Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat joi, că oraşul va aplica, în acest an, în cadrul competiţiei „Capitala Europeană a Inovării” care, în 2019, a fost câştigată de oraşul francez Nantes.
Deși este oficial închisă, groapa de gunoi de la Câmpia Turzii continuă să funcționeze ilegal.
Supărat pe pancartele și lozincile sindicaliștilor, Alin Tișe a mers în instanță. Sindicatul a avut câștig de cauză.
Primul contract de lucrări din județul Cluj, aferent Proiectului regional de apă în valoare de 355,6 milioane de euro, a fost semnat.
Taxa specială a fost introdusă de Primăria Cluj-Napoca în 2013 pentru a finanța modernizarea flotei de transport public în comun. CTP solicită acum scoaterea taxei de 6,65%, pentru a nu fi nevoită să majoreze tarifele.
Primăria municipiului Cluj-Napoca poate adjudeca licitația pentru efectuarea studiilor în vederea realizării metroului și trenului metropolitan.
Un ardelean s-a mutat la București în urmă cu doi ani și a compus o melodie în care explică de ce orașul e defect, dar și care sunt părțile sale bune și pe care l-a numit imnul ardelenilor mutați în București.
Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie) este în căutare de noi talente locale, pentru al 11-lea an de când Competiția Locală, platforma dedicată exclusiv clujenilor, a fost lansată.