monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sanda Oltean, fostul arhitect şef al CJ Cluj, condamnată pentru abuz în serviciu, ACHITATĂ la Curtea de Apel

Fostul arhitect al CJ Cluj, Sanda Oltean, judecată pentru abuz în serviciu şi condamnată la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, a fost achitată de magistraţii Curţii de Apel Cluj.

Ea a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu în formă continuată, dar judecătorii au schimbat încadrarea juridică în abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Procurorii au acuzat-o pe Oltean că a încercat să o angajeze pe Lucia Domşa, o prietenă de-a ei,  la serviciul de urbanism al CJ Cluj, chiar dacă Domşa nu îndeplinea criteriile pentru primirea postului.

Potrivit anchetatorilor ea ar fi vorbit cu Horia Uioreanu, care era atunci şeful CJ Cluj, despre această angajare.


Potrivit rechizitoriului, ”fapta inculpatei Oltean Sanda, care în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de membru al comisiei de concurs  la concursul organizat de Consiliul Judeţean Cluj la data de 08.05.2013, a efectuat acte în mod defectuos, constând în declararea admisă în etapa de selecţie a dosarelor a candidatei D.L. şi totodată în pregătirea în afara cadrului legal a candidatei pentru etapa concursului constând într-un interviu, sens în care i-a furnizat subiectele din care urmau a fi formulate întrebările la interviu, aducând în acest fel o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime atât ale persoanei vătămate N.L.T. cât şi ale Consiliului Judeţean Cluj, instituţie în cadrul căreia inculpata îşi desfăşura activitatea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu”, arată procurorii în cadrul rechizitoriului.

La sfârşitul acestei săptămâni, magistraţii Curţii de Apel Cluj au decis să o achite pe Sanda Oltean de acuzaţiile care i s-au adus.


”Admite apelul declarat de inculpata Oltean Sanda împotriva sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o desfiinţează în întregime şi rejudecând: înlătură dispoziţia de schimbare a încadrării juridice dispusă de instanţa de fond în privinţa infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată inculpata O.S. Achită inculpata Oltean Sanda, pentru infracţiunea de abuz în serviciu în forma continuată. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 6 aprilie”, arată sentinţa magistraţilor Curţii de Apel Cluj.

În mai 2016, Judecătoria Cluj-Napoca o condamnase iniţial pe Oltean la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare.