Actualitate
S-a dat startul la picnic! Emil Boc a deschis sezonul cu mici şi frigărui
Primarul Emil Boc a prezentat, astăzi, cele 4 hectare de teren de pe Valea Gârbăului, amenajate pentru picnic. A deschis oficial sezonul de grătare.
Primăria Cluj-Napoca a amenajat pe Valea Gârbăului 4 hectare de teren pentru picnic. Cu o masă cu mici şi frigărui, primarul Emil Boc a dat startul noului sezon de picnic şi grătare. “Aici, pe Valea Gârbăului, pe patru hectare s-a cosit, s-au amenajat 18 grătare, butoi cu apă, toalete ecologice, parcare pregătită astfel încât să fie voie bună şi distracţie şi oamenii să petreacă momente plăcute în aer liber”, a declarat primarul Emil Boc.
Primarul le-a cerut clujenilor să respecte curăţenia după ce încheie masa în aer liber. Cei care vor fi prinşi că lasă mizerie în urmă vor fi amendaţi. “Am o rugăminte ca toţi clujenii să respecte mediul în care trăim şi să nu lase gunoaie pentru că avem pubele pregătite. În cazul în care nu vor fi respectate regulile elementare de comportament civilizat vom fi nevoiţi să aplicăm amenzile prevăzute de lege. Noi am muncit ca să pregătim un cadru decent şi sperăm să îl menţinem cât mai mult timp”, a subliniat Boc. Potrivit conducerii Primăriei, va fi prezentă şi Poliţia Locală care va supraveghea discret zona.
Primarul i-a invitat pe toţi clujenii la picnic pe Valea Gârbăului. “Vă aşteptăm pe toţi de 1 Mai la un mic, la o partidă de fotbal, la un grătar şi de ce nu şi la o bere în condiţii normale, civilizate”, a spus Boc.