monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Ajutoare de stat pentru fermieri

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) va elabora un program de investitii destinat micilor fermieri, prin care sa existe o cofinantare de pina la 70%, acordata sub forma ajutoarelor de stat, a declarat, ieri, ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos. „In bugetul pentru 2008, avem prevazut un pachet financiar pentru producatorii agricoli. In functie de banii ramasi dupa acordarea subventiilor, vom aloca aceasta diferenta pentru cofinantarea investitiilor, sub forma ajutoarelor de stat“, a spus Ciolos. Potrivit ministrului Agriculturii, cofinantarea este destinata micilor fermieri si poate ajunge pina la 70%. „Ne gindim sa existe cofinantare pentru centrele de sacrificare, de pina la 70%, din banii de la buget. De asemenea, micii fermieri pot primi un ajutor de stat pentru achizitia, de exemplu, a tancurilor de racire a laptelui. Important este sa le oferim micilor fermieri aceasta cofinantare, din bugetul de stat, pe formele de ajutor de stat pe care mai putem sa le dam pina in 2009“, a explicat Ciolos. Ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos, a discutat, ieri, cu premierul Tariceanu despre masurile luate de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) pentru evitarea clauzei pe agricultura, dar si despre probleme ale sectorului sanitar-veterinar, precum ecarisajul sau pesta porcina. Ciolos a declarat, ieri, ca vor exista grupuri de lucru permanente, din care vor face parte reprezentanti ai Ministerului Agriculturii si ai Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) si care vor raspunde de aceste probleme ale sectorului sanitar-veterinar, precum pesta porcina. 

Cosmarul ‘77

Imaginile dezastrului din 1977 sint inca vii in mintea romanilorValoarea pagubelor in cazul unui cutremur ar depasi produsul intern brut (PIB) al Romaniei din anul trecut, de 97 de miliarde de euro, si ar fi apropiata de PIB-ul din acest an, estimat la circa 118 miliarde de euro. Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Angela Toncescu, sustine ca acestea ar fi rezultatele unui studiu realizat de Ministerul Mediului in colaborare cu Banca Mondiala in urma cu circa 2 ani. Studiul a avut in vedere efectele produse de cutremurul din 1977, care au fost actualizate. Potrivit lui Toncescu, numai 8% dintre cei care detin o proprietate au o asigurare facultativa din cele 8,4 milioane de locuinte. Toncescu a precizat ca suma maxima asigurata este de 20.000 de euro pentru locuintele tip A, respectiv 10.000 de euro pentru locuintele tip B. Astfel, prima obligatorie este de 10 euro in cazul locuintelor tip B si de 20 de euro in cazul locuintelor tip A. „Daca luam in calcul prima de 10 euro, pentru fiecare luna ar reveni 2,7 lei (0,80 de euro), suma calculata la cursul BNR, care reprezinta cel mult trei piini sau un litru de lapte“, a adaugat Toncescu. Ea a adaugat ca romanii nu au o educatie a protejarii propriilor bunuri. Potrivit unui sondaj realizat de INSOMAR, 60% din persoanele chestionate au precizat ca sint de acord cu introducerea legii privind asigurarea obligatorie a locuintei, 30% nu sint de acord cu aceasta lege, iar circa 10% nu au dat nici un raspuns. Conform aceluiasi sondaj, 12,8% dintre respondenti au mentionat ca au o asigurare de locuinta facultativa, 85% dintre acestia nu au nici o asigurare, in timp ce 3,7% dintre cei intervievati au spus ca nu detin o locuinta proprie.

In asteptarea elitelor

Cinci secole de muzica germana in TransilvaniaOrchestra de camera „Virtuozii din Bucuresti" va sustine duminica, 11 noiembrie, ora 19.00, la Biserica Romano - Catolica, un concert extraordinar intitulat „Cinci secole de muzica germana in Transilvania". Orchestra dirijata de maestrul Horia Andreescu va interpreta din operele compozitorilor: Valentin Greff Bakfark, Martin Fay, Philipp Caudella, Johannes Christophus Lukas Hedwig si altii. Orchestra de camera „Virtuozii din Bucuresti" s-a constituit in 1988 din initiativa dirijorului Horia Andreescu. Ea este alcatuita din muzicieni de elita ai Filarmonicii „George Enescu", ai Orchestrei Radiodifuziunii Romane si de la Universitatea de Muzica din Bucuresti. Dupa 1990, „Virtuozii din Bucuresti" au devenit prima orchestra particulara si una din primele de acest gen din estul Europei. Repertoriul orchestrei cuprinde o larga paleta stilistica din sec. al XVI-lea si pina la muzica din zilele noastre, dar repertoriul de baza ramine cel clasic, cu accente asupra creatiei lui Joseph Haydn si a compozitorilor germani din Transilvania.Intre  artistii si ansamblurile de prestigiu cu care a colaborat sau continua sa colaboreze orchestra se numara Misha Maisky, Jean-Pierre Rampal, Paul Goodwin, Abdel-Rahman El Bacha, Angela Gheorghiu, Dan Grigore, Valentin Gheorghiu si Ruxandra Donose.Scorpions la SibiuConcertul extraordinar al celebrei formatii germane Scorpions, de pe 10 noiembrie, promoveaza noul album Humanity - Hour 1, lansat pe 25 mai. Albumul a fost produs de James Michael si Desmond Child avind o baza conceptuala care transmite un hard pop energetic si melodios. La 35 de ani de la aparitia albumului de debut, Lonesome Crow, Scorpions considera ca au atins o noua culme a creatiei in cariera lor impresionanta si intentioneaza sa demonstreze acest lucru odata cu aparitia albumului cu numarul 21. Trupa Scorpions a lucrat la noua sonorizare a formatiei cu Desmond Child si James Michael, timp de 4 luni, in mai multe studiouri din Los Angeles. Nimic n-a fost lasat la intimplare: a existat chiar si un antrenor particular al personalului pentru a mentine trupa intr-o forma fizica excelenta in timpul inregistrarilor.Calendarul formatiei este deja aproape plin pentru anul acesta. Turneul mondial Humanity 2007/2008 ii va purta pe Scorpions direct prin Europa, America de Nord si Sud  si Asia.La Sibiu, oricine se poate exprima in CULORIOrchestra de camera „Virtuozii din Bucuresti" este alcatuita din muzicieni de elita„Exprima-te in CULORI!" intra in categoria invitatiilor fara precedent lansate de o biblioteca publica din Romania. Este logo-ul sub care s-au desfasurat, pe parcursul anului 2007, sapte biblioateliere de arta plastica, intr-o maniera neconventionala, care a spart sabloane uzate, creind insa altele, mult mai dinamice si mai libere ca expresie si participare. Atmosfera in biblioatelier este una europeana. Toti participantii sint liberi sa se exprime in culori, indiferent de virsta, de pregatire sau abilitate artistica. Fara maestru, fara juriu, inconjurati doar de culori, pensule si hirtie, oamenii se bucura, comunica, se incurajeaza reciproc in demersul artistic si isi promit de fiecare data o noua intilnire la urmatorul biblioatelier. Conceptul a stirnit interesul multor turisti, din tara si, mai cu seama, din strainatate. Acest melanj a animat si mai mult atmosfera. Diferentele de cultura sau anumite neintelegeri lingvistice au fost solutionate prin singurul limbaj obligatoriu in cadrul biblioatelierului, cel plastic, cromatic, universal valabil. Parte din lucrarile realizate in acest context vor face obiectul unei expozitii in anul urmator, precum si subiectul unui material multimedia care va concentra intreaga activitate si atmosfera.Cei interesati isi pot exersa talentul sau pur si simplu experimenta arta plastica, vineri, 9 noiembrie, la sediul Bibliotecii Judetene Astra.

Fara motiune

Termenul in care partidele parlamentare puteau depune o motiune de cenzura la adresa Guvernului Tariceanu pe tema asumarii raspunderii pe proiectul de lege privind votul uninominal a expirat ieri. Nici o formatiune politica nu a depus o astfel de motiune. Guvernul scapa, astfel, de posibilitatea demiterii, lucru ce s-ar fi intimplat automat daca exista o motiune de cenzura care era adoptata. Totusi, proiectul de lege pe care Executivul si-a asumat raspunderea va fi contestat la Curtea Constitutionala de catre Partidul Democrat. Acesta reclama amendamentul referitor la alegerea uninominala a presedintilor de Consilii Judetene, amendament ce apartine PSD si a fost adoptat de Guvern in textul legii. Presedintele Traian Basescu a anuntat ca nu va promulga legea pina dupa referendum. 

Referendum cu repetitie

Presedintele Traian Basescu a declarat ca, daca referendumul pentru votul uninominal nu va fi validat din cauza absentei la vot a cetatenilor, el va relua demersul. „Voi declansa un nou scrutin pe aceasta tema", a precizat Basescu. El sustine ca, anul viitor, intentioneaza sa ceara opinia cetatenilor, prin referendumuri, si pe alte teme. Deocamdata, isi asuma un eventual esec la referendumul pentru votul uninominal, la care trebuie sa se prezinte aproximativ opt milioane de romani la urne ca sa intruneasca toate conditiile legii. „Mi-am asumat acest risc. Nimeni nu trebuie sa creada ca sint un politician naiv. Daca se rateaza referendumul, il voi repeta", a promis seful statului. Premierul Calin Popescu Tariceanu a catalogat intentiile presedintelui drept un capriciu. „Un referendum este prerogativa presedintelui. Doua, trei, patru reprezinta capricii ca sa cheltuiesti mai multi bani", a punctat el. 

Cetatenii romani sint pe primul loc in topul infractorilor de origine straina din Italia

Ministerul italian de Interne a anuntat ca, din cei 3.500 de straini arestati in acest an pentru infractiuni savirsite in Italia, 2.700 sint romani. Infractiunile comise de acestia au general valuri de nemultumiri in Italia, unde multe persoane incep sa se fereasca de romani. Potrivit raportului Ministerului italian de Interne, care a aparut in luna iunie, romanii conduc in top la sapte categorii de infractiuni: omucideri voluntare, violente sexuale, furturi auto si din locuinte, furturi calificate, jafuri in magazine si extorcari. Raportul a dat apa la moara unei campanii a unor politicieni italieni care s-a axat pe pericolul reprezentat de imigrantii romani si albanezi din Italia. Primarii mai multor orase, precum Padova, Roma, Rimini sau Florenta, au facut declaratii publice despre acest fapt si au amenintat ca vor aduce problema in discutie la nivelul inaltilor oficiali ai Uniunii Europene. Presa din Italia a acordat spatii largi infractiunilor comise de romani si incidentelor in care au fost implicati romani, unele considerate de-a dreptul socante chiar de catre o tara care are o „traditie a violentelor" din perioada „de glorie" a mafiei. Acum o luna, trei romani au fost condamnati in Italia pentru ca au ucis o contesa in timpul unei tilharii. La scurt timp, un roman a violat o femeie pe treptele unei biserici, incident care a atras indignarea opiniei publice. Ulterior, un alt roman a fost omorit intr-o reglare de conturi in centrul Romei, intre bande rivale. Fapta comisa miercuri seara de Nicolae Romulus Mailat a ajuns pe prima pagina a tuturor ziarelor din Italia. „O adevarata oroare", acestea au fost cuvintele folosite de primarul Romei, Walter Veltroni. „In momentul in care l-au capturat pe roman, politistii au remarcat pe hainele acestuia pete de singe, in timp ce pe piele avea contuzii provocate de victima", precizeaza cotidianul „La Reppublica".

Romania in UE: carte de vizita cu infractori

Primarul Romei ii ameninta pe imigrantii romani cu masuri dureCondamnat  in RomaniaGiovanna Reggiani, o italianca de 47 de ani, sotia unui ofiter al Marinei italiene, a fost violata, agresata si aruncata intr-un canal de la periferia de nord a Romei. Autorul atacului a fost identificat ca fiind Nicolae Romulus Mailat, un cetatean de 24 de ani, roman de etnie roma. Fapta s-a petrecut miercuri seara, iar informatiile initiale oferite de presa italiana au fost ca femeia decedase. Ulterior, s-a confirmat faptul ca era in stare grava, mai exact in moarte cerebrala, fara sanse de supravietuire. Agresorul traia in Italia si locuia intr-o tabara improvizata pe malul Tibrului. El este originar din Avrig, judetul Sibiu, si fusese condamnat in Romania la 3 ani de inchisoare pentru furt calificat. Fapta a trezit reactii imediate si dure in Italia. Walter Veltroni, primarul Romei, este cunoscut pentru pozitiile sale energice la adresa romanilor. De altfel, imediat dupa incidentul de miercuri, el a declarat ca, „inaintea intrarii Romaniei in Uniunea Europeana, Roma era unul din orasele cele mai sigure din lume. De vina sint romanii, iar responsabile sint autoritatile de la Bucuresti".Lege dura In aceste conditii, Guvernul italian s-a intrunit intr-o sedinta de urgenta si a decis aprobarea unei ordonante de urgenta prin care imigrantii infractori pot fi trimisi pe loc acasa, fara o decizie judecatoreasca, doar in baza unei decizii a prefectului zonei. Ordonanta vizeaza, in special, infractorii romani. Premierul italian Romano Prodi a declarat ca membrii comunitatii romane din Italia „sint in mare parte persoane serioase si muncitoare". „Sintem hotariti sa mentinem un sistem de securitate corect si puternic pentru concetatenii nostri", a spus Prodi. Avind in vedere ca ne confruntam cu un asemenea flux de imigranti, trebuie sa luam un set de masuri: o lege, interventia pe teren si presiuni asupra Romaniei. Daca vrei sa stai in Europa, trebuie sa accepti regulile", a transat primarul Romei.Reactii romanestiPresedintele Traian Basescu a declarat ca o lege care sa ii vizeze strict pe romanii din Italia este „inadmisibila", insa a recunoscut ca Italia poate emite o lege impotriva tuturor cetatenilor UE care comit infractiuni pe teritoriul ei, ceea ce Guvernul italian a si facut. Ministrul roman de Interne, Cristian David, a afirmat ca nu se pot impune restrictii la libera circulatie a romanilor pe teritoriul Uniunii, acesta fiind un drept cistigat prin aderare.Si premierul Calin Popescu Tariceanu si-a exprimat regretul fata de incidentul cumplit petrecut la Roma. De altfel, autoritatile au trimis trei ofiteri romani de politie la Roma, ieri dimineata, pentru a-i ajuta pe politistii italieni. Acestia au „curatat" cimpul de nomazi de la periferia Romei unde locuia si agresorul rom. Ei au luat-o in custodie pe femeia care l-a denuntat pe atacator, o romanca pe nume Emilia, care locuia in aceeasi tabara si care a contribuit la arestarea criminalului.

Malarii pe calculator

 Inamicul numarul unu al calculatoarelor, in epoca tehnologiilor avansate, il reprezinta virusii. Cea mai buna solutie pentru a va proteja calculatorul este sa instalati un sistem de protectie antivirus cit mai nou si mai eficient Istoria virusilor de calculatoare este lunga si interesanta, dar ea a devenit cu adevarat palpitanta abia din momentul in care a inceput sa se dezvolte industria PC-urilor. Pe masura ce dezvoltarea acestor calculatoare noi progresa, a devenit posibila si accesarea a mai mult de un program intr-un singur computer. In anul 1986, niste programatori de la Basic&Amjad au descoperit ca un anumit sector dintr-un floppy disk contine un cod executabil care functiona de cite ori porneau computerul cu discheta montata in unitate. Acestora le-a venit ideea inlocuirii acestui cod executabil cu un program propriu. Acest program putea beneficia de memorie si putea fi astfel copiat in orice discheta si lansat de pe orice calculator de tip PC. Ei au numit acest program virus, ocupind doar 360 KB dintr-un floppy disc. In acelasi an, programatorul Ralf Burger a descoperit ca un fisier poate fi facut sa se autocopieze, atasind o copie intr-un alt director. El a facut si o demostratie despre acest efect pe care l-a numit VirDem (Virus Demonstration). Acesta a reprezentat un prim exemplu de virus, autentic dar destul de nevinovat, intrucit nu putea infecta decit fisierele cu extensia .COM. Dar aceste a fost doar inceputul.  La scurt timp au inceput sa apara numerosi virusi, fabricati peste tot in lume. Ei au evoluat rapid, luind diverse forme si inglobind idei din ce in ce mai sofisticate. Tipuri de virusiVirusii informatici nu afecteaza numai buna functionare a calculatoarelor. Printr-o proiectare corespunzatoare a partii distructive, cu ei pot fi realizate si delicte de spionaj sau fapte ilegale de santaj si constingere. Virusii pot fi clasificati dupa diferite criterii: modul de actiune, tipul de amenintare, grade de distrugere, tipul de instalare, modul de declansare etc. Astfel, principalele tipuri de virusi sint: bacteria, bomba, bomba cu ceas, bomba logica, calul troian, viermele (Worm), virus (Virus), virus al sectorului de boot (Boot sector virus), virus atasat (Appending virus), virus criptografic (Crypto virus), virus critic (Critical virus), virus cu infectie multipla (multi-partite virus), virus de atac binar, virus de legatura (Link virus), virus detasabil (File jumper virus), virus invizibil (Stealth virus), virus nerezident (Runtime virus), virus parazit (Parasitic virus), virus polimorf (Polymorphic virus) sau virus rezident (Rezident virus).Dezinfectia In lupta impotriva virusilor este necesar sa cunoasteti cele mai importante si eficiente mijloace, metode si tehnici care pot fi utilizate in acest scop. Operatia prin care se elimina un virus dintr-un fisier sau dintr-un sistem se numeste dezinfectie (clean).   Pentru aceasta aveti nevoie de un program antivirus. Acesta cauta fisiere infectate, analizind secvente identificabile ca apartinind unor virusi cunoscuti, printr-un program de scanare. Programele de scanare au diverse limitari, printre care, cea mai importanta este faptul ca ele nu pot cauta decit virusi deja identificati sau cunoscuti. Un software antivirus reprezinta un  produs program utilizat pentru a identifica si deseori pentru a furniza mijloacele necesare eliminarii virusilor de pe sistemele infectate. Acest proces este denumit frecvent „curatare" sau „dezinfectare". Un software de dezinfectie  nu este altceva decit un program care incearca sa indeparteze virusii de pe discurile infectate, astfel incit sa restaureze elementele infectate la starea lor anterioara.  Vaccinul este un program pe calculator realizat pentru a oferi o protectie impotriva virusilor de calculator. Adaugind un cod scurt la fisiere, de declanseaza o alarma atunci cind un virus incearca sa modifice fisierul. Vaccinurile mai sint numite si programe de imunizare. Sfaturi pentru a evita infectarea calculatorului dumneavoastra cu virusi:- nu incercati programe executabile de pe sistemele de buletine informative daca nu sinteti sigur ca ele sint fara virusi . - nu preluati programe executabile vindute prin posta si care tin de domeniul public sau in regim shareware, daca nu se precizeaza ca se verifica fiecare program vindut. - nu incarcati niciodata un program transmis de curind pe un sistem de buletine informative, pina cind el nu a fost verificat de operatorul de sistem. - nu copiati dischete sau cd-uri  pirat ale programelor comercializate, deoarece ele pot contine virusi. - cumparati si folositt programe recunoscute de detectare a virusilor - instalati un program de detectare a virusilor, rezident in memorie, care sa examineze fisierele pe care le copiati in calculator 

