monitorulcj.ro Menu
Actualitate

EXCLUSIV – GALERIE FOTO-VIDEO: Cum a fost coborâtă aeronava din creierii munţilor

Epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni a fost tăiată în bucăţi şi este transportată, în tractoarele localnicilor, către centrul comunei Horea, unde va fi păzită de jandarmi până în momentul în care va fi dusă într-un loc în care poate fi studiată de către anchetatori.

EXCLUSIV – GALERIE FOTO: Cum a fost coborâtă aeronava din creierii munţilor

Secretarul comunei Horea, judeţul Alba, Corneliu Olar, a declarat, miercuri seară, că epava avionului care s-a prăbuşit în urmă cu două zile în Apuseni a fost tăiată şi încărcată în mai multe tractoare, la operaţiune participând reprezentanţii Primăriei şi localnici.

Olar a afirmat că resturile avionului au fost încărcate în tractoare, iar la ora transmiterii acestei ştiri sunt coborâte de la locul producerii accidentului până în centrul comunei Horea, traseu care are aproximativ 10 - 12 kilometri şi este extrem de dificil.


El a adăugat că epava avionului va fi depozitată temporar în Horea, iar ulterior va fi transportată cu autocamioane în locul unde ar urma să fie depozitată pe perioada anchetei.

"Ce ştiu acum este că sunt pe drum. Resturile avionului sunt încărcate în tractoare ale localnicilor. Primăria a oferit ajutorul atât în timpul căutărilor, cât şi pentru coborârea avionului. Mai multe detalii despre ce vor face cu el nu ne-au spus", a afirmat Olar.


Surse apropiate anchetei au declarat, miercuri seară, că epava avionului va fi depozitată în comuna Horea, în zona târgului din localitate, şi va fi păzită de jandarmi până va fi preluată pentru a fi dusă în locul unde va putea fi analizată în cadrul anchetei.

Pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni a fost păzită de jandarmi, iar miercuri au început procedurile de extragere a epavei aeronavei.


Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

În urma accidentului, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.


Galerie foto realizată de Otilia Mureşan.

Etichete: avion prabusit