Fata care s‑a decis să aducă arta în stradă. Gratuit. GALERIE FOTO

A ales să imprime fotografia pe lemn fiindcă o atrage textura aceasta foarte mult. Chiar dacă fiecare imagine e la fel pe calculator, odată ajunsă pe lemn e complet schimbată, fiindcă fiecare bucată de lemn arată diferit, nodurile sunt tot timpul altele.

A dat rateuri peste rateuri şi asta fiindcă a avut curajul să încerce şi să afle ce vrea şi ce poate. Din februarie, în schimb, s‑a decis să nu mai facă compromisuri, lecţie învăţată în ani de încercări, şi s‑a axat pe pasiunea ei, fotografia. Oamenii din jur au fost sceptici la început, nu puteau înţelege cum se va susţine, cum va trăi din ideea ei, dar Ania nu se putea gândi la asta. I‑a stat capul mult prea mult timp la bani şi asta nu a dus‑o nicăieri, a lucrat 8 luni de zile într‑o corporaţie dar întâmpina duminica plângând şi nici nu reuşea să mai facă mare lucru pe lângă serviciu.

Cine e Ania?

Ania e un tom băieţel energic care adoră să experimenteze, practic se joacă. Este unul din secretele bunei ei dispoziţii.

E mică de înălţime, nu are mai mult de 1,65 m, dar are energia a cel puţin 10 oameni. Ochii ei sunt de un albastru inocent, deschis ca de Caraibe stropit la nimereală cu mici petece maro. Energia ei acaparează conversaţia fără dar şi poate. E genul de persoană care iubeşte supa cu găluşte, ascultă Pink Floyd, Queen şi adoră plimbările lungi.

Internetul îi poartă creaţiile prin lume

Arta Aniei a impresionat mulţi oameni din multe ţări de pe continente diferite. După ce şi‑a postat articolul pe Bored Panda au început să‑i scrie foarte mulţi străini. Ba în semn de mulţumire pentru iniţiativa ei, ba fiindcă îşi doresc o bucăţică din imaginaţia ei, ba fiindcă o admiră pentru ceea ce face. Când se gândeşte la mailurile primite ad‑hoc de la oameni complet străini, doar se uită în zare şi zâmbeşte, parcă îi vine să urle „Super!”.

O tânără din Brazilia i‑a scris „sunt atât de îndrăgostită de fotografia cu pisica pe care am văzut‑o pe internet! Locuiesc în Brazilia, cum poate arta ta să ajungă la mine?”. Tot ea i‑a spus că arta Aniei e un adevărat hit în Brazilia şi asta doar printr-un simplu click. Un al tânăr din Estonia i‑a scris fiindcă voia să afle de tehnica pe care o foloseşte şi să‑i spună că munca ei l‑a marcat „ţi‑am văzut printurile pe lemn pe Bored Panda şi am fost extrem de impresionat. Ai făcut o muncă extraordinară şi e minunat cum le atârni prin oraş.”

Sprijinul familiei

Sora Aniei, Nadia, spune că Ania e artista familiei. „Cu toţii suntem implicaţi în activitatea ei, îi admirăm lucrările cu drag deoarece ştim cât de mult înseamnă arta pentru ea. Adevărul e că mama este sprijinul ei numărul unu, dar eu sunt prima care află noutăţile”. Nadia se simte inspirată de realizările Aniei „mă face să fiu încrezătoare pentru că visele pot deveni realitate. Ea este o visătoare care crede în visele ei cu tărie. Mi‑a demonstrat de multe ori că visele pot deveni realitate. La începuturi nu am fost încrezători şi nu i‑am dat atenţie, dar când am văzut că Vogue Italia i‑a selecţionat diverse fotografii i‑am înţeles arta şi viziunea. Pe scurt, o admir foarte mult! Îmi doresc să fie remarcată de cine trebuie.”

Familia i‑a fost tot timpul alături, nu s‑a pus problema de sprijijn. Într‑adevăr, poate că au fost momente când membrii familiei nu înţelegeau cum va reuşi Ania să trăiască din ceea ce face, dar în sfârşit văd puterea voinţei ei, prin munca ei, dar mai ales prin fericirea care a cuprins‑o de când se joacă cum vrea ea. De mică ea a fost un contrast. Între ea şi sora ei, Nadia, era o diferenţă clară „una e o băieţoasă şi jumătate, Ania, şi cealaltă, Nadia, e o domnişoară aşa din creştet până‑n tălpi” zice mama celor două surori râzând.

„Mi‑aduc aminte de când era micuţă, nu cred că era născută Nadia, venise mama mea la noi şi Ania nu voia să mănânce, nu stătea locului şi a dus‑o în maşină, aveam o Dacie atunci, şi în timp ce mânca, a rotit de volan până ce l‑a blocat. Soţul meu a doua zi de dimineaţă când a vrut să plece nu a putut. Mai mărişoară fiind era tot timpul în compania băieţilor mai mari, se băga să joace fotbal, ei o mai trimiteau acasă, că era fată şi era mică, dar nu se lăsa. În prima zi de şcoală s‑a dus la şcoală cu o arsură pe frunte, că aşa s‑a întâmplat. Cu ochelarii pe nas şi deasupra arsura” spune mama ei, Melania.

Ania a făcut judo de mică, un sport care a învăţat‑o ce e disciplina. Cât timp a locuit în Italia a obţinut 12 medalii. Acum, pasionată fiind de fotografie, e autodidactă. Povesteşte că erau nopţi în care pleca mai devreme de la petreceri, fugea acasă, îşi lua bicicleta, cobora înapoi în centru, se întâlnea cu prietenii ei când ieşeau din club şi mergeau împreună să ascundă comorile create de ea. Locaţiile sunt alese aleatoriu. Nu stă să pândească cine le ia, nu asta o interesează. Ea crede că schimbara e un lucru complet obişnuit vieţii, aşa că vrea să transmită asta şi prin modul în care îşi afişează creaţiile.

Proiecte pentru schimbare

Din februarie a împărţit printurile la întâmplare pe pereţii clădirilor, dar acum a început un nou proiect pe care îl numeşte „Inception”, lasă fotografiile în locul unde le‑a făcut, pe aceeaşi casă, zid, masă. Oarecum le camuflează ca să fie găsite de cei care chiar sunt atenţi la lumea din jurul lor.

De 8 luni de zile s‑au scris multe despre ea şi lucrările sale pierdute pe clădirile Clujului, dar nu s‑a vorbit despre dorinţa ei de a face ceva care să conteze, ceva care‑i ajută într‑adevăr pe cei din jurul ei.

Ania a fost marcată puternic de cele întâmplate la Bucureşti şi tot coace la o idee: cum i‑ar putea ajuta pe cei afectaţi de cele întâmplate la Colectiv? Ba şi mai mult, cum ar putea face o mişcare din asta? Cum ar putea ea inspira pe alţii din jurul ei să empatizeze şi să se implice practic? Vrea să‑i încurajeze pe cei din jurul ei să ajute constant cu ce pot, indiferent de situaţie. Pentru ea nu există “nu pot”, spune că tot timpul este o alternativă şi un mod mai bun de a fi.