Actualitate
Bătaie în discotecă din cauza unei fete: un agent de pază a fost lovit după ce a intervenit între doi tineri
În 15 decembrie, ora 00:32, Poliţia oraşului Huedin a fost sesizată cu privire la faptul că într-un local public din Aghireşu Fabrici a avut loc un scandal.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit faptul că, între doi bărbaţi de 24 şi 33 ani din Aghireşu Fabrici, a avut loc un conflict spontan, verbal, urmat de un schimb de lovituri, cauzat de neînţelegeri în ceea ce priveşte o tânără din aceeaşi localitate.
Agenţii de securitate au intervenit şi i-au condus pe cei doi în afara localului. În momentul intervenţiei, unul dintre agenţii de securitate a fost lovit în schimbul de lovituri care a avut loc între cei doi bărbaţi.
A fost solicitată intervenţia unui echipaj SMURD, dar bărbaţii au refuzat acordarea de îngrijiri medicale.
“Poliţiştii efectuează cercetări pentru clarificarea împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Cluj.