monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO. Trotinetistă de 21 de ani, LOVITĂ de un TAXI pe Calea Mănăștur. Victima circula pe contrasens

O tânără de 21 de ani care circula pe trotinetă a fost lovită de un taxi, pe Calea Mănăștur, zona Platinia. Tânăra ar fi circulat neregulamentar, pe sens invers, fiind dusă ulterior la spital.

FOTO. Trotinetist, lovit de un TAXI pe Calea Mănăștur. Polițiștii se află la fața locului.

 

 


UPDATE: „La data de 17 iulie, în jurul orei 15.10, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani dinspre strada Mărginașă spre Calea Moților și o trotinetă, condusă de o tânără de 21 de ani, pe pista de biciclete aferentă Căii Moților din municipiul Cluj-Napoca.

 


Evenimentul a avut loc la intersecția celor două străzi, anterior amintite, în urma impactului tânara fiind transportată la o unitate de specialitate pentru acordarea îngrijirilor medicale. Testările cu aparatul etilotest au avut rezultat negativ”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, pentru monitorulcj.ro.

Surse neoficiale spun că tânăra ar fi franțuzoaică, studentă la Cluj-Napoca și că aceasta se deplasa neregulamentar pe pista de biciclete, în sens invers. Pentru sensul în care se afla, ar fi trebuit să circule pe pista aferentă celuilat sens de mers.


Știre inițială:

„Evenimentul a avut loc pe Calea Mănăștur, fiind implicat un trotinetist și un autoturism care efectua transport în regim de taxi”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, pentru monitorulcj.ro.


În acest moment, poliția se află la fața locului.

Revenim cu detalii.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO. Arestări și percheziții într-un dosar de PROXENETISM, la Cluj