Ştiri din Transilvania
Comunitatea Evreilor din Cluj a oprit vânzarea unui registru din secolul al XIX-lea. Casa de licitații din New York a suspendat licitația
Comunitatea Evreilor din Cluj a blocat vânzarea unui registru din secolul al XIX-lea. Licitația trebuia să aibă loc în New York, dar reprezentații evreilor din Cluj au făcut o cerere de suspendare.
Licitația de vânzare a registrul evreilor din secolul al XIX-lea a fost amânată de casa de licitație din New York după ce Comunitatea Evreilor din Cluj și Organizația Mondială pentru Restituirea Proprietăților aparținând Evreilor a făcut o cerere, scrie New York Times.
Președintele Comunității Evreilor din Cluj, Robert Schwartz a avut un rol important în acest demers. Robert Schwartz s-a născut într-o pivniță, după ce mama sa care era însărcinată a reușit să se salveze: „Acest document ar putea fi foarte valoros și ar putea juca un rol cheie”, a spus Schwartz citat de NY Times.
În data de 18 februarie 2021 Kestenbaum&Company, din New York a scos la licitație manuscrisele vechi evreieşti, printre care se enumeră şi Pinkasul Societăţii Sacre a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj (Kolozsvár, Klausenburg), din secolul al XIX-lea.
Licitația pentru manuscrisul Pinkasul pornea de la 4.000 de dolari, fiind evaluat la o sumăr între 5.000 și 7.000 de dolari.
Comunitatea Evreilor din Cluj a aflat la timp de această licitație, mai exact cu cinci zile înainte de licitație, și a contestat scoaterea la vânzare a registrului Pinkasul, în calitate de propietar al acestuia. Registrul are o mare valoare, acoperind 50 de ani din istoria Comunității Evreilor din Cluj și de asemenea este un obiect valoros de artă, datorită prezentării grafice excepţionale
În scrisoarea trimisă Casei de Licitaţii Kestenbaum&Company, se arată următoarele:
„În mai-iunie 1944 populaţia evreiască din oraş, numărând peste 16.000 de suflete, a fost deportată la Auschwitz. Majoritatea covârşitoare a pierit în lagărele de exterminare. Sediile tuturor instituţiilor evreieşti din Clujul curăţat de evrei au fost devastate şi jefuite.
Puţinii supravieţuitori reveniţi din deportare au găsit un număr foarte mic de documente, rămase accidental în capelele cimitirelor, în pivniţe sau poduri. Cea mai mare parte a arhivelor Comunităţii Evreilor din Cluj a dispărut”.
Zoltan Tibori Szabo, directorul Institutului pentru Studii Holocaust și Genocid de la Universitatea din Cluj, a spus că se bazează pe bunăvoința expeditorului. Dacă va fi pus la dispoziția cercetătorilor, noul registru descoperit va oferi cărturarilor numele strămoșilor celor care au fost deportați.
„De obicei, dacă o persoană moare, este amintită de comunitatea sa și de familia sa. Dar în cazul a sute de mii de evrei din Europa de Est, nu a mai rămas nimic din ei - chiar și documentele lor au fost jefuite. Nu puteți reconstitui istoria unei comunități fără documente. Nici măcar nu avem o listă cu numele lor", a spus Zoltan Tibori Szabo, potrivit sursei citate.
CITEȘTE ȘI: