Proiectul deputatului PNL, Florin Roman, potrivit căruia prezenţa maşinilor de poliţie cu radar va trebui presemnalizată prin panouri cu 500 - 2.000 de metri înainte, a fost adoptat, joi, de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Cu ocazia celebrării a 20 de ani de existență a ziarului Monitorul de Cluj a fost organizată o expoziție care arată evoluția orașului în ultimele două decenii, dar și impactul pe care l-a avut acest ziar local asupra cetățenilor.
Polițiștii clujeni au reținut un tânăr care, în urma unei înțelegeri prealabile cu angajatul unei săli de jocuri, a reușit să sustragă 12.000 de lei din seiful societății.
La data de 4 iulie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Dej au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Dej, pe care îl cercetează sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată.
Aproximativ 30 de angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean Cluj au protestat, joi, faţă de faptul că ar urma să le fie redusă norma de hrană, prin impozitarea acesteia cu 41,5 % în loc de 10 %.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a continuat să crească joi pe piaţa interbancară, ajungând la 3,39% pe an, de la 3,34% pe an miercuri, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).
Probe recoltate din arbori de pe teritoriul Siberiei, sub forma aşa numitelor carote, în cadrul expediţiei ştiinţifice româneşti trans-siberiene RO-CRES, vor ajuta la determinarea efectelor schimbărilor climatice, în cadrul pădurii boreale.