Actualitate
“Vikingii” SIGUR ROS au “hipnotizat” publicul ELECTRIC CASTLE – VIDEO
La concertele islandezilor Sigur Ros nu se face pogo, nici nu se dansează. Muzica lor în primul rând se simte și abia apoi se ascultă. Asta au făcut miile de festivalieri care au fost joi seara la Electric Castle. Islandezii Sigur Ros au fost headlinerii Zilei 1 a festivalului de la Bonțida.
După Grimus și Babylon Circus, pe scena principală Electric Castle au urcat Sigur Ros. Ca un făcut, pentru a confirma laitmotivul Electric Castle, încă de la prima piesă a islandezilor a început să plouă. Nimeni nu a fost însă descurajat de aversele de ploaie, fanii Sigur Ros și-au pus pelerinele sau hanoracele cu glugă și au rămas să asculte în continuare trupa favorită. După a treia piesă, norii s-au „spart” și au lăsat publicul să savureze muzica islandezilor.
Cei trei care formează Sigur Ros au creat o atmosferă mistică și pur și simplu au hipnotizat publicul care nu și-a putut desprinde ochii de pe scenă. Doar între piese se auzeau sunetul aplauzelor și ovațiile spectatorilor.
La Sigur Ros nici nu se poate să fie altceva decât o atmosferă mistică și hipnotizantă. Muzica lor este diafană, îndeamnă la reverie și trebuie să recunoaștem că nu se potrivește oricui și oricând. Sigur Ros creează cu succes o altfel de muzică, ei fiind catalogați drept o formație neo-rock cu sunete specifice luate din rock și muzică clasică. Ceea ce îi face speciali pe Sigur Ros este este sound-ul lor inconfundabil, apoi solistul care folosește doar voce falsetto și nu în ultimul rând chitaristul care nu folosește pană ci arcuș.
Deși Sigur Ros nu au dialogat deloc cu publicul, fanii au trăit cu adevărat muzica și au înțeles că într-un concert de acest gen cuvintele nu își au rostul, nici măcar clasicul “Bună seara, România!”. Sunetul face totul.
După aproximativ o oră și jumătate, islandezii au fost îndelung aplaudați. Cu toate că publicul a cerut un bis, Sigur Ros nu au mai revenit pe scenă.
Vineri este Ziua 2 Electric Castle. Pe scenele din Bonția vor concerta, printre alții, Enter Shikari, Paul Kalkbrenner, Rusko.