistii ar putea depasi cifra de 100.000 de sanctiuni, la fel cum s-a intimplat si anul trecut.Zeci de tragedii pe soseleSe pare ca numarul soferilor indisciplinati la nivelul Clujului a crescut, date fiind incidentele tragice petrecute. Pina la data de 30 septembrie, pe raza judetului s-au inregistrat 138 de accidente grave de circulatie. Printre acestea se regasesc dezastrul de la Negreni, cind un autocamion a lovit in plin un cortegiu funerar, incidentul de pe E60, din apropierea localitatii Capusu, unde doi politisti sub acoperire au decedat in primavara in urma unui derapaj, tragedia de linga Apahida din vara, cind o soferita a derapat cu un Renault Clio si a intrat violent intr-o Dacie de pe contrasens, omorind pe loc patru persoane, precum si accidentul mortal de linga Gilau, cind, tot in primavara, o femeie a murit carbonizata in urma unui impact deosebit de puternic intre doua autoturisme. 31 de persoane au decedat din 1 ianuarie si pina la finele lui septembrie pe drumurile din judet si alte 117 au fost ranite grav, avind nevoie de cel putin o zi de spitalizare. Fata de anul trecut au crescut tragediile pe sosele, insa s-a observat o diminuare a numarului de victime umane, de la 52 in 2006 la 31 in acest an.Actiuni de prevenirePolitistii clujeni au derulat pe parcursul anului mai multe actiuni preventive care sa duca la sensibilizarea conducatorilor auto, de motociclete sau chiar si a pietonilor. De multe ori, insa, aceste actiuni au constat doar in impartirea de fluturasi prin centrele oraselor.

Marea pripeala

Parca dupa principiul fetei mari care se grabeste la maritat, anuntul facut aseara de Emil Boc si Theodor Stolojan privind demararea procedurilor de infiintare a noului Partid Democrat Liberal nu stiu cui slujeste in acest moment. Ce cistiga PD? Citeva procente – intrucit, in astfel de situatii, procentele patidelor angrenate intr-o noua constructie nu se aduna pur si simplu. Exista intotdeauna si unii nemultumiti care nu se mai regasesc in ea si care decid sa caute altceva. Ce cistiga PLD? Forta, reprezentare si structuri functionale, in primul rind. „Cistiga“ totodata si posibilitatea de a fi rontaiti si ingurgitati de mai experimentatii lor aliati pedisti, care nu vor fi extrem de incintati sa le ofere prea multe pozitii in structurile viitorului partid. Daca acest anunt ar fi avut loc dupa alegerile locale, PLD ar fi putut aduce probabil in casatoria politica un procent de 10-14%, cu care ar fi putut negocia si obtine mai mult. Ceva in plus fata de co-presedintia sau candidatura la functia de premier a lui Stolojan. Asta, in cazul in care in negocierea purtata nu s-a obtinut cumva o paritate multumitoare. Altfel risca sa ramina cel mult cu particula „liberal“ din denumirea noua a partidului. Si cam atit.     Prin anuntul de ieri, singurii care se pot declara fericiti cred ca sint penelistii, scapati momentan de sub o presiune suplimentara: aceea de a-si vedea activistii dezertind spre PLD in urma succesului acestora inregistrat la europarlamentare. Asta, in cazul in care nu realizeaza ca, pe modelul romanesc, s-ar putea ca o sumedenie de primari si alesi locali sa urmeze marele partid format, abandonindu-i pe cei care au scos un scor de trei ori mai mic decit ei.

scrieti-ne la redactia@monitorulcj.ro

Potrivit unui studiu Eurostat, Romania este tara aflata pe locul al doilea in Uniunea Europeana la rata somajului sub virsta de 25 de ani. Aceasta a fost, in octombrie 2007, de 20,7%, Romania fiind devansata, la acest capitol, doar de Grecia, unde rata a fost de 22,9%. Cum comentati aceste cifre? 

Duel pasnic al galeriilor clujene

Lucian G., 34 de ani, instructor auto„Ei, au mai fost ceva evenimente pe ici, pe colo, dar in comparatie cu ce se intimpla in marile derbiuri bucurestene, galeriile s-au comportat onorabil. Dupa parerea mea, o data cu me-ciul acesta, am dat cu tifla Bucurestiului si la capitolul acesta, pe linga faptul ca, dupa foarte multi ani, o echipa din provincie controleaza campionatul. Bravo lor!“.Florin Gaspar, 36 de ani, consilier marketing„Eu nu am fost la meci, dar am auzit ca nu au fost probleme mari, cel putin asa cum se astepta toata lumea inaintea confruntarii intre CFR si Universitatea. Ce sa va spun? Un astfel de deznodamint nu poate decit sa arate ca se poate si fara violenta pe stadioane. Ma bucur ca orasul nostru a fost primul care a dovedit acest lucru“.Elena Pop, 28 de ani, responsabil credite„Eu cred ca a fost o intimplare. Nu sint galeriile astea atit de cuminti pe cit vor sa le laude presa acum. Grupurile astea, in special cel al Universitatii, cauta scandal cu orice prilej: sa nu uitam ca a fost omorit un om nu cu mult timp in urma. Adevarat, daca vom compara seara de duminica cu ce a fost la meciul Steaua – Dinamo, organizatorii se pot declara foarte multumiti“.D. Z., 48 de ani, medic„In opinia mea, fenomenul acesta nu poate fi controlat cu adevarat, indiferent ca e vorba de Romania sau de oricare alta tara unde fotbalul e in voga. Singurele solutii cu adevarat de efect sint acelea pe care le-a propus si Mitica Dragomir: la marile derbiuri, galeria echipei oaspete sa nu aiba acces la meci. Si pe linga asta se pot gasi si altele asemenea“.Rares V., 41 de ani, programator„Ma gindesc ca poate si masurile luate de organizatorii meciului, respectiv gazdele, au fost de natura sa impiedice altercatii majore intre cele doua galerii. Dupa parerea mea, nu cred ca ar trebui sa ne grabim sa tragem concluzii pripite si sa laudam ceea ce nu merita laudat. Sa asteptam meciul retur, de pe «Moina», si atunci putem sa tragem linie si sa judecam“.

Mailat sustine ca a avut un complice

Apar noi informatii in cazul mortii italiencei Giovanna Regianni, caz in care a fost arestat cetateanul roman de etnie roma Nicolae Romulus Mailat. Astfel, acesta sustine ca ar fi avut un complice, arata Realitatea TV.      Marturisirea i-a fost facuta avocatului sau de catre presupusul asasin al italiencei. Mailat spune ca numele complicelui sau este Gheorghe Neamtu, iar acesta este chiar fiul femeii care l-a denuntat pe Mailat Politiei italiene. Barbatul apare, de altfel, si în imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la Gara Tor di Quinto, unde s-a petrecut incidentul de luna trecuta care a declansat grave probleme pentru romanii din Italia.      Avocatul lui Mailat sustine, la rindul sau, ca rezultatele anchetei in acest caz ar putea fi cu totul altele decit cele anticipate initial de presa italiana, in primul rind deoarece Politia italiana a investigat in detaliu incidentul si a dat peste informatii noi. Totodata, aparatorul lui Nicolae Mailat crede ca acuzarea va avea o misiune dificila, deoarece singurul martor al cazului nu are suficienta credibilitate: Emilia, femeia care l-a denuntat pe Mailat, spunind ca l-a vazut in timp ce cara in spate trupul Giovannei Reggiani, a fost tratata, in Romania, pentru o serie de afectiuni psihice. Nicolae Mailat sustine, in continuare, ca el nu a facut altceva decit sa ii fure poseta italiencei.       Un sondaj efectuat recent de INSOMAR a dezvaluit faptul ca peste 90% din populatia Romaniei a auzit despre acest caz, iar 83% dintre persoanele intervievate cred ca, daca un cetatean strain, imigrant în România, ar savirsi o fapta asemanatoare celei comise de Mailat asupra unui cetatean român, autoritatile române ar trebui sa judece individual cazul respectiv, nu sa ia masuri pentru expulzarea unor cetateni straini posibil nevinovati. Peste 70% dintre respondenti cred ca un cetatean român care comite infractiuni repetate pe teritoriul altor state ar trebui sa fie judecat în tara în care a comis infractiunea, iar dreptul sau la libera circulatie în spatiul european sa fie restrictionat, pentru a preveni alte asemenea fapte. 64% dintre cei care au raspuns la chestionarul INSOMAR sint de parere ca atitudinea liderilor politici italieni fata de cazul romanului Nicolae Mailat este mai putin onesta, deoarece acestia se folosesc de el în scop electoral.

Soferi, pregatiti-va masinile de iarna!

 corneliu.sarbu@monitorulab.ro Daca pina acum autoritatile erau cele luate prin surprindere de iarna venita “mai repede”, “mai tirziu” sau “prea brusc”, in acest an, soferii au fost cei prinsi pe picior gresit. Cei mai multi dintre posesorii de permise s-au confruntat cu lipsa dotarilor necesare si utile in sezonul rece - lanturi, pneuri de iarna, probleme la instalatiile de incalzire, iluminare si la cele de vizibilitate. Tocmai de aceea, numarul accidentelor pe fondul acestei scapari este destul de ingrijorator. Atentie in traficul urban!Pentru majoritatea soferilor, experienta la volan este cea care ii ajuta sa se descurce in situatii limita, care pot aparea pe fondul conditiilor meteorologice specifice sezonului rece. Exista insa destui care uita de prudenta si destui soferi care nu au destule ore petrecute in trafic, asa-zisii incepatori. Pentru acestia din urma, dar nu numai, sfaturile politistilor si ale celor avizati sint adevarata mana cereasca, inlocuind practic vocea instructorului de la scoala de soferi. Reglarea oglinzilor retrovizoare inainte de plecarea la drum este printre primele reguli, iar faptul ca vizibilitatea este deficitara ar trebui sa constituie un semnal de alarma. Fiecare conducator auto trebuie sa fie foarte sigur de ceea ce se intimpla in jurul sau si al masinii pe care o conduce. Un alt amanunt, care pare la prima vedere o bagatela, este legat de necesitatea acordarii prioritatii pentru pietoni, chiar si in momentul in care legea nu este de partea lor. Acest lucru poate scuti de neplaceri ulterioare. Parcarea pe care o efectuati este, de asemenea, foarte importanta atit din prisma estimarilor pe care le faceti in legatura cu dimensiunile masinii, dar si din punct de vedere al traficului. Foarte important in orase, in acest sezon, este sa pastrati viteza legala, chiar daca va grabiti. Este indicat sa nu incercati “sa scurtati” timpul stationarii la semafor. Respectarea tuturor acestor sfaturi si o prudenta crescuta va pot scuti de evenimente neplacute, foarte probabile in conditiile meteorologice actuale. Pregatiti-va masina!Chiar daca, financiar vorbind, este un chin, iarna nu trebuie sa prinda nici un sofer cu reviziile nefacute. Trebuie sa fiti siguri ca au fost facute la timp schimburile de ulei, flitre si eventual placute de frina.Bateria masinii trebuie si ea verificata. Antigelul este, de asemenea, obligatoriu si trebuie schimbat in instalatia de racire/ incalzire, preferabil de catre personalul specializat, in conformitate cu specificatiile producatorului de automobile si nu „la ochi“, in fata blocului. Anvelopele, un alt “amanunt” important ar fi indicat sa nu fie „all-season“, pentru ca iarna nu se poate incadra la aceasta categorie. Cauciucurile de iarna asigura o buna traiectorie, stabilitate si o mai buna frinare in caz de urgenta. Lichidul pentru spalarea parbrizului trebuie inlocuit de preferinta cu un produs special destinat si omologat, care sa fie adaptat pentru conditiile de iarna, avind temperatura de inghet sub - 30 grade Celsius. Si stergatoarele de parbriz ar trebui sa fie in buna stare de functionare. Pentru ca totul sa fie in regula ati putea scoate din buzunar aproximativ 3.000 de RON, dar veti avea, cel putin din acest punct de vedere, liniste in trafic.G. Ovidiu“Am dat o gramada de bani pe masina. Am luat credit si nu vreau sa o fac praf. Am vazut ce se intimpla pe drumuri si de multe ori o patesti chiar daca nu esti de vina. Prefer sa merg la service si sa dau un ban in plus, dar sa stiu ca e ok din punctul acesta de vedere. In rest, pe drum stau linistit si ii las pe altii sa braveze. Sint banii mei si viata mea”  Respectati legile... iernii!Albaiulienii nu sint dispusi sa se joace de-a soferia, astfel ca dau dovada de hotarire cind vine vorba de a-si proteja masinile si viata. “Am dat o gramada de bani pe masina. Am luat credit si nu vreau sa o fac praf. Am vazut ce se intimpla pe drumuri si de multe ori o patesti chiar daca nu esti de vina. Prefer sa merg la service si sa dau un ban in plus, dar sa stiu ca e ok din punctul acesta de vedere. In rest, pe drum stau linistit si ii las pe altii sa braveze. Sint banii mei si viata mea”, spune G. Ovidiu. “Am o amarita de Dacie, dar nu fac prostii. Cu atit mai mult cu cit e mai periculos decit cu alte masini din astea mai noi. Nu am eu foarte multi bani, dar cind vine iarna o pregatesc cum trebuie. Merg destul de mult si nu vreau sa imi pun in pericol familia”, declara si D. Cristina. “Sint tot felul de nebuni pe sosele. Nu tin cont ca e umed sau alunecos. Cred ca daca au masini scumpe si puternice e de ajuns sa scape. Problema este ca nu de fiecare data functioneaza si mai fac necazuri si la altii. Ar trebui sa asculte fiecare de ce spune politia pentru ca nu e de joaca. Spui ca nu ai bani sa te ocupi sau uiti, dar cind o patesti dai de zece ori mai mult si ai vrea sa dai si mai multi numa’ sa nu o fi patit. Dar atunci e prea tirziu”, avertizeaza si C. Emil.

Tariceanu: Taxa de inmatriculare nu va fi eliminata si nici redusa

Premierul Tariceanu a afirmat, ieri, ca taxa auto de prima inmatriculare nu va fi eliminata si nici redusa, precizind ca actualele discutii cu reprezentantii Comisiei Europene au la baza doar aspecte de ordin tehnic. “Nu se pune problema reducerii sau eliminarii taxei de prima inmatriculare. Se pune problema ca pe baza observatiilor Comisiei se vor modifica anumite aspecte tehnice”, a afirmat Tariceanu. Comisia Europeana a decis, saptamina trecuta, sa deschida a doua etapa a procedurii de infringement (incalcare a tratatului)  impotriva Romaniei privind taxa de prima inmatriculare, considerind ca raspunsurile autoritatilor romane au fost nesatisfacatoare. Comisia a acordat un termen de doua luni pentru schimbarea legislatiei, ulterior fiind posibil sa actioneze statul roman la Curtea Europeana de Justitie. A doua etapa a procedurii consta in transmiterea unui aviz motivat, “reasoned opinion”, care contine recomandari ale modului in care trebuie modificata taxa. Daca nici in urma scrisorii de argumentatie, Romania nu se va conforma rigorilor europene in materie, Comisia ar urma sa inainteze cazul Curtii Europene de Justitie. Procedura de infringement a fost declansata in martie 2007, printr-o scrisoare de notificare oficiala trimisa de CE guvernului de la Bucuresti. Minis-trul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, are in aceasta saptamina discutii cu oficialii CE, in cadrul carora prezinta intentia Romaniei de a aproba, in februarie-martie 2008, prin ordonanta de urgenta, o varianta a taxei in acord cu cerintele Comisiei. Astfel, Romania ar urma sa respecte termenul de doua luni dat de CE, miercuri, pentru alinierea taxei. Actul normativ ar urma sa intre in vigoare la 1 iulie 2008.

Rovinieta pentru o zi va fi valabila doar pentru camioane

Rovinieta pentru o zi va fi introdusa din 2008 pentru vehiculele cu masa totala de peste 3,5 tone, fiind excluse autoturismele si vehiculele de marfa cu pina la 3,5 tone, iar tariful va fi unic indiferent de tipul de catalizator euro sau non-euro, in timp ce valoarea va creste cu pina la 60%. “Directiva europeana in domeniu prevede aplicarea unui tarif unic atit pentru vehiculele non euro, cit si pentru cele euro. In ceea ce priveste pretul rovinietelor, din 2008 va fi o crestere cuprinsa intre 40% si 60% in functie de tipul de vehicul”, a declarat, ieri, directorul general adjunct al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, Cristian Duica. Clasificarea se va face in functie de tipul de vehicul, respectiv autoturism, vehicul de transport marfa, de transport pasageri, precum si masa totala a vehiculelor. Directorul adjunct a mai spus ca pentru cei care vor plati rovinieta pentru o perioada de un an cresterea tarifului va fi de 40%. “Vom face o singura exceptie legata de pret, mai exact cei care vor cumpara rovinieta pentru 12 luni, indiferent de tipul vehiculului, cresterea va fi de 40%”, a completat Duica.Ce s-a modificat in privinta rovinieteiMinisterul Transporturilor a promovat un proiect de hotarire care prevede introducerea rovinietei cu valabilitate de o zi, dar exceptie vor face autoturismele si vehiculele de transport marfa cu masa totala de pina la 3,5 tone. De asemenea, rovinieta va avea o valabilitate de sapte zile, 30 zile  si 12 luni, fiind astfel exclusa rovinieta pentru sase luni. Reprezentantii Ministerului Transporturilor au precizat ca schimbarea legislatiei actuale pentru reintroducerea rovinieta pentru o zi este necesara deoarece exista riscul declansarii procedurii de infrigement. Astfel, proprietarii de autoturisme vor plati trei euro pentru rovinieta pentru o saptamina, sapte euro pentru 30 zile si 28 euro pentru un an. Pentru vehiculele de transport marfa cu masa de pina la 3,5 tone pretul e cuprins intre sase euro si 96 euro, iar pentru cele cu masa totala curpinsa intre 3,5 tone si 7,5 tone si cele de transport persoane cu mai mult de noua locuri tariful va fi de patru euro pentru o zi, 20 euro- sapte zile, 52 euro- 30 zile si 320 euro pentru un an. Autovehiculele istorice vor fi scutite de la plata rovinietei. 

Amical: FC Unirea Alba Iulia - Ariesul Cimpeni 3-0 (1-0)

sport@monitorulab.roÎn meciul de verificare disputat ieri, de la ora 14.00 la Ciugud, gruparea pregatita de Aurel Sunda s-a impus cu 3-0, în fata liderului Ligii a IV-a, Ariesul Cimpeni, echipa antrenata de Adrian Himcinschi.n Marcatori: Milenkovic (18), M. Foro (71) si A. Zagrean (82). FC Unirea a început amicalul cu Ariesul Cimpeni în formula: C. Stef - Hârciaga, I. Grozav, Hodor, Balas – M. Foro, R. Oprea, Vlajici (sirb), C. Cristea – Milenkovici (sirb), G. Grozav. Au mai intrat dupa pauza: D. Tatar, Zagrean, D. Galdeanu, Selagea, R. Nadasan. La Ariesul Cimpeni au evoluat: Terfea - Anusca, A. Himcinschi, H. Marian, Andreica - A. Ianc, C. Avram, Cotoara, Gherman - Olelei, P. Munteanu. Au mai intrat dupa pauza: C. Craciun, Purda si Burz.În prima repriza au fost utilizati cei doi sirbi sositi în probe la Alba Iulia, mijlocasul Vlajici (30 ani) si atacantul Milenkovic, ultimul reusind sa deschida scorul. “Au jucat bine, iar ambii au lasat o impresie buna. Se vede ca cunosc jocul”, a spus Sunda, la final. Jucatorii sirbi au lasat o impresie buna antrenorului Sunda, acesta urmind a-i utiliza si în amicalul ce va avea loc joi, de la ora 11.00, pe stadionul “Pielaru”, din Sebes, în compania liderului seriei a V-a, CSM Sebes (Liga a III-a).Pe 7 decembrie, jucatorii Unirii vor intra în vacanta, reunirea lotului fiind programata pentru data de 9 ianuarie.

Comision pentru Chivu?

Presedintele formatiei spaniole Real Madrid, Ramon Calderon, a declarat, ieri, la postul de radio Cadena SER ca formatia sa trebuia sa plateasca un comision de trei milioane de euro in cazul in care ar fi vrut sa-l transfere pe romanul Cristian Chivu, informeaza editia online a cotidianului AS. Contactat de agentia NewsIn, impresarul lui Chivu, Victor Becali, a reactionat vehement: “Sint numai aberatii ceea ce spune Calderon. In primul rind ca eu pot sa cer cit vreau la negocieri, dar nici nu s-a discutat despre contractul jucatorului. Eu nu vad care este problema nostra. Ei au o problema ca nici macar nu au procedat corect, fiindca au preferat sa vorbeasca doar cu clubul, fara a discuta si cu jucatorul si asa ceva nu se face. Si mai ales ei sa nu uite ca nu au ajuns nici macar la suma pe care o ceruse jucatorul pentru a semna, aici este problema, nu la noi, fiindca daca respectau solicitarile jucatorului se intelegeau si cu noi pina la urma”, a declarat Victor Becali. De asemenea, acesta a spus ca Real Madrid ar fi dorit sa-l cumpere in vara de la AS Roma pe Cristi Chivu, dar platind un pret cit mai mic, si considera ca aceasta maniera de negociere a clubului spaniol este o forma de lipsa de respect la adresa jucatorului. “Ei vroiau sa dea putin si sa-l ia, ca si cum Chivu, cind ar fi auzit ca-l vrea Real, ar fi luat-o pe jos de la Roma la Madrid”, a mai precizat impresarul.Capitanul echipei nationale de fotbal a Romaniei, Cristian Chivu, a fost ofertat in vara de mai multe echipe, iar presa internationala a scris ca Barcelona si Real Madrid au oferit cele mai mari sume de bani pentru transferul sau, dar ca jucatorul si reprezentantii sai, printre care si fratii Becali, au dorit ca fundasul roman sa se transfere la Internazionale Milano, lucru care s-a si intimplat. Agentii fotbalistului au explicat in vara ca nici nu au vrut sa inceapa negocierile cu cele doua formatii spaniole, din moment ce Chivu dorea sa continue in Italia, dar la Inter. Dupa ce a renuntat la transferul lui Chivu, Real Madrid l-a achizitionat pe fundasul brazilian Pepé, pentru care a platit aproape 30 de milioane de euro. In luna iulie a acestui an, Internazionale a anuntat ca nu a platit comision agentilor pentru a-l convinge pe Chivu sa se transfere la formatia lui Massimo Moratti. 

Data limita

Cele 16 asociatii nationale calificate la turneul final sint obligate sa trimita la UEFA listele cu loturile definitive pentru turneul final pina la data de 28 mai, pe liste urmind sa figureze 23 de jucatori, dintre care trei portari, informeaza FRF. In vederea organizarii turneului final in cele mai bune conditii, vor fi organizate urmatoarele workshop-uri, cu participarea responsabililor pe domenii: Conform unei noi prevederi a regulamentului competitiei, pentru jocurile eliminatorii vor fi anulate cartonasele galbene singulare vazute in cele trei jocuri din grupe. Cu alte cuvinte, un jucator care va vedea un singur cartonas galben in faza grupelor va intra curat in sferturile de finala. Daca, insa, el va acumula doua avertismente la incheierea partidelor din grupa, jucatorul respectiv va fi suspendat o etapa, adica pentru jocul din cadrul sferturilor de finala.

