monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Arafat: „Oamenii trebuie să se vaccineze împotriva gripei, altfel am putea să ne trezim cu COVID-flu”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat,îi îndeamnă pe români să se vaccineze împotriva gripei, pentru nu ajunge într-o situație greu de gestionat.

Arafat: „Oamenii trebuie să se vaccineze împotriva gripei sezoniere, altfel am putea să ne trezim cu fenomenul COVID-flu”

 

 


Raed Arafat a afirmat, duminică seară, că apariţia unui vaccin anti-COVID-19 nu va rezolva instantaneu situaţia.

 


„Cum au zis şi cei de la OMS, până nu vedem vaccinul noi suntem obligaţi să ne pregătim. Chiar dacă apare vaccinul, noi trebuie să ştim că vaccinul nu va rezolva instantaneu situaţia pentru că ai nevoie de sute de milioane, de miliarde de doze ca să opreşti răspândirea”, a declarat Raed Arafat, duminică seară, la Antena 3.

Arafat recomandă vaccinarea împotriva gripei sezoniere

Acesta a precizat că România s-a înscris pe lista ţărilor care au comandat un eventual vaccin. Raed Arafat recomandă persoanelor, mai ales celor din grupele de risc, să se vaccineze împotriva gripei sezoniere, pentru a evita riscul de a avea şi coronavirus şi gripă.


„Este foarte important ca oamenii să se vaccineze, mai ales persoanele vulnerabile, cele în vârstă să se vaccineze împotriva gripei sezoniere. Cu asta scad măcar o parte din risc! Dacă se infectează şi cu COVID am putea să ne trezim de fenomenul COVID-flu şi va fi foarte greu şi pentru medici”, a mai declarat Arafat.

Comisia Europeană ar urma să cumpere vaccinul pentru statele membre

Comisia Europeană a încheiat vineri discuţiile preliminare cu o companie farmaceutică pentru achiziţionarea unui potenţial vaccin împotriva COVID-19.


Contractul avut în vedere cu Sanofi ar oferi posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziţioneze vaccinul. Odată ce un vaccin s-a dovedit a fi sigur şi eficace împotriva coronavirusului, Comisia ar dispune de un cadru contractual pentru achiziţionarea a 300 de milioane de doze, în numele tuturor ţărilor membre ale UE.

Instituţia europeană va continua discuţiile cu alţi producători de vaccinuri.


CITEȘTE ȘI

Copiii, de până la 100 de ori MAI CONTAGIOȘI decât adulții?