Actualitate
Clădirile din centru cad în capul clujenilor. Primăria “peticeşte” programul Marea Refaţadizare
După ce în luna decembrie, de două ori au căzut bucăţi de tencuială din clădirile vechi, Primăria va plăti din bugetul local înlăturarea elementelor decorative periculoase. Timp de doi ani s-a mulţumit să trimită somaţii proprietarilor.
De cel puţin doi ani, conducerea Primăriei a anunţat începerea programului “Marea Refaţadizare”, în cadrul căruia vor fi reparate faţadele a peste 900 de clădiri vechi din centru. Deşi programul este teoretic în desfăşurare, practic nu se întâmplă nimic, înafara degradării continue a imobilelor şi a unor incidente periodice cu căderi de bucăţi de tencuială pe trotuare sau în capul trecătorilor.
După ce doi ani, atât Primăria cât şi proprietarii clădirilor au ignorat pericolul pe care îl reprezintă aceste imobile, acum autoriăţile s-au trezit la realitate. Şi nu din senin, ci după ce la sfârşitul lunii decembrie, dintr-o clădire de pe Eroilor au căzut elemente decorative, iar la începutul aceleiaşi luni o bucată de tencuială de pe hotelul Continental a picat în capul unei tinere.
“Primăria muncipiului Cluj-Napoca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” și Comisia Zonală pentru Protecția Monumentelor au demarat o acțiune preventivă de verificare și înlăturare a tuturor elementelor decorative și de construcție ale imobilelor deteriorate din centrul istoric al municipiului. Scopul acțiunii este de a oferi siguranță cetățenilor, în condițiile în care toți proprietarii acestor imobile au fost deja somați cu privire la obligațiile legale pe care le au de a demara lucrări de reabilitare a fațadelor imobilelor pe care le dețin, dar, din diferite motive nu au făcut încă demersurile fizice de reabilitare”, au declarat reprezentanţii Primăriei, prin intermediul unui comunicat de presă.
Costurile de înlăturare a acestor elemente vor fi suportate de autorităţi. “Menționăm că toate costurile pentru intervențiile de urgență în vederea înlăturării elementelor care pot prezenta risc de desprindere și pot cauza accidente vor fi acoperite de către autoritățile publice, costurile de reabilitare efectivă a imobilelor revenind, conform legii proprietarilor acestora”, au adăugat reprezentanţii autorităţilor locale.