Actualitate
Un robot, dirijor-vedetă la Cluj-Napoca, la un concert pentru copiii bolnavi de cancer
Teatrul Național Cluj-Napoca a găzduit, joi seară, un concert inedit de muzică rock, simfonică și tradițional românească.
Elementul surpriză a fost reprezentat de un dirijor unic – un roboțel – care s-a alăturat oamenilor în scop caritabil. Printre cei care au mai urcat pe scenă se numără Călin Goia, de la Voltaj, Flavius Buzilă, de la Hara și Ștefan Boldijar, de la Semnal M, alături de Orchestra Simfonică a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca.
Partea de jos a roboţelului-dirijor a fost importată din Danemarca, în timp ce partea de sus a fost realizată la o imprimantă 3D, pentru circa 55.000 de euro. Roboțelul a fost îmbrăcat în costum popular românesc, l-au învăţat să salute, să dea mâna şi să dirijeze, pentru prima oară în România, trei stiluri de muzică, a precizat Călin Baidoc, fondatorul firmei care a construit „dirijorul”.
„Felicit pe această cale întreaga echipă de organizare, pentru eforturile depuse în realizarea acestui eveniment și pentru modul inspirat, conectat la realitățile de azi, capabil să trezească interesul comunității în care au ales să îi sprijine pe micuții greu încercați, copiii bolnavi de cancer. Vă îndemn, la fel cum am făcut și eu, să vă alăturați inițiativelor caritabile și să faceți, în măsura posibilităților, donații care, cu siguranță, vor salva vieți!”, a fost mesajul primarului Emil Boc.
Robotul a fost „secondat” de dirijorul Răzvan Metea, de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Acesta din urmă a precizat că a luat parte la o experiență interesantă, fiind pentru întâia oară când dirijează alături de un astfel de ajutor.
Evenimentul a fost organizat de Asociația „Little People Romania” împreună cu Fundația „Poți să Visezi, Poți să Faci”. „Little People Romania” funcționează în Cluj-Napoca din 1996 și are ca obiectiv să aducă îmbunătățiri în calitatea vieții copiilor bolnavi de cancer prin activități care oferă suport psihosocial pe toată perioada spitalizării și a tratamentului.
Banii strânși în urma concertului vor fi direcţionaţi către asociaţia care se ocupă de copiii bolnavi de cancer. De altfel, copiii de la Spitalul de Oncologie au privit concertul live, în timp ce spectatorii au avut posibilitatea ca în timpul concertului să facă donații pentru aceștia.