monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un tânăr din Cluj a făcut accident. Mașina era furată, așa că i-a dat FOC

Ieri, 22 aprilie, un tânăr a fost reținut de polițiștii din Dej pentru săvârșirea a trei infracțiuni, printre care se numără și furtul unei mașini.

Un tânăr din Cluj a făcut accident. Mașina era furată, așa că i-a dat FOC

 

 


La data de 22 aprilie, în urma activităților informativ-operative și a cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției municipiul Dej, s-a identificat și reținut un tânăr de 20 de ani, din comuna Bobâlna, bărnuit de săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, distrugere și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sesizat de altă persoană

În fapt, la data de 17 aprilie, Poliția municipiul Dej a fost sesizată de către un bărbat de 44 de ani, din Dej, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras autoturismul din fața imobilului.


În urma activităților de cercetare efectuate, persoana bănuită de sustragerea autoturismului a fost identificată, stabilindu-se că este un tânăr de 20 de ani, din comuna Bobâlna.

Accidentare, apoi incendiere a autoturismului

Din cercetări a rezultat faptul că la data de 17 aprilie 2021, în jurul orei 22.15, tânărul ar fi sustras autoturismul, pe care l-ar fi condus pe raza municipiului. Ajuns pe strada Vâlcele, acesta ar fi efectuat un viraj, intrând în coliziune cu un gard. În continuare, tânărul ar fi incendiat interiorul autoturismului, ulterior, părăsindu-l.


Totodată, în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că tânărul de 20 de ani nu deținea permis de conducere.

În cursul zilei, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.  Ulterior acesta a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Dej, care au dispus măsura arestului preventiv pentru o perioada de 30 de zile.