monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Incendiu într-un canal unde locuiesc oamenii străzii

Pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul serii de ieri pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-un canal tehnologic de pe strada Răsăritului din municipiul Cluj-Napoca. În acea locație se pare că locuiau abuziv mai multe persoane fără adăpost.

"Intervenția a fost dificilă deoarece era vorba de un spațiu foarte îngust, între plăci de beton, aflat în subteran și greu accesibil pentru pompieri și echipamentele de stingere. Au ars circa 200 kg de materiale textile, depozitate în acele spații, pentru care au fost desfășurate operațiuni de stingere timp de aproape trei ore. Din fericire, nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar din cercetările preliminare pompierii au stabilit că cel mai probabil focul a fost pus intenționat", transmite ISU Cluj.