monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un student din Cluj, în comă profundă după ce a căzut de la 10 metri în prăpastie

Un student de 22 de ani se zbate între viaţă şi moarte, la secţia Anestezie - Terapie Intensivă a spitalului judeţean Timişoara, după ce a căzut ieri într-o prăpastie în Munţii Ţarcu, din Caraş-Severin.

Sursa foto: http://farm5.staticflickr.com

Băiatul este din Cluj, student la Institutul de Biologie. Împreună cu alţi doi colegi a venit în excursie în Banat şi culegeau plante medicinale în masivul Ţarcu. A fost nevoie doar de o clipă de neatenţie şi studentul a alunecat pe o stâncă prăbuşindu-se de la o înălţime de 10 metri, într-o prăpastie. Colegii lui au sunat la 112. Când au ajuns la faţa locului, medicii l-au găsit inconştient.

Potrivit evz.ro, rănitul a fost transportat  în coma la Timişoara cu elicoperul SMURD venit special de la Craiova, pentru că cel care deserveşte Timişoara, localizat în Arad, nu era disponibil. Potrivit medicului Dorel Săndesc, şeful ATI din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, tânărul este într-o comă profundă, de ultimul grad, şi nu are nicio şansă de supavieţuire. După ce va intra în moarte cerebrală medicii timişoreni vor lua legătura cu familia în vederea obţinerii acordului pentru prelevarea organelor valide care pot salva alte vieţi.
 

Etichete: student cluj