A venit rindul Cupei

Insa cele doua partide care atrag atentia sint, oarecum, disproportionate. De pilda, Sanatatea Cluj, revelatia campionatului, pe care pozitia codasa din Liga a III-a n-a impiedicat-o sa elimine UTA (!) intilneste Dinamo, de la ora 16.15. Chiar daca antrenorul dinamovist Cornel Talnar a anuntat ca va folosi o serie de jucatori de la echipa satelit (care, in campionat, a cistigat pe terenurile unor echipe ca Petrolul si FCM Bacau!), este greu de conceput o surpriza uriasa pe arena CFR de pe dealul Gruia. Apoi, mai este si nocturna Poli Iasi - Rapid, de la 20.30, in care, in conditii normale, nu s-ar putea exclude un rezultat favorabil iesenilor, insa starea incordata din Copou si situatia precara a Politehnicii in campionat, transforma meciul de Cupa intr-un fel de tichie de margaritar, pentru echipa pregatita (inca!) de Ionut Popa. Dintre celelalte meciuri, evidentiem Gloria Buzau - Poli Timisoara, buzoienii avind ascendentul unei victorii obtinute in campionat in fata trupei bine hranite a lui Marian Iancu. Daca meciurle de la Mioveni si Cluj (“U” - Pandurii) sint deschise oricarui rezultat, CFR Cluj porneste ca favorita in disputa din Valea Jiului. Programul zilei in Cupa Romaniei: Jiul Petrosani - CFR Cluj, Dacia Mioveni - Ceahlaul Piatra Neamt, “U” Cluj - Pandurii Tirgu-Jiu, Gloria Buzau - Poli Timisoara (toate de la ora 12,00, netelevizate), Sanatatea Cluj - Dinamo (16,15 - Antena 1), Poli Iasi - Rapid (20,30 - Antena 1). Miine se disputa meciurile FC Brasov - Otelul Galati si Unirea Urziceni - Steaua.

Proiectul Rosia Montana, in stand-by

Concedieri la Rosia MontanaO parte a personalului angajat la RMGC va fi disponibilizatPresedintele companiei Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), Alan Hill, a anuntat ieri, la Alba-Iulia, reducerea activitatilor companiei, ca urmare a unor evenimente „politice“ care au marcat, in ultima perioada, discutiile din jurul proiectului minier. RMGC este detinuta in proportie de 80% de catre compania canadiana Gabriel Resources si, in proportie de 19%, de catre Guvernul Romaniei. Alan Hill s-a aflat ieri si la Rosia Montana, unde a anuntat personalul angajat de acolo ca firma va incepe procesul de disponibilizare in etape. „Vom discuta cu sindicatele despre numarul de persoane concediate si ce posturi vor fi desfiintate, iar fiecare om va primi o perioada de 20 de zile preaviz. Ne asteptam ca primele concedieri sa inceapa, de fapt, in luna februarie a anului viitor“, a declarat Alan Hill. Nu se stie inca numarul exact de oameni care vor fi concediati, dar activitatile companiei din Romania se reduc cu doua treimi.Actiune in justitieRMGC a initiat si o actiune in justitie la adresa Ministerului Mediului, ca urmare a deciziei acestuia de a suspenda procesul de evaluare a raportului privind impactul asupra mediului in cazul proiectului minier de la Rosia Montana. Procesul de achizitie a terenurilor in zona va fi, de asemenea, stopat. Potrivit datelor furnizate de companie, pina acum au fost achizitionate proprietati in proportie de 73% in Rosia Montana si imprejurimi, „in sistem de cumparator/vinzator voluntar“, a specificat Hill. Tot conform datelor acestuia, compania a cheltuit, pina in prezent, peste 300 de milioane de dolari cu acest proiect si toate programele conexe. Singurele care nu vor fi intrerupte sint proiectele comunitare, sociale, care se ocupa de copii sau de virstnicii din zona Rosia Montana.Nu „pas inapoi“, ci „stand-by“Decizia de a inceta cea mai mare parte a activitatii RMGC vine ca urmare a suspendarii procesului de autorizare din luna septembrie a acestui an, sustine Alan Hill. El a negat faptul ca aceasta ar avea ceva de-a face cu puternica scadere a actiunilor companiei Gabriel Resources, recent, la bursa din Toronto. Totodata, oficialii companiei au evitat sa se pronunte asupra vreunei implicatii politice in acest proiect, desi au facut referiri la actualul ministru al Mediului, Attila Korodi, care a anuntat decizia suspendarii evaluarii raportului legat de Rosia Montana. Proiectul minier de aici se afla in dezbatere de aproape 10 ani. In ciuda deciziei anuntate ieri, Alan Hill nu considera reducerea activitatii „un pas inapoi, ci o stagnare, un stand-by“, a precizat acesta pentru monitorul.

Azi este Ziua Internationala a Voluntariatului

Azi, 5 decembrie 2007, este Ziua Internationala a Voluntariatului. Arhiepiscopia Ortodoxa de Alba Iulia are în cadrul retelei de asezaminte sociale de pe cuprinsul judetelor Alba si Mures peste 300 de voluntari implicati în spitale, centre de zi, orfelinate, azile si in îngrijirea la domiciliu. În Alba Iulia exista 40 de voluntari ai Asociatiei Filantropia Ortodoxa, studenti la facultatile de teologie, asistenta sociala, sociologie sau alte specializari, precum si elevi de la seminarul teologic ortodox. 

Daruri pentru copiii de la Asezamintul Social ?Sfintul Gheorghe? din Sebes

Joi, 6 decembrie 2007, în ziua de pomenire a Sfintului Ierarh Nicolae, atit copiii, cit si virstnicii de la Asezamintul Social „Sfintul Gheorghe” din Sebes vor primi daruri constind în dulciuri si alimente. Aceste daruri au fost posibile datorita sprijinului material si financiar dat asezamintului de catre parohiile din localitatile Deal, Rahau, Sebesel si Cut, precum si de catre parohia Sebes 5, unde este paroh Parintele Gheorghe Rablou. La Asezamintul Social „Sfintul Gheorghe” din Sebes se ofera zilnic 50 de portii de mincare pentru 8 copii aflati în centru de plasament, 12 copii din centrul de zi si 30 de virstnici care servesc zilnic o masa calda pe zi. Parintele Gheorghe Marin, coordonatorul centrului, multumeste tuturor preotilor si credinciosilor care fac posibila aceasta mica bucurie de ziua Sfintului Nicolae, dar si pentru sprijinul permanent pentru sustinerea acestui asezamint.

Pe scurt

Politia Animalelor ajunge la Camera DeputatilorSenatul Romaniei a adoptat tacit legea de infiintare a Politiei Animalelor. Acest organism are ca atributii verificarea si controlul privind protectia animalelor, precum si prevenirea cruzimii fata de acestea. Textul legii stabileste ca torturarea, mutilarea sau uciderea unui animal, precum si organizarea luptelor de animale constituie infractiuni. In functie de gravitatea lor, faptele se pedepsesc cu amenzi contraventionale cuprinse intre 300 si 10.000 de lei sau cu închisoare. Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputatilor, care este decizionala. Demersul legat de infiintarea Politiei Animalelor a beneficiat de sprijinul a numeroase organizatii civice si pentru protectia animalelor, de petitii pe Internet, dar si de sustinerea unor parlamentari, in special dupa ce o serie de stiri aparute la televiziuni au aratat cruzimea cu care multi romani isi trateaza animalele.    C. J.Doar modificari tehniceSingurele modificari ce pot fi aduse in cazul taxei de prima inmatriculare sint de ordin tehnic, a declarat ieri premierul Calin Popescu Tariceanu. El a mai spus ca aceasta este pozitia pe care ministrul Economiei, Varujan Vosganian, o va sustine in fata autoritatilor de la Bruxelles, in cadrul intrevederilor derulate in aceste zile. Guvernul român spune ca daca nu ar fi aplicat taxa auto România s-ar fi transformat într-un cimitir de masini vechi si poluante. Insa Comisia Europeana considera ca taxa de prima înmatriculare încalca prevederile tratatului european, motiv pentru care a declansat a doua etapa a procedurii de infringement. Daca Guvernul român nu va rezolva problema taxei, România ar putea fi actionata în judecata la Curtea Europeana de Justitie.    C. J.

Sfintul Nicolae, intre mit si realitate

Sfintul Nicolae a trait in timpul Împaratilor Diocletian si Maximilian, prigonitorii de crestini, mai intii arhiereu, apoi pustnic, a fost intemnitat in cetatea Lichia, dar imparatul Constantin, venind la tron, l-a eliberat. Participant la Sinodul de la Niceea, avea darul facerii de minuni. Moastele sale se afla, din 1089, la Bari.Se zice ca Nicolae tine paza Soarelui. Cineva trebuie sa-l pazeasca pentru ca, satul de atita mers pe sus pe acelasi drum si scirbit de ce vede, Soarele incearca mereu sa fuga, ba se abate la miazazi, ba la miazanoapte, doar-doar va ajunge la sfirsitul pamintului sa se odihneasca. Dumnezeu a pus de straja doi sfinti, pe sfintul Toader si pe Sfintul Nicoara. Primavara Soarele incearca sa fuga, dar Sf. Toader incearca sa prinda caii sai cei naravasi si-l aduce inapoi. Soarele insa nu se astimpara, atunci este rindul lui Sinicoara sa-l prinda, asa e in fiecare an. Nadejdea Soarelui este ca va scapa intr-o zi, deoarece Sinicoara e batrin si nu are nici caI.Sfintul Nicolae cica a fost podar, acum in calitate de sfint este calauza si protectorul celor care merg pe ape. Altii spun ca a fost corabier si pescar. Pe o furtuna cumplita au murit toti oamenii de pe corabie, numai el a scapat. Atunci s-a rugat lui Dumnezeu cu multa credinta, iar el i-a invitat si pe ceilalti sa se roage.Nicolae face parte dintre sfintii cu mare tinere. Cica odata Sfintul Casian, cel cu zi de sarbatoare la 29 februarie s-a dus la Dumnezeu sa se plinga ca-i  prea neglijat. Tocmai cind ii explica lui Dumnezeu, vine Sfintul Nicolae ud, obosit, vai de capul lui si povesteste cum a muncit o noapte intreaga ca sa scape viata oamenilor de pe o corabie. Atunci Dumnezeu i-a spus lui Casian: “Vezi tu cum muncesc sfintii care au tinere? Ia sa pleci si sa nu te vad decit peste patru ani!” Sfint milostiv Sfintul Neculai (Nicolai, Nicolae) se mai numeste prin unele parti ale Transilvaniei si Sinicoara sau Sinmicoara. Se crede ca este al doilea sfint facut de Dumnezeu, ce sta in stinga Parintelui ceresc, si ca in noaptea de catre sfintul Vasile, Dumnezeu cu Sf. Neculai stau la masa, aratindu-se lumii in lumina mare, atunci cind cerurile se deschid de trei ori. Sfintul Nicolae este primul sfint batrin, asociat anului inaintat in “virsta”,  in “zile”. Exista numeroase indicii asupra naturii cosmice a divinitatii, patron al iernii, gardian al soarelui in jumatatea septentrionala, rece, a anului, este un adevarat Gerila, care aduce zapada si gheata la inceput de iarna. Se pune ca atunci cind isi scutura Sf. Neculai barba lui cea alba, ninge negresit.Sfintul Nicolae este milostiv fata de saraci, ajuta vaduvele si orfanii si daruieste bani tuturor oropsitilor. Iarna incepe, dupa unii, in aceasta zi. Mai importat decit toate este faptul ca Sfintul Nicolae reprezinta o geana de nadejde: poate ca nu se sfirseste lumea, poate ca vine primavara iar… De Sinicoara cica se intoarce noapte la zi cu cit se suceste puiul in gaoace. Sfintul Nicolae ajuta fetele sarace, daruieste copiilor dulciuri si o nuielusa care, de fapt, este o inovatie a orasului, o prefigurare a lui Mos Craciun cel atoate daruitor.

Politisti premiati

Inspectoratul de Politie al Judetului Alba, în parteneriat cu Organizatia Teritoriala a Corpului National al Politistilor Alba, IPA-Regiunea Alba si Asociatia Sportiva  “Dinamo” Alba, a organizat mai multe activitati sportive pentru membrii acestor organizatii si asociatii, manifestari prilejuite de Ziua Nationala a Romaniei si dotate cu “Cupa Apulum Pol”. Cistigatorii premiilor intii la competitiile, pe probe, organizate sint: tenis de masa - inspector de politie Florin Farcasiu (IPJ Alba), sah - subcomisar de politie Cristian Dunca (Politia Alba Iulia), tenis de cîmp - agent sef de politie Marian Florea (IPJ Alba), table - inspector principal de politie Ciprian Miron (Politia Alba Iulia), biliard - agent de politie Adrian Popa (Politia Aiud), bowling - agent sef de politie Marian Timofticiuc (Postul de Politie Sasciori), inot - categoria pina la 35 de ani - agent sef de politie Marian Timofticiuc (Postul de Politie Sasciori), categoria peste 35 de ani - agent sef de politie Adrian Lang (IPJ Alba).  Competitia de fotbal a fost cistigata de Politia Aiud, urmata de Politia Cîmpeni, I.P.J. Alba si Politia Alba Iulia. Premiul pentru cea mai spectaculoasa echipa a fost acordat Politiei Cugir, cupa fair play a mers la Politia Ocna Mures, in timp ce Politia Blaj s-a ales cu “lingura de lemn”. Cel mai bun jucator a fost agentul sef adjunct de politie de la Cimpeni, Milu Toader, golgheter a fost agentul de politie Marinel Ilea (Politia Aiud), iar cel mai bun portar a fost desemnat agentul sef adjunct de politie Florin Farc (Politia Cîmpeni). Cistigatorii au fost premiati cu diplome si cupe. Cu ocazia unei tombole, prin tragere la sorti, s-au atribuit 63 produse electronice si electrocasnice. La aceasta tombola au fost înscrisi toti participantii la manifestarile sportive, cu un singur talon de participare, indiferent de numarul ramurilor sportive la care au participat. Costul acestor activitati sportive a fost suportat din fondurile Inspectoratului de Politie al Judetului Alba, Organizatiei Teritoriale Alba a Corpului National al Politistilor, IPA - Regiunea Alba, Asociatiei Sportive “Dinamo” Alba si au fost realizate în parteneriat cu Winner’s Club Talnar Alba Iulia.                           

Bataie organizata intre fortele de ordine

Directia Informare si Relatii Publice din cadrul Ministerului Internelor si Reformei  Administrative, Institutia Prefectului - Judetul Alba, Inspectoratul de Politie al Judetului Alba, Inspectoratul Judetean de Jandarmi Alba si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al Judetului Alba, in colaborare cu Federatia Româna de Taekwondo si Directia Judeteana pentru Sport Alba, organizeaza Etapa Finala a Campionatului de Taekwondo a Ministerului Internelor si Reformei Administrative. Competitia se va desfasura, joi si vineri, la Sala de sport din cadrul Colegiului “Horea, Closca si Crisan” din municipiul Alba Iulia. Concursurile se vor desfasura in cursul zilei de joi si vineri pina la ora 12, cind este programata o demonstratie de taekwondo. Vineri, la ora 12.30, va avea loc festivitatea de premiere si inchidere a competitiei.

Masa de sarbatori - bucurie si gust amar

corneliu.sarbu@monitorulab.roO cheltuiala obligatorie, o munca fara nici un fel de invoire si o bucurie a rezultatului, cam asa s-ar putea caracteriza masa de sarbatori pentru majoritatea femeilor. Tot mai mult in ultimul timp se manifesta, insa, amprenta lipsei de timp care le impinge pe gospodine la a apela la servicii specializate, gen restaurante sau catering. Solutia este la indemina pentru cei cu dare de mina si largime de buzunar. Pentru ceilalti, bucata de piine, litrul de ulei sau kilogramul de zahar, necesare in mod evident, reprezinta in aceasta perioada un lux, odata cu cresterile de pret impuse de comercianti si producatori. De bineG. Cristina“O sa bat magazinele ca o apucata. Am de facut cumparaturi in stil mare. Trebuie sa iau cadouri la toata lumea, sa ma pregatesc pentru colindatori si apoi pentru masa de Revelion. Nu mergem niciunde pentru ca ne dorim sa stam in familie si de aceea am de munca. Dar nu imi pare rau” Perioada sarbatorilor de iarna aduce numai ginduri bune pentru majoritatea romanilor. Indiferent ca este vorba despre agenti comerciali care isi vor tripla incasarile, despre angajati care vor renunta pentru citeva zile la programul de lucru in favoarea unei odihne binemeritate in familie sau despre gospodine care isi vor pune in joc toata indeminarea pentru a-i multumi pe cei dragi, zilele din preajma finalului de an sint de bun augur.“Nu vom avea cresteri importante la alimentele de baza. Vor fi probabil 2-3 mii de lei impuse de pretul de producator, dar nu mai mult. Vinzarile vor fi in schimb mult mai insemnate decit in restul anului. De Craciun si revelion cresc de obicei incasarile de 3 ori. Uneori, cind este o perioada buna pentru romani, cresc si mai mult”, spune fericit H. Traian, proprietarul unui magazin alimentar din Alba Iulia. “Vom avea, probabil, o dublare a comenzilor. Romanii au inceput sa aiba tot mai putin timp si nu mai sint dispusi sa il piarda la cratita. Cistigurile le permit sa comande, iar asta ii scuteste si de riscul de a avea surprize neplacute”, se bucura si L. Adina, care patroneaza un serviciu de catering.De rauSarbatorile de iarna nu sint pentru toata lumea la fel de fericite. Fie ca serviciul le impune o departare de familie, fie ca situatia financiara nu le permite sa isi pregateasca asa cum si-ar dori sarbatorile, exista si romani nefericiti. “O sa iau o crenguta de brad pe care agat niste nuci. O sa fac eu rost de o luminare de pe undeva si maninc seara linga “brad” o felie de cozonac cu o cana de lapte. Altceva nu am de unde. Am avut la vremea mea, dar mi-a ajuns. Eu am muncit pentru cei care pot acum sa fure. Le urez tuturor Sarbatori fericite!”, spune cu un aer amar N. Aurelian.

CAMPIONATELE MADISZ

    Divizia A, etapa a XI-a Pro Italia - Bolha    3-17     Ajax - Rancos    amjinat     Dracii Rosii - HSV    aminat     Meridian - Gulden    2-3     Temad - Kopár Manó    3-0     Nottingham - Neon    6-3     Pro Flora - Nasaud    aminat     Restanta     HSV - Ajax    9-3CLASAMENT 1. HSV    10    8    1    1    69-21        25      2. Neon    11    7    1    3    63-38        22      3. Meridian    11    7    0    4    42-22        21      4. Gulden    11    6    1    4    39-30        19      5. Kopár Manó    11    6    0    5    37-25        18      6. Pro Flora    10    5    2    3    57-40        17      7. Temad    11    5    1    5    56-46        16      8. Nasaud    10    5    1    4    33-25        16      9. Dracii Rosii    10    5    1    4    32-31        16    10. Rancos    10    5    0    5    37-73        15    11. Nottingham    10    4    1    5    26-35        10    12. Bolha    10    3    1    6    43-40        10    13. Ajax    10    2    0    8    16-53        6    14. Pro Italia    11    0    0    11    22-95        0    Divizia B, etapa a XIII-aDraco Volans - Fáraók        2-1     Phoenix - Pro Marasti    6-4     Cluj Juniors - Wega    3-3     Roma - Manchester    10-3     Gold Estate - Sparta    4-3     Artana - Kocogók    4-0CLASAMENT 1. Roma    13    13    0    0    105-34    39      2. Manchester    13    9    0    4    49-43        27      3. Gold Estate    12    8    1    3    59-35        25      4. Wega    12    7    1    4    56-30        22      5. Draco Volans    12    7    0    5    53-43        21      6. Artana    12    7    0    5    58-49        21      7. Phoenix 12    7    0    5    46-57        21      8. Cluj Juniors    11    6    1    4    41-46        19      9. Sparta    12    3    1    8    41-69        10    10. Kocogók    11    2    0    9    20-58        6    11. Fáraók    11    0    1    10    4-34    1        12. Pro Marasti    11    0    1    10    4-34    1     

Erste, la bursa

O declaratie de ultima ora facuta de oficiali ai Bursei de Valori Bucuresti ii face pe investitori sa „ciuleasca urechile“. Potrivit acestora, titlurile Erste Bank vor intra la tranzactionare pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) cu incepere din luna ianuarie a anului viitor. Pentru ca acest lucru sa fie posibil a fost nevoie ca oficialii bursei sa opereze modificari la Codul Depozitarului Central, in conditiile in care, o data cu intrarea Erste Bank pe bursa româneasca, aceasta va tranzactiona practic actiuni straine.      Oficialii bursei spun ca s-a modificat in esenta filosofia pietei incepind cu aceasta modificare si mai ales in zona conturilor agregate. Inclusiv BVB a operat modificari tehnice si regulamente pentru a putea efectua o listare internationala, au spus reprezentantii bursei. Astfel, din ianuarie, BVB are prima listare internationala, ceea ce obliga bursa româneasca sa treaca de la functionarea intr-un sistem de conturi unitar la conturi agregate, adica un sistem in care tranzactiile sint realizate abia dupa ce se verifica existenta lor. Specialistii spun si ca daca aceasta listare se va face intr-adevar in ianuarie inclusiv Institutia Market Maker trebuie sa fie reactivata si sa functioneze la standarde cu adevarat internationale si recunoscute de toti operatorii din piata. Pe de alta parte, oficialii bursei au tinut sa puncteze ca aceasta institutie a mai functionat in trecut pentru piata Rasdaq si ca in momentul de fata nu trebuie facut altceva decit sa fie readusa in stare de functionare la standardele pietei internationale.

Vine sau nu mai vine schimbarea?

