monitorulcj.ro Menu
Actualitate

OFICIAL. Din IANUARIE 2018, tarifele parcărilor în centrul Clujului CRESC

Pentru al doilea an consecutiv, Primăria Cluj-Napoca a decis să majoreze tarifele de parcare în centrul oraşului. De asemenea, maşina nu va putea staţiona în parcările din zona centrală în zona parcometrelor mai mult de 2 ore. În prezent, este opţiunea de plată pe 3 ore.

Consilierii locali vor aproba săptămâna viitoare noile tarife la parcările din centrul orașului. Conform noului regulament de parcare, în zona I a Clujului tarifele ar urma să crească cu 25%.

"În conformitate cu strategia Cluj-Napoca 2014-2020 din Planul de Mobilitate Urbană este necesară implementarea unui nou sistem de parcări european – inclusiv ca măsură «must do» ceea ce presupune modificarea sistemului actual de administrare al parcărilor prin eliminarea abonamentelor de pe străzile aferente Zonei tarifare I, cu excepția abonamentelor pentru riverani-persoane fizice, respectiv tariful de rezervare de loc de parcare pentru instituții bancare, pentru activitatea de transport valori și pentru instituțiile de învățământ superior și introducerea unor noi străzi în zona centrală cu aplicarea unor tarife diferențiate", se arată în referatul proiectului.


Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, deși proiectul a fost postat pe site-ul instituției pentru consultare, nimeni nu a solicitat dezbatere publică pe acest subiect, nu au fost formulate propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare.

Taxe orare pentru ocuparea unui loc de parcare în zona centrală/parcometre


30 de minute zona I/1 oră zona II – 2 lei
1 oră zona I/2 ore zona II – 5 lei (4 lei a fost în 2017)
2 ore zona II/4 ore zona II – 10 lei (8 lei a fost în 2017)

Dacă în 2017 se putea parca timp de 3 ore în zona I sau 6 ore în zona II contra sumei de 12 lei, în 2018 șoferii nu vor mai avea această facilitate.


Taxe orare pentru ocuparea unui loc de parcare în zona centrală în parcări închise cu bariere

30 minute zona I – 2 lei
1 oră zona I – 5 lei (4 lei a fost în 2017)
2 ore zona II – 10 lei (8 lei a fost în 2017)


Și în acest caz, dacă anul acesta se putea parca 3 ore în zona I contra sumei de 12 lei, de anul viitor Primăria Cluj-Napoca a scos această posibilitate.

30 minute zona II – 1 leu
1 oră zona II – 2 lei


Plata parcării cu telefonul mobil prin sms (la taxa orară se adaugă costul sms-ului)

30 minute zona I/1 oră zona II – 2 lei/sms
1 oră zona I/2 ore zona II  - 5 lei/sms (față de 4 lei/sms în 2017)
2 ore zona I/4 ore zona II – 10 lei/sms (față de 8 lei/sms în 2017)

Nici prin sms șoferii nu vor mai putea plăti parcarea în 2018 pentru 3 ore în zona I sua 6 ore în zona II. În 2017, costul acestui tip de sms era de 12 lei.

În ceea ce privește parkingul de pe Moților, parcarea se scumpește cu 50 de bani față de nivelurile actuale. Pierderea ticketului de parcare, în schimb, va costa din 2018 100 de lei/zi față de 30 de lei/zi cum a fost în 2017.

“Categoric această creştere de anul trecut a creat în zona centrală posibilitatea mult mai multor oameni să îşi parcheze maşina. Dacă ne uităm doar la Piaţa Unirii găsim şi vedem situaţii în care sunt destul de multe locuri în Piaţa Unirii. Clar trebuie să mergem în direcţia în care în zona centrală trebuie să fie loc de parcare pentru toată lumea. Cel care are de rezolvat o problemă strictă, rapidă de o jumătate de oră să aibă un tarif mai mic, urmând ca cei care vor să stea o oră, două să fie un tarif diferenţiat dar asta va fi în urma dezbaterii publice pe care o vom face. Nu e normal să îţi laşi maşina de dimineaţa până seara pe strada Clinicilor. Sunt câteva străzi care urmează să fie reorganizate. Dar trebuie să oferim o alternativă. Nu poţi să creşti preţurile şi omul să nu aibă unde să parcheze. Chit că avem un parking la Sala Polivalentă, care, din nefericire, în continuare, este foarte slab folosit. În contextul în care parkingul de la Polivalentă şi Cluj Arena este folosit în medie de 10%, nu cred că este normal să ne plângem pentru că de acolo până la primărie sunt 7 minute de mers pe jos şi nu este o mare tragedie. Din păcate, noi suntem obişnuiţi să intrăm cu maşina până în farmacie, până în primărie sau până în Finanţe”, declara în luna septembrie viceprimarul Dan Tarcea la un post de radio.

Străzile din Zona I

Baba Novac, Bolyai, Emmanuel de Martonne, Emil Isac, Eroilor, Eroilor, I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Mihai Kogălniceanu, Octavian Petrovici, Piaţa Unirii, Samuil Micu, Ştefan Octavian Iosif, Hermann Oberth, Universităţii, Virgil Fulicea, Cosntantin Daicoviciu, Paul Chinezu, Vasile Alecsandri, S. Brassai, David Ferenc, Emil Zola, Gaal Gabor, Tipografiei, Cotită, Sindicatelor, Victor Babeş, Aleea Învăţătorului, Piaţa Mihai Viteazu (parking cu bariere), Argeş, Piaţa Ştefan cel Mare, Clinicilor, Piaţa Avram Iancu.

Zona II: Observatorului (carosabil), Berăriei, Mamaia, Calea Dorobanţilor, Crişan, Deva, Dragalina – Camera de Comerţ şi Industrie, Aviator Bădescu, Remetea, David Prodan, Emil Racoviţă, Hasdeu, Nicolae Bălcescu, 21 Decembrie 1989, parking BRD, Bariţiu, Cardinal I. Hossu, Horea, Parking Opera Maghiară, Piaţa Cipariu (parking cu bariere), Parking Moţilor, Republicii, Iaşilor, Avram Iancu, Bisericii Ortodoxe, Decebal, Traian, Dacia, Dobrogeanu Gherea, Mihai Eminescu, Pavel Roşca, Petofi Şandor, Piteşti, Frederic Joliot Curie, Ploieşti, Năvodari, Gheorghe Marinescu, Arany Janos, Cişmigiu, Nufărului, Traian Moşoiu, Rubin Patiţia, George Coşbuc, Păstorului, Croitorilor, Ceahlău, Oţetului, Moldovei, Cireşilor, Haiducului, Andrei Mureşanu, Nicolae Titulescu, Bucureşti, Calea Floreşti, C. Brâncuşi (tronson cuprins între N. Titulescu şi S. Albini).