monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Poliţiştii au confiscat din nou legume şi fructe din pieţe

Peste 370 de kilograme de legume şi fructe, produse din carne congelată şi alte obiecte de uz casnic, în valoare de circa 2.100 de lei, au fost confiscate de poliţiştii de investigare a fraudelor din Cluj. Totodată, au mai fost confiscate îmbrăcăminte, încălţăminte şi produse electrice în valoare de aproximativ 3.300 lei.

"La data de 12 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Serviciul de Investigare a Fraudelor, în cadrul acţiunii organizate pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale de natură economico-financiară, au realizat controale în mai multe pieţe agroalimentare de pe raza municipiului Cluj-Napoca. În urma verificărilor, şapte persoane au fost sancţionate contravenţional conform prevederilor Legii nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi H.G. nr.984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor", au transmis reprezentanţii IPJ Cluj.

De asemenea, poliţiştii au confiscat peste 370 de kg de legume şi fructe, precum şi produse din carne congelată şi produse de uz casnic.


Nereguli au fost găsite şi la comericaţii de încălţăminte şi îmbrăcăminte. Ai au primit amenzi în valoare de 10.000 de lei şi le-au fost confiscate bunuri de 3.300 de lei. "Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Serviciul de Investigare a Fraudelor, împreună cu poliţiştii rutieri au efectuat verificări pe DN 1, între localităţile Vâlcele - Cluj-Napoca, având ca scop prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale de natură economico-financiară. În urma verificărilor, trei persoane au fost sancţionate contravenţional conform prevederilor Legii nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, valoarea totală a sancţiunilor aplicate fiind de 10.000 lei", mai trasmit reprezentanţii IPJ Cluj.