APIA, o problema importantaDacian Ciolos se afla la prima intilnire in calitate de ministru cu responsabilii agriculturii clujeneMinistrul Agriculturii, Dacian Ciolos, a promis ieri, la Cluj, ca schimbarea vine. „Motivul pentru care ma aflu la Cluj este unul foarte simplu. De la instalarea mea ca ministru al Agriculturii nu m-am intilnit inca direct cu directorii Directiilor Agricole de aici“, a precizat Dacian Ciolos. Totusi, potrivit declaratiilor sale, Transilvania a fost ultima regiune a tarii unde a venit pentru a sta de vorba cu subordonatii sai. „Am avut saptaminile trecute o intilnire cu directorii Directiilor Agricole din sudul tarii, iar zilele acestea m-am aflat la Iasi“, a explicat ministrul, subliniind ca in aceasta faza, pentru institutia pe care o reprezinta, situatia Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura este mult mai importanta „si este o prioritate pentru evitarea activarii clauzei de salvgardare“.Ce se schimbaCategoric se vor schimba rolurile pe care le au institutiile in prezent, promite Dacian Ciolos. Adica „se vor infiinta Camerele Agricole care vor avea ca suport tehnic Oficiile Judetene de Consultanta Agricola“, a mai spus acesta, adaugind ca asociatiile agricole sau asociatiile fermierilor vor fi implicate in procesul decizional astfel incit Directiile Agricole vor ramine interfata ministerului in teritoriu, dar cu functii mult mai mobile si mai aplicate si mai adaptate la nevoile fiecarei regiuni in parte si cu implicarea activa inclusiv a comunitatilor locale. Acest tip de promisiuni le-au mai fost facute agricultorilor, inclusiv la momentul in care, pentru constituirea asociatiilor agricole, fermierii primeau bani. Rezultatele au venit in spirit tipic autohton. Si din acest punct de vedere, Asociatia Oierilor din Cluj este un exemplu nefericit, in conditiile in care crescatorii de oi din judet au avut nevoie de mai mult de un an pentru a se constitui intr-o asociatie, nu doar din motive care tin de ei si de reticenta oamenilor oarecum tipic locala de a se asocia.Probleme si probleme* aproximativ 30% dintre cei care au cerut subventii se afla in situatia de avea „cereri de subventionare suprapuse“, spune ministrul Ciolos     * pina la mijlocul lunii decembrie, situatiile se vor fi clarificat, iar inceputul anului 2008 ar putea sa le aduca oamenilor si banii europeni pentru care acum se calca in picioare     * situatia de la Agentiile de Plati se afla in blocaj pentru ca sint institutii centralizate, cu buget limitat si cu probleme specifice, mai spune ministrul Ciolos     * Agentiile de Consultanta Agricola nu se vor desfiinta, ci vor intra in subordinea Directiei Agricole

Clubul Vointa si-a premiat cei mai buni sportivi

Ploaie de medalii la karatePrimul club sportiv clujean care si-a premiat performerii din 2007 a fost Vointa. Condus cu pricepere de Gheorghe Capraru, clubul cooperatiei mestesugaresti a avut un an bun, marturie stind cele aproape o suta de medalii cucerite: 74 la campionate nationale, 2 la balcaniade, 10 la europene si 3 la mondiale, plus 8 clasari pe podium la intreceri desfasurate in cadrul Cupei Romaniei.     Cum ne-au obisnuit in ultimii citiva ani, karatistii si-au luat si de aceasta data partea leului. Sub bagheta tinerei si ambitioasei antrenoare Monika Ferenczi, karateka de la Vointa au adunat 40 de medalii (dintre care 10 de aur) la campionatele nationale, 10 (4 de aur) la campionate europene si 3 (una de aur) la campionate mondiale. Cele mai multe clasari pe podium le-au avut Andreea Campean (3 medalii la CE si 5 la CN la senioare), Bogdan Veres (2 medalii la CM si 5 medalii la CN, la cadeti), Adriana Negru (3 medalii la CE si 2 la CN, la junioare), Andreea Dan (o medalie la CM si 4 la CN, la copii), Szathmáry Szilárd (2 medalii la CE si alte 2 la CN, la tineret), Victor Fodor (1 medalie la CE si 2 la CN, la seniori), Gabriel Ormenisan (o medalie la CE si inca una la CN, la seniori).      Pentru rezultate remarcabile au mai fost premiati Sorana Baies (senioare), Petru Gribincea (cadeti), Paula Barzu (cadete), Darius Platon (copii), Andrei Dan (copii), Raul Serban (copii), Ionut Buksa (copii) si Miruna Andrasoni (copii).Horatiu Buci, de zece ori pe podiumSportul halterelor a adus clubului Vointa succese pe banda rulanta gratie lui Horatiu Buci. El a participat la campionatele mondiale si europene ale juniorilor de 20 de ani si chiar daca n-a urcat pe podium a avut evolutii promitatoare.      La campionatele nationale a cucerit 3 medalii de bronz la seniori si tot atitea de argint la juniori, iar la Cupa Romaniei a fost primul la juniori si tineret si a avut 3 locuri 3 la seniori. In cadrul aceleiasi competitii, la juniori si tineret, Ivan Tlasadze a fost al treilea.Completari la colectia de medaliiOrientarea sportiva a contribuit din plin la anul de succes al Vointei. Celor 14 medalii (printre care 3 de aur) la CN, Bogya Tamás le-a adaugat doua clasari pe locul secund la Balcaniada seniorilor.      Au mai fost premiati seniorii Pavel Gligor, Tudor Radu si Elisei Miron, juniori Vlad Vultur si Carmen Fazacas, respectiv Tudor Pavel (la tineret).Noua medalii la CN (dintre care 2 de aur) au cucerit si sportivii sectiei de ciclism si triatlon, seniorii Bogdan Campean, Tudor Radu, Sergiu Scandera si Alexa Baiesiu, juniorul Orbán Barra Gábor, respectiv Andrei Oprea si Robert Olah (la tineret) numarindu-se si ei printre laureatii festivitatii de premiere care a avut loc in proaspat inauguratul Camin „Vointa“ din incinta Grupului Scolar „Spiru Haret“.     Chiar daca in acest sezon au ramas fara medalii, boxerii Victor Satmari (seniori) si Ferencz Zsolt (juniori) au fost premiati pentru progresul lor.

Mai putine raceli

Temperaturile au fost destul de scazute in ultima perioada, si totusi se pare ca sibienii au devenit mai rezistenti la raceli.  Potrivit statisticilor oferite de Autoritatea de Sanatate Publica Sibiu, daca in saptamina 19 - 25 noiembrie s-au inregistrat 1.420 de viroze respiratorii, intre 26 noiembrie si 2 decembrie, doar 1.389 de sibieni au racit. Cei mai afectati au fost copii cu virste cuprinse intre 5 si 14 ani, dintre acestia inregistrindu-se 417 cazuri. Din fericire, doar noua au necesitat spitalizare. Insa in ceea ce priveste pneumoniile si bronhopneumoniile, situatia nu este tocmai imbucuratoare. Saptamina trecuta s-au inregistrat 213 de cazuri, cu aproape 100 de imbolnaviri mai mult fata de perioada 19 - 25 noiembrie. In schimb, gripa intirzie sa-si faca aparitia la Sibiu, mai ales ca numai intr-o singura saptamina au fost vaccinate antigripal peste 5.500 de de persoane. (L. N.)

Complice retinut

Gheorghe Neamtu, barbatul despre care Nicolae Romulus Mailat sustine ca i-a fost complice la tilharia comisa asupra Giovanei Regianni, se afla in penitenciarul Aiud. Barbatul a fost prins la granita si a fost incarcerat initial la penitenciarul Oradea, ca urmare a unei condamnari de trei ani pe care o avea in tara pentru un furt. Ulterior, el a fost transferat la Aiud. Gheorghe Neamtu este fiul femeii care l-a denuntat pe avrigeanul Romulus Mailat. In aceste imprejurari, avocatul lui Mailat este de parere ca noile informatii ar putea schimba redical mersul anchetei, mai ales ca singurul martor al cazului nu are suficienta credibilitate. Femeia care afirma ca a vazut celebra crima a fost tratata in Romania pentru o serie de afectiuni psihice. (M. L.)  

Pregatiri pentru locale

Presedintele organizatiei municipale a PNL, Dragos Dicu, sustine ca rezultatele sondajelor de opinie pe care le va face PNL sint cele vor stabili candidatul pentru functia de primar. „Nu stiu daca Eugen Mitea va mai opta pentru o candidatura la Primarie. A spus ca si-ar dori sa fie primar, nu si ca va candida. In februarie-martie anul viitor se va face un sondaj de opinie pentru a vedea strict unde stam in preferintele electoratului pentru alegerile locale. Nu vrem sa luam decizii pripite", a motivat Dicu. Cit despre candidaturile liberale pentru Consiliul Judetean, fiul actualului vicepresedinte al Consiliului spune ca decizia va fi luata in urma unei sedinte a Biroului Permanent. „Nu stiu cine va fi capul de lista pentru Consiliul Judetean", afirma Dragos Dicu. Cristea, inapoi in Consiliu?Fostul consilier local Mihai Cristea, cel care a renuntat functia sa pentru a-i inlesni lui Virgil Popa drumul spre Primarie poate opta sa se intoarca in Consiliu, la alegerile locale de anul viitor. „Domnul Cristea e in continuare membru PNL. Pentru 2008, lista pentru Consiliul Local ramine deschisa in continuare. Mihai Cristea a renuntat pentru ca nu a vrut el sa fie viceprimar", a explicat Dragos Dicu. Liberalul a adaugat ca PNL va da tuturor membrilor sai sansa sa candideze pentru un loc in Consiliul Local, dar si sa se implice activ in partid.

Conducta nimanui

Cind vine vorba de autorizatii, regulile municipalitatii nu se aplica si pentru firmele saleDin 24 octombrie, echipele de la SC Energie Termica SA sapa „de zor" pe strada Nicolae Iorga, pentru a inlocui conducta de apa. Desi Directia Tehnica din cadrul Primariei a anuntat ca ultimul termen pentru eliberarea avizelor pentru sapaturi este 15 octombrie, societatea condusa de Ilie Gradinar nu a avut probleme sa obtina permisiunea. „Municipalitatea, prin intermediul Directiei Tehnice, anunta ca avizele de sapatura se vor mai elibera doar pina in data de 15 octombrie, inclusiv. Conditiile meteorologice in perioada de iarna nu mai permit astfel de lucrari. Eliberarea avizelor de sapatura va fi reluata din 15 martie 2008", se arata intr-un comunicat de presa al Primariei, dat publicitatii la inceputul lunii octombrie. In acelasi comunicat scrie negru pe alb ca avizul este obligatoriu in cazul in care lucrarile se desfasoara pe domeniul public. Obligativitatea nu vizeaza, insa, pe toata lumea.Santier de decembrieStrada arata ca un adevarat santier. Craterele din asfalt ii aduc la capatul rabdarilor pe locatarii din zona, dar si pe soferi. Desigur, lucrarile de reasfaltare nu vor incepe decit in primavara anului viitor. Monitorul de Sibiu a atras atentia asupra asupra acestor lucrari „de exceptie" si la sfirsitul lunii octombrie, cind directorul de la Energie Termica, Ilie Gradinar, a refuzat sa explice rostul santierului inceput in apropierea unui sens giratoriu pe care tocmai se cheltuisera o multime de bani. Deranjat de intrebarile Monitorului de Sibiu, Gradinar nu a spus decit ca ar fi vorba despre o lucrare la conducta de apa. Zona din apropierea giratoriului nou de pe Mihai Viteazu este singura in care se lucreaza, in prezent. In rest, pina si lucrarile de la poalele Zidului Cetatii au fost „inghetate", desi ele ar trebui finalizate pina la sfirsitul acestui an.comunicat de presa Primarie„Obtinerea unui aviz de sapatura este obligatorie in cazul lucrarilor la retelele de utilitati ce afecteaza domeniul public, trotuare, drumuri publice sau zone verzi"

Distractii costisitoare

Reguli stricte pe pirtia de schi. La Paltinis, bucuriile zapezii se „savureaza" in conditiile legii, sau se platesc. Jandarmii sibieni au acordat deja, de la inceputul sezonul de schi, sase amenzi pentru turistii care au ales mijloacele impovizate si echipamentul necorespunzator sau se aflau in stare de ebrietate pe pirtie. „Mentionez faptul ca Hotarirea Consiliului Local al municipiului Sibiu nr. 5/2004 interzice utilizarea sacilor, saniilor, mijloacelor improvizate pe pirtia de schi pentru prevenirea accidentelor, interzice accesul pe pirtie fara echipament adecvat si patrunderea cu autoturisme pe pirtia de schi. Amenzile prevazute de acest act sint de la 25 la 5.000 de lei", a precizat locotenentul Alexandru Costea, purtator de cuvint in cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Sibiu. Lucratorii postului de jandarmi de la Paltinis supravegheaza in permanenta pirtia. „Jandarmii duc in primul rind o munca de prevenire. Incercam sa ii prevenim pe oameni asupra pericolelor la care se expun incalcind anumite reguli si hotariri de Consiliu Local, mergem chiar pina la avertismente, in cazul in care au gresit, si de abia apoi recurgem la sanctiuni contraventionale", afirma Costea.

Se intrerupe curentul

Astazi, pentru efectuarea unor lucrari programate, se va intrerupe furnizarea energiei electrice intre orele 8 si 16, in localitatea Merghindeal, intre orele 9 si 13, in municipiul Sibiu, pe strazile: T. Arghezi, V. Cirlova, Strandului - partial, Alba Iulia - partial, iar intre orele 11 si 16, in localitatile: Metis, Ravasel, Mihaileni, Moardas si Salcau. Vineri, furnizarea energiei electrice va fi intrerupta intre orele 14 si 17, in municipiul Sibiu, pe strazile: Preot Bacca, Islazului, Calea Poplacii - partial, Timotei Cipariu, Badea Cirtan si Brazilor. (M. C.)

?Furati" de decor

Alcoolul si lipsa de experienta in conducere fac victime. Doua persoane au fost ranite, luni seara, dupa ce autoturismul in care se aflau s-a rasturnat intr-un sant. Accidentul s-a produs in jurul orei 24, pe DJ 143B Sibiu - Rusciori, in apropierea intersectiei cu DJ 106 Sibiu - Ocna Sibiului. La volanul unui autoturism marca VW Golf se afla un adolescent de 18 ani. Acesta bause si nici macar nu avea permis de conducere. In scurt timp, a pierdut controlul asupra directiei intr-o curba la stinga si s-a rasturnat. Doi pasageri din masina au fost raniti. Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a aratat o concentratie de 0.33 mg/l alcool pur in aerul expirat. Oboseala la volanIstoria s-a repetat dupa numai citeva ore, in jurul orei 3.30 dimineata, pe DN 1, in afara localitatii Saliste. Soferul unei autoutilitare care se deplasa dinspre Sebes spre Sibiu a atipit la volan, din cauza oboselii. Camionul a parasit carosabilul si s-a rasturnat pe cimp. Si de aceasta data, cei care au avut de suferit in urma accidentului au fost doi pasageri din autoutilitara. „In cazul ambelor accidente, politistii continua cercetarile in vederea stabilirii cu exactitate a imprejurarilor in care s-a produs evenimentul rutier, precum si pentru incadrarea juridica a faptei", a anuntat subinspectorul Luciana Baltes, purtator de cuvint al Inspectoratului de Politie al judetului Sibiu.

Atentie, se fura!

Este dimineata. Numai ce ati iesit din casa si va indreptati catre autoturismul dumneavostra pentru a pleca la serviciu, la cumparaturi sau, pur si simplu, sinteti dornici de o plimbare cu masina. Si... surpriza, constatati ca geamul a fost spart si va lipsesc casetofonul, aparatul de detectare a radarului, o geanta, acte sau alte bunuri. Urmeaza telefonul la numarul unic pentru situatii de urgenta, 112, apoi politistii desfasoara cercetarile pentru a solutiona furtul.Stim ca o parte dintre dumnevostra, stimati cititori, ati inceput ziua, din pacate, in aceste conditii, dupa ce ati devenit victime ale infractiunii de furt din autovehicul.Un om informat este un om prevenit, de aceea venim in spijinul tuturor detinatorilor si conducatorilor de autovehicule si va spunem ca puteti impiedica aceste fapte prin luarea unor masuri de siguranta elementare, dar vitale. In permanenta trebuie sa aveti in vedere, in primul rind, cauzele care favorizeaza aceste evenimente neplacute. Lipsa sistemelor de alarmare si a dispozitivelor antifurt din dotarea autoturismelor sau folosirea improvizatiilor, parcarea autoturismului in locuri improprii, dosnice, lasarea la vedere a unor bunuri tentante, neincuierea portierelor, toate acestea sint circumstante care ii determina pe cei certati cu legea sa isi indrepte atentia catre masina dumneavoastra. Bunurile sustrase le ofera posibilitatea obtinerii de cistiguri facile si imediate, asa ca va sfatuim sa acordati importanta cuvenita prevenirii comiterii unor astfel de infractiuni. Cum faceti acest lucru? Verificati daca portierele sint incuiate si asigurate atunci cind plecati din autoturism, parcati masina, pe timpul noptii, numai in locuri iluminate si vizibile si controlati daca roata de rezerva si sistemul de inchidere a portbagajului sint asigurate corespunzator. Daca sinteti detinatorul sau conducatorul unui autovehicul pentru transportul de marfa, asigurati-va ca, in perioadele de repaus, masina este oprita intr-o parcare atent supravegheata, iar inainte de a va repune in miscare verificati inca o data ca incarcatura transportata este in regula. Luind in considerare faptul ca aparatura electronica este la mare cautare, va recomandam sa nu lasati in autoturism, la vedere, radio - CD - playere, casetofoane, dispozitive GPS si de detectare a aparatelor radar. Scoateti-le din masina pe timpul noptii si notati-va marca, seria si numarul acestora.  Este foarte important sa nu tineti in autoturism actele de identitate, permisul de conducere, actele de inmatriculare ale masinii sau orice alte documente. Va va fi de un real folos instalarea unui sistem de alarma, iar blocarea axului volanului, a cutiei de viteze sau a sistemului de franare constituie un mijloc de descurajare a hotilor. De asemenea, apelam la spiritul cetatenesc al tuturor si va sfatuim sa sesizati de urgenta Politia ori de cite ori observati ca, in preajma autovehiculului, sint persoane necunoscute, care nu au ce cauta in zona in mod normal si care studiaza atent masina. Incercati sa retineti cit mai multe detalii referitoare la persoanele respective - aspect, infatisare, inaltime, virsta aproximativa, hainele cu care sint imbracate, directia de deplasare, marca, numarul si culoarea mijlocului de transport pe care il folosesc - informatiile pe care le transmiteti fiind de mare ajutor politistilor in eventualitatea producerii unui incident.  Respectind aceste citeva reguli si aplicind masurile de siguranta care se impun, noi, politistii, sintem convinsi ca nu veti deveni victime, ci beneficiarii unei vieti sigure, asa cum isi doreste fiecare dintre dumneavostra. Compartimentul Analiza si Prevenirea Criminalitatii

Programul Sibiu CCE 2007

Miercuri, 5 decembrie  ora 00.00, Parcul Bulevard - Expozitie de sculptura „GRADINA" - sculptor Liviu Mocanora 00.00, Parcul Tineretului - Monument de arta contemporana „Puntea", realizat de sculptorul Ioan Thimmel ora 00.00, spatiul urban - Instalatii „Imperiu la Periferie. Urme Austriece in Sibiu" ora 08.00, Primaria Sibiu- holul mare - Expozitia „Future Cities - Living Cities" ora 08.00, Diverse locatii - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermannora 08.00, Primaria Sibiu- holul mare - Salonul International de Gravura Mica „Carbunarii 2007" ora 09.00, Biserica Evanghelica - Expozitie de fotografii, autor Kurt Kaindl, insotita de texte in limba germana, romana si engleza ale scriitorului Karl-Markus Gauss ora 10.00, Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch - Expozitie de acuarele Friedrich Eberle. Biserici si Biserici Fortificate in Transilvania. Loc de credinta refugiu si aparareora 10.00,  Muzeul National Brukenthal - Pictori din Transilvania in centre artistice europene. Pictori romani, germani, maghiari in centre artistice europene  ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Simple Living / aka voluntary simplicityora 10.00, Muzeul Brukenthal - Expozitie „Imperiu la Periferie. Urme Austriece la Sibiu" ora 10.00, Muzeul National Brukenthal - Expozitie - Confluente europene in arta transilvana /sec. XVII-XXora 10.00, Biserica Evanghelica - In Transilvania: „Nu ai nevoie de mai mult ca sa poti trai." O etnografie in cuvinte si imagine ora 10.00, Biblioteca Judeteana ASTRA - Lumina - expozitie de foto&grafica: Rudolf Schmückle si George Acu. Europa - un patrimoniu cultural comun prin Lectura - Cultura - Natura ora 10.00, Galeria Art-VO - Andu Marginean - A personal territoryora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal  - Expozitie Sever Sasarman.ora 11.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal  - Arhiva Demarco. Contemporary Exhibiting ora 12.00, Centrala Termica nr 3 - Atelier Reinventing The Wheel. Arta, trafic rutier & mobilitateora 14.00, Studioul de Film ASTRA - „365 de ferestre spre lume - Ultimii tarani - Calatorii", un film de Angus Macqueen (Marea Britanie)ora 21, Imperium Pub - Lectia de Jazz cu Alexandru Brasoveanu.

Victorii la Mondiale

Selectionata feminina de handbal a Romaniei a trecut, luni, de nationala Tunsiei, scor 39-21, si a reusit cea de-a doua victorie in cadrul Grupei C a Campionatul Mondial din Franta, dupa succesul din partida cu China. Pentru Romania au marcat Ramona Maier (9), Ionela Gilca (8), Narcisa Lecusanu (5), Clara Vadineanu (4), Adriana Nechita (3), Valeria Bese (2), Camelia Balint (2), Aurelia Bradeanu (2), Raluca Ivan (1), Cristina Neagu (1), Steluta Luca (1), Adina Meirosu (1). La discretieTricolorele au inceput mai bine partida cu Tunisia, fata de cea cu China. Atacurile au functionat mult mai bine, dar problemele din aparare nu au disparut, in minutul 6 tunisiencele reusind egalarea, scor 3-3. Un gol al Stelutei Luca a adus din nou Romania in avantaj, dar cea mai importanta marcatoare in prima parte a fost Ionela Gilca. Scorul la pauza a fost 17-11 pentru Romania. In cea de-a doua repriza, Romania a aratat o alta fata, atacul functionind aproape perfect. Luminita Hutupan a lansat obisnuitele atacuri, care au marit diferenta pe tabela si, daca in meciul contra Chinei ea a fost schimbata de Talida Tolnai, de aceasta data pe teren a intrat cel de-al treilea portar al Oltchimului, Tereza Tamas. Aceasta a reusit pe final mai multe parade, aparind doua lovituri de la 7 metri. Scorul final a fost 39-21 pentru reprezentativa lui Gheorghe Tadici.

?Sa ne ajutam reciproc?

