monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primăria Cluj se laudă cu parkinguri fără număr. Șapte parkinguri răsar numai în Gheorgheni

Încă de anul trecut, municipalitatea se laudă cu construcţia a nu mai puţin de 13 parkinguri în cartiere şi în zona centrală. Acum, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, plusează și spune că alte 7 parkinguri vor fi construite numai în Gheorgheni. Reamintim că Parkingul Negoiu a fost dat în folosință după 5 ani de zile.

“Pe lângă Parkingul Negoiu care a costat aproape 2 milioane de euro, avem parkingul Hasdeu pentru care s-a încheiat contractul de proiectare și execuție. Este în faza de proiectare deja, la sfârșitul lunii noiembrie trebuie să avem autorizația de construire pentru Parkingul Hasdeu și vom putea da ordinul de începere a lucrărilor cu o durată de 18 luni. Sunt anumite lucrări care se pot face, organizările de șantier, pentru că și alea durează. Pe perioada iernii se pot face organizări de șantier. Eu aș spune realist undeva în luna februarie 2019 am putea începe lucrările”, a spus viceprimarul Dan Tarcea, joi, la o emisiune la radio.

Potrivit lui Tarcea, și la Parkingul Primăverii s-a încheiat contractul de proiectare și execuție.


“La ambele parkinguri am avut contestații, sunt rezolvate contestațiile, doar firmele ne mai pot împiedica, să intre în insolvență, suflăm și în iaurt. Dar firmele care au câștigat de această dată au făcut multe lucrări în Cluj și le-au finalizat în timp util. Și pentru Parkingul Primăverii 20 termenul de execuție este de 18 luni, în funcție de condițiile meteo vom da ordinul de începere a lucrărilor. Pentru Parkingul Mogoșoaia nr. 7 s-a elaborat studiul de regenerare și studiul de fezabilitate. În acest moment suntem în procedură de achiziție, avem trei oferte pentru proiectare și execuție. Până la sfârșitul lunii iulie estimăm că vom putea să desemnă câștigătorul, după care dacă nu vor fi contestații putem să dăm ordinul de începere a lucrărilor de proiectare, după care de execuție. În același stadiu suntem și pe Primăverii nr. 8, acolo avem patru oferte depuse. Pentru Parkingul Azuga suntem în curs de aprobare a PUZ-ului de regenerare urbană, mai avem nevoie de un aviz de la mediu. În același stadiu suntem și pe Trotușului și pe Dima Vest și pe strada Sighișoarei”, mai spune viceprimarul.

În ceea ce privește parkingul din Piața Cipariu, studiul de prefezabilitate gata, primăria fiind în faza de licitație pentru studiul de fezabilitate.


“Acum, sunt 99 de locuri de parcare în parkingul suprateran, dar unde este astăzi parkingul, acolo este esplanada Bisericii Greco-Catolice, iar în momentul în care această biserică va fi gata va dispărea parkingul suprateran și va trebui să facem un parking subteran. Am făcut studiul de prefezabilitate în care ne spune că da, se poate face un parking subetran, 150-200 de locuri de parcare, am demarat deja licitația pentru studiul de fezabilitate”, mai spune Tarcea.

Noutatea este faptul că municipalitatea are de gând să construiască nu mai puțin de 7 parkinguri în Gheorgheni pentru a elibera strada Nicolae Titulescu de mașini.


“De asemenea, mai avem încă o licitație pentru parkingul de pe Liviu Rebreanu. Acela va fi pe o structură ușoară. Acest parking face parte dintr-un PUZ de regenerare urbană mai larg pe strada Nicolae Titulescu unde am identificat, pe lângă acest loc de pe Liviu Rebreanu nr. 5, încă șapte posibile locuri pentru parkinguri și ne dorim să facem acest studiu de regenerare urbană pentru a face și aceste șapte parkinguri pentru că Bulevardul Nicolae Titulescu trebuie să îl golim de mașini. Circulația pe Titulescu se desfășoară foarte greu, de aceea trebuie să mutăm mașinile în spatele blocurilor”, a încheiat Tarcea.