Actualitate
Bătaie în plină stradă la Dej. L-au lovit cu bâtele până l-au băgat în comă VIDEO
Un bărbat în vârstă de 46 de ani zace în comă pe un pat de spital după ce a fost bătut cu bâtele de trei tineri din oraș. În mai puțin de 48 de ore, polițiștii au identificat autorii și i-au încătușat cu mascații.
Incidentul a avut loc joi dimineața între orele 4 și 5 pe strada Nicolae Titulescu din Dej, scrie dejeanul.ro.
Cineva a anunțat poliția că în apropierea Sălii Sporturilor din oraș, un bărbat zace pe asfalt după ce mai multe persoane au coborât dintr-o mașină și i-au aplicat multiple lovituri cu bâtele până când bărbatul, lipsit de apărare, a rămas lat pe asfalt. La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de poliție dar și o ambulanță, care l-a preluat pe bărbat și l-a transportat la Spitalul Municipal Dej. Deoarece rănile suferite de acesta pe aproape toată suprafața corpului au fost extrem de grave, după ce a primit îngrijiri la Dej a fost transferat la un spital din Cluj-Napoca. În acest moment, bărbatul este internat la Clinica de Chirurgie 1 a Spitalului Județean, având ambele picioare și o mână fracturate, dar și un traumatism cranio-cerebral extrem de puternic, ceea ce i-a făcut pe medici să îi provoace comă indusă, pentru a-i proteja creierul.
În scurt timp de la incident, polițiștii dejeni au deschis o anchetă și au căutat până și cele mai mici indicii care îi puteau duce la prinderea autorilor. Oamenii legii din Dej sprijiniți de cei de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Cluj au reușit să afle că au fost trei agresori.Ieri seară, polițiștii împreună cu mascații Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale au reușit să îi prindă pe doi dintre cei trei suspecți, fiind vorba de un taximetrist din Dej, care a fost încătușat direct în stația de Taxi, dar și pe fratele acestuia, care a fost săltat într-o garsonieră de pe Aleea Lalelelor din cartierul Dealul Florilor. Cel de-al treilea încă este căutat de polițiști.
Urmează ca în urma audierilor să se stabilească cu exactitate care au fost motivele pentru care cei trei l-au bătut cu bestialitate pe bărbatul de 46 de ani. Conform primelor informații, se pare că între cei patru ar fi izbucnit un scandal în noaptea respectivă într-un local din cartierul Dealul Florilor, iar suspecții intenționau să îl caute pe bărbat acasă pentru a se răzbuna, dar l-ar fi întâlnit în timp ce se deplasa spre domiciliu. Aceștia sunt acum cercetați pentru vătămare corporală gravă, și cel mai probabil vor fi reținuți, după care prezentați procurilor și mai apoi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.