Dusmaniile, tot mai rareIuliu Muresan vrea relatii mai bune intre echipa sa si UniversitateaRivale in teren si in afara lui de ani de zile, CFR si Universitatea vor sa schimbe traditia. Primul pas a fost facut cu ocazia meciului direct dintre cele doua echipe clujene, disputat la finele saptaminii trecute. Atunci, „feroviarii“ si-au respectat statutul de lideri ai Ligii 1, intrecindu-si concitadina cu 2-0, nu fara probleme, insa. Totusi, cele doua parti au dat semne ca „dusmania“ dintre ele, intretinuta mai mult la nivelul suporterilor, poate fi depasita. In timpul jocului, spre exemplu, jucatorii si-au aratat nu o data respectul fata de adversar, chiar daca faulturile nu au lipsit din peisaj. Apoi, in declaratiile ce au urmat meciului, doza de ironie a fost substantial diminuata fata de alte dati, conducatorii preferind sa isi analizeze mai mult propria echipa decit sa isi „intepe“ rivalii. Totul a culminat cu declaratia de ieri a presedintelui lui CFR Cluj, Iuliu Muresan, care, dupa ce a felicitat inca o data galeria „studentilor“ pentru prestatia din timpul meciului de duminica, a pus o problema care ar uimi orice „ultras“ clujean: „Dupa cum joaca, Universitatea Cluj va aduna mai multe puncte in retur decit a facut-o in prima parte a campionatului. Sincer, as vrea sa scape din zona rosie. Chiar as vrea sa ne ajutam cu cei de la «U», ei sa le invinga pe contracandidatele noastre la titlu, iar noi sa batem echipele din subsol“.Jucatori din Gruia la „U“, o posibilitateIn continuare, Iuliu Muresan a continuat cu propunerile „soc“, declarind ca pe viitor nu este exclusa o colaborare mai strinsa intre CFR si Universitatea. Presedintele „feroviarilor“ a admis posibilitatea imprumutarii unor jucatori la formatia de pe „Moina“: „Da, acest lucru este realizabil. Noi, conducatorii, nu avem probleme intre noi, ne intelegem bine. Pe Tise (n.r., Alin Tise, managerul general al Universitatii) il respect foarte mult, iar cu Vadana (n.r., Sorin Vadana, directorul sportiv al „Sepcilor rosii“) sint in relatii bune“.

Dinamo (isi) poate drege Sanatatea

Liderul ligii I va trebui sa treaca de Jiul Petrosani, pentru a ajunge in sferturiPresedintele echipei Sanatatea Cluj, Aurelian Ghisa, considera ca meciul din Cupa Romaniei cu Dinamo este, pentru echipa din liga a III-a, cel mai important din istorie, dar crede ca formatia sa poate elimina gruparea alb-rosie. „Daca stadionul va fi plin, vom avea mai multe sanse. Nu conteaza cu ce echipa vine Dinamo, pentru ca tot Dinamo ramine. Acesta este cel mai important meci din istoria noastra si il tratam ca atare. Ne jucam sansa pe care o avem, iar jucatorii se vor mobiliza la maxim", a declarat Aurelian Ghisa, care este si jucator al echipei din Cluj. TeamaPresedintele executiv al echipei Dinamo, Cristi Borcea, a declarat, la plecarea echipei spre Cluj, ca meciul din Cupa Romaniei cu Sanatatea trebuie cistigat, chiar daca formatia din Stefan cel Mare va odihni mai multi titulari. „Orice meci din Cupa Romaniei este dificil si, chiar daca nu venim cu toti jucatorii de baza, mergem sa cistigam. Avem un lot valoros si trebuie sa obtinem calificarea", a declarat Cristi Borcea. La rindul sau, administratorul delegat Cornel Dinu a spus: „E un meci periculos, la fel ca toate meciurile din Cupa Romaniei. Toata lumea vrea sa ne invinga, e normal asta. Exista si un entuziasm al gazdelor. Vom odihni citeva piese de baza, pentru ca au mai ramas doua meciuri dificile de disputat in acest campionat", sustine Dinu. Razbunare moldavaAntrenorul Daciei Mioveni, Sorin Cartu, considera ca partida contra Ceahlaului, din optimile de finala ale Cupei Romaniei Timisoreana, va fi dificila, deoarece moldovenii doresc sa razbune esecul din campionat. „Sint convins ca moldovenii vor arata o alta fata in comparatie cu meciul din campionat. Ceahlaul nu poate uita ca a pierdut pe terenul nostru. Pentru noi e o partida ca oricare alta. Respectam Cupa Romaniei, dar nu stim unde ne vom opri in aceasta competitie", a declarat Sorin Cirtu.Popa, in conflictAntrenorul Politehnicii Iasi, Ionut Popa, sustine ca in meciul din optimile Cupei Romaniei, cu Rapid, ii va trimite in teren pe „copiii de suflet" ai primaruluiu Gheorghe Nichita, urmind sa-i scoata din lot pe „preferatii" sai. „Cei 12 copii de suflet ai mei nu vor juca cu Rapid. Fac asta ca sa-l multumesc pe domnul primar Nichita, care m-a acuzat ca bag in teren copiii mei de suflet. O sa joace gasca de la oficiala, prietenii lui Nichita, si juniorii. Astfel, Branet, Homei, Munteanu, Ciobanu, Kalai, Onut, Mijin, Buta, Naidin, Sfirlea si Silvasan nu vor juca. Poate vor fi rezerve, dar nu cred. Ar fi bine sa nu fac nicio schimbare, pentru a nu fi acuzat apoi ca fac mutari proaste. Din respect pentru domnul primar fac asta", a declarat Ionut Popa. Mai mult, tehnicianul, aflat in conflict deschis cu primarul Iasului, spune ca va continua aceasta practica. „O sa fac si pe placul galeriei si il voi pune capitan de echipa pe Miclea. Cit despre meciurile cu Timisoara si cu Craiova, cred ca tot cu copiii de suflet ai primarului voi juca", a mai adaugat antrenorul iesenilor.Impotriva lideruluiManagerul general al Jiului, Ioan Sdrobis, spune ca echipa sa se poate considera norocoasa ca are prilejul sa joace in optimile Cupei Romaniei cu liderul Ligii I, CFR, fiind optimist ca poate produce surpriza sezonului. „Eu ma bucur foarte mult ca vom juca impotriva CFR-ului. Am avut o tragere la sorti norocoasa si trebuie sa fim onorati ca vom intilni revelatia Ligii I. Daca ei ne bat pe noi, nu va fi nicio noutate, dar daca noi ii batem pe ei, atunci vom fi aplaudati de toata lumea. Sint sigur ca putem produce surpriza Cupei si sa eliminam CFR", a spus SdrobisMiercuri, 5 decembrieJiul Petrosani - CFR Cluj, ora 12:00, netelevizatDacia Mioveni - Ceahlaul, ora 12:00, netelevizatU Cluj - Pandurii Tirgu Jiu, ora 12:00, netelevizatGloria Buzau - Poli Timisoara, ora 12:00, netelevizatSanatatea Cluj - Dinamo Bucuresti, ora 16:15, Antena 1Politehnica Iasi - Rapid Bucuresti, ora 20:30, Antena 1Joi, 6 decembrieFC Brasov - Otelul Galati, ora 16:15, Antena 1Unirea Urziceni - Steaua, ora 20:30, Antena 1

Spaga pentru Chivu

Presedintele formatiei spaniole Real Madrid, Ramon Calderon, a declarat, ieri, la postul de radio Cadena SER, ca agentul lui Cristi Chivu i-a cerut un comision de trei milioane de euro, pentru a-l transfera pe internationalul roman, informeaza editia online a cotidianului AS. Intrebat daca Real Madrid a facut o afacere buna prin transferul lui Pepe, Calderon a explicat: „Pepe este un jucator pe care trebuia sa-l cumparam pe acea suma de bani sau nu puteam sa-l transferam. Presedintele lui Porto vinde scump sau nu vinde deloc. El este unul dintre cei mai buni fundasi din lume. Chivu ne-ar fi costat si mai mult, agentul sau a cerut comision de trei milioane de euro, iar Laporta (n.r. - presedintele lui FC Barcelona) mi-a spus ca si lor le-a cerut tot atit", sustine Calderon.  Oferte spanioleCapitanul echipei nationale de fotbal a Romaniei, Cristian Chivu, a fost ofertat in vara de mai multe echipe, iar presa internationala a scris ca Barcelona si Real Madrid au oferit cele mai mari sume de bani pentru transferul sau, dar ca jucatorul si reprezentantii sai, printre care si fratii Becali, au dorit ca fundasul roman sa se transfere la Internazionale Milano, lucru care s-a si intimplat. Agentii fotbalistului au explicat in vara ca nici nu au vrut sa inceapa negocierile cu cele doua formatii spaniole, din moment ce Chivu dorea sa continue in Italia, dar la Inter. Becali dezminteImpresarul Victor Becali a declarat ca presedintele clubului Real Madrid, Ramon Calderon, spune numai aberatii atunci cind vorbeste despre comisionul cerut pentru transferul jucatorului Cristian Chivu la gruparea spaniola. „Sint numai aberatii ceea ce spune Calderon. In primul rind ca eu pot sa cer cit vreau la negocieri, dar nici nu s-a discutat despre contractul jucatorului. Eu nu vad care este problema noastra. Ei au o problema ca nici macar nu au procedat corect, fiindca au preferat sa vorbeasca doar cu clubul, fara a discuta si cu jucatorul si asa ceva nu se face. Si mai ales ei sa nu uite ca nu au ajuns nici macar la suma pe care o ceruse jucatorul pentru a semna, aici este problema, nu la noi, fiindca daca respectau solicitarile jucatorului se intelegeau si cu noi pina la urma", a declarat Victor Becali.

Familia campionilor

Micul pilot a cucerit titlul de vicecampion national pe un Opel KadettIn familia Tirnovean, de la cel mai mare pina la cel mai mic, cu totii sint pasionati de automobilism. Microbul a fost implantat de tata, Sorin, de profesie inginer auto. „De mic am fost cu el la diferite curse. I-a placut si atunci l-am sustinut in acest demers. Trebuia sa existe si in el aceasta pasiune, pentru ca, daca nu, degeaba ma chinuiam sa-l indrum spre acest sport", spune Sorin Tirnovean. Acesta este completat de sotia sa, Ana. „La un moment dat au inceput sa ma ia si pe mine la acest gen de curse. Cam o jumatate de an m-au tot presat sa merg cu ei. A inceput sa-mi placa si am intrat si eu in curse", spune Ana Tirnovean. Debut in kartingCa orice tinar pilot care se respecta, Octavian a inceput cu kartingul. A intrat pe mina lui Viorel Nicoara si a inceput sa progreseze. N-a avut prea multe sanse in aceasta ramura, pentru ca terenul de antrenament s-a tot schimbat si pistele de calitate au lipsit. In scurt timp s-a reorientat. A trecut la rally-cross, iar senzatiile au inceput sa fie mai puternice. „De mic am simtit aceasta atractie pentru sporturile auto. La karting at trebuit sa tot intrerup, pentru ca nu aveam pista, dar acum ca am trecut la rally-cross ma simt excelent. Este un sport care imi place foarte tare. Din pacate, acesta este singurul pe care-l pot face pentru moment. Oricum, e doar primul pas pentru ca nu vreau sa ma opresc la rally-cross", spune Octavian. Micul performerChiar daca are doar 14 ani, Octavian se poate lauda deja cu doua rezultate notabile. Anul trecut a cucerit titlul de campion national de juniori, la categoria 12-14 ani, iar in acest an a terminat pe doi la clasa juniori, sub 18 ani. „Anul acesta a fost mai greu, pentru ca am avut de concurat cu sportivi care sint cu citiva ani mai mari ca mine. De fiecare data cind sint la start am ceva emotii, dar, dupa ce am plecat in cursa, uit de totul. Ma concentrez doar acolo. De fiecare data incerc sa dau ce am mai bun in mine si sa-mi imbunatatesc stilul de pilotaj. Ma ajuta mult domnul Dan Niristeanu, care a fost ani de zile pilot in campionatul de raliuri", explica Octavian. Pasiune femininaIn paralel cu dragostea lui Octavian pentru curse s-a dezvoltat si dorinta mamei sale, Ana, de a intra in competitie. Anul acesta a izbutit un parcurs bun si a terminat pe trei in clasamentul feminin. Cea mai hazlie amintire este de la o rasturnare, cind il avea in dreapta, pe post de navigator, pe sotul sau. „Eram cu Sorin in dreapta, pentru ca aveam voie sa mergem cu navigator. Vroiam sa depasesc concurenta din fata si am intrat tare intr-o curba. Era un sant pronuntat si cind am accelerat ne-am inclinat si a urmat rasturnarea. Cind am vazut ca nu am patit nimic si ca totul e OK n-am mai avut nicio teama si l-am sprijinit si mai mult pe Octavian. Consider ca este un sport foarte sigur si nu am emotii atunci cind sint pe margine", spune Ana Tirnovean. Spre raliuVisul lui Octavian este de a depasi statutul de concurent la rally-cross. Spune ca abia asteapta sa-si ia permisul de conducere si sa poata intra in campionatul de raliuri. „As vrea sa ajung sa particip in cursele de raliu. Deocamdata nu pot, dar am rabdare. Pina la 18 ani vreau sa mai acumulez experienta si, dupa aceea, sa trec la raliuri. Imi e destul de greu, pentru ca si acest sport este destul de costisitor. Oricum, am rabdare si sper sa ajung departe in sportul automobilistic", spune Octavian.

Derbi sibian in Cupa

CSU Atlassib si Gaz Metan Medias se vor intilni, si-n acest an, in Cupa Romaniei. Tragerea la sorti pentru sferturile de finala ale Cupei Romaniei s-a desfasurat, ieri, la Sibiu. Tot in aceasta faza a competitiei se vor mai desfasura partidele: Dinamo - Asesoft Ploiesti, Vilcea - Elba Timisoara si Rapid - Arges Pitesti. Meciurile tur vor avea loc in 19 ianuarie. „Ma chiar gindeam ca vom juca contra Sibiului. Nu pot spune ca e ghinion, pentru ca se anunta o confruntare deschisa oricarui rezultat. Sint convins ca vor fi doua meciuri foarte disputate. Cred ca este in folosul fanilor, care vor avea prilejul sa vada doua meciuri interesante", a declarat la scurt timp dupa aflarea adversarului Octavian Serban, directorul tehnic al formatiei mediesene. Schomers, multumitFaptul ca echipa sa va intilni Gaz Metan Medias ii convine antrenorului Peter Schomers. Acesta spune ca vor fi doua meciuri tari, care se vor juca cu tribunele arhipline. „Noi avem avantajul ca vom juca returul pe propriul teren. Este mai bine pentru noi. Oricum, dupa interesul pe care l-am vazut la meciul cu Gazul, din campionat, sint convins ca o sa fie multa lume la meci, iar atunci cind jucam cu tribunele pline invingem", a spus Schomers.

Antrenor de Olimpiada

Petre Manu a luat in pregatire si un atlet maghiarIn 1996, Petre Manu a fost foarte aproape de a ajunge la Olimpiada de la Atlanta, alaturi de aruncatoarea de sulita Claudia Isaila. Cu doua luni inainte de plecare, sportiva s-a accidentat destul de grav si a ratat concursul. Patru ani mai tirziu, a avut acelasi ghinion. De data aceasta cu aruncatoarea de greutate Elena Hila. A fost la un pas sa ajunga la Sydney, dar sibianca a avut probleme de sanatate. Acum este pe punctul de a ajunge, in sfirsit, la prima sa olimpiada, ca antrenor. „Nu vreau sa mai zic nimic. De fiecare data aveam baremul cu fetele si eram atit de aproape de a pleca, incit mi-e si teama sa ma gindesc prea departe", dezvaluie Petre Manu. Pregateste campionul UngarieiDin aceasta toamna, Manu nu mai este antrenor doar pentru Monica Stoian si Elena Hila. Se mai ocupa si de pregatirea aruncatorului de greutate Lajos Kurthy, campion national al Ungariei, in virsta de 21 de ani. „Lajos a venit la mine prin intermediul unui bun prieten de-al meu, impresar, cu care am colaborat pe vremea Claudiei Isaila. M-a intrebat daca vreau sa-l pregatesc si sa facem performanta. Mi-am dat acceptul, pentru ca este, in primul rind, o provocare. N-am prea colaborat cu baietii, dar sint convins ca putem face treaba. Cu limba nu e neaparat o problema, pentru ca limbajul performantei este universal. Mai mult, il mai invata si fetele romaneste", spune Manu. Sansa dublaCel mai bun rezultat al atletului ungar este 19,83 centimetri, ceea ce inseamna ca are indeplinit baremul tip B pentru Olimpiada de la Beijing. Pentru a fi sigur de calificare trebuie ca, in primavara, sa arunce cel putin 20,50 metri. „Nu cred ca va fi o problema prea mare pentru noi sa ajungem acolo. Este o diferenta destul de mica. Imi doresc foarte tare sa ajung atit cu el, cit si cu Monica, la Olimpiada. Fiecare va trebui sa confirme rezultatele pina la Jocurile Olimpice pentru ca, altfel, degeaba au bareme pentru ca nimeni nu-i mai trimite. Oricum, aducerea lui Lajos in pregatire a facut-o si pe Elena sa progreseze foarte mult si este in forma", spune Manu.

Recomandarea zilei

Asociatia Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007 va recomanda astazi, de la ora 21.00, in Imperium Pub, concertul jazz sustinut de Alexandru Brasoveanu. Concertul face parte din cadrul proiectului Imperium Nights, un proiect initiat de clubul Imperium cu ocazia Programului Sibiu Capitala Culturala Europeana in 2007, care a reusit sa aduca publicului spectacole ca stagiunea de stand-up comedy cu Radu Gheorghe, Doru Apreotesei si Misu Farcas, Marius Popp si Christel Ungar, Ozana Barabancea, Nicolas Simion-Jazz Marathon, Ovidiu Lipan Tandarica, Marius Mihalache si Crina Matei. De asemenea, proiectul a promovat si talente mai noi, precum Headliner-premianti la Sibiu Jazz Fest 2007, Trenul de noapte, Bob Bales sau Nagy Lucian. Intrarea la concertul din aceasta seara este de 10 lei.

Arta fara cautare

Pina acum, doar un tablou din cele expuse in holul primariei, s-a vindut, fiind vorba de o lucrare destul de ieftina, realizata de o pictorita romanca. Cei care doresc sa isi faca cadou de Craciun un tablou de arta naiva, dar si sa ajute copii cu probleme speciale sint asteptati pina pe 13 decembrie, la Expozitia Internationala de Arta Naiva cu scopuri caritabile, din Sibiu. Potrivit organizatorilor, lucrarea care a fost vinduta din expozitia Muzeului International de Arta Naiva (MIDAN), si anume, „Iarna in sat", pictata de Mariana Mihut, a costat aproximativ 200 de euro, ceea ce inseamna ca 2 euro vor fi donati pentru ajutorarea copiilor bolnavi. Peste 10.000 de euroCel mai scump tablou expus la Sibiu costa peste 10.000 de euro si este realizat de un pictor francez. Arta Naiva (Art Naif) se refera la acele picturi create de artisti din medii sociale diferite, sofisticati, dar care nu detin, sau resping dupa caz, expertiza conventionala in redarea obiectelor asa cum sint ele. Alte caracteristici ale acestui tip de arta constau in intrebuintarea puternica a sablonului, a culorilor nerafinate, vii, dar si a simplitatii in detrimentul subtilului. Arta Naiva este o arta a popoporului care surprinde mereu prin fantezie si inocenta.

Pe scurt

Impreuna pentru SanatateaIn partida din Cupa Romaniei dintre Sanatatea Cluj si Dinamo, fotbalistii divizionarei C vor fi sustinuti si de o parte a galeriei CFR-iste ce nu se va deplasa la Petrosani, unde formatia lui Andone are programat meciul cu Jiul. Presedintele „feroviarilor“, Iuliu Muresan, a facut un apel si catre galeria Universitatii Cluj de a fi prezenta pe arena „Dr. Constantin Radulescu“ pentru a-i incuraja pe „sanitari“: „Azi, vom fi suporterii Sanatatii. Fanii nostri vor fi prezenti si ii asteptam si pe cei de la Universitatea sa faca galerie alaturi de noi“. Intentia lui Muresan a fost salutata de patronul-jucator al Sanatatii, Aurelian Ghisa: „Am dori ca partida cu Dinamo sa fie o ocazie de unitate a galeriilor“.    G. J.Ghisa vrea publicul aproapeChiar daca o vor infrunta pe campioana Dinamo in „optimile“ Cupei Romaniei, cei de la Sanatatea sint increzatori in sansa lor. Aurelian Ghisa, patronul „sanitarilor, crede ca formatia sa poate realiza marea surpriza daca va beneficia de aportul publicului: „Daca stadionul va fi plin, vom avea mai multe sanse. Acesta este cel mai important meci din istoria noastra si îl tratam ca atare. Ne jucam sansa pe care o avem, iar jucatorii se vor mobiliza la maxim. Daca in partida cu UTA atuul nostru a fost terenul, de data aceasta va fi publicul“.    G. J. Portar suedez, in atentia CFR-uluiDupa ce l-a transferat pe Mikael Dorsin de la Rosenborg, liderul Ligii 1, CFR Cluj, intentioneaza sa mai aduca un scandinav in echipa pregatita de Ioan Andone. Conform presei suedeze, „feroviarii“ sint la un pas de a-l „inregimenta“ pe portarul Johan Wiland (foto), component al formatiei Elfsborg, cea care a eliminat-o pe Dinamo din Cupa UEFA. Totusi, pretul fixat pentru jucatorul de 26 de ani si 1,88 m inaltime, de peste 3 milioane de euro, face ca aducerea sa in Gruia sa stea sub semnul indoielii.    G. J.„Tur de exceptie“Presedintele lui CFR Cluj, Iuliu Muresan, a laudat evolutia echipei sale in acest tur de campionat, considerind, totusi, ca „feroviarii“ puteau sa obtina mai multe in primele 17 etape ale sezonului: „Am avut un parcurs de exceptie, insa se putea si mai bine. Nu pot sa nu ma gindesc la cele doua egaluri de pe teren propriu pe care trebuia sa le cistigam, dar nu am reusit asta din cauza nesansei“, a precizat oficialul, facind aluzie la partidele cu Steaua si Poli Timisoara. CFR Cluj a incheiat prima parte a sezonului pe primul loc al clasamentului, la 12 puncte in fata Rapidului (n.r., care are un meci mai putin disputat).    G. J.

Carti - jucarie de la Mos Craciun

Povestile lui Creanga nu mai sint cautate de cei miciO parte dintre micutii din Sibiu si nu numai s-au adunat, ieri, la parterul celei mai moderne biblioteci publice din tara, cea de la Sibiu, pentru a se bucura de cea mai bogata oferta de carti, CD-uri, DVD-uri, dar si jucarii. Pentru prima data, Mos Craciun este asteptat in acest an nu doar de copii, dar si de jucariile lor, pentru ca s-a inventat si cartea despre Mosul jucariilor. Sute de carti care contin CD-uri si DVD-uri, jocuri si tot felul de accesorii tehnice, isi asteapta cititorii la Biblioteca Judeteana ASTRA din Sibiu, pina vineri, 7 decembrie. Tirgul de carte multimedia pentru copii, primul de acest fel organizat in Capitala Culturala Europeana, este un eveniment inclus  in programul Mediatech@LL.Intilnire cu SchreckCopiii nu sint asteptati la biblioteca nu numai cu carti, ci si cu desene animate care nu stau ascunse in spatele unor coperti de DVD-uri, ci sint proiectate pe un ecran mare de la parterul cladirii. La tirgul de la Sibiu, si-au anuntat participarea editurile Oxford University Press Educational Centre, Grafoart, VOX, Tracus ART, Europolis Edit, Ametist, Cartea Copiilor, Alcor, Prut, precum si Asociatia Difuzorilor si Editorilor - Patronat al Cartii si Diverta. Carti educativePe parcursul tirgului se vor desfasura auditii, vizionari, spectacole si lecturi publice pentru copii. Pentru copiii cuminti, exista carti educative, care ii ajuta sa invete chiar sa cinte la pian. Cei care sint clienti fideli ai nuielusei lui Mos Nicolae, exista carti multimedia pline de mister si povesti cu magi si vrajitoare, care sa ii linisteasca. Conform organizatorilor, cele mai cerute carti de cei mici sint cele misterioase. Cu alte cuvinte, Nica din Povestile lui Creanga nu prea isi mai gaseste locul in povestile moderne din cartile multimedia.

