Simona Halep a anunțat că are COVID-19 și va intra în auto-izolare la domiciliu.
Rețeaua de socializare Twitter a anunțat miercuri că va folosi un algoritm care va sancționa automat conturile de pe care se fac comentarii abuzive și care erau deja sancționate de administratori la semnalarea internauților, relatează AFP.
O fetiţă în vârstă de 7 ani, pe nume Bana Alabed, îşi împărtăşeşte pe reţeaua de microblogging traiul de zi cu zi, alături de mama sa, Fatemah, acestea postând pe rând despre cum este să trăieşti într-o zonă de conflict, mai exact în oraşul sirian Alep.
Generaţia de „sacrificiu” a luptat pentru libertate şi şi-a dat viaţa pentru acest ideal. În schimb, tinerii de până în 25 de ani se luptă cu propria persoană, trăiesc în iluzie şi au impresia că totul li se cuvine.
Hackerii grupului terorist Stat Islamic au atacat, zilele trecute, conturile de Twitter şi de YouTube ale Comandamentului Central al Statelor Unite (CENTCOM).
În ultimele trei zile, una din principalele preocupări ale partidelor și analiștilor media a fost să evalueze felul în care mediul online a influențat deznodământul scrutinului.
Pentru a încerca să prevină actele de suicid, o asociație de caritate britanică "The Samaritans" (Samaritenii) lansează miercuri o aplicație informatică destinată să avertizeze în cazul în care utilizatorii postează mesaje îngrijorătoare pe rețeaua de socializare Twitter.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a primit sâmbătă insulte pe Twitter, după ce vineri seara a transmis primul său tweet, cu ocazia inaugurării unei noi expoziții la Muzeul Științelor din Londra.