Persoanele fizice autorizate si asociatiile familiale care efectueaza comert cu amanuntul si prestari de servicii catre populatie sint obligate sa utilizeze case de marcat, potrivit legislatiei privind utilizarea caselor de marcat, a precizat pentru NewsIn Agentia Nationala de Administrare Fiscala. Potrivit modificarilor aduse ordonantei de urgenta care reglementeaza utilizarea caselor de marcat, persoanele fizice autorizate care desfasoara activitati economice independente, cu exceptia celor de taximetrie auto, nu mai sint exceptate de la folosirea caselor de marcat. ANAF a precizat ca persoanele fizice a caror activitate este reglementata de legea 300/2004 trebuie sa foloseasca aparatele de marcat electronice, in schimb cele care desfasoara profesii libere, respectiv medici, avocati, notari, auditori financiari, experti contabili, nu intra sub incidenta noii prevederi. Astfel, ANAF arata ca profesiile libere desfasurate sub forme de organizare precum cabinete individuale, cabinete asociate, societati civile profesionale nu se supun regulii de achizitionare a caselor de marcat, datorita faptului ca activitatea lor este prevazuta de alte acte normative. Potrivit unor reprezentanti ai ANAF, expertii institutiei pregatesc norme de aplicare a acestei ordonante in scopul detalierii noilor obligatii, desi ordonanta a intrat in vigoare de o luna. Totodata, ordonanta modificata abroga alte trei scutiri: vinzarea bunurilor de folosinta indelungata, vinzarea de bunuri si prestarile de servicii care nu se incaseaza integral cu numerar si/sau substitute de numerar si vinzarea de bunuri si prestarile de servicii care nu se incaseaza integral in momentul livrarii bunului sau prestarii serviciului.
Show-room nouPina si italienii vin la Cluj sa isi cumpere masina favoritaAutoVenetia se pregateste ca in scurt timp sa „se mute in casa noua“, prin deschiderea unui show-room pe „aleea masinilor“, dupa cum au botezat-o majoritatea clujenilor, adica pe Calea Turzii. „Dupa cum cred eu, aceasta va fi ultima lansare a unui model de autoturism Fiat in aceasta locatie din centrul orasului. Urmatoarea va fi deja in noul sediu de pe Calea Turzii, care va fi cel mai mare show-room auto din toata tara“, spune Nicoleta Nadasan, responsabil de marketing al AutoVenetia. In viitorul show-room va fi prezenta si marca din Coreea San Yong, despre care Nicoleta Nadasan crede ca va avea o piata buna in aproximativ 2 ani de la lansare, timp in care gustul publicului trebuie si va fi format si pentru acest model. Cert este ca, in acest an, „fata de anul 2006, vinzarile pe marca Fiat au crescut cu 80%, de la 320 de unitati in anul trecut la 500 de bucati in 2007“, a mai estimat Nicoleta Nadasan. „Exista o crestere impresionanta a vinzarilor Fiat, mai ales pe clasa medie de pret, pe care ne-am si axat ca marketing. Apoi, nu in ultimul rind, utilitarele sint o piata care creste extraordinar. Si, nu in ultimul rind, noi am negociat preturi foarte bune. Astfel, aici marca Fiat costa cu aproximativ 15% mai putin decit in Italia si pot spune ca avem destui clienti italieni care vin sa cumpere de la noi. Este vorba, in special, de firmele italiene care lucreaza aici, dar nu numai“, a mai punctat Nicoleta Nadasan.4% dobinda la soldSosirea pe piata clujeana a Fiat Bravo vine la aproape un an de la lansarea acestui model in Italia si, dupa cum spun producatorii si dealerii, chiar este o masina „bravissima“ (adica, intr-o traducere mai laxa, o masina „foarte inteligenta, talentata, dotata“). In primul an de la lansare, acest model s-a vindut in peste 3,4 milioane de unitati in toata Europa. Cu motorizare diesel sau benzina, cu motoare de pina la 150 de cai putere, la noi aceasta masina ar putea fi usor cumparata de clasa medie clujeana, pentru ca pretul ei pleaca de la 11.745 de euro pentru varianta Diesel si 13.650 de euro pentru variantele pe benzina. „Am incheiat un parteneriat cu Volksbank Leasing care este extrem de avantajos pentru client, pentru ca se aplica o dobinda de doar 4% la sold, la o finantare pe o perioada de 5 ani. Practic am gindit lucrurile in asa fel incit oricine sa poata cumpara o masina, chiar si cei care in mod normal sint mai putin eligibili pentru o banca“, a mai punctat Nicoleta Nadasan.
