monitorulcj.ro Menu
Actualitate

România a intrat în SCENARIUL 4. Peste 2.000 de cazuri de COVID-19 în toată ţara

România a depăşit luni seara pragul de 2.000 de cazuri confirmate de coronavirus, motiv pentru care se intră în scenariul 4.

romania-a-intrat-in-scenariul-4-peste-2000-de-cazuri-de-covid-19-in-toata-tara

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, a anunţat că au fost confirmate peste 2.100 de cazuri pozitive cu COVID-19, dintre acestea 593 fiind în Suceava.

"Raportul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, de la ora 20,00, ne arată că sunt la acest moment 2.109 cazuri confirmate în ţară, 65 de decese care sunt cauzate de COVID-19. Iar aici vreau să subliniez situaţia deosebită în care se află municipiul Suceava. Dintre cele 2.109 cazuri confirmate, 593 se află în municipiul Suceava", a precizat şeful DSU, într-o declaraţie la sediul MAI.


În context, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat emiterea Ordonanţei Militare nr. 6 prin care s-a decis carantinarea municipiului Suceava şi a unei zone limitrofe formate din opt comune, dar şi stabilirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava.

"Art. 1 - Se instituie pe perioada stării de urgenţă măsura de carantinare în municipiul Suceava şi în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei. Art. 2 - Se instituie pe perioada stării de urgenţă o zonă de protecţie, ca perimetru de siguranţă în jurul localităţilor carantinate, formată din toate celelalte unităţi teritoriale administrative din judeţul Suceava. Art. 3 - În zona carantinată prevăzută la art. 1 este permisă intrarea, respectiv ieşirea pentru: a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în zona carantinată, precum şi a aprovizionării populaţiei; b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor", prevede ordonanţa militară.


Conform Art. 8 al ordonanţei, "Accesul pe Aeroportul internaţional "Ştefan cel Mare" Suceava este permis doar pentru zboruri efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale". "Art. 10 - Este strict interzis accesul între localităţi prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile europene, naţionale, judeţene şi comunale", mai arată ordonanţa militară.

Luni seara, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că s-a mai confirmat infecţia cu noul coronavirus pentru încă 13 cazuri, toate aceste persoane murind în ultima săptămână. Astfel, numărul celor care au decedat din această cauză a ajuns la 65.


Toate cele 13 persoane, cu vârsta cuprinsă între 40 şi 80 de ani, au fost internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, în mai multe secţii: nefrologie, boli interne, chirurgie plastică, gastroenterologie.

Decesele au fost înregistrate în perioada 22 - 29 martie, iar data confirmării rezultatelor pozitive către INSP este 30 martie.


Citeşte şi: Coronavirus: ce se intampla daca Romania trece de 2.000 de cazuri. Cum arata scenariul 4