Noul ?Moina?, proiectat pe banii CJ

Consilierii judeteni anuleaza astazi procedura de atribuire a contractului de concesiune pentru edificarea unei noi arene in locul actualului „Ion Moina“, a salii de sport de pe Calea Turzii si a bazei de cantonament din Jucu. In schimb, edilii urmeaza sa decida tot astazi ca anul viitor sa se aloce bani, din fondurile proprii ale Consiliului Judetean, pentru atribuirea, prin licitatie publica, a contractului de proiectare a noului stadion si a celorlalte doua investitii mentionate. Comisia de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului de concesiune a acestor lucrari a hotarit la sfirsitul lunii trecute anularea licitatiei anterioare, pe motiv ca o singura firma, respectiv Alpine Mayreder Bau Gmb, a depus documentele de preselectie. Ulterior, consilierii au propus construirea unei arene care sa intruneasca standardele internationale, proiectul urmind sa fie suportat din bugetul Consiliului Judetean pe anul 2008.     Serviciile de proiectare pentru construirea noii arene in amplasamentul actualului Stadion Municipal „Ion Moina“ si a bazei de cantonament din comuna Jucu implica efectuarea, in cel mult 30 de zile de la semnarea contractului, a unui studiu de specialitate privind dezvoltarea activitatilor sportive si asigurarea cu dotarile necesare, dupa care, in 15 zile se prevede si realizarea studiului de fezabilitate.      In cazul in care procedurile se vor desfasura conform acestor prevederi, autorizatia de constructie se va da in cel mult 45 de zile de la predarea studiului de fezabilitate.

Fata in fata

A semnat in locul luiFoto Diana SANDORGizela Prak, fosta sotie a lui Khaled Matar, si-a sustinut din nou nevinovatia in fata judecatorilor clujeniFosta sotie a lui Khaled Matar a aparut ieri in fata judecatorilor Curtii de Apel Cluj si si-a sustinut din nou nevinovatia. Ea a marturisit ca in cele „aproximativ“ 38 de documente intocmite impreuna cu sotul ei, patron al unei firmei care promitea intermedierea unor locuri de munca in Statele Unite ale Americii, a semnat in numele lui. „Am primit indicatii speciale de la el, mi-a dat si o imputernicire ca sa semnez cu numele lui pe contractele pe care le-am incheiat cu oamenii“, a marturisit Gizela Prak in fata completului de judecata. Ea a mai explicat ca fostul ei sot a aratat mai multor oameni viza lui pentru SUA, valabila pentru 10 ani, pentru a-i convinge ca afacerea pe care o deruleaza este cit se poate de serioasa. „A povestit ca are si relatii la Ambasada SUA si ca poate facilita obtinerea de vize, mentionind ca dupa aceea e foarte usor sa le gaseasca de lucru in State“, a mai completat femeia. Ea a adaugat ca persoanele pe care Matar le avea in vizor erau, in special, „mai sarace, carora le promitea ca vor cistiga foarte bine in SUA“. Firma palestinianului, care avea un sediu la Cluj si altul la Bucuresti, urmarea selectarea unor muncitori in domeniul constructiilor de case din lemn si a unor soferi, pe care sa-i trimita la munca peste Ocean. Nici unul nu a ajuns, insa, in „Tara tuturor posibilitatilor“. Sotii Matar s-au vazut ultima oara pe 4 decembrie 1997, cind barbatul i-ar fi spus femeii ca pleaca in SUA sa rezolve acolo locurile de munca.Asteapta sentintaAvocatii lui Matar s-au declarat ieri extrem de afectati de materialele aparute in presa, conform carora clientul lor ar avea legaturi cu organizatia terorista Al-Qaida. Ei au cerut instantei judecarea lui Matar in stare de libertate, insa procurorul de caz s-a opus acestui demers. Magistratii au stabilit urmatorul termen pentru data de 18 decembrie, cind urmeaza sa fie citate si partile vatamate in dosar. Matar si sotia acestuia sint judecati pentru trafic de influenta, dupa ce 38 de persoane au declarat ca au fost inselate cu suma de 100 de dolari in perioada octombrie-noiembrie 1997. Matar a plecat din tara in 1999, fiind condamnat in lipsa in 2002. El a fost arestat pe 1 septembrie 2007, pe Aeroportul Otopeni, in timp ce incerca sa reintre in tara. In prezent, este cercetat in stare de arest.

Pe scurt

Vicepresedintele CIB, sanctionat ilegal de UBBCurtea de Apel Cluj a decis prin sentinta irevocabila anularea sanctiunii aplicate lui Hantz Peter de catre conducerea Universitatii „Babes-Bolyai“ (UBB), in urma careia a fost concediat. Judecatorii au decis ca sanctiunea aplicata de UBB lectorului maghiar a fost ilegala. Mustrarea UBB a stat la baza deciziei de concediere a acestuia din universitate. Actiunea a facut parte din scandalul care a zguduit UBB in cursul anului trecut si care a pornit de la initiativa Comitetului de Initiativa „Bolyai“ (CIB) de instalare a unor placute bilingve in universitate, refuzata de conducerea UBB. In final, Hantz Peter si Kovacs Lehel, vicepresedintii CIB, au fost concediati, iar Bodo Barna, presedintele Comitetului, si-a dat demisia. „UBB se autodefineste drept o institutie multiculturala, în timp ce persoanele din conducere dau jos placutele cu inscriptii maghiare si germane, cadrele didactice care lupta pentru autonomia învatamintului în limba maghiara sint amenintate si toti cei care se împotrivesc conducerii sint calomniati prin aparitii dictatoriale“, a spus Hantz Peter intr-un comunicat remis ieri presei.        F. T. Efectele iernii, dezbatute la PrefecturaStadiul derularii programului de acordare a subventiilor pentru incalzire, dar si programul serviciilor publice care au activitati ce se vor derula in perioada sarbatorilor de iarna vor fi discutate in sedinta lunara a Colegiului Prefectural, care va avea loc vineri. In cadrul aceleiasi intilniri, va fi supus spre aprobare planul de interventie si deszapezire al Regiei Autonome a Drumurilor Judetene Cluj pentru aceasta iarna si se vor prezenta inclusiv masurile de prevenire a aparitiei gripei aviare la nivelul judetului Cluj.    A. P.Calin Platon, inlocuit din ATOPLocul pe care Calin Platon l-a ocupat pina la numirea in functia de prefect al judetului in cadrul Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica (ATOP) ii revine, incepind de astazi, subprefectului Cynthia Carmen Curt. Schimbarea va fi validata, conform legii, in sedinta de azi a Consiliului Judetean (CJ). Din ATOP fac parte sase consilieri judeteni, trei reprezentanti ai comunitatii desemnati de presedintele CJ, precum si subprefectul judetului, seful Inspectoratului Judetean de Politie si un reprezentant al Corpului National al Politistilor.    A. P.Medicinistii sarbatoresc Zilele UMFZilele Universitatii de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu“ (UMF) se desfasoara in perioada 3-7 decembrie, zile in care vor avea loc un spectacol de gala si manifestatii unde vor fi decernate premii. Astazi, de la ora 18, mai multi profesori universitari ai unor renumite facultati din Germania si Bulgaria vor primi titlul de „Doctor Honoris Causa“ al UMF. In cadrul unei conferinte sustinute ieri la sediul universitatii, rectorul Marius Bojita a vorbit despre realizarile institutiei in acest an si despre modelul pe care universitatea il ofera celorlalte institutii din tara. Tot ieri a fost lansat si un raport privind activitatea universitatii in anul 2007.    R. N.Scolile, mai multiculturaleCentrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturala (CRDE) gazduieste astazi o dezbatere pe tema educatiei multiculturale, in cadrul careia vor fi lansate o serie dintre produsele realizate in acest an de catre colaboratorii centrului. CRDE a pus la dispozitia cadrelor didactice din noua judete ale Transilvaniei materiale didactice pentru aplicarea mai eficienta a educatiei multiculturale. Membrii centrului au elaborat, totodata, o recomandare catre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului pentru includerea unor lectii cu tenta de diversitate si educatie multiculturala in programele pentru Limba si literatura romana, Istorie si Geografie ale primilor ani de scoala.    A. P.

Spre ?sferturi? prin Petrosani

CFR Cluj va sustine, astazi, partida din cadrul optimilor de finala pe terenul divizionarei secunde Jiul Petrosani. Un meci pe care trupa lui Ioan Andone, lidera la zi a Ligii 1, merge sa il cistige pentru a ramine in competitia ce reprezinta unul dintre obiectivele fixate in acest sezon. „Vrem sa ne calificam in faza urmatoare a Cupei Romaniei. Faptul ca am ajuns in «optimi» reprezinta deja o premiera in istoria de 100 de ani a CFR-ului si ar fi important pentru noi sa continuam“, a declarat presedintele clubului din Gruia, Iuliu Muresan. Totusi, in confruntarea ce va incepe la ora 16.15, Andone va menaja o serie de fotbalisti. Astfel, la Petrosani, nu au facut deplasarea Gabi Muresan, Galiassi, Turcas, Tony, Canales, Mojica, Oliveira, Marginean si Ogbonna (ultimul, accidentat).

Dinamo, in vizita la ?sanitari?

Una dintre cele mai asteptate intilniri din Cupa Romaniei este cea dintre Sanatatea Cluj si Dinamo. Marea surpriza a acestei editii, modesta formatie din Liga 3 va da piept cu campioana Romaniei dupa ce in turul precedent a trecut de UTA Arad cu 1-0.      De data aceasta, meciul nu se va mai disputa pe stadionul din Someseni, ci pe arena lui CFR Cluj, „Dr. Constantin Radulescu“, „feroviarii“ punind la dispozitia echipei patronate de Aurelian Ghisa toate utilitatile de ultima ora de care beneficiaza „fieful“ liderului. Chiar daca sint cotati cu sanse minime inaintea partidei de astazi, „sanitarii“ vor da totul pentru a-i pune piedica formatiei din Stefan cel Mare, mai ales ca dinamovistii nu au deplasat la Cluj o serie de titulari. Astfel, antrenorul Cornel Talnar va folosi jucatorii de la Dinamo II, de la prima echipa fiind opriti doar cei care au evoluat mai putin in ultima vreme. Lista absentelor „de lux“ din tabara „ciinilor“ este formata din Lobont, Blay, Galiquio, Moti, Radu Stefan, Fernandez, Pulhac, Gvozdenovic, Munteanu, Margaritescu, Cristea, Zicu, Niculescu si Danciulescu. De partea cealalta, gazdele nu au nici o indisponibilitate in echipa.      Meciul dintre Sanatatea Cluj si Dinamo va fi transmis in direct de Antena 1, cu incepere de la ora 16.15.

Partida rezervelor

Multi absentiFoto Marius RUSMultescu va aborda meciul impotriva Pandurilor cu o echipa de start ineditaCele doua formatii s-au mai intilnit de doua ori in acest sezon. In prima etapa din Liga 1 si intr-un joc amical disputat la Simeria. De fiecare data partidele s-au incheiat la egalitate, scor 1-1. In campionat, ambele formatii se afla in zona retrogradarii, cu Pandurii pe pozitia a 15-a si „U“ Cluj pe ultimul loc. Situatiile dificile in care se afla cele doua echipe i-ar putea determina pe tehnicieni sa arunce in lupta partiturile secundare, in care isi vor gasi locul fotbalisti ce au evoluat mai putin sau deloc in acest campionat. De altfel, antrenorul „studentilor“ Gheorghe Multescu a precizat ca va menaja citiva titulari, pentru a-i odihni dupa meciul cu CFR Cluj. „Impreuna cu oficialii clubului vom stabili cit de importanta este Cupa Romaniei pentru Universitatea Cluj. Cert este ca vor fi menajati citiva jucatori. Au fost multe meciuri si nu vom risca sa-i fortam pe titulari intr-un joc de cupa. Sigur, noi vom juca doar la victorie. Ne dorim sa cistigam fiecare partida. Acum, trebuie sa si reusim“, a declarat Multescu. De la antrenamentul de ieri al Universitatii Cluj au lipsit Park, Crusoveanu, Sabo, Haciatrian, Dolha si Martin Tudor, toti din cauza unor accidentari. De asemenea, cuplul de fundasi brazilieni format din Bilica si Astorga, carora li se alatura Ungurusan, Nemanja Jovanovic si Dorin Goga, nu vor fi utilizati in Cupa. In aceste conditii, formula de start in partida cu Pandurii ar putea avea urmatoarea configuratie: Moldovan – Suller, Iodi, Baciu, M. Jovanovic – Bus, Muresan, Ghindaru – Zongo, Negrean, Suciu.„Sa arate ce pot!“Au mai ramas doua etape pina la pauza de iarna, o perioada a disponibilizarilor. „Cei care nu dau randament, care nu pot ajuta aceasta echipa, vor pleca! Posturile sint deficitare, neacoperite, si vom cauta sa umplem aceste goluri“, a spus Multescu, tragind un semnal de alarma pentru fotbalistii „universitari“. Astfel, cei care nu au dat satisfactie pina acum au sansa de a se reabilita in fata antrenorului in partida cu Pandurii Tirgu-Jiu. „Acum este sansa ca cei care au evoluat mai putin sa arate de ce sint in stare, sa arate ce pot“, a declarat Multescu. Meciul va fi arbitrat la centru de Augstus Constantin (Rimnicu Vilcea), care va fi asistat in margini de Adrian Vidan (Bucuresti) si Octavian Sovre (Oradea).

Proba de foc

Astazi, cu incepere de la ora 12, este programata teza cu subiect unic la nivel national la Matematica. Elevii din clasele a VII-a si a VIII-a vor avea de rezolvat subiectele inscrise pe una dintre cele zece variante elaborate de Centrul National pentru Curriculum si Evaluare in Invatamintul Preuniversitar, extragerea urmind sa aiba loc la ora 8.30.     Prima teza la nivel national din acest semestru s-a desfasurat fara probleme de organizare. Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Cluj spun ca sint pregatiti si pentru aceasta proba, avind in vedere ca pina la inceperea examinarilor au fost facute mai multe simulari. Daca si elevii sint pregatiti se va vedea in 3 zile, timpul pe care cadrele didactice il au la dispozitie pentru corectarea lucrarilor.     La teza de Matematica pe care elevii care acum sint in clasa a VIII-a au sustinut-o in luna mai a acestui an, rezultatele au fost slabe. Astfel, din cei 5.775 de elevi care au sustinut atunci proba, doar 121 au fost notati cu 10, iar 2.636 nu au reusit sa ia nota 5.     Subiectele vor fi decriptate si multiplicate la scolile desemnate drept centre de comunicare, iar pina la ora 11.30 vor trebui sa ajunga in salile de clasa. Elevilor apartinind minoritatilor nationale care au urmat cursurile disciplinelor la care se sustin tezele in limba materna li se va asigura traducerea in limba materna studiata.     Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT) a cerut ca programul scolilor in zilele in care se desfasoara tezele cu subiect unic sa fie unul special, elaborat la nivelul fiecarei unitati de invatamint, in functie de particularitatile acesteia. Programul va fi aprobat in Consiliul de Administratie al fiecarei unitati de invatamint. Ca posibile solutii de reorganizare sau comprimare a programului, reprezentantii Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului au recomandat reducerea timpului alocat orelor de curs si pauzelor, transferarea elevilor in program de dupa-amiaza, acolo unde spatiile scolare permit acest lucru. In toate cazurile se va avea in vedere parcurgerea integrala a materiei la toate disciplinele.     In semestrul I, elevii vor mai sustine in 11 decembrie teza cu subiect unic la Istorie sau Geografie (doar cei din clasa a VIII-a) si la Limba si literatura romana, pe care elevii de clasa a VII-a si a VIII-a o vor da in 14 decembrie.

Complex muzeal la ?Babes-Bolyai?

Sase muzee intr-unul singurFoto Diana SANDORExponatele din muzeele UBB ar putea ajunge intr-un complex muzeal, un proiect grandios al conducerii universitatiiCele sase muzee ale UBB reunesc colectii si expozitii de cele mai multe ori mai vechi decit universitatea, cu exponate spectaculoase, rare sau chiar unice, al caror numar si diversitate cresc de la un an la altul, astfel ca infrastructura si finantarea necesara ajung de multe ori sa depaseasca posibilitatile actualelor locatii. La Muzeul Zoologic, de pilda, nu s-a mai achizitionat nimic de foarte multi ani, dupa cum s-a plins coordonatorul stiintific al acestuia, prof. dr. Laszlo Rakosy. Institutia detine, printre altele, cea mai veche colectie de fluturi si de pasari colibri din Romania, precum si specii de animale rare sau disparute. In prezent, adaposteste expozitia „Fluturii din Romania si mesajul lor“, urmeaza una de dinozauri pitici si apoi una cu paduchii de plante.Mai asteapta un an„Exista un plan de cladire a unui complex muzeal al UBB. La parter ar fi sali de expozitii pentru publicul larg, iar la doua etaje s-ar face cercetare, biblioteci sau sali de conferinte“, a precizat Rakosy. Proiectul ar necesita un buget de 30-40 de milioane de euro si a fost depus la Ministerul Educatiei, precum si la foruri ale UE. „Ni s-a promis ca, daca obtinem o jumatate din finantare, vom primi cofinantarea pentru restul, in parteneriat. Exista o posibilitate de finantare de la minister, insa in acest an UBB a aplicat cu un alt proiect de cercetare. Vom incerca in 2008“, a mai spus acesta. Cladirea ar urma sa fie amplasata intr-un spatiu situat in zona fostei gradini botanice. O alta problema semnalata de reprezentantii muzeelor UBB o reprezinta lipsa unor specializari in universitatile romanesti pentru muzeografi. Prof. dr. Laszlo Rakosy a estimat numarul vizitatorilor in complex la 300.000 anual.InghesuialaNici la Herbarul Muzeului Botanic lucrurile nu stau foarte bine, deoarece spatiul existent nu mai permite achizitii consistente. „Este plin aproape pina la refuz, desi mereu se mai adauga cite ceva, din donatii private“, a spus un reprezentant al institutiei. In prezent, se fac toaletari la palmierii din serele Gradinii Botanice – mai vechi decit institutia ce ii gazduieste –, care ameninta sa nu mai incapa in spatiile rezervate lor.

Agenda zilei

Filmmiercuri • ora 14.30 • Cinema Arta-EurimagesLa Cinema Arta-Eurimages (Strada Universitatii, 3), puteti viziona filmul "Cel mai bun prieten" ("Mon meilleur ami") - Franta 2006. Regia: Patrice Leconte. Cu: Daniel Auteuil, Dany Boon. Spectacolele cu pret redus au loc zilnic, de la orele 14.30 si 17.Mecimiercuri • ora 16.15 • Stadion "Dr. Constantin Radulescu"Pe stadionul "Dr. Constantin Radulescu", incepind cu ora 16.15, se va disputa partida CS Sanatatea SP Cluj – Dinamo Bucuresti, meci contind pentru "optimile" Cupei Timisoreana la fotbal. Pe arena "Ion Moina", de la ora 12, in cadrul aceleiasi competitii, se vor intilni Universitatea Cluj si Pandurii Tirgu-Jiu.Rockmiercuri • ora 18 • Caffe Umbra de NoapteIn Caffe Umbra de Noapte (strada G. Clemenceau, nr. 7), incepind cu ora 18, impatimitii rockului se pot delecta cu ritmurile preferate: Gothic Metal, Black Metal, Death Metal.Teatrumiercuri • ora 19 • Teatrul NationalLa Teatrul National, incepind cu ora 19, va avea loc piesa "Trainspotting", de Irvine Welsh. Regia: Sorin Misiriantu.Concertmiercuri • ora 19.30 • Opera RomanaLa Opera Nationala Romana, de la ora 19.30, va avea loc un concert de gala sustinut de solistii, orchestra si corul Operei Nationale Romane Cluj-Napoca. În program, pagini din creatia compozitorilor: Hector Berlioz, Mihail Ivanovici Glinka, Ambroise Thomas, Charles François Gounod, Jacques Offenbach, Alexandr Borodin, Léo Delibes, Georges Bizet, Piotr Ilici Ceaikovski, Jules Massenet. Teatrumiercuri • ora 19.30 • Teatrul MaghiarIn cadrul Festivalului "Interferente", la Teatrul Maghiar, de la ora 19.30, se va desfasura spectacolul de opera in limba italiana "Gianni Schicchi", de Puccini. Regia: Silviu Purcarete. Spectacolul va fi precedat de ceremonia decernarii titlului de membru onorific al Teatrului Maghiar din Cluj.Lansaremiercuri • ora 21 • Irish&Music PubIn Irish&Music Pub, de la ora 21, trupa Subscribe (Ungaria) isi va lansa un nou album. Invitati ai evenimentului sint cei de la Luna Amara.

Tariceanu, contrazis de statistica

Premierul Tariceanu considera ca nivelul ridicat al inflatiei inregistrat in octombrie, de aproape 7%, s-a datorat cresterii preturilor la energie si la alimente, si nu ca urmare a cresterilor salariale, desi statisticile arata o crestere de 20% a salariilor si de doar 10-11% a productivitatii muncii. „Nu exista un indicator macroeconomic in acest moment care sa ma ingrijoreze. M-a ingrijorat evolutia inflatiei in aceasta toamna, insa sint premise ca acest indicator o sa revina in limite normale. Cresterea salariilor a fost in permanenta corelata cu cresterea productivitatii. Cresterea inflatiei din toamna s-a datorat cresterii preturilor la energia electrica si la alimente“, a afirmat Tariceanu. Inflatia anuala a ajuns in octombrie la 6,84%, in conditiile in care indicele preturilor de consum a crescut fata de luna septembrie cu 0,97%. Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a atras in mod repetat atentia ca ritmul de crestere a salariilor a depasit nivelul de 20%, cu mult peste ritmul de crestere a productivitatii muncii, de doar 10-11%, ceea ce pune presiune pe inflatie. „Economia romaneasca va penaliza cresterile salariale nesustenabile prin mecanisme de corectie precum cursul de schimb al monedei nationale si inflatia“, spunea la sfirsitul lunii noiembrie Mugur Isarescu. Potrivit lui Isarescu, daca factorul politic nu va intelege ca trebuie sa mentina echilibrul intre solicitarile sociale si ce poate oferi economia, atunci piata isi va regla mecanismele si ia inapoi respectivele cresteri“, a spus Isarescu.