Raportul Severin, adoptat de PEParlamentul European a adoptat raportul privind revizuirea modului de distribuire a mandatelor nationale de la viitoarele alegeri europene, din anul 2009. Raportul a fost intocmit de europarlamentarii Adrian Severin si Alain Lamassoure. Documentul propune reducerea numarului de europarlamentari de la 785, citi sint in prezent, la 750. Practic, se limiteaza numarul maxim de europarlamentari pentru o tara la 96, dar se impune un minim de sase oficiali pentru fiecare stat membru. In aceste conditii, Germania va pierde trei eurodeputati, de la 99 la 96, Franta va ajunge de la 78 la 74, Marea Brita-nie de la 78 la 73, Italia de la 78 la 72, iar Polonia de la 54 la 51. Dintre tarile mari ale Uniunii, doar Spania va ramine cu acelasi numar de europarlamentari. Austria, Slovenia, Suedia si Malta vor obtine cite un loc in plus, iar Romania va pierde doua locuri, de la 35 la 33. C. J.Incident armat intr-un liceu din SUAUn elev de 14 ani din Cleveland, Ohio (SUA), a deschis focul asupra colegilor si profesorilor sai, dupa care s-a sinucis. In urma atacului, doi profesori si trei adolescenti au fost raniti, dar starea lor este stabila. Potrivit presei americane, elevul care a deschis focul era suparat deoarece fusese suspendat de conducerea scolii pentru ca se batuse cu un coleg in urma cu citeva zile. Tinarul s-a plimbat pe culoarele scolii, tragind in „tot ce misca“, in vreme ce colegii sai incercau sa se ascunda dupa dulapuri si banci. Colegii sai spun ca amenintase de mai multe ori ca va deschide focul in scoala, dar ca nimeni nu l-a luat in serios. Aproximativ 100 de elevi, studenti sau profesori au fost ucisi in atacuri armate produse in institutiile de invatamint pe teritoriul SUA, din anul 1966 incoace. C. J.
Agricultorii care isi vind produsele in Piata Mihai Viteazul au aflat de ce trebuie sa plateasca atit de mult pentru inchirierea tarabelor: vor avea aer conditionat, televizoare cu plasma si birou in care sa navigheze pe Internet. Credeti ca au nevoie de aceste lucruri pentru a-si desfasura activitatea?
Abilitatea politica a lui Ion Iliescu a fost confirmata de caderea motiunii de cenzura. E limpede ca fostul sef al statului, alaturi de apropiatii sai, a blocat caderea Guvernului Tariceanu. Daca lui Mircea Geoana ii place, incurajat probabil si de pe margine, sa se arunce cu capul inainte fara a cintari bine semnificatiile gesturilor sale, pe Ion Iliescu il ingrozeste imprudenta politica. Asa cum a cistigat, mai mereu, asteptind, si acum sprijinul acordat lui Tariceanu a venit din convingerea ca PSD pierde daca motiunea trece. Sigur, mai sint si alte argumente aici. Chemat mai mereu la Parchet in legatura cu evenimentele tulburi de la inceputul anilor ’90, Iliescu il are ca inamic pe Traian Basescu, si nu pe Calin Popescu-Tariceanu care, de-acum incolo, va face manevre sa amine problemele din justitie ale lui Iliescu. Aliantele politice in Romania sint departe de a mai putea fi exprimate in culori limpezi. E o tulbureala cumplita, in care, intre noi fie vorba, nu exista nici o zina. Gestul lui Iliescu de a se opune caderii guvernului e calificabil mai degraba ca intelept, pentru ca, o data ajunsi pe mina lui Basescu, pesedistii ar fi facuti harcea-parcea. Asa, „eternul si fascinantul“ Iliescu a mai cazut o data, ca pisica, in picioare.
