Actualitate
Imagini scandaloase la o şcoală din Cluj. Elevă bătută de o colegă în faţa unui liceu – VIDEO
Scene scandaloase de o violenţă ieşită din comun pentru nişte elevi s-au petrecut în faţa Liceului Tehnologic „Someş” Dej. O elevă de clasa a noua a luat-o la bătaie pe o altă adolescentă de aceeaşi vârstă, dar dintr-o altă clasă.
Pe imaginile filmate de un martor se vede cum adolescenta agresivă se năpusteşte asupra colegei sale cu pumnii şi picioarele după care o trânteşte la pământ. Şocant este faptul că totul s-a întamplat de faţă cu alţi elevi, care în loc să intervină, râdeau şi filmau întreaga scenă, scrie dejeanul.ro.
Doar una dintre „spectatoare” a îndemnat-o în cele din urmă pe eleva bătăuşă să renunţe şi să-i dea drumul fetei care se afla întinsă pe jos. Imaginile postate pe o reţea de socializare au ajuns şi la directoarea şcolii care a convocat comisia de disciplină, urmând a se lua măsuri.
Directorul şcolii, prof. Maria Mircea a declarat că este surprinsă de violenţa pe care a manifestat-o eleva de clasa a noua, elevă care nu le-a mai creat probleme. Sancţiunile pe care le poate lua comisia de disciplină în acest caz sunt limitate, deoarece eleva agresivă este doar în clasa a noua, în ciclul de învăţământ obligatoriu şi nu poate fi exmatriculată. Cel mai probabil acesteia îi va fi scăzută nota la purtare. O altă anchetă, paralelă, au deschis şi poliţiştii, care s-au autosesizat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe. Oamenii legii le vor chema la audieri pe ambele eleve implicate, urmând a se lua măsurile legale.
Într-o altă zi, aceeaşi elevă cu probleme grave de comportament apare într-o filmare realizată pe strada Pepineriei, în apropierea Corpului B al Liceului Tehnologic „Someş” Dej, cum o trage de păr pe aceeaşi colegă. Atunci, după ce aceasta a mers zeci de metri cu adolescenta pe care vroia să o bată, ţinând-o de păr, conflictul a fost aplanat de un elev. Şi aceste imagini au ajuns pe mâna Poliţiei şi vor fi folosite ca probe în dosar.