monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fostul architect șef al județului, Sanda Oltean, condamnată pentru abuz în serviciu

Magistraţii Judecătoriei Cluj au decis luni schimbarea încadrării juridice în dosarul în care Sanda Oltean, fost arhitect şef a judeţului, a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupţie şi condamnarea acesteia la pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendare.

Potrivit bzc.ro, instanţa clujeană a schimbat încadrarea juridică a acesteia, din infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată în infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Sanda Oltean, fosta arhitect şef al judeţului Cluj, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. În dosar apare chiar şi exercitarea unei influenţe asupra fostului preşedinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, dar şi a unuia dintre vicepreşedinţi, însă aceştia nu apar în dosar.  Sanda Oltean şi-a recunoscut fapta şi a recunoscut, într-o declaraţie acordată unui săptămânal local,  faptul că a vorbit cu preşedintele şi vicepreşedintele CJ Cluj pentru a stabili înainte de aflarea rezultatului cine este câştigătorul concursului de şef serviciu urbanism.


Sanda Oltean a fost acuzată de procurori că ar fi încercat să îşi angajeze o prietenă, pe Lucia Domsa,  drept şef al serviciului urbanism prin intermediul unor relaţii pe care acesta le avea la conducerea instituţiei.