Guvernul pregateste, printr-o ordonanta de urgenta, unificarea Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) cu Directia de Investigare a Infractiunior de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), a relatat, ieri, site-ul Hotnews.ro, citind surse din Guvern. Acest lucru ar insemna desfiintarea DNA. Purtatorul de cuvint al Executivului, Camelia Spataru, a infirmat informatia: „Nu am primit nici un proiect de lege pe aceasta tema si nu este programata o sedinta de guvern extraordinara“, a declarat aceasta. Oficiali ai DNA au afirmat, pentru site-ul citat, ca varianta comasarii celor doua institutii era vehiculata dupa debarcarea fostului ministru al Justitiei, Monica Macovei, fiind privita ca singura modalitate de eliminare a procurorului-sef al DNA, Daniel Morar. Potrivit surselor mentionate de Hotnews.ro, aceasta masura ar urmari, de fapt, blocarea anchetelor in derulare care ii vizeaza pe mai multi ministri ai Cabinetului Tariceanu. Comasarea DNA si DIICOT ar duce la infiintarea unei noi institutii, in subordinea Parchetului General, iar la numirea sefului acestei institutii, tot presedintele Traian Basescu ar avea ultimul cuvint. Daca seful statului va respinge propunerea facuta de ministrul Justitiei, institutia ar putea ramine fara lider pe o perioada nedeterminata de timp, ceea ce ar duce la intirzierea anchetelor.
Maria Opris, 51 de ani, vinzatoare„Ce sa va zic? Se lucreaza incet, asa cum este obiceiul la noi. Eu nu stiu sa fi auzit de vreun proiect, fie ca a fost vorba de o strada, de o constructie sau mai stiu eu ce, care sa fie terminat la termenul stabilit de la inceput. Uitati-va la strada Eroilor: de cit timp ar fi trebuit sa fie gata? Asa si cu altele. O sa termine pina la urma.“Elena J., 27 de ani, responsabil credite„Nu stiu ce sa va spun. Poate ca si fondurile astea care au ajuns in miinile celor care trebuiau sa le foloseasca au fost primite mai tirziu decit trebuia, pe linga faptul ca se lucreaza ca oriunde in Romania, adica incet si prost. In felul acesta s-a ajuns la situatia asta anormala, ca a inceput scoala si in multe centre din astea copiii se invirt printre moloz, tencuiala si inghit la praf pina nu mai pot.“Ionel Stanca, 45 de ani, inginer„Problema cu adevarat grava este ca lucrurile astea se intimpla in fiecare an. Asta fara sa mai punem la socoteala faptul ca din atitea scoli intrate in programul acesta de renovare nu este gata aproape nici una. In fiecare an s-a lovit Ministerul de situatii de genul acesta si de fiecare data au tot gasit explicatii: ba ca nu s-au inscris firme la licitatiile pentru renovari, ba ca nu mai stiu ce. Nu se poate asa ceva.“Mihaela Baciu, 32 de ani, secretara„Macar sa faca toate eforturile sa le termine odata. Si la scoala unde invata copilul meu au fost probleme in anii trecuti si mi se plingea ca nu mai poate respira de praful pe care il scot astia pe holuri cind zugravesc. Acestea nu mi se par conditii normale pentru copii, lasind la o parte toate celelalte probleme cu care se confrunta sistemul de invatamint de la noi.“Stefan Triff, 38 de ani, sofer„Adevarul este ca lucrarile astea trebuiau facute, numai ca la timpul lor, iar cind au inceput copiii scoala, sa le fi gasit gata renovate si pregatite. Problema pe care o vad eu acuma este ca vine frigul si lucrarile nu vor fi gata. Pe linga ca toata treaba se face de mintuiala pe vreme rece, ii mai pui si pe copii sa suporte. Ce sa facem?“