Programul Sibiu CCE 2007

Vineri, 2 noiembrie  ora 00.00, Ateliere Uniunea Artistilor Plastici din Romania - Simpozionul „Artele Focului". ora 00.00, Parcul Bulevard - Expozitie de sculptura „GRADINA" - sculptor Liviu Mocanora 00.00, Parcul Tineretului - Monument de arta contemporana „Puntea", realizat de sculptorul Ioan Thimmel ora 00.00, spatiul urban - Instalatii „Imperiu la Periferie. Urme Austriece in Sibiu" ora 08.00, Primaria Sibiu- holul mare - Expozitia „Future Cities - Living Cities" ora 08.00, Diverse locatii - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermannora 08.00, Primaria Sibiu- holul mare - Salonul International de Gravura Mica „Carbunarii 2007" ora 09.00, Biserica Evanghelica - Expozitie de fotografii, autor Kurt Kaindl, insotita de texte in limba germana, romana si engleza ale scriitorului Karl-Markus Gauss ora 10.00, Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch - Expozitie de acuarele Friedrich Eberle. Biserici si Biserici Fortificate in Transilvania. Loc de credinta refugiu si aparare. ora 10.00, Galeria Art-VO - Daniela Turcu - Casting for a play „Instinctual" ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Expozitia Salonul International de Arta ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Simple Living / aka voluntary simplicityora 10.00, Muzeul Brukenthal - Expozitie „Imperiu la Periferie. Urme Austriece la Sibiu" ora 10.00, Muzeul National Brukenthal - Expozitie - Confluente europene in arta transilvana /sec. XVII-XXora 10.00, Teatrul Gong - Aventurile lui Pinocchioora 11.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal  - Arhiva Demarco. Contemporary Exhibiting ora 14.00, Studioul de Film ASTRA - „365 de ferestre spre lume - Logodnicele grase", un film de John Bulmer (UK)ora 15.00, Centrala Termica nr 3 - .artlabs - reviewing the medium: CONNECTIVITYora 18.00, Biblioteca Judeteana ASTRA - Simfonia florilor. Europa - un patrimoniu cultural comun prin Lectura - Cultura - Natura ora 19.00, Casa de Cultura a Sindicatelor - Voltesora 19.00, Teatrul National „Radu Stanca" - „FAUST" dupa Goethe, regia Silviu Purcarete.ora 22.00, Imperium Pub - De la Pop la Jazz. Imperium nightsSimbata, 3 noiembrieora 00.00, Ateliere Uniunea Artistilor Plastici din Romania - Simpozionul „Artele Focului". ora 00.00, Parcul Bulevard - Expozitie de sculptura „GRADINA" - sculptor Liviu Mocanora 00.00, Parcul Tineretului - Monument de arta contemporana „Puntea", realizat de sculptorul Ioan Thimmel ora 00.00, spatiul urban - Instalatii „Imperiu la Periferie. Urme Austriece in Sibiu" ora 08.00, Primaria Sibiu- holul mare - Expozitia „Future Cities - Living Cities" ora 08.00, Diverse locatii - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermannora 08.00, Primaria Sibiu- holul mare - Salonul International de Gravura Mica „Carbunarii 2007" ora 09.00, Biserica Evanghelica - Expozitie de fotografii, autor Kurt Kaindl, insotita de texte in limba germana, romana si engleza ale scriitorului Karl-Markus Gauss ora 10.00, Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch - Expozitie de acuarele Friedrich Eberle. Biserici si Biserici Fortificate in Transilvania. Loc de credinta refugiu si aparare. ora 10.00, Galeria Art-VO - Daniela Turcu - Casting for a play „Instinctual" ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Expozitia Salonul International de Arta ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Simple Living / aka voluntary simplicityora 10.00, Muzeul Brukenthal - Expozitie „Imperiu la Periferie. Urme Austriece la Sibiu" ora 10.00, Muzeul National Brukenthal - Expozitie - Confluente europene in arta transilvana /sec. XVII-XXora 10.00, Teatrul Gong - Aventurile lui Pinocchioora 11.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal  - Arhiva Demarco. Contemporary Exhibiting ora 15.00, Centrala Termica nr 3 - .artlabs - reviewing the medium: CONNECTIVITYora 14.00, Studioul de Film ASTRA - „365 de ferestre spre lume - Bun venit la New York", un film de Bettina Perut, Ivan Osnovikoff (SUA)ora 15.00, Centrala Termica nr 3 - *.artlabs - reviewing the medium: CONNECTIVITYora 18.00, Biblioteca Judeteana ASTRA - Simfonia florilor. Europa - un patrimoniu cultural comun prin Lectura - Cultura - Natura ora 19.00, Sala Thalia - I Solisti Veneti - concert extraordinarora 22.00, Imperium Pub - Unora le place jazzul. Imperium nightsDuminica, 4 noiembrieora 00.00, Ateliere Uniunea Artistilor Plastici din Romania - Simpozionul „Artele Focului". ora 00.00, Parcul Bulevard - Expozitie de sculptura „GRADINA" - sculptor Liviu Mocanora 00.00, Parcul Tineretului - Monument de arta contemporana „Puntea", realizat de sculptorul Ioan Thimmel ora 00.00, spatiul urban - Instalatii „Imperiu la Periferie. Urme Austriece in Sibiu" ora 08.00, Primaria Sibiu- holul mare - Expozitia „Future Cities - Living Cities" ora 08.00, Diverse locatii - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermannora 08.00, Primaria Sibiu- holul mare - Salonul International de Gravura Mica „Carbunarii 2007" ora 09.00, Biserica Evanghelica - Expozitie de fotografii, autor Kurt Kaindl, insotita de texte in limba germana, romana si engleza ale scriitorului Karl-Markus Gauss ora 10.00, Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch - Expozitie de acuarele Friedrich Eberle. Biserici si Biserici Fortificate in Transilvania. Loc de credinta refugiu si aparare. ora 10.00, Galeria Art-VO - Daniela Turcu - Casting for a play „Instinctual" ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Expozitia Salonul International de Arta ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Simple Living / aka voluntary simplicityora 10.00, Muzeul Brukenthal - Expozitie „Imperiu la Periferie. Urme Austriece la Sibiu" ora 10.00, Muzeul National Brukenthal - Expozitie - Confluente europene in arta transilvana /sec. XVII-XXora 11.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal  - Arhiva Demarco. Contemporary Exhibiting ora 11.00, Teatrul Gong - Micii Detectivi/Die Kleine Detectiven.ora 12.00, Biserica Evanghelica - Vernisaj: In Transilvania: „Mehr wie zum Leben braucht man nicht." O etnografie in cuvinte si imagineora 18.00, Biblioteca Judeteana ASTRA - Simfonia florilor. Europa - un patrimoniu cultural comun prin Lectura - Cultura - Natura ora 21.00, Imperium Pub - Video Concert. Imperium nights

IPS Laurentiu, la intilnirea dascalilor de religie

Peste 100 de profesori de religie din judetele Sibiu, Brasov, Covasna si Harghita vor participa, in perioada 10 - 11 noiembrie 2007, la un simpozion care se va desfasura la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus. Evenimentul este organizat cu binecuvintarea IPS Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului, prin parteneriatul Arhiepiscopiei Sibiului cu Inspectoratele Scolare ale judetelor Sibiu si Brasov. Tema simpozionului este: „Instructie si educatie religioasa in scoala. Traditie si modernism". Manifestarea isi propune, in principal, furnizarea de informatii noi catre participanti privitoare la procesul instructiv educativ religios, identificarea si transmiterea catre conducerea Mitropoliei Ardealului a problemelor reale existente in scoli privitoare la invatamintul religios, analizarea activitatilor desfasurate in parteneriatul Scoala - Biserica la nivelul Mitropoliei Ardealului si stabilirea planului editorial pentru anul 2008, avind ca tematica educatia religioasa si teologica. Simpozionul va debuta simbata, la orele 10.00, cu o slujba de Te-Deum, care va fi oficiata de IPS Mitropolit Laurentiu Streza.

Despre nemilostenia bogatiei

Saracit de luciditate si minteDesigur ca este una dintre ideile forte ale povestirii alese de Hristos pentru lectia dumnezeiasca asupra bogatiei si saraciei. Ce apare insa important pentru omul zilei de astazi, la fel ca si pentru cel de ieri si cel de miine, tine de modul in care Hristos pune in garda asupra imbatarii cu bogatia lumii a celor care se cred deasupra ei. Zic aceasta pentru ca, la cum spune povestea Mintuitorului, bogatul, al carui nume nu se pastreza, daca nu cumva acesta-i era numele, nu doar pentru raceala adresata lui Lazar primeste de rasplata setea fierbinte a iadului, cit pentru incredibila lui lipsa de realism duhovnicesc, imposibila lui ingimfare, care-l vadeste a fi un bogat saracit de luciditate si minte.Dialogul cu AvraamAr fi fost prea simplu ca Domnul Hristos sa spuna: asta-i omul, asta-i pilda, asta-i lectia. Pentru ca ceea ce da tonul interpretarii noastre este tocmai finalul povestirii, in care bogatul cere picatura de apa, iar Lazar odihneste in sinul lui Avraam, dar mai cere si ca sa fie anuntati fratii lui, pe care-i stie la fel de atenti la hambare, ca pe sine. Din dialogul intre bogat si Avraam, ceea ce trebuie retinut nu este numaidecit existenta iadului, cit spusa proorocului - care e identica cu glasul lui Hristos -, cumplita ghilotina de sens: „nici daca se va scula cineva din morti nu vor crede" (Lc 16, 31). Aici e cheia tilcului. Hristos pune in gura lui Avraam gindul Sau pentru noi. Pentru noi, cei carora ne-a venit timpul istoriei personale dupa momentul Invierii Domnului. Bogatul modernEl Se arata si noi tot nu credem, tot cu mintile aiurite de multa roada a putinei noastre munci, de largirea la nesfirsit a hambarelor noastre, constructii ale nesatulei noastre pofte de innavutire, pofta care n-a trecut o data cu trecerea vremii, ci parca astazi e mai plenara ca cea din inima bogatului despre care vorbeste Hristos. Uitati-va in jur! Cum a pus mina pe bani, omul bogatiei conjucturale construieste case marete, copii ale unor case celebre, cumpara, cumpara tot si pe toti. Adeptul paradei cu orice pret va purta cele mai scumpe haine, cele mai scumpe masini vor vibra in parcarile sale... Bogatul modern mai scapa din mina lui cite o faramita din preaplinul material in care el se increde. Face donatii si sponsorizari, uneori de buna credinta, crezind ca astfel isi afla linistea duhovniceasca. Insingurare totalaCu timpul, daca stai sa-i analizezi evolutia, vezi cum a ajuns sclavul propriilor proiecte. Caci zice: mai construiesc un pic, mai alerg un pic dupa un beneficiar banos, mai caut o vreme o largire a afacerii... Dar miezul bogatiei sale este insingurarea totala. Sotia, copiii, prietenii sau chiar dusmanii se pierd printre cifrele de afaceri si sutele de mii de kilometri parcursi. Atit de straina li s-a facut mintea, incit cred ca daca umplu camera copiilor cu cadouri multe si scumpe, copiii nu vor mai acuza lipsa lor de acasa. Poate din dramatismul reactiei lor ar intelege ca Domnul nu-Si doreste cadouri, fie ele chiar fabuloase, cit prezenta lor, participarea lor la darurile prin care El, Dumnezeul cel viu, bucura omenirea. Bogat, daca-L are pe HristosHristos este Cel sculat din morti pe Care, chiar vazindu-L strabatind biruitor istoria, omul modern Il ascunde prin pliurile inconsecventei si infidelitatii de raportare. Asa intelegem cu precadere pilda Mintuitorului. Acel bogat va trece prapastia de neiubire ce desparte raiul de iad, care va intelege ca prin Invierea Sa Hristos anuleaza prapastiile, pentru ca El a venit sa faca sa dispara genunile de ura, consternanta geografie a iadului. Acel bogat este cu adevarat bogat daca-L are pe Hristos, cea mai de pret bogatie. Si oricit de multa avere va stringe, la prima adiere de moarte toata se topeste in focul falselor prapastii pe care omul le-a construit in raport cu Evanghelia Domnului Iisus Hristos. Sa cerem Domnului ca, inainte de sfirsit, sa ne afle dramul de bucurie prin care sa ne reafirmam bogati intru iertarea pacatelor si viata cea de veci.Pr. Constantin Necula

Temelia bisericii se zideste pe temelia credintei

Intii de toate, temelia unei biserici are o dimensiune profetica, este un eveniment al proniei dumnezeiesti. Spatiu liturgicEvenimentul punerii pietrei de temelie si sfintirea locului unei biserici au si o dimensiune teologica, legata de semnificatia mistica a bisericii, ca locas de inchinare. Orice cladire construita ca locuinta este pusa sub ocrotirea lui Dumnezeu, inca de la inceperea lucrarii, prin binecuvintarea temeliei si apoi prin sfintirea ei, cind este gata de locuit. Cu atit mai mult casa lui Dumnezeu si casa noastra, a tuturor, locasul cel sfint, devenit spatiu liturgic, in care se vor savirsi toate lucrarile sfintitoare ale Sfintului Duh, rinduite de Mintuitorul Hristos, care trebuie sa fie oferit lui Dumnezeu printr-un act liturgic, printr-o sfintire a terenului si prin marcarea mesei Sfintului Altar, prin marcarea si stropirea lui cu apa sfintita in cele patru puncte cardinale, prin care acesta este scos din uzul comun si oferit lui Dumnezeu.Piatra de temelieSfintirea locului si a viitorului locas se concentreaza in piatra de temelie, in care se introduc, dintr-o cutie speciala, sfinte moaste si hrisovul bisericii celei noi. Sfintele moaste ne amintesc ca tot ceea ce facem, ce zidim se intemeiaza pe jertfa mintuitoare a lui Hristos, imitata in modul cel mai inalt de Sfintii Sai, cu care vom ramine vesnic in comuniune de rugaciune. Relicvele sfintilor, adica trupurile nestricate, pline de miresma si sfintenie, sunt pentru noi marturia palpabila a ortodoxiei credintei si a temeiniciei Bisericii - „laborator al sfinteniei"-, din care se nasc sfintii. Pe temelia credintei se zideste Biserica lui Hristos.Proba a daruiriiSe poate pune intrebarea: de ce trebuie sa-I oferim lui Dumnezeu un loc anumit, scos din uzul comun prin consacrare, cind El este Creatorul a tot ce exista? Nu poate fi orice loc si orice casa locas de inchinare?Cele create de Dumnezeu „foarte bine" (Geneza 1, 31) au suportat consecintele caderii o data cu omul. Prin jertfa Sa mintuitoare, Hristos a ridicat potential si natura la starea cea dintii, ea putind deveni sfintita si sfintitoare, prin lucrarea Sfintului Duh, in cadrul Bisericii. Astfel, Ii oferim lui Hristos ceea ce I se cuvine, cel mai frumos loc si cea mai mareata casa pentru a se salaslui intr-insa.In al doilea rind, punerea temeliei unei biserici este un mare eveniment istoric, nu numai pentru credinciosii locului, ci pentru intreaga Biserica Ortodoxa Romina, pentru intreaga tara.In al treilea rind, evenimentul acesta este pentru noi un mare examen pe care sintem chemati sa-1 trecem cu succes. Este cea mai inalta proba a daruirii si jertfirii, acum, in aceste vremuri grele.IPS Dr. Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului

Birou regional, special pentru imobiliare

Banca Comerciala Româna incearca sa intre cu un pas inaintea altora pe piata finantarilor imobiliare. Astfel, banca a deschis centre imobiliare de retail regional, inclusiv la Cluj. Scopul este de a nu pierde nici un client din cei care ar putea fi interesati la un moment dat de achizitionarea unei case. Dar, mai mult decit atit, banca si-a propus sa nu piarda nici parteneriatele cu dezvoltatorii imobiliari. Motiv pentru care aceste centre regionale vor fi locul unde nu doar persoanele fizice vor gasi solutii, ci si investitorii. „Clientii vor regasi in centrele imobiliare de retail mediul propice si toate conditiile menite a asigura confortul necesar pe parcursul derularii operatiunii de obtinere a creditului“, spunea Monica Boerescu, sefa departamentului de investitii imobiliare din cadrul BCR. Practic, consilierii bancii vor cauta solutia financiara cea mai potrivita pentru client, de la asigurarea de viata, care este un serviciu conex, si pina la conventiile de plati ale facturilor sau creditele simple. BCR a deschis sase centre imobiliare de retail regional in toata tara, cite unul in fiecare din cele cinci regiuni de dezvoltare, inclusiv in Bucuresti. Centrul din Cluj, care va functiona pe strada Baritiu, va coordona si activitatea punctelor de lucru din Brasov si Sibiu. Initiativa bancii este inedita in masura in care atit persoanele fizice, cit si dezvoltatorii imobiliari au acum parte de negocieri in acelasi loc, in acelasi spatiu. Noutatea consta in faptul ca, daca pina acum dezvoltatorii imobiliari negociau in birourile bancii, acum gasesc partea de consiliere vizavi de un posibil parteneriat chiar la ghiseu.

Eveniment academic si ecumenic deopotriva

Luni, 29 octombrie 2007, incepind cu orele 10:00, in Aula Mitropolit Ioan Metianu a Facultatii de Teologie Andrei Saguna din Sibiu s-a derulat ceremonialul acordarii titlului de Doctor Honoris Causa, de catre Rectorul si Senatul Universitatii „Lucian Blaga" din Sibiu, la propunerea Inalt Prea Sfintitului dr. Laurentiu Streza, arhiepiscopul Sibiului si mitropolitul Ardealului si a Consiliului profesoral al Facultatii de Teologie Andrei Saguna, Excelentei Sale, Cardinalul Dr. Christoph von Schönborn, Primatul Bisericii Romano-Catolice din Austria.Ilustrul prelat s-a nascut in 1945 si a devenit calugar dominican din tinerete. A facut studii teologice la prestigioase institutii de invatamint universitar din tara si strainatate, incununate in 1974 cu titlul de Doctor in Teologie. Este cunoscut ca un reputat expert in Teologie rasariteana, motiv pentru care a facut parte din numeroase comisii de dialog interconfesional. Timp de aproape doua decenii a fost profesor de Teologie Dogmatica la Facultatea de Teologie a Universitatii  din Fribourg (Elvetia)(1975-1991). Din 1984 este membru al Fundatiei Pro Oriente, cu sediul  in Viena, care a cultivat cele mai strinse legaturi cu Bisericile rasaritene, intre care si Biserica Ortodoxa Romina. In 1998, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit cardinal. Este arhiepiscop al Vienei si presedinte al Conferintei Episcopale din Austria. A scris un numar impresionant de volume si studii teologice, recunoscute prin profunzime si  actualitate teologica.Meritele sale de exceptie in planul cercetarii si aprofundarii teologice, ale deschiderii spre dialog interconfesional si interreligios, ale unei pilduitoare activitati pastorale, misionare si sociale i-au fost rasplatite cu titlul de Doctor Honoris Causa de catre mai multe universitati, precum: Universitatea din Praga (1999), Universitatea din Bucuresti (2000), Tulane University New Orleans (2001) si Franciscan University Steubenville (2002). S-a adaugat, cu ziua de 29 octombrie a. c., si titlul acordat de „Universitas de Luciano Blaga nominata Cibiniensis".In numele Rectoratului Universitatii sibiene, diploma de Doctor Honoris Causa i-a fost inminata ilustrului oaspete de catre Prof. Univ. Dr. Ioan Dan Popescu, prorectorul Universitatii, care a citit, in limba latina, actul solemn  de acordare a titlului. A fost prezenta la ceremonial si Prof. Univ. Dr. Mioara Boncut, prorector, precum si  alti membri ai Senatului Universitatii Lucian Blaga.Din partea Prefecturii judetene Sibiu a fost prezent prefect Ion Ariton. Din partea Primariei municipiului Sibiu a participat viceprimar Eugen Mitea, iar Consiliul judetean Sibiu a fost reprezentat de Iordan Nicola, secretar al judetului.Ceremonia a fost onorata de prezenta Excelentei Sale, Dl. Dr. Martin Eichtinger, ambasador al Republicii Austria la Bucuresti, a Excelentei Sale, Dl. Dr. Jean Pierre Rollin, Consul al Germaniei la Sibiu, a Prea Sfintitului Florentin Crihalmeanu, al Episcopiei Romane Unite Cluj-Gherla, a Prof. Univ. Dr. Hans Klein, episcop vicar al Episcopiei Evanghelice Luterane C.A. din Sibiu, a altor reprezentanti ai unor  comunitati ecclesiale din Sibiu.Au fost prezenti, in corpore, profesorii si studentii Facultatii de Teologie Andrei Saguna din Sibiu.Decanul Facultatii de Teologie Andrei Saguna, Pr. Prof. Dr. Dorin Zosim Oancea a rostit indatinata Laudatio.Cel onorat cu inaltul titlu de Doctor Honoris Causa a rostit apoi o conferinta intitulata „Hristos - Cel mai frumos dintre oameni", conferinta urmarita de toti cei prezenti.Inalt Prea Sfintitului Dr. Laurentiu Streza, arhiepiscopul Sibiului si mitropolitul Ardealului a omagiat, printr-un cuvint, personalitatea inaltei fete bisericesti din Austria, Excelenta Sa Cardinalul Cristoph von Schönborn. I-a acordat, de asemenea, medalia comemorativa a centenarului catedralei mitropolitane. Totodata, I. P. S. Sa i-a prezentat si mesajul scris al Presedintiei Romaniei.Domnul Prof. Univ. Dr. Sorin Dumitrescu, directorul Fundatiei Anastasia din Bucuresti a prezentat volumul „Sofronie al Ierusalimului. Viata monahala si marturisirea doctrinara", semnat de Cardinalul Dr. Christoph von Schönborn, aparuta in traducere romaneasca, cu binecuvintarea I. P. S. Dr. Laurentiu Streza, in Editura Anastasia, Bucuresti, 2007.Un cuvint de salut din partea Ambasadei Austriei la Bucuresti a rostit si Excelenta Sa Dl. ambasador Dr. Martin Eichtinger.Inalt Prea Sfintitul Dr. Laurentiu Streza a oferit la resedinta mitropolitana o receptie in onoarea Excelentei Sale, Cardinalul Dr. Christoph Schönborn.Arhiepiscopia Ortodoxa  Romana - Sibiu

O noua biserica

IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat duminica slujba de sfintire a Bisericii „Sf. Treime" din Medias. Lucrarile de constructie a acestui lacas au inceput in anul 2001 si s-au finalizat in urma cu putin timp. „Lucrarile bisericii au inceput in anul 1991 si au continuat pina astazi, savirsindu-se inclusiv pictura, iar in prezenta IPS Mitropolit Laurentiu Streza al Ardealului s-a sfintit biserica noastra. La eveniment au participat foarte multi credinciosi atit din parohie, din Medias, cit si din imprejurimi, fiind un eveniment deosebit", a spus parintele Cornel Pitigoi, slujitor la Biserica „Sf. Treime" din Medias.

Elvetienii ne premiaza

Sibiul a fost cadorisit cu un premiu international pentru turim. Evenimentul are loc la Tirgul International de Turism si Vacante de la Lugano, Elvetia, care se desfasoara intre 1-4 noiembrie. Sibiul este reprezentat de o delegatie a Asociatiei Sibiu 2007, condusa de insusi primarul Johannis, cel caruia i-a fost inminat premiul. „Este primul nostru premiu, o dovada ca valoarea Sibiului a fost recunoscuta oficial. Trebuie sa fructificam aceasta oportunitate", a spus, recent, Klaus Johannis. Orasul este prezentat publicului intr-un stand de peste 20 de metri patrati, cu ajutorul brosurilor, pliantelor, proiectiilor video si a altor materiale promotionale. Tirgul de la Lugano este un eveniment important in domeniul turismului, la fiecare editie el fiind vizitat de aproximativ 60.000 de persoane.

„Oamenii nu stiu ca avem alegeri"

Taranistii sibieni au inceput campania prin judet. Prima impresie? Oamenii nu stiau de alegerile pentru Parlamentul European, sau auzisera ceva, dar nu stiu cind sa mearga la urne. De referendumul pentru votul uninominal, nici vorba. „Simbata, am fost cam in zece localitati, am stat de vorba cu oamenii, dar jumatate din ei nici nu stiau de alegeri. Am vorbit cu aproximativ 3.000 de oameni. Oamenii sint debusolati total. Cineva chiar mi-a zis ca ma voteaza si ma intreba unde sa mearga sa puna stampila. I-am spus ca nu acum, ci in 25 noiembrie", a spus Minerva Grama, liderul PNTCD Sibiu, candidat la europarlamentare. Taranistii mizeaza pe un scor de cinci la suta la europarlamentare. Panouri lipsa in judetPotrivit Minervei Grama, de vina pentru aceasta situatie ar fi lipsa panourilor pentru afisaj din judet. PNTCD a facut sesizari la BEJ si la Prefectura, pentru ca toate localitatile din judet sa aiba montate panouri pentru afisaj electoral. „Am avut lansarea eurocandidatului nostru, Radu Munteanu, la Medias, miercuri. Intre Sibiu si Medias am gasit panouri electorale doar in Copsa Mica. Dorim ca BEJ sa dea ordin primarilor sa monteze panourile", a spus Minerva Grama. PNTCD Sibiu a tiparit in jur de 1.600 de afise, iar bugetul pentru campanie depaseste 10.000 de euro. Liderul PNTCD a anuntat ca, in 14 noiembrie, citiva membri ai Partidului Popular European, din Parlamentul European, vor sosi in Sibiu, alaturi de Alexandru Herlea, candidatul care ocupa prima pozitie pe lista PNTCD.

„Stranieri" criminali

Aceasta este cocioaba in care a locuit Romulus Mailat, avrigeanul care a socat ItaliaMunca peste hotare si dorinta de imbogatire le iau mintile romanilor. Dupa ce Europa a fost ingrozita sa urmareasca stirile despre avrigeanul Romulus Mailat, care a violat si ucis marti seara sotia unui ofiter al marinei italiene, un alt sibian, intors in tara dupa o lunga absenta, si-a minjit miinile cu singe. Barbatul de 31 de ani, din Cisnadie, era plecat in Spania de aproximativ opt ani. Intors in orasul natal, a aflat cu stupoare ca mama lui traia in concubinaj cu un barbat din vecini si si-a pierdut mintile. Nu-si aminteste nimicMiercuri seara, barbatul s-a dus acasa la prietenul mamei, care statea in vecini, pe strada 1 Decembrie. Cei doi s-au apucat de baut si nu dupa mult timp s-au luat la bataie. Fiind mai tinar, „spaniolul" l-a biruit pe concubinul mamei sale. Dupa ce l-a lovit cu pumnii, picioarele, scaune si tot felul de obiecte care i-au mai iesit in cale, l-a scos din casa. Barbatul mai virstnic a ramas la pamint, in agonie. A fost gasit ieri dimineata, in jurul orei 7.30, de catre un vecin care isi plimba ciinele. Cazul a ajuns pe miinile politistilor. Chiar si in fata oamenilor legii, „stranierul" n-a recunoscut nimic. Era inca suficient de beat incit sa nu-si mai aminteasca nimic. A fost depus in arestul IPJ Sibiu pentru 24 de ore, urmind ca astazi sa fie prezentat Pachetului. Ucigas peste hotareAceasta crima s-a petrecut la numai 24 de ore dupa ce un alt sibian a devenit celebru datorita unei fapte similare. Romulus Mailat, un avrigean de etnie rroma, care era plecat in Italia de aproximativ trei luni, a violat, batut si ucis o italianca la periferia Romei. Femeia, in virsta de 47 de ani, era sotia unui amiral al marinei militare italiene. Imediat dupa moartea femeii, odioasa crima a facut ocolul Italiei, iar apoi al intregii Europe. Guvernul italian, intrunit in sedinta extraordinara, a adoptat in regim de urgenta un decret-lege privind expulzarea cetatenilor din tarile membre ale Uniunii Europene care au comis delicte deosebit de grave pe teritoriul Italiei. Romulus Mailat, in virsta de 24 de ani, era incriminat de absolut toate probele gasite la locul faptei si a devenit cea mai indezirabila persoana de pe teritoriul Italiei la ora actuala. Infractor... cumsecadeFapta lui Romulus i-a scandalizat si pe cei apropiati criminalului. Bunicul sau se mira ca nepotul sau ar fi putut sa faca asa ceva. „A fost cumsecade, om bun, dar nu il duce capul. Apai nu l-am invatat eu. De cind e plecat, nu stiu... Dumnezeu sa il ajute", marturiseste batrinul, intervievat de Monitorul de Sibiu. Vecinii lui au povestit insa ca tinarul nu muncea si fura tot ce prindea de prin sat. A locuit impreuna cu sora lui si cu sotul acesteia intr-o cocioaba de pe strada Riului. Dupa ce cumnatul sau i-a omorit sora cu mai multe lovituri de cutit, Mailat a plecat in Constanta, unde a primit o condamnare de trei ani, pentru furt calificat. A fost gratiat in 2006.   Eniko Gall l psiholog Sibiu„Departarea de casa, de cei dragi, poate afecta comportamentul unei persoane. Nu putem spune ca schimbarea locatiei l-a determinat pe barbat sa violeze, dar poate ca a contribuit"

Oaspeti din PE

La invitatia europarlamentarului sibian Ovidiu Gant, sase dintre colegii sai vor vizita, intre 7 si 9 noiembrie, atit Bucurestiul, cit si Capitala Culturala Europeana. La Sibiu, europarlamentarii Hartmut Nassauer, Werner Langen, Markus Ferber, Ingeborg Grässle, Lutz Göpel vor avea intilniri cu primarul Johannis, cu consulul general german, Jean Pierre Rollin, si cu presedintele Consiliului Judetean, Martin Bottesch. Discutii se vor purta si cu primarul din Medias, Daniel Thellmann, cu Episcopul Bisericii Evanghelice, Christoph Klein, dar si cu reprezentanti ai FDGR si ai Clubului Oamenilor de Afaceri Germani din Transilvania. Oaspetii vor vizita pinacoteca muzeului Brukenthal si biserica fortificata din Cisnadie. „Vom prezenta oaspetilor nostri situatia minoritatii germane, proiectul Sibiu - Capitala Culturala Europeana si prioritatile noastre pentru perioada dupa aderarea Romaniei la UE", a anuntat Ovidiu Gant.

Crizantemele, marfa de import

De la flori la pufuletiFoto EUGEN MALESProducatorii de crizanteme din tara nu pot tine pasul cu preturile celor din Ungaria sau OlandaTimp de 10 ani, „floricultura de ocazie“ a fost un fel de al doilea job pentru clujenii care mai aveau gradini prin preajma orasului sau pentru cei care aveau pamint la tara si putea fi folosit in acest sens. Lidia Harabas a fost timp de un deceniu una dintre clujencele care si-au dezvoltat o afacere in floricultura „pentru evenimente“, mai precis muncea alaturi de familie, in fiecare dupa-amiaza, in trei sere pe care si le-a construit in gradina pe care o detinea in cartierul Iris. „A mers foarte bine un timp, chiar daca ne era foarte greu sa obtinem semintele si plantele de soi, mereu diferite. Clujenii sint pretentiosi. Daca iesi pe piata in fiecare an cu acelasi soi de flori, se duc si cumpara ce li se pare ca e mai nou. Plantele veneau din Olanda, erau scumpe, aveau nevoie de conditii speciale, pe care le puteam asigura din ce in ce mai greu“, relateaza Lidia Harabas.     Investitia anuala depasea 3.000 de euro, la care se adaugau cheltuielile, iar incasarile dublau, cel putin, valoarea investita. „Asta era la inceput. Acum, florariile mari cum e Magnolia pot asigura din importuri florile acestea si o fac la un pret pe care eu, ca producator mic, nu am cum sa-l scot. Asa ca m-am reprofilat. Acum produc pufuleti pentru a-mi rotunji veniturile si anual obtin din pufuleti cel putin tot pe atit cit ar fi salariul mediu al unui om, cumulat“, mai spune Lidia Harabas.S-au „mutat“ in UngariaCei care au ramas pe piata nu mai produc, nici nu mai aduc flori de la producatorii din Tirgu-Mures sau Brasov, ca pina acum, ci din Ungaria, din localitatile de la granita, unde sint producatori, sau adeseori reprezentante ale importatorilor din domeniu. „Spre deosebire de noi, acolo exista o asociatie care se ocupa de producatori si de drepturile lor, exista subventii si sint ajutati. Dar nici asa nu fac fata la volumul de importuri si la concurenta pe care Olanda o face in domeniu“, spune Martin Szekely, florar „de ocazie“, dar comerciant de zi cu zi pe piata clujeana. El spune ca acum e mai rentabil pentru cantitati mari sa achizitionezi florile de pe piata maghiara. „Dar, chiar si asa, mai bine negociezi cu importatorii de pe piata clujeana. Pina acum, e unul mare si care bate la pret, dar la cantitati mai mari si ceilalti pot jongla la preturi. Anul asta au trecut mai bine crizantemele aranjate in mici coroane. Am vindut si linga Cimitirul Central si am vazut. N-a contat atit pretul, cit noutatea in aranjament si noutatea soiului de crizantema. Au fost la mare cautare ghivecele cu crizanteme pitice“, mai spune Szekely. Cei care au riscat un transport de flori, de aproximativ 2.000 de euro, au putut cistiga cel putin dublu, din care 1.000 de euro au ramas profitul „curajosului“, a mai apreciat Szekely, care spune ca si-a dezvoltat si o mica linie de „turnat luminari“ si ca acestea i-au adus venituri mai multumitoare decit vinzarea de flori. „Dar astea merg acum, o saptamina cel mult, dupa care gata“, conchide Szekely.

Festival de job-uri

Tinerii din liceele si scolile de arte si meserii din Sibiu vor avea posibilitatea sa discute despre cele mai potrivite locuri de munca pentru ei. Vor fi sfatuiti chiar de reprezentanti ai Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Sibiu. Totul, in cadrul tirgului de oferte de educatie permanenta „Festivalul National al Sanselor Tale". Aflat la a opta editie, evenimentul se va desfasura in perioada 5-10 noiembrie. „In perioada aceasta, la Colegiul Economic «George Baritiu» din Sibiu va avea loc un fel de expozitie a ofertelor pentru locurile de munca, la care vor participa atit unitatile de invatamint de stat, cit si cele particulare. Invitata va fi Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Sibiu, care va incerca, intr-un fel, sa-i educe pe elevi sau sa-i ajute in orientarea catre un loc de munca. De asemenea, vom avea mai multe manifestari si la Casa Corpului Didactic, plus o expozitie«Repere ale istoriei invatamintului sibian»", explica Adrian Poplacean, inspector scolar pentru  discipline tehnice.Initiativa nationala„Festivalul National al Sanselor Tale" nu inseamna insa doar planuri de viitor. Ci, asa cum este normal pentru tineri, si multa distractie. „Acum stabilim o serie de de activitati sportive in aer liber, in colaborare cu Scoala Sportiva si cu Clubul Soimii, pentru a le oferi diversitate tinerilor", adauga Poplacean. Pentru zona Medias, evenimentul se va desfasura la Scoala Nationala de Gaz. Manifestarea este inclusa in planul de actiuni al Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului pentru implementarea Strategiei Formarii Profesionale a Adultilor pe termen scurt si mediu 2005 - 2010.

Val de spargeri

In ultimele zile, patru autoturisme au fost sparte pe timpul noptii in municipiul Medias. Doua dintre acestea au cazut prada hotilor in zona centrala, unul pe strada Baznei si unul pe strada Sondorilor. Autorul sau autorii au folosit acelasi mod de operare, spargerea geamului lateral dreapta, iar ulterior au sustras doua detectoare de radar, bani si acte.  Ultimele doua spargeri au fost comise in noaptea de miercuri spre joi, in zona centrala a municipiului. Politistii au ridicat mai multe urme de la locul faptelor, si au un cerc de suspecti format din circa 7 persoane. Cercetarile in acest caz sint continuate de lucratorii Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Medias.

In asteptarea turistilor

Zeci de personalitati locale s-au strins, miercuri seara, la deschiderea hotelului „Continental Forum". Cum proprietarul cladirii este chiar Mitropolia Ardealului, slujba de sfintire a fost oficiata de IPS Laurentiu Streza. „Daca statul, care platea o chirie rusinoasa, de un leu pe an, nu a reusit sa amortizeze in 30 de ani o investitie de la un sfert de etaj, ne bucuram ca am reusit sa revendicam si sa vedem acum ca hotelul este terminat. Ma bucur ca cineva a reusit sa dea valoare acestui loc, deoarece Biserica nu avea nicio posibilitate sa ii dea o utilizare la valoarea locului", a marturisit mitropolitul Laurentiu. La rindul sau, primarul Klaus Johannis i-a urat mitropolitului sa aiba parte cel putin de satisfactii materiale din aceasta afacere.Urmeaza ContinentalulPentru ca hotelul de patru stele sa arate impecabil a fost nevoie de multa munca, de bani, dar si de oameni bine pregatiti. Arhitectul care s-a ocupat de acest hotel este chiar sotia directorului general al lantului Continental Hotels. „Lucrarile au fost realizate de firma de constructii Sinecon, iar de arhitectura s-a ocupat chiar sotia mea. Investitia este de circa 7,5 milioane de euro. Probabil pare putin in comparatie cu alte investitii de acest gen de la Sibiu. Celalalt hotel Continental de la Sibiu se va inchide la sfirsitul anului si se va transforma intr-un Ibis. Autorizatia este gata, proiectarea la fel, in 15 ianuarie incep lucrarile, care speram sa fie gata pina la sfirsitul lui 2008", a anuntat Radu Enache, presedintele director general al Continental Hotels, care spera sa-si recupereze investitia in circa 6-7 ani.DotatPotrivit conducerii, gradul de ocupare a hotelului este de 73 la suta. Acesta are sase sali de conferinte, un restaurant cu specific balcanic, o cafenea, trei terase si o sala de bowling. Hotelul are 30 de camere single, 60 duble matrimoniale, 34 duble twin si zece apartamente. In curind, in incinta hotelului va fi deschis si un local numit „Tekaffe".

Deseuri ridicate gratis

Legal: miine este ziua in care sibienii pot arunca direct in strada toate aparatele de care nu mai au nevoieCompania GWM Ecologic SA sprijina, la Sibiu, campania nationala de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE) de la populatie. Miine, intre orele 7 si 12, sibienii sint invitati sa scoata la porti sau sa transporte la ghenele dintre blocuri aparatele pe care nu le mai folosesc. Acestea vor fi ridicate gratuit de echipele de salubrizare ale GWM Ecologic SA, dupa prinz. De asemenea, pina la ora 13, firma pune la dispozitie numarul de telefon 229.755, unde sibienii pot anunta locurile in care sint depozitate astfel de deseuri. „Rugam toti sibienii sa dea dovada de respect pentru echipele noastre si sa scoata in fata portii deseurile pina la ora 12 si nu mai tirziu, ca sa ne putem desfasura activitatea in conditii optime", a precizat Gheorghe Barbu, administratorul firmei de salubritate.Aruncate, dar paziteCampania este sustinuta, dar nu prea incurajata de municipalitatea sibiana. „Daca este o cerinta a ministerului, ne vom conforma", a afirmat Daniela Costa, de la Biroul de Presa al Primariei. Politia Comunitara va dubla efectivele obisnuite de patrulare, asa ca aproximativ 50 de agenti vor avea grija ca vechiturile tehnologice ale unor sibieni sa devina „noutatile" altora. In municipiul Medias, actiunea se desfasoara pina la ora 11, urmind ca apoi deseurile sa fie colectate de Serviciul de Ecologizare Medias. Numarul de telefon al serviciului, 844.026, este de asemenea pus la dispozitie pe parcursul zilei. Campania se desfasoara in toata tara, in orasele cu peste 20.000 de locuitori, la initiativa Ministerului Mediului. „Vrem ca acesta sa fie un inceput, un test, sa vedem ce probleme pot aparea ca sa imbunatatim sistemul pe viitor. Probabil ca se va organiza trimestrial cite o asemenea zi", a precizat Ionel Stelian Naicu, directorul Agentiei Locale de Protectia Mediului Sibiu.Daniela Costa l purtator de cuvint Primarie„Municipalitatea incurajeaza sibienii sa se adreseze serviciului centrului pentru colectarea deseurilor uzate, centru aflat pe strada Trandafirului nr. 2"Rezultat previzibilGestiunea deseurilor de echipamente electrice si electronice este o conditie impusa de Uniunea Europeana prin Directiva Consiliului Europei 96/2002. Colectarea a minim 4 kg de DEEE pe cap de locuitor devine obligatorie incepind cu anul viitor. „In 2007 avem o tinta intermediara, de 3 kg pe cap de locuitor. Dar sintem departe de ea si sint sceptic ca o vom obtine. Avem deocamdata aproximativ 22-23 de tone colectate in depozitul de la Sibiu si 3-4 in cel de la Medias", marturiseste Naicu.

Cursuri de la SMURD

Serviciul SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Cpt. Dumitru Croitoru" al judetului Sibiu organizeaza, in intervalele 2-4 noiembrie si 9-11 noiembrie, cursuri de initiere in medicina de urgenta prespitaliceasca. Cursurile se adreseaza asistentilor medicali, studentilor la medicina, studentilor din colegiile de asistenti medicali, precum si pompierilor militari si civili, din cadrul serviciilor voluntare pentru situatii de urgenta. Deschiderea cursului va avea loc astazi, la ora 16.30, in Amfiteatrul „Victor Roman" din cadrul Spitalului Clinic Judetean Sibiu, sectia Neurologie. Taxa de participare pentru toti cei interesati este de 20 de lei, contravaloarea manualului de curs. Pentru asistentii medicali, orele de curs se echivaleaza cu puncte in educatia medicala continua.

Se intrerupe curentul

Pentru efectuarea unor lucrari programate, astazi, intre orele 9 si 16, se va intrerupe furnizarea curentului electric in Sibiu, pe strazile Lazaret, Turgheniev, Masinistilor - partial, iar intre 8 si 18 in Agnita, pentru lucrari de defrisare arbori. Miine, 3 noiembrie, intre orele 8 si 11, se va sista curentul in Avrig, pe strazile Riului, Unirii - partial si pe Valea Avrigului. De asemenea, luni, 5 noiembrie, in vederea unor lucrari programate, se va intrerupe furnizarea energiei electrice in Sibiu, intre orele 9 si 16, pe strazile Macaralei, Masinistilor - partial si Fundatura Mozart.

Lansare de carte

Aula Facultatii de Drept „Simion Barnutiu" din Sibiu va gazdui simbata lansarea unei carti mult asteptate de studentii sibieni. Lucrarea „Lumea 2007", coordonata de g-ral. lt. prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, seful Statului Major al Fortelor Terestre, si dr. Vladimir Zodian, va fi lansata in Sibiu. Evenimentul, care se adreseaza in general studentilor si cadrelor militare, va debuta la ora 13.00.

Cetatenii romani sint pe primul loc in topul infractorilor de origine straina din Italia

Ministerul italian de Interne a anuntat ca, din cei 3.500 de straini arestati in acest an pentru infractiuni savirsite in Italia, 2.700 sint romani. Infractiunile comise de acestia au general valuri de nemultumiri in Italia, unde multe persoane incep sa se fereasca de romani. Potrivit raportului Ministerului italian de Interne, care a aparut in luna iunie, romanii conduc in top la sapte categorii de infractiuni: omucideri voluntare, violente sexuale, furturi auto si din locuinte, furturi calificate, jafuri in magazine si extorcari. Raportul a dat apa la moara unei campanii a unor politicieni italieni care s-a axat pe pericolul reprezentat de imigrantii romani si albanezi din Italia. Primarii mai multor orase, precum Padova, Roma, Rimini sau Florenta, au facut declaratii publice despre acest fapt si au amenintat ca vor aduce problema in discutie la nivelul inaltilor oficiali ai Uniunii Europene. Presa din Italia a acordat spatii largi infractiunilor comise de romani si incidentelor in care au fost implicati romani, unele considerate de-a dreptul socante chiar de catre o tara care are o „traditie a violentelor“ din perioada „de glorie“ a mafiei. Acum o luna, trei romani au fost condamnati in Italia pentru ca au ucis o contesa in timpul unei tilharii. La scurt timp, un roman a violat o femeie pe treptele unei biserici, incident care a atras indignarea opiniei publice. Ulterior, un alt roman a fost omorit intr-o reglare de conturi in centrul Romei, intre bande rivale. Fapta comisa miercuri seara de Nicolae Romulus Mailat a ajuns pe prima pagina a tuturor ziarelor din Italia. „O adevarata oroare“, acestea au fost cuvintele folosite de primarul Romei, Walter Veltroni. „În momentul în care l-au capturat pe român, politistii au remarcat pe hainele acestuia pete de singe, în timp ce pe piele avea contuzii provocate de victima“, precizeaza cotidianul „La Reppublica“.

Romania in UE: carte de vizita cu infractori

Condamnat  in RomaniaFoto www.galade.comPrimarul Romei ii ameninta pe imigrantii romani cu masuri dureGiovanna Reggiani, o italianca de 47 de ani, sotia unui ofiter al Marinei italiene, a fost violata, agresata si aruncata intr-un canal de la periferia de nord a Romei. Autorul atacului a fost identificat ca fiind Nicolae Romulus Mailat, un cetatean de 24 de ani, roman de etnie roma. Fapta s-a petrecut miercuri seara, iar informatiile initiale oferite de presa italiana au fost ca femeia decedase. Ulterior, s-a confirmat faptul ca era in stare grava, mai exact in moarte cerebrala, fara sanse de supravietuire. Agresorul traia in Italia si locuia intr-o tabara improvizata pe malul Tibrului. El este originar din Avrig, judetul Sibiu, si fusese condamnat in Romania la 3 ani de inchisoare pentru furt calificat. Fapta a trezit reactii imediate si dure in Italia. Walter Veltroni, primarul Romei, este cunoscut pentru pozitiile sale energice la adresa romanilor. De altfel, imediat dupa incidentul de miercuri, el a declarat ca, „inaintea intrarii Romaniei in Uniunea Europeana, Roma era unul din orasele cele mai sigure din lume. De vina sint romanii, iar responsabile sint autoritatile de la Bucuresti“.Lege dura In aceste conditii, Guvernul italian s-a intrunit intr-o sedinta de urgenta si a decis aprobarea unei ordonante de urgenta prin care imigrantii infractori pot fi trimisi pe loc acasa, fara o decizie judecatoreasca, doar in baza unei decizii a prefectului zonei. Ordonanta vizeaza, in special, infractorii romani. Premierul italian Romano Prodi a declarat ca membrii comunitatii romane din Italia „sint in mare parte persoane serioase si muncitoare“. „Sintem hotariti sa mentinem un sistem de securitate corect si puternic pentru concetatenii nostri“, a spus Prodi. Avind in vedere ca ne confruntam cu un asemenea flux de imigranti, trebuie sa luam un set de masuri: o lege, interventia pe teren si presiuni asupra Romaniei. Daca vrei sa stai in Europa, trebuie sa accepti regulile“, a transat primarul Romei.Reactii romanestiPresedintele Traian Basescu a declarat ca o lege care sa ii vizeze strict pe romanii din Italia este „inadmisibila“, insa a recunoscut ca Italia poate emite o lege impotriva tuturor cetatenilor UE care comit infractiuni pe teritoriul ei, ceea ce Guvernul italian a si facut. Ministrul roman de Interne, Cristian David, a afirmat ca nu se pot impune restrictii la libera circulatie a romanilor pe teritoriul Uniunii, acesta fiind un drept cistigat prin aderare.    Si premierul Calin Popescu Tariceanu si-a exprimat regretul fata de incidentul cumplit petrecut la Roma. De altfel, autoritatile au trimis trei ofiteri romani de politie la Roma, ieri dimineata, pentru a-i ajuta pe politistii italieni. Acestia au „curatat“ cimpul de nomazi de la periferia Romei unde locuia si agresorul rom. Ei au luat-o in custodie pe femeia care l-a denuntat pe atacator, o romanca pe nume Emilia, care locuia in aceeasi tabara si care a contribuit la arestarea criminalului.

Pe scurt

Referendum cu repetitiePresedintele Traian Basescu a declarat ca, daca referendumul pentru votul uninominal nu va fi validat din cauza absentei la vot a cetatenilor, el va relua demersul. „Voi declansa un nou scrutin pe aceasta tema“, a precizat Basescu. El sustine ca, anul viitor, intentioneaza sa ceara opinia cetatenilor, prin referendumuri, si pe alte teme. Deocamdata, isi asuma un eventual esec la referendumul pentru votul uninominal, la care trebuie sa se prezinte aproximativ opt milioane de romani la urne ca sa intruneasca toate conditiile legii. „Mi-am asumat acest risc. Nimeni nu trebuie sa creada ca sint un politician naiv. Daca se rateaza referendumul, il voi repeta“, a promis seful statului. Premierul Calin Popescu Tariceanu a catalogat intentiile presedintelui drept un capriciu. „Un referendum este prerogativa presedintelui. Doua, trei, patru reprezinta capricii ca sa cheltuiesti mai multi bani“, a punctat el.    C. J.Fara motiuneTermenul in care partidele parlamentare puteau depune o motiune de cenzura la adresa Guvernului Tariceanu pe tema asumarii raspunderii pe proiectul de lege privind votul uninominal a expirat ieri. Nici o formatiune politica nu a depus o astfel de motiune. Guvernul scapa, astfel, de posibilitatea demiterii, lucru ce s-ar fi intimplat automat daca exista o motiune de cenzura care era adoptata. Totusi, proiectul de lege pe care Executivul si-a asumat raspunderea va fi contestat la Curtea Constitutionala de catre Partidul Democrat. Acesta reclama amendamentul referitor la alegerea uninominala a presedintilor de Consilii Judetene, amendament ce apartine PSD si a fost adoptat de Guvern in textul legii. Presedintele Traian Basescu a anuntat ca nu va promulga legea pina dupa referendum.    C. J.

Pietarii din Centru, trimisi in Abator

Primarul Emil Boc a anuntat ieri ca vinzatorii care nu vor putea sa isi comercializeze produse in Piata Mihai Viteazu, dupa modernizarea acesteia, vor fi mutati in Piata Abator. Acolo, le vor fi puse la dispozitie intre 30 si 60 de locuri. El a spus ca, in conditiile in care comerciantii nu le vor crea probleme locuitorilor din zona, Piata Abator va fi la rindul ei modernizata anul viitor. „Nu stiu daca cei care au decis sa vinda in piata modernizata vor mari sau nu preturile, pentru ca este economie de piata. Piata va regla. Oricum, nu mai putem lasa piata sa arate asa cum e acum Mihai Viteazu (...) Ca e bun sau prost contractul, acesta este si trebuie respectat“, a spus primarul. Boc sustine ca, pina in 7 noiembrie, cei interesati vor putea depune la Primarie o cerere, dar ca vor putea vinde in Piata Abator doar cei care detin certificate de producator. „Prioritate vor avea comerciantii din municipiu sau cei din judetul Cluj. Speram ca acea piata sa ramina o piata cu produse ecologice“, a mai spus Boc.    In acelasi timp, si comerciantii de textile din Piata Mihai Viteazu vor fi mutati in Piata Clujana incepind de anul viitor. Decizia a fost luata pentru a se descongestiona traficul din zona dupa deschiderea parkingului. „Am cedat in fata lor, fiind perioada de iarna, sa poata sa isi desfaca produsele pina la intii ianuarie, dupa care vor fi mutati in Piata Clujana“, a spus primarul Emil Boc.

Ambulante noi, blocate in garaj

Conducerea Ambulantei spera sa puna in miscare masinile, de saptamina viitoareCele opt masini primite de Serviciul Judetean de Ambulanta (SJA) Cluj de la Ministerul Sanatatii la inceputul lunii octombrie zac inca nefolosite in garajul SJA. Problemele au aparut imediat dupa ce conducerea SJA Cluj a inceput demersurile pentru inscrierea masinilor in circulatie. Directorul Serviciului, Horia Simu, a declarat ca masinile nu au putut fi puse in circulatie pina la achitarea taxei de prima inmatriculare. „Am gasit legea potrivit careia masinile destinate interventiilor speciale sint scutite de la plata taxei. Am intocmit dosarul si l-am trimis la Politie si la Ministerul de Finante“, a precizat Simu. El sustine ca se asteapta inca primirea unui raspuns favorabil din partea autoritatilor. Seful ambulantierilor spera ca masinile vor putea circula de saptamina viitoare, intrucit Politia va aloca numere provizorii pentru autovehiculele Fiat.    Masinile sint destinate acordarii ingrijirilor medicale la domiciliu si pe ele vor lucra echipaje formate din medic de familie si sofer. Autoturismele sint dotate cu aparat GPS, telefon mobil, statie de comunicatie fixa si mobila, iar din punct de vedere medical masina dispune de o trusa de urgenta, defibrilator si aparat EKG. Potrivit sefului Serviciului de Exploatare al Ambulantei, inginerul Ioan Biris, pe linga cele opt masini noi, Serviciul dispune de 84 de autoturisme, dintre care 25 de urgenta, restul fiind destinate doar transportului de pacienti. 70% din totalul masinilor din parc ar trebui scoase din circulatie, pentru ca au termenul de casare depasit.Mai vin cinci masiniDirectorul Serviciului Judetean de Ambulanta Cluj, Horia Simu, care a fost investit ieri oficial in aceasta functie, sustine ca pina la mijlocul acestei luni la Cluj vor mai ajunge inca cinci masini mari, de tip A2, destinate transportului de pacienti. Masinile fac parte dintr-un program al Ministerului Sanatatii de dotare a serviciilor de urgenta din tara. In total, pina in primavara anului viitor, la SJA Cluj trebuie sa ajunga 55 de ambulante. O parte dintre acestea vor fi masini dotate corespunzator, care vor putea interveni in cazuri de urgenta.

Transport ecologic de persoane

Alba Iulia devine, in aceasta dimineata, al doilea oras din Transilvania care foloseste in transportul local de persoane autobuze propulsate de un motor pe baza de produsi ecologici. Practic este vorba despre combustibili biologici obtinuti din uleiuri vegetale, asa numitii biocombustibili. Primul astfel mijloc de transport a fost alimentat si testat ieri in prezenta mai multor reprezentanti ai administratiei locale, iar in aceasta dimineata autobuzul a fost scos pe traseu. Desi deocamdata a fost vorba despre o utilizare aniversara, mijloacele de transport folosite de Societatea de Transport Public din Alba Iulia vor incepe treptat sa foloseasca combustibili ecologici. Tot in timp, autobuzele care polueaza peste limita admisa vor fi retrase din circulatie si inlocuite cu unele mai moderne si bineinteles cu motoare pe baza de biocombustibil. Primul oras din Transilvania in care a fost implementat un astfel de sistem a fost Cluj Napoca.   

Doar trei comune au cheltuit banii alocati pentru infrastructura

Doar trei dintre cele 30 de localitati din judetul Alba care au primit in acest an, prin mai multe hotariri de guvern, bani pentru dezvoltarea infrastructurii din spatiul rural au cheltuit in totalitate fondurile alocate si se afla in asteptare in ce priveste aprobarea unor noi fonduri pentru definitivarea unor lucrari, sau pentru efectuarea platilor restante la cele finalizate. De mentionat faptul ca opt dintre cele 30 de unitati administrative din Alba au primit in 2007, o transa de 5% din valoarea cererilor de finantare, in timp ce diferenta de 22 de localitati au beneficiat de sume cuprinse intre 20 si 25 % din valoarea acestora, fonduri a caror valoare s-a ridicat la aproximativ 15 milioane de lei. Potrivit reprezentantilor Institutiei Prefectului judetul Alba, nu mai putin de 10 dintre comunele care au primit finantare, au reusit “performanta” de a nu cheltui nimic din sumele acordate, deoarece au inregistrat intirzieri in derularea proiectelor, unele dintre acestea fiind si acum in stadiul de organizare a licitatiilor. Conform acelorasi surse, din totalul celor circa 15 milioane de lei alocati, s-au cheltuit putin peste 2,5 milioane de lei, ceea ce reprezinta un procent de 16,9%. Cu toate acestea, timpul nu este inca pierdut, ca nici banii de altfel, in conditiile in care Programul de dezvoltare a infrastructurii din mediul rural se desfasoara pe parcursul a trei ani, existind si posibilitatea de prelungire.   

Halloween a la Cluj

Party glamour in ObsessionFoto DIANA SANDORPetrecerea speciala de Halloween a inceput in Obsession dupa miezul noptii.Petrecerea de Halloween a inceput in clubul Obsession dupa miezul noptii, cind scarile si holul de la intrare au fost luate cu asalt de cea mai colorata varietate de personaje. Dansau si se plimbau, gata oricind de a poza oricarui fotograf, doctori in halate albe si verzi, Mosi Craciuni, printese, calugarite, servitoare, pirati, astronauti, motociclisti, travestiti, dandy din vremea filmului alb-negru, toreadori, albinute, vampe fatale sau nelipsitele tiganci. Cei care serveau la bar sau prin local aveau accesorii de iepuras, iar bodyguarzii erau diavoli cu coarne ce fluturau mantii negre de matase printre petrecareti. Tirziu in noapte, cea mai iscusita masca a fost si premiata cu o sticla de sampanie.Staruri rock in concurs    Cei din Janis Pub au pus la cale o petrecere altfel: muzica live si concurs de staruri rock. Au urcat pe scena Johnny Depp, Mozart (intruchipat de Roje, claparul de la Hazard), Janis Joplin, Gloria Gaynor, Bob Marley, Freddy Mercury si Ringo Star. Acesta din urma a fost si cistigatorul sticlei de vin puse la bataie de organizatori. Au mai avut loc petreceri-carnaval in aceeasi noapte si in alte localuri, precum Seven sau After Eight.Halloween ca la carte in Diesel ClubIn clubul Diesel nu au venit foarte multi petrecareti, insa ambianta a fost asa cum o cere sarbatoarea. Bostani cu luminari pe scari, pinze sfisiate, ca de paianjeni, spinzurau de tavan, iar obisnuitii localului s-au costumat in personaje care de care mai sinistre. Masti de mort, mantii negre, schelete, furci si coase erau accesoriile serii in clubul clujean.Fara Halloween in PubPina nu de mult, spiritul horror pe care americanii l-au impus in intreaga lume sarbatorii de Halloween se regasea cel mai usor la Cluj in vechiul Music Pub. Mai toti clientii localului veneau aici in seara de 31 octombrie imbracati in negru, cu fetele pictate si ochii incadrati in negru. De aceasta data, insa, nostalgicii au dat in local peste un concert al trupelor Mauser si The Mashroom Story, a caror muzica e departe de izul macabru al sarbatorii. In public, o singura persoana a venit mascata in vrajitoare, care, jenata parca de inadvertenta, a si renuntat la accesorii, inainte de cel de-al doilea recital.

Norocosi si ghinionisti

IncapatinareIn urma cu mai putin de trei saptamini, primarul Mircea Hava anunta ca nu mai are ce sa faca si ca administratia locala va fi nevoita sa vinda cabinetele medicale la sume modice, asa cum scrie Ordonanta de Guvern 110/2005. Consiliul Local Alba Iulia a refuzat sa vinda cabinetele medicale pe care le avea in proprietate si si-a mentinut hotarirea si in momentul in care Prefectura Alba a amenintat ca va merge in instanta pentru a obtine aplicarea legii. Timp de mai bine de un an procesul si-a urmat cursul, sentinta fiind favorabila prefecturii. Salvarea a venit de la Curtea Constitutionala, care a admis ca unele prevederi ale ordonantei in cauza contravin Constitutiei Romaniei. “Prin inlaturarea posibilitatii autoritatilor publice locale de a dispune in mod liber de bunurile in proprietate privata a unitatilor administrativ teritoriale, in sensul de a opta sau nu pentru vinzarea acestora, se incalca in mod vadit dreptul unitatilor administrativ-teritoriale de exercitare a prerogativei dispozitiei, ca atribut ce tine de esenta dreptului de proprietate. (...) Curtea constata totodata ca dispozitiile criticate reglementeaza un transfer silit de proprietate...”, se arata in decizia Curtii Constitutionale, care mai critica si impunerea unor preturi care nu tin cont de valoarea de piata, disproportia vadita dintre cele doua valori conducind “la calificarea pretului ca fiind neserios”. In plus, se mai arata ca ordonanta vaduveste statul de baza materiala care ii permite sa raspunda obligatiei pe care o are de a garanta dreptul cetatenilor la ocrotirea sanatatii. Vadit multumit de aceasta rasturnare de situatie, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a aratat ca pina la urma Curtea Constitutionala nu a facut decit sa dea dreptate CL Alba Iulia, care a afirmat aceleasi lucruri in fata instantelor. “Desigur ca in urma acestei decizii a Curtii Constitutionale nu vom mai vinde nimic”, a conchis Mircea Hava, vadit multumit ca nu a apucat sa faca nici un demers in vederea vinderii cabinetelor medicale. SuparareLa Consiliul Judetean Alba, supararea este insa foarte mare, pentru ca si insitutia judeteana a incercat “sa se ia la trinta” cu Prefectura Alba, refuzind initial sa vinda cabinetele medicale pe care le avea in proprietate, cel putin nu la pretul impus de ordonanta. Practic, CJ Alba nu a spus niciodata ca nu vinde cabinetele din Policlinica Stomatologica, dar a spus ca vrea sa obtina pe ele macar pretul stabilit in urma unei expertize, daca nu se putea la valoarea de piata, care era de zece ori mai mare decit cea stabilita de Guvern. Prin aplicarea valorilor stabilite de OUG 110/2005, Consiliul Judetean Alba a “reusit” sa incaseze, pentru cele 20 de cabinete vindute in baza ordonantei, o suma totala de 74.554 lei, cam atit cit costa o garsoniera confort doi cu imbunatatiri in aceeasi zona. Si asta in conditiile in care valoare de inventar a cladirii era de 467.758 lei. Presedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, nu a ascuns faptul ca si consilierii judeteni au incercat sa traga de timp, dar Prefectura Alba i-a avertizat ca trebuie sa aplice legea. “Guvernul, prin Prefectura Alba, si-a facut datoria de a face presiuni. Asta stiu sa faca reprezentantii Guvernului in teritoriu: sa forteze aplicarea unor legi impotriva domeniului public”, a spus vadit suparat Ion Dumitrel. “Vreau sa avem vot uninominal, cu oameni responsabili si sa nu avem numai dobitoci in Parlamentul Romaniei. Basescu are perfecta dreptate. Sunt foarte deranjat pentru ca sint medici acolo care se duc si isi apara interesele, nu ale sistemului de sanatate, ci ale lor. Pentru ca nu au dat legea ca sa vindem noi din Alba. Ii interesa Bucurestiul si unde sint terenurile scumpe. (...) Ca presedinte al consiliului judetean, am impresia ca trebuie sa am rezerve fata de legile care sint votate de Parlamentul Romaniei. Si ar trebui de acum inainte sa imi asum mai multe riscuri decit mi-am asumat pina acum, pentru ca sintem nevoiti sa aplicam niste legi care sint evident impotriva interesului public”, a declarat Ion Dumitrel.

CJ Alba premiaza cele mai bune firme din judet

Reprezentantii Consiliului Judetean Alba au anuntat, ieri, ca institutia va premia fimele merituoase din judet. Decizia a fost luata in cadrul sedintei de ieri a Comitetului de Dezvoltare Economica a judetului Alba, organizata de compartimentul de profil din cadrul institutiei judetene. Cu aceasta ocazie a fost supusa dezbaterii forma finala a sectiunii economice din cadrul Strategiei de Dezvoltare a Judetului Alba. “Strategia de dezvoltare se va constitui ca o platforma de coordonare a investitiilor multisectoriale si de pregatire a administratiei judetene si a celor locale pentru noi parteneriate. Iata de ce este foarte important sa existe consultari si dezbateri cu marile firme din judet pe marginea acestui document”, a precizat Ion Dumitrel, presedintele Consiliului Judetean Alba. Un alt punct important de pe ordinea de zi a fost aprobarea unui regulament de premiere a firmelor merituoase din judetul Alba. Astfel, la initiativa CJ Alba, in luna decembrie, se va organiza un eveniment intitulat “Best of 2007”. Dupa cum a precizat purtatorul de cuvint al CJ Alba, George Sinca, in cadrul acestei gale vor fi decernate distinctii pentru firmele romanesti din judetul Alba, precum si pentru firmele cu capital strain, cu scopul de a evidentia si a incuraja eforturile firmelor din Alba, care au participat activ la dezvoltarea economica a judetului. “Distinctiile se vor acorda separat, firmelor cu capital strain si firmelor cu capital romanesc, pentru: cea mai mare investitie in economia judetului, cea mai mare contributie la bugetul judetului, cel mai mare exportator, cele mai multe fonduri folosite pentru cercetare, inovare si dezvoltare, cel mai bun angajator, cele mai multe noi locuri de munca create in judet, participarea la crearea brandului de judet, cea mai activa promovare a mediului de afaceri in mass-media, cea mai activa participare la Comitetul de Dezvoltare Economica si cea mai buna implicare in viata comunitatii. Distinctiile vor fi acordate in luna decembrie in cadrul evenimentului <<Best of 2007>>, eveniment initiat de Consiliul Judetean Alba”, a precizat George Sinca. El a mai mentionat ca, tot in cadrul intilnirii de ieri, a avut loc o consultare cu reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca Alba pe tema modificarilor legislative referitoare la societatile comerciale, precum si a celor privind incadrarea in munca. 

Ceva s-a intimplat! Ce?

Sunt atit de confuz incit nu stiu daca voi reusi sa duc la bun sfirsit aceste rinduri. Initial, dupa citeva ore de gindire am ajuns la concluzia ca ar trebui ca ziarul de astazi sa contina un sfert de pagina alba, in locul aberatiilor mele de vineri. Am considerat la inceput ca, in acest fel, fiecare dintre dumneavoastra va avea spatiul si motivatia de a se transforma pentru citeva minute intr-un slujitor al condeiului. Am crezut ca, in acest fel, fiecare cititor in parte va putea sa inteleaga ce inseamna sa ai subiecte nenumarate, dar sa nu sti ce sa scrii. Am ajuns la o astfel de concluzie dupa ce am fost asaltat de atit de multe evenimente nedorite incit am avut impresia ca s-a intimplat intr-adevar ceva despre care trebuie sa stie toata lumea. Abia apoi, incercind sa sintetizez macar unul dintre subiecte, am ajuns la intrebarea: Ce s-a intimplat? Trei ore am cautat un raspuns pe care nu l-am gasit. Mi s-a transmis de curind ca fac parte dintr-o sleahta de inculti cu opt clase, care nu ajung nici macar la degetul mic al ilustrilor conducatori, fie ei de la nivel local sau central. Mi s-a mai spus ca sunt un dobitoc fara seaman, care isi arunca dejectiile belicoase pe o foaie alba, numai pentru ca s-a gasit cineva sa le plateasca. Nu neg acest lucru, pentru ca nu am nici chef si nici timp sa caut si sa expun argumente. Aceste caracteristici nu sunt insa motivul pentru care nu am gasit raspunsul la intrebarea de mai sus. Motivatia reala pentru care nu stiu “ce s-a intimplat”, este simplul fapt ca nu s-a intimplat nimic. In ultima saptamina cinci tineri au murit in judetul Alba, in urma unor accidente stupide sau boli despre care nu stiau ca le-ar avea. Tot in ultimele sapte zile oamenii politici s-au balacarit mai ceva decit la usa unui cort. Tot in timpul scurs de la precedentul meu moment de “glorie jurnalistica” s-a derulat o parte dintr-o campanie electorala parca mai linistita decit oricind. Si tot in acest interval, unul dintre domeniile devorate de marea masa a romanilor, fotbalul, a fost zguduit de tot felul de intimplari socante si de neimaginat. Intelegeti acum, abundenta de subiecte, iar in cele ce urmeaza o sa va explic de ce nu s-a intimplat totusi nimic. Doi tineri au murit intr-un groaznic accident de motocicleta, un altul in urma unui accident de munca stupid, iar un altul din cauza unei boli de care nu stia ca sufera. Un barbat, deocamdata neidentificat a incheiat seria neagra, iesind in fata unui TIR care circula cu viteza. Fiecare dintre primi patru au fost plinsi de familie, prieteni si colegi si condusi pe ultimul drum intr-o atmosfera greu de inchipuit. Asa cum am mai spus, astfel de momente te fac sa ai un soi de “disperare de a trai”. Asa ca am ajuns la concluzia ca nici politica, nici fotbalul, si nici vreun alt fel de manifestare placuta sau neplacuta nu poate avea un impact mai puternic decit momentul in care realizezi ca oricind existenta ti se poate incheia subit. Eu am inteles asta si de acea mintea mi s-a golit cu totul, spre bucuria celor care au acum dreptate in legatura cu ceea ce am in cap…

Sanctiuni pentru viceprimarul Popa

Viceprimarul Adrian Popa a anuntat ca va da explicatii la inceputul saptaminii viitoareViceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Adrian Popa, risca sa fie sanctionat de conducerea PNL Cluj, partid din care face parte, pentru ca a pus in pericol dezvoltarea Aeroportului International si investitia Nokia din comuna Jucu. Anuntul a fost facut de presedintele filialei clujene a PNL, presedintele Consiliului Judetean Marius Nicoara, care l-a acuzat ieri pe Popa ca a purtat discutii la Autoritatea Aeronautica Civila Romana (AACR) privind dezvoltarea unui proiect imobiliar in zona Aeroportului clujean, fara a avea mandat din partea Primariei, a Consiliului Local Cluj-Napoca, a Consiliului Judetean Cluj sau a PNL.    Potrivit lui Nicoara, AACR a transmis in urma cu citeva zile Consiliului Judetean Cluj o adresa in care cere acestei institutii sa precizeze daca extinderea dezvoltarii Aeroportului mai constituie sau nu o prioritate. „Pe fondul problemei generale a aeroportului, ca urmare a discutiilor purtate la sediul nostru cu viceprimarul Adrian Popa, care s-a informat in vederea realizarii unor obiective imobiliare in vecinatatea aeroportului, Autoritatea Aeronautica Civila constata elemente de incompatibilitate intre cele doua initiative din punctul de vedere al cerintelor de siguranta aeronautica“, se arata in adresa respectiva. Nicoara sustine ca va avea o discutie cu Adrian Popa, iar in cazul in care acesta a gresit, va propune sanctionarea lui. „Pina la urma, nu voi putea sa cintaresc daca exista sau nu o greseala a domnului Popa, intentionata sau neintentionata. In functie de aceste chestiuni, vom face o evaluare. Daca este vinovat, voi cere sanctionarea lui“, a subliniat presedintele PNL Cluj.„Nokia ar putea sa se retraga“Marius Nicoara apreciaza ca, in urma interventiei lui Popa, exista riscul ca Autoritatea Aeronautica Civila Romana sa ia in calcul neavizarea noii piste de 3.500 de metri a Aeroportului International Cluj-Napoca. „Exista riscul ca aceste constructii sa stopeze, pina la urma, dezvoltarea municipiului si judetului. Nokia ar putea chiar sa se retraga in urma unei astfel de decizii“, a spus Nicoara. Viceprimarul Adrian Popa se afla in concediu in Dubai si a anuntat ca va da explicatii in legatura cu proiectul imobiliar si cu deplasarea la AACR la inceputul saptaminii viitoare. 

Clujul, discriminat

Primarul municipiului, Emil Boc, a spus ieri ca lucrarile la cartierul Oser, o investitie in valoare de aproximativ 30 de milioane de lei, risca sa fie blocate din cauza neacordarii unor ajutoare de la Guvern pentru construirea locuintelor sociale. „In ciuda sprijinului promis de catre stat referitor la construirea locuintelor sociale, ajutorul a scazut de la 1,1 milioane de lei la aproape de 0. In calitate de primar, solicit Executivului sa prelungeasca cu inca 5 ani contractele de inchiriere pentru cei care locuiesc in casele nationalizate“, a spus Boc.    Conform edilului clujean, fondurile ar fi trebuit sa finanteze partial unele locuinte din cartierul Oser destinate in special persoanelor evacuate din casele nationalizate. „Factura pe luna aceasta catre firma care construieste Oserul a fost de 3 milioane de lei. Noi avem restante la acea societate de vreo 5 milioane si e foarte greu sa mai fac rost de bani, chiar si de 1 milion de lei, in aceasta perioada a anului“, a mai spus Boc. Pina in acest moment, au fost evacuate din casele nationalizate din Cluj 75 de familii si alte 70 urmeaza sa fie evacuate pina la sfirsitul anului.

Mai multi bani la bugetul local

Cheltuielile bugetului local au fost restructurate dupa aceasta rectificare, astfel incit balanta economica sa fie echilibrata si sa permita buna functionare a municipiului ca ansamblu. Beneficiind de bani in plus, administratia a suplimentat fondurile pentru ordine publica si siguranta nationala, invatamint, sanatate, cultura, recreere, religie, locuinte, servicii, dezvoltare publica si transporturi. Banii provin atat din incasarile suplimentare, cat si din redistribuiri in cadrul bugetului. Cu plusCei mai multi bani au fost alocati, in urma acestei rectificari poztive, catre sectorul de transporturi care a primit in plus pentru cheltuieli, bunuri si servicii aproximativ 60.000.000 lei. Tot o suma importanta a fost alocata pentru locuinte, servicii si dezvoltare publica, acest domeniu inregistrind un plus de aproximativ 15.000.000 lei. Consilierii au considerat oportuna suplimentarea bugetului si pentru protectia mediului, precum si pentru invatamint, domenii care au primit in total aproape 40.000.000 lei. Alesii au mai alocat sume in plus si pentru ordinea publica, sanatate, cultura, religie, locuinte, dar si pentru bugetul institutiilor finantate integral din venituri proprii. Banii trimisi de consilieri spre sectoare considerate prioritare, nu afecteaza insa functionarea celorlaltor domenii care au fost “neglijate”. Cu minusSectoarele care au primit mai putini bani, sau din bugetul carora s-au folosit sume in alte parti, sunt actiunile externe, serviciile publice generale, dobinzile, apararea, asigurarile, combustibilii, administrarea patrimoniului, proiectele comunitare, cadastrul si agricultura precum si domeniul de imprumuturi interne si externe. Cea mai mare suma cu minus se regaseste in dreptul sectorului de transporturi, dar la categoria imprumuturi, 52.000.000 de lei. In rest sumele negative sunt de ordinul milioanelor sau sutelor de mii de lei. Singurul sector care nu isi schimba bugetul este cel al Centrului Social de Urgente. 

Pe scurt

Nicolae Deleanu, numit director la ASPNicolae Deleanu a fost numit ieri in functia de director executiv al Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Cluj. El a fost director adjunct în cadrul ASP, responsabil cu medicina preventiva, si, incepind din vara aceasta, a asigurat interimatul la conducerea institutiei dupa plecarea lui Florin Stamatian. Deleanu a cistigat functia de director executiv in urma unui concurs organizat zilele trecute la Bucuresti de Agentia Nationala a Functionarilor Publici. Clujeanul a obtinut 66 de puncte din 100 posibile la testul scris si 79 din 100 la oral.    A. P.Probleme la Cartea FunciaraAgentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI) a trimis la Cluj opt specialisti din mai multe judete dupa ce a fost sesizata de catre Camera notarilor publici din Cluj-Napoca ca nu au fost finalizate la timp lucrarile de inscriere in Cartea Funciara a drepturilor de proprietate. In luna octombrie erau 2.744 de lucrari restante din care s-au recuperat pina miercuri 1.500. Situatia a aparut din cauza personalului insuficient, dar si din cauza unor angajati care nu isi îndeplineau sarcinile de serviciu, care au demisionat ulterior. Totodata, au fost scoase la concurs mai multe posturi de asistenti registratori si referenti pentru a se completa schema de personal.    A. P. Inapoi dupa gratiiFostul plutonier Cristian Calin Istrate, condamnat la 22 de ani de detentie pentru tentativa de omor deosebit de grav, nerespectarea regimului armelor si munitiilor, incalcarea de consemn si violare de domiciliu, a fost retinut miercuri seara de lucratorii Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei din Cimpia Turzii. Pe 5 decembrie 2006, Istrate, angajat in cadrul bazei militare de la Luna, a parasit postul si si-a impuscat sotia si socrii cu pistolul din dotare. El a fost condamnat la 22 de ani de detentie, insa a fost pus in libertate in luna iulie a lui 2007, din cauza unui viciu de procedura. El a fost retinut miercuri si transportat la Penitenciarul de Maxima Siguranta Gherla, unde isi va ispasi pedeapsa.    A. D.Brazi taiati ilegal72 de pomi de Craciun au fost confiscati de autoritati in urma unei razii efectuate in comuna Calatele din judetul Cluj. In urma acestei actiuni, sapte persoane au fost legitimate, iar doua autoturisme si doua carute au fost controlate. Intr-una dintre ele, politistii au descoperit 32 de brazi. In acelasi loc, autoritatile au mai descoperit alti 40 de brazi taiati care urmau sa fie incarcati spre a fi transportati in vederea comercializarii. Proprietarul carutei, Lucian T., de 32 de ani, din Huedin, a fost amendat cu 1.400 de lei, iar brazii au fost confiscati. Valoarea totala a prejudiciului cauzat se ridica la 1.000 de lei.    A. D.Premiu pentru Prefectura ClujInstitutia Prefectului din Cluj-Napoca mai are un premiu de pus in vitrina – un premiu european pentru proiectul Biroului Unic de Apostila. Institutia clujeana a participat in luna iulie la European Public Sector Awards (EPSA) 2007, alaturi de alte 332 de institutii ale administratiei publice din 225 de state europene si a fost unul dintre cei 65 de cistigatori. Biroul Unic de Apostila a fost infiintat in judetul nostru in primavara anului trecut, iar in luna mai, anul acesta, a fost adoptat pe plan national. Proiectul prevede incheierea unor protocoale inter-institutionale cu autoritati judetene si nationale si vizeaza fluidizarea activitatii de Apostila de la Haga. Ceremonia de acordare a premiilor va avea loc peste 10 zile, in localitatea Lucerna, din Elvetia.    A. P.Expozitie UBB, la BudapestaUniversitatea „Babes-Bolyai“ (UBB) din Cluj-Napoca va participa, incepind de joi, 8 noiembrie, la Expozitia Academica de la Budapesta. Au mai fost acceptate, de curind, invitatii ale unor universitati din Varsovia, Cracovia (Polonia), precum si ale universitatilor din Balti si Chisinau (Republica Moldova) si a Universitatii din Cernauti (Ucraina). Programul expozitional al universitarilor clujeni se intinde pina in toamna anului 2008, finalizindu-se cu expozitia Asociatiei Universitatilor Europene (EUA) la Antwerp, Belgia. Despre rostul acestor participari, oficialii UBB afirma ca „permit prezentarea ofertei academice a UBB, a programelor de cercetare stiintifica, oferind vizibilitate internationala sistemului academic românesc“.    F. T.

Cetatenii romani sint pe primul loc in topul infractorilor de origine straina din Italia

Ministerul italian de Interne a anuntat ca, din cei 3.500 de straini arestati in acest an pentru infractiuni savirsite in Italia, 2.700 sint romani. Infractiunile comise de acestia au general valuri de nemultumiri in Italia, unde multe persoane incep sa se fereasca de romani. Potrivit raportului Ministerului italian de Interne, care a aparut in luna iunie, romanii conduc in top la sapte categorii de infractiuni: omucideri voluntare, violente sexuale, furturi auto si din locuinte, furturi calificate, jafuri in magazine si extorcari. Raportul a dat apa la moara unei campanii a unor politicieni italieni care s-a axat pe pericolul reprezentat de imigrantii romani si albanezi din Italia. Primarii mai multor orase, precum Padova, Roma, Rimini sau Florenta, au facut declaratii publice despre acest fapt si au amenintat ca vor aduce problema in discutie la nivelul inaltilor oficiali ai Uniunii Europene. Presa din Italia a acordat spatii largi infractiunilor comise de romani si incidentelor in care au fost implicati romani, unele considerate de-a dreptul socante chiar de catre o tara care are o „traditie a violentelor“ din perioada „de glorie“ a mafiei. Acum o luna, trei romani au fost condamnati in Italia pentru ca au ucis o contesa in timpul unei tilharii. La scurt timp, un roman a violat o femeie pe treptele unei biserici, incident care a atras indignarea opiniei publice. Ulterior, un alt roman a fost omorit intr-o reglare de conturi in centrul Romei, intre bande rivale. Fapta comisa miercuri seara de Nicolae Romulus Mailat a ajuns pe prima pagina a tuturor ziarelor din Italia. „O adevarata oroare“, acestea au fost cuvintele folosite de primarul Romei, Walter Veltroni. „În momentul în care l-au capturat pe român, politistii au remarcat pe hainele acestuia pete de singe, în timp ce pe piele avea contuzii provocate de victima“, precizeaza cotidianul „La Reppublica“.

Romania in UE: carte de vizita cu infractori

Condamnat  in Romania Giovanna Reggiani, o italianca de 47 de ani, sotia unui ofiter al Marinei italiene, a fost violata, agresata si aruncata intr-un canal de la periferia de nord a Romei. Autorul atacului a fost identificat ca fiind Nicolae Romulus Mailat, un cetatean de 24 de ani, roman de etnie roma. Fapta s-a petrecut miercuri seara, iar informatiile initiale oferite de presa italiana au fost ca femeia decedase. Ulterior, s-a confirmat faptul ca era in stare grava, mai exact in moarte cerebrala, fara sanse de supravietuire. Agresorul traia in Italia si locuia intr-o tabara improvizata pe malul Tibrului. El este originar din Avrig, judetul Sibiu, si fusese condamnat in Romania la 3 ani de inchisoare pentru furt calificat. Fapta a trezit reactii imediate si dure in Italia. Walter Veltroni, primarul Romei, este cunoscut pentru pozitiile sale energice la adresa romanilor. De altfel, imediat dupa incidentul de miercuri, el a declarat ca, „inaintea intrarii Romaniei in Uniunea Europeana, Roma era unul din orasele cele mai sigure din lume. De vina sint romanii, iar responsabile sint autoritatile de la Bucuresti“. Lege dura In aceste conditii, Guvernul italian s-a intrunit intr-o sedinta de urgenta si a decis aprobarea unei ordonante de urgenta prin care imigrantii infractori pot fi trimisi pe loc acasa, fara o decizie judecatoreasca, doar in baza unei decizii a prefectului zonei. Ordonanta vizeaza, in special, infractorii romani. Premierul italian Romano Prodi a declarat ca membrii comunitatii române din Italia „sint în mare parte persoane serioase si muncitoare“. „Sintem hotariti sa mentinem un sistem de securitate corect si puternic pentru concetatenii nostri“, a spus Prodi. Avind în vedere ca ne confruntam cu un asemenea flux de imigranti, trebuie sa luam un set de masuri: o lege, interventia pe teren si presiuni asupra României. Daca vrei sa stai în Europa, trebuie sa accepti regulile“, a transat primarul Romei. Reactii romanesti Presedintele Traian Basescu a declarat ca o lege care sa ii vizeze strict pe romanii din Italia este „inadmisibila“, insa a recunoscut ca Italia poate emite o lege impotriva tuturor cetatenilor UE care comit infractiuni pe teritoriul ei, ceea ce Guvernul italian a si facut. Ministrul roman de Interne, Cristian David, a afirmat ca nu se pot impune restrictii la libera circulatie a romanilor pe teritoriul Uniunii, acesta fiind un drept cistigat prin aderare. Si premierul Calin Popescu Tariceanu si-a exprimat regretul fata de incidentul cumplit petrecut la Roma.  De altfel, autoritatile au trimis trei ofiteri romani de politie la Roma, ieri dimineata, pentru a-i ajuta pe politistii italieni. Acestia au „curatat“ cimpul de nomazi de la periferia Romei unde locuia si agresorul rom. Ei au luat-o in custodie pe femeia care l-a denuntat pe atacator, o romanca pe nume Emilia, care locuia in aceeasi tabara si care a contribuit la arestarea criminalului.

Numarul afectiunilor respiratorii a crescut semnificativ in ultima saptamina

 Scaderea temperaturilor si vremea ploioasa din ultima saptamina a contribuit semnificativ si la cresterea numarului de cazuri de viroze respiratorii si pneumonii in judetul Alba. Purtatorul de cuvint al Autoritatii de Sanatate Publica Alba, Cristina Galos, a precizat ca in prezent sint diagnosticate cu diverse tipuri de viroze respiratorii aproximativ 940 de persoane, cu aproape 300 mai mult decit numarul cazurilor inregistrate in perioada 15-21 octombrie. Potrivit aceleiasi surse, numarul cazurilor de pneumonii inregistrate in prezent la nivelul localitatilor judetului Alba este mai mare cu peste 70 fata de perioada mentionata, ajungindu-se la 369 de cazuri de imbolnaviri. De mentionat faptul ca in ultima saptamina, aproximativ 80 de copii cu virste de sub un an au fost diagnosticati cu astfel de boli specifice sezonului rece, in timp ce numarul micutilor pina la patru ani depaseste 200. Cristina Galos a precizat ca pina la ora actuala la nivelul judetului Alba nu a fost inregistrat nici un caz de gripa.                          C.F.

Lacrimi de durere

 Corneliu Manuel SARBU corneliu.sarbu@monitorulab.ro La o zi dupa eveniment, corpurile neinsufletite ale celor doi au fost aduse acasa, cortegiul fiind intimpinat de parintii indurerati si prietenii celor doi tineri. Cele 72 de ore pot fi cu greu exprimate in cuvinte. Prieteni apropiati ai celor doi au fost doboriti de durere, mai ales ca o parte dintre ei au asistat pe viu la accidentul care a semanat cu o adevarata executie cu singe rece. “S-a bagat direct in ei si i-a zburat pe sus”, a soptit Catalin Chirita cu vocea inecata in lacrimi. Adi si Costelo au plecat in urma cu citeva zile, alaturi de prieteni, la o plimbare cu motocicletele. A fost pentru ei ultima data cind au auzit motorul turat. “Mergeam linstiti si dintr-o data am vazut cum zboara in aer si au cazut pe margine. Am oprit, am alergat la ei dar…”. Vocea i se fringe lui Catalin, dar mina stringe acceleratia, iar motorul urla cu disperare. Este ultimul sau mesaj pentru cei pe care ii conduce pe ultimul drum. Costelo… Marius Valentin Cureleac, Costelo asa cum era cunoscut intre prieteni era un baiat linistit, care provenea dintr-o familie cu patru copii. Parinti sai au fost devastati atunci cind au aflat de moartea sa. “Am intrebat de mai multe ori. Marius? Nu se putea sa fie el. Sotia si sora lui au zis ca mai bine sa moara ele. Eu trebuia sa mor ca eu sunt batrin si bolnav. Nu Marius!”, a povestit cu greu Constantin Cureleac, tatal lui Costelo. La inmormintarea baiatului s-au strins citeva sute de persoane, prieteni, rude, cunsocuti si vecini. Fostii colegi de drum au venit sa il conduca pe ultimul drum, asa cum i-au fost alaturi si in timpul vietii, pe motocicleta. Au ambalat motoarele, au purtat poza lui Costelo pe haine si au plins pentru prietenul lor. Adi… Andrei Jimborean, era cunoscut intre prieteni dupa apelativul Adi. Si el un pasionat de motociclete, tinarul a fost insotit la groapa tot in sunet de motoare. “Am facut aici un club al motociclistilor. Toti erau niste baieti extraordinari. Mergeam in multe locuri, dar tot timpul circulam regulamentar in coloana. Nu ne avintam sa facem lucruri riscante cum fac altii”, povesteste Alin Borza, unul dintre cei care a stat la capatiiul lui Adi. Pentru cei care l-au cunoscut, Adi a ramas viu in memorie. Acum insa, tinarul ii mai priveste doar din poze. “Nu Adi! Unde pleci, baiatul mamii? Nu ma lasa!”, se tinguieste amar linga sicriu mama lui Adi. Tragicul eveniment a intristat intreg orasul Cugir, moartea celor doi tineri socindu-i pe toti localnicii. De ce? Dupa o viata plina de pasiune cei doi au fost asezati la o distanta de citeva sute de metri. Pentru toti cei prezenti la inmormintari, sunetul pamintului pe capacele sicrielor era greu de suportat. “Nu imi vine sa cred. Nu se poate sa fie ei acolo. Erau plini de viata. Erau cei mai cuminti si nu faceau nimic ca sa raneasca pe cineva”, a mai incercat sa povesteasca una dintre prietenele baietilor, dar vocea i s-a inecat in lacrimi. “Baietii isi cumpara masini. Barbatii conduc motociclete”, au incercat sa se imbarbateze prietenii celor doi scriind pe poze. Costelo si Adi au lasat insa in urma lacrimi de durere si doar o singura intrebare: De ce?

Ajutoare de stat pentru fermieri

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) va elabora un program de investitii destinat micilor fermieri, prin care sa existe o cofinantare de pina la 70%, acordata sub forma ajutoarelor de stat, a declarat, ieri, ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos. „In bugetul pentru 2008, avem prevazut un pachet financiar pentru producatorii agricoli. In functie de banii ramasi dupa acordarea subventiilor, vom aloca aceasta diferenta pentru cofinantarea investitiilor, sub forma ajutoarelor de stat“, a spus Ciolos. Potrivit ministrului Agriculturii, cofinantarea este destinata micilor fermieri si poate ajunge pina la 70%. „Ne gindim sa existe cofinantare pentru centrele de sacrificare, de pina la 70%, din banii de la buget. De asemenea, micii fermieri pot primi un ajutor de stat pentru achizitia, de exemplu, a tancurilor de racire a laptelui. Important este sa le oferim micilor fermieri aceasta cofinantare, din bugetul de stat, pe formele de ajutor de stat pe care mai putem sa le dam pina in 2009“, a explicat Ciolos. Ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos, a discutat, ieri, cu premierul Tariceanu despre masurile luate de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) pentru evitarea clauzei pe agricultura, dar si despre probleme ale sectorului sanitar-veterinar, precum ecarisajul sau pesta porcina. Ciolos a declarat, ieri, ca vor exista grupuri de lucru permanente, din care vor face parte reprezentanti ai Ministerului Agriculturii si ai Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) si care vor raspunde de aceste probleme ale sectorului sanitar-veterinar, precum pesta porcina. 

Cosmarul ‘77

Valoarea pagubelor in cazul unui cutremur ar depasi produsul intern brut (PIB) al Romaniei din anul trecut, de 97 de miliarde de euro, si ar fi apropiata de PIB-ul din acest an, estimat la circa 118 miliarde de euro. Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Angela Toncescu, sustine ca acestea ar fi rezultatele unui studiu realizat de Ministerul Mediului in colaborare cu Banca Mondiala in urma cu circa 2 ani. Studiul a avut in vedere efectele produse de cutremurul din 1977, care au fost actualizate. Potrivit lui Toncescu, numai 8% dintre cei care detin o proprietate au o asigurare facultativa din cele 8,4 milioane de locuinte. Toncescu a precizat ca suma maxima asigurata este de 20.000 de euro pentru locuintele tip A, respectiv 10.000 de euro pentru locuintele tip B. Astfel, prima obligatorie este de 10 euro in cazul locuintelor tip B si de 20 de euro in cazul locuintelor tip A. „Daca luam in calcul prima de 10 euro, pentru fiecare luna ar reveni 2,7 lei (0,80 de euro), suma calculata la cursul BNR, care reprezinta cel mult trei piini sau un litru de lapte“, a adaugat Toncescu. Ea a adaugat ca romanii nu au o educatie a protejarii propriilor bunuri. Potrivit unui sondaj realizat de INSOMAR, 60% din persoanele chestionate au precizat ca sint de acord cu introducerea legii privind asigurarea obligatorie a locuintei, 30% nu sint de acord cu aceasta lege, iar circa 10% nu au dat nici un raspuns. Conform aceluiasi sondaj, 12,8% dintre respondenti au mentionat ca au o asigurare de locuinta facultativa, 85% dintre acestia nu au nici o asigurare, in timp ce 3,7% dintre cei intervievati au spus ca nu detin o locuinta proprie. 

Bani pentru distractie

Primaria Rosia spera sa primeasca bani de la Consiliul Judetean Sibiu pentru „Ziua Fermierului" de anul viitor. Valentin Aldea, edilul comunei, a depus proiectul chiar miercuri, in ziua in care expira termenul limita impus de CJS. Primarul spune ca, pentru anul viitor, s-a gindit la o sarbatoare mult mai incarcata in programe artistice, dar si in premii. „Am depus acest proiect in speranta ca vom obtine un ajutor financiar de la Consiliul Judetean Sibiu, pentru un singur eveniment, nu mai multe. Vrem ca «Ziua Fermierului» de anul viitor sa fie mult mai bogata decit cea de anul acesta. La editia de anul acesta am avut premii in valoare de 3.000 de lei, suma pe care am impartit-o la 60 de participanti. Pentru anul viitor vrem premii mult mai consistente, pentru a motiva taranii sa participe. Vrem sa aducem si niste artisti care sa inveseleasca programul artistic. Noi speram sa facem rost de un buget de aproximativ 30.000 de lei", explica Aldea.

Urgente, cu fonduri europene

In caz ca proiectele din judet vor fi considerate eligibile, interventiile vor fi mai rapide si mai eficienteIncendiile, accidentele, inundatiile, si mai toate marile nenorociri, ar putea fi rezolvate mult mai repede, din 2008, daca autoritatile locale s-ar grabi sa depuna proiecte pentru Axa 3 a POR, in domeniul „Imbunatatirea dotarii cu echipamente a bazelor operationale pentru interventii in situatii de urgenta". Licitatia a fost deschisa la sfirsitul lunii octombrie, consiliile judetene din tara fiind asteptate sa-si pot depuna proiectele pentru obtinerea de fonduri nerambursabile. Colaborare pentru fonduriIn judetul Sibiu, Consiliul Judetean a intrat in pregatiri inca din decembrie 2006, cind a incheiat un acord cu toate consiliile judetene din Regiunea Centru, pentru obtinerea fondurilor nerambursabile. Documentul a fost incheiat intre CJ Sibiu si CJ Alba, Harghita, Mures, Covasna si Brasov. „Scopul proiectului consta in imbunatatirea organizarii interventiilor in situatii de urgenta, a acordarii asistentei medicale de urgenta si a primului ajutor calificat, prin crearea si dotarea unei baze operationale regionale si imbunatatirea dotarii serviciilor publice profesioniste si voluntare pentru situatii de urgenta. Intentia mai sus mentionata respecta strategia Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta de dezvoltare a serviciilor publice profesioniste si voluntare pentru situatii de urgenta", se arata in proiectul de hotarire. Documentul contribuie la realizarea obiectivului Strategiei Nationale de Dezvoltare Regionala a Planului National de Dezvoltare 2007-2013 si va fi inaintat spre finantare prin Programul Operational Regional 2007-2013, domeniul de interventie „Dezvoltarea infrastructurii pentru siguranta publica in situatii de urgenta". Peste 99 de milioane gratisDin 31 octombrie, fiecare din cele opt agentii pentru Dezvoltare Regionala pot primi proiecte ce vizeaza imbunatatirea dotarii cu vehicule si echipamente a bazelor operationale regionale si judetene pentru interventii in situatii de urgenta. „Cererile de finantare se primesc pina la contractarea integrala a fondurilor alocate. Alocarea financiara indicativa pentru acest domeniu major de interventie este de 99.506.701 euro, din care 84.580.694 euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala si 14.926.007 euro cofinantare nationala din surse publice", se arata in comunicatul Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor.   Aproape 11 milioane pentru 6 judeteIn cadrul acestui domeniu major de interventie sint eligibile, pentru a primi finantare, asociatiile de dezvoltare intercomunitara, infiintate de catre toate Consiliile Judetene. Pentru regiunea Centru, suma pusa la bataie este de 10,85 milioane de euro. Ca de obicei, cei mai multi bani sint alocati regiunii de Nord Est, in jur de 16 milioane, in timp ce regiunea Bucuresti Ilfov are la dispozitie 8,82 de milioane de euro.

Recomandarea zilei

Asociatia Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007 si Muzeul Brukenthal va invita la expozitia Arhivele Demarco, ce poate fi vizitata zilnic, de marti pina duminica, iin perioada 2-20 noiembrie, intre orele 10.00 si 18.00 la Galeria de Arta Contemporana din str. Tribunei nr. 6. Vernisajul va avea loc astazi, incepind cu ora 18:00, in prezenta invitatilor Richard Demarco, Terry Newman, Ileana Pintilie Teleaga, Petru Teleaga, Maria Magdalena Crisan, Constantin Flondor, Anton Neagu, Liliana Mercioiu Popa, Noel Witts, Chris Bailey si Franco Binchini  Arhivele Demarco restituie un fragment de istorie artistica locala prin prezentarea unei serii impresionante de lucrari ale artistilor romani. Expozitia are loc in cadrul proiectului Contemporary Exhibiting.

Artistii critica Ministerul Culturii

Mai multi artisti care au expus anul acesta la Sibiu boicoteaza initiativele Ministerului Culturii. Daniel Gontz, Dumitru Gorzo, Vlad Nanca, Mihnea Mircan si Sorin Tara se numara printre ce 39 de artisti, galeristi si curatori care au semnat ieri un protest impotriva programului de achizitii de opere de arta lansat de Ministerul Culturii, la care refuza sa participe, pentru ca este „prost gindit". Protestatarii au semnat o scrisoare deschisa care va fi afisata pina luni pe blogul lui Daniel Gontz, pentru a putea fi semnata si de alti artisti, si apoi va fi trimisa la Ministerul Culturii. Perioada de inscriere a lucrarilor in programul de achizitii expira insa miine. Printre semnatari se numara si Dan Popescu, directorul Galeriei H'Art, Gili Mocanu, Ana Banica, Matei Bejenaru sau Nicu Ilfoveanu, alaturi de alti artisti. Ei sustin ca „sistemul prin care sint facute achizitiile este unul prost gindit. Este ineficient, discriminatoriu si contrar oricaror cutume europene".MotiveIn opinia semnatarilor, exista probleme de fond legate de statutul colectiei care face obiectul sesiunii de achizitii: nu este limpede cine este proprietarul de drept al colectiei, nu este clar daca Muzeul National de Arta Contemporana gireaza profesional prin specialisti alegerea lucrarilor, gireaza institutional achizitia sau urmeaza sa fie depozitarul colectiei. Criteriile de constituire a colectiei sint ambigue (formularea lucrari „de arta plastica romaneasca" permite achizitionarea nu numai de lucrari contemporane, ci si, de exemplu, a unei lucrari de secol XIX pe care mostenitorii directi ai autorului decid sa o vinda), iar membrii comisiei nu au fost anuntati public. De asemenea, semnatarii scrisorii deschise nu sint de acord cu faptul ca selectia e facuta la MCC si nu de o comisie a MNAC, iar metodologia de selectie nu permite comisiei o vedere de ansamblu a fenomenului artistic si nici o selectie in cunostinta de cauza a operelor.Decizie contestataMinisterul Culturii a anuntat la inceputul lunii octombrie ca va cumpara lucrari de arta plastica romaneasca realizate in orice tehnica, in valoare totala de 500.000 de euro, care vor fi selectate de o comisie de specialisti si vor intra in colectia Muzeului National de Arta Contemporana.

Pretentiile Scorpions

Scorpions vor sa fie cazati confortabil si bine hraniti pe toata perioada sederii la SibiuCei cinci legendari Scorpions vor sosi pe aeroportul sibian vineri, 9 noiembrie, in jurul amiezii, insotiti de un staff de aproximativ 20 de persoane. Concertul din Sibiu face parte dintr-un turneu mondial de lansare a noului album Scorpions, „Humanity 1", promovat in Humanity World Tour si este organizat de compania sibiana Ambient, cu ocazia a aniversarii a 15 ani de activitate. Organizatorii au estimat ca la concert vor participa aproximativ 20.000 de oameni, in conditiile in care intrarea va fi libera. In deschiderea concertului, pe scena din Piata Mare va urca trupa Compact, in jurul orei 19, iar Scorpions sint asteptati incepind cu ora 20.30.Cheltuieli imensePotrivit organizatorilor, cei de la Scorpions percep un onorariu de 120.000 de euro. Cu toate acestea, suma nu ajunge nici macar la jumatatea investitiei totale a firmei. „Bugetul general al evenimentului, in care este inclusa si Gala Ambient este de peste 350.000 de euro. Onorariul trupei Scorpions este de 120.000 de euro, pentru un concert de 90 de minute", a declarat, ieri, Dan Olteanu, coordonator marketing si comunicare al firmei Ambient. Videoproiectoarele, instalatiile de lumini si cele de sunet vor fi montate in Piata Mare cu o zi inainte de concert. Pretentii de vedeteOrganizatorii au vorbit, ieri, si despre cerintele artistilor internationali, pe care le-au etichetat ca fiind „firesti pentru artisti de asemenea calibru". Astfel, acestia vor fi cazati la hotelul Ramada, in camere separate, si vor avea si cabine separate, montate in spatele scenei din Piata Mare. Scorpions au cerut conexiune de mare viteza la internet, dar si un catering permanent, atit in timpul concertului, cit si in afara lui. De asemenea, fiecare membru va avea masina lui proprie, un BMW Seria 5. Cit despre ce vor face artistii inainte si dupa concert, Olteanu a aratat ca programul va fi la libera alegere a artistilor, care stiu ca Sibiul este Capitala Culturala Europeana. Dan Olteanu l coordonator marketing si comunicare Ambient„Noi o sa le propunem mai multe variante de program, iar ei vor alege varianta care le convine. E foarte posibil ca muzeul Astra sau cabana Bilea sa fie in planul lor de vizita, sau Sibielul"

„Toata sala, cu noi!"

Ultimul succes in fata echipei CSU Asesoft a fost consemnat pe 23 martie 2005, 80-77, in Sala TransilvaniaVulc considera ca echipa sibiana are forta sa invinga, mai ales daca va fi sprijinita de o sala intreaga. Asa ca a decis, in premiera pentru acest sezon, ca intrarea sa fie libera. Suporterii echipei sibiene de baschet sint asteptati in aceasta seara in Sala Sporturilor Transilvania, pentru a crea o atmosfera incendiara. CSU Atlassib are sansa de a invinge campioana CSU Asesoft Ploiesti, dupa doi ani si jumatate. Se anunta un derbi de vis, in care ploiestenii pornesc totusi cu prima sansa. Cu un lot omogen, in care se regasesc citiva dintre cei mai buni jucatori din tara, dar si stranieri de mare valoare, oaspetii n-au simtit gustul infringerii in acest sezon. „Vin in calitate de favoriti. Au o echipa foarte valoroasa si sint convins ca se pot impune. Noi ne dorim foarte mult sa intrerupem acest sir al infringerilor in fata lor, dar ne va fi foarte greu", spune Mircea Vulc, directorul tehnic al gruparii sibiene. Duelul pivotilorUnul dintre cele mai importante dueluri ale partidei, poate chiar decisiv, pentru soarta intilniri, este cel dintre sibianul Barbary si ploiesteanul Obradovic. In opinia antrenorului Peter Schomers, cel mai important este ca pivotul sibian sa nu acumuleze multe greseli personale. Spune ca va fi foarte dificil, pentru ca il va avea ca adversar pe cel mai bun pivot din tara. In plus, acesta poate fi schimbat cu rezerve de valoare foarte apropiata. „Probabil ca vom alterna perioadele de aparare om la om cu cea in zona, pentru a-l proteja pe Barbary. Este vital pentru noi sa nu faca greseli, pentru ca atunci va fi foarte dificil pentru noi. Nu prea avem solutii pe acest post, in timp ce ei pot schimba oricind cu un jucator de valoare apropiata", spune Schomers. Paznicul TriplettUna dintre masurile pe care le-a luat Schomers pentru acest meci este folosirea lui Triplett ca aparator la Elliot. Considerat, de majoritatea specialistilor, drept cel mai bun jucator din campionatul intern, americanul celor de la CSU Asesoft Ploiesti poate evolua atit pe postul de conducator de joc, cit si pe cel de extrema. „Keith este cel mai bun aparator al nostru si il va avea in primire pe Elliot. Este foarte bun, chiar determinant in jocul lor. Daca el nu functioneaza la parametri normali, atunci echipa sufera. Daca-l vom anihila, vom avea o sansa. Trebuie sa jucam foarte inteligent", spune Schomers. Intrare liberaConstienta ca intr-un astfel de meci publicul poate juca un rol decisiv, conducerea formatiei sibiene a decis sa lase intrarea libera la acest joc. „La noi, la Sibiu, intotdeauna, publicul a jucat un rol foarte important in sustinerea echipei. Cu o sala arhiplina, sint convins ca si baietii pot juca mult mai bine. Am considerat ca, pentru 5.000 de lei, cit am fi facut incasari la un astfel de meci, mai bine sa lasam intrarea libera si sa oferim publicului un spectacol de calitate. Sint convins ca daca vom juca si vom face un rezultat bun, oamenii o sa inceapa sa vina, din nou, intr-un numar mai mare la sala. Avem nevoie de sustinerea fanilor", spune Cristi Bicher. Prime dublatePentru a stimula jucatorii sa obtina victoria in partida de astazi, conducerea formatiei a decis sa dubleze si valoarea primelor pentru acest joc. „Nu neaparat banii sint importanti. Pentru orice jucator, faptul ca joci impotriva celei mai bune formatii te face sa te mobilizezi cit mai bine si sa dai tot ce poti din tine pentru a invinge. Ca avem o prima dubla, este si mai bine. Daca si sala va fi arhiplina, va fi un motiv in plus sa incercam sa obtinem victoria", e de parere Schomers. Mircea Vulc l director tehnic CSU Atlassib„Speram ca publicul sa fie la inaltime si sa ne poarte spre victorie. Avem nevoie de o sala arhiplina, care sa ne incurajeze pina la final. Doar impreuna putem invinge"

