Sănătate
Numărul celor vindecați de COVID-19 a trecut pragul de 2.000. Aproape 9.000 de cazuri confirmate
Până astăzi, 20 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.936 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 (coronavirus).
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), au fost înregistrate alte 190 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 261 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.530 de persoane. Alte 42.846 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Potrivit GCS, 259 de cazuri au fost confirmate până în prezent în județul Cluj.
Sub 100.000 de teste prelucrate
Până acum, 451 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.
De asemenea, până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 98.491 de teste. Vestea bună este că, dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.017 au fost declarate vindecate și externate.
Peste 2.100 de persoane nu au respectat autoizolarea
De la intrarea în vigoare a Ordonanței militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.128 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare.
De asemenea, 127 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
CITEȘTE ȘI:
Codaşi la testări! România nu a făcut nici măcar 100.000 de teste de la izbucnirea pandemiei de coronavirus
România va produce 2 milioane de doze de Plaquenil, un medicament care ar putea trata CORONAVIRUSUL