monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Marea refaţadizare, în ritm de melc. 1.000 de clădiri trebuie reparate până în 2018

Marea refaţadizare a clădirilor din centrul oraşului a început oficial, la începutul acestui an, dar până acum foarte puţine imobile au fost reparate.

Marea refaţadizare, în ritm de melc. 1.000 de clădiri trebuie reparate până în 2018

Amenzile şi ajutoarele financiare de la Primărie nu sunt suficient de convingătoare pentru proprietarii clădirilor degradate din centru. Aceştia ar trebui să facă lucrările pentru repararea faţadelor pe cheltuiala lor, dacă îşi permit sau pe baza unui împrumut pe termen lung de la autorităţile locale. În zona ultracentrală, doar câtorva clădiri li s-a modernizat faţada, iar din celelalte cade, periodic, câte o bucată de beton sau de tencuială. Pe strada Horea, de exemplu, în această vară, un balcon era atât de fisurat încât în orice moment putea să se desprindă o bucată de tencuială şi să cadă pe trotuar în capul pietonilor. Proprietarii s-au mulţumit doar să semnaleze problema cu un afiş, deşi au fost amendaţi de Poliţia Locală. În primăvară, dintr-o clădire de pe strada Memorandumului a picat o bucată de 15 kilograme, o vânzătoare de flori fiind la un pas de moarte. 

Din februarie 2015 se aplică amenzi

Proprietarii clădirilor care trebuie reparate mai au la dispoziţie doar câteva luni pentru realizarea lucrărilor. În caz contrar, vor fi amendaţi de Primărie. “Proprietarii sunt în termenul de un an pentru a realiza lucrările de refaţadizare. Dacă până în februarie anul viitor când expiră somaţiile nu execută lucrările, vom trece la aplicarea amenzilor prevăzute de lege. Unii deja au început procesul de refaţadizare, alţii sunt în discuţii cu Primăria pentru a beneficia de sprijinul pe care Primăria îl poate acorda. Se mişcă mai greu, dar se mişcă”, a declarat primarul Emil Boc.


Conducerea Primăriei susţine că nu are prea multe mijloace de constrângere a proprietarilor să realizeze lucrările. “Din nefericire sunt proprietăţi private şi nu aveam foarte multe mijloace de a interveni, decât de a-i sancţiona pe cei care nu vor să intre în procesul de refaţadizare şi de a-i sprijini cu soluţii financiare pe cei care doresc”, a mai spus primarul.

Amenzile pentru cei care nu repară clădirile sunt între 5.000 şi 8.000 lei.


Angajamentul de pe hârtie: 1.000 de clădiri reparate până în 2018

Autorităţile locale şi-au propus ca programul de refaţadizare să se desfăşoare până în anul 2018 şi până atunci să fie reparate faţadele a 956 de imobile. Hotărârea de Consiliu Local referitoare la acest program a fost votată în vara anului 2013. Conform acelei hotărâri de Consiliu Local, în perioada 2013-2014 trebuie inventariate şi reparate faţadele clădirilor de pe următoarele străzi: Matei Corvin, Vasile Goldiş, Piaţa Muzeului, Parcul I.L. Caragiale; Regele Ferdinand, Horea, Piaţa Gării, I.L. Caragiale, Memorandumului, 21 Decembrie 1989, Piaţa Avram Iancu, Piaţa Ştefan cel Mare, Mihai Kogălniceanu, Universităţii, Napoca, Piaţa Lucian Blaga, Petru Maior; Potaissa, Fortăreţei, Micu Klein.

În perioada 2015-2016, vor intra în reparaţii clădirile din zona străzii Cuza Vodă, Piaţa Mihai Viteazul, strada George Bariţiu, Emil Isac, Republicii. Până acum s-a făcut doar inventarierea străzilor care intră în proiectul de refaţadizare. În perioada 2017-2018 vor fi refăcute faţadele clădirilor din centrul istoric care nu au fost analizate în primele etape.


Potrivit inventarului făcut de Primărie, Clujul a fost împărţit în trei zone, iar zona I cuprinde 376 de clădiri. Dintre acestea, 18 se află într-o stare avansată de degradare și 75 de imobile sunt cu vizibilitate maximă în centrul istoric. Proprietarii au la dispoziție apoi 12 luni pentru lucrări, termen care poate fi majorat cu 6 luni.