Patronii refuza controalele ANSVS

Inspectorii ANSVS nu vor mai avea acces in pivnitele producatorilor de vinuriPatronatele nu vor mai accepta controalele sanitar-veterinare in unitatile ce realizeaza produse de origine non-animala daca Autoritatea Veterinara nu prezinta o evaluare privind inspectiile efectuate in acest an, a declarat, pentru NewsIn, presedintele Romalimenta, Sorin Minea. „Sintem de acord cu existenta controlului oficial in unitatile care realizeaza produse de origine animala, respectiv carne, lapte, brinzeturi. Pentru unitatile cu profil non-animal nu mai acceptam aceste controale daca Autoritatea Veterinara (n.r., Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor) nu prezinta o evaluare privind inspectiile realizate in acest an. Daca controalele nu au finalitate, mai bine nu se fac“, a spus Sorin Minea. „Am solicitat ANSVSA sa ne prezinte clar cite unitati au fost verificate, in cite s-au descoperit nereguli, cite unitati respecta normele de igiena. Daca nu primim aceste informatii, nu mai acceptam sub nici o forma continuarea controalelor in 2008“, a declarat presedintele Rompan, Aurel Popescu.     In ceea ce priveste sectorul vinului, patronatul anunta ca nu se vor mai accepta controalele efectuate de ANSVSA incepind cu 2008. „Problema nu tine doar de tarifele pe care producatorii sint obligati sa le achite, ci este o chestiune de principiu. Atita timp cit exista o institutie responsabila cu sectorul vinului (n.r., Inspectia de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol – ISCTV), nu cred ca mai sint necesare alte controale“, a spus presedintele Patronatului National al Viei     i Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe.     ANSVSA a impus, din 2006, controale oficiale la unitatile din industria alimentara.

Derbi sibian in Cupa

Tragerea la sorti pentru sferturile de finala ale Cupei Romaniei, desfasurata, ieri, la Sibiu, au stabillit ca CSU Atlassib sa joace contra celor de la Gaz Metan Medias. In celelalte partide, fata in fata se vor afla: Dinamo - Asesoft Ploiesti, Vilcea - Elba Timisoara si Rapid - Arges Pitesti. Meciurile tur vor avea loc in 19 ianuarie. Prima mansa a confruntarii judetului va avea loc la Medias.

Muresan vrea ajutor reciproc intre "U" si CFR

 Chiar daca au invins in derby-ul local, CFR-istii nu considera meritat locul ocupat de "U" in clasament. "Dupa cum joaca, Universitatea va aduna mai multe puncte in retur decat a facut-o in prima parte a campionatului. Sincer, as vrea sa scape din zona rosie. Chiar as vrea sa ne ajutam, ei sa invinga contracandidatele noastre la titlu, iar noi sa batem echipele din subsol", a declarat Iuliu Muresan.

Laude la adresa galeriilor

Faptul ca la derby-ul dintre CFR si Universitatea nu s-au consemnat incidente grave intre suporterii celor doua echipe a constituit un bun prilej pentru Iuliu Muresan de a lauda organizarea respectivului meci: "A fost o lectie de organizare pe care am dat-o celorlalte echipe. Au fost doar probleme minore, inerente in astfel de meciuri". De asemenea, conducatorul "feroviarilor" a tinut sa felicite cele doua grupuri de suporteri ce si-au incurajat favoritii pe durata celor 90 de minute: "Multumim ambelor galerii pentru felul in care s-au manifestat pe stadion. Chiar daca au fost si unele scandari jignitoare, prestatia tribunelor a fost una de admirat". 

Regretul lui Muresan

Presedintele lui CFR Cluj, Iuliu Muresan, a laudat eolutia echipei sale din acest tur de campionat, considerind, totusi, ca "feroviarii" puteau sa obtina mai mult in primele 17 etape ale sezonului: "Am avut un parcurs de exceptie, insa se putea si mai bine. Am avut parte si de nesansa, mai ales in doua meciuri disputate acasa, incheiate la egalitate", a precizat oficialul, cu aluzie la partidele cu Steaua si Dinamo.  

Prefectul Ariton, invitat in Luxemburg

Prefectul Ion Ariton va participa si el la festivitatea de inchidere a Capitalei Culturale Europene Luxemburg, pe 8 decembrie. Ariton a fost invitat in Luxemburg de catre Octavie Modert, secretar de stat in Ministerul Culturii din Marele Ducat. "Voi participa la ceremoniile de închidere cu gindul cã Programul Capitalei Culturale Europene a fost pentru Luxemburg si Sibiu o sansã de-a se apropia si cunoaste prin ce au mai valoros aceste douã strãvechi comunitãti europene. Sintem recunoscãtori Marelui Ducat pentru faptul cã a impãryit cu noi acest statut, fiind convins cã, datoritã lui, vizibilitatea Sibiului - si prin el, a României - în Europa si în lume au crescut spectaculos, în primul an dupã aderarea noastrã la Uniunea Europeanã", a comentat prefectul, intr-o declaratie de presa.

Altea Freetrack, visul unei nopti de iarna

Vrrrum-vrrrumNoul Seat Altea Freetrack exprima cel mai clar ideea de libertateDotat cu motorizari care atrag atentia cunoscatorilor, dar si pasionatilor de adrenalina, noul Freetrack exprima cel mai clar ideea de libertate. Atit pe sosele, cit si in afara lor. Este un deschizator de drumuri, o prezenta aparte, un nou inceput. Este debutul constructorului Seat pe piata SUV-urilor (Sport Utility Vehicle), o piata dominata de multa vreme de constructori asiatici. Oferta celor de la Seat trezeste insa apetitul oricui pentru un SUV, si deci pentru un Altea Freetrack. Disponibil in trei variante de motorizare (2.0 TFSI benzina - 200 cai putere, 2.0 TDI Diesel - 140/170 cai putere), Freetrack iti ofera destula putere cit sa muti muntii din loc. Iar in ceea ce priveste aderenta, fii sigur ca nu vei derapa sau patina cind va fi vorba de un astfel de efort, SUV-ul de la Seat beneficiind de tractiune integrala in cazul celor mai puternice modele. Singurul model care vine din fabrica cu tractiune fata este cel Diesel de 140 de cai putere. Oricum, datorita suspensiei inaltate si a unei garzi la sol mai mult decit sufiecienta, Freetrack iti ofera sentimentul de "rege al soselelor", sau al hirtoapelor, depinde pe unde alegi sa-l rulezi. Intr-o scurta escapada la Muntele Vladesei, echipa monitorului a testat capacitatile off-road ale "nou-venitului" din familia Seat. Versiunea aleasa a fost un Diesel de 170 de cai putere distribuiti gratie unei tractiuni integrale. Masina se comporta foarte bine pe drum accidentat, chiar si in cazul in care supradata de rulare este acoperita cu zapada. Sistemul de control al stabilitatii (ESP) precum si cel de raspuns dinamic al virajului (DSR) inscrie masina intr-un grafic ideal, care usureaza la maxim munca soferului. SUV-ul se descurca admirabil si in cazul de pante sau rampe, sistemul de frinare fiind unul dintre cele mai bune testate.Bun venit in viitor!La interior, cuvintul de ordine este gustul. Pentru ca specialistii de la Seat, se vede treaba ca nu s-au grabit cu lansarea pe piata al modelului Freetrack. SUV-ul dispune de o sumedenie de spatii de depozitare la interior si un portbagaj de invidiat. Iar prin rabatarea locului din mijloc de pe bancheta din spate, placile de snowboard isi fac cu usurinta loc inauntru. Este ideal pentru o vacanta cu familia, experienta pasagerilor din fata fiind comparabila cu cea a celor din spate. Si asta pentru ca deasupra celor care au intrat pe usile din spate sta montat un LCD de 7 inci, unde filmele sint redate cu o calitate uimitoare. Freetrack-ul permite legarea la un DVD-player prin conexiuni video si audio montate sub cotiera centrala a pasagerilor din fata, unde se mai regasesc si iesiri jack pentru casti, habitaclul transformindu-se efectiv intr-un movie gallery. In ceea ce priveste soferul si pasagerul din dreapta acestia beneficiaza de zone de climatizare diferite, deplasarea la bordul Altea Freetrack, fiind o adevarata placere. Elementele de pe bord sint create cu stil, lumina afisajului venind in intimpinarea unor drumetii lungi, astfel ca ochii nu obosesc chiar si dupa cinci ore de sofat. Preturi de exceptiePasionatilor de aventura, Altea Freetrack le ureaza, dupa caz, sosea lunga si libera (viteza maxima in cazul 2.0 TFSI 200 cai putere fiind de 214 kilometri pe ora) sau drum cit mai accidentat (pneurile de 17 inci si garda uriasa fata de sol asigurind un confort incredibil). In ceea ce priveste pretul libertatii, pentru piata din Romania, producatorul vine cu o oferta de 21.031 de euro fara TVA si 25.027 de euro cu TVA inclus pentru versiunea de 2.0 TDI - 140 de cai putere si tractiune fata. In acelasi pret Seat ofera si sistemul multimedia (Radio - MP3 CD cu intrare auxiliara jack si 8 incinte acustice de mare fidelitate). Echipa monitorului va ureaza drum bun!

A demarat salonul auto de la Essen din Germania, locul unde masinile ?preparate" si iubitorii

Modele de competitieOpel a venit la Essen cu o versiune de Astra, numita OPC Race Camp. Masina este preparata sa alerge in cursa de 24 de ore de la Nurburging, din 2008. Are sub capota un propulsor de 2.0 litri pe benzina, in 4 cilindri, ajutati de o turbina. Puterea de care dispune soferul sportivei este de aproximativ 300 de CP, la un cuplu de 400 Nm. Porsche a adus la salon noua sa versiune de competitie. Numit 911 GT3 Cup, supersportiva pune la dispozitia soferului un propulsor de 3.6 litri si 420 de CP. Pentru a valorifica la maxim aceasta masina, Porsche o va produce si pentru strada, e drept, intr-o serie limitata la 265 de unitati.Propuneri "pentru acasa"Volkswagen a adus la Essen o varianta preparata a Glofului Break, numita Golf Variant ReVe270. Chiar daca break-ul de la Golf este cel mai bine vindut cu motor diesel sub capota, ReVe270 beneficiaza de 270 de CP si 350 Nm de la un propulsor TSI ajutat de turbina. Masina reprezinta primul Golf break cu capacitati 4Motion, transmisia fiind gestionata de o cutie DSC (cu dublu ambreiaj). ReVe 270 ofera senzatii demne de modelul Glof R32, dar intr-o masina break. Pentru ca traim o era in care SUV-urile conteaza, iata si un astfel de model prezent la Essen. Este vorba de Opel Antara preparat de Irmscher. Sub capota se afla un propulsor diesel (CDTi) de 2.0 litri care ofera 175 de CP. Pentru a-i creste stabilitatea, Irmscher a apropiat SUV-ul de pamint cu 30 de mm si a incaltat masina cu jante de 20 de inci. Exteriorul Antara a fost si el revazut si transformat intr-unul mai elegant.

Pregatiti-va masina pentru iarna

  Dotari si echipamente de ultima generatieService-ul Autohaus Huber SRL, unul dintre cele mai performante din judetul Sibiu, ii asteapta pe toti sibienii si nu numai, sa isi rasfete automobilul personal, incepind cu reglarea unghiurilor si echilibratul rotilor, pina la operatiuni de mecanica, electrica, tinichigerie si vopsitorie.  Pe linga  acestea, service-ul Autohaus Huber mai ofera: curatarea sistemului de injectie, testari si programari electronice, curatare sisteme de injectie, reincarcare si verificare instalatie climatizare, spalatorie auto, etc. Cu o capacitate mecanica de 8 posturi si de tinichigerie de 10 posturi, calitatea in service-ul Autohaus Huber este asigurata de 21 de profesionisti aflati mereu intr-o continua perfectionare. Piesele de schimb poarta amprenta marca General Motors pentru care se ofera garantie, lucru valabil si pentru manopera executata. Programari prin telefon, 6 zile pe saptaminaUnele verificari la masina se pot face pe loc, altele necesita programare prin telefon, insa intotdeauna masina dumneavoastra va fi gata de drum in timp util. In ceea ce priveste programul de activitate, service-ul Autohaus Huber este deschis de luni pina vineri in intervalul orar 7.30-18, iar simbata intre orele 9 si 13.Pregatiri pentru iarna la preturi specialeService-ul Autohaus Huber SRL pregateste in conditii de maxima siguranta automobilul dumneavoastra pentru sezonul rece. In cazul achizitionarii  anvelopelor de la service-ul Autohaus Huber,  veti beneficia de un discount de 50% pentru manopera efectuata la inlocuirea acestora. Nu mai stati pe ginduri si veniti la service-ul Autohaus Huber din Sibiu, Calea Surii Mari, nr. 20, nr. tel. 0269-220514, service@autohuber.ro, www.autohuber.ro.

Premiu pentru Mazda

Mazda2 se plimba in prezent prin tari din Europa, cum ar fi Romania, Austria, Danemarca si Croatia, dar si in afara continentului. 14 jurnalisti auto din Europa Centrala si de Sud Est au acordat modelului distinctia „Ecobest", pentru cea mai putin poluanta masina a anului 2007. Principalul motiv care a condus la cistigarea acestui premiu este strategia de reducere a greutatii aplicata noii Mazda2. Aceasta a permis reducerea masei autovehiculului si, implicit, a consumului de combustibil si a emisiilor de CO2.

Economic si ecologic

A sasea generatie de Golf va fi gata pina la sfirsitul lui 2008, potrivit worldcarfans.com. Evident ca exista si imagini cu masina la teste, dar, ca de obicei, prototipul este bine mascat in spatele unor huse opace. Exista insa si o simulare cu noua generatie de Golf. Golf VI este creat de Walter de Silva, seful designului Volkswagen, si va fi creat cu accent pe „calitate si stil", dupa cum declara oficialii germani. Noua generatie se doreste un model economic si ecologic, doua caracteristici tot mai la moda in prezent. Dincolo de motorizarile BlueMotion care sint, in prezent, create pe acest pattern, dupa 2009 Golf VI este posibil sa primeasca si o versiune de motorizare hibrida. Viitoarea gama Golf VI va cuprinde atit variantele cu 3 si 5 usi sau break, dar si GTi sau R32. Este posibila si o versiune decapotabila. VW Golf VI va vedea lumina reflectoarelor anul viitor cu ocazia Salonului International de la Paris. Aceasta noua masina va avea o gama de caroserii mai larga decit Golf-ul din prezent, iar pentru un mai mare confort la rulare acesta va utiliza si tehnologia stop-start. O varianta deosebit de asteptata a lui Golf VI va fi cea cu trei portiere care va exista drept un succesor al modelului de succces Scirocco. Din acesta VW va comercializa anual 20.000 de unitati, productia fiind atribuita unitatii industriale din Setubal, Portugalia. Din gama nu va lipsi si o versiunea hibrida, iar motorizarile pe benzina vor include un 1.6 litri TSI care va dezvolta o putere maxima de 200 CP. Golf-ul VI GTI va avea acelasi motor de doi litri insa va dezvolta o putere maxima de 260 CP. Top of the line va fi urmasul lui R32, model care va avea un propulsor V6 de 3.6 litri care se pare va avea o putere maxima in jurul valorii de 300 CP.

Fanii Audi, nerabdatori

Mai sint citeva saptamini pina la debutul celui mai mare eveniment auto al inceputului de an 2008, este vorba de Detroit, iar Audi pare sa isi demaste o parte din surprize. Unul din cele mai asteptate concepte va fi Audi RS8, o evolutie a R8-ului inspre sportivitate si eleganta. Masina va renunta la plafonul fix si va primi sub capota un propulsor V10, cel folosit acum de Lamborghini Gallardo. Plafonul supersportivei ar trebui sa fie similar cu cel folosit de Porsche pentru modelul Targa. Un posibil model de serie RS8 ar acoperi aproape integral nisa dintre actualul R8 si mezinul de la Lamborghini. Mai mult, italienii au declarat si ei ca doresc un Gallardo mai ieftin, deci o masina care ar imprumuta la rindul sau plopulsorul V8 de la Audi. O a doua masina pe care Audi o va aduce la Detroit este un posibil TTS. Despre acest model nu s-a discutat foarte mult, insa a fost reperat pe un circuit de incercari din Germania, detinut de Audi.

Cit "costa" procesul de recrutare?

  Cheltuielile se aduna de la primii pasi Cum stim, recrutarea parcurge o serie de pasi. Costul fiecarui pas pina la angajarea unui nou salariat da o imagine asupra costului total al recrutarii, pe care unii il ignora. Dar e un cost care, totalizat, da de gindit. Presupunem astfel ca pentru un post ati dat un anunt in presa locala, anunt care apare de sase ori, si un anunt in presa centrala (de asemenea sase aparitii). Costurile totale ale anunturilor variaza intre citeva sute de lei (pentru un anut de mica publicitate, nerecomandat pentru presa centrala) si citeva mii de lei.Primiti 20 de scrisori de intentie si CV-uri. Daca fiecare CV este preluat si indosariat in 3 minute (mai jos... nu se poate) iata ca aceasta consuma cam o ora din timpul persoanei cu atributii de recrutare  (managerul de resurse umane, un subordonat etc.). Daca sinteti meticulosi si cereti completarea unui formular de candidatura standard, poate ca mai aveti nevoie de cinci minute (minim) pentru fiecare candidat. Aceste CV-uri trebuie selectate, iar 20 de CV-uri se selecteaza, sa spunem, in minim o ora si jumatate - maxim trei ore; timp care, de asemenea, este platit, deci genereaza costuri. Anuntarea celor 4-5 candidati ramasi "in cursa", precum si un telefon catre candidatii respinsi la preselectie (asa e indicat...) mai dureaza circa o ora.Selectiile sint mari consumatoare de timp Apoi, interviurile sint purtate de o comisie interdisciplinara (seful departamentului in care se gaseste postul, managerul de resurse umane, psihologul, directorul general etc.), iar daca interviurile dureaza in total 6 ore (spre exemplu), inseamna ca s-au platit 6 ore pentru seful departamentului, 6 ore pentru managerul de resurse umane si asa mai departe. Luarea deciziei de angajare mai cere un timp, multiplicat cu numarul de persoane participante. In fine, negocierile cu candidatul si incheierea contractului de munca necesita alt timp, alte cheltuieli salariale.Timpul costa bani  Asa cum spuneam, toate aceste ore costa. Impreuna cu anuntul, se ridica la cifre impresionante. Iar daca undeva s-a gresit, procedura trebuie reluata, iar prima perioada a fost cheltuita inutil. In plus, un interviu are un grad de risc foarte mare pentru intervievatori: candidatii stiu sa se prezinte, spun ceea ce ii avantajeaza sau intr-un mod care ii avantajeaza, iar dupa un timp de la angajare... salariatul parca e altul decit cel care se prezentase la interviu.Asa se face ca pentru anumite posturi firmele apeleaza la societati de recrutare specializate. Comisioanele platite de acestea pot parea mari la prima vedere, dar, comparate cu costurile reale si cu gradul de risc aferent, sint uneori mai scazute decit cele ale recrutarii pe cont propriu. Desigur, pentru anumite posturi (muncitori, chiar calificati) firma se poate "gospodari" singura. Ori pentru postul de manager se poate intimpla sa fi "ochit" de mult timp un candidat. Bineinteles, atunci costurile angajarii acestuia scad foarte mult. Din pacate, regula nu e aceasta.Articol oferit de SC EuroTriade SRL - HR Consultancy      

Strictete in legile privind armele

Propunerile PEParlamentul European și-a indreptat atentia inspre subiectul armelor și controlul lor pe teritoriul UE, elaborind un set de propuneri, dintre care amintim: ingreunarea conditiilor de achizitionare a armelor prin mǎsuri precum controlul vinzǎrilor pe internet;controlul traficului de arme: trupele criminale care fac contrabandǎ cu arme vor fi cuprinse in noua directivǎ, pe lingǎ munitiile și armele dezasamblate;existenta unui buletin de identificare pentru fiecare armǎ, prin care sǎ se inregistreze marca, calibrul, seria, respectiv numele și adresele celor ce furnizeazǎ și detin arme; permisul european pentru port armǎ, care sǎ devinǎ documentul necesar in transportarea armelor peste granite; intocmirea unei baze de date nationale sau centrale.Ce pǎrere au deputatii europeni?Deputatul european Gisela Kallenbach a afirmat cǎ nu este un fan al armelor, dar cǎ incearcǎ sǎ inteleagǎ persoanele pasionate de arme, care considerǎ cǎ au dreptul sǎ le detinǎ. "Vrem fie o baza centralizatǎ, fie una descentralizatǎ pentru fiecare stat membru, care sǎ garanteze accesul autoritǎtilor la sistemul de date", a subliniat Kallenbach. Guido Podestà (PPE-DE) a pus accentul pe importanta existentei unui document care sǎ fie folositor celor ce detin arme in mod legal, spre exemplu sportivii sau fermierii. Pe de altǎ parte, deputatul socialist  Arlene McCarthy este de pǎrere cǎ "in urma masacrului din Finlanda, a atentatului din Germania și a numǎrului mare de arme in orașele din Regatul Unit, deputatii au acum ocazia sǎ se alǎture Comisiei și Consiliului pentru a stopa comertul ilegal și contrabanda cu arme".  Solutii pentru piata fortei de muncaCriza fortei de munca din Romania se va inrautati treptat, accentuindu-se probabil catre sfirsitul anilor 2020, daca nu vor fi luate masuri care sa contracareze lipsa din ce in ce mai evidenta de personal, mai ales in domenii precum constructiile, industria textila si cea a serviciilor hoteliere si din restaurante, potrivit Fundatiei Soros. Un studiu al Fundatiei Soros Romania pune accent pe doua dintre solutiile de tip socio-demografic care ar putea rezolva problema lipsei fortei de munca: intoarcerea migrantilor romani si imigratia.Desi aproape jumatate din companiile cuprinse in esantion declara ca s-au confruntat cu dificultati atunci cind au facut angajari si majoritatea se asteapta la accentuarea acestui tip de probleme pentru viitor, pina in prezent investitia in solutii care sa le asigure forta de munca este mai degraba slaba. In opinia managerilor, emigrarea fortei de munca este principalul factor care determina dificultatile de a gasi noi angajati. Slaba pregatire a tinerilor absolventi este al doilea factor care afecteaza capacitatea firmelor de a ocupa locurile de munca pe care le au disponibile.Pentru a face fata dificultatilor in gasirea de personal, angajatorii intervievati au optat in principal pentru investitii in cresterea productivitatii (83%) sau in tehnologizare (76%). O treime dintre firme au recurs la modificarea programului de lucru (ore suplimentare) sau la categorii de personal a caror implicare in munca are un caracter temporar (pensionari, studenti). Extrem de interesanta este prezenta destul de consistenta (35% din companii) a tendintei, contemporana de altfel, de externalizare a activitatilor. Cu toate ca imigratia reprezinta unul dintre raspunsurile deja „traditionale" in lumea contemporana la criza de personal, aceasta nu pare sa constituie - cel putin in forma sa legala - o optiune serioasa pentru firmele romanesti. Numai 7% dintre companii intentioneaza sa aduca forta de munca din strainatate, iar 13% se declara interesate de angajarea de romani care lucreaza in strainatate. Cunostintele de limba, convingerea ca experinta de munca in strainatate schimba mentalitatea (inclusiv cea legata de munca), rezolvarea cheltuielilor de cazare pot fi citeva dintre explicatiile preferintei pentru atragerea inapoi in tara a romanilor care lucreaza in strainatate.Pe de alta parte, in conditiile in care in sud-estul Europei (Slovenia, Slovacia, Cehia, Ungaria) exista deja semne de schimbare a regimului din tari de emigratie in tari de imigratie, Romania nu poate astepta indiferenta manifestarea naturala a acestui fenomen. Exemplele unor tari ca Spania (care a negociat din timp acorduri bilaterale de migratie si a dezvoltat politici interne flexibile de acomodare a imigrantilor) si Italia (care nu a facut aceste lucruri) arata ca abordarea rationala si coerenta a fenomenului permite diminuarea efectelor sociale si economice negative (trafic de persoane, economie subterana, violenta, conflicte etnice, cresterea incidentei atitudinilor radicale, efecte asupra sistemelor de asigurari sociale etc.), fara a afecta efectele pozitive.Ancheta de teren a fost realizata in perioada 20 - 30 octombrie 2007, pe un esantion de 600 companii, reprezentativ pentru domeniile constructii, textile si hotelier din Romania. Marja de eroare este de 4%. Culegerea si introducerea datelor au fost asigurate de Metro Media Transilvania.

