Actualitate
Peste 30.000 de oameni au dat startul distracției la Electric Castle
23.000 de persoane s-au bucurat joi de atmosfera și muzica Electric Castle în prima zi oficială a festivalului. Lor li se alătură cei 8.000 de participanți care au sosit la castel încă din „ziua zero”.
Punctul culminant al serii a fost concertul Sigur Ros. Această trupă‑cult a ales Electric Castle pentru primul său concert în România, în cadrul turneului de promovare a unui nou și mult-așteptat album. Spațiul generos din fața noii scene principale a fost plin de fani care le-au răspuns cu entuziasmul și energia specifice „publicului electric”. Seara a continuat cu show-ul Slow Magic, care la a doua lui vizită la Electric Castle și-a propus să cunoască mai bine publicul și a coborât în mijlocul acestuia, în aplauzele fanilor. Au urmat Camo & Krooked, care au impresionat prin prestația artistică, dar și prin dialogul permanent cu miile de fani din fața scenei.
Începând de ieri, participanții la festival pot face donații pentru campania de subscripție publică „Cumințenia pământului”, inițiată de Ministerul Culturii pentru achiziția celebrei opere a sculptorului Constantin Brâncuși. Participanții pot alege suma pe care să o doneze și să facă plata direct cu brățara RFID, la oricare din punctele de vânzare a băuturilor, și vor fi răsplătiți cu o brățară specială ce atestă contribuția lor. Electric Castle susține constant, inclusiv financiar, restaurarea Castelului Banffy, monumentul istoric ce găzduiește festivalul. Anul acesta, participanții se pot implica direct, făcând donații tot prin intermediul brățarei, mecanismul fiind similar.
VINERI, LA ELECTRIC CASTLE, programul scenei principale începe la ora 18 cu De Staat, urmat de legendele hip-hop Dilated Peoples, un live show spectaculos marca Enter Shikari, unul din cei mai așteptați headlineri, Paul Kalkbrenner, și Rusko.
La scena Red Bull Music Academy, de la ora 22, adică după lăsarea întunericului, muzica va fi însoțită și astăzi de efecte vizuale și video maping special gândite pentru castelul Banffy. Pentru cei care vor distracție la orice oră din zi și din noapte, scena din cadrul Booha Mansion funcționează non-stop și are o capacitate de 1.000 de persoane.
La Electric Castle începe astăzi și un un turneu open din circuitul național de volei pe plajă, organizat de Federația Română de Volei. La castel vor avea loc, de azi până duminică, meciuri oficiale susținute de echipe profesioniste, dar iubitorii acestui sport se pot înscrie și ei pentru meciuri amicale, în echipe de 4 jucători.
Fostele grajduri ale castelului Banffy fac un pas în viitor: anul acesta, ele găzduiesc Tech World, zona dedicată tehnologiei în care pot testa un simular de zbor, pot încerca să evadeze din cele două Escape rooms sau să intre în realitatea virtuală prin intermediul jocurilor – câștigând, în același timp, premii oferite de partenerii festivalului.
Iar pentru cei care vor să admire „castelul electric” dintr-o perspectivă inedită, Aperol le pune la dispoziție un balon cu aer cald, care se va ridica la înălțime pentru a oferi prilejul de a vedea și fotografia cele mai frumoase peisaje de festival. Programul acestei activități este condiționat, bineînțeles, de condițiile meteo, în special de viteza vântului, pentru ca totul să se întâmple în maximă siguranță.