Rata de incidență a cazurilor COVID-19 în Mărgău a scăzut la 5,60, față de luni, când era 10,59. În acest context, locuitorii scapă de restricțiile de noapte, însă doar în timpul săptămânii.
După patru zile pline de muzică bună, invitați speciali și concerte care au reunit un public numeros, s-a tras cortina peste ediția din acest an a Festivalului Jazz in the Park.
Magia teatrului de păpuși va cuprinde la finalul acestei săptămâni centrul Clujului și castelul de la Bonțida, gazdele ediției a cincea a Festivalului stradal WonderPuck.
Cluj-Napoca este primul oraș care implementează cărțile de identitate electronice. Primele buletine de acest fel vor fi eliberate miercuri.
Trei noi semafoare vor fi puse în funcțiune pe strada Primăverii din cartierul Mănăștur, de miercuri.
Mai sunt două zile până când UNTOLD se redeschide pentru zecii de mii de festivalieri, după aproape doi ani de pauză. Și în acest an, organizatorii și autoritățile au pregătit un amplu plan de măsuri astfel încât festivalul UNTOLD să fie sigur.
Primăria Cluj-Napoca anunță modificări la programul de funcționare a pieței volante de pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”.
Daniela Elena Mănăilă, primar al localității clujene Tureni, a tras un semnal de alarmă cu privire la separatoarele de sensuri montate pe sectorul de drum dintre Cluj-Napoca și Turda.