Noi reguli pentru TV

  Cit de des vǎ uitati la televizor? Europenii petrec zilnic aproximativ doua ore pe zi in fata televizorului, vizionind filme, emisiuni și bineinteles... reclame. In Statele Unite, oamenii petrec de douǎ ori mai mult timp la televizor, urmǎrind peste doua milioane de reclame TV de-a lungul vietii.Revolutia tehnologicǎ: evolutia regulilor TVLegile utilizate in prezent cu privire la publicitatea de la televizor in Europa au fost adoptate in 1997. Noua directivǎ "Televiziunea fǎrǎ frontiere" are ca scop modificarea vechilor legi in functie de schimbǎrile din industrie: aparitia internetului și a telefoniei mobile 3G și trecerea tehnologiei TV inspre era digitalǎ. Ea presupune, de asemenea, adoptarea unui cadru pentru pozitionarea produsului, in cazul de fatǎ reclamele publicitare. Parlamentul European a dezbatut și a votat textul directivei la 29 noiembrie, iar rezultatul va fi publicat in Jurnalul Oficial pinǎ la sfirșitul anului 2007. Statele membre vor trebui sǎ aplice previziunile in cel mult doi ani din momentul intrǎrii in vigoare.Mai putine pauze publicitareIn prezent, publicitatea este o sursǎ de finantare extrem de importantǎ pentru canalele de televiziune, in special pentru cele private. Conform Observatorului european pentru audiovizual, publicitatea reprezintǎ 28% din venitul canalelor publice de televiziune și 90 % din al celor private. Regulile curente pentru televiziuni impun o derulare continuǎ a programelor de minim 20 de minute, exceptie fǎcind știrile, emisiunile religioase, documentarele și programele pentru copii, care dureazǎ mai putin de 30 de minute și care nu vor fi intrerupte. Ce se va schimba?Publicitatea nu va depǎși 12 minute in fiecare orǎ, iar intreruperile vor avea loc odatǎ la 30 de minute pentru programele de știri și filme. Programele pentru copii pot fi intrerupte la fiecare 30 de minute (dacǎ programul e mai lung de 30 de minute), iar reclamele trebuie astfel concepute incit sǎ nu incurajeze direct copii sǎ-și convingǎ pǎrintii sǎ le cumpere produsele din reclame. Tinind cont de gradul de obezitate in rindul copiilor din Europa, reclamele nu ar trebui sa facǎ referire la produse legate de alimentatie. Reclamele TV nu vor fi ofensive in termeni de discriminare prin rasǎ, gen, nationalitate, dizabilitate, virstǎ sau orientare sexualǎ și nu vor afecta demnitatea umanǎ. Sint interzise reclamele audiovizuale pentru produsele din tutun și pentru produsele medicale disponibile numai cu retetǎ.Noua metodǎ de publicitate: pozitionarea produsuluiPublicitatea prin pozitionarea produsului este frecvent folositǎ in industria cinematograficǎ din Statele Unite, intrucit numeroase filme obtin finantare in schimbul unei imagini sau a unui dialog cu privire produsul in cauzǎ. Tineti minte care e ultimul film cu James Bond pe care l-ati vǎzut? Toate brandurile prezente in film - mașini, ceasuri sau aparate de ras - sint mentionate in film fie prin dialoguri, fie direct prin imagini. Directiva "Televiziune fǎrǎ frontiere" prevede anumite reguli și restrictii pentru publicitatea prin pozitionare, intrucit in prezent ea este autorizatǎ in unele tǎri și interzisǎ in altele. Publicitatea prin pozitionare nu poate fi inclusǎ in programele pentru copii, iar telespectatorii trebuie sǎ fie informati de existenta sa in cadrul programelor, la inceputul și sfirșitul lor, precum și la sfirșitul pauzelor publicitare. Ruth Hieronymi, (Grupul Partidului Popular European și al Democratilor Europeni), care a intocmit raportul, a declarat cǎ "prin acest vot, pot fi eliminate dezavantajele competitive ale produselor europene fatǎ de cele americane. Totodatǎ, se va asigura mai multǎ informatie și transparentǎ telespectatorului, care de cele mai multe ori nu era conștient de aceastǎ modalitate de publicitate".  

Bilantul investitiilor anului 2007: peste 40 miliarde de lei

 Jumatate din investitiile facute in economie au fost in lucrari de constructii noi, adica 19 miliarde 250 de milioane de lei. Cifra este in crestere cu 34,8% fata de perioada ianuarie-septembrie 2006. Pe de alta parte,investitiile in utilaje si mijloace de transport au depasit 17 miliarde si jumatate de lei, avansul fiind de 23,7%. In lunile de vara cresc investitiile in constructiiIndustria a atras 38,7% din suma totala a investitiilor, constructiile - 28,3%, comertul si serviciile - 21,9 %, iar agricultura doar 0,7%. In trimestrul al treilea, valoarea investitiilor in economie a urcat, comparativ cu acelasi interval din 2006, cu 5,3 miliarde de lei, pina la la 17,4 miliarde. La fel ca pe primele noua luni, si in perioada iulie-septembrie se constata o crestere a ponderii investitiilor in lucrari de constructii noi, cu 2,7 puncte procentuale, in timp ce ponderea investitiilor in utilaje a scazut tot cu 2,7 puncte procentuale.  Investitiile nete reprezinta cheltuielile destinate crearii de noi mijloace fixe, dezvoltarii, modernizarii si reconstructiei celor existente, precum si valoarii serviciilor legate de transferul de proprietate.Peste 28 de mii de locuinteS-au contruit mai multe locuinte in 2007 decit in 2006, mai arata datele Institutului National de Statistica. Totusi, statul construieste mai putin decit anul trecut, in aceeasi perioada. Informatiile INS arata ca in toate regiunile Romaniei s-a construit mai mult in 2007 fata de 2006. Pina la 20 septembrie, in acest an au fost date in folosinta peste 28 de mii de locuinte. Pretul locuintelor nu va scadeaPiata locuintelor se dezvolta numeric - arata cifrele statistice. Dar strategic, domeniul este neglijat, spun specialistii. Pe de o parte, in 2007 s-a construit mai mult decit in 2006, in aceeasi perioada. De la 1 ianuarie 2007 si pina la 30 septembrie au fost finalizate cu peste 7.500 de locuinte mai mult decit in aceeasi perioada din 2006. Totalul pe 9 luni: 28.285 de locuinte in 2007. Toate regiunile de dezvoltare au inregistrat plusuri ale numarului de locuinte finalizate. Totusi, aceasta crestere este mai mult un merit al investitorilor privati - constata statistica. Asa incit scaderi ale pretului locuintelor nu sint prognozate.Investitorii straini construiesc in RomaniaPe piata au intrat investitori straini care construiesc locuinte, iar Patronatul Societatilor din Constructii se asteapta ca acestia sa fie tot mai activi pe piata. Totusi, numarul mai mare de locuinte nu va conduce la scaderea pretului, avertizeaza directorul general al Patronatului societatilor din constructii, Adriana Iftime. In 2007 se constata si scadere a numarului de locuinte construite din fonduri publice cu 423, comparind 9 luni din 2007 cu perioada similara din 2006. Directorul general din Patronatul Societatilor din Constructii, Adriana Iftime, considera ca scaderea din dreptul autoritatilor este explicabila. In 2006, ANL si statul au construit, dupa inundatii, mai multe locuinte pentru sinistrati.Tranzactiile imobiliare au depasit un milliard de euroTranzactiile imobiliare din Romania au ajuns in primele 9 luni din an la valoarea de 1,5 milioane de euro, dublu fata de perioada corespunzatoare din 2006. Potrivit companiei de consultanta DTZ Echinox, majoritatea operatiunilor din 2007, dar si cele din prima parte a lui 2008, se vor realiza pe segmentul de birouri, in special pe cel din Capitala. Tranzactii semnificative vor fi inchise si in principalele orase ale tarii, dar pe sectorul comercial se vor inregistra scaderi ale randamentelor in urmatoarele sase luni pina la nivelul de 6%. Deprecierea este de jumatate de punct procentual comparativ cu stadiul actual al pietei de retail. Cea mai mare tranzactie din acest an pe segmetul comercial a reprezentat-o vinzarea Polus Mall din Cluj de catre fondul austriac de investitii Immoeast, pentru suma de 185 de milioane de euro. Pe sectorul de office, suprematia este detinuta de achizitia America House de catre francezii de la Natixis. Fondul a platit 120,3 milioane de euro, tranzactiia fiind inchisa la un randament de 6%. Pe segmentul industrial, cea mai importanta tranzactie a fost realizata in al doilea trimestru al anului, cind GE Real Estate a cumparat la un yield de 8%, sapte proiecte.Segmentarea pietei de locuinteIn contextul in care anul 2007 a reprezentat perioada cea mai dinamica la capitolul vinzari de rezidentiale, cele mai multe cereri (aproximativ 80%) in acest sens au fost inregistrate din partea reprezentantilor clasei medii si medii plus. La ora actuala, piata rezidentiala este segmentata aproape exclusiv in functie de buget, de puterea de cumparare a clientilor, se arata intr-un comunicat al agentiei imobiliare ESOP. Aceasta tendinta exista la noi in contextul in care, pe piata internationala, cumparatorii sint interesati de acele facilitati care raspund obiceiurilor si nevoilor caracteristice unui anumit mod de viata. In ciuda acestei deosebiri insa, se poate deja observa ca si pe piata autohtona consumatorii incep sa devina din ce in ce mai informati, impunind criterii bine definite in procesul de achizitie a unor rezidentiale noi. La ora actuala, piata rezidentiala romaneasca este dominata de doua produse diferite care se adreseaza unor segmente bine definite de consumatori: unii dintre ei pun accent pe facilitati, socializare si un bun acces, in timp ce altii prefera mai multa intimitate si o zona centrala. In urmatorii 2-3 ani se vor dezvolta cu precadere proiecte de tip condominium ce vor integra functiuni multiple, considera Irina Petrescu, director vinzari rezidentiale la ESOP. Tendinta generala este de a construi pe verticala pentru a contracara problema lipsei terenurilor disponibile si a preturilor crescute, a adaugat aceasta.Concept: condominiumulIn momentul de fata, locuintele noi din Romania se prezinta sub forma a trei tipuri de concepte: condominium, blocuri individuale si vile. Conceptul de condominium desemneaza o forma de proprietate ce se exercita in mod individual pentru fiecare apartament si in comun pentru spatiile utilizate de toti locatarii. De regula, un condominium este alcatuit din doua sau mai multe corpuri de cladire cu un regim de inaltime variabil, oferind o serie de facilitati aditionale, destinate uzului exclusiv al rezidentilor. Astfel de proiecte sint solutia pentru a revitaliza platformele industriale aflate in declin si a creste potentialul de dezvoltare a zonelor defavorizate. Condominiumul redefineste ideea de cartier, este gindit ca o zona privilegiata ce propune un anumit stil de viata si fixeaza reguli de convietuire. Inainte de a cumpara un apartament intr-un condominium este bine ca viitorii locatari sa studieze cu atentie conditiile si regulile impuse pentru a-si da seama daca oferta propusa se potriveste cu stilul lor de viata, considera Irina Petrescu, director vinzari rezidentiale la ESOP.Avantaje si dezavantajePe piata romaneasca, proiectele de tip condominium ofera facilitati precum: gradinita, pista de jogging, sali de fitness, aerobic, jacuzzi, restaurant si minimarket, curatatorie ecologica, spalatorie auto, personal de paza si sistem de securitate permanent, piscina. Avantajele unui condominium sint: nivelul redus al traficului si al poluarii, stimularea interactiunii sociale, posibilitatea de a beneficia de spatii verzi mai mari, grad mare de siguranta, o mai buna organizare si administrare, existenta unor facilitati la care poate in alte conditii nu am avea acces, caracter de exclusivitate si prestigiu asociat. Exista insa si citeva dezavantaje ale convietuirii intr-un astfel de complex, cea mai importanta fiind legata de respectarea  unui regulament de ordine interioara ce impune restrictii privind apartamentul propriu-zis, putind ajunge chiar la ingradirea unor obiceiuri personale. Proximitatea vecinilor aduce cu sine un grad mai mic de intimitate, iar facilitatile oferite presupun costuri suplimentare indiferent daca sunt folosite frecvent sau ocazional. "Trebuie, de asemenea, sa luam in calcul eventualele probleme de infrastructura, dar si posibilitatea de prelungire a termenelor de finalizare, generata de amploarea unui asemenea proiect", crede Irina Petrescu, de la ESOP. De obicei, in primul an de functionare, condominiumul este administrat de dezvoltatori, pina la constituirea unei asociatii de proprietari care sa preia mentenanta si administrarea complexului.

Acordarea de credite fara avans pentru achizitionarea de locuinte nu va creste cererea de apartamente.

Nu vine boom-ulAnuntul facut de oficialii unor banci de pe piata romaneasca referitor la acordarea de creditepentru achizitionarea de locuinte fara a se cere avans nu va aduce un nou boom imobiliar.Specialistii din cadrul marilor companii imobiliare considera ca va exista o crestere a cererii, dar nu intr-atit incit sa determine o crestere a preturilor. Acestia spun ca demersul nu va modifica prognozele anterioare referitoare la evolutia preturilor locuintelor: o scumpire de 15-20% pe an pentru apartamentele noi si o crestere mai lenta a preturilor locuintelor vechi.Ce spun specialistiiPrincipalul motiv pentru care avansul 0 nu va aduce o crestere semnificativa a cererii, asa cum s-a intimplat in 2003, cind s-au relaxat conditiile de creditare, este pentru ca, de aceasta data, acest demers ii avantajeaza doar pe cei cu salarii mari. „Acest lucru va influenta intr-o mica masura piata imobiliara, dar totusi pentru inceput se va inregistra o crestere a trendului. Acest avans zero la creditele imobiliare este insotit si de un grad mare de indatorare, fapt care va face ca doar un segment foarte redus de persoane sa-si poata permite sa apeleze la un astfel de credit", apreciaza Georgiana Sandu, director departament rezidential Neocasa. Nu este o opinie singulara. „De multe ori, cumparatorul este nevoit sa contracteze un credit de nevoi personale cu ipoteca si pentru plata avansului. Acordarea unui credit cu avans zero il va scuti pe cumparator de plata avansului, insa acordarea acestui tip de credit presupune indeplinirea unor conditii mai restrictive si in aceeasi masura o rata lunara mai mare", apreciaza analistii Colliers.Conditii anti-avansSpecialistii considera ca impunerile privind acoperirea cu garantii a creditului exclud, practic,existenta unui avans zero adevarat. De avans zero pentru un credit ipotecar se beneficiaza doar daca locuinta e achizitionata la un pret mai mic decit valoarea trecuta in evaluarea bancii. Altfel spus, bancile care activeaza potrivit normelor relaxate de creditare finanteaza fara avans toata valoarea de achizitie a imobilului doar daca aceasta este cu citeva procente sub valoarea estimata.Anda Marian l manager multi-family&international sales Coldwell Banker Affiliates of Romania„Clientii vor avea mai multe posibilitati de indatorare si dezvoltatorii vor trebui sa tina pasul oferind modalitati de plata cit mai flexibile"

Oferta: internet pentru IMM-uri

UPC Romania lanseaza o oferta de pachete de servicii care includ internet de mare viteza de pina la 24 Mbps, telefonie fixa digitala cu minute incluse, email si servicii de televiziune, potrivit unui comunicat al companiei. "Am reusit sa stabilim un record de viteza pentru accesul la internet prin cablu TV, cu 24Mbps. Am marit numarul de minute incluse pentru apelurile nationale catre retele fixe si instalam cel putin doua linii telefonice pentru a oferi clientilor posibilitatea de a suna si a fi sunati. Toate pachetele au incluse si un abonament Basic pentru serviciile de televiziune. Astfel, managerii acestor companii au acces la numeroase canale TV de stiri si canale tematice de business. Serviciile pot fi achizitionate individual sau la pachet, iar reducerea de pret la impachetare ajunge pina la 40%'', a declarat Calin Geru, directorul de marketing UPC Business, divizie a companiei UPC Romania. Caracteristicile pachetelorPentru pachetul de 40 de euro viteza de acces la internet ajunge pina la 8 Mbps si cuprinde doua linii telefonice, fiecare cu cate 250 de minute incluse pentru apelurile nationale catre retele fixe, gazduire de 500 MB si pachetul Basic de televiziune. Cel de 60 euro contine doua linii telefonice, fiecare cu cite 250 de minute incluse pentru apelurile nationale catre retele fixe, gazduire de 1GB si pachetul Basic de televiziune. Pentru viteza de acces la internet pina la 24 Mbps sint incluse doua linii telefonice, fiecare cu cite 250 de minute incluse pentru apelurile nationale catre retele fixe, gazduire de 2 GB si pachetul Basic de televiziune la un pret de 90 euro. Cel mai mare investitori american din RomaniaRetelele UPC Romania deservesc aproape 1.4 milioane clienti, din aproximativ 200 orase. De cind a intrat pe piata romaneasca, in 1992, UPC a investit peste 600 de milioane dolari, devenind astfel cel mai mare investitor american din tara. UPC Romania este afiliata la Liberty Global, Inc.  Aceasta este unul dintre liderii industriei mondiale de comunicatii prin cablu oferind servicii video, voce si acces la internet, pentru a conecta 16 milioane de clienti. Compania are retele de comunicatii in banda larga in 17 tari, in principal in Europa, Japonia, Chile si Australia. Liberty Global, Inc. detine actiuni in companii de distributie de programe si continut media, cum sint Jupiter TV in Japonia si Chellomedia in Europa.

Lichiditati crescute, la bursa sibiana

Investitorii pe bursa instrumentelor derivate de la Sibiu (BMFMS) au plasat in noiembrie 860 milioane lei (247 milioane euro) in 235.539 de contracte la termen, cu 51,3% mai mult decit in octombrie, cele mai cautate fiind derivatele pe SIF Moldova (DESIF 2), SIF Oltenia (DESIF5) si pe euro/leu.Spor de 51,3 %In ultima sedinta a lunii noiembrie, preturile futures au crescut din nou, iar investitorii au fost la fel de prezenti in piata, consemnindu-se peste 14.300 contracte futures si options in 1.913 tranzactii, iar valoarea rulajului s-a ridicat la 51,37 milioane de lei. Raportat la intreaga luna noiembrie, volumul de transfer s-a cifrat la 239.289 contracte, cu o valoare de circa 860 milioane lei (247 milioane euro). Din totalul mentionat, 235.539 contracte au fost realizate in piata futures si 3.750 in cea a optiunilor. Fata de luna octombrie, transferurile au crescut cu 51,3 %. Pulsul burseiIn topul de lichiditate al lunii s-au impus derivata construita pe activul suport al SIF 2 - DESIF 2 - cu 112.600 contracte, urmate indeaproape de DESIF 5, cu 110.911. Pe locul al treilea s-au plasat derivatele leu/euro, cu 4214 contracte. Printre remarcatele din noiembrie s-au aflat DEBRK Cluj, cu aproximativ 3300 contracte, si DETLV, cu peste 2.200. Ultima sedinta din luna noiembrie a demonstrat mentinerea atractivitatii segmentului SIF, astfel ca cele mai tranzactionate derivate au fost DESIF 5, cu aproape 7.000 contracte, si DESIF 2, cu 6,226. Pentru scadenta decembrie, titlurile DESIF 5 au variat intre 4,0352 si 4,145 lei, pretul de cotare stabilit prin ultimele tranzactii fiind de 4,1449 lei/actiune, in crestere cu 10,19 bani. Plusuri consistente de 11 si 17 bani au fost inregistrate si pentru scadentele martie si iunie 2008, pentru care DESIF 5 au fost cotate la 4,43 si 4,55 lei/actiune. DESIF 2 au urmat aceeasi directie, apreciindu-se pentru toate scadentele tranzactionate. Astfel, DESIF 2 decembrie 2007 au cistigat 6,34 bani si au fost evaluate la 3,2849 lei/actiune, iar DESIF 2 cu scadenta martie 2008 au cistigat 12,86 bani pina la 3,5488 lei. Pentru cele mai indepartate scadente - iunie si septembrie 2008 - aprecierile s-au cifrat la 14,9 si 19,89 bani, iar valoarea unei actiuni SIF 2 a fost estimata la 3,68 lei, respectiv 3,9999 lei. Ziua de vineri a adus o lichiditate ridicata si pe raportul leu/euro scadent la finalul anului, pe care s-au incheiat 424 contracte. In total, au fost realizate tranzactii futures pe 22 piete.

