monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O firmă de IT din Cluj a fost aleasă să participe la digitalizarea documentelor Vaticanului

Mai mulţi informaticieni vor participa la scanarea şi publicarea online a documentelor din Biblioteca Vaticanului. O companie din Cluj a fost aleasă să digitalizeze 82.000 de manuscrise din Biblioteca Apostolică a Vaticanului, adică peste 40 de milioane de pagini.

NTT DATA, furnizor global de servicii IT, compania mamă a EBS România, a anunţat că a fost aleasă să contribuie la arhivarea digitală a manuscriselor din Biblioteca Apostolică Vaticană. Obiectivul proiectului este de a digitaliza până în 2018 aproximativ 3000 de opere literare şi istorice vechi, scrise de mână.

Proiectul a fost lansat de către Biblioteca Apostolică Vaticană în urmă cu câţiva ani şi continuă să se desfăşoare şi astăzi. Iniţial, proiectul avea să includă în arhivele digitale 6000 de manuscrise, însă s-a ajuns la 82000 de volume, însumând 41 milioane de pagini.


„Informaticienii clujeni lucrează deja pe partea de prelucrare a documentelor pentru Comisia Europeană. Toate documentele oficiale emise de autorităţile europene şi care sunt destinate publicării sunt procesate de echipele clujene”, spun reprezentanţii companiei clujene.

De ce au ales EBS

Biblioteca Apostolică Vaticană a ales NTT DATA ca şi partener bazându-se pe rezultatele pozitive înregistrate în proiectul de arhivare digitală desfăşurat de Biblioteca Naţională a Japoniei.


„NTT DATA a verificat dacă pot asimila şi optimiza sistemele actuale ale bibliotecii vaticane şi dacă pot aplica metodologia ca şi model pentru alte programe care implică prezervarea reproducerii digitale ale imaginilor. Compania niponă va dezvolta procesele actuale şi materialele folosite în prezent, cu ajutorul unei serii de servicii cheie ce includ arhivarea digitală a manuscriselor ca şi informaţii de înaltă calitate, cu posibilitatea de stocare pe termen lung şi păstrarea acestora în condiţii de maximă securitate”, au mai precizat reprezentanţii companiei.

Colaborarea dintre cele două entităţi valorează aproximativ 18 milioane EUR (22.6 milioane USD / 2.3 miliarde YEN) şi va presupune prelucrarea a 3000 de documente pe o perioadă de 4 ani. Proiectul are o importanţă capitală pentru conservarea şi diseminarea cunoştiinţelor în serviciul culturilor din toate colţurile lumii.


“Suntem încântaţi să facem parte din iniţiativă istorică lansată de Biblioteca Apostolică Vaticană de a conserva aceste valoroase comori ale omenirii” afirmă Toshio Iwamoto, preşedinte şi CEO al NTT DATA.

Prefectul Bibliotecii Apostolice Vaticane: Aceste documente sunt comori ale omenirii

Monseniorul Cesare Pasini, prefectul Bibliotecii Apostolice Vaticane, a precizat că au acceptat colaborarea cu NTT DATA pentru susţinerea îmbunătăţirii continue a proiectului de arhivare digitală a manuscriselor folosind tehnologii inovative.


“Prin aceasta, vom duce mai departe misiunea noastră de a conserva aceste comori ale omenirii şi le vom face accesibile pe scară largă şi cunoscute într-un spirit profund de universalitate – inclusiv universalitatea cunoaşterii, a colaborării şi înţelegerii cu instituţii şi companii din întreaga lume”, a precizat Monseniorul Cesare Pasini.

La rândul său, arhiepiscopul Jean-Louis Brugues a precizat că prin acest proiect, Biblioteca consolidează relaţiile cu instituţii din diferite regiuni ale lumii, „în lumina politicii ei generale şi a obiectivelor sale”.


“O face prin intermediul manuscriselor, care sunt un semn al universalităţii culturii: manuscrisele care vor fi arhivate digital variază de la cultura americană precolumbiană la cultura chineză şi japoneză a Extremului Orient, cuprinzând toate culturile şi limbile care au inspirat cultura europeană. Misiunea umanistă ce caracterizează Biblioteca se deschide spre tot ceea ce este uman, inclusiv diferitele ”periferii culturale” ale omenirii, şi cu acest spirit umanist urmăreşte să conserve şi să facă disponibilă imensa comoară de umanitate care i-a fost încredinţată. Din acest motiv, Biblioteca se va digitaliza şi va fi disponibilă pe web”, a declarat arhiepiscopul Jean-Louis Brugues pentru România Liberă.

Despre Biblioteca Apostolică Vaticană

Biblioteca Apostolică Vaticană, cunoscută şi sub denumirea de “Biblioteca Papei”, este localizată în Vatican. A fost fondată de Papa Nicholas V Parentucelli (1447-1455) în secolul XV în palatal Papei, până la sfârşitul secolului al XVI-lea a fost mutată în Capela Sixtină de către Papa Sixtus V Peretti (1585-1590), la ultimul etaj al unei noi clădiri construite pentru a delimita graniţa Nordică a Belvedere Court. Localizarea actuală, a fost stabilită de suveranul pontif Leo XIII Pecci (1878 - 1903).

Biblioteca conţine 82000 de manuscrise, 100000 de arhive, 1.600.000 de cărţi, 400.000 de monede şi medalii, 100.000 de print-uri, desene şi matriţe şi 150.000 de fotografii. De-asemenea se pot găsi o cantitate masivă de informaţii despre istoria umanităţii, artă, filosofie, literatură, matematică, ştiinţă, medicină, toate datând de la începuturile creştinismului până în ziua de astăzi, în limbi diferite ce includ culturi din toată lumea.

Despre EBS Romania

EBS Romania este una dintre cele mai mari companii de software din România, furnizor important de software ERP, servicii de IT outsourcing (Nearshore), BPO (Business Process Outsourcing) şi dezvoltarea de aplicaţii software la cerere.

În noiembrie 2013, compania de software EBS Romania a fost preluată de concernul japonez NTT DATA, situat pe locul 6 în topul mondial al furnizorilor de servicii IT.