Actualitate
Actorul Dan Puric, cuvinte JIGNITOARE despre victimele de la COLECTIV: „HAIMANALELE alea se pregăteau să dea jos Biserica și patriarhul!”
Dan Puric a înregistrat un derapaj grav în noaptea de Înviere, în cadrul unei emisiuni difuzate în direct.
Cunoscut pentru înclinațiile sale filoruse și naționalismul exarcebat manifestat frecvent în spațiul public, controversatul actor a vorbit despre victimele de la Colectiv folosind apelativul „haimanale” și spunând că au vrut să distrugă Biserica.
„Haimanalele alea abia se pregăteau cu jos Biserica, jos patriarhul!”. În mod reprobabil, Puric nu a fost întrerupt de moderatorul Realitatea Plus, care nu a intervenit în niciun fel în a-i atrage atenția acestuia la limbajul folosit, scrie g4media.ro.
Conspirații a unei oculte internaționale...?
În timpul emisiunii, Dan Puric a vorbit despre organizarea slujbelor fără credincioși în noaptea de Înviere ca despre „o conspirație a unei oculte internaționale”. Acesta a amintit apoi și de protestele din perioada Colectiv, cărora le-a găsit aceeași explicație halucinantă.
Puric este una dintre cele mai constante apariții în Sputnik.md, oficiosul Kremlinului în România și Rep. Moldova. Actorul este deseori lăudat în articolele publicației rusești și citat cu declarații anti-SUA, anti-NATO sau potrivnice comunității europene: „Ne-am dus ca niște slugi în NATO și UE, tot ce e românesc trebuie să dispară!”.
Dan Puric, pe o listă prorusă controversată
În decembrie 2014, site-ul ucrainean Texty a publicat un document despre care susține că a fost obținut de grupul de hackeri Shaltai Boltai (Humpty Dumpty), în urma spargerii contului de e-mail al lui George Gavrișa, asistentul personal al lui Alexandr Dughin, ideologul președintelui rus Vladimir Putin.
Potrivit sursei citate, în contul de e-mail a fost găsită o lista cu persoane, grupate pe țări, pe care Dughin le avea în vedere pentru crearea unui cerc de influență prorus. Pe listă apar mai multe personaje de prim rang din mai multe state europene, printre care și Marie Le Pen, Matteo Salvini sau Orbán Viktor.
Conform G4Media, din lista lui Alexandr Dughin nu lipsea nici actorul Dan Puric, care s-a întâlnit cu ideologul rus și cu care a discutat despre formarea unei „antante creștine”, după cum însuși actorul a povestit într-o emisiune de la România TV.
CITEȘTE ȘI:
Un grup de hackeri i-a spart contul de email principalului colaborator al ideologului rus Alexandr Dughin. Lista ţintelor din România
TRAGEDIA din Colectiv - MĂRTURII DIN INFERN: Mulţi din cei decedaţi s-au asfixiat. Focul s-a stins înainte de intervenţie