Cadouri de sarbatori

dedicate cadourilor pentru colaboratori catre un segment al comunitatii locale care se confrunta cu reale nevoi si lipsuri. Cu BT Asigurari, sarbatorile inseamna un prilej de bucurie chiar si pentru cei mai modesti dintre clujeniActiunea umanitara s-a desfasurat ieri, la Cantina sociala Sfinta Maria din Cluj-Napoca, iar fondurile s-au materializat in cadouri daruite oaspetilor permanenti ai cantinei. Aici sint primite zilnic peste 100 de persoane, in marea majoritate pensionari cu posibilitati materiale extrem de reduse, carora li se ofera hrana gratuita. Chiar si persoanele bolnave, aflate in dificultatea de a se deplasa, primesc acest sprijin prin intermediul apartinatorilor. "Prin traditie, apropierea sarbatorilor de iarna confera tuturor prilejul de a darui si a primi cadouri, ca un gest reciproc de pretuire si atentie, dorind astfel sa anticipam si sa impartasim totodata bucuria si caldura sarbatorii Craciunului. Aducem multumiri pe aceasta cale tuturor partenerilor care ne-au fost alaturi si au inteles acest act de empatie. Avem convingerea ca acest demers impartasit constituie un inceput in implicarea companiei noastre in aria responsabilitatii sociale si sintem increzatori ca vom dezvolta si alte proiecte semnificative in viitor", a declarat Constantin Jeican, presedinte director general al BT Asigurari.Despre BT Asigurari TransilvaniaBT Asigurari a fost infiintata in anul 1994, fiind una dintre companiile Grupului Financiar BANCA TRANSILVANIA, care activeaza in domeniile bancar, de investitii, al leasingului si al valorilor mobiliare. Structura actionariatului BT Asigurari este formata din: Banca Transilvania - 90% si actionari straini - 10%.           Capitalul social subscris si varsat al BT Asigurari este de 67,5 milioane RON, ultima majorare fiind hotarita de catre Adunarea Generala a Actionarilor in luna aprilie 2007. Conform rezultatelor de pe piata, in anul 2006 compania a urcat pe locul 10 in clasamentul pietei asigurarilor din Romania si pe locul 9 la categoria asigurarilor generale.

Anul viitor aduce rate mari

Estimari ingrijoratoare11% dintre romani intentioneaza sa achizitioneze o locuinta in urmatorii trei aniEconomistul sef al UniCredit Tiriac Bank a notat ca, pina la sfirsitul lunii septembrie, ratele dobinzilor au fost pe o tendinta descrescatoare. Care nu se va mai mentine. "Pe segmentul companiilor exista deja o tendinta de crestere a dobinzilor, iar pe retail nu se observa deocamdata o astfel de evolutie. Probabil aceasta se va manifesta de la inceputul anului viitor si va fi semnalata de cresterea dobinzilor pe piata interbancara", a  explicat Pal.Dobinzi mari si la moneda europeanaDeclaratiile analistului de la UniCredit Tiriac vin in contextul in care dobinzile pe piata monetara a bancilor au urcat dupa majorarea dobinzii cheie a bancii centrale de la 7% la 7,50%, pe 31 octombrie, si dupa ce Banca Nationala a Romaniei (BNR) si-a intensificat miscarile de sterilizare a excesului de lichiditate din piata, care a tinut dobinzile sus.Dobinzile au sarit insa si la creditele in moneda europeana, chiar daca Banca Centrala Europeana (BCE) a mentinut din iunie dobinda de politica monetara la 4%, deoarece turbulentele de pe pietele financiare survenite incepind din august ca urmare a crizei de pe piata americana a creditelor ipotecare cu risc ridicat (subprime) au "secat" lichiditatea de pe piata monetara a zonei euro, bancile evitind sa se imprumute una pe alta in lipsa unor informatii clare despre expunerea grupurilor financiare pe piata ipotecara americana.Credit pentru locuinta, o solutie prea frecventaPotrivit unui studiu realizat de UniCredit, 68% dintre romani isi achizitioneaza locuinta prin credit bancar, in timp ce media din Europa Centrala si de Est este de 65%. Peste doua treimi din romanii care isi cumpara o locuinta apeleaza la imprumuturi de la banci, proportie peste media din regiunea Europei Centrale si de Est, se arata intr-un raport al Unicredit Group. Dintre romanii care isi cumpara locuinte, 68% apeleaza la un imprumut de la banci, 35% folosesc propriile economii, 12% vind locuinte mai vechi, iar 7% folosesc mosteniri sau primesc banii de la alte persoane, se precizeaza in studiul referitor la comportamentul financiar al populatiei in Europa de Sud-Est, prezentat in cadrul conferintelor Euromoney de la Dubrovnik. Pe loc fruntasIn Bulgaria, 70% dintre persoanele care isi achizitioneaza o locuinta apeleaza la un credit pentru finantare. Cea mai ridicata pondere din regiune a persoanelor care se imprumuta la banci pentru a-si cumpara o casa este in Ungaria, de 77% din total. Cel mai scazut procent, de 57%, este in Bosnia si Hertegovina. Conform aceluiasi studiu, 11% dintre romani intentioneaza sa achizitioneze o locuinta in urmatorii trei ani, in timp ce 6% dintre cei intervievati in centrul si estul Europei au planuri similare. La nivelul Europei Centrale si de Est, procentul celor care vor sa cumpere o casa in urmatorii zece ani, respectiv 7%, este inferior celui din Romania, de 9%. Unicredit estimeaza un avans accelerat al creditelor ipotecare in Europa de Sud-Est, mai ales deoarece acest tip de produse sint putin raspandite pe pietele din unele state din regiune, printre care si Romania. Expertii bancii italiene sustin ca regiunea are un potential ridicat de crestere pentru segmentul ipotecar si estimeaza o crestere anuala de 24% pentru creditele ipotecare in intervalul 2007-2009.

Gaz pe ruble

Expertii sint de parere ca trecerea la livrari in ruble este o operatiune complexa din punct de vedere tehnic, iar necesitatea acesteia este discutabila. La ora actuala, in scopul de a reduce riscurile legate de variatiile ratelor de schimb, Gazprom accepta plati atit in euro, cit si in dolari. Dolarul, in pericolInsa situatia de pe pietele financiare mondiale, unde pozitia dolarului este extrem de instabila, determina conducerea grupului rus sa-si modifice politica monetara. "Aceasta schimbare va avea loc, mai devreme sau mai tirziu", a afirmat seful departamentului financiar al Gazprom, Andrei Kruglov. Gigantul rus a fost de acord cu cererea Iranului, Venezuelei si Ecuadorului de a renunta la dolarul american ca principala moneda de schimb pentru livrarile de petrol. Potrivit directorului institutului de energie nationala, Serghei Pravossudov, este greu de imaginat cum ar fi posibila o trecere la rubla, in ce priveste preturile la petrol si gaze. "Contractele pe termen lung sint deja semnate", a motivat expertul. Potrivit lui Pravossudov, nu se poate analiza serios aceasta chestiune cit timp nu este nimic sigur. Varianta euroUn analist al companiei de investitii Antanta-Capital, Timour Khairullin, considera fondate preocuparile Gazprom, cursul dolarului in raport cu euro scazind cu aproape 40% din 2002 pina in prezent. Principalii parteneri si clienti ai Gazprom sint in Europa, zona in care grupul rus a inregistrat o scadere a veniturilor, a explicat expertul. Potrivit lui Khairullin, trecerea la preturi in euro ar fi mult mai logica. Pe de alta parte, trecere la preturi in ruble ar face sa creasca cererea pentru moneda rusa si sa-i intareasca acesteia din urma puterea in raport cu alte monede, lucru ce ar accelera inflatia. "Este dificil sa facem estimari pe termen lung, insa in prezent, acest lucru ar diminua competitivitatea economiei din Rusia", a precizat Khairullin.

Investitii incurajate

EximBank, Banca de Export - Import a Romaniei si NRW Bank, banca pentru dezvoltare a landului german Renania de Nord - Westfalia colaboreaza pentru a sustine comertul si investitiile dintre landul german si Romania. Cele doua institutii financiare isi vor furniza reciproc, in baza unui acord semnat, informatii despre produse si servicii din portofoliul propriu, programe de dezvoltare, stimulente pentru investitii si despre utilizarea fondurilor structurale. De asemenea, o componenta importanta a acestui parteneriat se refera la dezvoltarea resurselor umane prin facilitarea accesului la programele de educare si training derulate de fiecare institutie in parte, mai precizeaza reprezentantii Eximbank.

Politica revizuita

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a atras, ieri, toata suma de 4,8 miliarde lei (1,37 miliarde euro) pe care s-au oferit sa o plaseze 12 banci comerciale in depozite cu scadenta la doua saptamini, la dobinda anuala fixa de 7,50%, egala cu cea de politica monetara, potrivit dealerilor. "Desi suma atrasa de banca centrala a fost destul de mare, dobinzile pe termen scurt de pe piata interbancara nu au crescut foarte mult", a spus Ciprian Mihai, sef de departament in cadrul trezoreriei Volksbank Romania. Lichiditatea interbancara nu a scazut foarte mult, dat fiind ca pe 3 decembrie a intrat in piata o suma mai mare decit cea atrasa de BNR, de 6,058 miliarde lei, atrase in urma cu doua saptamini de BNR la o dobanda anuala de 7,50%. Banca centrala a atras la licitatia de lunea trecuta 2,05 miliarde lei in depozite la doua saptamini la dobinda anuala de 7,50%.In avantajul bancilor comercialeBNR a reinceput, din 24 septembrie, sa atraga excesul de lichiditate din piata in depozite cu o dobinda fixa, egala cu cea de politica monetara, dupa ce timp de 11 saptamini a atras acesti bani la dobinzi ce variau de la o banca la alta. Spre deosebire de prima parte a anului, in care folosea dobinda cheie pentru remunerarea leilor in exces atrasi in depozite la o luna, banca centrala pastreaza, in prezent, acesti bani in depozite la doua saptamini. Faptul ca banca centrala atrage bani pe perioade mai scurte de timp permite bancilor sa isi controleze mai bine lichiditatile, sustin analistii si dealerii din piata. Leul, in scadereCursul afisat ieri de Banca Nationala a Romaniei (BNR), de 3,5078 lei/euro, descrie o depreciere a monedei nationale cu un ban (0,3%) fata de euro, de la 3,4973 lei/euro, cit era vineri. Banca centrala a afisat in prima parte a zilei de ieri un nivel al dobinzii la depozitele atrase (BUBID) pentru o zi (overnight) de 7,17% pe an fata de 7,16% pe an cit era la sfirsitul saptaminii trecute, iar pentru depozitele overnight plasate (BUBOR), dobinda a crescut usor la 7,83% pe an, de la 7,82% pe an, cit era vineri.

Target dublu

Asitrans tinteste prime de 40 milioane lei in perioada octombrie 2007 - ianuarie 2008 din vinzarea a 80.000 de polite de raspundere civila auto (RCA), mai mult decit dublu fata de acelasi interval din 2006, a spus directorul executiv al companiei, Andrei Vlad Gluvacov. "Compania a inregistrat o valoare a primelor brute subscrise de 16,8 milioane lei din vinzarea politelor RCA in lunile octombrie 2006-ianuarie 2007, dupa ce am incheiat 35.000 de polite RCA", a precizat Gluvacov. El a adaugat ca, numai in perioada 22 octombrie-25 noiembrie 2007, Asitrans si-a dublat numarul de polite RCA vindute fata de acelasi interval din 2006, pina la 22.000 polite, deoarece compania si-a pastrat tariful si a oferit tichete cadou cu valori intre 20 si 40 lei la incheierea politelor.

Semne bune pentru ADR

Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) intruneste conditiile pentru a obtine acreditare definitiva, raportul de audit privind activitatea agentiei urmind sa fie elaborat pina in 15 decembrie, a declarat, ieri, secretarul de stat Cornelia Harabagiu. "APDRP indeplineste conditiile favorabile pentru a obtine acreditare definitiva, doar la APIA (Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura-n.red) s-au inregistrat probleme majore. APRDP are experienta in derularea fondurilor europene, a dobindit o anumita maturitate, prin gestionarea fondurilor SAPARD", a precizat Harabagiu.Ca si rezolvataAacesta a precizat ca firma care realizeaza auditul celor doua agentii de plati (Deloitte - n. red.) trebuie sa prezinte un raport, pina la 15 decembrie, in vederea obtinerii acreditarii definitive. "Pe baza acestui raport, agentia obtine sau nu acreditarea definitiva, decizia urmind sa fie luata in 15 decembrie. Aceasta acreditare este obligatorie pentru derularea fondurilor de dezvoltare rurala, dar nu se pune problema ca APDRP sa nu fie acreditata definitiv", a mentionat Harabagiu. In subordinea MADR functioneaza doua agentii responsabile cu gestionarea fondurilor europene, respectiv Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) si Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP). Cele doua agentii de plati au obtinut acreditare provizorie in data de 15 decembrie 2006.

Corigenti la proiectele SAPARD

„De la inceputul programului SAPARD am reziliat circa 300 de proiecte, valoarea acestora fiind de peste 30 de milioane de euro", a declarat ieri Laszlo Klarik, directorul general SAPARD. Potrivit reprezentantillor APDRP, cele mai multe contracte reziliate au reprezentat proiecte depuse pentru masura agroturism. „Reziliam si trei proiecte pe saptamina. Principalele probleme erau legate de constructori. Sint proiecte contractate din 2005 care nu au fost demarate", a declarat, ieri, directorul general adjunct APDRP, Ecaterina Rosu. Aceasta a precizat ca o alta cauza de reziliere a contractelor pentru agroturism a fost absenta cofinantarii. „In multe cazuri, beneficiarii si-au dat seama ca nu pot asigura cofinantarea proiectelor. De asemenea, anumiti beneficiari au intentionat sa modifice proiectul initial, nerespectind astfel prevederile contractuale", a explicat Ecaterina Rosu.Agentia de Plati a anuntat, ieri, ca a efectuat, pina in prezent, plati de peste 1 miliard de euro catre beneficiarii programului SAPARD. Potrivit sursei citate, valoarea totala alocata pentru Programul SAPARD (buget de stat si contributia Uniunii Europene) reprezinta 1,5 miliarde de euro, iar pina in prezent au fost alocate plati in proportie de 67% pentru cele 4.711 proiecte contractate.

Bani UE pentru proiecte neeligibile

Ministerul Agriculturii vrea sa finanteze si dezvoltarea domeniului panificatieiAsteptam raspuns de la CE„Regulamentul european ne permite sa acordam fonduri de dezvoltare rurala doar pentru unele sectoare din industria alimentara. Pentru anumite sectoare, cum ar fi panificatie, dulciuri sau apa minerala, nu se accepta finantare din fonduri de dezvoltare rurala", a spus, ieri, Viviana Vasile, director in cadrul MADR, care a precizat ca MADR a solicitat Comisiei Europene ca si pentru aceste sectoare sa acorde sprijin financiar din fonduri de dezvoltare rurala. „Comisia Europeana a acceptat sa includem in masura de procesare si aceste domenii, dar pe o schema a ajutoarelor de stat. Am avut mari probleme in privinta acestei scheme de ajutoare de stat. Initial, am propus o varianta regionala, dar nu am primit acordul Comisiei Euroepene. Ulterior, am revenit cu o schema de ajutor de stat pentru IMM-uri, pentru care nu am primit inca raspuns de la Comisie", a explicat Viviana Vasile.Fonduri de 741 de milioane de euroComisia Europeana a recomandat Romaniei sa nu primeasca proiecte inainte de aprobarea Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR). Romania trebuie sa trimita Comisiei Europene, pe 12 decembrie, Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) revizuit, in functie de observatiile facute de Comisie pe baza documentului propus initial de Romania.PNDR stabileste politicile si actiunile de dezvoltare rurala pentru perioada 2007-2013, in domeniile agricol, silvic si dezvoltare rurala, dar si proiectele de investitii. Prin PNDR se vor derula, pina in 2013, fonduri europene de peste 8 miliarde de euro, fonduri provenite din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala. Potrivit datelor furnizate de MADR, fondurile pentru dezvoltare rurala repartizate pentru acest an sint de 741,6 milioane de euro.

Pasionati de telefonul mobil

Potrivit unor statistici citate de postul TV The Money Channel (TMC), romanii au vorbit 9,7 miliarde de minute la telefonul mobil, in prima jumatate a acestui an. Cifra reprezinta o crestere de 24% fata de semestrul al doilea al anului trecut. Ponderea cea mai mare, de aproape 80%, este detinuta de apelurile catre numere din aceeasi retea. Acestea au avut si cea mai insemnata evolutie, de 25,8% fata de perioada precedenta. Astfel, in medie, un utilizator de telefonie mobila a vorbit intr-o luna 1 ora si 23 de minute, mai mult cu 8 minute decit anul trecut. Nici la trimis mesaje romanii nu stau rau: au fost mai harnici in prima jumatate din 2007, fata de a doua jumatate a anului trecut. Cresterea este de 27% fata de traficul inregistrat in semestrul al doilea din 2006 si cu 40% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In medie, un utilizator a trimis 13 mesaje scrise pe luna, arata TMC. C. J.

Protest al revolutionarilor la sediul PNL

Zeci de revolutionari au protestat, ieri, in fata sediului central al PNL din Bucuresti. Ei s-au declarat nemultumiti de faptul ca nu isi pot preschimba nici acum certificatele de revolutionar si cer demisia secretarului de stat responsabil cu aceste probleme. Revolutionarii spun ca Guvernul amina intentionat adoptarea unei hotariri prin care sa le dea posibilitatea preschimbarii certificatelor, in schimbul carora ar primi o suma cuprinsa intre 15.000 si 20.000 de euro. Autoritatile, insa, spun ca analizarea tuturor dosarelor este anevoioasa, pentru ca este vorba de un numar de peste 15.000 de persoane, iar unele au dosare false de revolutionari. Din cauza protestului, conducerea PNL a fost nevoita sa isi amine sedinta programata pentru ieri dimineata. C. J.

Pe locul 2 la someri sub 25 de ani

Potrivit unui studiu Eurostat, Romania este tara aflata pe locul al doilea in Uniunea Europeana la rata somajului sub virsta de 25 de ani. Aceasta a fost, in octombrie 2007, de 20,7%, Romania fiind devansata, la acest capitol, doar de Grecia, unde rata a fost de 22,9%. Pe locul al treilea se plaseaza Franta, cu o rata de somaj de 19,3% in rindul tinerilor sub 25 de ani. Cei mai putini tineri someri se inregistreaza in Olanda (o rata de 5,2%), Danemarca (8,3%) si Austria (8,3%). Analiza Eurostat a avut in vedere si rata somajului in general, pe zona euro, unde aceasta a ajuns la 7,2%, adica a inregistrat o scadere fata de lunile trecute (datele au fost prelevate pentru luna octombrie a acestui an), dar si fata de aceeasi perioada a anului trecut. Cea mai scazuta rata a somajului in octombrie s-a inregistrat in Danemarca (2,9%) si Olanda (3,1%), iar cea mai ridicata a fost in Slovacia (11,2%) si Polonia (8,8%). Din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, in 23 s-a inregistrat o scadere a ratei somajului de-a lungul acestui an, iar in patru dintre ele s-a remarcat o crestere. Astfel, pe primele locuri la scaderea ratei somajului se numara Polonia (de la 12,6% la 8,8%) si Republica Ceha, iar pe primele locuri la cresterea acestei rate se afla Portugalia (cu aproape un procent) si Irlanda. Comparativ, rata somajului european a scazut in rindul barbatilor, de la 7,3% la 6,4%, dar tot o scadere s-a inregistrat si in rindul femeilor, de-a lungul ultimului an: de la 8,5% la 7,6%. Estimarile Eurostat arata ca  16,5 milioane de persoane din statele membre ale UE nu aveau un loc de munca in luna octombrie a acestui an. Cifra este mai scazuta decit anul trecut, cind, in octombrie, peste 18 milioane de europeni erau someri. Sondajul a fost realizat atit pe cele 27 de state membre ale UE, cit si pe zona euro, din care Romania inca nu face parte. S-au luat in vedere, spre comparatie, rata somajului din SUA in luna octombrie, de 4,7%, si cea din Japonia, de 4%.

Octav Cozminca ataca, Puscas reactioneaza

Deputatul Vasile Puscas sustine ca Octav Cozminca nu a avut niciodata Clujul la inima„PSD se indreapta spre dezastru"Perioada de armistitiu intre taberele din interiorul PSD s-a incheiat dupa alegerile europarlamentare: sustinatorii fostului presedinte, Ion Iliescu, au inceput sa iasa la atac. „PSD se indreapta spre dezastru", este afirmatia fostului lider PSD Octav Cozminca, intr-un interviu amplu acordat publicatiei „Jurnalul National". La fel ca Ion Iliescu, Octav Cozminca este de parere ca PSD „a gresit profund" in ultima vreme, ca „este nevoie de un congres extraordinar" si ca partidul ar trebui sa urmeze o strategie clara: ori la putere, ori in opozitie. „Rezultatul PSD la europarlamentare este cel mai prost din istorie de la divizarea fostului FSN si da o nota extrem de defavorabila electoratului nostru. Este vorba de conducerea si de organizarea defectuoasa a partidului, dar mai ales a campaniei electorale. Probabil ca multi n-au incredere in actuala conducere a PSD, care n-a demonstrat competenta si nici n-a facut performanta. Liderii actuali ai PSD au comis o serie de erori grave", considera Octav Cozminca.Puscas critica declaratiile lui CozmincaPrincipalele greseli imputate de acesta actualei conduceri a PSD sint referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, votarea motiunii de cenzura si sustinerea votului uninominal promovat de catre Basescu. Acuzele lui Cozminca au mers si mai departe, el numindu-i pe liderii actuali „niste cozi de topor care au tinut sa-si etaleze calitati si veleitati de lideri politici, desi, in realitate, sint niste neica-nimeni". „Decit sa fiu intr-un partid reformat condus de Geoana, Dragnea si de asa-zisul grup de la Cluj, care are perspectiva sa faca sub 20% la alegerile viitoare, mai bine ramin intr-un PSD condus de Ion Iliescu, dar cu 30%- 40%", mai spune fostul lider social-democrat. Declaratiile sale au fost imediat criticate de alti lideri social democrati, intre care si deputatul clujean Vasile Puscas, fost negociator-sef al Romaniei cu Uniunea Europeana. Acesta il acuza pe Cozminca de faptul ca „nu a avut niciodata Clujul si Ardealul la inima".PSD si PNL se tatoneaza reciproc„Rezultatul alegerilor europarlamentare ni-l asumam. Noi nu o sa facem «ciocu' mic» si o sa discutam, democratic, in partid", promite Puscas. Ieri, social-democratii s-au reunit in cadrul Comitetului Executiv al partidului, pentru a stabili strategia pentru perioada urmatoare. Inca de la inceputul sedintei, vicepresedintele PSD Marian Vanghelie a declarat ca nu se pune problema unei aliante cu PNL, cel putin din punctul sau de vedere. Declaratia sa vine dupa ce, la sfirsitul saptaminii trecute, liderul PSD Nicolae Vacaroiu recunostea ca PSD „tatoneaza" terenul. Vanghelie a subliniat faptul ca nu va vota pentru o astfel de alianta politica. Afirmatia a fost facuta inainte de sedinta in care, potrivit unor surse din interiorul PSD, era posibil sa se discute o eventuala colaborare cu liberalii. Si PNL urma sa ia in discutie posibilitatea cooptarii la guvernare a social-democratilor, au confirmat surse liberale pentru Antena 3.