Dubla semnificatieFoto Marius RUSPublicul si restul fotbalistilor i-au oferit o retragere de neuitat lui Ioan Ovidiu SabauClujul a fost din nou gazda fericita a unei sarbatori fotbalistice deosebite atit prin scopul ei, cit mai ales prin anvergura participantilor. Sub sigla „Seara Campionilor – Stele in iarba“, arena „Dr. Constantin Radulescu“ a oferit un meci de gala intre „Generatia de Aur“ a Romaniei si vedetete olandeze ale „Portocalei Mecanice“. In esenta o manifestare caritabila, spectacolul de pe stadionul CFR-ului a adus in lumina reflectoarelor nume mari ale fotbalului romanesc si international, precum Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Ioan Ovidiu Sabau, Dan Petrescu, fratii De Boer, Richard Witschge sau Pierre van Hoojdonk. Nu in ultimul rind, trebuie mentionat ca evenimentul a reprezentat si meciul de retragere al lui Sabau, actualul antrenor al Gloriei Bistrita, cel care a scris istorie pentru „U“Cluj.Spectacol totalFoto Marius RUSIn fata unui public spectator numeros si „infometat“ de spectacol, jucatorii celor doua formatii s-au pus pe fapte. Fara sclipirile lui Hagi, „tricolorii“ nu le-au putut tine piept mai tinerilor adversari olandezi, care au marcat de doua ori, prin Witschge (’22) si van Hoojdonk (’29). Nemultumit de rezultat, „Regele“ si-a luat rolul in serios si l-a invins pe van Breukelen dupa o cursa pe stinga (’34). „Portocala“ a lovit din nou de doua ori, marcatorii fiind acelasi van Hoojdonk (’44) si Ronald de Boer (’48), dupa care Hagi a smuls ropotele de aplauze ale tribunei pentru reusita sa de exceptie din minutul 49. Peste alte 5 minute, Ganea a aratat ca are, pe linga caracteristici de pugilist, si tehnica de brazilian, facind 4-3 dupa ce a insirat intreaga aparare olandeza. Trustfull a marcat ultimul gol pentru oaspeti (’59), pentru ca finalul sa le apartina echipierilor „Generatiei de Aur“, care au egalat prin fostele „virfuri“ Moldovan (’63) si Craioveanu (’79) pentru un 5-5 de poveste, sarbatorit la final cu un foc de artificii stralucitor, la fel ca stelele din teren. Singurul regret: sarbatoritul Ioan Ovidiu Sabau nu si-a trecut numele pe lista marcatorilor, un fapt care nu a stirbit citusi de putin maretia celui care a ramas in inimile noastre cu numele de „Motul“. Ioan Ovidiu Sabau:„Acest meci a insemnat foarte mult pentru mine. Ma simt privilegiat ca organizatorii s-au gindit la mine. Consider asta ca o recunoastere a faptului ca am fost mereu un om serios, care si-a respectat adversarul.“
Exclusivitate TVRAutoritatile incearca sa afle cum au ajuns imaginile de la procurori la TVRPostul TVR1 a difuzat, miercuri seara, o inregistrare care arata „filmul spagii“ ajunse la fostul ministru Decebal Traian Remes, prin intermediul lui Ioan Avram Muresan, si el fost ministru al Agriculturii. Imediat dupa difuzarea materialelor, liderii PNL au fost convocati intr-o sedinta de urgenta, pentru a discuta pozitia partidului in acest caz. La inceputul scandalului privind cercetarea lui Remes pentru luare de mita, premierul Calin Popescu Tariceanu isi declarase increderea in Remes. Ieri dimineata, insa, el i-a cerut acestuia sa demisioneze. Ministrul si-a depus indata demisia si a refuzat sa mai dea alte declaratii presei. In inregistrarea difuzata de TVR, el este surprins primind de la Muresan