monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Nigel Farage: Am o problemă uriaşă cu România

Liderul UKIP Nigel Farage

Liderul UKIP Nigel Farage a declarat joi că are o "problemă uriaşă" cu România, alimentând acuzaţii de rasism adresate formaţiunii eurofobe pe care o conduce.

"Nu am probleme cu românii. Am o problemă uriaşă cu România", a declarat pentru CNBC Farage, care militează ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană (UE), relatează Mediafax.

Partidul Independenţei Regatului Unit (UKIP) a obţinut victoria în urma alegerilor europene, cu scorul de 27.5%, învingând cele trei partide tradiţionale britanice - conservatorii, laburiştii şi liberal-democraţii. Formaţiunea şi-a centrat campania împotriva imigraţiei, subliniind asupra numărului mare de imigranţi din Europa.


Farage a declarat joi pentru CNBC că "organizaţii criminale cunoscute" din România s-au orientat spre Marea Britanie, după ce autorităţile au fost nevoite să le permită intrarea din cauza reglementărilor UE cu privire la libera circulaţie a persoanelor, bunurilor şi serviciilor.