monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Amnistia și grațierea. Solistul trupei Voltaj: „Un 10 august se poate repeta”

Dacă ar trebui să îi convingă pe tineri să nu plece din țara, Călin Goia, vocalul trupei Voltaj, ar fi pus într-o mare dificultate.

„Este foarte greu să le spui: Rămâneți și luptați în continuare, pentru că zi, de zi, se izbesc de aceleași probleme și își pierd speranța. Mă aflu într-o categorie fericită și mi-e greu să le spun lor: Nu plecați, că va fi bine, pot să îi rog pe ei să aibă încredere și să rămână aici, pentru că de multe ori pleacă cei mai valoroși oameni”, spune el, potrivit republica.ro.

Invitatul lui Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, Goia a vorbit despre momentul în care le-a cerut fanilor Voltaj să le trimită versuri despre România pe care ei să le pună într-o melodie. Printre ele a fost și „fără bani, patrioți numiți golani”. „Culmea e că ceea ce simțim și noi simțeau și ei cumva”, a spus Călin Goia.


Crede că energia inițială a protestelor s-a păstrat. „Cred că există și mocnește în fiecare român și cred că 10 august este elocvent pentru ceea ce simte România în zilele acestea și este elocvent sondajul legat de referendum împotrivă amnistierii unor fapte penale”, care arată că 91% dintre români se opun amnistiei și grațierii. „Cred că putem reacționa prompt și un 10 august se poate repeta, cred că avem posibilitatea să ne mobilizăm din nou”, este de părere solistul trupei Voltaj.

Etichete: calin goia voltaj