Steaua resuscitata

Marius Lacatus a fost aplaudat, miercuri, de peste 16.000 de faniVictoria cu 3-1 in fata Otelului Galati, intr-un meci disputat miercuri seara, i-a adus satisfactie lui Marius Lacatus.  Se implineau 19 ani de la debutul sau oficial in Ghencea. „Sint multumit, atit de joc, cit si de rezultatul obtinut. Aceasta victorie e importanta pentru noi, antrenori, conducere, dar si pentru moralul jucatorilor, care era un pic scazut dupa ultimele evolutii. Sint sigur ca daca vom reusi victorii de acum incolo, veti vedea evolutii si mai bune. Vom incerca sa marcam un gol, doua, trei mai mult decit adversarul. Momentan ne intereseaza doar sa cistigam. Daca vom reusi jocuri si rezultate foarte bune, poate va veni si ziua in care adversarii care vor veni in Ghenea nu se vor gindi sa ia punct, sau puncte, ci la cite goluri vor primi", a declarat Marius Lacatus. In sufletul fanilorInca din momentele in care a iesit cu echipa la incalzire, Lacatus a avut parte de o primire triumfala. Bannere cu dedicatie in sectorul galeriei, dar mai ales aplauze si scandari de sustinere, au fost semnalele prin care fanii i-au transmis fostul „septar" al Stelei mesajul de incredere. „Ma asteptam sa fie alaturi de mine, dar sper ca pe viitor tribunele sa fie mai populate decit astazi si sa fie alaturi de jucatori, pentru ca publicul este principalul lor sprijin. Sint fericit, bucuros si cred ca pentru orice antrenor care ajunge sa imbrace treningul Stelei este o onoare. Sper sa ajungem, alaturi de echipa, sa aducem fanii inapoi si sa refacem acel spirit al Stelei care a caracterizat, intotdeauna, aceasta formatie", spune Lacatus.  Ramine optimistLa finalul meciului cu Otelul, Marius Lacatus a vorbit si despre liderul la zi al Ligii I, CFR Cluj. „CFR este la o distanta buna fata de noi si fata de celelalte echipe. A luat un avans, dar campionatul este lung. Pina acum, la Steaua nu au fost rezultatele care se asteptau, dar in viitor acest lucru se poate intimpla si la CFR Cluj, si noi sa profitam de situatie. In cazul in care vom cistiga meciurile restante, vom fi la sase puncte in spatele clujenilor, si nu cred ca este o diferenta atit de mare", e de parere „Fiara".Becali, fericitFinantatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat, dupa meciul cu Otelul ca a fost incintat de jocul echipei din Ghencea, iar explicatia pentru prestatia buna a jucatorilor este venirea lui Marius Lacatus pe banca Stelei. „Steaua a jucat superb, sint incintat. Nu gaseam explicatia pentru acest joc spectaculos al Stelei si pentru spiritul echipei pe care il stiam eu si care a revenit, dar este clar ca este spiritul lui Lacatus, care a adus acest joc. Chiar ma miram ca am jucat atit de frumos si a fost o schimbare imediata, dintr-un foc. Cred ca nu am mai avut 2-0 la pauza de un an. Nu am mai fost de mult asa de relaxat", a declarat Gigi Becali. Transferuri de marcaDupa ce in ultimele zile au aparut mai multe zvonuri potrivit carora Steaua este aproape de a-i aduce inapoi pe Elton si pe Thereau, Becali a negat informatia. Spune ca-i va aduce lui Lacatus doar jucatori de mare valoare. „Nu il voi aduce pe Elton, nu este nimic adevarat. In iarna vor veni sigur doi jucatori de mare valoare, un mijlocas si un virf. Nu va veni Thereau, pentru ca el este un atacant bun, insa nu este un jucator de mare valoare. Voi aduce un atacant pe care voi plati multe milioame, dar nu conteaza banii", marturiseste Becali. Laude de la IlieFost coleg in atacul Stelei cu Lacatus, Adrian Ilie lauda jocul formatiei. „A contat venirea lui Lacatus. S-a vazut in atitudinea jucatorilor. A fost un joc de foarte buna calitate. Multumim si spectatorilor ca au fost alaturi de noi, au fost al doisprezecelea jucator. Le multumim si pentru felul in care l-au primit pe Lacatus. Era normal sa fie primit asa, pentru ca el este un simbol al Stelei. Nu cred ca Steaua a fost intr-o criza. Au fost citeva rezultate mai putin bune, iar jucatorii au reactionat foarte bine. Cred ca putem bate la Timisoara, etapa urmatoare, dar cu Sevilla mai vedem", a declarat Adrian Ilie.

Scorpions la Sibiu

Intrare liberaConcertul va fi deschis de trupa Compact, la ora 19, urmind ca, incepind cu ora 20.30, cei cinci membri Scorpions – Klaus Meine (vocal), Rudolf Schenker (chitara), Matthias Jabs (chitara); James Kottak (tobe); Pawel Maciwoda (bass) – sa sustina un recital de 90 de minute in Piata Mare, in centrul orasului. Intrarea la concert este libera.    Concertul extraordinar al celebrei formatii germane promoveaza noul album Scorpions, „Humanity – Hour 1“, lansat anul acesta pe data de 25 mai. Albumul a fost produs de James Michael si Desmond Child avind o baza conceptuala care transmite un hard-pop energetic si melodios. La 35 de ani de la aparitia albumului de debut, „Lonesome Crow“, Scorpions considera ca au atins o noua culme a creatiei in cariera lor impresionanta si intentioneaza sa demonstreze acest lucru o data cu albumul nr. 21.     Trupa Scorpions a lucrat la noua sonorizare a formatiei cu Desmond Child si James Michael, timp de 4 luni in mai multe studiouri din Los Angeles. Nimic n-a fost lasat la intimplare: a existat chiar si un antrenor particular al personalului pentru a mentine trupa intr-o forma fizica excelenta in timpul inregistrarilor. „Pe cit de palpitant e sa lucrezi la cintece noi in studio – noi raminem, insa, o trupa conservatoare, care concerteaza live si ajunge la apogeu doar pe scena“, spune Rudolf Schenker. Fanii de pretutindeni par sa fie de acord: mai mult decit oriunde, in Asia si Europa formatia Scorpions inca mai umple cele mai mari stadioane in fiecare an, interpretind in fata a sute de mii de fani entuziasti. La inceputul lui mai, formatia s-a intors la Moscova pentru un concert la Kremlin, la invitatia presedintelui Rusiei – o onoare acordata putinor artisti vestici. Spectacolele live ale Scorpions se numara printre evenimentele cu cea mai rapida vinzare integrala de bilete in SUA si Canada si in multe tari europene, de citeva decenii. Formatia cunoaste in prezent o renastere autentica in Marea Britanie: anul trecut, solicitarea biletelor de concert Scorpions a atins aici o noua culme.     „Contactul direct cu fanii nostri reprezinta cea mai mare sursa de inspiratie“, explica Klaus Meine. Este un element important care explica de ce calendarul formatiei este deja aproape plin pentru anul acesta. Turneul mondial „Humanity 2007/2008“ ii va purta pe Scorpions direct prin Europa, America de Nord si Sud si Asia.La Sibiu oricine se poate exprima in CULORI    „Exprima-te in CULORI!“ intra in categoria invitatiilor fara precedent lansate de o biblioteca publica din Romania. Este logo-ul sub care s-au desfasurat, pe parcursul anului 2007, sapte biblioateliere de arta plastica, intr-o maniera neconventionala, care a spart sabloane uzate, creind, insa, altele, mult mai dinamice si mai libere ca expresie si participare. Atmosfera in biblioatelier este una europeana. Toti participantii sint liberi sa se exprime in culori, indiferent de virsta, de pregatire sau abilitate artistica. Fara maestru, fara juriu, inconjurati doar de culori, pensule si hirtie, oamenii se bucura, comunica, se incurajeaza reciproc in demersul artistic si isi promit de fiecare data o noua intilnire la urmatorul biblioatelier.    Conceptul a stirnit interesul multor turisti, din tara si mai cu seama din strainatate. Acest melanj a animat si mai mult atmosfera. Diferentele de cultura sau anumite neintelegeri lingvistice au fost solutionate prin singurul limbaj obligatoriu in cadrul biblioatelierului, cel plastic, cromatic, universal valabil. Parte din lucrarile realizate in acest context vor face obiectul unei expozitii in anul urmator, precum si subiectul unui material multimedia care va concentra intreaga activitate si atmosfera.    Cei interesati isi pot exersa talentul sau pur si simplu pot experimenta arta plastica, vineri, 9 noiembrie, la sediul Bibliotecii Judetene Astra.5 secole de muzica germana in Transilvania    Orchestra de camera „Virtuozii din Bucuresti“ va sustine duminica, 11 noiembrie, ora 19, la Biserica Romano-Catolica, un concert extraordinar intitulat „Cinci secole de muzica germana in Transilvania“. Orchestra dirijata de maestrul Horia Andreescu va interpreta din operele compozitorilor Valentin Greff Bakfark, Martin Fay, Philipp Caudella, Johannes Christophus Lukas Hedwig si altii.    Orchestra de Camera „Virtuozii din Bucuresti“ s-a constituit in 1988 din initiativa dirijorului Horia Andreescu. Ea este alcatuita din muzicieni de elita ai Filarmonicii „George Enescu“, ai Orchestrei Radiodifuziunii Romane si de la Universitatea de Muzica din Bucuresti. Dupa 1990, „Virtuozii din Bucuresti“ au devenit prima orchestra particulara si una din primele de acest gen din Estul Europei. Repertoriul orchestrei cuprinde o larga paleta stilistica din sec. al XVI-lea si pina la muzica din zilele noastre, dar repertoriul de baza ramine cel clasic, cu accente asupra creatiei lui Joseph Haydn si a compozitorilor germani din Transilvania.    Intre artistii si ansamblurile de prestigiu cu care a colaborat sau continua sa colaboreze orchestra se numara Misha Maisky, Jean-Pierre Rampal, Paul Goodwin, Abdel-Rahman El Bacha, Angela Gheorghiu, Dan Grigore, Valentin Gheorghiu, Ruxandra Donose, Corul Madrigal din Bucuresti sau corul de copii Wiener Sangerknaben s.a.„Cite ceva despre Regina Maria“In fiecare zi, Studioul de film Astra deschide cite o fereastra spre lume si oameni. Cele mai interesante filme documentare din ultimele doua decenii, filme de non-fictiune care au cistigat premii la festivaluri internationale celebre, care au cucerit aprecierea si admiratia iubitorilor genului din toata lumea, au putut fi vizionate pe tot parcursul anului 2007 la Sibiu si vor putea fi vizionate pina la sfirsitul acestui an. Saptamina viitoare, veti putea urmari filmul lui Florin Iliesu, „Cite ceva despre Regina Maria“. Acesta este conceput ca o marturisire la persoana intii. Fragmente din biografia Reginei sint redate in interpretarea celebrei Maia Morgenstern, al carei profil apare pe fundalul imaginilor de arhiva.Experienta Eului in literatura europeanaIntilnire literara cu scriitori europeni din Est si Vest a caror opera e dedicata Experientei Eului. In cadrul evenimentului de joi, 8 noiembrie, vor avea loc conferinte, dezbateri si recitaluri din operele scriitorilor Smaranda Vultur (Romania), Joachim Wittstock (Romania), Franzobel si Jan Koneffke (Austria).„A personal territory“ – Sorin D. MihaestiGaleria Art VO este o galerie de arta contemporana ce isi propune promovarea artei contemporane romanesti in tara si pe plan international. Pe parcursul anului 2007, in Galeria Art VO, sub titlul „A personal territory“ se vor succeda 18 expozitii personale de concept. In perioada 5 noiembrie – 19 noiembrie, Galeria va gazdui picturile lui Sorin Dumitrescu Mihaiesti.

Patronii continua sa sustina salariul minim de 480 lei

Uniunea Nationala a Patronatului Roman (UNPR) isi mentine propunerea ca salariul minim pe economie pentru anul 2008 sa nu depaseasca 480 de lei pe luna, a declarat, ieri, presedintele organzatiei Marian Petre Milut. "Uniunea Nationala a Patronatului Roman si-a anuntat opinia in legatura cu valoarea salariului minim pe economie. Eu cred ca valoarea acestuia nu trebuie sa depaseasca 480 de lei. Salariul minim pe economie este o valoare care nu face altceva decit sa asigure un nivel minim de plecare. Nu are nici un sens sa fixam noi o limita inalta", a afirmat Milut. Acesta si-a motivat pozitia prin faptul ca o valoare mai mare a salariului minim ar declansa o marire a preturilor. "Noi putem sa dam la salariati si pensionari cit vrem dar imediat preturile vor sari in aer. In toate tarile europene salariile sint stabilite de catre Guvern. La nivel sindical si patronal se stabilesc alte lucruri. Noi am propus un salariu minim orar pentru a veni in sprijinul angajatilor part-time, care sint tot mai multi in Europa. Cred ca a sosit momentul sa fie stabilit un astfel de salariu," a spus presedintele UNPR. Presedintele organizatiei patronale a pus cresterea dobinzii de referinta pe seama unor majorari de pensii sau salarii stabilite de catre Guvern, care a luat aceste masuri fara sa fi fost facute niste studii de eligibilitate. "Faptul ca Banca Nationala Romana (BNR) a crescut rata dobinzii este un semn ca a fost invinsa de catre masurile populiste ale Guvernului. Pasul urmator este cresterea preturilor", a mai declarat Marian Petre Milut. 

Majorarea dobinzii de catre BNR da aripi leului

Leul a cistigat joi 0,61% in fata monedei europene pina la 3,3157 lei/euro, ca urmare a ordinelor masive de cumparare de lei, aparute initial pe pietele valutare externe si ulterior si pe cea locala, dupa anuntarea deciziei bancii centrale de majorare a dobinzii cheie la 7,50%, sustin dealerii. Euro era cotat miercuri seara la 3,3280-3,3310 lei, iar dupa anuntul facut de BNR au aparut vinzari masive de valuta in schimbul leilor din partea jucatorilor nerezidenti care au prins informatia, fapt care a dus la aprecierea monedei nationale cu circa 3 bani (aproape 1%) in fata euro. Ieri dimineata, euro era cotat la 3,3070-3,3100 lei, iar leul a continuat sa se aprecieze, dar de data aceasta ca urmare a ordinelor de cumparare de lei venite de la clientii locali ai bancilor, iar cotatia euro a coborit pina la 3,2980-3,3010 lei. "Dupa declaratia de joi dimineata a guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, care s-a aratat ingrijorat de aprecierea leului si a explicat ca impactul economic pe termen scurt e pozitiv, insa in rest e foarte periculos, au aparut ordine de vinzare de lei care au depreciat usor moneda nationala pina la 3,3170-3,3230 lei/euro", a spus seful departamentului de tranzactii interbancare al Volksbank, Monica Angelescu. Cursul afisat ieri de Banca Nationala a Romaniei (BNR), de 3,3157 lei/euro, descrie o apreciere a monedei nationale cu 2 bani (0,61%) fata de euro, de la 3,3360 lei/euro, cit era miercuri. Pe pietele internationale, dolarul s-a depreciat pina la 1,4490 dolari/euro dupa anuntarea deciziei Federal Reserve (banca centrala americana) de micsorare a ratei dobinzii de politica monetara cu 0,25 puncte procentuale pina la 4,50%. Ulterior, insa, moneda americana si-a revenit pina la 1,4405 dolari/euro, iar in jurul orei 14:10, ora Romaniei, dolarul era cotat la 1,4423 dolari/euro. Cursul afisat joi de banca centrala arata o apreciere a monedei nationale cu peste un ban (0,52%) fata de dolar, de la 2,3094 lei/dolar, cit era miercuri, la 2,2975 lei/dolar. Banca centrala a afisat in prima parte a zilei de joi un nivel al dobinzii la depozitele atrase (BUBID) pentru o zi (overnight) de 7,24% pe an, fata de 7,07% cit era in ziua precedenta, iar pentru depozitele overnight plasate (BUBOR), dobinda a crescut usor la 7,82% pe an, de la 7,70% pe an cit era miercuri. Dobinzile interbancare locale la depozitele overnight (pentru o zi) in lei au urcat joi dimineata la 8-8,1% pe an, dar au revenit ulterior la nivelul de tranzactionare din ultimele zile de 7,3-7,8% pe an, deoarece piata anticipase inca de zilele trecute majorarea dobinzii de politica monetara a bancii centrale. 

Dueluri tari pentru conjudetene

Astazi, de la ora 14.00, se vor desfasura partidele din Liga a III-a, contind pentru etapa a XIII-a, iar ambele echipe reprezentative ale judetului vor juca pe teren propriu, în fata propriilor suporteri.CSM Sebes - Alto Grad AlbinaTrupa din Arini spera sa-si continue seria evolutiilor bune si sa obtina o noua victorie pe teren propriu, pentru a se putea mentine în continuare, în fruntea clasamentului Seriei a V-a. Arbitrii: Marchis Tudor (Cluj) - Niculicioiu Vasile (Rm Vilcea) si Vancea Marius (Rm Vilcea), rezerva: Dreve Dan (Cluj). Observator FRF: Craioveanu Florin (Bucuresti)Stefan FogoroSi"Fiecare meci are importanta lui, jucam acasa si trebuie sa obtinem toate cele trei puncte. Sper sa am la dispozitie, toti jucatorii, incerti fiind Benga (entorsa la glezna) si Ceausu (invoit - probleme personale)" a declarat antrenorul care nu va putea conta nici pe Paul Ciuca, acesta fiind suspendat.SERIA A V-A CFR Marmosim - Minerul Motru;  Calor Timisoara - Nova Mama Mia; Victoria Nadlac - Fortuna Covaci; Gloria Arad - EMC Rovinari; CS Vulcan - CS Ineu; Unirea S. Mare - Minerul Mehedinti;  Minerul Jilt Matasari - Atletic Club; UM Timisoara - sta.Iner Blaj - Turul Micula Pentru a putea iesi din subsolul clasamentului elevii lui Alin Hancas sunt obligati sa obtina astazi toate cele trei puncte puse în joc, în ciuda problemelor medicale existente.Alin HancAS"Este un meci capital pentru noi, pe care va trebui neaparat sa-l cistigam, în ciuda problemelor cu care ne confruntam. Din punct de vedere al efectivului, Portic este suspendat, Iorga - accidentat, incert fiind si Tofanescule" Arbitrii: Popa Catalin (Pitesti) - Capatineanu Ioan (Rm Vilcea) si Sima Maria (Rm Vilcea), rezerva: Nicolescu Florin (Pitesti). Observator FRF: Mierea Florin (Timisoara)SERIA A VI-AUnirea Ungheni - Gaz Metan Tg. Mures; Avintu Reghin - S.S.P. Cluj;   Bihorul Beius - FC Bihor II; Somesul SM - Lotus Felix; Mobila Sovata - FC Baia Mare; U. 1919 Cluj - Gloria Bistrita II; Trans-Sil Tg.M. - FC Unirea Dej;  Olimpia Satu Mare - Marmatia.

Dupa puncte pe Crisuri…

 La conferinta de presa, de ieri, a participat antrenorul Aurel sunda, impreuna cu fostii componeti ai formatiei de pe Crisuri, portarul Gabriel  Rotaru si mijlocasul Marius Foro, care au raspuns intrebarilor puse de ziaristi. Uniristii au intrat de ieri in cantonament, urmind ca dupa antrenamentul de astazi sa faca deplasarea la Oradea. DECLARAtII INAINTE DE MECI:Aurel sunda, antrenor FC Unirea: "Un meci in care noi ne putem relansa, dar in acelasi timp foarte greu. Nu ne intereseaza situatia dificila a gazdelor, treaba noastra este obtinem victoria, sa luam cele trei puncte puse in joc, pentru ca ne gasim intr-o perioada buna" a spus tehnicianul unirist, acesta fiind indecis in privinta titularizarii atacantului. "Sper sa fiu inspirit pina simbata! Totusi trebuie sa dam goluri, ca fara goluri nu iei toate punctele." a incheiat Sunda.Marius Foro"Trebuie sa confirmam evolutiile bune din celelalte jocuri, iar personal mi-as dori sa inscriu in poarta bihorenilor, meciul cu Oradea fiind unul special pentru mine."  spus mijlocasul FC Unirea, adus in aceasta vara de la FC Bihor, unde a evoluat un an si jumatate. Gabriel Rotaru, portar FC Unirea: "Penrtu mine este primul joc in care voi apara, pe terenul bihorenilor, de cind am plecat de acolo. Mi-as dori ca sa facem un joc bun iar echipa sa obtina toate punctele. Nu ne intereseaza situatia lor, fiecare isi urmareste interesul sa cistige" a afirmat portarul albaiulienilor care a evoluat patru ani la echipa bihoreana si nu a pierdut nici un meci impotriva lor, din postura de adversar."Cei care practica un fotbal frumos sa cistige"In tabara adversa se regasesc ex-uniristii Laurentiu Opriceana si Lucian Mihu. "Va fi meci in care imi doresc ca cei care practica un fotbal mai frumos sa cistige. Cred ca Unirea are echipa de promovare, sunt candidati la Liga I prin valoarea lotului. Ne asteapta un joc foarte dificil, poate cel mai greu din acest sezon pe propriul teren" a spus fundasul Laurentiu Opriceana, fost component al "alb-negrilor" in perioada 2005-2007, jucator regretat de suporterii albaiulieni.Galeria "Black Warriors"Formatia din Cetatea Marii Uniri va fi insotita si in aceasta deplasare de fanii albaiulieni. Altfel, suporterii uniristi care doresc sa fie alaturi de echipa la Oradea, sunt asteptati simbata dimineata la ora 5.00, in spatele tribunei a doua a stadionului "Cetate" de unde va pleca un microbus.Echipa probabila: G. Rotaru - Marincean, Goia, I. Cazan, Hirceaga - C. Cristea, Dalbea, Ghiorma, Foro - Pepenar, V. Dabu (Absenti: L. Oroian, M. Manea, Toporan - accidentati) Arbitrii: Ionescu Cristina (Vulcan) - Udrea Lorin (Tg Jiu) si Popescu Mihaela (Tg Jiu). Observator FRF: Gherghely Iosif (Baia Mare)SERIA A II-AFC Bihor - Unirea Alba IuliaFCM Resita - Muresul DevaCSM Rm Vilcea - CFR TimisoaraGaz Metan - FC TirgovisteCS ISCT - FC CaracalPoli II Timisoara - Corvinul Minerul Lupeni - Jiul PetrosaniFC Arges - Ariesu TurdaDrobeta - Liberty OradeaStatistica…Cam asa arata filmul partidelor directe dintre albaiulieni si oradeni, partide care au avut loc in decursul ultimilor ani :- in turul campionatului Diviziei B, editia 2002-2003. FC Bihor Oradea - FC Unirea Alba Iulia, scor 2-2, golul al doilea al albaiulienilor fiind marcat de Galdean in min. 92A2. In retur (22 martie 2003), FC Unirea - FC Bihor, scor 4-3, ultimul gol al uniristilor (n.a. dupa ce bihorenii au condus la pauza cu 3-0), fiind marcat de Tibor Moldovan in min. 90A4. Turul campionatului Diviziei A, editia 2003-2004, FC Bihor - FC Unirea, scor 1-2, golul victoriei alb-negrilor fiind inscris de Tibi Moldovan in min. 90A2, in retur uniristii au invins pe teren propriu, cu 1-0 (Paleacu - penalty). FC Bihor - FC Unirea Alba Iulia 3-0 (2-0) - 3 septembrie 2005, Antrenor Cornel Talnar; Au marcat: Tudor (8), Cr. Munteanu (34) si Miculescu (50 - pen.)FC Unirea - FC Bihor 2-1 (1-1) - 25 martie 2006, Antrenor: Constantin Cirstea; Au marcat: Cr. Scarlat (18 - pen.), Kiraly (90A2)FC Unirea - FC Bihor 1-0 (1-0) - 18 noiembrie 2006 -Antrenor: Mihai Zamfir; A marcat: Ghiorma (13), inscrie cu capul in urma unui corner executat de pe partea dreapta de Opriceana.FC Bihor - FC Unirea 3-1 (3-0) - 2 iunie 2007 - Antrenor: Adrian Bichesi; Au marcat: R. Radu (7, 43), Lukacs (23)/ Dilbea (46).

