monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Procuror, despre accidentul aviatic: Unii miniștri, suspecți de "conduită culpabilă"

Procurorul general al Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a declarat, marţi, la Sibiu, că în cazul accidentului aviatic din Apuseni există "suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză, persoane care au calitatea de ministru".

espre accidentul aviatic: Unii miniștri, suspectați pentru

"Există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au calitatea de militari şi care ar atrage competenţa procurorului militar. De asemenea, există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză din instituţiile centrale ale statului/ Acele celule de criză au fost coordonate de persoane care au calitatea de ministru şi în final se va da o soluţie cu referire la toate aceste persoane", a declarat Lazăr, citat de Mediafax.

El a spus că astfel s-a pus problema dacă este atrasă competenţa Parchetului Curţii Militare de Apel sau competenţa secţiei militare a Parchetului ICCJ.


"În final va trebui să se dea o soluţie, să se cenzureze conduitele persoanelor care au avut atribuţii în acest domeniu şi să se clarifice dacă ele au fost conforme cu procedurile care au fost ridicate şi depuse la dosar sau au acţionat cu întârziere şi atunci ar exista o anumită culpabilitate pentru anumite persoane", a spus el.

El a menţionat că sunt câteva categorii de persoane care au fost audiate şi care reprezintă personalul ISU, Jandarmeriei, personalul silvic, localnicii, pădurarii care au participat la căutări şi victimele.


"În continuare urmează o altă fază a anchetei în care vor fi audiate persoanele care au avut atribuţii de serviciu pentru a pregăti avionul de zbor, Romatsa, apoi persoanele care au coordonat în cadrul celulelor din instituţiile centrale", a mai spus Lazăr.

Cercetările în dosarul accidentului din Apuseni vor fi continuate de procurorii militari din PICCJ, după ce Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia şi-a declinat competenţa din cauză că trebuie audiate persoane din instituţii centrale ale statului cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă, a anunţat, marţi, Parchetul instanţei supreme.


Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), în urma probelor strânse de anchetatori a rezultat că se impune audierea unor persoane din cadrul unor instituţii centrale ale statului, cu atribuţii în gestionarea situaţiei de urgenţă generate de producerea unui accident de aviaţie civilă. Având în vedere calitatea acestor persoane, competenţa îi revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia parchetelor militare, explică sursa citată.