monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Oficiul de Cadastru: Măsurătorile GPS plasează accidentul aviatic în judeţul Cluj

Locul producerii accidentului aviatic de luni se află pe teritoriul administrativ al comunei clujene Măguri Răcătău, potrivit măsurătorilor GPS efectuate de către reprezentanţi ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba şi OCPI Cluj, conform unui proces-verbal înaintat joi autorităţilor din Alba.

sursa foto: alba24.ro

'În urma deplasării în teren, în zona Munţilor Apuseni, la limita judeţelor Cluj şi Alba, unde a avut loc accidentul aviatic din data de 20 ianuarie 2014, pentru determinarea coordonatelor locului de impact al avionului cu solul, a fost întocmit un proces-verbal cu coordonatele determinate în urma măsurătorilor GPS, iar acestea, după ce au fost transpuse pe plan, s-a constatat că se află în judeţul Cluj, pe teritoriul administrativ Măguri Răcătău', se arată în document.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Mihaela Chicea, a declarat, joi, pentru Agerpres, că dosarul privind accidentul aviatic este încă înregistrat la această instituţie, fiind vorba 'în această situaţie de o competenţă alternativă, raportat la locul săvârşirii infracţiunii'.

'Având în vedere faptul că s-a înregistrat decesul uneia dintre victime pe raza comunei Horea, judeţul Alba, acolo s-a constatat practic decesul acesteia, aici intervine competenţa alternativă, deci şi competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia', a declarat aceasta. Practic, locul producerii săvârşirii infracţiunii implică şi locul producerii rezultatului faptei.

Decesul Aureliei Ion a fost constatat în comuna Horea, iar certificatul de deces a fost eliberat de această Primărie. Decesul pilotului Adrian Iovan a fost constatat la locul producerii accidentului, la epavă, iar certificatul a fost eliberat tot de către Primăria Horea.

'Eliberarea certificatului este o chestiune administrativă, care nu implică stabilirea competenţei', a spus Mihaela Chicea.

Marţi, şeful Serviciului de Medicină Legală Alba, Gheorghe Vieru, a declarat că procurorii au stabilit că locul în care a căzut aeronava se află pe raza comunei Horea, în urma efectuării GPS.