monitorulcj.ro Menu
Actualitate

MUȘAMALIZARE în SCANDALUL INCENDIULUI de la Pata Rât ? Poliția Cluj are un suspect DE TOT RÂSUL

După incendiul de sâmbătă, 21 octombrie, de la groapa de gunoi a Clujului, polițiștii au audiat 60 de persoane.

Concluzia acestor audieri este că un copil de 15 ani, care fuma, a aruncat țigara la întâmplare peste muntele de gunoaie, iar de aici a pornit focul.   

Concluzia la care au ajuns polițiștii de la Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Cluj este una puțin credibilă. ”Minorii care nu au împlinit vârsta de 16 ani se consideră că nu au discernământ a faptelor lor, fiind necesară realizarea unei expertize. Dacă această expertiză stabilește că minorul nu are discernământ, acesta nu poate fi tras la răspundere penală”, spune un polițist clujean, citat de evz.ro.


Deși, legislația muncii interzice minorilor de 15 ani să muncească, aceleași surse din IPJ Cluj, susțin că acesta lucra cot la cot cu părinții lui, la activitatea de colectare a materialelor refolosibile. În tot acest timp autoritățile locale au dat asigurări că rampa este o zonă controlată, fiind păzită de paznici și monitorizată de un sistem de camere de luat vederi, și că nici o persoană neautorizată nu are acces în interiorul rampei. Aceleași surse din IP Cluj susțin că sistemul video de camere de luat vederi nu funcționa, deși acestea sunt pe toți stâlpii din zonă.

De cealaltă parte, reprezentanţii IPJ Cluj spun că după incendiul de la Pata Rât a fost începută urmărirea penală in rem cu privire la fapta de distrugere, dar că în acest dosar nu există niciun suspect.


„Nicio persoană din cele 60 audiate nu are calitatea de suspect. În acest dosar, până în prezent, nu avem niciun suspect. Activităţile sunt continuate de poliţişti, sub coordonarea unităţii de parchet competente”, au precizat aceştia.

Mai mult, primarul Emil Boc declara că înaintea incendiului care a izbucnit la începutul lunii octombrie, camerele video de supraveghere de la rampa temporară au fost dislocate de persoane necunoscute, astfel încât acestea nu au înregistrat nimic.