monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Avion militar ucrainean cu 49 de pasageri la bord, DOBORÂT. TOŢI PASAGERII AU MURIT. REACŢIA PREŞEDINTELUI Ucrainei – VIDEO

Cel puţin 49 de oameni au murit după ce insurgenţii au doborât, sâmbătă dimineaţă, un avion de transport militar ucrainean în zona oraşului Lugansk, anunţă armata ucraineană. Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promis sâmbătă "o ripostă adecvată" faţă de insurgenţii proruşi care au doborât avionul militar ucrainean.

sursa foto stirile24.ro

"Cei care sunt implicaţi în acest act terorist de amploare vor fi pedepsiţi. Ucraina are nevoie de pace, iar teroriştii vor primi o ripostă adecvată", a declarat Poroşenko, decretând doliu naţional pentru duminică.

Avionul Iliushin-76 a fost doborât în timp ce se apropia de aeroportul din Luhansk, a declarat pentru CNN o sursă militară ucraineană.


Vladislav Selezniov, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, a declarat că rebelii proruşi au doborât un avion militar de tip IL-76.

"La bord erau nouă membri ai echipajului şi 40 de paraşutişti militari. Au murit toţi", a spus purtătorul de cuvânt.


"Teroriştii au tras focuri de armă în mod cinic şi trădător cu o mitralieră grea şi au atins avionul de tip IL-76 care transporta trupe şi care urma să aterizeze la Lugansk", a comunicat Ministerul ucrainean al Apărării.

Ministrul ucrainean al Apărării a declarat că avionul, care transporta personal militar, a fost doborât de rebelii proruşi cu ajutorul unor arme. Două surse media locale au declarat că cel puţin 30 de oameni au murit în incident.


Un video postat pe YouTube pretinde că arată avionul în timp ce este doborât.

Aeronava transporta şi echipamente militare şi provizii.


Lugansk este capitala uneia din cele două regiuni din estul Ucrainei unde are loc o insurecție armată prorusă.