un plic, in care procurorii DNA spun ca se aflau cei 15.000 de euro considerati mita. Pe linga acestia, Remes urma sa mai primeasca, sustin procurorii, o masina de lux in valoare de 100.000 de euro si 100 de litri de palinca.PD si PSD cer demisia GuvernuluiPosibilul succesor al lui Remes la conducerea ministerului este vicepresedintele PNL Dan Radu Rusanu. Premierul Tariceanu a declarat ca functionarea normala a Ministerului Agriculturii este esentiala in acest moment, dupa avertismentul primit de la Comisia Europeana referitor la neregulile din sistemul de plati a subventiilor catre fermieri. Presedintele Traian Basescu a refuzat sa faca vreun comentariu referitor la demisia lui Remes si la adresa imaginilor difuzate miercuri seara de postul public de televiziune. „Eu sint suspectul de serviciu pentru clasa politica din Romania“, a precizat el, ca raspuns la zvonul ca inregistrarea ar fi ajuns la TVR din curtea Administratiei Prezidentiale. Liderul PD, Emil Boc, a solicitat demisia intregului Guvern Tariceanu. La fel au facut si reprezentantii PSD.TVR, in dezbatereAparitia inregistrarii si difuzarea ei la TVR au stirnit un alt scandal legat de scurgerea de informatii catre media in cazul dosarelor care nu au devenit, inca, publice. Consiliul Superior al Magistraturii a decis deschiderea unei investigatii legate de acest caz. In sedinta Consiliului National al Audiovizualului de ieri s-a analizat acelasi lucru. „Nu am gasit nici o incalcare a codului audio-vizual si jurnalistii TVR au dreptul sa isi protejeze sursele. Este o chestiune care tine de Parchetul General“, a precizat Gelu Trandafir, membru CNA. Comisia parlamentara de control a SRI va cere Serviciului informatii despre cum au ajuns publice probe aflate la dosar. Mai multi avocati au declarat, ieri, pentru posturi de televiziune, ca, prin difuzarea imaginilor, ministrului Remes si fostului demnitar Ioan Muresan le-au fost incalcate dreptul la imagine, la prezumtia de nevinovatie si la un proces echitabil.Presedintele CA al TVR, Alexandru Sassu, a oprit ieri difuzarea unor noi imagini si a spus ca nu este de acord cu difuzarea lor, pina la lamurirea tuturor chestiunilor „de ordin legal si deontologic“. Sassu va cere Comisiei de Etica si Arbitraj din cadrul SRTV sa se pronunte in acest caz.
O afacere care a inceput sub forma unui singur stand in farmaciile Sensiblu s-a transformat azi la Cluj intr-un concept modern, organizat dupa modelele vestice de magazin destinat viitorilor parinti, parintilor si copiilor acestora. „Miniblu, compania-copil a Sensiblu, a mers 3 ani pe pierderi, iar anul acesta a intrat pe profit. La Cluj vom avea 15 angajati, iar Miniblu Cluj este un concept inovativ si unic in România“, spune Veselin Milici, marketing manager al Miniblu. Magazinul de la Cluj are 1.600 de metri patrati si va comercializa 10.000 de articole provenind de la furnizori din tara, dar mai ales din strainatate. „Target-ul nostru de vinzari pentru Cluj este de 100.000 de euro pe luna si vindem articole pentru copii de la 0 la 8 ani in special. In curind vom avea aici consilieri specializati, psihologi, va exista si o camera unde copiii si parintii vor putea testa produsele pe care le vad in magazin, o toaleta pentru copii, dar si camere demo, unde viitorii parinti vor vedea cam ce ar trebui sa contina o camera a copilului“, spune Veselin Milici.