monitorulcj.ro Menu
Actualitate

CORONAVIRUS. 981 persoane izolate, 132 în carantină și 4 cazuri confirmate, la Cluj

În județul Cluj au fost confirmate 4 cazuri de infectare cu coronavirus, în timp ce 981 de persoane sunt izolate la domiciliu, 132 de clujeni sunt în carantină.

Potrivit unui comunicat transmis de Instituția Prefectului Cluj luni seară, în acest moment, în județ sunt 981 de persoane în izolare la domiciliu și 132 de persoane carantinate instituționalizat. Patru clujeni au fost diagnosticați cu noul coronavirus.

"Avem 4 cazuri confirmate de pacienți infectați cu Coronavirus, din județul Cluj: 3 sunt internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, 1 este la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Timișoara. Starea lor este una bună, fără elemente de gravitate", a transmis prefectul Clujului, Mircea Abrudean.


La nivelul județului, până în prezent au fost aplicate 4 sancțiuni a câte 10.000 de lei pentru nerespectarea izolării la domiciliu și a fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

"Pe lângă cele 4 sancțiuni contravenționale care au fost acordate până în prezent sub forma de 10.000 lei, pentru nerespectarea regimului de izolare la domiciliu, s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art.352 Cod Penal, cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor, urmând a se face cercetări de autoritatea competentă", a mai spus prefectul.


GRUP TEHNIC MEDICAL, ÎNFIINȚAT LA CLUJ

Prefectul Clujul a anunțat totodată instituirea unui grup tehnic medical, condus de Adela Golea, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

"Am decis înființarea unui grup tehnic medical, format din specialiști de renume, profesioniști în domeniul medical, care va avea ca sarcină gestionarea infrastructurii medicale din județul Cluj. Acest grup va fi coordonat de doamna conf.dr. Adela Golea și va fi sub autoritatea directă a  Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, urmând a dispune toate măsurile necesare pentru a operaționaliza întreaga infrastructură medicală pe care o avem în județul Cluj", a transmis Mircea Abrudean.


Medicii de familie au fost incluși în procesul de triaj al pacienților, cu scopul de a decongestiona activitatea spitalelor de la nivelul județului.

"Am decis de asemenea ca medicii de familie să primească responsabilitate în plus și să realizeze primul nivel de triaj al pacienților care prezintă orice fel de simptome care pot fi asimilate cu coronavirus. Ei vor fi prima interfață, practic. Oricine are sau prezintă simptome de răceală, tuse, febră, se va adresa în primul rând medicului de familie care va gestiona mai departe relația cu spitalele sau va acorda tratamentul necesar pentru aceste simptome, tocmai pentru a decongestiona activitatea infrastructurii medicale din Cluj", a adăugat prefectul Clujului.


În continuare sunt procesate doar 70 probe/zi. Sute de probe în așteptare

Capacitatea de testare a Spitalului de Boli Infecțioase Cluj rămâne momentan de 70 de probe/zi, cu toate că prefectul a anunțat că numărul probelor care pot fi procesate va crește la 300.

"La nivelul Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, unde se desfășoară în acest moment toată procedură de testare, pentru  toată regiunea, capacitatea maximă de testare este în continuare de 70 de probe/zi, în condițiile în care avem sute de probe care așteaptă să intre în testare din toată Transilvania. Am identificat mai multe aparate care pot prelua testarea, ele sunt în proces de validare. Sunt proceduri foarte stricte privind optimizarea lor, urmând ca în cel mai scurt timp să fie operaționale și să poată crește numărul de testare până la peste 500 de probe pe zi. Așteptăm kiturile pentru aparate, pentru că sunt diferite în funcție de modelul fiecăruia. La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase urmează să ajungă încă 1.500 de kituri de testare pentru aparatul pe care îl au în dotare", a explicat Mircea Abrudean.


Capacitatea de terapie intensivă de la nivelul județului Cluj este în prezent de 200 de paturi pentru terapie intensivă și 100 de ventilatoare. Au fost comandate de către Spitalul Clinic Județean de Urgență încă 21 de paturi ATI, complet dotate, inclusiv cu unități de ventilare. De asemenea, au fost montate 5 corturi de triaj la intrarea în Unitatea de Primire Urgențe, la Spitalul Clujana, la Institutul de Oncologie, la Spitalul Clinic de Copii și la Spitalul de Pneumoftiziologie, cu scopul de a tria pacienții  și de a-i dirija către alte unități spitalicești inferioare, pentru a nu congestiona inutil activitatea acestora.