Weekend-ul aduce vreme bună la Cluj, fără ploi. Acestea vor reveni însă de săptămâna viitoare, după ce, una din zile va aduce chiar și temperaturi de vară.
Emil Boc a povestit că noua casă cumpărată în satul Câmpenești reprezintă o investiție făcută după ce a strâns bani timp de 20 de ani pentru a și-o putea permite. Edilul a precizat că nu și-a permis să cumpere o locuință în Cluj-Napoca ori Florești, din cauza prețurilor mari.
Vremea a cauzat probleme în județul Cluj, o echipă de intervenție fiind trimisă să remedieze pagubele create de alunecările de teren și de copacii căzuți la pământ, pe drumul Gilău-Mărișel. În zonă se circulă momentan pe o singură bandă.
„Pașaportul COVID” a fost aprobat în Uniunea Europeană și ar putea deveni operațional de la 1 iulie. Acesta va facilita călătoriile în interiorul UE, în contextul pandemiei de coronavirus.
Un bărbat de 51 de ani a rămas încarcerat după ce mașina sa s-a izbit de un TIR. Accidentul a avut loc în localitatea Morlaca din județul Cluj, iar bărbatul rănit a fost dus la spital.
Un program care prevede sterilizarea gratuită a câinilor cu stăpân, adresat locuitorilor din Florești, a fost inițiat de primăria comunei. Cei cu domiciliul în Florești au ocazia de a-și steriliza gratuit câinii, costurile procedurii fiind suportate din bugetul local al primăriei. Doritorii trebuie să depună o cerere și câteva acte, proiectul fiind deja adoptat de autoritățile locale.
Lui IPS Teodosie i-a fost refuzată avansarea în ierarhia bisericii, din cauza unor infracțiuni de care a fost acuzat.
Cluj-Napoca se îndreaptă în direcția „verde”, datorită oamenilor care lucrează împreună, susține Boc. Politicile verzi sunt greu de implementat și de acceptat de către cetățeni, dar apreciate după o perioadă de timp.