Ceremonie emotionanta la Colegiul Militar

 Constantin BUCEA c.bucea@monitorulab.ro Cu generatia a 60-a in front In decursul celor 88 de ani de cind a luat fiinta institutia, au existat 56 generatii de absolventi. Aceasta inseamna ca elevii care sint acum in anul I de studiu vor fi promotia cu numarul 60. La festivitatile de ieri au fost fata in fata generatii care privesc cu optimism in fata cariera lor, precum si un grup de fosti elevi ai colegiului, care vorbesc cu nostalgia trecutului despre viata de elev militar sau cadru activ - ofiter, subofiter sau maistru militar. In discursul tinut in fata frontului format din actualii elevi, impreuna cu comandantii lor, din reprezentanti ai generatiilor de absolventi, precum  si invitati si oficialitati, comandantul colegiului, Voicu Cioara, mentiona: “Va rog sa-mi permiteti sa prezint invitatii care ne sint foarte apropiati, am putea spune <<ai casei, ai familiei L.M.V.-istilor>>: absolventii promotiei 1942 si 1947 mobilizati exemplar de catre domnul colonel Stanciu Alexandru, împreuna cu gradatii lor, precum si membri ai Asociatiei Fostilor Elevi ai L.M.”M.V.”, domnul general in rezerva Sandru Cornel, la cei 96 de ani, conduce cu competenta Liga Virtus Daco-Romana Redivivus, cei mai tineri absolventi ai colegiului, promotia a 56-a, care ne-au adus atitea satisfactii, studenti ai academiilor militare si scolilor de maistri militari. Trebuie sa va spun ca, în ultimii 11 ani, fiecare promotie a depasit pe cea anterioara, promotia 2007 avind cele mai bune rezultate de admitere în academii si scolile de maistri, aproape 90 la suta dintre acestia fiind acum studenti în acestea”. Sintem cei mai buni “Personalul nostru se prezinta si la aceasta aniversare cu constiinta clara a muncii bine facute si a datoriei de a tine mereu sus steagul onoarei si gloriei colegiului. Vom actiona si în continuare pentru apararea si cresterea prestigiului acestuia, pentru adaptarea la cerintele pe care societatea si armata ni le impun. Ne propunem sa ne mentinem statutul de cel mai important furnizor de candidati pentru admiterea în rindurile personalului armatei, concomitent cu diversificarea si îmbunatatirea serviciilor de educatie, astfel încit Colegiul Militar Liceal <<Mihai Viteazul>> sa devina atractiv chiar în conditiile suportarii contravalorii acestora. Colegiul dispune astazi de toate cele necesare îndeplinirii misiunii la standarde ridicate, iar conditiile de viata si învatatura ale elevilor nostri nu sunt cu nimic mai prejos decit ale elevilor din tarile Uniunii Europene. Apreciem ca toate acestea, alaturi de eforturile considerabile ale cadrelor si elevilor, au facut posibila clasificarea institutiei noastre printre primele din tara, privind rezultatele la bacalaureat, si pe primul loc între colegiile militare liceale, pentru al unsprezecelea an, consecutiv, privind admiterea în institutiile militare superioare si postliceale de învatamint. Iar daca anul trecut am obtinut certificatul de Scoala Europeana, în acest an, alaturi de alte 49 de unitati de învatamint preuniversitar din tara, am obtinut dreptul ca o sala de clasa sa poarte denumirea de <<Robert Schuman>>, fondator al Uniunii Europene”, sint cuvintele prin care comandantul Voicu Cioara sintetiza ceea ce este astazi institutia. El mai remarca faptul ca aceasta este foarte implicata in comunitatea locala, participind, uneori decisiv, în organizarea si desfasurarea multor activitati stiintifice, cultural-artistice si sportive din Alba Iulia. Oficialitati... intirziate Ceremonia aniversara a fost onorata si de oficialitati locale. A fost prezent prefectul Cosmin Covaciu si subprefectul Clement Negrut, primarul municipiului, Mircea Hava, vicepresedintele Consiliului Judetean Alba, Dan Coriolan Simedru, precum si deputatul Nicolae Popa. Cu toate ca au mobilizat toata scoala pentru ceremonia din fata colegiului, programata pentru ora 10, gazdele au reusit ca toate pregatirile sa fie in grafic. Totusi, festivitatea a inceput cu o intirziere de circa un sfert de ora. Intreaga adunare, cu steagul de lupta si drapelul national, elevi, veterani si cadre active, a asteptat in acest timp sosirea prefectului Covaciu, care a venit insotit de deputatul Popa, probabil pentru a nu fi singurul intirziat.

Strada “Giscanului”

Primarul orasului Pitesti, Tudor Pendiuc, a propus, ieri, in sedinta Consiliului Local, ca strada Stadionului sa se numeasca strada Nicolae Dobrin, initiativa care a fost aprobata in unanimitate. In memoria marelui fotbalist, in incinta stadionului care ii poarta numele o sa fie ridicata o statuie de bronz inalta de patru metri. Statuia in va reprezenta pe Dobrin in miscare, executind una dintre celebrele sale fente. Pina la realizarea statuii, care va fi gata cel mai probabil in 2008, un artist din Pitesti s-a apucat deja sa sculpteze un bust din marmura al Printului din Trivale.

Oltenii se trezira, Steaua a inviat

 Ceahlaul Piatra Neamt - Gloria Bistrita 2-0 (1-0). Oprea (‘17), Doicaru (‘81). Conform “traditiei” acestor intilniri, au cistigat gazdele. Impotriva unei traditii (sa speram) apuse, meciul a fost disputat, iar oaspetii au avut sansele lor de a intoarce soarta meciului. Universitatea Craiova - Poli Timisoara 2-1 (1-0). Costea (‘10), Baird (‘77) / Bucur (‘71).Oltenii obtinura prima victorie din “epoca Nicolo Napoli”, chiar daca jucara din min. 68 in zece jucatori, dupa eliminarea lui Barboianu. Florin Costea a fost “match-winner”, dupa ce a inscris un gol de toata frumusetea si a contribuit din plin la cel al victoriei semnat de Michael Baird. Dar nici reusita lui Gigel Bucur n-a fost de lepadat! Steaua - Otelul Galati 3-1 (2-0). Dica (‘6, 65 - penalty), Semeghin (‘32 - autogol) / Szekely (‘52). Spectatorii din Ghencea si-au facut cruce cind au vazut ca Steaua a ratat o mare ocazie in primul minut (bara Rada). In minutul 6 era 1-0, iar in min. 32, 2-0, chiar daca Semeghin a trimis mingea in proprie poarta. Oricum, Lacatus pare a-si fi pus din prima amprenta  pe jocul Stelei, schimbat mult in bine, cu Dica in linia de mijloc. Pandurii Tirgu-Jiu - Rapid 1-3 (0-2). Stinga (‘63) / Burdujan (‘18), Mazilu (‘63). Giulestenii s-au reabilitat in fata propriilor suporteri, dupa infringerea de duminica, in fata echipei CFR Cluj, nu numai prin victoria de la Tirgu-Jiu, dar si printr-un fotbal ofensiv si spectaculos, pus in scena de antrenorul Mircea Rednic. Cit despre Pandurii, acestia au egalat un record al campionatului: a saptea infringere consecutiva, precedentul fiind stabilit de cealalta echipa olteana, Universitatea Craiova, intre etapele a II-a si a VIII-a. Aseara, s-au disputat ultimele doua meciuri ale etapei a XIII-a: Farul Constanta - Dacia Mioveni si CFR Cluj - UTA. CLASAMENT * Seria I 1. CFR        12    9    3    0     20-8    30 (^12) 2. Urziceni    13    8    3    2     18-10    27 (^6) 3. Dinamo    13    7    4    2     23-11    25 (^7) 4. Vaslui    13    7    4    2     23-12    25 (^7) 5. Rapid    12    7    4    1     21-10    25 (^7) 6. Timis.    13    7    4    2     28-20    25 (^7) 7. Steaua    11    6    3    2     12-7    21 (^6) 8. Bistrita    12    5    3    4     16-18    18 (0) 9. Ceahlaul    12    5    1    6     14-15    16 (-2) 10. Otelul    13    5    0    8     18-29    15(-3) 11.Craiova    13    4    1    8     12-17    13 (-8) 12. Mioveni    12    3    3    6     12-16    12 (-6) 13. Iasi    13    3    2    8     11-18    11 (-10) 14. Farul    12    3    2    7     6-14    11 (-7) 15. Buzau    13    3    2    9     10-24    11 (-10) 16. Pandurii    12    3    1    8     10-14    10 (-11) 17. UTA    12    2    4    6     10-14    10 (-8) 18. “U” Cluj    13    1    4    8     17-24    7 (-11)

Hoti de toata mina

Desi nu ne convine, nu putem sa nu constatam ca "mica hotie" devine o emblema pentru concetatenii nostri. Din bancomate sau prin jaf, romanii de diferite nuante si culori fura ca apucatii. Ultima isprava le apartine celor trei boxeri din lotul national prinsi la furat intr-un magazin de articole sportive din Chicago. Jenant, penibil. Daca va grabiti sa-i judecati pe sportivi, vreau sa va reamintesc doar ca, acum vreo 2 ani, a fost prins furind chiloti si vreo doua sticle de vin ditamai profesorul iesean primit in State ca bursier Fulbright. Din pacate, repet, oricit de buni si de frumosi ne credem, Rominia exporta o lume foarte amestecata, de la muncitori, profesori, cercetatori si medici de virf, pina la indivizi care fura pe rupte, considerindu-se destepti pina sint prinsi si bagati in puscarii de "fraierii" de occidentali.    Optimist privind lucrurile, sa vedem aceasta "preocupare" romaneasca drept temporara si sa speram ca, o data cu asumarea rolului nostru de europeni, vom deveni mai seriosi si mai responsabili. Altfel, si boxerii prinsi la furat nu fac decit sa intregeasca o galerie de indivizi a caror "desteptaciune" – sau "smecherie" – romaneasca ne face de ris pe toate meridianele.

Calatoriile cu trenul, mai scumpe

Marcel D., 45 de ani, agent asigurariClujenii vor trebui sa scoata in plus din buzunar mai mult de jumatate din pretul biletelor de anul trecut"Mi se pare exagerat de mult sa scumpeasca asa biletele intr-un an. Si nu este nici normal. Oare salariile noastre cu cit au crescut in ultimul an? Apai, cum sa nu-ti iei lumea in cap si sa mergi la capsuni sau la cine mai stie ce prin strainataturi? Spuneti dumneavoastra: la ce sa stai aici si sa-si bata astia joc de tine?"    Dorothea Kalony, 29 de ani, secretara"Ce sa va spun? Scumpiri peste scumpiri, iar la salarii ne scot ochii cu un milion, doua. Daca stai sa faci o socoteala, traim la fel de greu ca in urma cu un an sau cu cinci. Guvernantii astia nu se gindesc deloc la cetateni, nu au alt plan decit sa ridice preturile la cele din Uniunea Europeana, in vreme ce veniturile noastre nu sint nici pe jumatate fata de UE. O sa inceapa lumea sa iasa in strada, sa vedeti. Pina si Politia am vazut ca a iesit la proteste."     Vasile Balan, 35 de ani, sofer"Sa le scumpeasca, naiba sa-i ia: bucuria concesionarilor de masini. De ce credeti ca sint tot mai multi cei care fac un efort financiar si isi iau o masina? Se pot deplasa oriunde si macar nu trebuie sa suporte conditiile transportului cu trenul. Eu nu pot sa-mi dau seama cum cred astia ca fac profit in felul acesta!"    Catalin D., 27 de ani, programator"Dupa parerea mea, treburile astea erau de prevazut in momentul aderarii la Uniunea Europeana? Cine credeti ca ne impune sa aliniem preturile la ceea ce se practica in Vest? Pina la urma, mi se pare cit se poate de normal ca se ajunge la asa ceva, pentru ca preturile sint usor de marit, in schimb, cind vine vorba sa creasca veniturile oamenilor, sa gasesc in imposibilitatea de a face ceva."     Liliana Rus, 30 de ani, contabila"La conditiile pe care CFR-ul le ofera, sa creasca pretul la bilete cu 60% intr-un an e adevarata bataie de joc. La banii acestia ar trebui sa nu existe alt tip de garnituri decit sageata albastra. Nu mi se pare normal, dar ce conteaza ce mi se pare mie sau dumneavoastra anormal? Pentru lucrurile astea nu se poate face referendum, asa cum se obisnuieste mai nou."

Agenda zilei

Teatruvineri • ora 19 • Teatrul NationalLa Teatrul National (Studioul "Euphorion"), de la ora 19, se joaca piesa "Cerere în casatorie", de A. P. Cehov. Versiune scenica de Sorin Misiriantu. Cu: Cornel Raileanu, Sorin Misiriantu, Adriana Bailescu/Oana Raduta.    Cazacii zburatorivineri • ora 19 • Casa de Cultura a StudentilorLa Casa de Cultura a Studentilor, incepind cu ora 19, va avea loc un spectacol extraordinar intitulat "Cazacii Zburatori", in cadrul caruia 45 de dansatori si muzicieni va vor initia in arta razboiului.    Partyvineri • ora 22 • Obsession ClubIn cadrul "Evolution Party", care se va desfasura ca in fiecare vineri dupa ora 22, va fi prezent DJ Optick, anuntat drept "cel mai bun DJ din tara".     Circvineri-duminica • ExpoTransilvaniaIn perioada 2-4 noiembrie, linga ExpoTransilvania este prezent la Cluj Circul Columbia. In cortul incalzit puteti admira ponei, cai, maimute, crocodili, aligatori, tarantule, serpi uriasi, marele varan din Africa, Trupa Nicolae cu renumitul triplu salt mortal, toate prezentate in premiera de Flavio Carlos Manuel din Italia. Programul spectacolelor: vineri, incepind cu ora 18, iar simbata si duminica, de la orele 15 si 18.    Fotbalsimbata • ora 14 • Stadion "Ion Moina"Incepind cu ora 14, pe Stadionul "Ion Moina", Universitatea Cluj va primi replica Ceahlaului din Piatra-Neamt, intr-o partida ce conteaza pentru etapa a XIV-a din Liga 1 la fotbal.    Teatruduminica • ora 19 • Teatrul NationalIn Sala Mare a Teatrului National Cluj-Napoca, incepind cu ora 19, va fi pusa in scena piesa "Cenusa de piatra", de Daniel Danis. Regia: Cristian Nedea. Distributia: Ramona Dumitrean, Ionut Caras, Emanuel Petran, Andreea Gavriliu.

Betoniera rasturnata, la Paltinis

O betoniera incarcata s-a izbit intr-o stinca, in urma cu doar citeva minute, din cauza cetii si a carosabilului umed, au anuntat politistii sibieni. Accidentul s-a petrecut la iesirea din Paltinis spre Sibiu, nu s-a soldat cu victime, iar circulatia nu a fost blocata.

Sectii de votare insuficiente!

Prefectul Calin Platon a anuntat azi situatia posibilitatii de suplimentare a sectiilor de votare care vor trebui amenajate cu ocazia referendumului de pe 25 noiembrie. Conform unei hotariri de Guvern, cele doua scrutine de luna aceasta vor trebui organizate in sectii de votare diferite. Astfel, cele 594 sectii din judetul Cluj, vor trebui dublate.    "Sintem capabili sa asiguram sedii in aceeasi locatie, dar in alta sala, pentru 374 de sectii de votare. Cu 220 sectii sintem in incapacitate sa asiguram o alta sala in aceeasi locatie", a declarat prefectul in cursul diminetii mentionind ca, din acest punct de vedere, situatia in judet e una foarte dificila.    Platon a adaugat ca in unitatile de invatamint sint in prezent 413 sectii, iar pentru referendum se mai pot amenaja alte 252. In unitatile sanitare sint 13 sectii ce pot fi suplimentate cu inca doua. In institutiile culturale culturale sint 86 de sectii, si mai pot fi amenajate alte 75. In centrele de asistenta si ingrijire sau recuperare a persoanelor virstnice o sectie si exista spatiu pentru amenajarea inca a uneia. In alte locatii decit cele mentionate exista 81 de sectii de votare si care pot fi suplimentate inca cu 44.

Intrare libera la un meci in care Vulc asteapta categoric victoria

Mircea Vulc, directorul tehnic al echipei sibiene CSU Atlassib, a afirmat ca decizia de a oferi intrare libera la meciul de miine este un cadou pentru fani, pe care Vulc si-i doreste drept "al saselea jucator". „Speram ca fanii sã ne poarte spre victorie. Ne-au ajutat întotdeauna în momentele dificile. Pornim cu sansa a doua, dar alãturi de o salã plinã putem sã producem surpriza“, spune Vulc.Accesul în Sala Transilvania la meciul de mîine searã dintre CSU Atlassib si CSU Asesoft Ploiesti se va face cu începere de la ora 18,30. Abonatii sînt rugaþi sã ajungã la salã cu cel puþin o jumãtate de orã înainte de partidã. Potrivit conducerii clubului, accesul liber se va permite doar în limita locurilor pe scaune. În momentul în care sala se va umple, accesul în salã va fi restrictionat. 

Intrare libera la CSU Atlassib - CSU Asesoft Ploiesti

Conducerea clubului CSU Atlassib a decis, in urma cu citeva minute, ca intrarea la partida de miine seara, de la ora 18,30, contra campioanei CSU Asesoft Ploiesti, sa fie libera.Vom reveni cu amanunte in citeva minute.

Suspectul in cazul crimei din Roma este din Avrig

 Românul care a pus pe jar autoritatile din Italia si din tara, în ultimele doua zile, are 25 de ani si este originar din Avrig. El este suspectat ca a ucis, marti, o italianca, la Roma, dupa ce a violat-o. Romulus Mailat a ajuns în Italia la scurt timp dupa ce a ispasit o pedeapsa cu închisoarea pentru furt. A fost condamnat în 2006 de o instanta din Constanta si în acelasi an a fost gratiat, conform cazierului.Amanunte în editia de mîine a ziarului Monitorul de Sibiu.

Scorpions vor sta la Ramada si vor cinta pentru 120.000 de euro

Legendara trupa rock Scorpions, asteptata la Sibiu pentru un concert care va avea loc pe 10 noiembrie, va sosi in ziua dinaintea concertului si va fi cazata la hotelul Ramada, au anuntat astazi organizatorii.Trupa va incasa un onorariu de 120.000 de euro pentru cele 90 de minute de spectacol, iar organizarea evenimentului va costa in total 350.000 de euro.Mai multe amanunte despre pretentiile starurilor si organizarea mega-concertului cititi in editia de miine a Monitorului de Sibiu.