Scafandri militari de mare adâncime din cadrul Forţelor Navale Române care intervin în căutarea directorului APIA Cluj, dispărut de peste o săptămână în adâncurile lacului Beliş-Fântânele, din judeţul Cluj, au suspendat căutările până luni dimineaţă.
Preşedintele Klaus Iohannis spune că, în anul sărbătoririi a o sută de ani de la Marea Unire, marcarea "Zilei Imnului Naţional" constituie un bun prilej de a reînnoi angajamentul pentru consolidarea unei Românii puternice, europene şi de a reafirma ataşamentul faţă de principiile democraţiei şi statului de drept.
Primele două luni din această vară au fost cele mai ploioase din ultimii opt ani. În lunile iunie şi iulie, aproape că nu a fost o zi în care să nu plouă în România, iar meteorologii spun că vara aceasta este una atipică pentru toată emisfera nordică fără zile caniculare.
Aplică Primăria Cluj-Napoca dublu standard dezvoltatorilor imobiliari? După ce a sistat eliberarea autorizațiilor de construire din cauza traficului foarte mare, municipalitatea dă undă verde construirii unor blocuri în Bună Ziua, într-o zonă de case. Beneficiarii proiectului sunt Alin Tișe, finul lui Emil Boc, omul de afaceri Sorin Dan și o firmă apropiată lui Ioan Rus, fost ministru PSD al Transporturilor.
Şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte, comisarul Mirel Toancă, a declarat, sâmbătă, că Ministerul Afacerilor Interne a decis prelungirea programului de lucru la ghişele de eliberare a paşapoartelor, de luni, pentru eficientizarea acitivităţii de eliberarea a acestor documente.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă noi atenţionări nowcasting Cod galben de averse şi descărcări, valabil pentru județul Cluj, în următoarea oră.